LEACURI SASESTI

POSTAT: 20 Iunie 2015, Ora 23:45

Chiar dacă mulţi saşi au plecat din Transilvania, cei rămaşi încă păstrează tradiţiile din vremuri străvechi şi le dau mai departe copiilor. Mare preţ se pune chiar pe leacurile pe care săsoaicele se bazau pentru a-şi înzdrăveni micuţii sau pentru a se păstra frumoase. Iată câteva dintre secretele lor.

• 
  Leacurile săseşti pentru sănătate și frumusețe

Entorsele se tratează cu o cataplasmă cu ardei iute făcută astfel: se dă în clocot un sfert de cană de oţet şi se adaugă ardeiul iute. Se pasează, pentru a se obţine o pastă. Înainte de a o folosi, se aplică pe piele ulei de măsline. Pasta de ardei se pune pe un pansament şi se aşază apoi pe zonă afectată, unde se ţine timp de două ore.

Circulaţia deficitară se remediază cu apă rece ca gheaţa; se toarnă cu un ibric de la coapse în jos (sau se foloseşte duşul).

Durerile de burtă ale copiilor trec cu o compresă caldă cu museţel, care se acoperă cu un prosop gros sau cu o pătură şi se lasă 15 minute. În acest timp, copilului i se dă să bea ceai de muşeţel.

Durerile de gât dispar cu comprese reci cu brânză de vaci stropită cu oţet. Se leagă cu un fular şi se ţine peste noapte. În plus, se bea ceai de pătlagină, cu înghiţituri mici.

Tot pentru durerile de gât săsoaicele foloseau în trecut ceaiul de salvie, pentru guturai - apa sărată trasă pe nas, pentru tuse, un ceai de ceapă îndulcit cu miere, iar pentru căile respiratorii inflamate, baie fierbinte cu flori de fân. Florile de soc şi ceaiul de tei provoacă şi ele transpiraţii şi întăresc imunitatea.

Iată o reţetă de ceai pentru răceli: se amestecă 20 g de măceşe cu 14 g de flori de soc, 14 g de muşeţel, 14 g de flori de tei, 11 frunze de mur, 10 g de scoarţă de salvie şi 5 g de hibiscus. Se face o infuzie din două linguri de plante şi un sfert de litru de apă şi se lasă cam 10 minute. Aceste plante sunt calmante, expectorante şi imuno-stimulatoare.

Mâncărimea din locul unde te-a înţepat albina sau viespea dispare dacă aplici o ceapă tăiată în două.

Sunătoarea alungă tristeţea, aşa că este un leac bun pentru depresie. Se bea, de 2-3 ori pe zi, câte o ceaşcă de ceai de sunătoare. Această plantă blochează receptorii din creier responsabili pentru stările depresive şi stimulează hormonii fericirii.

Pentru bătături se pune o felie de ceapă şi se lasă peste noapte, apoi se ţin picioarele în apă caldă şi se unge locul cu alifie de gălbenele.

Orice mahmureală trece cu un mic dejun compus din scrumbie afumată şi zeamă de varză acră sau zer. Magneziul din aceste alimente are rolul de a stabiliza celulele afectate de consumul de alcool.

Pentru a scăpa de celulită folosiţi un ceai de pătrunjel - o lingură de pătrunjel la o cană de apă fierbinte. Se bea zilnic o ceaşcă din acest ceai, care, fiind diuretic, ajută la eliminarea reziduurilor, reducând aspectul de coajă de portocală. Nu se recomandă femeilor gravide şi bolnavilor de rinichi.

Ridurile sunt atenuate cu măşti preparate dintr-un gălbenuş, două linguri de ulei din germeni de grâu şi un bob de drojdie. Se întinde pe faţă şi pe gât şi se lasă să acţioneze 30 de minute, după care se clăteşte cu multă apă.

Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/leacurile-sasesti-pentru-sanatate-si-frumusete-toate-sunt-naturale-si-testate-vreme-de-sute-de-ani-540818.html#ixzz3dgJ1DBK8
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Din reţetele domnului farmacist BOBARU: Lumânărica, medicul plămânilor (Verbascum phlomoides)

Foto: Dreamstime - 4

 

Tratează numeroase boli, de la bronşită cronică şi astm, până la afecţiunile aparatului digestiv. E o plantă înaltă, cu flori colorate în galben, care luminează de la distanţă, luându-se la întrecere cu soarele. Putem beneficia din plin de forţa ei tămăduitoare, urmând sfaturile şi respectând reţetele domnului farmacist Ion Bobaru
Scurtă prezentare

Îşi merită pe deplin denumirea populară, pentru că, zărită de la distanţă, seamănă cu o flăcăruie. În legendele populare este considerată nevasta soarelui, pentru că este prezentă în toate locurile însorite. Cu ţinuta ei dreaptă ca lumânarea, se ridică peste toate plantele dimpre­jur, chiar şi în zonele uscate şi pie­troase, unde prezenţa ei omagiază regal lu­mina soarelui. 

 

Puterea ei vindecătoare a fost descoperită în Antichitate, când Hipocrate o re­comanda ca leac contra rănilor. Aris­totel scrie, şi el, despre se­min­ţele de lumânărică, care, presă­rate pe apă, fac pescuitul uşor. 

 

Primul care i-a descoperit puterea contra tusei cronice a fost Dioscoride. O cunoş­teau şi preoţii strămoşilor daci, care o numeau Diesema. Ca­lităţile acestei plante de leac au fost recunos­cute de ştiinţa moder­nă, care a confirmat faptul că, prin com­poziţia chimică şi efectele binefăcătoare, lumânărica este un adevărat medicament natu­ral. Astfel, s-a demonstrat că florile con­ţin mucilagii, tanin, ulei vola­til, saponozide, lipide şi o sume­denie de substanţe minerale.

Virtuţi terapeutice

În popor, planta cu flori gal­bene poartă mai multe denumiri: lumânarea-domnului, decel gal­ben, coada-lupului, coada-mielu­lui, corcobăţică sau cucuruz gal­ben. Dar indiferent de numele pe care-l poartă, lumânărica este cunos­cută ca medi­ca­ment pentru durerile de piept şi afec­ţiu­nile plămâ­nilor.

Culegere şi păstrare

Planta cu flori aurii se recoltează dimineaţa, după ce se ridică roua. Este recomandat să purtăm mănuşi de cauciuc, deoarece perii care apără tulpina pot pro­voca inflamaţii ale pielii. Se culeg frunzele şi peta­lele, pe care trebuie să ne grăbim să le întindem pe coli albe, în încăperi umbroase şi aerisite, pentru că se ofilesc repede şi îşi pierd din principiile active. 

 

După deshidratare, se mărunţesc şi se depozitează în recipiente de sticlă sau în săculeţe din tifon. Mucilagiile şi alte sub­stanţe binefăcătoare din lumânărică pot fi absorbite de pungile din hârtie şi din acest motiv trebuie să evităm folosirea lor.

