Feminine Spirituality | Inspirations and Wisdom

Technology of the Heart: Feminine Spirituality | Inspirations and Wisdom: "And the Mother, the prototype of all existence, is the Eternal Spirit, full of beauty and love." - Kahlil Gibran "The paradise is u...

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Supunerea femeii faţă de soţ

În Apostolul care se citeşte la Taina Cununiei există câteva cuvinte care, chiar dacă nu sunt remarcate în mod deosebit de miri, din cauza emoţiilor, le provoacă nuntaşilor zâmbete şi priviri pline de subînţelesuri.

Este vorba despre fragmentul: „iar femeia să se teamă de bărbat”, rupt total de context. Care este sensul lor şi ce înseamnă supunerea faţă de soţ ne explică Înaltpreasfinţitul Antonie, Mitropolitul Surojului:

„Apostolul spune: taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică. Astfel şi voi, fiecare să-şi iubească femeia sa ca pe sine însuşi, iar femeia să se teamă de bărbat (Efeseni 5, 32-33).

Pe de o parte, epistola aceasta vorbeşte despre relaţiile foarte profunde dintre Biserică şi Hristos. Hristos a venit pe pământ pentru a mântui omenirea, Dumnezeu S-a făcut om, şi El săvârşeşte mântuirea aceasta cu preţul vieţii Sale şi al morţii Sale.

Şi acesta este primul lucru la care trebuie să se gândească soţii atunci când se căsătoresc: le este înmânată de Dumnezeu o fiinţă fragilă, căreia ei i-au spus: „Te iubesc” – şi această dragoste trebuie să fie de aşa natură că soţul este gata să sacrifice totul, toată viaţa sa, din dragoste pentru soţie şi din dragoste pentru copiii săi.

Soţul este capul familiei nu întrucât e bărbat, ci întrucât este chipul lui Hristos, şi soţia lui şi copiii lui pot vedea în el acest chip, adică chipul iubirii nemărginite, iubirii devotate, iubirii pline de abnegaţie, iubirii care este gata de orice ca să mântuiască, să apere, să hrănească, să mângâie, să bucure, să educe familia sa.

Fiecare bărbat trebuie să-şi amintească lucrul acesta. Este prea facil pentru soţ să creadă că întrucât este bărbat are dreptul la soţia sa, drepturi asupra soţiei sale şi asupra copiilor săi. Nu este aşa! Dacă el nu este chipul lui Hristos, nimeni nu îi este dator cu niciun respect, cu nicio teamă, cu nicio ascultare.

Vedeţi că în epistola aceasta se vorbeşte nu despre stăpânirea bărbatului şi supunerea femeii, ci despre o dragoste reciprocă ce reprezintă dragostea jertfelnică, eroică, a soţului, la care soţia poate răspunde cu o dragoste la fel de jertfelnică.

Trebuie să ne amintim întotdeauna de acest lucru, fiindcă acest pasaj din Sfânta Scriptură este înţeles mult prea des în chip mincinos – înjosind soţia şi ridicându-l în slăvi pe soţ, prezentându-l pe acesta ca pe un stăpân mândru.”

Mitropolitul Antonie al Surojului

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 54 - iulie 2011

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Femeia este viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu!

crestinism si traditii autentice: Femeia este viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu!: "- Mi-a placut elogiul facut femeii de IPS Calinic, Arhiepiscop al Argesulu..."

Read More

Mărturia impresionantă a unei scriitoare occidentale despre întâlnirea cu marea yoghină şi înţeleaptă Ma Ananda Moy

