Tinutul momarlanilor continua sa fascineze. Intamplari uluitoare i se releva ascultatorului, in special celui foarte interesat. Intamplari care par desprinse din Star Trek sau din basmele romanilor, numai ca spuse putin altfel.
“Din cer vor veni ca sa ne ia si sa ne duca acasa”
Undeva, pe o culme insorita, in afara drumurilor de masina (cel mai apropiat drum de acces e la 8 km – exista un catun straniu. Locul sa tot aiba vreo 20 si ceva de case. Case simple, de oameni gospodari. Fara curent electric, fara telefon, fara masini. Ca multe alte sate de acum cateva sute de ani. Oamenii de aici spun ca nici macar buletin nu au, pentru ca nu au nevoie de asa ceva. Niciodata nu pleaca nicaieri si nici nu au nevoie de altii ca sa-si duca viata patriarhala. Banii nu au valoare acolo, pentru ca oamenii se supun unui sfat al batranilor care imparte roadele fiecaruia dupa nevoi si dupa dreptate. Si nimeni nu e nemultumit de ceea ce are. Putini sunt cei care intra in vorba cu strainii si mai ales cu presa.
Nu pentru ca sunt convansi ca presa denatureaza uneori adevarul, ci pentru ca se tem de straini. Spun ca strainii nu aduc decat necazuri si ca din cauza strainilor s-au pierdut traditiile atat de frumoase ale acestui popor. De ce am ales tocmai catunul Zalmos? In primul rand pentru ca o astfel de denumire arata perpetuarea vechii noastre limbi, fiind, probabil, legata de stravechiul cult al lui Zamolxis. Iar in al doilea rand, pentru ca oamenii de aici au o istorie ciudata. Ei sunt convansi ca intemeietorii catunului au venit din... cer.
Nu au date istorice, nu au documente, au doar legende si povestiri, care mai de care mai fantastice. In primul moment ai impresia fie ca interlocutorul isi bate joc de tine fie ca a innebunit de-a binelea. Dar daca ai rabdare si ii asculti, nu poti sa nu iei seama la coerenta povestirii, la siguranta povestitorului si la amanuntele relatarii si sa te intrebi daca nu cumva esti pe punctul de a dezlega una din miile de enigme care se regasesc pe acest pamant binecuvantat de Dumnezeu. Si apoi, la ce ar minti acei oameni morocanosi, suficient de mindri pentru a nu primi nimic de la nimenisi care nu se amesteca deloc cu strainii? Pentru ca acolo, la Zalmos, oamenii se casatoresc doar in cadrul comunitatii. Nimeni nu a plecat vreodata si nimeni nu a fost acceptat vreodata din afara comunitatii.
“Ne-au lasat stramosii cu juramant sa nu plecam niciodata de aici si sa-i asteptam, pentru ca vor veni candva sa ne ia. Din cer vor veni ca sa ne ia si sa ne duca acasa”, spune mos Dragu, unul dintre stalpii comunitatii.
Un Noe autohton de 116 ani
Petrecerile lor sunt simple, cu masa plina de carne fiarta sau fripta, cu placinte de toate felurile. Se distreaza fara muzica si beau in cinstea stramosilor din cer. Religia lor e simpla: se inchina unui Creator universal, care da viata si moarte tuturor fiintelor si isi fac semnul crucii cu fata catre cer. Dar crucea lor e putin ciudata, e curbata. Degetele descriu un arc de cerc larg, pornind de la frunte pana la piept, apoi un alt arc de cerc, de la umarul drept la cel sting. Cat il priveste pe cel deceda, dupa ce a inchis ochii, mortul este ars de comunitate, iar cenusa e imprastiata in apa unui izvor, pentru a ajunge sub pamant.
Oamenii spun ca focul arde camasa trupeasca si permite sufletului sa se inalte si sa ajunga mai repede in lumea de dincolo. Asta este si cauza pentru care la priveghiul unui mort se maninca si se bea, in cinstea mortului, pentru bucuria renasterii respectivului. Nu exista biserica ci doar un salas bizar, pictat cu tot felul de figuri geometrice, puncte, spirale, cercuri, triunghiuri, ce par aruncate fara noima pe pereti dar care, in mod sigur reprezinta ceva – probabil ce reprezinta pentru multi dintre noi sfintii pictati in biserici.
Nimeni nu stie exact cand a luat fiinta catunul, dar toti povestesc ca si cum s-a fi petrecut ieri, despre ultimul descendent al celor care care au coborit din cer si au infiintat catunul. Imi arata casa, ramasa nelocuita si pe care actualii locuitori ai catunului o venereaza ca pe o relicva sfinta. Andrei il chema pe batran si oamenii spun lucruri ciudate despre el, cum ca avea puteri mari. 116 ani spun ca a trait mos Andrei si ca la varsta lui arata ca la 60 de ani, fiind la fel de vioi si sanatos. Numai cand a murit si i-au ars trupul, spun oamenii ca focul a avut o culoare albastra si mirosea a tamiie si nicidecum a carne arsa.
