NOU Apel al Parintelui Justin Parvu: Chemare la Referendum!

Chemare la Referendum

Iubiţi fii ortodocşi,

Cu multă durere asist, în ultima vreme, la ultimele pătimiri ale Creştinătăţii. Acest cip care vrea să substituie chipul lui Dumnezeu din om este un război la adresa Creştinătăţii şi a persoanei umane, în general. Războiul a început din plin şi ne-a găsit, se pare, nepregătiţi, încât deja am obosit şi suntem istoviţi de atâta confuzie şi polemică pe seama acestui subiect. Dar uităm un aspect, dragii mei. Oare Mântuitorul, când S-a rugat în grădina Ghetsimani să I se îndepărteze paharul pătimirilor, şi nu a fost ascultat, a pierdut? Oare care este biruinţa noastră? Oare nu crucea ne deschide porţile învierii? Am luptat deja până la sânge şi am simţit cuiele piroanelor încât să nu mai putem striga către Tatăl ceresc şi să renunţăm la luptă? Nu este uşor deloc, cum nici Însuşi Mântuitorului Iisus Hristos nu I-a fost. Dar ce a făcut Hristos în vremea pătimirii Sale pe cruce? A ridicat privirea către Tatăl ceresc şi a răbdat toate cu dragoste. De unde mai primea Mântuitorul putere să rabde pe cruce? Din inima iertătoare faţă de toţi cei ce L-au prigonit. Fără aceste două arme, nu putem rezista pe acest front, dragii mei: nădejdea, având ochii aţintiţi asupra Dumnezeului nostru şi dragostea faţă de toţi, şi faţă de cei ce ne prigonesc.
Inamicul a căutat prin mijloace diversioniste şi prin dezinformare să împingă la descurajare atât în forţele noastre, cât şi în viaţa politică şi cea religioasă. Bineînţeles că încrederea noastră nu vine de la nici un partid politic, ci numai de la Părintele luminilor, de unde vine toată înţelepciunea.
Reprezentanţii ţării noastre, care au căpătat voturile acestui popor prin cerşetorie şi de multe ori minciună, au trădat astăzi pe fraţii lor, dându-ne pe mâna vrăjmaşului cip, arma diavolului prin care se urmăreşte o înrobire atât a trupului cât şi a sufletului unei puteri străine, potrivnică Dumnezeului nostru.
Atât de mult ne iubesc conducătorii noştri, încât nu au binevoit să informeze câtuşi de puţin acest popor cu privire la introducerea cipurilor în actele noastre de identitate. Fraţi români, este totuşi identitatea noastră! Cui ne-o vindem? Ce încredere să mai avem în conducătorii noştri când ei, în timp ce noi luptam cu râvnă împotriva paşapoartelor cu cip, au votat „tacit” buletinele cu cip? Să vedem ce argumente ne vor mai oferi acum! Dacă paşaportul era un drept şi nu o obligaţie, oare buletinul tot un drept va fi? Vedeţi cât de mult ţin conducătorii noştri la părerea unui popor? Ce drepturi ne apără ei? Şi ce drepturi mai avem, de fapt?
Dacă e corect şi cinstit ceea ce se face, de ce nu se mediatizează, de ce nu se face cunoscut acestui popor? Aceste probleme capitale, de o importanţă covârşitoare, se dezbat, însă, la întuneric. Oare ce au de ascuns? Oare ce dictatură ni se mai pregăteşte de data aceasta? Port în trupul şi în sufletul meu urmele unei dictaturi comuniste, care s-a arătat ca o fiară spurcată ce nu suferea nici cuvântul Dumnezeu să îl audă. Dacă eram închişi pentru nesupunere faţă de partid, ce aveau cu credinţa noastră? Căci, să ştiţi: În închisori nimic nu-i deranja mai mult decât Dumnezeul nostru şi principalul motiv de tortură de fapt acesta era: „Mai crezi, măi, banditule, în Dumnezeu?”. Dar dacă lupta împotriva Dumnezeului nostru şi a libertăţii noastre era pe faţă, acum vin cu vicleşug, cu crucea şi icoana în mână şi cu diavolul în suflet, pentru că ei sunt vânduţi puterilor străine, banilor şi puterii de stăpânire. După ce că ne-au vândut ţara, acum să ne vândă şi identitatea noastră? Şi de ce să ne-o dăm de bună voie? Ce drepturi îşi arogă ei? Oare ce suflet au avut parlamentarii care au vândut identitatea acestui neam, pentru care şi-au vărsat sângele strămoşii noştri? De ce să o vindem de bună voie pe preţ de nimic, precum odinioară Iuda L-a vândut pe Hristos pe 30 de arginţi? Nu se ruşinează în faţa mormintelor sfinte, ale lui Ştefan cel Mare, Matei Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu şi toţi vajnicii noştri voievozi şi conducători?
