Muntele Athos: O candelă se mişcă în formă de cruce, ceea ar prevesti mari nenorociri

 

Muntele Athos 

O adevărată minune se petrece în faţa ochilor călugărilor şi pelerinilor care vin la Schitul Sfânta Ana din Muntele Athos - o candelă mare ce se află în faţa Uşilor Împărăteşti din Biserica schitului se mişcă continuu în formă de cruce din dimineaţa zilei de 12 aprilie, scrie agionoros.ru.

Aceasta i-a facut pe monahii schitului să-şi înteţească rugăciunile pentru oameni, întrucât, potrivit tradiţiei, dacă această candelă se mişcă în zile de sărbătoare ea prevesteşte evenimente fericite, iar dacă se mişcă în zile lucrătoare /cum a fost cea de 12 aprilie/ este un semn al venirii unor mari nenorociri şi încercări. 

Potrivit agionoros.ru, în aceste zile ar urma să aibă loc o întrunire specială a Sfintei Chinotite /consiliul de conducere al Sfântului Munte Athos format din toţi reprezentanţii celor 20 de mănăstiri din Sfântul Munte/ pentru a da o interpretare minunii ce se petrece la Schitul Sfânta Ana. Schitul se află pe teritoriul Mănăstirii Marea Lavră, cea dintâi aşezare chinovială din Athos.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/muntele-athos-o-candela-se-misca-in-forma-de-cruce-ceea-ar-prevesti-mari-nenorociri_1159350.html#ixzz2QWjSGaCG

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

VENITI CU NOI IN ISRAEL!

Read More

A murit părintele Petroniu Tănase

22 Februarie 2011, ora 20:51 | Articol semnat de Florian Bichir

| | | | |

Potosinghel Petroniu Tănase, egumenul Schitului românesc Podromu din Muntele Athos, a trecut la Domnul, marţi, în jurul orei 16.

In această seară, după slujba Vecerniei, la Catedrala Patriarhală, din binecuvantarea PF Daniel a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru părintele Petroniu.

Protosinghelul Petroniu Tanase s-a născut în anul 1914, în comuna Fărcaşa (judeţul Neamţ). S-a călugarit şi format duhovniceşte în obştea Mănăstirii Neamţ şi a fost licentiat în Teologie, dar a urmat si studii de Matematică şi Filosofie. Dorul de desăvârşire i-a indrumat paşii spre Sfântul Munte Athos, unde se nevoieşte din anul 1978, facând parte din a doua generaţie de monahi trimisă de Patriarhia Româna spre a revigora monahismul din Schitul românesc Prodromu, singura obşte monahală din Athos.

Părintele Petroniu Tănase se retrăsese, recent, de la conducerea schitului. În locul său a fost ales, pe 6 februarie, părintele ieromonah Atanasie Floroiu.

Sursa foto: creştin-ortodox.ro

Read More

Sfântul Munte Athos, călătorie în Grădina Maicii Domnului

de Mihaela Agape

Muntele Athos (Agion Oros în limba greacă) este considerat a fi cel mai puternic centru al spiritualităţii creştin-ortodoxe din lume. Acesta se află pe o peninsulă din nordul Greciei ce măsoară peste 360 de km pătraţi. Pe munte se găsesc 20 de mănăstiri, 12 schituri şi o varietate de chilii călugăreşti al căror număr depăşeşte 700. Pe muntele Athos trăiesc peste 1500 de călugări, regiunea fiind autonomă din punct de vedere administrativ, un adevărat stat monastic, care are capitala la Karyes (în limba română Kareia).

Darul lui Iisus către mama Lui
Se spune că până la venirea Fecioarei Maria aici, pe muntele Athos erau făcute sacrificii umane diverşilor idoli la care se închinau locuitorii acelor timpuri. Chiar şi în ziua de azi se pot observa altarele străvechi, având canale din piatră pentru scurgerea sângelui.

Legenda povesteşte că la o vreme după ridicarea Mântuitorului la ceruri, Lazăr (cel care a fost înviat din morţi a patra zi de către Iisus) se afla în insula Cipru unde fusese numit episcop. El îşi dorea din tot sufletul să o vadă pe Fecioara Maria şi atunci a trimis o corabie la Ierusalim. Astfel, în timp ce mama lui Iisus se îndrepta către Cipru împreună cu Sfântul apostol Ioan, o furtună a îndreptat corabia lor către Muntele Athos. Preasfânta Fecioară a fost fermecată de frumuseţea acelor locuri şi atunci Iisus i-a şoptit din ceruri cu iubire: „Primeşte acest munte ca dar de la Mine, pentru totdeauna. În el îşi vor afla scăparea toţi cei care vor să se mântuiască.”

La început, locuitorii acelor ţinuturi au fost înspăimântaţi de cei doi vizitatori, Maria şi Ioan, care prin simpla lor prezenţă făceau ca statuile idolilor să cadă spulberate la pământ. Dar, în scurt timp, oamenii s-au convertit la creştinism, fiind convinşi de dragostea divină a Mariei şi a apostolului Ioan. A mai trecut apoi o vreme, timp în care muntele a fost părăsit rând pe rând de către fiinţele umane cu ţeluri preponderent materiale, iar la momentul potrivit, prin voinţa lui DUMNEZEU, aici au început să vină bărbaţi plini de aspiraţie spirituală care, rugându-se în acest loc binecuvântat, au devenit sfinţi.

