UN SITE CU CARTI ISIHASTE EXCEPTIONALE

AICI

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

ULTIMII SFINTI DIN ROMANIA

S-a nascut în 1921, pe 5 noiembrie, în Grozesti, judetul Lapusna, în Basarabia. La 13 ani a mers la Mănăstirea Hancu, unde a ramas până în 1944, când s-a refugiat în România pentru ca Basarabia fusese ocupata de către sovietici. A făcut scoala de catiheti, de patru ani, Seminarul de Teologie, de cinci ani, si Institutul Teologic la Bucuresti, pe care l-a terminat în 1970.

A fost si pe front în al doilea razboi mondial. In 1946 a venit de pe front în schitul de la Vladicesti, din eparhia Husiului, unde s-a călugărit si a fost hirotonit diacon si preot. A făcut puscarie de trei ori: în 1948 la Galati, 1959-1966 si 1988 la Jilava.

“Multi alearga peste dealuri si vai ca să gaseasca un duhovnic iscusit. Dar daca omul nu tine seama de povetele lui, epacat .....“.

Asa ofteaza Părintele Mina de la Mănăstirea Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Husi. Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu sta intr-o camera mica, pe care o umplu cu totul biblioteca si masa de scris, plina de foi si dosare. Peretii s-au impodobit de icoane. In coltul dinspre rasarit, sub icoana Mântuitorului arde mereu o candela, iar deasupra usii vegheaza icoana Invierii Mântuitorului, sculptata în lemn chiar de Părintele Mina.

A făcut cândva si o scoala de meserii. Dar l-a chemat Dumnezeu să fie misionar în inchisorile comuniste.

Părintele Mina a fost jelit de multe ori înainte de ‘89 de credinciosi. Aceasta pentru ca din când în când mai disparea câteva luni. “Cica a murit Părintele Mina”, susoteau femeile când nu-l vedeau la slujba. Dar Părintele Mina aparea din nou la biserica mănăstirii si lumea se linistea. După 1989, lucrurile s-au limpezit:

Părintele Mina fusese inchis de securisti de mai multe ori. Dumnezeu il chemase în alta parte să raspândeasca cuvântul Lui. “Am trait o viata de misionar intr-o biserica calauzita de Duhul Sfânt”, spune Părintele Mina.

Părintele Mina s-a călugărit în 1935, când avea 13 ani si jumatate, pentru ca voia să invete carte. S-a dus la Mănăstirea Hancu si l-au primit. A vrut să intre la Seminarul Teologic, dar a fost respins ca fusese bolnav de malarie. L-au luat în armata si a făcut razboiul pe la Timisoara, pe frontul de vest, cum spune Părintele.

Prea multe nu vrea sa povesteasca despre razboi, ca viata din mănăstire e mai insemnata. De-abia prin 1945, când s-a terminat razboiul, a făcut scoala de cantareti, de patru ani, si a fost promovat direct în anul III la Seminar si a dat examen si la Institutul Teologic din Bucuresti.

“In ‘48, când s-a scos învătamantul religios din scoala, am raspândit afise prin Husi. Atentionam poporul credincios ca au venit vremuri grele asupra noastra. Au scos icoana Domnului Iisus si au pus icoana lui Stalin”, povesteste Părintele. “Le spuneam: “Feriti-va de învătaturile staliniste, tineti-va credinta, îndrumati copiii să mearga la biserica. Sa avem incredere ca puterea lui Antihrist va cadea”. Facuse părintele niste calcule după Cartea Apocalipsei si prevestea caderea comunismului si moartea lui Stalin.

Atunci a fost condamnat pentru prima oara la trei luni de inchisoare la Galati. A stat în total 11. In 1959 era în anul al II-lea la Institut. Si a avut o alta iesire “neplacuta”, cum zice părintele. Decretul 410 desfiinta Mănăstirea de la Vladicesti, din eparhia Husilor, unde fusese făcut călugăr si preot. Si atunci Părintele Mina n-a mai rabdat.

A scris vreo treisprezece scrisori de protest fata de decret, care au ajuns în toate centrele culturale si peste tot la Securitate. “Am scris si-am denuntat Antihristul prin temeiurile Sfintei Scripturi.

Am fost exmatriculat de la Institutul Teologic, arestat si condamnat la sapte ani de inchisoare si patru ani de pierdere a drepturilor civile. In octombrie ‘59 am fost arestat, dus la Bucuresti cu mainile în catuse, ca un om periculos, ca tare periculos mai eram”, povesteste Părintele Mina.

Din când în când se mai opreste si-si piaptana barba alba, apoi se uita lung în podea. “Am fost si sunt un misionar. In timpul comunismului chiar în front, nu în spatele frontului. In inchisoare am fost un misionar. Spovedeam si împărtăseam oameni, faceam slujba.