Sfatul d-lui Bobaru: "De la lumânărică tre­buie să alegem doar petalele de culoare galben aprins, aflate încă pe tulpină. Este o recoltare destul de mi­găloasă şi necesită foarte multă răb­dare. Nu au valoare terapeutică peta­lele deja căzute, aflate pe sol, în jurul plantei, deoarece conţinutul de prin­­cipii active este foarte scă­zut".

Preparate pentru farmacia casei

Cunoscător de elită al reme­diilor naturale, domnul farmacist Ion Bobaru ne oferă, cu profesio­nalism, riguro­zitate şi exactitate farmaceu­tică formulele principale­lor preparate medicinale din lumâ­nărică.

Macerat la rece

 

Este cel mai valoros medica­ment care poate fi preparat din frunze şi petale, pentru că sub­stanţele binefăcătoare din plantă se dizolvă foarte uşor în contact cu apa şi nu îşi pierd virtuţile tera­peutice.
Adevărat elixir pentru bo­lile aparatului respirator, ameliorea­ză răguşeala, da­to­rită substan­ţelor emo­lien­te, şi este un au­tentic adjuvant în tra­ta­men­tul celor care suferă de tu­se, bronşite, infecţii re­na­le, ulcer gastric sau enterită (in­fecţie a intestinului subţire, cauzată de intoxicaţii sau alergii). Acest medi­ca­ment natural se prepară simplu, fără efort. Iată de ce avem nevoie:
Ingrediente: 15 g (o lingură) lumână­rică şi 250 ml (o cană) de apă rece.

Mod de preparare şi administrare: Apa se toarnă peste planta tocată mărunt şi ames­tecul se lasă, acoperit, vreme de 12 ore, eventual de dimi­neaţa până seara. După această perioadă, se strecoară şi se adaugă 5 g (un vârf de cu­ţit) de bi­carbonat ali­mentar, pentru a preveni irita­ţiile gas­trice. Poţiunea se păstrează în frigider. Indi­cat este să se consume fracţionat, câte două sau trei linguri, înainte de fie­care masă.

Precizare: Se pot folosi petalele şi frunzele, dar are acelaşi efect terapeutic şi planta întreagă, împre­ună cu tulpina, uscată şi mărunţită.

Ceai din lumânărică

Dacă este pregătită corect, infuzia acţionează asu­pra întreg aparatului respirator, datorită mucila­giilor prezente în petale şi frunze. Ceaiul fluidifică secreţiile bronşice, contribuind eficient la calmarea tusei convulsive, ameliorează simptomele bronşitei şi răreşte frecvenţa crizelor de astm bronşic.

Ingrediente şi mod de preparare: Infuzia se obţi­ne amestecând într-un vas emailat 10 g (2 linguriţe) de plantă uscată şi 250 ml apă (o cană). După ce ames­tecul a dat în clocot, vasul se acoperă şi prepa­ratul se lasă la infuzat 10 minute. La final, se stre­coară şi poate fi băut. Important este să nu îndulcim ceaiul cu zahăr. Dacă, totuşi, gustul ni se pare ne­plă­cut, putem folosi în acest scop mierea de albine sau zahărul brun.

Doza recomandată: Două căni pe zi, dimineaţa pe stomacul gol şi seara înainte de culcare. O cură de trei săptămâni va avea efecte benefice asupra între­gului organism, acţiunea sa fiind vizibilă şi la nivelul pielii, mai ales asupra tenului iritat sau atacat de cu­peroză.

Decoct din lumânărică

 

Ingrediente: 30 g (două lin­guri) de flori şi frunze de lumână­rică mărunţite şi 250 ml apă cloco­tită (o cană).
Mod de preparare şi dozaj: Plantele sunt aşezate într-un vas, apoi se adaugă apa. Se fierb timp de 15 minute, comple­tându-se treptat lichidul care se eva­poră. Licoarea este consumată călduţă, într-o doză de 3 ceşti (o ceaşcă de cafea are 50 ml) pe zi. Reco­mandat este ca poţiunea să fie băută pe stomacul gol, înainte de fiecare masă.

Alte efecte terapeutice: Con­centratul le este indi­cat mai ales celor care suferă de bron­şită, dureri de piept , dureri de stomac, afec­ţiuni ale vezicii urinare sau digestie dificilă.

Tinctură

S-a dovedit a fi mai puternică decât celelalte preparate, iar efec­tele pot fi simţite mai rapid. Ame­liorează durerile abdominale cronice şi recidivante (chiar şi pe cele cauzate de boala Crohn - inflamaţia colonului) dar este şi un bun tratament adjuvant în afecţiunile pulmonare.
Ingrediente: 20 g (o lingură cu vârf) de lumâ­nă­rică uscată şi 100 ml de alcool alimentar de 70 de grade.

Mod de preparare şi dozaj: Plantele se pun într-un borcan cu filet şi deasupra se adaugă al­coolul. Recipientul se închide ermetic, iar amestecul este lăsat la macerat 10 zile, timp în care trebuie agitat de 3-4 ori pe zi. După această perioadă, se filtrează şi se pune la decantat, în frigider, încă 6 zile. În final, se filtrează din nou, iar tinctura rezultată se toarnă în sticluţe închise la culoare.

Doza recomandată: 20-30 de picături, dizolvate în apă, de 2-3 ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ţine două sau trei săptămâni şi, dacă este necesar, se reia după o pauză de 7 zile.

Indicaţii terapeutice: Datorită proprietăţilor antispastice şi sedative, diluţia de tinctură este o armă de folos în lupta împotriva tusei convulsive. În plus, prin efectul antiinflamator şi antibacterian al principiilor active prezente în delicata lumânărică, combate diareea şi este de mare ajutor celor care suferă de gastrită. De asemenea, tinctura poate fi un analgezic de succes pentru infecţiile dentare.

Maestru în prepararea reţetelor vechilor spiţeri, domnul farmacist Ion Bobaru amestecă în creu­zetele laboratorului său extract de lumânărică, iederă şi nalbă. Alături de alte ingrediente, domnia sa obţine astfel un eficient sirop, care combate afecţiunile bronho-pulmonare, ţine departe cele mai neplăcute simptome ale bronşitei cronice şi vindecă traheita şi laringita.

Vin medicinal

 

Ingrediente: Remediul se obţine din întreaga plantă, fiind necesare 100 g lumânărică la un litru de vin.
Mod de preparare şi dozaj: Poţiunea se lasă la macerat vreme de 10 zile, perioadă în care se agită de 3 ori pe zi. Apoi vinul se strecoară şi se depozi­tează în locuri întunecoase. Sunt recomandate 2 lin­guri pe zi (dimineaţa şi seara), vreme de 6 săptă­mâni. Este un eficient tratament alternativ pentru alopecie (cădere temporară a părului, în urma unei boli de piele sau a unei boli infecţioase), inflamaţii articulare şi reumatism.

Sfatul farmacistului: "Este indicat să folosim vinul alb, care pune mai bine în valoare calităţile terapeutice ale plantei".