Unul dintre cei mai mari pustnici de aici, pe nume Petru Athonitul, care a trăit în secolul IX, a avut o viziune cu Fecioara Maria care i-a spus: „Am ales acest munte pentru a fi locuinţă călugărilor. Toţi aceia care vor locui în el şi vor ajunge să se lupte cu diavolul, duşmanul temut al omenirii, chiar eu voi lupta alături de ei şi voi fi cu dânşii toată viaţa. Le voi inspira gândirea şi nu îi voi lăsa să cadă de la bine şi de la fapta lor cea bună. Le voi hrăni trupul şi sufletul, iar după moarte chiar Eu îi voi înfăţişa Fiului şi DUMNEZEULUI meu. ”

Scurt istoric
Începând cu primele decenii ale secolului al IX-lea, Muntele Athos îşi dobândeşte caracterul său de ţinut exclusiv monahal, cu graniţe bine determinate, cu organizare administrativă proprie având capitala la Kareia. Totuşi, până în anul 960 marea majoritate a călugărilor locuiau în colibe sărăcăcioase şi erau deseori prădaţi de piraţii din zonă. În a doua jumătate a secolului al IX-lea, Sfântul Athanasios Athonitul, un călugăr provenind dintr-o familie bogată, a început construirea marii mănăstiri Lavra. Deşi la început călugării s-au opus iniţiativei, plângându-se că Athanasios perverteşte tradiţia ascetică, împăratul Ioan Tsimiskes l-a sprijinit pe athonit în demersul său. De atunci, monahilor de pe muntele Athos li se mai spune şi athoniţi.

Pe parcursul secolelor următoare, traiul pe muntele Athos a cunoscut multe încercări, mănăstirilor fiindu-le dificil să se întreţină singure. În Evul Mediu doar puţine mănăstiri şi schituri au supravieţuit, mai ales datorită ajutorului material sistematic (bani şi produse) venite din Valahia şi Moldova. Acest ajutor se datora relaţiilor de rudenie cu locuitorii satelor – aproape toate româneşti – din jurul Muntelui Athos. Treptat, în secolul XIX prin donaţiile noilor veniţi din ţările ortodoxiei estice, precum Rusia, Bulgaria şi Serbia, ansamblul de mănăstiri s-a difersificat ca origine etnică, fiecare ţară exercitându-şi influenţa asupra mănăstirilor subvenţionate. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele de ocupaţie germane şi bulgare nu au intervenit în cazul muntelui Athos deoarece la cererea Epistassia (consiliul director al Muntelui Athos), Hitler a fost de acord să plaseze statul monastic sub protecţia sa personală.

Maica Domnului, singura prezenţă feminină de pe muntele Athos
Conform unei reguli denumite avathon (neumblat), pe muntele Athos pot intra doar bărbaţi, indiferent de religie. Băieţii sub 18 ani trebuie să fie însoţiţi de tatăl lor. Fiind o regiune cu statut special, accesul se face cu un permis numit diamonitrion, zilnic emiţându-se 100 de astfel de permise pentru creştinii ortodocşi şi aproximativ 10 pentru neortodocşi. Maşinile personale trebuie lăsate în oraşul Ouranopoli (cel mai popular punct de plecare spre muntele Athos, o mică staţiune-port la marea Egee) deoarece pe Athos sunt permise doar autovehiculele mănăstririlor şi ale celor care lucrează acolo.

Isihasmul

Locuitorii muntelui Athos practică foarte mult metoda rugăciunii isihaste, sau rugăciunea inimii, cum se mai numeşte ea. După spusele lui Gregorie din Sinai, fondatorul isihasmului, călugării pot vedea Lumina Necreată a lui DUMNEZEU dacă se devotează zilnic rugăciunii, rămânând aşezaţi în acelaşi loc de la răsărit la apus, repetând cu atenţie şi în şoaptă „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui DUMNEZEU, miluieşte-mă pe mine.” Deşi în epoca noastră modernizarea a pătruns chiar şi pe muntele Athos, mai există totuşi multe locuri retrase şi călugări care preferă să trăiască în pădure, locuind singuri în peşteri sau chilii improvizate, fără niciun confort şi departe de agitaţia vizitatorilor, rugându-se în permanenţă lui DUMNEZEU şi Fecioarei Maria.

Mănăstiri
Conform Consituţiei Sfântului munte Athos, numărul mănăstirilor din Athos este de 20, număr care nu poate fi depăşit. Se specifică fapul că dacă vreodată numărul monahilor din mănăstiri va depăşi capacitatea acestora de a-i găzdui, aceştia vor fi trimişi să locuiască în schituri şi chilii. Ordinea ierarhică a mănăstirilor este următoarea: Marea Lavră, Vatopedu, Iviron, Hilandar, Dionisiu, Cutlumus, Pantocrator, Xiropotamu, Zografu, Dochiariu, Caracalu, Filoteu, Simonopetra, Stavronikita, Sfântul Pavel, Xenofontu, Grigoriu, Esfigmenu, Sfântul Pantelimon şi Kostamonitu.

Deşi cronicile istorice atestă că domnitorii români au fost ctitorii (persoane care suportă cheltuielile pentru ridicarea, renovarea unui lăcaş sfânt) majorităţii mănăstirilor de pe muntele Athos, inclusiv a celor mai mari, din păcate românii nu au o mănăstire a lor. Aceasta se petrece deoarece spre deosebire de sârbi, bulgari sau ruşi, care atunci când au oferit ajutoare Sfântului Munte Athos, au pretins în schimb o mănăstire a lor, românii, după cum afirmă cercetătorul rus Porfir Uspenski (autorul unei monografii ample asupra Sfântului Munte Athos), „au oferit ajutoarele ca unui frate aflat în nevoi, fără să ceară nimic în schimb.”