Stiam ritualul pe deasupra: Cele sapte Laude, Sfânta Liturghie, Acatistul Domnului Iisus, al Maicii Domnului si faceam slujba printre paturi si savarseam Sfânta Rugăciune. Faceam si împărtăsanie cu paine din pachete, iar vin facusem din niste struguri primiti tot asa, intr-un pachet.

După ce a iesit din inchisoare, Părintele Mina a petrecut doi ani în Ardeal, apoi a venit la Mănăstirea Sfintii Petru si Pavel din Husi. De aici i-a scris lui Ceausescu vreo sapte scrisori. “Faceam pe duhovnicul lui Nicolae Ceausescu prin scrisorile acelea. Ii povatuiam:

“Nu e bine să persecutati crestinismul. Dati libertate crestinismului, ca în tara noastra să se sărbătoreasca, să se respecte calendarul Bisericii, astfel încât credinciosul, duminica, să se intalneasca cu aceia dragi lui”. “Combateam darwinismul cu argumente”, povesteste Părintele Mina.

Scrisorile erau semnate “Un grup de intelectuali din Bucuresti” si erau trimise direct la casele lui Ceausescu. Dar ultima scrisoare i-a dus pe securisti cu gândul ca e scrisa de un preot, pentru ca povestea o întâmplare stiuta de putini pe vremea aceea. “La Mănăstirea Neamt s-a produs în ‘86 un lucru miraculos. Pe aleea care duce la intrarea în mănăstire, către usa bisericii, s-a desprins pământul si s-a ridicat. Cam de dimensiunea unui mormant.

Au sapat, au sapat si au dat de niste oseminte acolo. Era si Mitropolitul, care e acuma Patriarh, Prea Fericitul Teoctist. El a spus să se faca un sicriu si să le pastreze cu sfintenie, ca asta e un semn miraculos”, povesteste Părintele Mina. “S-au gândit imediat la mine pentru ca aveam antecedente. Si asa în ‘88, am mai lipsit vreo opt luni. Ziceau securistii: “Daca Părintele Mina nu-i cuminte… Apoi a venit izbavirea în 1989″, ofteaza batranul.

După revolutie, Părintele Mina a fost prin toate penitenciarele din eparhia Husilor si Romanului. Facea slujba duminica pentru puscariasi. A fost trei ani si profesor de religie la scolile din oraselul de provincie, desi nu era încă introdusa ca materie oficiala în programa scolara.

In 1996, Episcopia Husilor si Romanului a fost reinfiintata. Părintele Mina a fost numit consilier-misionar. Până în 2002, când a iesit la pensie. “Acum sunt misionar cu grad mai mare, pensionar”, zambeste batranul călugăr. Si de când s-a pensionat, Părintele Mina scrie.

Scrie rugăciuni si vrea sa-si publice memoriile. De Sfintele Pasti ale anului acesta a scris doua scrisori. Are de gând să le “trimeata” presedintelui si prim-ministrului. Ca să le aduca aminte de calea cea sfânta a lui Dumnezeu. Dar mai are de cercetat, de intrebat, ca n-a gasit adresele celor doi destinatari. N-ar vrea să le trimita la sediile oficiale, ci acasa. Ca sa fie sigur ca o să citeasca chiar ei epistolele lui.

Crestinarea lui Nicolae Steinhardt

In 1959, Părintele Mina a fost anchetat la Securitate, la Bucuresti, pe Strada Uranus, si apoi inchis la Jilava. La sfârsitul lui februarie 1960 l-a cunoscut pe scriitorul Nicolae Steinhardt, din grupul lui Constantin Noica. Intelectualul de atunci avea să devina “Părintele Nicolae” de la Mănăstirea Rohia, crestinat în celula de la Jilava de Părintele Mina.

“Eram vreo 60 în celula, trei rânduri de paturi etajate. Dormeau si cate doi în pat. Intr-o noapte a mai aparut o persoana, cu bocceaua subsuoara. Se uita nedumerit în jur, ca nu mai avea loc. Atunci i-am făcut semn să urce la mine. “Sa mai dormim putin, ca acusi e ziua”, i-am zis. “Mii de multumiri”, mi-a raspuns. A doua zi am aflat ca se numeste Nicolae Steinhardt si ca e “ovreu”, cum zicea el”, povesteste Părintele.

Intr-o zi, “ovreul” i-a spus ca vrea să moara crestin. Si Părintele Mina l-a botezat intre paturile din celula, cu apa dintr-un ibric. Mai târziu, Nicolae Steinhardt a vrut să intre în monahie la Mănăstirea de la Husi, unde era staret Părintele Mina, dar nu l-a primit episcopul. Si atunci a plecat la Cluj, cu o recomandare de la Părintele Mina si a fost primit la Mănăstirea Rohia, unde a avut grija de biblioteca. A murit în 1989 după o vizita a Părintelui Mina, la Spitalul din Baia Mare

Rugăciunea inimii

“Eu propag rugăciunea inimii, calitatea rugăciunii, calitatea vietii duhovnicesti. Si pentru monahi este ceva care trebuie să ia aminte. Timp de 5-10-15 minute zilnic să faca un exercitiu.