Prin urmare, dintre posibilele alternative legale, îndemn poporul: Să cerem referendum! Este pământul ţării noastre, al strămoşilor noştri, care au luptat cu jertfă şi dăruire de sine ca să ne predea nouă acest testament al unei ţări creştine, libere. Avem dreptul să decidem asupra sorţii acestui pământ în care ne-am născut şi asupra acestui suflet, pe care ni l-a dat Dumnezeu şi nu omul. Aici, la mănăstirea noastră, s-au adunat în jur de patru sute de mii de semnături împotriva actelor biometrice. Oamenii vin disperaţi şi îmi cer sfatul. Să cerem de data aceasta referendum! Aşadar vom face tabele cu noi semnături, în care să cerem să ne împotrivim actelor electronice prin referendum! Să semnăm cu convingere sinceră, încercând să mai salvăm ceva din căderea în care ne aflăm. Anul acesta sunt alegeri şi campania electorală deja a început. Toate pregătirile pentru alegeri, toată maşinaţia aceasta în care se folosesc sume enorme de pe spinarea unui popor sărăcit şi minţit, nu este decât un alt scenariu pregătit după ani de cârdăşie murdară cu interese străine poporului nostru.
Cu toate că ne aflăm într-o situaţie anevoioasă, nimeni nu explică poporului – nici presa, nici televiziunea, nici predicile din faţa sfântului altar – adevărul care stă în spatele acestor lucruri. Toţi au ajuns la o tăcere asemenea unei trădări evidente, încât nu în zadar spune Psalmistul: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.” (Psalmi 13:3) Împingerea acestui popor spre păgânism, spre necredinţă, şi în acelaşi timp spre pierderea identităţii lui şi înstrăinare de obiceiurile şi tradiţiile lui, cât şi înrobirea faţă de nişte concepţii străine care nu ne-au aparţinut niciodată nouă, românilor, şi nici ortodocşilor, va aduce numaidecât judecata aspră a lui Dumnezeu asupra noastră. Şi cu cât vom fi noi mai laşi, cu atât şi mustrarea va fi mai aspră.
Aşadar, fiecare creştin botezat în numele lui Iisus Hristos este dator să îşi apere credinţa cu preţul vieţii, fără să aştepte dispoziţii oficiale. Ci, temându-ne mai cu seamă de judecata lui Dumnezeu decât de a oamenilor, să facă fiecare după puterea sa tot ce îi stă în putinţă, să lupte împotriva instaurării acestui nou sistem de dictatură!
Am spus-o şi o repet: Atunci când nu va mai fi cine să apere credinţa predată de însuşi Sf. Apostol Andrei, acea credinţă e moartă, după cum moartă va fi şi soarta acelui popor. Noi am încercat, aşa nevrednici cum suntem, să păstrăm neştirbită predania Sf. Apostol Andrei, care a sfinţit cu picioarele sale pământul acestei ţări, propovăduind Evanghelia păcii. Noi altă predanie nu vom primi decât aceasta. Şi înger din cer de ar veni să ne spună că Sf. Andrei s-a înşelat când ne-a învăţat creştinismul, noi nu îl vom primi, ci ca un lepădat şi spurcat îl vom socoti. Nu osândim pe nimeni care trăieşte paşnic în credinţa lui, chiar dacă este potrivnică Evangheliei lui Hristos, ci numai pe aceia care încearcă cu neruşinare să ne schimbe nouă credinţa pecetluită cu Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dacă alţii s-au spălat pe mâini de sfânt Sângele Lui, noi binevoim mai degrabă să ne spălăm în Sângele Lui şi să ne îmbrăcăm în cămaşa Lui, în care ne-am şi botezat.
Fraţi români, nu sfâşiaţi cămaşa lui Hristos! Nu vă spălaţi de Sângele cu care El ne-a pecetluit şi ne-a făcut moşteni Împărăţiei Lui.
Ci mai degrabă să ne rugăm ca prin rănile Lui să se tămăduiască rănile noastre; prin sângele Lui să se curăţească sângele nostru; ca prin capul Lui cel aplecat pe Cruce, să se înalţe capetele noastre pălmuite de cei potrivnici; ca prin sfintele Sale mâine pironite de cei fărădelege să ne tragă şi pe noi din prăpastia pierzării, precum Însuşi a făgăduit.
Aşadar nu prin forţele noastre stinse vom nădăjdui, ci în puterea Dumnezeului nostru, a Căruia este cinstea şi slava, în veci. Amin!