Sirop din lumânărică şi miere

Întăreşte musculatura şi este indicat mai ales copiilor anemici, dar şi celor care suferă de bronşită cronică sau astm. Se prepară amestecând 500 ml de­coct cu 500 g zahăr sau miere. Mixtura se încălzeşte până când componentele se dizolvă şi lichidul devi­ne omogen. După răcire, se toarnă în recipiente din sticlă sterilizate. Doza uzuală este de 5 ml (o lin­guriţă), de trei ori pe zi, pentru copii, şi dublu pentru adulţi.

Preparate pentru uz extern

Cataplasme emoliente

Au un rol calmant, dar şi cicatrizant, ajutând la retragerea formaţiunilor furunculoase, la ameliorarea eczemelor şi combaterea varicelor.
Ingrediente: 30 g de plantă uscată (două linguri) şi 500 ml lapte dulce.

Mod de preparare şi utilizare: Într-un vas emai­lat, care poate fi pus pe flacăra aragazului, se pun plantele măcinate, apoi se toarnă laptele. Amestecul se fierbe 10 minute, timp suficient ca principiile acti­ve ale plantei să se dizolve în lapte. După fier­bere, poţiunea se strecoară şi se amestecă cu argilă, până se obţine o pastă omogenizată care se întinde pe o fâşie de tifon. Zona afectată se bandajează, fără a strânge foarte tare, şi se acoperă cu o folie de nailon. Pentru efecte optime este ne­cesar să ţinem cataplasma minimum 30 de minute.

Băi terapeutice

Îmbăierea cu lumânărică este binefă­cătoare pentru cei care suferă de eczeme, psoriazis sau au pielea afectată de arsuri solare. În apa din cadă se toarnă o infuzie concentrată, obţinută prin fierberea a 200 g lumânărică uscată în doi litri de apă. Tra­tamentul durează două săptămâni, cu o pau­ză de o zi între băi, şi este reco­mandat de 4-5 ori pe an. În cazul băilor de şezut, pentru hemoroizi externi, este in­dicat un decoct preparat prin fierberea a 50 g plantă mă­runţită la un litru de apă.

Unguent din lumânărică şi muşeţel

Tratează hemoroizii, fu­runculele, rănile şi arsurile. Se obţine încorporând, prin încălzire, extractul fluid moale de lumâ­nărică într-o bază grasă (unt, grăsime de porc sau de pasăre, ulei solid de palmier).

Extractul fluid moale se prepară pe baie de aburi, lăsând tinctura să fiarbă, până scade la o cincime. De exemplu, din 100 ml de tinctură se obţin 20 ml de extract fluid moale. Dacă nu respectăm această con­diţie, esenţa de lumânărică nu se va di­zolva în gră­sime. Ingredientele se amestecă pe foc mic, până când preparatul ajunge la punctul de fier­bere, apoi se îndepărtează de pe flacără. Înainte de solidificare, alifia se toarnă în recipiente de sticlă. După răcirea completă, se păstrează în frigider.

Atenţionări şi contraindicaţii

În perioada de sarcină sau de alăptare se interzice consumul de ceai sau alte preparate din lumânărică. Pe partea din spate a petalelor florilor se găsesc peri care pot provoca mâncărimi pe mâini. Aşadar, este re­comandat ca, după ce aţi pus mâna pe petalele acestei plante, să nu vă atingeţi faţa sau mai ales zona ochilor.

 

Reţete de frumuseţe

Mască din lumânărică şi argilă

Ingrediente: 15 g (o lingură) decoct din pe­tale şi frunze de lumânărică şi 5 g (o linguriţă) de argilă.
Mod de preparare: Argila şi decoctul se ames­tecă până la omogenizare, iar mixtura se apli­că pe faţă. Pentru efecte optime este indicat să se ţină vreme de 15 minute, pentru îndepăr­tare fiind recomandată clătirea cu ceai călduţ de mu­şeţel.

Mască pentru ten sensibil

Ingrediente: 30 g lumânărică uscată (se folo­seşte întreaga plantă, inclusiv rădăcina), 15 g mie­re polifloră.

Mod de preparare: Lumânărica uscată se dă prin râşniţa de cafea până ajunge la densitatea unei pulberi. Se pune într-un vas şi deasupra se toarnă mierea, dizolvată în 30 ml (două linguri) de apă călduţă. Cele două componente se ames­tecă până la omogenizare, apoi mixtura se apli­că pe faţă. Indicat este ca loţiunea să fie ţinută timp de 30 de minute, efectul fiind de catifelare şi împrospătare a tenului.


Domnul farmacist Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Calea Galaţi numărul 29, Brăila, tel. 0239.61.59.31, e-mail: farmaciafaltis@yahoo.com.
Farmacia sa deţine "Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor", acordat de Colegiul Farmaciştilor din România.

 

SURSA FORMULA AS

 cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

COAJA DE CEAPĂ

 

O cenuşăreasă transformată în regină:

Povestea pe care v-o spun datează din vremu­rile când gospodinele nu aruncau aproape nimic din alimentele pe care le preparau. Pe vremea lor, deşeurile casnice aproape că nu existau, iar când existau erau "reciclate” cu mult folos. Coaja de ceapă, de pildă. Străbunicile noastre au folosit-o iniţial pentru vopsirea firelor de lână. Cojile se fierb cu puţin oţet, apoi se strecoară. Lâna înmuiată în prealabil în apă se fierbe apoi în decoctul maroniu. 

 

Între timp doam­­nele, neavând henna la prăvălii, au început să-şi vop­sească şi părul cu decoctul concentrat de coji de cea­pă. Nici nu era greu de observat că după câteva pro­ceduri părul devenea mai bogat şi mai sănătos, mă­treaţa dispărea fără urmă. Cu infuzia din coji se făcea şi gargară în cazuri de răceală cu dureri în gât. 

 

Dacă pe timp de vară, gospodăriile ţărăneşti nu duceau lipsă de remedii verzi, pentru accidente nefericite precum tăie­turi în timpul bărbieritului, rosături la picioare, opări­turi, iarna locurile afectate se presărau cu pulberea obţi­nută din cojile uscate de ceapă sau se tamponau cu decoct din coji.

Şi cum proteja coaja de ceapă rănile de infecţii, tot aşa proteja şi morcovii din beci, puşi la păstrare, de dezvoltarea bolilor specifice ce înjumătăţesc roada până primăvara. Fiecare strat de morcov se presăra cu coji de ceapă uscate bine. La fel se proceda şi cu fruc­tele. Merele şi perele sunt protejate de infecţii micotice, folosind metoda nepoluantă cu foi de ceapă.

Remedii naturiste cu foi de ceapă uscate

Din cercetările realizate la Institutul de chimie bioorganică din Rusia putem afla ce componenţă boga­tă în elemente curative are produsul acesta sortit arun­cării.