Pe lângă cele 20 de mănăstiri, în Athos există 12 schituri. Dintre acestea, două sunt româneşti. Schitul Lacu, care aparţine de Mănăstirea Sfântul Pavel şi Schitul Prodromu (prodromos înseamnă înaintemergătorul), înfiinţat de domnitorul Alexandru Ghica în secolul XVIII, care aparţine jurisdicţional de Marea Lavră. Printre chiliile româneşti de pe Athos amintim: Colciu, Sfantul Ipatie, Provata, Chilia Adormirea Maicii Domnului. După călugării greci, cei mai numeroşi pe muntele Athos sunt românii.
Ziua liturgică începe la ora 17 cu vecernia (slujbă religioasă care se face spre seară). La ora 18:40 se ia masa apoi, la ora 19 are loc slujba pavecerniei urmată de scoaterea moaştelor (rămăşiţe ale trupurilor sfinţilor) pentru pelerini. La ora 21:30 se face stingerea, iar la ora 2:45 deşteptarea deoarece la 3 începe slujba, care se termină la 7. Micul dejun se ia la ora 7:15. Masa se serveşte de două ori pe zi, la interval de 12 ore. Între orele 7:30 si 11:30 fiecare călugăr işi are programul de chilie, iar între orele 11:30 şi 16:30 se face muncă în folosul mănăstirii. Un pelerin are dreptul să locuiască într-o mănăstire doar 24 de ore.

Pe Muntele Athos nu sunt acceptate carnea sau preparatele pe bază de carne, excepţie făcând foarte rar, peştele sau fructele de mare. Acest lucru, împreună cu pacea specifică vieţii de călugăr şi eforturile pentru dobândirea mântuirii spirituale au făcut posibil ca pe muntele Athos să nu se vorbească despre boli cu substrat alimentar precum cancerul, diabetul, bolile de inimă sau afecţiuni ale sistemului digestiv. Uleiul de măsline produs pe muntele Athos este de cea mai bună calitate, iar hrana se găteşte la plite şi cuptoare tradiţionale. Călugării de pe muntele Athos îşi cultivă singuri, în mod organic, zarzavaturile, legumele şi fructele, cresc găini ouătoare la mănăstire şi nu apelează deloc la produsele alimentare procesate din comerţ. Inclusiv băuturile alcoolice precum rachiul sau vinul sunt produse tot aici, iar ca îndulcitor se foloseşte mierea de albine.

Miracole

Nu este călugăr pe muntele Athos care să nu vorbească despre minunile care au avut loc şi continuă să se petreacă până în zilele noastre pe Sfântul Munte Athos. Unul din cele mai puternice exemple în acest sens este mănăstirea Marea Lavră, unde, conform spuselor călugărilor , de peste 1000 de ani hambarele sunt mereu pline, nu datorită oamenilor, ci graţie harului lui DUMNEZEU. La fel de grăitoare sunt miracolele care au drept sursă icoanele Mântuitorului, Maicii Domnului şi Sfântului Ioan Botezătorul.

Icoana Prodromiţa făcătoare de minuni
Se spune că icoana Sfintei Fecioare de la schitul românesc Prodromu nu a fost făcută de mâini omeneşti. În anul 1862, părintele stareţ Nifon a chemat de la Iaşi un pictor pe nume Iordache Nicolau care să realizeze o icoană a Maicii Domnului. Condiţia impusă artistului era ca în tot timpul cât va locui acolo, să se roage Maicii Domnului, să citească acatistul în fiecare zi, să păstreze abstinenţa sexuală, să ţină întotdeauna post în ziua în care pictează, iar dacă mănâncă să nu mai picteze apoi, să se spovedească, să nu se certe şi să nu urască pe nimeni. Deoarece nu reuşea să picteze frumos chipurile Mariei şi a lui Iisus, deşi respecta toate condiţiile impuse, Iordache s-a rugat o noapte întreagă la Maica Domnului şi apoi dimineaţă a constatat cu uimire că icoana era deja pictată de mâini angelice nevăzute.

„Am avut şansa să fiu doi ani arhondar (călugăr care primeşte oaspeţii) la Schitul Prodromu, între 2001 şi 2003, şi mii de oameni au venit, iar eu i-am dus să le arăt şi să le vorbesc despre sfânta icoană Prodromiţa, care este îmbrăcată în argint, iar chipurile cele nepictate de mână sunt lăsate descoperite şi au o frumuseţe care nu poate fi descrisă… Şi ducându-mă acolo zilnic, am observat ce citisem cândva: chipurile Maicii Domnului şi ale Mântuitorului se schimbă. Atunci când vin creştini deschişi şi cu bună dorinţă de a afla har şi de a afla ajutor de la DUMNEZEU, cu inima deschisă şi se închină, Mântuitorul zâmbeşte. Apare un zâmbet pe chipul Lui pe care nu vi-l puteţi închipui cât de minunat şi de frumos este.” Părintele Alexandru, de la Chilia Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Sfinţii Trei Ierarhi
Zona în care se află schitul Prodromu, deşi situată lângă mare, este total lipsită de apă dulce. În urma multelor rugăciuni, în anul 1720, Sfinţii Trei Ierarhi (Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, consideraţi cei mai mari învăţători ai ortodoxiei), s-au arătat unui pustinc român cu har şi i-au indicat un măslin lângă care să sape pentru a găsi apă. El a ascultat îndemnul lor, iar la opt metri adâncime a găsit apă, săpând fântâna care se vede şi azi.

Icoana Sfântului Ioan Botezătorul
Se spune că în anul 1821 nişte soldaţi turci au intrat în capela Sfântului Ioan Botezătorul cu intenţia de a o jefui. Văzând icoana lui Ioan Botezătorul mişcându-se, ei s-au speriat şi au început să tragă cu pistoalele în ea. Dar în loc să o strice, gloanţele nici nu o atingeau, ci se întorceau către ei. Văzând că nu au şanse de câştig, soldaţii turci au fugit şi nu s-au mai întors.

Întâlnire cu Maica Domnului
Monahii de pe muntele Athos cred cu tărie în Fecioara Maria şi se roagă foarte mult la ea. Ei spun că vieţile lor, împreună cu tot ceea ce se petrece pe munte este supravegheat de Ea şi pe toţi cei care vin, Ea îi primeşte.