Arhim. Justin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă
1 aprilie, la prăznuirea Sf. Cuv. Maria Egipteanca

sursa victor roncea

SEMNATI IMPOTRIVA ACTELOR CU CIP si luati picatura de har de la Dumnezeu pentru a marturisi mai departe.

Materiale de care aveti nevoie pentru referendum aici:

NOUL TABEL PENTRU SEMNATURI

FOAIE INFORMATIVA

UN NOU PLIANT

RUGACIUNE IMPOTRIVA PECETLUIRII

AFIS PENTRU REFERENDUM

Read More

VOCEA PROOROCULUI CE VESTESTE IN PUSTIE

Nu, parintele Iustin Parvu nu este un mos batrin decrepit zarghit sclerozat si so passe. Parintele Iustin este, ca si Ioan Botezatorul, vocea profetului ce vorbeste in pustie. Sintem moderni, sintem tineri, sintem trendy. Ce naiba mai vrea si asta cu aberatiile lui? Normal ca credem, ne mai facem o cruce grabita cind trecem pe linga o biserica, un doamne ajuta, un tatal nostru la repezeala cind sintem covirsiti de anxietati. Si asta e destul. Nu, nu o sa fiu tocmai eu avocata mersului la biserica, etc,etc. Dar am o singura intrebare. Daca miine muriti si o sa fiti intrebati CIT ATI IUBIT ce o sa raspundeti?
Pentru ca dragilor a iubi inseamna a fi fierbinte, nu caldicel si Parintele Iustin este fierbinte ca fierul incins. A iubi, nu a fi infatuated cum spun englezii- a fi amorezat pentru ca ti se pare ca o persona iti da ceea ce ai tu nevoie in momentul respectiv. Iubiti? Sinteti fierbinti? Ardeti in spirit pentru cine vreti voi-Iisus, Maica Domnului, Buddha, Allah, Kali? Plingeti indragostiti si pieriti in extazul prezentei sacre?
Caci daca nu, atunci nu mai vorbiti despre cei care o fac, despre cei care au suferit si au renascut in Duhul, despre cei care sint vii. Sintem atit de preocupati de propria noastra socializare incit nu vedem semnele vremurilor ce or sa vina. Si aici nu ma refer nici la apocalipsa, nici la inaltare, nici la 2012, nici la calendarul mayas ce intra intr-un nou ciclu. Ci la ziua de miine. Noi nu traim pe deplin ziua de azi, nu sintem zen, nu sintem atenti la ceea ce facem. Atunci cum o sa infruntam timpurile ce or sa vina?
Parintele Iustin, ca unul ce a facut pirnaie grea comunista, stie ca singurul drept inalienabil al omului daruit de natura, Dumnezeu, Creator, oricum vreti voi sa-i spuneti, este LIBERTATEA. Si in momentul in care libertatea incet, subtil, perfid, miseleste si prin invaluire ni se ia fara ca nimeni sa observe-aproape nimeni- atunci omul ca fiinta sacra inceteaza sa existe. In locul sau, masina teleghidata, sclavul perfect va construi pentru stapinii sai o noua lume, si mai intunecata, si mai pradatoare, si mai goala.