* Problemele cardiace - Cojile de ceapă conţin sub­stanţe ce întăresc imunitatea, tonifică activitatea inimii, activează producerea secreţiei biliare. Cei ce suferă de hipertensiune arterială îşi pot îmbunătăţi vizibil starea organismului datorită consumului de ceai din coji de ceapă.

* Tuse - Când răceala este asociată cu o tuse seacă, decoctul ne poate ajuta prin efectul expectorant, iar unele dereglări ale tractului gastro-intestinal sau renal se diminuează datorită efectelor diuretic şi purgativ. Precum şi ceapa pe care o înveleşte, coaja are un efect antiseptic.

* Crampe musculare şi dureri de cap - Zilnic se bea un ceai preparat dintr-o linguriţă de coji de cea­pă, care se infuzează timp de 10 minute, în 200 ml de apă fierbinte. Jumătate de pahar (NULL ml) se bea la ora 18, restul la ora 21. Tratamentul poate fi de lungă dura­tă, uneori efectul apare la 3 luni după consumul zilnic, dar cura nu se întrerupe.

* Picioarele "vinete” provocate de hemoragii sub­cutanate îşi îmbunătăţesc aspectul după trata­men­tul cu coji de ceapă. Rutina din coji întăreşte pereţii vaselor sanguine şi previne spargerea de capilare.

* Ceaiul din coji scade iritaţia ochilor şi menţine acui­tatea vizuală - o veste bună pentru cei ce au un servi­ciu legat de încordarea sau de suprasolicitarea ve­derii, urmată de înroşirea ochilor şi schimbarea oche­larilor cu dioptrii mai mari.

* Dereglarea ciclului menstrual dă multă bătaie de cap. Pentru reglarea lui, se bea un ceai dintr-o lin­gură de coji, ce se infuzează în 300 ml de apă. Ceaiul se bea în 3 tranşe, în timpul zilei, în cure lunare de 7 zile, în­ce­pând din a 10-a zi după terminarea menstrua­ţiei. (Pre­paratele din coji de ceapă şi usturoi nu se păs­trează mai mult de 24 de ore, trebuie să le pre­paraţi zilnic.)

De unde, totuşi, are coaja subţire şi uscată de ceapă atâtea puteri de vindecare? Dacă cercetăm atent un pe­tic de coajă prin tubul microscopului, vedem de-a lun­gul nervurilor câteva rânduri de cristale alun­gite, în formă de ace, de un galben deschis. Sunt cris­talele uneia dintre cele mai active flavonoide - querci­tina.

 

 Se găseşte şi în cojile de usturoi, în ceaiul verde şi în mere, unde are un rol important, de ceas biologic ce blochează admisia de oxigen la punctul de creştere al cepei şi al usturoiului, ca să nu încol­ţească înainte de perioada optimă. Până la sfârşitul secolului XX, quercitina a fost cunoscută de medici ca un reme­diu antiinflamator, antihista­minic, folosit cu succes în tra­tarea afecţiunilor aparatului locomo­tor (dureri reu­matice, artrită), aparatului respirator (astm, bron­şită). 

 

Mulţi doctori îl apreciază ca un remediu bun pentru profi­laxia bolilor cardiace, care scade riscul de trom­boză, de infarct miocardic şi al accidentelor vas­cular-cere­brale. Anul 1996, când au fost publicate rezul­tatele cercetărilor legate de proprietăţile anti-tumorale ale quercitinei, a intrat în analele medicinei viitorului. Savanţii au descoperit o proprietate unicat a flavo­noi­dei de a acţiona asupra genei r-53, respon­sabilă pentru distrugerea ce­lulelor canceroase. 

 

În afară de preven­ţie, poate fi folosită şi în tratarea cancerelor de sân, pros­tată, intestin gros, creier, plămâni, în ca­zuri de lim­fosarcom şi lim­fogranulomatoză. Este clar că noi tre­buie să ne străduim să obţinem acest antioxi­dant din produsele naturale şi în can­ti­tăţi mari, dacă vrem să pre­ve­nim prăbuşirea dezastru­oasă a sănătăţii.

Comoară pentru agricultori
Toată lumea ştie câte ceva despre produsele bio, cele ce au crescut şi s-au consumat de când lumea în Ro­­mânia, dar care dispar cu viteză maximă, datorită pro­gresului înregistrat, în special în domeniul chimiei. Glo­balizarea în agricultură a dus la renunţarea şi uita­rea vechilor metode de îngrijire a plantelor, veri­ficate de-a lungul secolelor.

 

Pentru creşterea volumului de producţie agricolă putem să ne bazăm, împreună cu alte metode, şi pe de­coctul din coji de ceapă, care conţine tot setul de micro­elemente: calciu, potasiu, magneziu, fier, cupru, crom, seleniu şi multe altele. Decoctul este un îngră­şământ bun, stimulează creşterea plantelor, în acelaşi timp el distruge microflora patogenă din sol. Acţionea­ză asu­pra plantelor precum ginsengul asupra omului. Plan­tele devin mai rezistente în lupta cu dăunătorii şi cu bolile specifice.

Plantele de cameră, udate şi stropite cu decoct din coji uscate de ceapă, capătă un aspect sănătos şi se dezvoltă mai bine. La 5 litri de apă fierbinte, se adaugă 5 linguri de coji de ceapă, se poate şi în amestec cu usturoi.

Pentru castraveţi. 1. Dacă frunzele castraveţilor din grădină încep să se îngălbenească, doi pumni de coji de ceapă se pun într-o găleată cu apă caldă, se aduce apa până la fierbere, se lasă 6-8 minute pe foc şi apoi se infuzează acoperit, până la răcire. La fiecare 8 litri de apă pentru udat se adaugă 2 l decoct de coji. Frunzele se stropesc abundent. 

 

Cojile rămase se întind la rădăcinile plantelor pentru acoperirea solului şi prevenirea evaporării. 2. Castraveţii atacaţi de dău­nători sau micoze se salvează cu infuzie din 200 grame coji de ceapă, în 10 l de apă. Cojile se lasă în apă timp de 4-5 zile, se strecoară şi se stropesc plantele de 3 ori, cu un interval de 5 zile între stropiri.

Păduchi de frunze, gândaci de Colorado, fluturi dăunători. Se aşează într-o găleată, până la jumătate, coji de ceapă, se adaugă câte un pumn de coji de usturoi şi pe­lin tocat, şi se umple apoi găleata cu apă fierbinte. Se infuzează 24 de ore, se strecoară şi se diluează 1:1 cu apă curată. Se stropesc plantele afectate. Merii se stro­pesc după înflorire, începând de la prima seară caldă (nu mai puţin de 15 grade), la apusul soarelui, din 7 în 7 zile, timp de 4-6 săptămâni, cât zboară flu­turaşii.

Pentru o prindere mai bună de frunze, se adaugă câte 2 g de săpun la fiecare litru de apă.
Pentru varză. Ca să protejăm varza de fluturi, în una din soluţiile cu coji de ceapă se înmoaie timp de 2 ore resturile de pastă de dinţi rămase prin tuburile mai vechi, şi se stropesc căpăţânile de varză. Mai există şi o metodă mai modernă: stropirea cu Coca-Cola, efectul este asigurat.