Un călugăr pe nume Gheronda de la schitul Sfântul Pavel povesteşte cum s-a întâlnit cu o femeie într-o grădină de măslini aflată în apropierea mănăstirii Hilandar. El a întrebat-o cum de se află acolo şi i-a spus că nu are voie pe muntele Athos. Femeia avea o carte pe braţe şi alte două le ţinea alături, pe iarbă. Maica Domnului (căci ea era) i-a spus atunci zâmbind: „Vrei să ştii cine sunt eu? Uite în cartea asta care o port în braţe îi scriu pe cei care vin aici ca pelerini şi apoi pleacă. În cealaltă, îi scriu pe cei care vin o perioadă, rămân cât pot şi apoi pleacă, iar în a treia carte, pe cei care vin aici şi rămân până la moarte.”

Citiţi şi:
Meditaţia isihastă
Pelerinaje spirituale

yogaesoteric
21 februarie 2011

Read More

Mesajul celor 7 Sfinti de la Muntele Athos

Acest mesaj a aparut in anul 2010 in cartea « Profetii despre Romania » si este intitulat : « Sfaturi utile si intelepte ce au multa putere harica pentru a-i ajuta pe cei drept credinciosi sa treaca cu bine si nevatamati vremurile apocalipsei pe care le traim "


Iata acest mesaj:


,, Dragi copii ai tatalui ceresc dupa o adanca chibzuinta si o mare perioada de ruga catre Tatal Nostru ceresc si catre Fiu l Sau Preasfant cu ajutorul si prin mijlocirea milenara a lacrimilor sfinte ale Preasfintei Fecioarei Maria prin glasul fara numar al multimii si al ingerilor, va aducem voua celor care traiti in aceste timpuri binecuvantate, dar care totodata sunt si vremuri de mari incercari si sunt pline de mari daruri ceresti pentru eternitate, cateva sfaturi care va pot servi ca scut si pavaza impotriva oricarui rau.


Prin puterea lor nebanuita aceste sfaturi vor intari mult rugaciunea voastra anemica atunci cand ea nu este rostita cu toata taria gandului sau cand nu are toata trezirea inimii in ea fiind slabita ca forta in felurite tulburari ale trupului tocmai pentru ca trebuie sa stiti ca este necesar sa deveniti fara pata pentru a intra in imparatia Tatalui prin ajutorul Fiului sau Iisus Hristos .


Aflati ca orice viciu, orice gand rau, orice vorba urata ce iese din voi si pe care le tineti cu buna stiinta in mintea, in inima si in trupul vostru hranindu - le , va vor duce pe multi dintre voi la pierzanie in zilele luptei nevazute din urma si pentru aceasta trebuie neintarziat sa luati aminte si sa renuntati inca de pe acum la toate viciile voastre, la toate vorbele urate si la toate sentimentele rele care salasluiesc inca in voi cu acordul vostru .


Ele se realizeaza fie cu voia voastra fie fara voia voastra, fiind pentru fiecare dintre voi porti prin care demonii intra in voi si in fiinta voastra pentru ca in felul acesta sa -i hraniti cu fiecare fapta rea, cu fiecare vorba sau cugetare rea, inchizand in felul acesta tot mai mult in voi insiva poarta raiului.


Acesta este sensul profund al indemnului duhovnicesc milenar - pocaiti-va si intorceti-va cat mai repede catre tatal ceresc . Trebuie sa va umpleti viata cu taina hristica a consacrarii si a oferirii a tot ceea ce faceti bun, a tot ceea ce ganditi si traiti doar in Dumnezeu , pentru Dumnezeu si catre Dumnezeu Tatal.


Luati aminte ca fiecare trebuie sa spuneti asa: ,, Doamne Dumnezeule Tata ceresc tie iti consacru in totalitate aceasta zi ".


Dimineata cand va treziti trebuie sa faceti aceasta actiune iar cand veti vrea sa infaptuiti orice lucru important rostiti aceasta chiar si pentru ceea ce urmeaza sa mancati, rostiti aceasta cu multa iubire chiar si atunci cand veti iubi si veti incheia in felul acesta: ,, Faca -se voia Ta atotputernica Tata ceresc. Amin"

Si daca veti simti harul Dumnezeiesc coborand ca un raspuns asemeni unei adieri din crestet pana in inima, daca nu pana in talpi, sa stiti ca aceasta fapta este primita de Tatal Ceresc si o veti putea face fiind protejati si ajutati de El, altfel nu! .


Daca nu veti primi raspuns, aceasta nici pentru a treia oara, sa va paziti pentru ca acea fapta este pentru voi inoportuna. In felul acesta dragi purtatori de lumina sfanta daca la inceput v-ati lepadat de orice viciu, de orice fapta rea si de orice vorba rea dupa ce ati primit harul Dumnezeiesc si discernamantul divin al faptelor si integrarilor Dumnezeiesti, va vom trimite inca 3 arme de lumina inexpugnabile si de neanfrant ce provin din cerul ierarhiilor ceresti.


Taina binecuvantarii cu har divin este acum deschisa si de mare trebuinta pentru fiecare crestin si iubitor de Dumnezeu. Cu ajutorul ei veti putea proteja , binecuvanta si umple in felul acesta de lumina divina toate faptele, gandurile si scopurile voastre cele bune si placute lui Dumnezeu .

Pentru aceasta veti spune in inima voastra dupa ce veti ridica mana dreapta la umarul vostru cu degetele desfacute :

,, Doamne Dumnezeule Tata Ceresc daca este cu putinta binecuvanteaza aceasta fiinta care are numele .......... sau acest lucru, sau aceasta fapta/ mancare, faca-se numai Voia Ta Atotputernica . Amin."

Si veti simti atunci cum harul Dumenzeiesc va binecuvanta prin voi si va va binecuvanta pe voi prin trecerea sa prin voi cu usurinta si umplere de o tainica bucurie ce este luminoasa, a intregii voastre fiinte, treptat de la gat pana la inima si in tot corpul.

