NOI CHIAR AM FOST FERICITI

Citind postul lui visurat de azi, am avut o revelatie. NOI CHIAR AM FOST FERICITI in copilarie, pe vremea lui Ceausescu.
Imi aduc aminte de iernile cumplite in care ne sapam cazemate in zapada, deoarece ca sa iesi din casa trebuia anyway sa-ti sapi drumul. Asa ca noi copiii ne stringeam cite 8, 9 , toti copiii vecinilor si ieseam din blocuri cu lopeti cautind pe maidanul din spate locul de unde sa incepem sa sapam.
O saptamina apoi aveam propria noastra ascunzatoare unde ne jucam de-a razboiul. "Inamicii" erau parintii care ne cautau de zor pe cind noi stateam ghemuiti, rizind pe infundate in propria noastra lume inghetata.Si da, era cald si zapada filtra o lumina superba alb albastruie.

Pina prin clasa a sasea am stat in frumoasa mea casa cu gradina cea imensa plina de toate florile lumii; trandafirii maresal portocalii cu somptuoasele lor petale imi luminau zilele de vara si toamna; lacramioarele imi parfumau primaverile, ca si zambilele; iar lalelele, primele flori ce isi scoteau capsorul gingas erau aliniate ca soldateii cind ieseam seara in fata portii sa le"vind". Evident ca tot vecinii se prefaceau ca le cumpara si apoi mindra ma duceam in colt sa-mi iau o ciocolata "Pitic"sau "Scufita rosie". The good times.

Cind ma intorceam de la scoala nu veneam niciodata cu mina goala, ci impreuna cu colegii de clasa, nu de alta dar nu puteam calari nazdravanii cai intruchipati de gardul nostru, singura.
Si cu friie in mina inchipuite din panglici de matase sau catifea, biciuiam naravasii cai ai imaginatiei noastre salbatice.
Imi mai placea sa ma lupt cu hotii de flori, care de cite ori inflorea 'ploaia de aur', forsythia, se strecurau miseleste sub ea si incercau sa o fure, ca sa vinda apoi ramurile aurii la piata. Dar Lola, vajnica noastra catelusa ii dadea de gol imediat, iar eu ma duceam tiptil pe linga gard si le aruncam pungi cu apa rece, pregatite dinainte, in cap.

Si povestile cu fantome, spuse de bunica mea, mai ales cea cu fantoma casei, un spectru alb straveziu ce ratacea in unele nopti prin curtea noastra, tiriind dupa ea lugubrele lanturi. Coincidenta sau nu, cind Ceasca ne-a demolat, sub casa chiar s-a gasit scheletul unui ofiter german impuscat in cap.
Mai tirziu, cind ne mutaseram deja la bloc, farmecul iesitului afara se diminuase serios, dar a fost inlocuit repede cu serile in care citeam cu o lanterna sub plapuma aventurile lui Sinbad din 'O mie si una de nopti' sau ale curajosului echipaj din "Toate pinzele sus".

Deliciul meu ramasesera insa escapadele cu bunica/mea la cofetaria 'Ursuletul Martinica' de pe Mihai Bravu (ok nu se numea asa, dar o botezasem de mica cu numele primului si celui mai iubit ursulet al meu, o momiie de floci maro care mi-a incalzit copilaria si mi-a impartit visele).
Acolo se faceau cele mai suculente si infriscate savarine pe care le-am mincat vreodata. Ever.

Eram niste copii fericiti. Singura noastra grija era sa invatam si sa ne jucam, sa ne certam cu luna sau sa urmarim seara atenti cerul cu ochii atit de incordati incit ne dadeau lacrimile, pentru ca poate, poate o sa vedem ozn-uri.

La liceu, eram deja in alta lume, unde febrili trageam la xerox carti de yoga sau de Mircea Eliade, interzise, multiplicam casete cu istoria muzicii rock si discutam filmele lui Tarkovski. Singurul club viabil era Club A unde un cintec al lui Led Zeppelin sau Jimi Hendrix ne extazia cu saptaminile. Si Cinemateca unde vinam filme de Fellini, Antonioni, Kubrik.