Reţetele bunicii

SLĂNINĂ ÎN COJI DE CEAPĂ

Am învăţat de la bunica mea, cât am ajutat-o în copilărie la toate treburile casnice, să pun coji de ceapă şi de usturoi în ciorbe, supe, sosuri, care nu numai că dobândeau un gust bun şi o culoare atractivă, dar de­ve­neau şi alimente-medicament. Chiar şi în cea­iul negru sau verde (eu de­seori le amestec în can­tităţi ega­le) se poate adăuga o lin­guriţă de coji sfărâmate în­tre de­gete. Am învăţat să fac şi slă­nină în coji de cea­pă.

 

Pentru preparare aveţi nevoie de: 1-1,5 kg slă­nină, 2 pumni de coajă de ceapă, 5-7 căţei de usturoi, 1 lin­gură sare, ardei iute, frunze de dafin, piper boabe - după gust.

 
Într-un castron se toarnă 1 litru de apă rece, se adaugă 1pahar (de 250 ml) de sare. Cojile de ceapă se spală, se taie cu foarfeca şi se pun în apă împre­ună cu foi de dafin, piper şi condimente. Slănina se scufundă în saramură în aşa fel ca s-o acopere puţin, deasupra se pune o farfurie cu o greutate (o piatră de cre­mene sau un borcan de 3 litri cu apă) şi se fierbe 15-20 de minute după primul clocot, până slănina devine moale. 

 

După ce se ia de pe foc, slă­nina se lasă în apă încă 10 minute, timp în care 3 căţei de usturoi se taie în felii subţiri. Usturoiul rămas se trece prin presă, se amestecă bine cu sare, boia de ardei dulce sau iute şi condimente preferate. Slănina se scoate din oală, se usucă cu un prosop, se înţeapă din loc în loc cu un cuţit cu capătul ascuţit. 

 

În tă­ieturi se introduc felii de usturoi, apoi slănina se unge cu amestecul de condimente, se înve­leşte în celofan şi se pune în congelator.
Coaja de ceapă poate fi păstrată ani de zile în­tr-un loc uscat, fără a-şi pierde acţiunea tera­peu­tică. Dar cu o condiţie foarte importantă: vom lua coji de la bulbii complet sănătoşi.

 

• Elena Josan/FORMULA AS

 

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Reteta de 5 minute care iti aduce sistemul imunitar la cote maxime

                Contine usturoi, lamaie, piper si miere – ingrediente cu o putere incredibila impotriva virusilor. Un singur shot iti intareste sistemul imunitar si te ajuta sa treci cu bine peste aceasta perioada. 

             Despre usturoi, se stie deja ca este de 100 de ori mai puternic decat antibioticele in lupta cu bolile, iar proprietatile anti-virale sunt cat se poate de eficiente. 

Mierea, lamaia si piperul rosu au si ele o reputatie foarte buna. Impreuna, formeaza un adevarat elixir care te ajuta sa previi nenumarate boli - de la o banala raceala la cancer.

                Reteta de mai jos are un timp de preparate minim, dar beneficiile asupra organismului sunt maxime. Ea a fost recomandata de Natasha Longo, o nutritionista celebra si consultanta pe nutritie, pe site-ul Preventdisease.com.

                    1 lamaie
                    1-2 catei de usturoi
                    1/8 lingurita de piper rosu
                    1 lingura de miere

                Pasul 1: taie lamaia in doua
                Pasul 2: stoarce sucul de lamaie dintr-una din jumatati. Pastreaza coaja ramasa
               Pasul 3: Marunteste usturoiul si lasa-l sa stea asa timp de 10 minute. Apoi, adauga-l in zeama de lamaie, impreuna cu piperul rosu.
             Pasul 4: Adauga si mierea si amesteca toate ingredientele foarte bine
            Pasul 5: Pune sucul obtinut in coaja de lamaie ramasa de la pasul 2 si consuma cu tot cu pulpa.
              

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Miere de albine : 12 plante & 12 fructe

Miere de albine : 12 plante & 12 fructe: Acum cateva zile vorbeam despre cele 12 plante miraculoase care fac minuni si m-am gandit sa va aduc aminte despre ele, dar mi-am da...

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Sfaturile bioterapeutei Djuna Davidajvili

reiki pentru oameni ocupati: Sfaturile bioterapeutei Djuna Davidajvili

Read More

MEDICUL CASEI

reiki pentru oameni ocupati: MEDICUL CASEI

Read More

Află cum te poţi trata cu flori de primăvară

Joi 26 Aprilie 2012 - 22:45 396 afişări

Mai citeşte azi în “Click! pentru femei”:De ce te îngraşi;Momente jenante care strică romantismul

Isabela Mihalcea

Ne bucurăm de frumuseţea lor în fiecare primăvară, fără să ştim că ele au puteri vindecătoare: e vorba de vedetele acestui sezon, florile. Citeşte în revista „Click! pentru femei" ce remedii poţi prepara din petalele, frunzele sau rădăcinile lor şi în ce afecţiuni îţi sunt recomandate.

Florile de liliac vindecă ficatul
De la această plantă poţi folosi florile, frunzele, mugurii şi scoarţa, care au efect vasodilatator, tonic, antireumatic şi astringent. Afecţiunile în care sunt recomandate remediile cu liliac sunt bolile hepatice, cele respiratorii, digestive şi articulare.
Infuzia preparată din flori uscate de liliac atenuează stările de disconfort hepatic (balonări, stări de vomă, dureri sub coaste), stimulând producţia de bilă. Unguentul cu flori de liliac se prepară din 40 g flori de liliac care se lasă la macerat într-un litru de ulei, timp de două săptămâni.
Este indicat în durerile reumatice. Un buchet de liliac costă între 3 şi 5 lei.

Iasomia te ajută să învingi depresia
Atât sub formă de ceai, cât şi de ulei esenţial, iasomia este recomandată dacă suferi de depresie, anxietate, atacuri de panică, insomnie. 10ml de ulei odorizant de iasomie costă între 2 şi 4 lei.
Decoctul de iasomie, preparat din 250 ml apă şi 2 linguri de flori de iasomie, este excelent pentru afecţiunile bucale. Îţi clăteşti gura de câteva ori pe zi dacă ai abces, afte sau alte afecţiuni în această zonă.

Lăcrămioarele au grijă de inima ta
Preparatele din lăcrămioare stimulează activitatea inimii şi calmează palpitaţiile. Aceste plante sunt indicate şi în stările de covalescenţă şi ameţeli, dar şi ca diuretice şi antispastic.
Torni un pahar cu apă clocotită peste o linguriţă de flori de lăcrămioare şi laşi să fiarbă 10 minute. Laşi să se răcească, după care strecori şi bei câte o lingură, de trei ori pe zi. Acest decoct ete un excelent tonic cardiac. Buchetul de lăcrămioare costă 2-3 lei.

sursa click.ro

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Leacuri pentru suferintele iernii

Desene de Mihai Ciubotaru

Artrita reumatoida (dureri artritice)

* Ghimbir. Se inghit cate 5 g de ghimbir proaspat sau o lingurita de ghimbir pisat, in mancare sau dizolvat in apa sau ceai, de trei ori pe zi.