Pozitia este în genunchi, nu stând în sezut sau cu fruntea aplecata la pământ, ci vertical, cu mainile adunate si rostesti rugăciunea inimii: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieste-ma pe mine, păcătosul”.

Te cobori cu mintea în inima. Mintea nu e obisnuita, dar încet-încet se obisnuieste să rosteasca cuvintele rugăciunii. Inima nu-i obisnuita, nu se deschide, e impietrita, dar daca ai să bati la usa inimii, insistent, până la urma se deschide”.

amira-spiritualitate.blogspot.com

Despre Rugaciunea Inimii cu Parintele Mina Dobzeu

"Eu L-am vazut pe Domnul Iisus. Asta mi-a dat putere"

Chilia parintelui Mina Dobzeu miroase a ta­maie si-a mir. Peretii sunt imbracati in icoa­ne si intre ele arde neincetat o candela. Aerul e subtire si incarcat cu o tacere smerita. Dupa 91 de ani de credinta si rugaciune, dupa chinurile din tem­nitele comuniste, parin­tele sta intins in pat, orb si aproape fara auz. Mai­nile ii sunt firave.

Mainile sale, care l-au bo­tezat pe Nicolae Steinhardt in in­chi­soare, care au cioplit troite si au binecuvantat mii de cre­dinciosi. Dar chiar si asa, firav si fara puteri, intrea­ga sa fiinta iradiaza bunatate si liniste, iar vor­bele sale, pline de intelepciune si traire du­hovni­ceas­ca, iti incal­zesc inima. Unul dintre cei mai indu­hovniciti calugari ai Romaniei m-a pri­mit pentru a-mi vorbi des­pre ru­gaciunea inimii, pe care o cu­noaste indeaproape.

"Bate la usa inimii. Loveste cu cuvinte!"

- Parinte, v-ati intarit de-a lun­gul vietii practicand rugaciunea inimii. Ati vorbit despre importan­ta ei si ati raspandit-o in toata Ro­mania, in biserici si manastiri. De ce ati considerat important sa fa­ceti cunoscuta aceasta rugaciune, in mod special?

- "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul". Aceasta este ruga­ciunea inimii, scurta si simpla, dar cu o mare putere si de mare ajutor. Este o rugaciune de pocain­ta, adresata Domnului Iisus, si e plina de Har si de Adevar. Porunca este de la Domnul: "Privegheati, dar in toata vremea, rugandu-va".

Rugaciunea inimii nu este o taina de care au parte nu­mai preotii, sau o practica ce apartine doar monahilor ne­voitori. Este o rugaciune de pocainta, pen­tru tot cres­tinul. Prin aceasta ru­gaciune, omul devine curat cu ini­ma. Rugaciunea inimii ii mantuies­te pe cei credinciosi, iar monahii cu pravila calugareasca se si sfintesc.

Dom­nul o primeste ca o jertfa cura­ta, se bucu­ra de ea si se veseleste, iar pe noi, rugaciunea aceasta de toate relele ne pazeste, ne imbraca intr-o putere de sus, de nebiruit.

- Exista anumite reguli pe care e bine sa le ur­mam, pentru ca ea sa fie ascultata?

Acasa, in satul nasterii sale din Basarabia

- Oricine poate spune rugaciu­nea inimii. E pentru toata lumea. Pri­ma conditie este sa te impaci cu ceilalti. Fara pace in inima fata de aproapele tau, nu poti porni sa te rogi. In ce priveste locul rostirii ei, el poate sa fie in biserica sau in odaia ta. In liniste totala, in sin­gu­ratate sau in camara inimii tale, in­diferent unde te-ai afla.

Cum sa ne rugam? Mai intai zicem Tatal nos­tru si apoi, dupa cum spune Apos­tolul Pavel, "ru­gati-va nein­cetat". Exista si o parte teh­nica a acestei rugaciuni. Stai in genunchi sau pe un scau­nel micut si incepem sa ros­tim rugaciunea cu min­tea coborand in inima. Trebuie sa spui rar, in ritmul ini­mii: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi­luieste-ma pe mine, pacatosul".

Acestea zise cu sme­renie multa si fara sa gandim nimic altceva si fara sa ne miscam. In felul acesta, pri­mim tarie sufleteasca si se face sim­tita lucrarea Harului dumne­zeiesc. Ne despati­mim, ne izba­vim de vicii: de ura, invidie, ne­rab­dare, raz­bu­­na­re, betie, laco­mie, desfrau sau zgar­­cenie.

