Friday, March 9, 2012

Ce faci dacă eşti victima unui abuz

Eşti o femeie abuzată - partenerul tău este violent, te jigneşte, te ameninţă? Viaţa ta este un calvar, dar nu vezi nici o portiţă de scăpare? Ei bine, acum legea e de partea ta. Uite care sunt paşii pe care îi ai de urmat ca să îţi recapeţi liniştea şi să-ţi faci dreptate.

  • Dacă eşti ameninţată, înjurată  sau bătută de soţul ori de  partenerul tău, nu ezita să suni  la 112 şi să raportezi abuzul
  • Libertatea v-a prezentat pe 7 martie cazul coafezei  Florina Vlădan. Ea ar fi şi acum în viaţă, dacă legislaţia  i-ar fi oferit protecţie împotriva soţului abuziv

Te bate? Sună la 112. Poliţia va veni, îl va imobiliza pe agresor şi acesta va primi o amendă contravenţională (200-1.000 de lei) pentru tulburarea liniştii publice sau pentru injurii

Agresiunile continuă? Următorul pas este să depui o plângere la Secţia de Poliţie de care aparţii. Trebuie să dai o declaraţie în care să precizezi la ce fel abuzuri ai fost supusă şi care sunt martorii tăi. Poliţiştii vor începe imediat audierile.

Ţi-a lăsat semne pe corp? În cazul în care ai fost bătută şi ai urme vizibile pe corp îţi poţi scoate un certificat medical de la Institutul Medico-Legal.

Adresaţi-vă centrelor de consiliere

În prezent, există adăposturi unde femeile agresate pot cere sprijin. Aceste instituţii oferă servicii de consiliere socială, psihologică şi juridică, reprezentarea în instanţă, suportul financiar, serviciile de adăpost (1-6 luni), sprijinul pentru găsirea unui loc de muncă.

Iată unde vă puteţi adresa în Bucureşti şi ţară:

  • Centrul Titan - Bucureşti - tel. 983.
  • Centrul de Criză Împotriva Violenţei Domestice Buftea - tel. 021.225.52.81.
  • Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară - Iaşi - 0232.252.920.
  • Asociaţia Scop - Timişoara - 0256.293.176.
  • Artemis - Cluj-Napoca - 0264.598.155.
  • Betania - Bacău - 234.206.016.
  • Fundaţia Comunitară - Constanţa - 0241.520.130.

Traian BăsescuNoua lege privind violenţa în familie, promulgată ieri

Traian Băsescu a promulgat ieri noile amendamente ale Legii 217/2003, care vor intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea lor în Monitorul Oficial. Iată câteva idei din lege.

  • Victima violenţei în familie poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor.
  • Victima are dreptul la respectarea personalităţii, demnităţii şi vieţii sale private, la protecţie specială, la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare, asistenţă medicală gratuită, socială, consiliere şi asistenţă juridică gratuită.
  • Victima poate să ceară ordin de restricţie care prevede evacuarea agresorului de la domiciliul, păstrarea distanţei de minimum 200 de metri faţă de persoana vătămată, interzicerea oricărui contact telefonic sau a corespondenţei. Acest ordin de interdicţie nu poate depăşi 2 ani.
  • Legea prevede şi sancţionarea cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei pentru refuzul primirii în adăpost sau refuzul de a acorda asistenţă medicală victimelor, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru refuzul părăsirii adăpostului în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află victima sa.

Părerea psihologului

“Persoanele abuzate verbal, fizic, dar şi psihic devin timide, tăcute, îşi ţin privirea mereu în jos, se izolează şi trăiesc o ruşine şi o tristeţe continue, pentru că îşi pierd încrederea în sine.

În privirile acestor persoane se citeşte teamă. Femeile agresate vorbesc încet şi se îmbracă în culori închise pentru a nu ieşi în evidenţă”, ne-a declarat, psihologul Claudia Vasilescu.

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites