POVESTEA UNEI STRĂLUCITE LOVITURI DE STAT
SOVIETICE CELEBRATĂ ANUAL
ÎN ROMÂNIA CA "REVOLUŢIE"
După vizita din China lui Mao-Tze-Dong, Nicolae Ceauşescu a început o
campanie susţinută de "îndepărtare" de patria mumă U.R.S.S.. O schimbare
de politică nu era de loc uşoară, având în vedere că marea majoritate a
generalilor de securitate şi armată făcuseră
"studii" în U.R.S.S. şi vorbeau curent limba rusă.
Nu trebuie uitat că R.S.R. avea cel mai ridicat procentaj de
spioni sovietici, în special militari (G.R.U.),
pe cap de locuitor în lagărul socialist...
Noua politica a fost însă foarte persistentă şi în anii 1980, toate
posturile de comandă erau în mâna unor generali de încredere, loiali
"tovarăşului şi tovarăşei".
Economia "socialistă" nu mergea însă de loc şi atunci a început o
campanie de vânzare masivă pe valută către Occident. Se vindeau în
special nemţi, evrei şi carne de porc...
La un moment dat, Marin Ceauşescu i-a sugerat "tovarăşului" că ar fi
bine să vândă sisteme de armament moderne sovietice unor părţi
interesate ca Statele Unite, de exemplu. Problema principală era că RSR
nu mai primea de mult ultimele tipuri de armament sovietic,
iar pentru cel existent în dotare aveau restricţii de înstrăinare.
Excelenta carte a lui Liviu Vălenaş "Fabrica de spioni" relatează pe
larg dificultăţile unei tentative de vânzare a unui tanc T72 aflat în
dotarea armatei R.S.R.
Tratativele au continuat şi au fost terminate cu
succes pentru livrarea a 7 sau 8 tipuri de rachete
tactice aer-sol şi sol-aer, pe care Nicolae Ceauşescu le-a cumpărat de
la bunul său prieten Muammar Gaddafi şi care ne-au fost livrate pe
coasta de Est în schimbul a câtorva zeci de milioane de dolari depuşi de
C.I.A. într-un cont cifrat la o bancă elveţiană.
Ghinionul lui Ceauşescu a fost că ultra-vigilentul
G.R.U. l-a fotografiat pe fratele său Marin Ceauşescu, ajuns consilier
la Ambasada RSR din Austria , într-un meeting secret cu şeful nostru de
staţie C.I.A. din Viena în vara anului 1987.
Atunci a fost
pecetluită soarta familiei Ceauşescu şi a început proiectul de
lovitură de stat care nu a avut nimic în comun cu mişcările populare
anti-comuniste din Europa Orientală şi Centrală în anul 1989.
Soţii Ceauşescu şi Marin Ceauşescu au fot condamnaţi la moarte de
către G.R.U., cu aprobarea lui Gorbaciov. Una din principalele
acuzaţii la simulacrul penibil de proces judiciar al soţilor Ceauşescu
din 23-25 Decembrie 1989 a fost că
au vândut sisteme avansate de armament Statelor Unite, care i-a
plătit prin intermediul unei bânci elveţiene.
Guvernul american a
încercat să salveze viaţa lui Marin Ceauşescu, dar echipa operativă
C.I.A. a sosit la ambasada română din Viena în momentul
în care echipa GRU-Spetsnaz care îl spânzurase pe Marin Ceauşescu în
subsolul ambasadei tocmai părăsea clădirea...
Gorbaciov a făcut o investiţie masivă de bani şi resurse umane
pentru înlăturarea lui Ceauşescu.
A început cu
reactivarea "fosilelor" spionajului sovietic din generaţia lui
Brucan, Iliescu şi Walter Roman (fost agent NKVD în Spania în 1936 ,
devenit "profesor de marxism-leninism" la Politehnica
din Bucureşti unde am studiat între 1965 şi 1970, după ce am ieşit
din închisoare în 1964), precum şi a "generaţiei tinere" a lui Petre
Roman şi Gelu Voican-Voiculescu.
Problema esenţiala a lui Gorbaciov era că "fosilele" nu aveau acces
la generaţia curenta de comandanţi ai securităţii şi armatei, care erau
loiali familiei Ceauşescu.
Pe de altă parte, "bascularea" securităţii
şi armatei de partea guvernului sovietic
era absolut esenţială, întrucât în RSR nu exista nici o societate
civilă sau culturală naţională, totul fiind distrus de dictatura
absolută şi tembelismul naţional tradiţional.