Aceasta mare taina euharistica va va da voua haine de inger de care atata timp cat le veti purta si exersa mai multe ore pe zi nici un demon nu se va mai putea atinge de voi pentru ca lumina lor ii va indeparta de voi.

Fiti in felul acesta niste mesageri ai luminii Dumnezeiesti si binecuvantati pe toti si toate in mod total in viata voatra. Iar pentru a va intari si pentru a va curati si mai mult folositi zilnic puterea cea tainica a aceleasi lumini Dumnezeiesti de care va vorbeam mai sus dar care este condensata in materie prin puterea luminii lumanarilor ce va fi consacrata fie celor dragi fie voua personal .

Incepeti neintarziat sa va hraniti sufletul si spiritul cu lumina a macar 7 lumanari pe zi. Lumina lumanarilor ce vor fi consacrate va va pazi si va va trece pragul celor 3 zile de intuneric total pe care urmeaza sa le traiti.


Daca toate acestea le veti face incepand de acum si pana atunci iar dupa ce veti prinde mai mult curaj si multa lumina Dumnezeieasca interioara sa indrazniti fiecare ca odata la luna sa va rugati o zi intreaga neintrerupt lui Dumnezeu Tatal si singuri fiind, asa cum stiti voi mai bine si mai cu putere.

Aceasta va fi o alta masura a sfintenieie voastre si va va ajuta sa aveti o mare spalare a pacatelor voastre .Va veti putea ruga in felul acesta :

,, O Doamne Dumnezeule s-a sfarsit cu toate amagirile mele de pana acum . Nu mai doresc sa vorbesc cu nimeni altcineva acum in afara de tine. Stiu ca Tu esti acum singura mea comoara nepieritoare caci, chiar si atunci cand intreaga lume va dispare, eu voi ramane in vesnicie doar cu tine. Doamne Dumnezeule te implor cu umilinta daruieste- mi gratia ta suprema. Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu binecuvanteaza- ma pe mine, cel care sunt copilul tau!"

Noi indraznim sa va spunem toate acestea dincolo de dogmele oricarei biserici lumesti pentru ca in aceste timpuri tot ceea ce este inchistat si aplicat fara intelegere si fara HAR, nu va va duce la Dumnezeul cel viu, dar fiecare dintre voi este liber sa aleaga sa se foloseasca sau sa nu se foloseasca adeseori cu mare siguranta de aceste 5 mari ajutoare Dumnezeiesti pentru a putea deveni el insusi propriul sfant, atunci cand in jur nu se vor gasi alti mai sfinti ca el.

El va putea chiar sa comunice in felul acesta direct fara alt mijlocitor cu gratia cea plina de Har si de mantuire iubitoare a Tatalui Ceresc Dumnezeu si a fiului sau Prea Sfant Iisus Hristos.
Lumina Dumnezeeasca ce va cobora atunci prin voi va va invata si va va proteja si mai mult decat atat, va va inalta mai bine ca orice vorba omeneasca .

Nu mai este timp sa dam explicatii inutile acum cand ceasul pregatirii a trecut si a venit ceasul faptei, la unele intrebari pe care sigur vi le veti pune despre cum se face ca Sfintii parinti Isihasti de pe muntele Athos au dat lumii crestine aceste ajutoare pline de har si putere hristica.

Si atata va mai spunem: praticati si treziti toate acestea in fiecare zi a vietii voastre si va veti convinge si singuri ca Bunul Dumnezeu lucreaza si vegheaza neincetat pe copiii lui de lumina caci un strop din acesta lumina ce este traita direct este mai mantuitoare si mai de ajutor voua dacat ani de ganduri, povete si rugi fara de har.
Toate acestea sa va fie de leac , de ajutor , sa va fie povaza si mijloc de mantuire . Amin!"

Read More

Visul parintelui Serafim

Posted on iulie 10, 2007 by prieteniisfmunteathos

Muntele Athos – jertfa unei vieti

Parintele Serafim este cel mai in varsta calugar de la Manastirea Dervent. De fapt, este singurul calugar batran intre ceilalti treizeci de vietuitori ai lacasului monahal: frati tineri, vanjosi, cu trupuri de pescari si plete smolite, cu ochi mustratori, inrositi de canoane si de puterea duhului sfant. Maruntel, cu nelipsitii ochelari sprijiniti pe varful nasului si schiopatand putin de un picior, parintele Serafim este picatura de duiosie a locului. Cu un zambet care nu i se sterge vreodata de pe obraz, misuna prin toate cotloanele manastirii, purtand cu el o aura de lumina. Anul acesta a implinit 73 de ani.

In cele patru zile cat am fost gazduit la Dervent, nu l-am vazut macar o singura data incruntat, iar cand vorbeste, vorbele curg cu atata blandete si intelepciune, incat iti vine parca sa-l strangi in brate pe batranul acela frumos si sa-ti spui in gand ca, indata ce vei fi terminat de vorbit cu el, te vei intoarce in lume mai bun. De fapt, parintele Serafim seamana cu marele monah de la Techirghiol, Arsenie Papacioc. Mai tarziu, voi afla ca parintele Papacioc i-a fost intotdeauna povatuitor si duhovnic, astfel ca ucenicul a imprumutat trasaturile, vorba, chiar si delicatele gesturi ale marelui pastor de suflete, de la malul marii.

Desi este la Dervent doar de trei ani, calugarii tineri il iubesc si il respecta ca pe un stramos al manastirii. De cate ori rugaciunea si munca le lasa un ragaz, ei intra in chilia lui ca sa auda povestea zbuciumatei sale vieti, o poveste palpitanta, plina de neprevazut si intorsaturi. O poveste despre Muntele Sfant, pe care ascultand-o, au senzatia ca ajung aievea acolo, la manastirile cu ziduri de piatra si turlele pline de clopote si de cruci.