MA ANANDA MOY s-a născut la 30 aprilie 1896, în India. În timpul naşterii, mama ei nu a simţit niciun fel de durere, iar ea s-a născut fără să plângă. De altfel, se spune că nu a plâns niciodată decât de fericire, ceea ce a făcut să fie numită Ma Ananda (Cea Plină de Beatitudine). În 1918 s-a dedicat definitiv căii ascezei şi până în 1926 a urmat cu perseverenţă practica spirituală, dobândind succesul în toate tehnicile spirituale descrise în scrierile tradiţionale. În această perioadă s-a hrănit cu doar trei boabe de grâu pe zi şi a petrecut luni întregi în retragere totală. Din decembrie 1926, Ma a început să călătorească în întreaga Indie. A dus viaţa pelerinilor hinduşi şi a respectat tradiţia de a nu rămâne mai mult de câteva zile în acelaşi loc. Primea pe oricine îi căuta ajutorul: tineri sau bătrâni, bogaţi sau săraci, hinduşi sau străini. În prezenţa ei, contradicţiile religioase se dizolvau de la sine. Indiferent de interlocutorul său, musulman sau hindus, occidental sau oriental, găsea modalitatea ca acesta să-i înţeleagă mesajul şi să se îndrepte cu mai multă aspiraţie către DUMNEZEU. Ea considera că acela care a primit nepreţuitul dar de a se naşte sub formă umană trebuie să-şi consacre toate forţele unui singur scop, acela de a se uni cu DUMNEZEU. „Pot să vă spun că ceea ce sunt acum am fost întotdeauna, încă de la prima mea naştere. Un simplu voal separă omul obişnuit de propriul său Sine, iar acest voal se «uzează» progresiv printr-o SADHANA sinceră şi constantă.“ Ma Ananda Moy şi-a încheiat în 1982 această existenţă dăruită în întregime Voinţei Divine şi sprijinirii fiinţelor care aspirau să evolueze spiritual.

Vă oferim în continuare unele fragmente din cartea Întâlnind beatitudinea de Melita Maschmann

„Era spre seară când noi – în jur de 15 oameni se adunaseră împreună cu mine – am fost conduşi spre grădina de pe acoperişul ASHRAM-ului lui Ma Ananda Moyi. Când Ma a apărut, nu am mai avut timp să decid dacă este împotriva ideilor mele să îngenunchez în faţa unei fiinţe umane. „Ceva“ m-a forţat să îngenunchez. Nu poate fi exprimat în cuvinte ceea ce am simţit în minutele imediat următoare. Pot să exprim acest lucru doar prin imagini. Să spunem ceva de genul acesta: imaginaţi-vă un copac (un fag frumos) care se apropie încet de voi. Ce vi se va întâmpla? „Sunt nebun?“, vă veţi întreba, „sau visez?“. În sfârşit va trebui să recunoaşteţi că aţi intrat într-o dimensiune a realităţii care vă este complet nefamiliară. Ei bine, aceasta a fost exact situaţia mea.

Din câte ştim, este natura copacului să fie înrădăcinat într-un anumit loc. După gândirea occidentală, natura umană este determinată de faptul că omul are un ego. Am văzut brusc în faţa mea o persoană căreia nu i-am simţit niciun ego şi doar din această cauză nu era mai puţin, ci mai mult decât oricare altă persoană pe care am cunoscut-o în viaţa mea.
Ma Ananda Moyi era considerată pe atunci ca fiind cel mai important sfânt din India. Numele său înseamnă: „mama care este cuprinsă de beatitudine“. Ma are suprapersonalitatea care ne vorbeşte atunci când stăm lângă un ocean sau la poalele unui munte. Dar ce anume ne spune?

Timp de aproximativ zece minute, Ma a păşit încet în susul şi în josul zonei înguste a grădinii de pe acoperiş. Din când în când, stătea liniştită şi privea cerul. Părea să nu fie conştientă de noi. Norii serii se reflectau în ochii ei. Ceea ce am văzut atunci a fost dincolo de sfera raţionalităţii: norii, pădurile, piscurile Himalayei erau cuprinse în privirea sa, ca şi când erau acasă. Luna, care se reflecta într-un iaz făcut de ploi, devenea micuţă şi palidă. Dar ochii lui Ma reflectau cerul, cum numai oceanul îl reflectă; ca pe o soră, pe acelaşi rang în ordinea creaţiei...