Artroza

* Se beau 4 cani pe zi dintr-un decoct de coaja de salcie. Se fierb 2 linguri de coaja de salcie, la o cana cu apa, 15 minute.
* Se fierb 150 g radacina de telina, intr-un litru de apa, timp de 20 de minute. Se bea cate o cana pe zi din acest decoct.
* Tinctura din 6 plante. Se face o tinctura in parti egale din: coada-soricelului, cimbrisor, ienupar, coaja de salcie, lavanda, papadie. Se umple o sticla cu plante, peste care se toarna alcool

Boli ale articulatiilor

* Se aplica cataplasme cu un strat gros de argila, timp de o ora, de 3-4 ori pe zi.
* Cataplasme cu terci din cartofi cruzi, ceapa taiata marunt si seminte de in fierte, cate o ora, de 3-4 ori pe zi.
* Cataplasme cu mustar: se face o pasta ca un aluat, din faina de mustar negru, amestecata cu apa calduta.
* Bai de sare, 2 kg de sare grunjoasa in cada de baie, timp de 20 minute.

Ciocuri pe coloana, lombosciatica

* Alifie de sanziene:

se pun la macerat, timp de 12 ore, in 30 ml alcool sanitar, 20 g planta uscata de sanziene, bine maruntita. Borcanul se inchide ermetic. Se adauga 200 ml ulei de masline si se fierbe pe baie de aburi timp de 3 ore. Se agita borcanul din timp in timp. Se lasa in repaus 3 zile, dupa care se filtreaza. Dupa filtrare, se pune lichidul intr-un vas, pe foc mic, se adauga 50 g ceara de albine si se amesteca continuu, pana se topeste. Dupa racire, se pastreaza la rece. Se fac frictionari de-a lungul coloanei vertebrale, in fiecare seara.


* Tinctura mixta din urmatoarele plante:

70 g marul-lupului, 10 g ghimbir, 10 g tataneasa, 10 g cimbru. Se pun toate plantele intr-un borcan si se adauga 500 ml alcool sanitar. Borcanul se inchide etans si se tine la macerat 15 zile, agitandu-se din cand in cand. Se filtreaza si se pastreaza in sticle de culoare inchisa. Cu aceasta tinctura se pun comprese pe zonele afectate, de seara pana dimineata.

Dureri lombare, reumatism

* Tinctura de ardei iute. Se pun intr-o sticla 15 g ardei iute taiat marunt cu cutitul, peste care se toarna 100 ml de alcool de 70 de grade. Se tine solutia la soare, timp de 7 zile (sau dupa soba, sau pe calorifer), agitandu-se zilnic. Cu acest macerat, se fac frectii pe locul dureros, de trei ori pe zi. Trebuie sa va spalati bine pe maini dupa ce folositi preparatul.

Dureri reumatice

* Spirt cu sare. Se lasa la macerat 7-9 zile si se agita din timp in timp urmatoarele: 500 ml spirt medicinal, 2 lingurite sare de lamaie si doua lingurite sare de bucatarie. Se frectioneaza zonele dureroase.
* Tinctura din untul pamantului: se curata bine o radacina de untul pamantului, se rade si se introduce intr-o sticla de 1 litru. Se completeaza cu alcool pana la umplere. Se lasa la macerat o saptamana, in sticla bine inchisa, agitand-o de cateva ori pe zi. Se filtreaza prin stoarcere si se pune maceratul in sticlute mici, de culoare inchisa. Se frectioneaza locul dureros.
* Petrol cu flori de salcam. Se umple o sticla cu flori de salcam, peste care se toarna petrol (titei de sonda). Se inchide bine si se ingroapa sticla in pamant, timp de o luna. Se ung locurile dureroase cu acest preparat.

Dureri articulare

Se amesteca 50 g de tamaie pulbere cu 50 ml otet de mere. Se imbiba o bucata de vata cu acest amestec si se aplica pe locul bolnav. Procedura se repeta trei seri la rand.


Dureri de spate

Se unge spatele bolnav cu miere de albine, apoi se maseaza energic, pana la resorbtia mierii. Procedura se repeta zilnic, pana la disparitia durerii.


(Retete preluate din cartea "Daruim lumina si iubire pentru vindecarea sufletului si-a trupului")

Read More

Alchimia albinelor

"Lector al Asociaţiei Naţionale pentru Terapii Complementare din România şi profesor de istorie la Târgu Jiu, Vasile Andriţoiu a descoperit proprietăţile miraculoase ale mierii, căutând leacuri pentru a se trata pe sine şi pe cei apropiaţi lui.

Astăzi este unul dintre cei mai vestiţi apiterapeuţi din România, cu participări constante la conferinţele internaţionale de apiterapie şi cu rezultate spectaculoase în vindecarea unor boli, cărora medicina alopată le oferă de obicei speranţe minime.

Domnule Andriţoiu, de ce este mierea, acest elixir auriu, un aliment atât de lăudat?

Să facem mai întâi puţină istorie...E bine să ştiţi că albina a apărut pe pământ înaintea omului. Arăta ca o larvă şi se hrănea cu ferigi. Apoi treptat, când flora s-a dezvoltat, i-au crescut aripi şi a început să zboare pe flori, să adune nectar.

Dar ea a funcţionat dintotdeauna ca un adevărat laborator zburător, care adună acest nectar şi polenul pentru a-şi hrăni urmaşii. Noi oamenii, o jefuim.

S-au găsit desene pe pereţii peşterilor din Spania, datând din epoca de piatră, ce ilustrează modul în care oamenii preistorici culegeau fagurii de miere folosindu-se de fum. Albina a memorat în codul ei genetic că fumul reprezintă pericol.

Când simt fum, albinele îşi umplu guşile cu miere de rezervă şi pleacă. Când guşile sunt pline, nu-şi mai pot îndoi abdomenul să înţepe. De aceea, unii apicultori, mai puţin experimentaţi, afumă când umblă în stup.

În Egipt şi în India antică mierea era considerată un dar al zeilor. Se pare că mana care a fost dată poporului în drum spre Ţara Canaanului era de fapt miere. Sf Ioan Botezătorul s-a hrănit în deşert cu miere.

Soldaţii din India antică primeau înainte de luptă o punguţă de piele plină cu miere care se lega la brâu. S-au găsit papirusuri care îndeamnă la consumul de miere pentru că «este bună».

Elevii din Egiptul antic, ce primeau în raţia lor miere, erau mai sănătoşi şi puteau învăţa mai bine decât ceilalţi. Nu era doar un aliment extraordinar de hrănitor şi energizant, ci şi un antiseptic şi un conservant de excepţie.

