ZORILE
La
vârsta de 73 de ani, bolnavă de diabet şi cu o pensie de doar…33 de
lei, Domnica Trop rămâne una dintre cele mai mari voci ale folclorului
mehedinţean, fidelă portului popular şi a cântecului din zona de munte.
În zilele reci de iarnă, Domnica Trop se odihneşte la gura sobei şi
ascultă cântecele pe care le interpreta în tinereţe.
Drumul ce duce spre centrul comunei Izverna este acoperit de nămeţi, iar până la casa Domnicăi Trop nu se poate ajunge cu maşina. O întrebăm pe dada Maria unde locuieşte Domnica Trop, iar femeia trecută bine de 60 de ani ne conduce prin nămeţii până aproape de genunchi, sus spre coama muntelui, până la poarta familiei Trop.
Suntem întâmpinaţi de nea Gheorghe, soţul dadei Domnica, aşa cum i se spune în localitate. În tinda casei veche de peste 50 de ani, suntem primiţi de Domnica Trop. Pereţii casei, pe interior, sunt îmbrăcaţi cu scoarţe şi macaturi ţesute la război chiar de ea, de privighetoarea cântecului popular mehedinţean.
Toată tinereţea am petrecut-o în compania caprelor. Aveam în jur de 25 de capre şi toată ziua stăteam cu ele pe munte. Păşteam caprele şi cântam. Pe timpul veri, când se mai făceau hore în centrul satului, ascultam de pe deal muzicanţii. Era atunci Trică Lăutaru, Genică Stângaciu sau Ion Lăutaru. Pe timpul iernii stăteam în casă şi ţeseam la război.
La lumina lămpii. Toate scoarţele, macaturile şi costumele populare ce le am şi acum, au fost ţesute de mine. Acum nu mai pot să lucrez la războiul de ţesut. Sunt bolnavă şi nu mai văd chiar aşa de bine. Am început să cânt pe la vârsta de 19 ani, la nunţi sau la horele satului. Am fost descoperită la vârsta de 27 de ani de către Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu.
Pe atunci, primar în Izverna era un văr de-al meu, Gheorghe Grigore. Acesta a organizat un spectacol la care a invitat pe Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu. După spectacol, primarul m-a recomandat celor doi iubiţi interpreţi. Acolo, pe loc, Ion Dolănescu m-a pus să cânt. Am interpretat trei melodii, iar la final mi-a spus că mă aşteaptă la Bucureşti să mă lanseze”, îşi aminteşte Domnica Trop.
Ca urmare a
invitaţiei lui Ion Dolănescu, Domnica Trop a ajuns în Bucureşti pentru
primele înregistrări audio. „Nu cunoşteam eu Bucureştiul. În sat la noi
era pe atunci boierul Ion Drăghicescu şi avea trei copii la Bucureşti.
A venit unul dintre ei pe acasă şi m-a luat şi pe mine la capitală. Am stat la Ion Dolănescu o săptămână, timp în care am făcut înregistrări pentru radio. Acolo am cunoscut-o şi pe Marioara Murărescu, aceasta invitându-mă să fac înregistrări pentru televiziune şi să scot o placă Electrecord.
Am plecat acasă deoarece aveam şi pe fata cea mare cu mine. Soţul meu nu mi-a dat drumul singură la Bucureşti. El era tânăr iar eu frumoasă şi era cam gelos pe mine. Când am plecat să fac înregistrările pentru televiziune, am fost cu soţul meu. Am stat acolo tot o săptămână. Când am plecat, Marioara Murărescu mi-a spus că mă va aştepta în gară, dar ca să mă recunoască trebuia să merg îmbrăcată în costum popular.
Aşa am mers pe tren, aşa am ajuns să mă recunoască pe peron. Se uitau bucureştenii la mine ca la ceva ieşit din comun. La acest capitol vă spun două sau chiar trei întâmplări ce atunci au făcut deliciul tuturor”, ne mai povesteşte dada Domnica.
Numai că soţul meu, într-o seară mi-a spus pe şleau; Auzi Domnică, nici eu nu rămân în Bucureşti, nici tu. Dacă cumva tu îţi găseşti pe aici vre-un cântăreţ şi te duci cu el, eu ce fac? Eu rămân un derbedeu, fără soţie, fără familie. Lasă că mai bine ne întoarcem la Izverna. A treia întâmplare, dar şi cea mai tare, a fost cu o zi sau două înainte de a pleca din Bucureşti după ce am făcut înregistrările pentru televiziune.
Trebuia să fac pozele pentru placa Electrecord, iar unul din colegi, mi-a spus că vrea să se fotografieze cu mine. Atunci i-am zis; Bă pulică, mă bate al meu dacă mă vede cu tine. Marioara Murărescu a rămas înţepenită de uimire, dar m-a pus să repet ce am zis ca să poată înregistra vorbele mele”, se mai destăinuie Domnica Trop.