Apos­tolul Pavel spunea: "si Duhul vine in ajutor slabiciunii noas­­tre, caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie, ci insusi Duhul se roa­ga pentru noi cu suspine negraite". Cu timpul, pacea se va asterne in intreaga noas­tra fiinta. Asta trebuie facut de trei ori pe zi, si sa nu uitam sa co­boram mintea in ini­ma, si la celelalte rugaciuni.

Nimeni sa nu spuna ca nu poate duce la capat suta la suta ruga­ciunea inimii! Dum­ne­zeu te va primi si cu un sfert din cat ar trebui. Unii poate va vor spune sa nu va apucati de rugaciunea inimii, pana nu va veti cu­rati mai intai de vicii. Eu va sfatuiesc sa incepeti, chiar daca sunteti prinsi in mrejele poftelor trupesti, caci trep­tat, ruga­ciu­nea va aduce si despatimirea. E necesar doar sa ceri ajutorul lui Dumnezeu si sa te rogi cu staruinta.



"Coboara-ti mintea in inima"

- Aceasta rugaciune e legata de respiratie sau de bataile inimii?

- Ambele metode sunt bune la in­ceput. Pentru a te de­prinde, poti spu­ne: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu" pe in­spi­ratie, apoi "Milu­ieste-ma pe mine, pacatosul" pe expiratie. Dar daca vei lipi ruga­ciu­nea de bataile inimii, aceas­ta nu va inceta niciodata. Sfatul meu este sa umbli la inima. Bate la usa inimii, loveste cu cuvinte.

Inca in putere

Mai in­tai cu vocea si apoi tainic. Asa vei de­prinde inima sa se deschida si sa lu­creze cu mintea, pana ce se va incalzi.

Cand spui rugaciunea du­pa bataia ini­mii, ritmul va fi altul si vei avea sapte timpi: 1. Doamne 2. Iisuse 3. Hris­toase, 4. Fiul lui Dum­­nezeu, 5. mi­luieste-ma 6. pe mine, 7. paca­tosul. Pentru omul de rand, zece mi­nute dimineata, zece la pranz si la fel seara, si ii de ajuns. E bine sa nu lip­seasca nici celelalte rugaciuni. Aca­tistul Dom­nului Iisus, al Maicii Dom­nu­lui si altele.

Sa mer­geti la biserica si sa ti­neti postu­rile, iar un du­hovnic sa te spovedeasca si sa te imparta­seasca re­gulat. Eu sunt bol­nav si stau la pat si spun ru­ga­ciunea asa, la pat cum sunt. Is slabanog... Spun ru­ga­ciunea cu mintea, vorbita sau tacand. Totul e sa ai min­tea coborata in inima.

Asta inseamna ca o faci cu inima. Este o lucrare pe care o atribui inimii spirituale si nu inimii carnale. Nu trebuie sa te opresti asupra inimii carnale! Acolo cultivi pati­mile. Spre stanga trebuie sa te opresti, doua degete sub sanul stang, acolo ti-e inima duhovniceasca. Si mai mult te opresti cu cuvantul.

"Doam­ne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, milu­ieste-ma pe mine, pacatosul!". Un suspin trebuie sa fie in cu­van­tul "miluieste-ma". M-a intrebat cineva unde sta sufletul? Sufletul sta in tot corpul, dar centrul il are in inima duhovniceasca. E ca o faclie, ca o flacara care arde in noi! Arde! El raspunde la rugaciunea inimii. Pe ma­sura ce vei spune rugaciu­nea vei simti cum se infier­banta.

Nu cautati semne si minuni

- Rugaciunile sunt intre­rupte, adesea, de ganduri, care nu se lasa alungate usor. Cum poti lupta cu ase­menea rataciri?

- Daca ai venit sa afli despre ru­gaciunea inimii, de ce iti pui ma­tale problema ca vei avea rataciri? Ii ceri lui Dumnezeu cele bune, de ce crezi ca El nu te va calauzi spre cele bune si de folos? Domnul a zis asa: "Cine este omul acela intre voi care, de va cere fiul sau paine, oare ii va da pia­tra?

Sau de-i cere peste, oare el ii va da sarpe? Daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?". Sa nu umbli du­pa mi­nuni si vedenii sau soapte. Atunci, da, diavolul poate sa lu­creze. Tre­buie sa ramai in ruga­ciune, fara sa cauti senzatii sau stari sufletesti ex­tra­ordinare si vei fi ferit de ratacire.

Si chiar daca le ai, sa nu le spui, sa le pas­trezi pentru tine. Se poate ca Dumnezeu sa ne dea semne ca sa ne incurajeze si sa ne intareasca in credinta noastra, dar nu acestea sunt scopul si nu trebuie nici sa te mandresti cu ele si nici sa faci aprecieri despre tine, ca atunci esti neispravit. Nu cautati semne si minuni.