Phase I - Operaţia "Troika"
La sfârşitul lui Iulie 1989 a fost înfiinţat un comandament central la
Kishinev (fost Chişinău) şi au fot selectaţi aproape 15000 de ofiţeri şi
subofiţeri aparţinând la trei servicii diferite:
1 - Komitet Gosudarstvenoy Bezopasnasti (K.G.B.) - Committee
for State Security - Comitetul pentru Securitatea de Stat,
2 - Glavnoye Razvedyvatelnoye Upravleniye Generalnogo Shtaba
(G.R.U.-GSh.) - Main Intelligence Directorate of the General Staff -
Directiunea Generala de Informatii a Marelui Stat Major,
3 - Voyska Spetsialnogo Naznacheniya (Spetsnaz) - Force for
Special Purposes - Forţa Militară pentru Scopuri Speciale, unităţi
subordonate fie la G.R.U., fie la K.G.B în 1989, iar actualmente
subordonate G.R.U. sau F.S.B. (Federalnaya Sluzhba Bezopasnosti
Rossiyskoy Federatsii) - Federal Security Service of theRussian
Federation - Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse.
Au fost formate circa 5000 de echipe de către trei ofiţeri sau
subofiţeri reprezentând cele trei servicii, iar fiecare echipă a fost
dotată cu un autoturism (marea majoritate Lada) special prevăzute cu
compartimente pentru ascunderea armamentului, muniţiei
şi a explozivelor.
Participanţii au luat la Chişinău lecţii speciale de limba română şi
geografia României cu o durată de trei luni, în diverse cazarme ale
oraşului.
Începând cu a doua jumătate a lunii Octombrie 1989, echipele
Troika au fot introduse
ca "turişti" în România , în ritmul de circa 150 maşini pe zi. Au fost trimise în majoritatea
judeţelor, dar destinaţiile prioritare au fost Timişoara
şi Bucureşti.
Timişoara a fot aleasă ca o buna candidată pentru "demonstraţii
populare anti-Ceauşescu", datorită apropierii relative de Europa de
Vest şi datorită prezentei unui vechi "prieten" al G.R.U., pastorul
protestant Tokes.
Am citit câteva rapoarte trimise de un căpitan KGB, care fusese recrutat
mai înainte şi lucra pentru noi ca agent dublu.
El descrie în detaliu acţiunile din Calea Girocului şi de la
reşedinţa lui Tokes.
La un moment dat în seara zilei de 16
Decembrie 1989, colonelul KGB care era comandant operativ al "operaţiei
Tokes" a cerut să se facă "numărul", adică identificarea tuturor
protestatarilor din jurul locuinţei lui Tokes. "Şi ne-am
alarmat, fiindcă noi (echipele Troika) eram peste 80% din
participanţi. Noroc că a doua zi a venit ordinul să ne deplasăm la
Bucureşti..."
Acţiunea importantă era acum la Bucureşti unde 2 generali sovietici
şi un număr de ofiţeri superiori KGB or GRU care toţi vorbeau
"moldovineşte" au dus tratative timp de aproape două săptămâni cu
diverşi
generali români de securitate şi armată pentru a asigura
"bascularea" ...
Echipa sovietică de negociatori era în contact radio quasi-permanent cu
comandamentul operaţiei Troika din Chişinău.
Ei au prezentat ultima
propunere a lui Gorbaciov pe 17 Decembrie 1989, care
promitea în mod solemn că nici un salariat al Ministerului de
Interne sau al Ministerului Forţelor Armate nu va fi concediat, arestat
sau judecat, şi că toţi aceşti salariaţi vor fi
promovaţi în masă şi salariile le vor fi mărite corespunzător...
Propunerea a fost acceptată de aproape toţi conducătorii securităţii
şi armatei la 20 Decembrie 1989.
Singura excepţie a fost un general de armată care era
ministru adjunct; el a refuzat şi a fost imediat "sinucis" de
"negociatori". Generalii care acceptaseră propunerea lui Gorbaciov
au cerut apoi lui Ceauşescu să organizeze faimoasa "adunare populara"
din 22 Decembrie 1989.
Mi s-a părut deosebit de interesant faptul că toate aceste negocieri
cu conducătorii securităţii şi armatei au fost purtate exclusiv de
către militarii sovietici care nu au implicat, evident din motive de
securitate, echipa de spioni civili destinaţi
fazei următoare, operaţia "Flanela".