Read More

PARINTELE JUSTIN PARVU despre campania de indosariere mondiala: "Întreaga creştinătate este răstignită pe cruce"

Interviu cu Părintele Justin Pârvu,
realizat de monahia Fotini, 9 martie, 2009

Eu zic că astăzi, ca şi altădată, creştinul trebuie să fie ca iepurele pe hat:
în două lăbuţe, cu urechile ciulite dreapta-stânga să vadă de unde vine
pericolul. Asta-i trezvirea noastră!

- Părinte, de la apelul sfinţiei voastre
pe care l-aţi adresat acestui popor, cu
privire la actele biometrice, s-a declanşat
un întreg război în lumea noastră
creştină, căruia bieţii credincioşi cu
greu îi fac faţă şi prigonirile asupra
lor sunt nelipsite. Cum să se raporteze
simplul credincios la acest război, în
care el se simte slab şi nepregătit, dar în
acelaşi timp dator în faţa Adevărului
în care s-a născut?
- Dragii mei, războiul acesta este
într-adevăr unul anevoios, dar nu
fără ştiinţa lui Dumnezeu. Creştinul
nostru de azi trăieşte nişte vremuri
grele, de neputinţă. Poate că niciodată nu a fost aşa de neputincios
creştinul cum este astăzi. Dar Dumnezeu e încă printre noi, dragii mei,
şi va fi până la sfârşitul veacului. Nu trebuie să ne înspăimânte neputinţa
noastră, pentru că nu noi luptăm pentru apărarea Adevărului şi a
sufletelor noastre, ci mai întâi Hristos este cel ce luptă pentru şi prin noi.
Noi nu suntem decât nişte unelte prin care Dumnezeu lucrează, dacă noi
Îl lăsăm. Creştinismul, aşa cum a avut un răsărit, tot aşa trebuie să aibă şi
un apus; iată că noi suntem martori acelor vremuri de apus al creştinătăţii,
în care Dumnezeu ne-a învrednicit să trăim. Sfântul Serafim de Sarov
spunea undeva că aşa cum la sfârşitul vieţii Sale pământeşti, Mântuitorul
a simţit durerea maximă de părăsire a Tatălui Său, tot aşa şi creştinul,
la sfârşitul veacurilor, va trăi şi va simţi părăsirea lui Dumnezeu. Acum,
putem spune, întreaga creştinătate este răstignită pe cruce. Un om care
este pe cruce oare nu se simte slăbit? Oare să ne scoatem piroanele şi să ne
tămăduim rănile? Sau să răbdăm, rugându-ne Domnului pentru iertarea
celor ce ne prigonesc? Iată că acum trecem prin Postul Paştelui, care ne
îndeamnă la o mai adâncă cugetare asupra noastră înşine, la pocăinţă, dar
mai ales la patimi. „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”.
Este oare cinste mai mare ca aceasta? Dacă Hristos a numit răstignirea
Sa slavă, oare noi să fugim de ea? Dacă noi ne-am aduna cu toţii şi dacă
ne-am apuca să facem o asceză, aceasta va ţine loc de apărătoare împotriva

