VREAU SA MA FAC PADURE

In zile ca asta, uscate de vint, intunecate de nori, fara umezeala, fara soare, fara sunetele pasarilor pentru ca acestea sint blocate de sirenele politiei sau ambulantei, vreau sa ma fac padure.

Vreau sa stau intinsa pe pamintul reavan din Baneasa si sa ma uit la cer, fara sa-l pot vedea, pentru ca crengile copacilor sint atit de dese incit tot ce pot zari este o sclipire de culoarea safirului, ca irizarile unei nestemate pe fundul unui riu.

Vreau sa alerg din nou pe marginea piriului de la Cheia, care-mi tivea frumos casa si gradina, incercind sa gasesc florile alea mari si minunate care cresc acolo si seamana cu floarea soarelui dar nu-s; sa ma bag in mocirla padurii de dupa ploaie ca sa gasesc deliciosii vineciori si galbiori, si sa scormonesc pe sub frunzele jilave ca sa vad daca sub ele se ascund comorile nepretuite ale florilor de nu-ma-uita.

Vreau sa intorc zilele inapoi si sa ma duc in Busteni, la perfecta biserica de brazi, creatia sublima a naturii ce a aliniat intr-un cerc perfect brazii, dind nastere unui loc sacru, pe care stramosii nostri il foloseau ca sa se incarce energetic si sa isi verse ofurile, dar care acum aproape nu mai exista pentru ca lacomia a impins casele pina in biserica mitica.

As vrea sa imi strunesc narile ca sa prind mirosul fin al pinilor si eucaliptilor din padurea i=Ierusalimului-Jerusalem Forrest- vara, atunci cind briza usoara de vint imi aduce ploconindu-se fulgi de pasari necunoscute si arome de camfor amestecate cu ceva fierbinte, ca o prajitura arsa, exotica.

E frig si sint nori si stau in casa, asteptind ploaia rece. Vreau sa fiu padurea pamintului, parul ei cel lung si verde, care sa bata salbatic in vintul cosmic al resorbtiei finale.

Posted in: personale