E foarte probabil că marea majoritate a securiştilor care au executat lovitura
de stat sovietcă nu au ştiut cine sunt noii conducători politici ai
României până când i-au văzut pe "flanelişti" defilând pe
ecranele televizoarelor...
Phase II - Operaţia "Flanela"
Ziua de 22 Decembrie 1989 a început înainte de ora 7 dimineaţa pentru trei
agenţi operativi CIA care lucrau în cadrul Ambasadei Americane la
Bucureşti. Erau îmbrăcaţi "româneşte" şi au ajuns devreme în Piaţa
Palatului, aşa că au asistat la toate fazele
faimosului meeting.
Au văzut cum s-a construit "dreptunghiul" şi "razele", care erau o
procedură standard la toate meetingurile publice a lui Ceauşescu.
"Dreptunghiul" era constituit din circa 200 de securişti masaţi sub
balconul de la care urma să vorbească Ceauşescu.
De la "dreptunghi" plecau "razele" constituite din câte doi (uneori
trei) securişti umăr la umăr, mergând spre exterior. Între aceste "raze"
erau apoi plasate grupurile de muncitori şi alţi membri de partid aduşi
cu autobuzele.
Această descriere tehnica e probabil plictisitoare, dar veţi vedea că
este foarte importantă pentru meetingul din 22 Decembrie 1989.
Când Ceauşescu a ajuns la punctul în care a făcut
o pauză, securitatea a pus la difuzoare o înregistrare a unor
rafale de mitralieră.
Am văzut filmul meetingului şi văd şi acum
privirea speriată a lui Ceauşescu care nu înţelegea ce se întâmplă. Emil
Bobu intră pe balcon în spatele lui şi-i spune:
" E SECU !". În momentul acela Ceauşescu a înţeles că securitatea a trecut de partea
sovieticilor şi că partida era pierdută.
Acesta este momentul în care nişte "tineri curajoşi" au început
să alerge prin mulţime strigând: "Jos Ceauşescu! Jos cu dictatorul".
Oamenii noştri de la Ambasada Americană au remarcat imediat ca
aceşti "tineri curajoşi" nu alergau de la periferia masei de oameni
către centru.
Ei alergau întotdeuna
dinspre "dreptunghi" spre periferie, şi ALERGAU NUMAI PRIN
"RAZELE" DE SECURIŞTI, unde evident se simţeau în siguranţă. Era
clar că erau toţi securişti...
Cronologia evenimentelor din 22 Decembrie 1989 este in general
cunoscuta, aşa că n-am să insist asupra ei...
Vreau însă să relatez un eveniment amuzant, raportat de un informator
din Tulcea. La 21 Decembrie 1989
Petre Roman era în Delta Dunării la vânătoare de mistreţi.
Începand de la 10 dimineaţa toţi cei care lucrau la comitetul judeţean
de partid din Tulcea au fot
mobilizaşi să-l găsească pe Petre Roman pe care-l caută la
telefon cu insistenţă "cineva" de la Bucureşti.
L-au găsit în fine în
jurul prânzului şi convorbirea telefonică a fost foarte scurtă:
- "BĂI PETRICĂ,
FLANELA E MÂINE!"
- "Am înţeles, tovarăşu!"...
După care "Petrică" se dădea de ceasul morţii să ajungă în Bucureşti în
aceeaşi seară, fiindcă altfel se făcea "revoluţia" fără el...
A doua zi după masă a început defilarea la televizor a "flaneliştilor", tovarăşi
cu pulovere şi flanele, dar fără sacouri sau costume de haine, care
a durat mai bine de două săptămâni.
Securitatea lor personala era asigurată de echipele Troika care
s-au ocupat de asemenea de organizarea fazei următoare a loviturii de
stat...
De îndată ce căderea lui Ceauşescu a devenit cunoscută, o mulţime de
oameni de buna credinţă, informaţi asupra evenimentelor din celelalte
ţări din Europa de Est,
au crezut că totul s-a schimbat şi că au devenit peste noapte
"LIBERI".
Aceasta era o problemă majoră pentru securitatea care trecuse de
partea sovieticilor cu condiţia de a-şi menţine puterea intactă.
Ei trebuiau să arate "prostimii" că nu s-a schimbat nimic şi că FRICA, nu libertatea este baza
noii "societăţi".
S-a organizat imediat, cu colaborarea echipelor Troika, faza denumită "Teroriştii" care a început chiar în seara de
22 Decembrie 1989.
Unităţile USLA au început să joace prin rotaţie
rolul de "terorişti" şi de "anti-terorişti". Aceiaşi militari de
securitate erau o noapte "terorişti" şi noaptea următoare
"anti-terorişti".