Mai târziu, s-a aşezat pe un pat şi a vorbit cu oamenii. Partea străină, uimitoare a existenţei ei pălea, dar nu dispărea complet, nici măcar o clipă. Putem doar să încercăm să o uităm, dar nu vom reuşi. Atunci, acolo între perne, stătea o femeie într-un sari alb – i-aş fi dat cincizeci de ani – care menţinea o conversaţie vie, în acelaşi timp plăcută şi puternică. Din când în când, era adânc absorbită de gânduri, izbucnea brusc într-un râs care uneori semăna cu o furtună, ochii ei sclipeau cu o încântare prietenoasă în timp ce glumea cu ceilalţi.“

“Ma stă în postură de meditaţie. Îi văd doar faţa dintr-o parte. Atitudinea ei exprimă un calm stăpânit. Nu se mişcă de mult timp. Brusc, îşi întoarce capul spre mine şi ochii noştri se întâlnesc. Privirea ei se focalizează asupra mea ca razele unui reflector. Bărbatul care stătea în spatele meu mi-a spus mai târziu, „M-am uitat la ceas pentru că mi s-a părut o eternitate. Cred că a durat cam cinci minute“.
Ceea ce se întâmplă acolo, pentru mine nu este calculat în funcţie de timp, ci are o calitate pe care am trăit-o mereu, încă din copilărie: este ceva dincolo de timp. Fără a clipi, privirea lui Ma se concentrează asupra mea, penetrantă, strălucind ca marea lumină senină a soarelui seara. Pacea ei mi se transmite şi mie. Simt că s-au deschis anumite uşi. O rază puternică de lumină pură îmi pătrunde în inimă.

Ma se uită brusc în altă parte şi în acelaşi timp glumeşte despre o fată care, cu o faţă îndârjită, înnoadă un sac. Am observat întotdeauna că tranziţia de la cea mai mare intensitate spirituală la banalitate se realizează la Ma în câteva secunde.
Trebuie să fiu atentă, altfel momentele preţioase se topesc în trivialitate, fără nicio tranziţie. Cred că ştiu de ce această tranziţie este fără pauză. Pentru noi momentul de iluminare, de contact cu sufletul, este rar şi preţios. Ma trăieşte tot timpul în atmosfera sufletului sau a luminii. Pentru ea este ceva natural, cum este şi viaţa de zi cu zi pentru noi. Dar nu trăieşte în două lumi, una a luminii şi cealaltă a materialităţii noastre: cele două sunt unite inseparabil.

Mai este ceva de adăugat: sentimentul de supranatural din privirea lui Ma din acea după-amiază. Ceea ce mi-a transmis nu părea a fi provenit din inima ei umană, ci dintr-un centru de putere dincolo de ea; se foloseşte de această inimă doar pentru a tranzita, ca transformator. Îşi asumă acolo o calitate pentru care receptorii noştri sunt pregătiţi.

Bineînţeles, incidentul a fost extrem de subtil. Această transformare a sufletului într-un „suflet transmisibil“ care are loc în interiorul lui Ma este o creaţie a dragostei, aşa cum este propria sa viaţă. Lumina pe care o primeşte, ne-o transmite nouă, adaptând-o puterii noastre de înţelegere, pentru că ceea ce-şi doreşte nu este altceva decât „iluminarea“ noastră: acesta este scopul vieţii sale.”

„După câteva tururi în jurul verandei, Ma merge şi se aşează din nou pe un scaun, jos în faţa uşii camerei sale. Cei trei bătrâni încă o mai aşteaptă să vorbească cu ei. Vorbeşte dintr-o dată brusc cu entuziasm şi cu mare pasiune. Într-o pauză, reuşesc să întreb pe cineva ce a spus. Şi acesta este răspunsul: Ma s-a întors spre cel mai în vârstă dintre ei şi l-a întrebat: “Cum ţi-ai trăit viaţa, Pitaji? Fiecare răsuflare când nu ne gândim la DUMNEZEU, este irosită. Avem o şansă incredibilă că ne-am născut ca fiinţe umane. Ne putem apropia de DUMNEZEU pentru că suntem fiinţe umane“. Şi celor care stăteau în jurul ei: “Întrebaţi-vă ce faceţi cu timpul vostru. Uităm atât de uşor că nici o zi nu poate fi chemată înapoi. Se sting fără ca noi să observăm. Brusc, suntem bătrâni şi prea obosiţi să mai depunem eforturi. DUMNEZEU nu este munca noastră la bătrâneţe, când nu avem nimic altceva de făcut; El este munca vieţii noastre şi trebuie să ne folosim toată energia pentru aceasta. Cine nu a început, să înceapă astăzi. Acum, imediat“. Se uită încet în jur. Brusc se ridică şi dispare în camera ei.“

yogaesoteric
17 august 2010