Manastirea "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Husi / Foto: Agerpres

Domnul a zis: "De veti avea cre­dinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia muta-te de aici dincolo, si se va muta si nimic nu va fi cu neputinta". Da' matale crezi ca trebuie sa ne apucam sa mutam muntii din loc? Sa mergem pe apa sau sa levitam, cum spun yoghinii ca fac?

Muntii stau bine unde i-a lasat Dumnezeu. Muntii pacatelor noastre trebuie sa ii mu­tam! Sa ne despatimim de vicii, de betie, invidie, dus­ma­nie, desfrau, vorbire in desert, acestea sunt minunile credintei. Sa nu ne trufim, ca aceasta ne rataceste mai mult decat orice. Aceasta poate sa mah­neasca Harul lui Dumnezeu, ca celor mandri Dumnezeu le sta im­potriva, iar celor smeriti le da har.

- Cateodata simti ca Dumne­zeu e in arbori, in pie­tre, in tot ce inseamna natura, si parca intelegi acest limbaj si descoperi o dragoste dulce in toate. In astfel de mo­men­te, am ajuns in taina lui Dum­ne­zeu sau e doar ceva premer­gator?

- E doar ceva premergator. Sen­timentele noastre sunt de la Dum­nezeu si El nu ni le anuleaza. Ne da sim­taminte bune si nobile ca sa in­te­legem ca suntem pe drumul cel bun, dar inca nu am ajuns la taina. Senti­mentele pe care le avem, Dom­­nul le foloseste de multe ori, ca sa intelegem tainele dumne­ze­iesti si lucrarea lui Dumnezeu cu noi. Ia sa vezi, stii sa canti "Tran­dafir de la Moldova"?

Iata, Domnul mi-a aratat prin cantarea asta simpla cat de mult ia aminte asupra senti­mentelor noastre, cand sunt ca­lau­zite catre lucruri bune si fru­moa­­se. Eu iubeam cantarea aceasta, mi-a vorbit despre sentimentele mele. Ori­ce sentiment sadit in noi de Dum­­nezeu ii bun, ne desteapta, ne invata ca dincolo de sim­plitatea lor, au inteles mai adanc.

"Orice duhovnic e mare, daca asculti de el"

- Pentru a inainta in ruga­ciune, avem nevoie de duhovnic, sau ne putem stradui singuri?

- Da' matale la ce-ai venit la mine? Pai iata, singur ti-ai gasit ras­punsul. Si eu, care cunosc mai mul­te, as avea nevoie de un duhovnic iscusit, ca multe se ivesc. Un du­hov­­nic te ajuta, ai limpezime ca sa urci pe trepte mai inalte, e impor­tant sa ai. Da' unii alearga peste dealuri si peste vai ca sa isi ga­seas­ca un duhovnic mai iscusit.

Tot um­bla prin manastiri si biserici si pana la urma ei nu asculta nici de vreun duhovnic mare si nici de vreunul mic. Oricare duhovnic e mare, daca asculti de el. Altfel e de prapura si nu-ti e de nici un folos.

"Lumina necreata a venit peste Romania"

- Spuneati ca prin rugaciune nu trebuie sa asteptam semne de la Dum­­nezeu. De ce?

Fotografia din dosarul penal

- Sa nu umblam dupa acestea. Smereste-te inaintea lui Dumnezeu si incolo le vei avea pe toate. Daca umbli dupa minuni se poate ames­teca cel rau, care te poate duce in ratacire. Sme­renie si rugaciune, atat ai nevoie. Sa nu umblam dupa supra-natural, ca noi nu stim sa facem prea bine distinctia si acolo se amesteca si cel inse­lator, diavolul.

New Age si tot spi­ritualismul orien­tal, african, cu magii de tot fe­lul si ritualuri pagane, duc la o ratiune fara ratiune, fara cu­noasterea lui Dumne­zeu. Sunt practici fara Ade­var, oricat de senzationale ar parea. Si cel ce nu are Ade­var este in minciuna. Fiecare crestin trebuie sa cunoasca Adevarul, caci el este cu­nostinta de Dumne­zeu. Man­tui­rea noastra este prin cre­dinta, har si fapte bune.

Cre­dinta o avem cea intru Hris­tos, in biserica orto­doxa, nu oriunde. Avem adeva­rul si lumina. Si acum, cand va vor­besc, vad lumina cea ne­creata, Ade­varul Adevaru­rilor. Domnul ne indruma dupa le­gile sale, dupa po­run­cile sale.

- Ce este lu­mina necreata?

Parintele Arhimandrit Mina Dobzeu, anul trecut, la 90 de ani / Foto Bogdan Frentescu (2)

- Lumina cea necreata, ii a­proa­pe anul de cand am primit-o. In istoria bisericii este la Grigorie Palama, el a mai vazut-o. Se nu­mes­te astfel, ca sa nu creada oa­me­nii ca este ca lumina soarelui sau a lunii.