Această fază a durat câteva săptămâni şi s-a soldat cu sute de
morţi, oameni nevinovaţi împuşcaţi în stradă. De multe ori morţii
erau
transportaţi de la o strada la alta, ca să se propage teroare în
toate cartierele.
Dacă fazele anterioare, Troika şi Flanela, au fost
executate ireproşabil, faza Teroriştii nu a dat în totalitate efectele
scontate. O mulţime de oameni de bună credinţă credeau că sunt
într-adevăr liberi şi se comportau ca atare, înfiinţând sau
reînfiinţând vechi partide şi organizaţii politice.
În plus direcţia afacerilor religioase din securitate era complet
blocată pentru un motiv foarte simplu:
aşa-zisul "Patriarh al Bisericii Ortodoxe" (Teoctist-Anticrist
cum îi strigaseră în faţă credincioşii în Decembrie 1989), care se
spune că avea grad de
general de securitate, a crezut cu adevărat că a sosit momentul
să dea socoteală pentru toate crimele comise de conducerea securistă a
bisericii române în ultimii 41 de ani, şi
s-a retras la o mânăstire, refuzând să mai "conducă" Biserica
Ortodoxă.
În 1948 Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker au numit "Patriarh" pe un preot de
ţară din Oltenia care petrecuse doi ani de închisoare în lagărul de
la Târgul Jiu unde Gheorghiu-Dej era de asemenea internat. Preotul
Marina fusese condamnat pentru complicitate cu o bandă
de hoţi de cai.
Îmediat după "hirotonisire" Justinian Marina a participat la distrugerea Bisericii
Greco-Catolice din România . Toţi
episcopii Greco-Catolici au fost arestaţi, condamnaţi şi au murit
în închisoare ca adevăraţi martiri ai credinţei. Mii de preoţi
Greco-Catolici de toate vârstele au fost de asemnea arestaţi şi
condamnaţi la 15-20 de ani de închisoare.
Am cunoscut în închisoare în perioada 1959-1964 câteva zeci de preoţi
Greco-Catolici care supravieţuiseră din 1948. Am toată admiraţia pentru
aceşti preoţi adevăraţi,
martiri ai credinţei care îşi continuau vocaţia de preoţi în
condiţiile de exterminare din închisoare.
Un exemplu: părintele
Crişan, văr al excelentului profesor de matematici Iacob Crişan care
mi-a fost profesor 4 ani la Liceul Matei Basarab
din Bucureşti. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească!
Toate proprietăţile Bisericii Greco-Catolice din România , incluzând
peste 2500 de biserici şi alte clădiri au fost confiscate şi trecute în
patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, "condusă" de Justinian
Marina.
Faptul că securitatea comunistă controla conducerea Bisericii
Ortodoxe nu însemna că preoţii şi monahii trecuseră în serviciul
Satanei.
În primăvara anului 1958, Justinian Marina a ordonat
tuturor preoţilor şi monahilor Bisericii Ortodoxe să semneze angajamente cu organele
securităţii
locale că vor informa asupra oricăror fapte sau
intenţii de a acţiona împotriva guvernului comunist, MĂRTURISITE ÎN
TAINA SPOVEDANIEI.
Spre cinstea lor veşnică, mii de preoţi ortodocşi AU REFUZAT să semneze aceste angajamente cu
Satana...Ei au fost toţi arestaţi şi
condamnaţi între 10 şi 20 de ani de închisoare.
Am întâlnit sute de preoţi ortodocşi între 1959-1964. Numai în lagărul
Grădina de la Piatra Frecăţei în Balta Brăilei erau
3 "brigăzi" de preoţi (150 de persoane).
"Cum să trădez eu sfânta taină a spovedaniei? Înseamnă că nu mai sunt
preot!" îmi spunea cu lacrimi în ochi un preot bătrân, trecut de 75 de
ani, care a şi murit câteva luni mai târziu...Dumnezeu să-i ierte şi
să-i odihnească pe aceşti martiri ai credinţei
şi ai neamului românesc, care au împărtăşit soarta miilor de preoţi
Greco-Catolici şi Romano-Catolici...
Mai târziu, când Ceauşescu a început construcţiile faraonice,
sute
de biserici au fost
dărâmate fără ca
conducerea securistă a Bisericii Ortodoxe Române să protesteze în nici
un fel...