tuturor acestor atacuri ale ştiinţei şi tehnicii de acum, împotriva tuturor
celor ce ne prigonesc, am realiza totul, n-ar mai avea niciun efect asupra
noastră, nici duhurile rele, nici asupritorii noştri. Prin această asceză noi
trebuie să formăm o pânză harică pentru a acoperi neamul creştinesc.
Atunci suntem în măsură să discutăm şi să facem o judecată hotărâtoare
asupra acestei situaţii grele în care ne aflăm. Nu trebuie să stăm nepăsători,
acesta este un mare păcat, dragii mei. Dumnezeu ne porunceşte să-L
mărturisim înaintea oamenilor. Dar nici să o facem cu trufie,
fără durerea inimii pe care a vut-o Mântuitorul faţă de Iuda şi
faţă de toţi prigonitorii Lui. Vedeţi diferenţa? Dumnezeu Și-a
iertat prigonitorii Lui, dar nu i-a luat cu El în rai, decât pe cei
care s-au pocăit!
Lumea, acum, este în pragul unui mare cataclism de război.
Acesta este un război tehnic, electronic, care depăşeşte
limita tuturor războaielor de dinainte. Prin acest război se
urmăreşte animalizarea noastră, aduce omul la starea în care
să nu mai poată gândi, să nu mai poată simţi şi trăi nimic,
decât ceea ce i se comandă, devenind un rob al tehnicii. Şi
dacă vorbim de criza economică, să vorbim şi de criza spirituală prin
care trece omenirea acum. Criza morală, criza spirituală care s-a
abătut asupra noastră nu este altceva decât aspra judecată şi mâniere
a lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Şi aşa cum spunea şi Înaltul
Teofan, traducând cuvântul criză ca judecată, apoi cu adevărat suntem
sub judecata lui Dumnezeu pentru toate fărădelegile noastre. Cu acest
cuget trebuie să mergem la război.
- De ce unii creştini, şi muţi chiar dintre clerici, chiar dacă merg la biserică
şi săvârşesc multe din faptele bune, nu au sesizat totuşi acest război şi nu
văd niciun pericol sufletesc în acceptarea acestor cipuri?
- Ei, sărmanii oameni trăiesc creştinismul căldicel, de aceea nu văd
lupta. Nu e de ajuns să sacrifici ouăle de Paşti ca să fii un bun creştin,
ci e nevoie să te mai sacrifici oleacă şi pe tine. Unde s-a mai pomenit
creştinism fără jertfă, fără prigonire? Acela nu e creştinism. Noi mâncăm
ouăle şi Paştile şi cu asta ne-am achitat! Nu, dragul meu! Toate trebuie
să le trecem printr-o suferinţă şi printr-un moment greu care au născut
aceste tradiţii şi obiceiuri, fără de care faptele noastre aşa-zis bune nu
ar fi existat. Imediat trebuie să ne gândim că alături de oul roş este şi
Crucea îndată a Mântuitorului Iisus Hristos. Alături de pasca pe care
ne-o face bunica în covăţica ei acolo şi împleteşte sfânta cruce în mijlocul
ei, acolo este prezentă şi durerea mucenicilor, cuvioşilor, a pustnicilor, a
drepţilor care s-au nevoit în vederea acestei Răstigniri. Să ne alăturăm
şi zbuciumului sufletesc al Mântuitorului pe cruce, că altfel n-ar fi fost
Învierea. Ultimele ore ale Mântuitorului pe cruce au fost cele mai grele
momente… până la Săvârşitu-s-a. Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste
implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi
bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre
sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus
Hristos. Iubim prea mult lumea şi patimile ei, de aceea nu mai vedem
niciun pericol şi ne lepădăm uşor cu zâmbetul pe buze. Că vin unii şi
zic: „Uite, eu am cipul şi nu am păţit nimic. Sunt vesel şi sănătos”! Dar şi
bogatul din Evanghelie parcă tot fericit era, până a ajuns la locul pe care
îl merita. Acestea sunt vremuri grele? Asta nu e nimic. Vor veni necazuri
şi mai mari, dar cu atât să fim mai fericiţi, că ne-a învrednicit Dumnezeu
să ne facem părtaşi Răstignirii Lui. Noi să ne lepădăm de toată grija cea
lumească, după cum spune Heruvicul şi nu avem de ce să deznădăjduim.
Pentru că Mântuitorul spune foarte limpede: Nu te teme, turmă mică!
Noi suntem turma mică.
- Dar ce să mai creadă turma, părinte, când păstorul ei zice că e primul care
se cipuieşte, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei?
- Este foarte dureros că reprezentantul acesta purtător de cuvânt al
Patriarhiei se înfăţişează în faţa unui întreg popor ortodox, ca şi cum
nu ar exista… Cu toţii vorbim de criză, criză financiară, criză morală…
dar cu mare durere am constatat că nu există o altă criză mai mare decât
depărtarea preoţilor de turmă. A mai primit şi un salariu în plus şi cu
atât mai mult, nu mai vorbesc băieţii. Şi atunci ce să facă un simplu
credincios? Face crucea mare şi Doamne ajută! Pentru că ei au căutat
să producă această adâncime între cler şi credincios. Cu mici excepţii,
există un divorţ între preot şi creştinul ortodox ascultător. Va trebui să