Este o lumina ce emana direct din Dum­nezeu. Eu o vad. Este peste toa­ta tara. Mi se arata si are un rost cand o vad, ca un indemn cateodata, sau ca o explicatie. Ea aduce mai multa lumina in viata bisericii. Aduce peste toti oamenii in­dreptare, inte­lepciune, intelegere, sfaturi,

evlavie, frica de Dumnezeu, barbatie, ridica pe cei surpati, dezleaga pe cei robiti, intelep­teste pe cei orbi. Iata ce face lumina cea ade­varata! A venit deasupra tarii noas­tre si am facut cu­noscut asta Pa­triar­hului. Se extinde pe toata harta Romaniei. Este o binecuvan­ta­re a po­po­rului acestuia, care a luptat mult im­potriva Antihristului.

"Doamne, apara-ma de oamenii galcevii, de draci si de patimile trupesti!"

- Lumea de azi e o compe­titie intre oa­meni: in societate, la ser­viciu, chiar si in dragoste. Cum pu­tem totusi sa ne iubim aproa­pele ca pe noi insine, cand dintre noi, unul singur poate sa castige?

Ochelarii si file de manuscris ale lucrarilor sale

- Te rogi pentru el. Cand te rogi, nu inseamna ca te rogi pentru ce-i in mintea lui, rugaciunea ta nu este sa se implineasca gan­dul celui­lalt. Ci sa il fereasca Dumne­zeu de rele, sa-i aduca mantuire si lui. De-acolo mai departe, stie Dumnezeu cat sa dea fiecaruia. Asta e fapta cea mai minunata: ca tu vrei sa-ti pui sufletul tau si pentru aproapele tau.

Chiar daca te gandesti ca nu me­rita, roaga-te pentru celalalt, ca poate se afla si el in multe pacate. In rest, incearca sa nu gresesti fata de el, sa nu fii respingator. Uita raul, rabda mult, iarta totul! In felul acesta vei avea pace cu toti cei din jurul tau si cu tine insuti. Iar cand esti la stram­toare mai poti zice asa: "Doamne, apara-ma de oamenii gal­­cevii, de draci si de patimile tru­pesti!".

Cu aceasta rugaciune scur­ta, iata de cate ma apar deo­data! Aceasta rugaciune trebuie spu­sa me­reu, oriunde. Important este sa fim cu inima smerita si cu duhul umi­lit, asta conteaza. Io am zis: Mie, a mari pe Domnul, bine imi este! Dar Domnul, ca sa ma pot lipi de El, mi-a pus con­ditii. A zis sa am cuget curat, ini­ma smerita si duh umilit. Nu­mai cu acestea ma pot apropia de Dumnezeu, si cu iubire de aproa­pele meu.

- Ati reusit sa treceti prin anii grei ai ateismului feroce, fara sa va pierdeti credinta. Ce anume v-a dat aceasta putere?

Cu un grup de basarabeni

- Da-mi Doamne lacrimi, sa-mi plang pacatele mele! Unii au lacrima usoara, eu insa nu am avut acest dar. Am plans cu amaaaaar! Cand am vazut umbra lui Antihrist prima data, intune­ricul care ma in­spaimanta, plangeam... Al doilea, cand m-au scos din manastire si m-au dat afara... Am plans cu amar... Am plans si cand m-au lovit securistii, niste ban­diti antihristi...

M-am angajat la o lupta cu Antihristul si l-am dat pe fata. M-am luptat cu dracul, am luat batai, zeci de batai! Ei s-au suparat ca i-am dat pe fata. M-a intarit si m-a aparat Dom­nul! Lupta a fost grea. Si acum lupta e grea. Batai... batai... atatea batai, ca acuma nu mai vad cu ochii. Eu l-am vazut pe Domnul Iisus! Asta mi-a dat putere.

Am vazut si Duhul Sfant, planand dea­supra tarii, si am stiut ca o sa ne apere de ce­va, poate de o boa­la, sau de o foa­me­te, sau de vreun razboi. L-am va­zut pe Domnul Iisus de o fru­mu­sete raaaara! De o fru­musete raaaa­raaaa! L-am vazut asa de frumos! E­ram acasa, la Grozesti, cand l-am vazut in toata frumusetea Lui!

Nu-mi ster­ge nimeni ima­gi­nea asta din suflet! Stiu unde l-am vazut. Cand merg la biserica, sa ma imparta­sesc din trupul si sangele Lui, ma gandesc la El, cat de scump si de frumos e! L-am intampinat cu candela aprin­sa, acolo unde l-am vazut, in satul meu.