Acestea sunt crimele majore ale conducerii securiste a Bisericii
Ortodoxe Române şi motivul pentru care
Teoctist-Anticrist credea că a sosit ora judecăţii până în prima
săptămână a lunii Aprilie 1990, când securitatea l-a convins în fine că
nimic nu s-a schimbat şi i-a promis solemn că va putea
să păstreze toate proprietăţile furate de la Biserica Greco-Catolică.
ROMÂNIA ESTE SINGURA ŢARĂ DIN EUROPA ÎN CARE PROPRIETĂŢILE BISERICII
GRECO-CATOLICE NU AU FOST RESTITUITE PROPRIETARILOR LEGALI, spre
deosebire de Ungaria, Slovacia, Cehia, Ucraina , Bulgaria , Serbia
, Croaţia şi Slovenia .
În perioada Ianuarie-Aprilie 1990 toţi salariaţii Ministerului de
Interne şi ai Ministerului Forţelor Armate au fost
avansaţi în grad şi salariile li s-au mărit în mod corespunzător.
De exemplu, şeful tribunalului militar al sectorului 2 Bucuresti care în
1959 era căpitanul Prună Liviu şi care ajunsese în 1989 general-maior, a
fost avansat direct general-colonel şi numit de Iliescu şef al
Justiţiei Militare din România "post-revoluţionară".
Faptul că el condamnase în August 1959 la 225 ani închisoare pe cei 12
membri ai organizaţiei Frontul Eliberării Naţionale de la Liceul Matei
Basarab a fost desigur ceva minor comparat cu cele câteva zeci de
condamnări la moarte pe care le-a "pronunţat" în
perioada 1958-1959.
Între timp "turiştii" din operaţia Troika s-au întors
progresiv acasă în U.R.S.S., până în Mai 1990, dar situaţia politică
în România continua să fie critică, cu toate
eforturile securităţii de a "cultiva" frica şi teroarea.
Astfel "conducerea post-revoluţionară" a hotărât să organizeze o
variantă română a
"revoluţiei
culturale" a lui
Mao-Tze-Dong şi a mobilizat importante resurse financiare şi umane care
au asigurat "succesul strălucit" al MINERIADEI din
Iunie 1990.
Au dezlănţuit sălbăticia fără precedent a lumpen-proletariatului
împotriva "duşmanilor poporului". Mii de oameni au fost bătuţi şi
maltrataţi, sute de oameni au murit sau au fost schilodiţi pe viaţă.
Scopul era unul singur şi anume să impună frica şi teroarea fără de care
securitatea nu putea funcţiona.
Şi au avut un succes deplin care a asigurat rolul dominant al
securităţii până în ziua de astăzi.
"Tovarăşi minieri, vă mulţumesc!" dixit criminalul Iliescu.
Ştiaţi că efectivele forţelor de securitate în România (Serviciul Român
de Informaţii, Serviciul Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi
Pază şi alte câteva mai mici), au crescut cu peste 10% între 1989 şi
2010?
Au crescut foarte mult şi capacităţile
tehnologice ale securităţii care în 2011 înregistrează "TOATE CONVORBIRILE TELEFONICE"
şi filmează toate întâlnirile "suspecte".
Cei care trăiesc în România ştiu că TOATE ACTIVITĂŢILE ECONOMICE,
PROFESIONALE , CULTURALE şi POLITICE sunt controlate de oamenii
securităţii "post-revoluţionare". Ei
încurajează corupţia şi furtul la toate nivelele, pentru că toţi
cei care fac un ban trebuie să-şi dea
obolul la
securitate.
Comparaţi situaţia securităţii în România cu fosta Cehoslovacie unde
securiştii au fost
linşaţi pe stradă în 1989 adresele lor fiind publicate la toate
oficiile de poştă.
Sau cu Germania de Est, unde li
s-a interzis securiştilor să intre în clădirile unde lucrau. Sau
cu Bulgaria unde TOŢI salariaţii securităţii, de la ministru până la
gardian, au fost
DEMIŞI ÎNTR-O SINGURĂ ZI (24 DE ORE ).
QUO VADIS ROMÂNIA ?
Michael Olteanu, M.S.(Master of Sciences) Preşedinte al Frontului
Eliberării Naţionale în 1956-1959 "Bandit Contrarevolutionar", deţinut
politic între 1959 şi 1964 Absolvent al Institutului Politehnic
Bucureşti, Inginer de Calculatoare Electronice în
1970 Systems Engineer at Electronic Data Systems în San Francisco,
1976-1984 Senior Vice President of Network Engineering at Wells Fargo
Bank în San Francisco, 1984-2004
|
0 comments:
Post a Comment