Muntele verde de pe peretele de chirpici

Parintele Serafim imi face semn sa ne asezam. Sedem intr-o veranda plina de flori, ingalbenita de un asfintit dulce. “Cand aveam vreo cinci ani, am visat pentru prima oara, cateva nopti la rand, Sfantul Munte”, incepe el, cu voce soptita. “Intocmai acelasi vis. Un munte acoperit de schituri si, cum ma apropiam de el, ma trezeam…”

Nascut in apropierea manastirii Dervent, la Ostrovu de Jos, in tinuturile sarace ale Dobrogei, parintele isi aminteste perfect infatisarea casei lui parintesti, in care, pe un zid scorojit de chirpici, se aflau doua tablouri asezate in rame de lemn. De la aceste doua tablouri a pornit totul. “Erau asa, mari, unul infatisand partea de apus, celalalt – rasaritul Athosului. Muntele era conic, colorat frumos cu verde si auriu, iar pe el erau insemnate toate manastirile, fiecare cu numele ei, cu cifre, ca pe o harta. Mi-aduc aminte ca stateam intins pe o laita, uitandu-ma toata ziua la tablourile astea si imi spuneam in gand: «Acolo o sa fiu eu, la Prodromu…».

Abia asteptam sa apuna soarele, sa vin cu oile acasa si sa privesc iarasi litografiile. Ii intrebam pe parinti unde se afla muntele acesta, si ei imi raspundeau de fiecare data la fel: «Heheeei, mai baiete, muntele asta este departe, in Grecia…». Cadea noaptea si il visam din nou. Si tot privind tablourile acelea, intr-o zi m-am gandit: «Mai, oare n-ar trebui sa ma duc si eu in Grecia, la Sfantul Munte?». Zis si facut. Era foametea aceea mare din “48. Noi eram saraci… ma bucuram la un colt de paine.

S-a intamplat deodata: intr-o amiaza, m-am ridicat de la masa si am luat-o pe drum, spre granita. Am mers mai mult de o suta de kilometri pe jos, descult, prin praf. Niciodata nu mi-a trecut prin minte sa ma razgandesc sau sa ma opresc. Eram ca vrajit. La 20 de ani, nici nu stiam prea bine ce sunt granitele dintre tari. Ce eram eu? Doar un cioban amarat, habar n-aveam de vami si pasapoarte. Inaintea mea: granicerii – niste soldati nervosi. Inapoia mea se sapa la Canalul Dunare – Marea Neagra.

Sa trec? Sa nu trec? M-am culcat in niste trestii, zicandu-mi ca noaptea imi va fi sfetnic bun. A doua zi, m-am trezit pe la pranz. Ridic capul, la granita vanzoleala mare, camioane, masini, strigate. M-am uitat dincolo, spre Bulgaria, stiam ca toti cei care sunt prinsi trecand granita sunt dusi sa munceasca la Canal. Si mi-am spus ca nu ma mai duc. Am zis: «Lasa, de data asta ma intorc acasa». Dar gandul meu a ramas tot acolo, la Muntele Sfant…”

Balamucul

Vorbele parintelui Serafim te tin cu sufletul la gura, ca un basm. Rar am simtit o asemenea placere de a asculta un om. Spusele lui sunt simple, nemestesugite, primitive chiar, si parca nici n-ar fi cuvinte ci deosebite trairi, stropi de intelepciune curgand intr-un adevarat dialog al monahului cu sine insusi. Marturiseste ca nu are nici cele patru clase primare, ca nu este un vorbitor prea iscusit, dar nu-i prea pasa de asta. Este mai mult un graitor cu sufletul. “Cand m-am intors din armata, am vrut sa plec iarasi, dar nu s-a putut. Asa ca m-am dus in zone mai bogate, la Hunedoara, m-am angajat zugrav, gandind c-o sa pot strange bani de plecare, pentru pasaport, aprobari, poate-o fi nevoie.

Dar cand am vazut ca nici cu bani nu se poate pleca, am zis ca alta cale nu este decat manastirea. Si m-am dus la Secu. Sa vedeti: a doua zi, dupa ce-am ajuns in manastire, intru in trapeza si dau iarasi de tablourile acelea doua, din copilarie. Mi-am spus: «Mai, sa fie…» si i-am intrebat pe parinti daca se poate pleca la Athos, iar ei mi-au spus: «Nu, nu se poate, nici vorba».

Timp de un an de zile, in fiecare noapte, mi-am facut planuri, harti in chilie, iar intr-o alta amiaza, m-am hotarat: voi trece granita «legal», direct pe sosea, in ziua mare. Schitele mele erau simple: de la vama Negru Voda – direct la Salonic, iar de la Salonic la Sfantul Munte. Imi repetam in gand ca, daca Dumnezeu intr-adevar vrea sa ma ajute, granicerii nu ma vor opri.

Am plecat pe jos. Cand am ajuns la granita, era cat pe ce sa trec dincolo, cand un maior striga in urma mea: «Da unde mergeti, parinte?». «La Muntele Athos», zic eu, luand-o voiniceste tot inainte. Si maiorul incepe sa rada in hohote. Ma intreaba: «Ai ceva acte, pasaport?». Am raspuns ca n-am. Mi-au luat hartile, documentele, m-au dus la Constanta si m-au bagat intr-o inchisoare, unde am stat doua saptamani.

Intre timp, a venit nimeni altul decat seful Securitatii pe judet, care, dupa ce mi-a pus vreo doua intrebari, l-a pufnit rasul si pe el. Zice: «Dom’le, noi nu-l putem judeca pe omul asta. Asta … e scrantit, e apolitic, dati-i drumul inapoi la manastire». Dar de acum, nici asta nu se mai putea. Granicerii mi-au spus ca ma asteapta 15 ani de inchisoare, e trecere ilegala de frontiera, n-au ce sa-mi faca.”

Ei, abia din clipa aceea, parintelui Serafim nu i-a mai pasat de nimic. Timp de doua saptamani a cazut in tacere, fara sa scoata macar un singur cuvant. Daca n-a putut sa ajunga la Muntele Athos, nu mai avea nimic de pierdut. Tineretea aproape trecuse. Anul acela implinea 43 de ani.

Povestea continua pe un ton indiferent, aproape zeflemitor. Ca sa-l scape de inchisoare, l-au internat imediat la un spital de nebuni in Bucuresti si acolo a fost tinut un an de zile. “Stateam in salon, la Spitalul Balaceanca, chiar doctorii imi spuneau: «Dom’le, dumneata esti mai sanatos decat noi!». Dar m-au «tratat» ei cu niste medicamente din Franta, incat intr-adevar ziceam ca ma zapacesc la cap, ziceam ca mor de-acuma, visam cele mai mari nazbatii, ma bantuiau ispitele. Asa ca am facut greva foamei.

N-am mancat aproape trei saptamani. Le spuneam: «Daca ma duceti la Muntele Athos, daca nu, mai bine sa mor». Atunci a sarit un nebun pe mine – mai tarziu am aflat ca nu era nebun, era introdus in spital de Securitate -, mi-a tras un pumn in piept si a racnit: «Vrei sa mori? Da? Daca vrei sa mori, mai bine te ucid eu!». Vazandu-l cat e de pornit, m-am apucat sa mananc iarasi.”

Parintele rade din tot sufletul. “Ce era sa fac? Sa ma omoare nebunii aia? Dupa un an de zile, un medic a intrat in salon. M-a intrebat: «Ei, mai mergi la Muntele Athos?». «Nu ma mai duc», am raspuns. Atunci mi-au dat voie sa ma intorc la Secu. Dar nici la manastire nu-mi gaseam linistea. Prea multi incepusera sa ma intrebe – asa, mai mult in batjocura – cum e cu plecarea, daca nu m-au impuscat la vama, cum e la balamuc… Ma saturasem. Mi-am spus ca daca nici calugarii n-au intelepciune sa ma lase in pace, trebuie sa ma intorc in lume.”

Prorocirile parintelui Elefterie

Parintele Serafim a plecat de la Secu, in acelasi fel in care a luat toate marile lui hotarari. S-a angajat la o intreprindere, aproape de Navodari, locuind in chirie, vreme de peste 20 de ani, la fiul unui frate de-al sau. A trait la fel ca un calugar, pazindu-si inima de rataciri, pastrandu-si curatenia launtrica si trupeasca, spovedindu-se in continuare la parintele Arsenie Papacioc, refuzand sa se casatoreasca vreodata. La Manastirea Secu, avusese sansa de a-l cunoaste pe viitorul staret si ctitor al Derventului, marele taumaturg si vindecator, monahul Elefterie Mihail, care ani de-a randul l-a tratat de o boala de oase.

Astazi, parintele Serafim Vasile e singurul dintre monahii Derventului care l-a cunoscut pe vestitul staret. “Chiar inainte de a parasi manastirea Secu, parintele Elefterie mi-a spus: «Eheei, sfintia ta, ai sa mori in manastire, langa casa…». Si astazi imi suna in urechi vorbele lui de atunci, caci mi-a fost ca un proroc. Va dati seama? Cu 11 ani inainte de a veni aici, mi-a spus c-o sa mor la Dervent. Apoi, mi-a spus: «Lasa, ca maine-poimaine ai sa ma vezi si pe mine acolo, la Crucea de leac». Era vazator cu duhul, stia c-o sa se reintoarca, c-o sa moara in Derventul lui iubit.”

Povestea continua pe fagasul ei firesc si, cateodata, aproape ii intuiesti sfarsitul. In 1996, dupa moartea fratelui sau, nepotul acela l-a zvarlit in strada. “Mi-am dat seama ca numai datorita lui tata-sau ma tinea el in gazda. Imediat dupa inmormantare, mi-a spus: «Unchiule, pana la 1 aprilie stai la noi. Apoi pleci». Nu m-am intristat. Mi-am spus ca de-acuma m-oi intoarce si eu la manastire. Dar la ce manastire sa ma duc? Nu stiam. Duhovnicul de la Techirghiol mi-a spus: «Du-te la Dervent!» si atunci mi-am amintit si de prorocirea parintelui Elefterie, c-o sa mor in manastire, aproape de casa. Si de trei ani de zile imi astept aici moartea, in liniste, si sunt mai fericit decat oricand.”

Sfarsit de vis si de poveste

Parca mi-ar fi simtit intrebarea: “Si, totusi, parinte Serafim, pana la urma ati fost vreodata la muntele Athos?”. A raspuns imediat. “Anul trecut, cand nici nu ma gandeam, m-am pomenit asa, ca-mi spune parintele staret Andrei: «Opt calugari de la Dervent trebuie sa mearga la Muntele Athos. N-ai vrea sa mergi si dumneata?». Pe moment, am simtit cum se pravaleste cerul pe mine. Aproape ca uitasem de Muntele Sfant, aproape ca nu mai visam la nimic. Am zis, asa, aproape mecanic: «Da, parinte, vreau». Si in februarie, anul acesta, am fost la Sfantul Munte pentru prima si ultima data.”

