Poveste de alungat curiozităţile ucigaşe ale adolescenţilor

Un tânăr de 17 ani a fost găsit mort în camera în care locuia cu chirie, după ce consumase substanţe etnobotanice

Autor: CARMEN PREOTESOIU

Andrei o luase pe căi greşite de mic. I-au fost fatale însă lunile în care din cauza consumului de etnobotanice nu mai mânca şi nu se mai hidrata.Andrei Corneliu Băran părea un tânăr obişnuit. “Un tip ok”, cum spune scurt un prieten de-al său, Victor Vornicu, în încercarea de a-l descrie.

Îmbrăcat mereu după ultima modă, lăsat să locuiască singur într-o cămăruţă din Strada Spătarului, undeva pe Calea Moşilor, Andrei ar fi părut pentru mulţi “genul de băiat care se descurcă”, după cum spune prietenul lui. “Era frumuşel, fetele îl plăceau. Ştiu că a avut multe prietene”, îşi aminteşte cel care, deşi a copilărit cu el pe aceeaşi stradă, abia în urmă cu vreun an şi ceva a ales să se apropie de el.

“Diferenţa de vârstă era destul de mare, eu am 22 de ani. Întotdeauna am încercat să-i dau sfaturi bune. Dar dacă unuia îi zici de cinci ori să nu ia tigaia de pe foc, că se arde, şi el tot o ia, atunci renunţi, nu ai ce să faci. Îţi dai seama că este o cauză pierdută”, spune Victor şi refuză să răspundă dacă vorbele de mai sus fac referire la comportamentul fostului lui prieten.

“Nu am foarte multe lucruri să vă spun, era un tip sportiv, făcea baschet, juca fotbal, ca şi mine, era când deschis şi pus pe caterincă, când închis în el. Ca fiecare, în funcţie de stare. Mie nu prea îmi spunea ce are pe suflet, aşa că nu prea îmi dădeam seama ce se întâmpla cu el.

În ultima perioadă am observat că slăbise destul de mult, nu mai mânca, nu se mai hidrata. Am aflat că, din cauza subtanţelor ăstora etnobotanice, nu mai ai poftă de mâncare. Moartea lui s-a produs în timp, în câteva luni, probabil, pentru că în cazul acesta nu cred că mori de supradoză. Mori pentru că nu te mai îngrijeşti, bagi în tine numai lucruri toxice.

Cu ceva timp înainte să moară, am observat că vorbea foarte repede, trecea de la un subiect la altul fără să aibă logică, era precipitat şi avea privirea tulbure”. Nu-i place să vorbească mult despre Andrei. Nu vrea să spună dacă ştia sau nu de meteahna prietenului lui.

Zice că nu era treaba lui. Deşi, din voce, transpare sentimentul că poate nu a făcut mai mult pentru el: “Să mori la 17 ani din cauza ăstora! E vina lui, nici a mamei lui, nici a anturajului. Cine i-a pus etnobotanicele în mână? Nu s-a dus el în magazin şi şi-a cumpărat?! Suntem vinovaţi noi de ceva?”, îşi arată revolta tânărul de 22 de ani.

“Toată prietenia mea cu el se rezuma la a vorbi cu el şi a ieşi de câteva ori pe la vreun fast-food. În ultima vreme, treceam pe la el, să văd dacă este bine. Apoi venea alt prieten şi tot aşa. Nu am locuit cu el, nu cunosc foarte multe amănunte”.

Andrei a fost găsit mort pe 1 ianuarie anul acesta, în cămăruţa închiriată şi plătită de mama lui. “Uşa era încuiată pe dinăuntru. Cheia era în yală. Am înţeles că maică-sa îl tot suna şi el nu răspundea la telefon. Aşa se face că a venit la garsonieră. Că altfel, ea nu prea dădea pe-acolo. Din câte ştiu, mama lui închiriase în acest imobil o cameră pentru el şi una pentru un văr de-al lui”, îşi aminteşte de evenimentele întâmplate la început de an, administratorul blocului, Andrei Stăvrescu.

La faţa locului, pe la orele 15:00-16:00 s-au adunat poliţiştii de la Secţia 18 din Sectorul 2, Salvarea, descarcerarea, cei de la IML. “Au vrut să spargă uşa cu o rangă, dar a mai avut o cheie mama lui şi, nu ştiu cum au făcut şi până la urmă, au intrat în cameră. Băiatul era deja mort”. Conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, la faţa locului s-a găsit o ţigară artizanală. Testele de laborator şi analizele medicale au arătat că băiatul consumase plante etnobotanice.