Bolnav, in chilia sa

Am facut o troita acolo, pe dealul Basara­biei. S-a coborat si s-a asezat pe un tron, cu o coroana de aur pe cap. Si banditii au incercat sa ii ia coroana, iar El le-a spus: "Nu veti lua nimic! Aceasta este Imparatia mea si voi veti pieri cu totii!". Acolo, acasa, in Basara­bia, am facut o capela sa odihneasca Domnul.

Eram cu Vasile de la Poiana Maru­lui. L-am primit cu candela aprinsa, impreuna cu popo­rul din satul meu. Domnul a venit si Antihristul a fost ni­micit. Asa au inceput sa se reinfiinteze manastirile si sa avem din nou invatatura duhovniceasca in scoli. A venit Hris­tos la noi pentru acestea si Satana a plecat.

- Cat de puternica poate sa fie o rugaciune?

- Rugaciunea cea mai inalta, de unire cu Dumnezeu, e fara cuvinte. E alipirea de Domnul cu afectiunea si cal­­dura inimii, precum copilul alipit de sanul maicii sale se simte odihnit si fericit fara sa spuna cuvinte.

SURSA FORMULA AS

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Ioan Casian si rugaciunea focului

Pustiul - locul marilor experiente ale desavarsirii

Practica desavarsirii spirituale are o traditie de aur in Romania. Primul nume mare consemnat de istoria ascezei crestine este cel al lui Ioan Casian de la Gurile Dunarii. S-a nascut in anul 360. A trait in acelasi veac cu cei patru martiri de la Niculitel (Tulcea) - Zotikos, Attalos, Kamasis si Philippos, scrisi pe piatra. In secolul VI, din aceste locuri va pleca si Dionisie Exiguus ("Smeritul"), cel care fixeaza anul unu al erei noastre: Anno Domini. Astfel ca anul unu incepe in Romania. Se spune ca daca un tinut a dat un sfant, toti oamenii acelui tinut au mari inlesniri la mantuire. Asa sa ne fie noua

In cautarea maestrilor

Ioan Casian pleaca de tanar din tinutul dunarean al Dobrogei, pornind in calatorie de invatatura tainica, in cautarea maestrilor. Am zice: calatorie initiatica. El prefigureaza modelul etern al cautatorului de intelepciune si pleaca in Orient. Caci Orientul este, de milenii, locul marilor experiente ale desavarsirii. In cazul de fata, este vorba de Orientul crestin.
Din cartile lui Casian reiese ca el a calatorit mult si cu entuziasm. Este ascetul calator. Caci exista si o astfel de asceza.

Exista doua tipuri de asceti: calatorul si nemiscatul. Altfel zis:

Tipul intensiv, ilustrat de Antonie cel Mare, care a stat numai in chilia lui, numai in pustia lui, peste 80 de ani, din cei 106 cati a trait (250-356). In acest timp, a iesit doar de doua ori din pustie si a mers la Alexandria sa dea un indemn crestin. Dar n-a mai iesit si a treia oara, cand a fost invitat de imparat. A ramas in pustie, a luptat cu ispita, a biruit pana la miracol, a convorbit cu Dumnezeu, a avut sute de ucenici. Ascetul model.

Tipul extensiv este ilustrat de Ioan Casian, care a calatorit mult si departe, vizitand asezaminte calugaresti, vizitand dascali mari, dorind intelepciune, improspatat de spatii inspirate, de intalniri admirabile si de altare datatoare de har.

Viata lui Ioan Casian este un roman initiatic, ascetic. Un cercetator englez chiar vorbea de "dimensiunea aventuroasa a duhovniciei crestine", reflectata in cartile lui Casian.
Cartile sale, mai ales "Convorbiri duhovnicesti", vadesc acel simt de intimizare a misterului, care aminteste de Milarepa (evident, acesta traieste mai tarziu). Cele trei calatorii initiatice ale lui Milarepa si practica sa pe langa inteleptii vremii permit o analogie cu cele trei calatorii ascetice ale lui Casian.

"Universitatea" pustiei

Ioan Casian, impreuna cu sora sa si cu prietenul sau Gherman (si el dobandind viata de sfant), au plecat in Orient. Prima calatorie duhovniceasca a fost in Tara Sfanta, la Betleem. Sora lui se va calugari si va ramane pana la sfarsitul vietii intr-o manastire din Betleem.
Ioan Casian ramane aici doi ani. Sta intr-o chilie, nu departe de pestera unde s-a nascut Mantuitorul. Face asceza si asculta sfatul duhovnicului; viziteaza comunitati manastiresti din Siria si Mesopotamia.