Aceasta mai susţine că nu mai cântă pe la nunţi de foarte mulţi ani. „O fată de-a mea, a avut un accident pe când lucra la Pacea, în Severin şi a avut ambele mâini tăiate. De atunci nu am mai cântat la nunţi, doar la festivaluri şi concerte. Din acest punct de vedere am câştigat foarte multe premii şi diplome”, mai spune Domnica Trop.
„Nu mai e ce-a fost şi nici nu va mai fi”
Referitor la
folclorul autentic mehedinţean, în special din zona de munte, Domnica
Trop crede că acesta îşi pierde din frumuseţe şi autenticitate datorită
folosirii muzicii populare în scopuri comerciale.
„De când mă ştiu am cântat numai îmbrăcată în costum popular şi încălţată în opinci. Ne adunam în piaţa primăriei şi se organiza hora satului. Se cânta folclor curat. Mă bucur că foarte multe din cântecele mele au ajuns să fie cântate de cunoscuţi interpreţi de muzică populară precum Angelica Stoican, Niculina Stoican sau Petrică Mâţu, acesta fiind şi nepotul meu după bărbat.
Am şi eu trei fete şi toate cântă, dar şi cei trei nepoţi şi cele două nepoate îmi calcă pe urme. Pot să vă spun că nepoata mea Ramona Bleoancă, pe care am crescut-o de la vârsta de 7 luni, are nunta în vara acestui an. Sunt foarte mândră de ea. Numai că tineretul nu mai vrea să trăiască la sat. Nu mai poartă costume naţionale, iar când mai văd pe la televizor pe câte una cu costum naţional cu fustă scurtă şi cu ţâţăle mai mult goale, îmi vine să le dau telefon şi să le spun că le stă urât. Pe timpul meu nu se purta aşa ceva”, ne mai povesteşte Domnica Trop.
Aceasta a ţinut să ne povestească şi episodul din viaţa ei legat de căsătorie. „Soţul meu este mai mic cu doi ani ca mine. Când eu aveam 23 de ani, am vrut să mă mărit cu el, numai că mama vroia să mă dea după un alt băiat mai bogat. În plus, mai aveam o soră mai mare ca mine necăsătorită, iar el avea un frate mai mare ca el, necăsătorit.
Pe timpul acela nu se cădea să te căsătoreşti înaintea unui frate sau unei surori mai mare. Într-o seară, am plecat la o clacă. A venit şi soţul meu. Numai că, a venit şi mama după mine. Ne-a luat la bătaie cu furca de tors, de a rupt furca de spatele nostru. Atunci Gheorghe al meu mi-a zis; „te iau cu mine. Nu te mai las la ai tăi”.
Am fugit cu el acasă la el, de fapt am mers încet, iar tatăl lui i-a spus că dacă m-a luat, să demonstreze că poate să mă ţină. După câteva zile, când mama era plecată la un eveniment, m-am dus acasă şi mi-am luat lucrurile mele. Acum nu se mai fură fetele. Dacă ai maşină şi bani, iei fata imediat”, mai adaugă Domnica Trop.
Nu am fost trecută nici la ajutoarele de la Uniunea Europeană. După multe certuri cu primarul, am reuşit să primesc şi eu ajutoarele date de europenii ăştia”, ne mai declară Domnica Trop. În ceea ce priveşte costumele populare, Domnica Trop n u vrea în ruptul capului să audă de vânzarea lor. „Am peste 20 de costume populare, toate lucrate de mâna mea.
Nu vreau să le vând. Sunt foarte frumoase şi unice. Am dat cadou doar lui Nina Predescu un costum format din ie, oprege, ciupag şi poale. Nici nu mai pot să lucrez astfel de costume. Sunt prea bătrână pentru a mai pune războiul de ţesut”, oftează nostalgică Domnica Trop.
Doru Stoichiţa, St. Just
Domnica Trop, legendă vie a folclorului mehedinţean
La
vârsta de 73 de ani, bolnavă de diabet şi cu o pensie de doar…33 de
lei, Domnica Trop rămâne una dintre cele mai mari voci ale folclorului
mehedinţean, fidelă portului popular şi a cântecului din zona de munte.
În zilele reci de iarnă, Domnica Trop se odihneşte la gura sobei şi
ascultă cântecele pe care le interpreta în tinereţe. Drumul ce duce spre centrul comunei Izverna este acoperit de nămeţi, iar până la casa Domnicăi Trop nu se poate ajunge cu maşina. O întrebăm pe dada Maria unde locuieşte Domnica Trop, iar femeia trecută bine de 60 de ani ne conduce prin nămeţii până aproape de genunchi, sus spre coama muntelui, până la poarta familiei Trop.