”Noi suntem urmasii zmeilor”
Vazand ca ne-a captat atentia, interlocutorul nostru isi da drumul la gura:
“Sa stiti domniile voastre, ca stramosii nostri, care au infiintat satul asta, au fost zmei. Noi stim asta de la batranii nostri si ei de la batranii lor. Ca oamenii cred ca zmeii erau rai si omorau si furau. Nu e deloc adevarat. Astea au fost manciuni scornite de invidiosi. Da, e adevarat, zmeii puteau sa zboare, dar nu faceau rau nimanui. Ba ii mai si protejau pe oameni de alte rele mai mari”, spune inciudat povestitorul. Si continua cu mindrie
”Iar noi suntem urmasii zmeilor”. Apoi ne ia cu el sa ne arate, la marginea catunului, o stinca inalta de vreo 30 de picioare si pe care spune ca se opreau zmeii din zbor. Adevarat, peretele e perfect vertical, iar sus e o platforma neteda de cateva sute de metri patrati. Il cred pe povestitor, pentru ca nu am cum sa urc din lipsa de echipament.
“Oamenii din vale au o balta mai mare, care nu seaca niciodata si careia nu i-au dat de fund. Ei spun ca acolo isi adapau zmeii caii”.
Apoi imi arata la baza stincii un arbust mic, spunind ca acela creste doar acolo la ei si ca batranii faceau din el un fel de ceai.
“Cel care stia sa prepare ceaiul si apoi il bea, era luat de zmei si dus in imparatia lor. Pentru ca ei, aici, la noi, numai se opreau. Imparatia lor era in alta parte si nimeni nu s-a intors ca sa povesteasca cum e”.
Cat priveste partea cu rapitul femeilor, omul recunoaste ca e si nu e adevarat. Ca zmeii luau femei, dar numai pe cele care voiau si numai pe cele care beau din ceaiul acela.
“Ca ceaiul le schimba sangele si aveau si ele sange de zmeu”. Numai ca dupa ce zmeul le lua pe fecioare, le tineau pana zamisleau prunc, apoi le aduceau pe ele inapoi si opreau pruncii, ca sa le fie urmasi.
Stapani asupra lupilor
Oamenii din preajma Zalmos-ului se feresc sa-i vorbeasca de bine sau de rau pe localnici. Pentru ca, spun ei, acolo se petrec lucruri ciudate si fapte care nu pot fi explicate. Iar daca asta o spune un momarlan, adica el insusi o persoana ciudata, atunci inseamna ca misterul e mare. Spun ca oamenii de sus ar vorbi cu lupii si ca ar avea putere asupra acelor lighioane legendare. Nimeni nu stie prin ce vrajitorie sau cu ce putere stapanesc asupra lupilor. Nu exista momarlan care sa nu fi avut niscaiva probleme cu lupii si care sa nu fie convans ca totul e din cauza locuitorilor cei ciudati.
M. R., cioban cu cateva sute de oi, spune ca o data, mai demult, a avut probleme cu un localnic din Zalmos. “Ma credeti sau nu, peste cateva zile au navalit lupii peste mine si mi-au omorat aproape o suta cincizeci de mioare. Toate cu miei in burta. Domn`e, dar una nu au mancat. Si atunci de ce le-or omorit, va intreb eu, decat daca erau trimisi. Va spun eu ca zalmostenii i-au trimis, altfel nu se poate”.
Alt cioban, dupa ce lupii i-au distrus mai bine de jumatate de turma, a vrut sa se urce cu neamurile si sa se razbune. “
Au plecat cu ciomege si cu niscai pusti si aveau peste 30 de caini din cei mari, ciobanesti. Numa ca, la jumatatea drumului, au fost atacati de sute de lupi. De unde or fi venit, nimeni nu stie, dupa cum nimeni nu stie incotro s-au dusara dupa aia. Nici unul din caini nu a supravietuit atacului, da` de oameni nu s-au atins. Unul care a apucat sa traga cu pusca spre lupi, fara sa raneasca pe cineva, s-a trezit pus la pamind de doi lupi fiorosi”, ne spune tanti Marioara.
“Si-au dat seama oamenii ca nu-i lucru curat si s-au intors. Si dupa aia nu le-a mai atacat lupii turmele”.
Oare ce se ascunde in spatele acestei povestiri? Cine erau zmeii si de unde veneau ei? Probabil ca asta nu vom afla niciodata. Cu toate astea, catunul e plin de amintirea lor: Via Zmeilor, Grota Zmeilor, Izvorul Zmeilor. Oamenii ni le arata pe toate si pentru fiecare din ele au cate o poveste. Si cum sa nu aiba, cand ei insisi sunt convansi ca se trag din zmei? Cine nu s-ar mindri cu astfel de stramosi?!
Eliszar