Administratorul blocului povesteşte cum pe la tânăr, care nu se mai ducea la şcoală şi care ajunsese să nu mai iasă cu zilele din casă, se perindau foarte mulţi prieteni. “Cred că nu era singurul care consuma aceste ierburi. Făceau gălăgie, dădeau muzica tare, ceva se întâmpla cu tinerii ăştia. Era ceva de speriat. La un moment dat, l-am întrebat pe unul dintre ei ce fac acolo, că stăteau cu orele, l-am întrebat dacă se mai duc la şcoală. S-a uitat la mine câş, nici nu m-a bagat în seamă”, declară bărbatul.

“A fost pe la mai multe şcoli, cred ca a fost şi pe la Liceul Eminescu, nu ştiu foarte bine, s-a tot mutat de la una la alta, dar faptul că lipsea de la şcoală nu înseamnă că era un nimeni. Un retardat. Era un baiat foarte inteligent, pe care îl ducea bine capul”, îi redresează Victor imaginea prietenului său.

“Provenea dintr-o familie bună. Bunica era inspector şcolar la geografie, tatăl şi bunicul – scriitori. Bunica se ocupa foarte mult de el, îl aducea la şcoală şi trăgea de el să vină la ore. Dar nu aveai cu cine să te înţelegi. Era indisciplinat, ajungea să fie şi foarte violent. La noi în liceu a fost cu intermitenţe. Ţin minte că a frecventat clasele I-IV şi apoi a revenit prin clasa a VII-a. Era mereu supus discuţiei consiliului profesoral, se tot plângeau din cauza lui.

Am hotărât, pentru că era la mijloc o familie de intelectuali, de cadre didactice, să-i dăm şansa de a se transfera la altă şcoală. Ne era şi jenă de fiecare dată când trebuia să o anunţăm pe bunica lui de ceea ce făcea în şcoală. Dacă nu l-ar fi transferat, la noi ar fi rămas repetent. Păcat, pentru că probleme de inteligenţă nu avea, ci doar de comportament.

Ştiu asta de la colegii mei, eu nu am predat la clasa în care el învăţa”, descrie situaţia şcolară a lui Andrei, directoarea liceului Mihai Eminescu din Bucureşti, Anca Negulescu. Şi consilierul şcolar al liceului îşi aminteşte că: “Andrei era violent, foarte agresiv şi în limbaj, şi în comportament, înjura, ba mai mult, adeseori venea cu băutură în şcoală, cu ţigări, ba şi cu droguri. Chiulea foarte mult”. Părinţii lui Andrei se despărţiseră de ceva vreme. Mama îi închiriase o garsonieră, iar ea locuia în alta, cu noul său partener de viaţă.

Ce crede acum mama despre cele întâmplate cu fiul ei? “Mi-e foarte greu să vorbesc despre ce s-a întâmplat. Nu ştiu de ce tocmai copiii care au tot ce îşi doresc fac ce a făcut şi Andrei. Probabil pentru că li s-au dat prea mulţi bani pe mână, pentru că poate li s-a dat prea multă libertate şi li s-a acordat încredere.

Văd şi eu că se întâmplă tot mai multe cazuri de tineri care consumă etnobotanice şi ajung în spitale. Este tragic”, spune Mariana Băran, mama lui Andrei. După care a adăugat, ca o justificare: “de uitat, de revenit, nu o să se întâmple niciodată. Poate de-aia, nici nu pot să vorbesc”.

La un pas de moarte

Pentru a sărbători sfârşitul sesiunii de examene, o studentă la Facultatea de Geografie, de 20 de ani, din Iaşi, s-a gândit că cel mai bun mod de a se distra este să consume băutură, dar şi să încerce pe propria-i piele efectele etnobotanicelor. După o noapte întreagă în care a petrecut împreună cu mai mulţi prieteni, tânăra a ajuns de urgenţă la Spitalul “Sfântul Ioan” din Iaşi. A avut noroc cu o colegă care a anunţat Salvarea, după ce a observat că fata nu mai era conştientă şi că nu se mai putea ţine pe picioare.