Sf. Ioan Casian

O impresie puternica, din acelea care formeaza caracterul, i-a lasat-o intalnirea cu calugarul Pinufie, mare anahoret al veacului: cel care, ajungand vestit, a fugit tot mai departe, tot mai la pustietate, ca sa scape de laudele oamenilor.
Urmeaza o alta etapa rodnica in viata lui Casian: calatoria in Egipt, in pustia schetica. Aici Casian si Gherman raman 7 ani. Si, dupa o scurta intrerupere, inca 7 ani. Casian ar fi vrut sa ramana pentru totdeauna aici. Dar niste tulburari ivite la Constantinopole il silesc sa paraseasca Egiptul si pustia.

Ioan Casian avea din plin si vocatia chiliei, vocatie de anahoret, cum vedem din acesti 14 ani petrecuti in pustia schetica. El spune, de altfel, ca ambele feluri de vietuire sunt folositoare: si cea de anahoret, si cea de obste.
In manastirea de obste e bine sa petreci o vreme, pentru taierea vointei proprii. Iar dupa aceea, dupa despatimire, sa ramai in pustie, pentru desavarsire. Acestea ar fi cele doua aspecte ale unei experiente complete.

"Sa fugi de femei si de episcopi"

A treia etapa a formarii lui Ioan Casian a constituit-o intalnirea cu Ioan Hrisostomul (Gura de Aur), la Constantinopole. In preajma acestui mare luminat ramane 5 ani.
Este anul 400. Marele Ioan Hrisostomul incepe sa fie persecutat.
Oare de ce sunt persecutati oamenii mari? De ce patriarhul Teofil al Alexandriei a inceput sa cleveteasca si sa-l calomnieze pe Ioan Gura de Aur? Din cauza invidiei, se vede. Dar oare de ce atata invidie si ocara la un patriarh, la un episcop?
Se pare ca atunci, Ioan Casian, prieten intristat, a notat enigmatic aceasta fraza: "Monahul trebuie sa fuga de femei si de... episcopi!" Adica sa fuga de legare afectiva si de ispitele apropierii de cei mari.

Misiunea in lume - Slujirea

In 405, Ioan Casian merge la Roma, sa-l apere pe Ioan Hrisostomul. Si sa-l apere pe Evagrie. Cei doi maestri ai sai: Evagrie si Hrisostomul. Etapa formarii sale se incheiase. Incepe etapa misiunii. La Roma, apara cu succes pe Ioan Hrisostomul. Este doar un ragaz pentru marele om. Caci prigoana contra lui Hrisostom va continua pana ce acesta va fi omorat de patru episcopi ai patriarhului Teofil din Alexandria.

Pentru Ioan Casian urmeaza 10 ani de interiorizare. Dupa care, el vine la Marsilia (in anul 415) unde intemeiaza doua manastiri. Ultima parte a existentei si-o petrece la Marsilia, aici isi scrie cartile, aici scrie primul "regulament" monastic; primeste binecuvantarea Bisericii pentru a-si difuza invatatura. Se ocupa de organizarea vietii monahale si de cristalizarea metodei. Azi, exegetii din Marsilia demonstreaza cu aplomb ca Ioan Casian este numai al lor. Asa cum noi demonstram ca-i numai al "patriei".

Rugaciunea focului

De la acest mare proto-roman, Ioan Casian, au ramas doua "metode" pentru cei care cauta desavarsirea.

Aici s-au inchinat si primii crestini din Dobrogea

1. Metoda exterioara, sintetizand idei de la Evagrie si de la alti parinti filocalici, invatand despre:
- Despatimirea sau tamaduirea celor 8 pacate;
- Crucificarea propriei vointe (mai ales in viata cenobitica);
- Purificarea mintii de orice urma grosiera, prin unirea cu Hristos (mai ales in viata anahoreta).
Ca procedeu de meditatie, propune repetarea catorva formule filocalice. Anticipeaza, asadar, procedeul oratio mentis.

Recomanda rugaciune scurta si silentioasa, care sa ajute concentrarea. Iar ca sa domini "valurile de gandire, agitatia interioara" el spune ca singurul mod este: sa tii mintea nedezlipita de Dumnezeu. Insista mult pe dobandirea discernamantului, "puterea de a deosebi lucrurile", "dreapta socoteala".

La intrebarea care este virtutea cea mai inalta dintre cele trei (postire, despuiere, milostenie), el raspunde ca cea mai inalta intre cele trei este... a patra: dreapta socoteala! Fara aceasta, orice virtute se transforma in contrariul ei!

2. Metoda secreta, despre care aflam doar cateva jaloane, si nu avem dreptul s-o spunem decat tot codificat. Metoda secreta este "rugaciunea focului", o rugaciune mistica, "oratio mentis", sau noera proseuche, fara cuvinte. Este numita intr-un "cod" stabilit mai tarziu, "rugaciunea vazatoare".
O convorbire cu Dumnezeu care incepe sa se petreaca atunci cand tac gandurile. Rugaciunea focului nu trebuie descrisa, ci practicata. Si foarte putini o dobandesc intr-un veac.

formula as

Read More