Dr. Ionuţ Şendroiu
În vara anului 2000, câţiva pediatri de la un faimos spital de copii din Statele Unite au venit în vizită la Budimex, unde au ţinut o conferinţă. Pe vremea aceea eram medic rezident şi, împreună cu colegii, am luat loc în amfitetru (mai în spate, desigur).
Americanii urmau să ne vorbească despre metode diagnostice imagistice ultra-mega-moderne. Directorul de atunci spitalului, profesorul I., luase loc la catedră, împreună cu şeful delegaţiei americane.
Profesorul Pesamosca s-a aşezat printre rezidenţi (cred că undeva prin rândul 3). Conferinţa se dorea dinamică şi interactivă. Experta americană în imagistică îşi pregatise o rezervă de pixuri, brelocuri şi creioane inscripţionate cu numele şi sigla nemaipomenitului & nemaivăzutului spital K, bastion al pediatriei mondiale.
Prezentarea diapozitivelor era însoţită de întrebări adresate medicilor români. Cel care dădea un răspuns corect primea un pix inscripţionat, pe care savanta din Statele Unite i-l arunca de la catedră, cam în genul în care Messi îşi aruncă tricoul către suporteri, la finalul meciului.
La noi pe barjă, ofiţerul însărcinat cu protecţia muncii captează cu succes în acest mod atenţia muncitorilor localnici, în timpul şedinţelor de instructaj, aruncând câte o şapcă cu logo-ul firmei celui care răspunde corect întrebărilor despre utilizarea cizmelor de cauciuc.
După vreo 5 diapozitive şi 4 pixuri distribuite, se ridică, masiv, Pesamosca. Doamna conferenţiar tocmai se pregătea să arunce al cincilea pix-premiu spre rezidentul care identificase corect fractura din imagine.
- Mă scuzaţi, vorbiţi franceza?
Doamna conferenţiar îşi compune un zâmbet congelat şi răspunde că ar prefera să fie întreruptă strict pentru întrebări “on topic”. Dacă se poate.
- Engleza este limba Dvs maternă, răspunde Profesorul, şi mi s-ar fi părut fair să vorbim într-o limbă care să nu fie limba maternă a nici unuia dintre noi. În fine, nu este nici o problemă, voi vorbi în engleză. Voiam să vă atrag atenţia că în această imagine sunt de fapt două fracturi.
- Este o singură fractură, domnule doctor. Cea semnalată de colegul Dv. Vocea savantei americane de renume mondial căpătase tonalitatea sunetului produs de o unghie pe un geam.
- Măriţi vă rog jumătatea laterală a platoului tibial şi priviţi cu atenţie.
Nici unul dintre noi nu se îndoia că Pesamosca va avea dreptate, aşa că, în secunda în care compatrioata lui Doctor House a exclamat, total surprinsă, “oh, yes, indeed!”, amfiteatrul a izbucnit în aplauze.
Doamna doctor-expert-în-diagnostic-imagistic de la-cel-mai-tare-spital-de-copii-din-Statele-Unite a luat un creion brănduit de pe masă, l-a ridicat cam până în dreptul umărului şi … s-a oprit. Stânjenită, cumva, preţ de câteva secunde.
Apoi a coborât de la catedră, s-a aplecat şi l-a aşezat cu grijă pe pupitrul Profesorului…
sursa dailycotcodac
Marinela Petrovici director de îngrijire
"Nu poţi să operezi un pacient care atârnă între viaţă şi moarte şi tu, gata, ieşi din tură şi pleci acasă.''
Alexandru Pesamosca, din interviul revistei „Din nou împreună"
„Tata Pesi", înmormântat în curtea spitalului
Ieri, muncitorii spitalului săpau groapa unde va fi înmormântat mâine profesorul Pesamosca Foto: Dorin Constanda
Trupul său a fost dus aseară la capela micuţă situată chiar în spatele unităţii medicale, pe care el a ctitorit-o la începutul anilor '90. În faţa bisericuţei, muncitorii de la spital au făcut o groapă în asfalt, unde trupul chirurgului va fi depus maine dimineaţă.
„A fost o mică problemă cu utilităţile care trec pe sub pământ, dar ne-am descurcat. O altă variantă era Cimitirul Bellu, pe Aleea Oamenilor de Ştiinţă, dar profesorul a vrut aici, aşa că i-am respectat dorinţa", a explicat directorul de îngrijire de la spital, Marinela Petrovici.
Regrete pentru medicul care nu lua şpagă
Încă de aseară, capela s-a umplut de coroane de flori aduse de foştii pacienţi ai medicului. Ei erau foarte trişti şi îi purtau un respect enorm doctorului, chiar şi după moarte.
„Mi-a salvat băiatul în urmă cu 35 de ani. După prima operaţie, mi-a făcut semn când a ieşit şi mi-a spus: «mi-am salvat băiatul», de parcă ar fi fost al lui. A fost un om atât de dezinteresat.
Am încercat şi eu o recompensă pecuniară. Mi-a spus: «Vezi cât sunt de mare şi tu cât eşti de mică? Vezi să nu cobori scările asta mai repede decât este nevoie». Băiatul meu l-a numit a opta minune a lumii", a spus Ana-Maria Irinel, mama unui copil operat de chirurg.
La înmormântare este aşteptată şi sora medicului, Natalia. În vârstă de 83 de ani, ea locuieşte în Constanţa, în casa lor părintească şi este imobilizată la pat. "Nu ştiu cum o să ajung la înmormântare, ne-a spus ea plângând.
Ultima oară m-a sunat acum o săptămână, de trei ori într-o singură zi, şi mi-a spus „Te iubesc". Un războinic, asta a fost, a vrut să trăiască până la sfârşit".
„Profesorul Pesamosca m-a învăţat că trebuie să fiu om"
„M-a învăţat că în viaţă nu trebuie să uiţi să fii om şi să te comporţi demn. Tot ce a făcut el derivă, de fapt, din conceptele pe care le avea despre lume şi viaţă".
Prima oară, Gheorghe Burnei l-a întâlnit pe Pesamosca în anul patru de facultate, când i-a predat chirurgie şi ortopedie pediatrică. Pe urmă, profesorul l-a luat la rezidenţiat la Spitalul Budimex, unde lucra.
„Apoi m-a înscris pe listă să vin să lucrez la spital, dar n-a putut, pentru că pe vremea aceea îţi trebuia dosar. Aşa că am lucrat zece ani la spitalul din Mangalia.
Însă, imediat după Revoluţie, m-a chemat la el în secţie, am dat concurs şi de atunci am rămas aici", îşi aminteşte Gheorghe Burnei, care spune că profesorul a fost un om cu totul deosebit, printre puţinii care s-a jerfit pentru ceilalţi.
Doctorul Burnei povesteşte că profesorul Pesamosca s-a hotărât să stea în spital din 1984 pentru a fi în orice clipă mai aproape de bolnavii lui.
"Tot ce a făcut el derivă, de fapt, din conceptele pe care le avea despre lume şi viaţă.''
Gheorghe Burnei medic
sursa adevarul