“Si cum era, parinte, Muntele Athos? Era ca in tablourile acelea din copilarie?” O clipa a stat pe ganduri, muncindu-si amintirile, apoi a raspuns: “Era… aproape la fel. Totusi, eu am fost acolo iarna si nu mai era chiar ca in tablou. Pe tablou era vara, era verde, era frumos. Iarna e la fel, doar ca asa, putin mai trist”. “Daca vi s-ar oferi acum ocazia, ati vrea sa mai mergeti inca o data acolo, parinte Serafim?” “Nu, nu m-as mai duce. La Sfantul Munte trebuie sa pleci tanar, altfel te prapadesti. Sfantul Munte este facut pentru cei tineri.”

de BOGDAN LUPESCU, din Formula As

Read More

ATHOS-GHID DE INVATATURA

Read More

MIC PATERIC DIN ATHOS 1

Bătrânul Ilie Vulpe (+8 decembrie 1928)

Bătrânul Ilie s-a născut în România, la Brăghicea - în regiunea Orhei (Basarabia), în 1851, fiu al lui Ilie şi al Melaniei Vulpe. El a fost botezat Eftimie şi a primit o educaţie aleasă, fiind crescut în tradiţia ortodoxă a ţării sale. Părinţii săi erau producători de vinuri. A fost educat într-o şcoală particulară, într-o perioadă în care cărţile erau încă scrise cu litere slavone.

În 1877 a servit în armată şi a lucrat la transportul proviziilor. La puţin timp după întoarcerea acasă, el a intrat în Mănăstirea Frumoasa, în care a stat numai un singur an, înainte de a pleca la Muntele Athos, unde a venit în vara lui 1879.

După vizitarea mănăstirilor athonite, el s-a aşezat în nou-înfiinţatul schit isihast Lacu, aflat sub ocrotirea Maicii Domnului, alături de întemeietorul schitului, schimonahul Iustin. Aici el a fost tuns în monahism, primind numele Ilie, şi a fost repede hirotonit diacon şi apoi preot în 1880. În total, el a stat la Lacu zece ani.

În 1889, părintele Ilie s-a mutat la Schitul Vigla, mai departe, înspre sud (lângă schitul Prodromu) şi s-a aşezat într-o altă chilie închinată Maicii Domnului, unde a rămas timp de cinci ani, împreună cu trei ucenici, dintre care doi veniseră cu el de la Schitul Lacu.

În 1894, Părintele Ilie, deja binecunoscut ca un experimentat părinte duhovnicesc şi practicant al Rugăciunii lui Iisus, a venit la Colciu şi s-a stabilit în Chilia Naşterii Înaintemergătorului împreună cu cei trei ucenici.

Când a restaurat coliba, s-au adunat în jurul lui cinci ucenici � Eftimie, Andrei, Paisie, Gherasim şi Ioan Guţu � alcătuind o renumită familie duhovnicească. Nevoinţa ieroschimonahului Ilie consta în tăcere şi rugăciune neîncetată, şi a devenit cunoscut ca un lucrător al rugăciunii inimii. El urma rânduiala Bisericii şi săvârşea Sfânta Liturghie cu multă smerenie. Când slujea în zilele de peste săptămână, în afară de Sfânta Împărtăşanie el mânca numai prescură, primind vreun alt fel de hrană numai sâmbăta şi duminica. Când nu săvârşea Sfintele Taine, el mânca numai o dată pe zi, excepţie făcând miercurea şi vinerea, când nu mânca nimic. Dormea foarte puţin şi citea zilnic din Sfintele Scripturi şi omiliile Sfinţilor Părinţi.

Pentru smerenia şi nevoinţa sa, dragostea dumnezeiască şi harul Sfântului Duh s-au sălăşluit cu prisosinţă în inima acestui părinte. Ieroschimonahul Ilie Vulpe a fost un părinte iubitor şi blând, renumit pretutindeni în Athos pentru că era primitor de străini, milostiv, sincer ca un copil şi înţelept în cuvânt.

Pentru mai bine de treizeci de ani, părintele Ilie a fost unul dintre cei mai experimentaţi părinţi duhovniceşti din Muntele Athos, pregătind şi îndrumând pe calea mântuirii sute de fii duhovniceşti � români, greci, ruşi, bulgari şi sârbi. Cu toţii îl căutau şi se foloseau de cuvintele sale. Dacă vedea că cineva se ruşinează înaintea lui, el îl încuraja imediat, spunându-i: "Îndrăzneşte, fiule, căci şi eu, la rândul meu sunt un păcătos!". Astfel el a adus multe suflete la pocăinţă.

Câteodată, el îşi sfătuia ucenicii, spunând: "Fiii mei, nu uitaţi că ne aflăm în Sfântul Munte, unde Maica Domnului ne-a chemat să facem fapte bune. Neîncetat să ne rugăm lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii şi a întregului neam creştinesc!".

Altă dată a zis: "Părinţilor, nu uitaţi cuvântul din Pateric, pe care avva Iosif l-a rostit către avva Lot: ŤNu poţi să te faci călugăr de nu te vei face ca focul, arzând totť. Aşa trebuie inimile noastre să ardă de dragostea pentru Hristos."

Odată, un călugăr a venit la el pentru spovedanie şi i-a zis: "Părinte, daţi-mi binecuvântare să mă fac nebun pentru Hristos!". Dar bătrânul i-a răspuns zâmbind: "Nu-ţi ajunge că deja eşti nebun? Vrei să continui să fii un nebun?". Atunci monahul s-a ruşinat şi a făcut o închinăciune înaintea lui, zicând: "Iertaţi-mă, cinstite părinte, căci am păcătuit!". Dar bătrânul, sărutându-l, i-a dat drumul în pace.

Cuviosul părinte Ilie Vulpe s-a nevoit în Sfântul Munte timp de cinci zeci de ani, slăvindu-L pe Dumnezeu zi şi noapte şi povăţuind mulţi fii duhovniceşti. Apoi, văzându-şi sfârşitul apropiindu-se, i-a binecuvântat pe toţi. A adormit întru Domnul în pace, pe 8 decembrie 1928 şi a fost plâns şi condus la mormânt de mulţi călugări athoniţi.

Înaintea sfârşitului său, bătrânul Ilie a devenit un povăţuitor duhovnicesc al monahilor de pe tot cuprinsul Sfântului Munte. Mulţi ucenici s-au adunat în jurul lui, între care şi bătrânul Ioan Guţu, care a trăit cel mai mult, fiind contemporanul nostru.

Sursa danion vasile

Read More