Suntem întâmpinaţi de nea Gheorghe, soţul dadei Domnica, aşa cum i se spune în localitate. În tinda casei veche de peste 50 de ani, suntem primiţi de Domnica Trop. Pereţii casei, pe interior, sunt îmbrăcaţi cu scoarţe şi macaturi ţesute la război chiar de ea, de privighetoarea cântecului popular mehedinţean.
Poveşti la gura sobei
Ne aşezăm lângă sobă, pe paturile acoperite cu macaturi ţesute în motive munteneşti, iar nea Gheorghe aduce câteva păhărele şi o sticlă de vişinată. Dada Domnica se aşează cât mai aproape de soba dogoritoare şi începe să-şi depene amintirile. „M-am născut aici, în Izverna, la data de 22 iunie 1938, iar numele de fată era Buşescu Domnica. Am mai avut două surori şi un frate, însă acum toţi sunt morţi, Dumnezeu să-i odihnească în pace.Toată tinereţea am petrecut-o în compania caprelor. Aveam în jur de 25 de capre şi toată ziua stăteam cu ele pe munte. Păşteam caprele şi cântam. Pe timpul veri, când se mai făceau hore în centrul satului, ascultam de pe deal muzicanţii. Era atunci Trică Lăutaru, Genică Stângaciu sau Ion Lăutaru. Pe timpul iernii stăteam în casă şi ţeseam la război.
La lumina lămpii. Toate scoarţele, macaturile şi costumele populare ce le am şi acum, au fost ţesute de mine. Acum nu mai pot să lucrez la războiul de ţesut. Sunt bolnavă şi nu mai văd chiar aşa de bine. Am început să cânt pe la vârsta de 19 ani, la nunţi sau la horele satului. Am fost descoperită la vârsta de 27 de ani de către Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu.
Pe atunci, primar în Izverna era un văr de-al meu, Gheorghe Grigore. Acesta a organizat un spectacol la care a invitat pe Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu. După spectacol, primarul m-a recomandat celor doi iubiţi interpreţi. Acolo, pe loc, Ion Dolănescu m-a pus să cânt. Am interpretat trei melodii, iar la final mi-a spus că mă aşteaptă la Bucureşti să mă lanseze”, îşi aminteşte Domnica Trop.
Recunoscută în Gara de Nord, datorită costumului popular
Ca urmare a
invitaţiei lui Ion Dolănescu, Domnica Trop a ajuns în Bucureşti pentru
primele înregistrări audio. „Nu cunoşteam eu Bucureştiul. În sat la noi
era pe atunci boierul Ion Drăghicescu şi avea trei copii la Bucureşti. A venit unul dintre ei pe acasă şi m-a luat şi pe mine la capitală. Am stat la Ion Dolănescu o săptămână, timp în care am făcut înregistrări pentru radio. Acolo am cunoscut-o şi pe Marioara Murărescu, aceasta invitându-mă să fac înregistrări pentru televiziune şi să scot o placă Electrecord.
Am plecat acasă deoarece aveam şi pe fata cea mare cu mine. Soţul meu nu mi-a dat drumul singură la Bucureşti. El era tânăr iar eu frumoasă şi era cam gelos pe mine. Când am plecat să fac înregistrările pentru televiziune, am fost cu soţul meu. Am stat acolo tot o săptămână. Când am plecat, Marioara Murărescu mi-a spus că mă va aştepta în gară, dar ca să mă recunoască trebuia să merg îmbrăcată în costum popular.
Aşa am mers pe tren, aşa am ajuns să mă recunoască pe peron. Se uitau bucureştenii la mine ca la ceva ieşit din comun. La acest capitol vă spun două sau chiar trei întâmplări ce atunci au făcut deliciul tuturor”, ne mai povesteşte dada Domnica.
„Bă pulică, mă bate al meu”
„Prima întâmplare hazlie s-a petrecut la primele înregistrări pentru televiziune. Eu fiind învăţată să cânt singură, fără acompaniament sau orchestră, tot vedeam dirijorul că dă din mâini. M-am oprit din cântat şi i-am spus să nu mai dea din mâini că mă încurc la cântat. A rămas bietul dirijor stană de piatră, iar cei din jur au răbufnit în râs. În tot acest timp, am avut ocazia să mă angajez la Bucureşti într-un ansamblu şi urma să mă mut la Bucureşti.Numai că soţul meu, într-o seară mi-a spus pe şleau; Auzi Domnică, nici eu nu rămân în Bucureşti, nici tu. Dacă cumva tu îţi găseşti pe aici vre-un cântăreţ şi te duci cu el, eu ce fac? Eu rămân un derbedeu, fără soţie, fără familie. Lasă că mai bine ne întoarcem la Izverna. A treia întâmplare, dar şi cea mai tare, a fost cu o zi sau două înainte de a pleca din Bucureşti după ce am făcut înregistrările pentru televiziune.