le demonstrăm că turma aceasta nu este chiar aşa rătăcită, ci conştientă
de nişte realităţi, să conştientizeze că acestei turme i se cere un model
adecvat, nu unul jignitor pentru turma unui Împărat Atotputernic…
Căci până şi cea din urmă creştină a turmei îşi face cruce de această
îndrăzneală şi cutezanţă a unei uniforme îmbrăcată de un cleric care se
pronunţă în numele unui sinod. Cum poţi să dormi liniştit când dai o
ţară întreagă în mâna diavolului? Hai, dai o Basarabie, dai o Bucovină,
dar să dai sufletul unei naţii – Biserica?! De aceea
să fim responsabili, pentru că ceea ce facem noi
acum rămâne pentru copiii, nepoţii şi strănepoţii
noştri. Ceea ce socotim că facem acum să facem
cu conştiinţa că suntem într-un moment istoric,
în care să se vadă că s-a luptat pentru adevăr; că
în aceste momente grele, creştinii au apărat cu
preţul vieţii lor adevărul acesta ortodox. Şi aşa
după cum un ostaş pleacă să-şi apere ţara cu arma
în mână şi urmăreşte inamicul, aşa trebuie să fim
şi noi conştienţi că predăm testamentul ortodoxiei
nepoţilor şi strănepoţilor noştri. Cum poţi să
dormi liniştit ştiind că te apără ştiinţa acestui veac?
Păi pe noi ne apără Dumnezeu sau cipul? Să crezi
ştiinţa veacului XXI este o mare neghiobie, care
nu are decât un superficial de civilizaţie laică şi o
cultură pur şi simplu ameţită de raţiune. Ce să te
încrezi de pildă într-un gânditor de al nostru cum
că el ar putea să dea principii de viaţă şi reguli sau
îndrumări spirituale pentru o naţiune ortodoxă de
2000 de ani născută, şi crescută în duhul unei cu
totul altei lumi decât suntem acum?! Păi aceste tendinţe care se încearcă
acum asupra creştinismului nostru ortodox, sunt sforţări inutile, de
parcă s-ar bate elefantul cu locomotiva – ca să încerci să dărâmi un obicei
şi o tradiţie în România, sau o gândire atât de profundă şi de adâncă,
care a fost pecetluită cu sângele atâtor nevoitori, pustnici, călugări,
monahi şi monahii, care s-au nevoit în pustietăţile acestea ale ţării, care
au fost martirizaţi prin propria lor voinţă… şi acum să vină un oarecare
din lumea întreagă să ne spună nouă că nu e ce-a fost şi cum ştiam noi,
că noi trebuie să o luăm pe altă cale. La care cale vă referiţi, cinstiţi
boieri? A marxismului, a leninismului? Păi nu vedem cu toţii unde neau
dus aceştia? Şi această concepţie modernă are la bază tot principiul
ateist, tot ei sunt la bază. Au venit de prin mulţimea asta sovietică şi s-au
impus acum în lumea noastră. Şi nu se poate vorbi despre o convingere
şi o credinţă care să poată avea o temelie. Ori pentru noi tocmai asta
este puterea şi rezistenţa noastră – să ne rugăm, să fim într-o unitate
deplină, să credem cu desăvârşire în ceea ce ne-am botezat, în ce ne-