Trupul lui Alexandru Macedon a fost îmbălsămat într-un sicriu cu miere şi propolis. Mai târziu, în Evul Mediu, aproape toate mănăstirile aveau stupine, iar ţăranii ce aveau casă pe pământul mănăstiresc erau obligaţi să plătească o danie în miere şi mai ales ceară, pentru fabricarea lumânărilor. Documentele amintesc existenţa unei ceri verzui în Moldova , care nu scotea fum la ardere, din care se făceau lumănări ce ardeau în palatele dogilor din Veneţia . Dar să revin la întrebarea dumneavoastră. De ce toată această faimă ?

Ei bine, pentru că mierea conţine toate vitaminele, mineralele, enzimele cunoscute vreodată în lumea medicală. Are toţi aminoacizii esenţiali cunoscuţi, ceea ce o face o hrană proteică de excepţie, are glucide şi chiar hormoni.

Sunt foarte multe asemănări între organismul uman şi produsele stupului. Dacă Dumnezeu ar vrea, ar putea crea un om din substanţele care se găsesc în stup, pentru că toate se regăsesc şi în corpul uman.

Inclusiv hormonii, care sunt de o asemănare uluitoare cu cei umani şi care nu au nici o contraindicaţie sau efect negativ, faţă de cei de sinteză. Doar că, evident, consumarea produselor cu potenţial hormonal trebuie făcută numai sub îndrumarea unui specialist.

În plus, mierea este perfect igienică, antiseptică şi un antibiotic de excepţie.

Orice microb, inclusiv agentul patogen al ciumei bubonice, care în Evul Mediu a distrus oraşe intregi, dacă stă în miere, este ucis. În miere, bineînţeles într-una de calitate, nu rezistă nici un microb.

Ştim că petreceţi nenumărate ceasuri în stupină, pentru a studia viaţa albinelor. Povestiţi-ne şi nouă câte ceva din ceea ce aţi observat mai interesant la ele.

După ce a ieşit din celula ei, albina rămâne în stup ca albină tânără, ca mamoş, adică doică pentru larve, pe care le hrăneşte cu lăptişor de matcă secretat de nişte glande din cap.

În primele trei zile hrăneşte toate larvele, apoi lăptişor de matcă, care este hiperestrogenic şi dezvoltă caracterele feminine, primeşte numai regina , iar albinele şi trântorii primesc altfel de hrană care duce la androgenizare, adică la dezvoltarea caracterelor masculine.

Este o «castrare» determinată de hrana pe care o primesc, pentru ca fiecare albină să fie pregătită pentru rolul pe care îl are în cadrul coloniei.

Albinele obişnuite trebuie să producă miere. La început, pleacă în căutarea nectarului albinele cercetaşe. Zboară în arii concentrice, largi de până la 6 km, apoi se întorc şi execută un dans deasupra urdinişului, un dans ce explică în ce direcţie se află sursa, cât de bogată e, cam care este distanţa şi alte repere.

Cel care a descifrat dansul albinelor cercetaşe a primit premiul Nobel. Apoi pleacă celelalte albine, adună cu limba nectarul de pe flori şi când umplu guşile cu nectar se întorc spre casă.

Încă de pe drum albina începe prelucrarea acestui nectar, secretă nişte enzime care dau valoare mierii şi care o deosebesc de zahăr.

În stup, depune în ramă acest nectar care este foarte lichid. În cursul nopţii albinele lucrătoare se aşază într-o anumită ordine şi încep să bată din aripi în timp ce altele iau nectarul dintr-o celulă şi-l mută în alta şi iar şi iar, până ce acest aer încărcat cu vaporii din nectar iese prin urdiniş. Se numeşte vânturare.

Mierea vânturată natural de albine este densă, ajunge la o consistenţă de maximum 18% apă şi conţine foarte multe enzime, căci la fiecare mutare în altă celulă i se mai adaugă enzime, mai ales inhibină, care este un antioxidant redutabil. Cu cât o miere este mai vânturată, cu atât este mai bogată în enzime.

La final, albinuţele tinere depun pe fiecare celulă o peliculă de ceară, o căpăcesc. Atunci când fagurele este căpăcit 2/3 din suprafaţă, mierea e bună de recoltat.

Ca să închei răspunsul la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, pentru un kilogram de miere albina trebuie să aducă în stup 4 litri de nectar, din care jumătate este apă, ce va fi vânturată.


Cum ne putem da seama că mierea pe care o cumpărăm este de calitate?

Cel mai sigur indiciu este greutatea. O sticlă de un litru ar trebui să aibă 1,450 kg miere.

Cam asta e densitatea mierii faţă de apă. Apoi este gustul, dar gustul mai poate înşela. Există mieri drese cu zahăr fiert cu plante, din care lipseşte polenul.

Urmele de polen din miere sunt un indicator categoric al plantelor din care provine mierea, dar numai specialiştii cu aparatele lor pot depista dacă mierea e falsificată. Apoi, important de ştiut, mierea cristalizează.

Dacă sunt cristale mari, ca sarea grunjoasă, mierea e bună, dar a avut cam prea multă apă, deci albinele n-au mutat-o de suficiente ori din celulă în celulă, prin urmare, nu i-au adăugat suficiente enzime.

Mierile bine vânturate sunt mai onctuoase, au cristale mai mici, mai finuţe. Nu ar trebui cumpărată mierea care stă pe tarabe în plin soare.

Aceea are cu 40%mai puţine calităţi. Mierea este creată de albine la întuneric, ea nu trebuie expusă luminii solare, ci doar la lumina încăperii şi la o temperatură constantă, ce nu depăşeşte sub nici o formă 40 de grade.

Unii stupari ştiu că oamenii se feresc de mierea zaharisită, fiindcă suspectează că e făcută cu zahăr. Nimic mai fals.

Totusi, ca să-şi vândă mai bine marfa, ei o fierb la 90 de grade, ca să nu mai cristalizeze. Ca gust, devine un pic mai bună, dar pierde enorm în calitate. La acea temperatură toate enzimele sunt distruse, mierea rămâne doar un zahăr lichid. De aceea, mierea nu se pune nici în ceaiul fierbinte.

Toate mierile bune zaharisesc după câteva luni, deci dacă vreţi să fiţi sigur că luaţi o miere naturală, cumpăraţi una zaharisită.

O altă metodă de a testa mierea este întoarcerea borcanului cu fundul în sus.

Înăuntru trebuie să se creeze o bulă de aer în formă de pară. Dacă bula urcă repede spre fundul borcanului, înseamnă că este o miere cu multă apă în ea, deci nevânturată suficient.

Bula trebuie să urce lent, ceea ce arată că mierea este coaptă, maturată, bună de consum şi vânturată natural, de către albine, deci culeasă când fagurii au fost căpăciţi pe trei sferturi.

Uneori, stuparii, pentru a grăbi producţia, recoltează mierea înainte să fie căpăciţi şi o scot la soare în butoaie să mai evapore din apă, pentru a elibera fagurii mai repede, pentru o nouă miere.. Mierea obţinută astfel este mai lichidă şi foarte săracă în enzime.

