Rugăciune către Sfinţii Arhangheli
Doamne Dumnezeule, mare Împărate şi fără de început, trimite Doamne pe Mihail Arhanghelul şi slujitorul Dumnezeieştii Tale Slave să gonească pe toţi vrăjmaşii care se luptă cu noi, şi în ceasul ieşirii sufletului meu din ticălosul meu trup, să fie lângă mine şi să mă izbăvească de vrăjmaşii cei ce-mi chinuie sufletul în ceasul morţii mele, şi pe Gavriil vestitorul Prea Curatei Fecioare, pe Rafail, tămăduitorul neputinţelor sufleteşti şi trupeşti, pe Uriel, Selafiel, Jehudiel şi Varahiel, trimite Doamne Arhanghelii şi îngerii Tăi spre ajutorul nostru, ca să ne scoată de la vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi.
O, Dumnezeieştilor şapte Arhangheli, nu ne lăsaţi pe noi, cei ce scăpăm la acoperământul vostru, certaţi-i pe toţi cei ce se luptă cu noi, şi-i faceţi pe ei, ca pe nişte praf pe faţa pământului cu puterea voastră cea sfântă. O, Dumnezeieştilor Arhangheli şi îngeri cei cu pioase aripi, întâilor voievozi ai cereştilor puteri, nu ne lăsaţi pe noi cei ce ne rugăm şi cerem ajutorul vostru.
O, minunaţilor Arhangheli şi îngeri păzitori ai noştri cei nebiruiţi, fiţi nouă ajutor întru toate ispitele ce ne împresoară de la diavoli şi de la oamenii cei răi, în scârbe, în boli şi in toate felurile de nevoi, şi ne păziti de tot felul de răutăţi sufleteşti şi trupeşti.
O, marilor şapte Arhangheli, Mihaile, Gavriile, Rafaile, Uriele, Selafiele, Jehudiele şi Varahiel nu ne lăsaţi pe noi, Arhanghelilor izbăvitori de toată înşelăciunea diavolească, si biruiţi pe toţi cei ce se împotrivesc nouă.
Cu puterea cinstitei şi făcătoarei de viaţă Cruci a Domnului, cu rugăciunile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi cu ale tuturor sfinţilor, ale marilor Arhangheli şi îngeri, Mihaile biruitorule al vrăjmaşilor, biruieşte pe toţi cei ce se luptă cu noi, si tu Gavriile vestitorul Prea Curatei Fecioare, Rafaile tămăduitorul neputinţelor omeneşti, tămăduieşte neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti, Uriele care eşti raza focului Dumnezeirii, luminează-ne şi pe noi cei întunecaţi. Selafiele rugătorule către Dumnezeu pentru toţi oamenii, roagă-te şi pentru noi păcătoşii şi ne îndeamnă la rugăciune, la blagoslovenia lui Dumnezeu; Jehudiele care-i întăreşte pe cei ce se ostenesc si întăreşte-mă şi pe mine la nevoinţă şi la petrecere sfinta, ca să-mi spovedesc păcatele şi sporire la faptă bună dăruieşte-mi. Varahiele dătătorule de blagoslovenie şi mijlocitor al facerilor de bine, mijloceşte şi pentru mine blagoslovenia lui Dumnezeu şi mântuirea şi facerea de bine, pentru toate cele sufleteşti şi trupeşti.
Ajutaţi-mă pe mine, nevrednica roabă a voastră, şi ne izbăviţi de cutremur, de potop, de foc, de sabie şi de moarte năprasnică şi de tot înşelătorul vrăjmaş. Şi ne izbăviţi pe noi şi pe toţi cei ce se roagă vouă întotdeauna, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
De ce ar trebui să o votați pe Lasconi
9 hours ago
0 comments:
Post a Comment