am îmbrăcat, în cămaşa lui Hristos şi acesta este drumul celor 40 de
mucenici pe care i-am sărbătorit astăzi.
- Ce atitudine trebuie să aibă monahul în faţa acestor pericole? Mai
ales pentru că unii păstori ne sfătuiesc să stăm liniştiţi în chilii şi să nu
provocăm panică?
- Cum să stea, măi, liniştiţi când Biserica îi arde? Ce interes are monahul
faţă de lumea care se zbate acum între mântuire şi pierzare? Care este
atitudinea noastră de monahi? Păi, degeaba
te rogi tu dacă nu vezi fratele care cade în
prăpastie. Zadarnic înalţi ochii la cer dacă
nu ştii să ţi-i cobori la cel care boleşte lângă
tine. Care a fost atitudinea monahismului
din primele secole creştine? Aceasta,
nepăsătoare la durerile aproapelui lor?
Tocmai rugăciunea este aceea care ne dă
puterea să vedem rănile fraţilor noştri. Şi
ce biruinţă este mai mare în faţa lui Hristos
decât aceea că ai salvat un suflet de la
pieire? Dar dacă nu vrei să îl salvezi, măcar
nu descuraja! Nu au fost ei cei care au dat
tonul şi au fost prezenţi în toate problemele
care frământau creştinătatea? Martirii nu
au fost călugării? Ce învăţătură vin ei să ne
aducă nouă acum?.... Ce a făcut Sf. Vasile
cel Mare? Nu a scos călugării şi i-a adus
în cetate să fie la dispoziţia credincioşilor?
Ca să fie modele de înfrânare, de virtute,
de contemplaţie, de dragoste? Aceasta este
smerenia? Să dormi liniştit la chilia ta?
Monahul a fost şi va rămâne ochiul de veghe
al creştinătăţii.
- Vedeţi o reînviere a generaţiei de astăzi ca să
putem ieşi din această criză?
- Să dea Dumnezeu să mă înşel eu, dar eu nu
văd o refacere. Doar după ce va trece multă
vreme de restrişte, dar cu generaţiile acestea
nu se vede nimic nou şi bun la orizont.
Suntem prea cuprinşi de bălărie, suntem cuprinşi prea mult de neghină,
ca să mai putem curăţa noi ogorul. Trebuie să mai treacă o generaţie de
martiraj ca să putem avea noi o claritate şi o limpezire şi o nădăjduire cu
adevărat, de la om la om. Până nu creăm omul acesta al creştinului de
altădată… cu tehnica şi cu ştiinţele economice şi politice actuale, niciodată
nu vom ajunge la un liman desăvârşit până ce nu realizăm sufletul nostru
cu adevărat, cum l-am primit aşa să şi-l predăm. Eu zic că astăzi, ca şi
altădată, creştinul trebuie să fie ca iepurele pe hat: în două lăbuţe, cu
urechile ciulite dreapta-stânga să vadă de unde vine pericolul. Asta-i
trezvirea noastră! Dar la noi primează interesele personale. Pentru un
interes personal, nu pot eu să înăbuş un adevăr istoric sau creştin! Pentru
că politicienii noştri nu au decât un singur lucru de realizat - să facă avere
pe seama acestui popor. Cu toate partidele care s-au perindat politic, nu
s-a schimbat nimic. Se putea ca ţăranul să trăiască deplin şi demn în Ţara
Românească, dar nu i-a interesat asta.
Eşti pus sub control dacă vrei să faci ceva
bun, el trebuie să o ducă bine şi tu trebuie
să te desfiinţezi. Ţara Românească este
o ţară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu
suntem consecinţa a nimănui, politic sau a
altor stări de lucruri, dar noi suntem ţinta
multor răzbunări vrăjmaşe de 2000 de ani;
aşa cum Mântuitorul a fost vândut de la
un neam la altul, aşa şi poporul român de
la un stăpân la altul. De aceea noi trebuie
să avem această mulţumire sufletească şi
să ne bucurăm pentru aceste zile în care
suntem loviţi şi să ne dea Dumnezeu să
ducem mai departe crucea către Golgota
a acestui neam şi să ajungem şi la Învierea
Domnului. Poporul nostru este foarte
golit de copilaşi, nu avem mame, nu avem
urmaşi. Să facem ceva câtuşi de puţin să
aducem un număr de creştini curaţi pe
care să-i dăm şcolii, să-i dăm societăţii
româneşti. Trebuie să apărăm societatea
şi familia de handicapul acesta modern
care s-a infiltrat şi la noi în ţară, prin
acceptarea incestului şi a prostituţiei şi
a altor mari fărădelegi. Ei încearcă să
desfiinţeze valorile naţiei din temelii,
şi o face acţionând prin ambele planuri: unul moral, spiritual dar şi cel
biologic, virusând familia şi voinţa omului. Să ne amintim de martirii şi
străbunii noştri şi să nu îngăduim străinilor să ne răpească moştenirea
aceasta primită prin harul lui Dumnezeu şi plămădită prin sângele şi
sudoarea martirilor noştri. Să ştiţi că noi putem fi străjerul Europei. O
Europă fără o Românie nu poate exista. Ortodoxia noastră românească
a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu.
Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!

sursa victor roncea

Read More

Salvati Sufletele Noastre, Salvati Sufletele Voastre!