In contrast, stau si ma gindesc cit de nefericit sint pustii de azi.
*Nimic nu e prea bun sau prea mult pentru ei,pentru ca oricit ar avea, vecinul are mai mult sau mai nou sau mai tare. Deci automat sint nefericiti si nemultumiti.
*Nu au timp.Impartiti intre televizor, cluburi si computer, nu mai au timp pentru ei, pentru joaca,pentru carti, pentru ceilalti prieteni.
*Parintii exercita din ce in ce mai multa presiune asupra lor, pentru ca 'pustiul lui Gogu e mai destept, are note mai bune, se duce la mai multe cursuri, stie engleza mai bine ca tine'.
*Nu mai au aproape deloc legatura cu natura, in afara de cei cu adevarat impatimiti.
*Sint din ce in ce mai alienati si indepartati de parinti pentru ca acestia nu au timp deloc sa stea cu ei.
Cu adevarati am fost niste copii fericiti.
Ou sont les neiges d'antan?

L.E.-pozele sint luate de aici

Read More

STRADA DRISTOR 102

M-am nascut pe Dristor 102, in Bucuresti intr-o casa celebra pentru ca avea cea mai mare curte -7 hectare. Sapte hectare de delicii; primavara-cind infloreau zambilele albe, roz si bleu, in mai, cind lacramioarele isi iteau capsoarele de sub gardul de forsythia, vara, cind bunica mea in fiecare seara uda cu furtunul tufele bogate de flux multicolor, si toamna cind crizantemele si trandafirii maresal imbracau in vapaia lor portocalie gradina. Intre timp ii iubeam pe cei doi lilieci batuti alb si violet de la poarta, gardieni tacuti si parfumati ai gradinii noastre. Ah si sa nu uit lalele care erau primele flori ce infloreau, ca ghiocei nu aveam, si pe care uneori, cind ma intorceam de la scoala, le vindeam la poarta pe citiva banuti de eugenii cu colegii mei. Sa mai adaug ca bunicamea facea gemuri si dulcete din trandafirii, nucii si visinii, ciresii, merii si piersicii pe care ii aveam. Dar a venit o zi de vara in care, in timp ce calaream gardul de beton minind caii vintului cu hamuri de linica, pe strada noastra au inceput sa se scurga masini negre oficiale. Lumea spunea ca tovarasul Nicolae Ceausescu trece si se uita la noi. Eu nu am inteles decit gestul lui, care s-a vazut clar prin geamul tras in jos al masinii, ce arata ca si cum voia sa reteze ceva. Peste o luna am primit instiintare ca tovarasul a hotarit sa creeze un cartier de blocuri pentru clasa muncitoare si o sa ne mutam la bloc. Mai intii neintelegerea. Apoi durerea, Apoi revolta. Apoi refuzul de a ma muta ca un copil incapatinat si prost ce eram. Si intrebarea de ce? Dece trebuia gradina mea sa fie distrusa, de ce trebuia ca liliecii mei sa fie taiati(oh, da i-au taiat in fata mea), de ce Lola, catelusa mea pe care am crescut-p de mica si pe care bunica mea a trimis-o la Snagov la prieteni, s-a intors in curtea noastra si a murit preferind sa ramina nemincata si nebauta decit sa stea la alti stapini. DE CE? A urmat apoi mutatul la bloc, cutremurele, galagia vecinilor. zgomotul de pipi si tras apa la WC care se auzea clar cind vecinii de la 6 se usurau, interdictia de a mai cinta la pian ca sint deranjati vecinii, si imposibilitatea de a ma mai juca afara ca veneau tiganii si ne bateau. In timp cartierul preconizat de tovarasu' a crescut si acum hidosenia de la Dristor este cunoscuta de toata lumea-blocuri imense cu multe scari, apartamente suprapuse ca intr-un Mordor fara fum, viermuiala furnicilor ce dimineata pleaca cu metroul la serviciu. Am incercat asta vara sa delimitez spatiul in care a fost gradina mea, si am recunoscut-o dupa tufele de forsythia inflorite inca, si gardul viu plantat de bunica mea,din care vara imi facea inelushe de rochita miresei. In spate, biserica inca mai sta intuncecata, martora muta a unui trecut pierit in ceturile istoriei. Tanti Sia, vecina din dreapta s-a sinucis cind au venit sa o mute. Tanti Nina chiriasa noastra a murit de inima rea. Roxana, fata vecinilor din stinga a fugit de acasa neintelegind ce i se intimpla. Doar trandafirii mei maresal au fost rasaditi in curtea noului bloc de bunica mea.
Acum nici nu mai stiu daca mai exista trandafiri Maresal.

Read More