Trebuia să fac pozele pentru placa Electrecord, iar unul din colegi, mi-a spus că vrea să se fotografieze cu mine. Atunci i-am zis; Bă pulică, mă bate al meu dacă mă vede cu tine. Marioara Murărescu a rămas înţepenită de uimire, dar m-a pus să repet ce am zis ca să poată înregistra vorbele mele”, se mai destăinuie Domnica Trop.
Aceasta mai susţine că nu mai cântă pe la nunţi de foarte mulţi ani. „O fată de-a mea, a avut un accident pe când lucra la Pacea, în Severin şi a avut ambele mâini tăiate. De atunci nu am mai cântat la nunţi, doar la festivaluri şi concerte. Din acest punct de vedere am câştigat foarte multe premii şi diplome”, mai spune Domnica Trop.
„Nu mai e ce-a fost şi nici nu va mai fi”
Referitor la
folclorul autentic mehedinţean, în special din zona de munte, Domnica
Trop crede că acesta îşi pierde din frumuseţe şi autenticitate datorită
folosirii muzicii populare în scopuri comerciale. „De când mă ştiu am cântat numai îmbrăcată în costum popular şi încălţată în opinci. Ne adunam în piaţa primăriei şi se organiza hora satului. Se cânta folclor curat. Mă bucur că foarte multe din cântecele mele au ajuns să fie cântate de cunoscuţi interpreţi de muzică populară precum Angelica Stoican, Niculina Stoican sau Petrică Mâţu, acesta fiind şi nepotul meu după bărbat.
Am şi eu trei fete şi toate cântă, dar şi cei trei nepoţi şi cele două nepoate îmi calcă pe urme. Pot să vă spun că nepoata mea Ramona Bleoancă, pe care am crescut-o de la vârsta de 7 luni, are nunta în vara acestui an. Sunt foarte mândră de ea. Numai că tineretul nu mai vrea să trăiască la sat. Nu mai poartă costume naţionale, iar când mai văd pe la televizor pe câte una cu costum naţional cu fustă scurtă şi cu ţâţăle mai mult goale, îmi vine să le dau telefon şi să le spun că le stă urât. Pe timpul meu nu se purta aşa ceva”, ne mai povesteşte Domnica Trop.
Aceasta a ţinut să ne povestească şi episodul din viaţa ei legat de căsătorie. „Soţul meu este mai mic cu doi ani ca mine. Când eu aveam 23 de ani, am vrut să mă mărit cu el, numai că mama vroia să mă dea după un alt băiat mai bogat. În plus, mai aveam o soră mai mare ca mine necăsătorită, iar el avea un frate mai mare ca el, necăsătorit.
Pe timpul acela nu se cădea să te căsătoreşti înaintea unui frate sau unei surori mai mare. Într-o seară, am plecat la o clacă. A venit şi soţul meu. Numai că, a venit şi mama după mine. Ne-a luat la bătaie cu furca de tors, de a rupt furca de spatele nostru. Atunci Gheorghe al meu mi-a zis; „te iau cu mine. Nu te mai las la ai tăi”.
Am fugit cu el acasă la el, de fapt am mers încet, iar tatăl lui i-a spus că dacă m-a luat, să demonstreze că poate să mă ţină. După câteva zile, când mama era plecată la un eveniment, m-am dus acasă şi mi-am luat lucrurile mele. Acum nu se mai fură fetele. Dacă ai maşină şi bani, iei fata imediat”, mai adaugă Domnica Trop.
Pensie de doar 33 de lei
Marea dezamăgire a Domnicăi Trop, o constituie pensia. Fiind bolnavă de diabet, Domnica Trop primea până anul trecut o pensie de 200 de lei, peste 150 de lei costând doar medicamentele necesare tratamentului. De câteva luni, pensia i-a fost tăiată, astăzi primind doar… 33 de lei. „Bine că are bărbatul meu pensie, că dacă ar fi să trăiesc doar cu pensia mea, ar însemna să mor de foame. Nu ştiu ce să mai înţeleg.Nu am fost trecută nici la ajutoarele de la Uniunea Europeană. După multe certuri cu primarul, am reuşit să primesc şi eu ajutoarele date de europenii ăştia”, ne mai declară Domnica Trop. În ceea ce priveşte costumele populare, Domnica Trop n u vrea în ruptul capului să audă de vânzarea lor. „Am peste 20 de costume populare, toate lucrate de mâna mea.
Nu vreau să le vând. Sunt foarte frumoase şi unice. Am dat cadou doar lui Nina Predescu un costum format din ie, oprege, ciupag şi poale. Nici nu mai pot să lucrez astfel de costume. Sunt prea bătrână pentru a mai pune războiul de ţesut”, oftează nostalgică Domnica Trop.
Doru Stoichiţa, St. Just
0 comments:
Post a Comment