“Când a ajuns la noi, era într-o stare critică. Avea o agitaţie extremă, nu ştia unde se află, muşca în gol, aşa cum fac copiii cu un retard. Avea tulburări cardiace. A intrat în comă. A fost internată în Clinica de Toxicologie. A fost perfuzată şi a fost pusă sub medicaţie. Din fericire, am reuşit să îi stabilizăm starea”, îşi aminteşte doctorul Tudor Ciuhodaru, şeful Unităţii de Primire Urgenţe din Iaşi.

Read More

Moartea sau închisoarea, preţul etnobotanicelor

Şi-a înjunghiat prietenul, apoi s-a automutilat

Autor: CARMEN PREOTESOIU pt jurnalul national

Efectul halucinogenelor: “Mi se părea că acel cuţit era de jucărie, înfigeam cu el în mine şi aveam senzaţia că nu intră”, spune Alin, aflat în spital, păzit de poliţişti / Foto: Bogdan Iuraşcu / Jurnalul Naţional

Nu a dus niciodată lipsă de ceva. Ştia, în sinea lui, că de-ndată ce se satură de un lucru, poate foarte uşor să îşi procure altul. Părinţii şi-au legat străinătatea de gât, ca pe un diamant, crezând că odată şlefuit, va lumina calea celor doi fii ai lor şi-i va face oameni. Ani mulţi, cei doi băieţi au locuit cu bunica din partea mamei. “Femeie straşnică, fără prea multă şcoală, dar care nu dădea greş atunci când îşi propunea să facă ceva”, o descrie bunica băieţilor din partea tatălui, tanti Maria Şi-a propus să-i ţină în şcoală pe nepoţii ei, să nu ajungă pe drumuri greşite şi aşa a murit. Cu inima împăcată că Alin şi Marius, să-i numim astfel, vor ajunge bărbaţi la casele lor, cu familie şi serviciu bun. O iluzie.

Realitatea avea să scoată la iveală două caractere slabe, care de cele mai multe ori se lăsau pradă tentaţiilor dintre cele mai dureroase. Într-un final, tragice. “Sunt copii tare buni. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ei, acum”, se tânguie tanti Maria, în timp ce-i frecţionează lui Alin, când un picior, când pe celălalt.

Băiatul este întins pe un pat de spital, cu o drenă în zona plămânului şi un tub de oxigen în nas. Pe tot corpul i-a apărut o iritaţie puternică. “Din cauza calmantelor, că medicii nici nu au apucat să-i facă analizele, atunci când l-au adus”, îşi dă cu părerea bunica băiatului. S-a aşezat pe un scăunel lângă el şi încearcă, în zadar, să înţeleagă ce s-a întâmplat. Cum de nepotul ei a putut să consume “prostiile alea de le arată la televizor?”.

Alin ştie. Şi-a cumpărat etnobotanice, pentru că aşa auzise el că e “mişto”. “Mă săturasem şi de băutură. Cât să bei şi ce să bei ca să te simţi bine? Şi ce ai putea să faci, ca să te distrezi şi altfel?”, spune el şi, din când în când, apasă uşor peste plasturele care îi este lipit pe tubul drenei, iar faţa i se strâmbă de durere. Tocmai ce luase ultimul salariu ca vânzător de bilete Bingo. A renunţat la serviciu, “de ruşine”, după cum spune el.

“Ala era job de oameni în vârstă, ce dracu’, mă făceam de râs, sunt bărbat în toată firea, mă simţeam de parcă eram cerşetor. Am lucrat şi trei săptămâni pe o maşină, tot cu biletele astea, dar nu mi-era deloc bine”. Era sâmbătă seară. Halloween. Alin şi-a spus că e timp de petrecere, mai ales că nu era singurul care avea chef de “paranghelie de-aia rea”. Un prieten, Luca, îl sunase şi-l invitase acasă la el. Lor li s-a mai alăturat şi Andrei.

“Chiar lângă apartamentul lui Luca s-a deschis un spice shop de-ăsta”, îşi începe istorisirea Alin. Mărturiseşte că nu era prima dată când intra într-un astfel de magazin. “Găseşti şi substanţe mai soft, dar şi unele foarte puternice. Am aflat de pe la prieteni, de pe internet, că PM (nr. – în articolele acestei campanii nu vom scrie denumirea exactă a etnobotanicelor!) ar fi una dintre cele mai tari substanţe etnobotanice legale, de la noi.

