Thursday, June 9, 2011
Tuesday, February 15, 2011
Reţeta Coca Cola a fost dezvăluită
Autor: Alina Dan
Reţeta Coca Cola, pe care farmacistul John Pemberton a pus-o la punct în 1886, a rămas un secret bine păstrat.
Cu toate acestea, site-ul thisamericanlife.org pretinde că a intrat în posesia formulei băuturii care, în timp, a devenit preferata a milioane de oameni din întreaga lume. Unde au găsit jurnaliştii reţeta? Într-o fotografie dintr-un ziar vechi, în care, pretind ei, apăreau atât ingredientele, cât şi cantităţile exacte pentru obţinerea clasicei Coca Cola
În ediţia din 8 februarie 1979 a Atlanta Journal-Constitution apărea fotografia cuiva care ţinea în mâini o carte deschisă în care era tipărită o reţetă despre care spunea că este exact formula inventată de Pemberton.
Respectiva reţetă conţine, potrivit surselor, măsurile exacte ale tuturor uleiurilor necesare pentru obţinerea ingredientului secret al Coca Cola, Merchandise 7X.
Deşi se spune că Merchandise 7X reprezintă numai 1% din ingredientele reţetei, acesta este cel care îi conferă băuturii gustul unic.
Despre reţeta originală se spune că este păzită 24 de ore din 24 într-o criptă din Atlanta, Georgia.
Iată care este reţeta Coca Cola, conform descoperitorilor ei:
- Extract fluid de coca, 3 drame (un dram are 3,888 gr.)
- Acid citric 3 uncii ( o uncie are 28,34 gr.)
- Cafeină 1 uncie (28,34 gr.)
- Zahăr 30 (este neclar din text de ce cantitate exactă de zahăr este nevoie)
- Apă 2,5 gloane (un gallon are 3, 34 litri)
- Suc de lămâie 2 pinte (o pintă are 0, 57 litri în Anglia şi 0, 47 l în SUA)
- Vanilie 1 uncie (28,34 gr.)
- Caramel 1,5 uncii sau chiar mai mult, pentru culoare
- Arome 7X (se folosesc 2 uncii de arome la 5 galoane de sirop), după cum urmează: alcool 8 uncii, ulei de portocale 20 de picături, ulei de lămâie 30 de picături, ulei de nucşoară 10 picături, coriandru 5 picături, antranilat de metil 10 picături, scorţişoară 10 picături.
DESPRE ADEVARATA COCA COLA SI CUM A FOST OMORIT PEMBERTON SI FI'SU DE CORPORATII AM SCRIS AICI
Tuesday, April 20, 2010
Băutura "Coca Colla" făcută din frunze de coca a fost lansată în Bolivia
O nouă băutură gazoasă a fost lansată pe piaţa boliviană: Coca Colla. Produsul speră la un succes atât de mare cât să concureze cu gigantul american ce poartă numele similar.
Preşedintele Boliviei, Evo Morales, spune că băutura este doar începutul şi că doreşte introducerea mai multe produse bazate pe extractul de coca: prăjituri, bomboane, ceaiuri şi siropuri. Liderul speră că în acest fel va putea pune capăt traficului de stupefiante făcute din frunzele de coca, scrie The Telegraph.
Producătorii de Coca Colla susţin că frunzele de coca ar putea avea efecte medicinale pozitive asupra organismului uman, fiind o plantă cu proprietăţi analgezice, digestive şi este un bun stimulator respirator.
(Sursa VideoNews)
Am mai scris ca originalul Coca Cola era de fapt un medicament gindit sa fie panaceu universal...amanuntele aici
Sunday, November 22, 2009
COCA COLA







John Stith Pemberton (1831-1888), inventator Coca-Cola
John Pemberton era un om cu o mare obsesie:sa inventeze medicamentul perfect si bautura perfecta, ambele combinate.
Cu toate ca inventase numeroase medicamente si era proprietarul unui magazin de chimicale, interesul sau principal la virsta de 50 de ani era posibiltatea patentarii unei bauturi ce i-ar fi adus o mare avere si recunoasterea sa in analele istoriei stiintei.
Pemberton a devenit interesant de virtutile plantei coca, care era folosita de nativii din Peru si Bolivia de mai mult de 2000 de ani ca stimulent, adjuvant al digestiei, afrodisiac si elixir al tineretii.
De aceea a incercat sa creeze o noua bautura ce sa aiba la baza aceasta planta.
Frunza de coca fusese folosita la acea data de corsicanul Angelo Mariani, ce se bucurase de un enorm succes cu al sau Vino Mariani. Multe celebritati ii faceau reclama vinului, printre care si Thomas Edison, Émile Zola, si regina Victoria, impreuna cu nu mai putin de 3 Papi.
In 1885 Pemberton si-a lansat brandul sau competitiv "Pemberton's French Wine Coca", o bautura careia i se facea reclama ca fiind bautura intelectualilor si invigoranta pentru creier. El a imbunatatit bautura lui Mariani adaugind nuca de Kola, de asemenea faimoasa pentru proprietatile sale, si damiana un afrodisiac puternic.
Datorita faptului ca miscarea temperatilor prinsese avint in SUA, Pemberton si-a reformulat bautura, astfel incit sa nu mai contina alcool, adaugind uleiuri esentiale si acid citric, ce o facea o bautura usor dulce, dar nu scirboasa.
Pina la urma, dupa multe incercari bautura Coca Cola-botezata astfel de Frank Robinson- s-a nascut.
Robinson a adus marketingul si experienta sa, companiei lui Pemeberton.El este cel ce a desenat logo-ul original si l-a invatat pe inventator sa daruiasca cupoane gratis si sticle promotionale. Astfel bautura a inceput sa se vinda extrem de bine.
Inca nu se stiu sigur motivele pentru care Pemberton ar fi vindut drepturile la formula Coca Cola-el suferea deja de cancer si probabil ca si dependenta sa de morfina a avut un cuvint de spus- dar 2/3 din actiunile sale au fost vindute in 1887, lui Willis Venable si George Lowndes.
Fiul sau Charley, caruia ii lasase cealalta treime din companie a murit 6 ani mai tirziu, tot din cauza unei supradoze de morfina...hmmmm cam ciudat....
Reteta Pemberton
Aceasta reteta a fost gasita intr-un caietel de al lui John S. Pemberton, chiar inainte de moartea sa in 1888. (U.S. measures).[6]
- Ingredients:
- 1 oz (28 g) caffeine citrate
- 3 oz (85 g) citric acid
- 1 US fl oz (30 ml; 1 imp fl oz) vanilla extract
- 1 US qt (946 ml; 33 imp fl oz) lime juice
- 2.5 oz (71 g) flavoring
- 30 lb (14 kg) sugar
- 4 US fl oz (118.3 ml; 4.2 imp fl oz) powder extract of cocaine (decocainized flavor essence of the coca leaf)
- 2.5 US gal (9.5 l; 2.1 imp gal) water
- caramel sufficient
- Flavoring:
- "Mix caffeine acid and lime juice in 1 quart boiling water add vanilla and flavoring when cool. Let stand for 24 hours."