APELUL PARINTELUI JUSTIN PARVU CATRE SENATORII ROMANI: Salvati Sufletele Noastre, Salvati Sufletele Voastre!

Domnilor senatori,

Cu multă părere de rău pentru că din pricina neputinţelor trupeşti nu mă găsesc în mijlocul onoratului Senat al României, îmi exprim de aici, din chilia mea din Mănăstirea Petru Vodă, către domniile voastre frământările şi controversele care preocupă societatea noastră creştin-ortodoxă şi la care am contribuit în mare parte.

Domnilor senatori,

Rugându-vă să mă iertaţi, găsesc de cuviinţă să vă adresez sentimentele mele de ortodox român şi mărturisitor: ne găsim în faţa unor stări de lucruri cu totul neobişnuite. Nu e vorba de o problemă financiară, economică sau teritorială, ci este vorba despre ducerea unei naţiuni spre pierzanie, este vorba despre un act care are urmări asupra copiilor şi nepoţilor noştri. Poporul nostru a fost un popor cinstit, care nu a vătămat şi nici nu a atacat alt popor în istorie. Noi, şi eu personal, nu suntem împotriva cipurilor şi a sistemelor biometrice - să facă cine ce crede în ţara lui. Însă pentru noi, pe lîngă Constituţia oficială, avem o Constituţie care se bazează pe conştiinţa Ortodoxiei, o Constituţie mai presus de om.
Noi nu avem nevoie de sisteme de control - de acte de identitate electronice, de cărţi de identitate, de carnete de conducere electronice, ş.a.m.d. Controlul nostru este Adevărul şi Dreptatea cu care ne-am născut din liberul arbitru cu care ne-a creat bunul Dumnezeu. Cine vrea poate să-şi construiască viaţa cum doreşte: să-şi pună fluturi în vârful nasului, bicicletă la ureche sau să strige pe străzile Bucureştiului: “Vrem incest! Vrem uciderea pruncilor! Vrem homosexualitate! Vrem să avem cipuri!”. Noi credem că fiecare poate să-şi păstreze conştiinţa fără să atace caracterul neamului românesc.

Domnilor senatori,

Dumneavostră reprezentaţi ţara şi neamul - trecutul, prezentul şi viitorul. Domniile voastre trebuie să vă orientaţi spre cei care au stat înainte pe locurile pe care staţi acum: spre Ştefan cel Mare şi Sfânt, spre Matei Basarab, spre Vasile Lupu, spre Mihai Viteazul, spre Vlad Ţepeş.

Domnilor senatori,

Dacă nu se ia o hotărâre conform vederilor şi aspiraţiilor noastre româneşti şi ortodoxe, vom avea de suferit nu numai aici şi acum, ci şi dincolo în veşnicie. Domniile voastre reprezentaţi Ortodoxia şi neamul nostru; ca urmare, ştim că nu vă este uşor a delibera propuneri şi decizii care să vatăme viitorul copiilor noştri.
Noi ne rugăm cu toţii în mănăstiri pentru sănătatea, liniştea şi bunăstarea familiilor voastre. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă lumineze inimile şi minţile în acest moment crucial. Noi ne rugăm ca tot darul desăvîrşit, de sus, să fie de le Părintele Luminii.

Dumnezeu să vă binecvânteze şi să vă lumineze în Hristos Domnul nostru.

Amin!

Părintele Ieroschimonah,
Iustin Părvu,
Stareţul Mănăstirii Petru Vodă
15 martie 2009

sursa victor roncea

Read More

MUCENICIA MODERNA

Read More