Am luat un pliculeţ de 0,3 grame şi un altul de 0,5 grame. Cel mic a costat 300.000 de lei, cel mare 450.000 de lei. Am pus şi io bani, a pus şi Luca. Astea ajung să coste câteodată mai mult decât o bilă de heroină. Pe-aia o iei cam cu 500.000 de lei. Dar heroină eu nu am consumat.

Ştiu de la prieteni, de la cunoştinţe, cam cum stă treaba. Cine zice că heroina, care nu este legală, că este mai puternică şi mai periculoasă decât astea halucinogene se înşală. De la alea mori, dacă le iei în doză mare. Dar de la astea, oricât de puţin ai lua, te fac să nu mai fii om. Te fac praf. Nu ştiu în cât timp şi-au făcut efectul.

Mi se părea că toată lumea se ia de mine şi parcă orice cuvânt nu mai era cuvânt, era o ameninţare. Parcă nu mai aveau sensul ştiut de mine. Tot ce auzeam mi se părea că este ceva rău la adresa mea”, îşi aminteşte Alin. Aşa a ajuns, de la o simplă dispută pe o melodie, după cum ne spune comisarul-şef, Christin Ciocan, să ia un cuţit din bucătărie şi să îl vâre în toracele prietenului său, la fel de drogat ca şi el. “Luca râdea la mine. Parcă nici nu existam”, îşi aminteşte tânărul de 22 de ani.

După un timp, însă, şi-au dat seama că sângele a început să ţâşnească din trupul prietenului lui, şi Alin a luat-o la fugă pe scările blocului, ajungând în stradă. “Victima a sunat la 112, şi imediat un echipaj de la, Secţia 16 Poliţie, a ajuns în faţa blocului. Atunci, agresorul, văzându-i pe colegii mei, a început să se automutileze, să se înţepe cu cuţitul pe tot corpul”, explică comisarul-şef Ciocan. “Eu însă nu simţeam nimic, cuţitul parcă nici nu intra în mine, de-aia împungeam şi mai tare”, spune tânărul.

“Curiozitatea, ştiţi voi, fructul oprit”. Asta spune Alin că l-a determinat să încerce mereu alte şi alte substanţe. Le fuma sau le trăgea pe nas. Poţi să ţi le injectezi şi în venă. Aflăm de la Alin şi modalitatea. Se asigură că înţeleg că el nu a încercat niciodată, ci doar că a auzit de la cunoştinţe:

“le fierbi în apă sau pur şi simplu pui praful respectiv în apă minerală şi apoi soluţia ţi-o injectezi în venă. Praful este de obicei ca o făină albă. Astea trebuie neapărat scoase de pe piaţă. Cei care le vând se îmbogăţesc, şi noi murim. Am văzut în shopurile astea şi adolescenţi de 15-16 ani, şi doamne, şi domni de 40-45 de ani. Nu le consumăm numai noi, tinerii. Nu-mi pare rău că am tras pe nas.

Îmi făceam mie rău şi gata. Îmi pare rău că, trăgând pe nas, am ajuns să înjunghii un om. Întâmplător, un băiat cu care sunt prieten de când mă ştiu. Dacă voiam să-i fac rau, l-aş fi luat la bătaie, nu am mai fi fost amici atât de buni. De la halucinogenele astea ajungi să nu mai ştii de capul tău”, povesteşte Alin, cu întreruperi.

“Trăiesc şi acum senzaţia aia ca atunci când am băgat cuţitul în mine. Acum, că sunt treaz, ştiu că avea vârful ascuţit. Dar atunci aveam impresia că nu intră. Îl băgam cu toată forţa. Abia acum, am văzut în ce hal am putut să înfig cuţitul”, spune Alin şi îmi arată de sub tricoul alb, pe partea dreaptă, zeci de înţepături de cuţit, iar în stânga, în dreptul plămânului, rana din care ieşea firul drenei. “Am aflat zilele trecute că şi pe Luca l-am împuns tot pe unde m-am lovit şi pe mine.

E o coincidenţă, pentru că eu nu ştiam ce fac. Şi pe el l-am lovit la gât, în dreptul inimii şi în burta. Am dat tare. Am crezut mereu că este o joacă, că acel cuţit nu era adevărat, că era de jucărie”.

Read More