Ce alte produse ale stupului folosiţi în cadrul tratamentelor pe care le recomandaţi ?

O colonie produce, desigur, mult mai multe lucruri decât miere.

Lăptişorul de matcă este un fel de vitamină naturală, cel mai energizant aliment care a fost creat vreoată de lumea vie. Nu există ceva mai energizant. Se administrează cu prudenţă, în functie de afecţiune şi niciodată la voia întâmplării.

Polenul, elementul mascul al florii, este un rezervor de acizi ribo şi dezoxiribonucleici.

Are o valoare colosală în alimentaţia şi medicaţia umană. Este un aliment impresionant de complet, conţine toţi aminoacizii esenţiali şi neesenţiali, care îl transformă într-o hrană proteică absolut completă.

Polenul este adus pe picioruşe, descărcat de alte albine, aşezat în faguri, îmbunătăţit cu enzime, frământat cu puţină miere şi apoi bătut şi lipit în celulă cu capul, cu mişcările berbecului.

Masa proteică ce se creează se numeşte păstură. Viitorii trântori primesc ca hrană şi păstură. Are o valoare biologică mai mare decât polenul simplu, pentru că este suplimentată cu enzime. Un grăunte de polen are 2 învelisuri, exină şi intină, şi nucleul care este cel mai valoros.

Unii oameni mănâncă polen degeaba pentru că, datorită unor deficienţe, sucurile gastrice nu pătrund intina şi nu pot dizolva nucleul, ca atare substanţele nu se asimilează.

Păstura este un polen care, în condiţiile de umiditate şi căldură din stup, suferă un proces controlat de fermentare care face ca nucleul să iasă din intină, devenind sută la sută asimilabil.

Căpăceala de pe faguri are şi ea o importanţă medicală mare, căci conţine un antibiotic extrem de important în bolile aparatului respirator, care este însă distrus imediat de soare. Căpăceala trebuie extrasă într-o încăpere unde nu intră soarele şi depozitată în vase cu pereti opaci.

Propolisul este o răşină pe care albinele o recoltează de pe mugurii unor arbori. O depozitează pe picioarele din spate, o aduc în stup, unde este descărcată de către alte albine.

Uneori procesul durează şi două zile. Rolul major al propolisului este de a fi principalul medicament cu care se menţine sănătatea coloniei.. Cu el se lipesc ramele între ele, se astupă crăpăturile stupului. Substanţele volatile care se evaporă din propolis menţin sănătatea coloniei.

Apilarnilul, este un triturat larvar din larvele de trântori, recoltate în a noua zi de stadiu larvar. Bătrânii din Ardeal îl numeau lapte de taur.

Este practic un concentrat de hormoni steroidieni, substanţa care stă la baza tratamentului făcut de cabinetul nostru în bolile autoimune.

Mai există ceara, care este folosită în cosmetică, are aplicaţii medicale şi multe aplicaţii industriale.

Dar şi veninul, arma de apărare a albinei, din care s-au obţinut extracte standardizate, cu efecte pozitive în tratarea artritelor, poliglobuliilor, a reumatismelor şi bolilor autoimune.

Câtă miere avem voie să mâncăm?

Ar trebui consumate zilnic1-3 grame pe kilogram corp, ceea ce înseamnă cam 120 de grame la o persoană de 60 de kg. O linguriţă de miere aşa cum o scoatem din borcan are cam 12 grame. În timpul copilăriei este însă indicată o doză mai mare.

Copiii au un consum mai ridicat de energie, ard mai multe calorii. Din păcate, deseori medicii spun că consumul de miere de către copii produce botulism.

În România sunt mii şi mii de stupari, n-am văzut niciodată copilul unui stupar bolnav de botulism. Neînţelegerea provine din faptul că produsele apicole au fost asimilate produselor animale, iar produsele de origine animală pot provoca botulism copiilor.

Ce tipuri de boli pot fi vindecate cu produse apicole?

Absolut toate. Produsele apicole intervin inclusiv în cancere. Am avut markeri tumorali negativaţi prin apiterapie. Mierea şi derivatele au capacităţi antitumorale, antivirale, combat toate tipurile de anemie şi, în anumite dozări, ajută imens în leucemii.
Hepatitele virale sau autoimune, cele toxice, cirozele pot fi vindecate apiterapeutic. Avem cazuri unice în lume în care hepatita virală C a fost negativată.

Este un caz pe care, de altfel, l-am prezentat într-o conferinţă internaţională de apiterapie. Efecte foarte importante au şi în tratarea bolilor autoimune.

Avem singurele cazuri de vindecare din lume. Apiterapia, prin corticosteroizii pe care îi conţine, înlocuieşte perfect corticoterapia de sinteză, însă fără dezavantajele şi efectele secundare ale acesteia.

Produsele apicole ajută la fixarea calciului, care nu are nevoie doar de vitamina D2, ci de încă 22 de elemente, minerale, vitamine, enzime şi hormoni pentru a deveni bioactiv. Multe fete tinere care au ovare polichistice sunt de fapt hipocalcemice.

Multe mămici hipocalcemice dau naştere unor copii ce fac bronşite astmatiforme de mici. Bolile autoimune nu se vindecă până ce calciul nu ajunge la valori normale or corticoterapiile de sinteză spală calciul.

Apiterapia vindecă infertilitatea, fibroamele, chisturile ovariene, dar şi endometrioza (noi avem singurele cazuri din Europa vindecate fără operaţie).

Unde puteţi fi găsit de cei care vor să încerce produsele dvs?

Mă găsesc în comuna Bălăneşti nr 336 din Jud Gorj, aproape de Târgu Jiu. Centrul medical se numeşte Apiregia Imunostim, cuprinde mai multe laboratoare, în care creăm produsele. Dintre ele, 48 sunt deja autorizate ca suplimente alimentare.

În curând vom avea şi laborator propriu de analize medicale, căci nu oferim nici un tratament până nu vedem diagnosticul clar. Iar stupina noastră se află pe un deal cu un nume predestinat, Dealul Prisăcii. Este un deal cu o floră spontană completă.

De primăvara, de când înfloreşte alunul, salcia, cornul, până toamna tarziu, cu tot felul de floricele. Mai mult decât atât, în apropierea stupinei creşte o orhidee foarte rară, care seamănă perfect cu o tijă pe care s-a aşezat o albină. Oamenii din zonă îi spun albinuţă."

RETETA PARINTELUI ELEFTERIE:

4 GRAME LAPTISOR DE MATCA

1500 GRAME MIERE DE SALCAM

300 GRAME POLEN MACINAT

200 ML SER FIZIOLOGIC

150 GRAME TINCTURA DE PROPOLIS

SE AMESTECA PANA SE FACE PASTA SI SE IA DE 3 ORI PE ZI INAINTE CU JUMATATE DE ORA DE FIECARE MASA-cunoscuta a fi anticancerigena

Read More