ARTICOL POSTAT DE: Luana Mare
Dezrobirea ţiganilor din Moldova are în spate o poveste ce pare desprinsă din filme: un bărbat născut rob, dar cu sânge albastru, şi-a omorât iubita franţuzoaică şi apoi s-a sinucis, după ce stăpâna a refuzat să-i semneze actul de dezrobire. Această dramă, petrecută în Iaşiul de la mijlocul secolului al XIX-lea, pare să-l fi convins pe domnitorul Moldovei să grăbească abolirea sclaviei în întregul ţinut.
Dezrobirea ţiganilor din Moldova a avut loc în două etape. Întâi au fost eliberaţi ţiganii aflaţi în proprietatea statului şi a mănăstirilor, măsură luată de Mihail Sturdza la 1 ianuarie 1844. Apoi, după 11 ani, în 1855, sub domnia lui Grigore Ghica, au fost eliberaţi şi ţiganii aşa-zişi particulari, adică robi ai boierilor.
Măsura s-a înscris în curentul de modernizare a Ţărilor Române, unde tot mai multe voci se ridicau împotriva sclaviei. Însă povestea care l-a făcut pe domnul Moldovei, Grigore Ghica, să grăbească promulgarea legii n-are de-a face cu politica, ci, mai degrabă, cu... “treburile sufletului”.
În casa boierilor Cantacuzino- Paşcanu se aduna «crema» societăţii
Mătuşa lui Grigore Ghica, coana Profiriţa Paşcanu, născută Beldiman, era măritată în anii 1830 cu boierul Dumitrache Cantacuzino-Paşcanu, mare logofăt, descendent al unei familii de voievozi şi domnitori.
În casa lor mare din centrul Iaşiului se întâlneau mai-marii vremii, în frunte cu Grigore Ghica, la petreceri şi jocuri de cărţi. Mariajul era unul foarte reuşit, iar boierul îşi adora soţia, despre care scriitorul Gheorghe Sion spunea că nu era frumoasă, dar că era bună la suflet, harnică, gospodină şi deşteaptă.
O singură nemulţumire umbrea fericirea soţilor Cantacuzino-Paşcanu: lipsa urmaşilor. Pentru a-şi ostoi cumva acest of ce-i apăsa sufletul, coana Profiriţa îşi revărsa sentimentele materne asupra copiilor făcuţi de ţigăncile ce o slujeau.
Povestea care a zguduit Iaşiul a început prin anii 1830, când cucoana a adus de la moşie, în ceata de robi, o ţigăncuşă de vreo 12 ani, frumoasă, harnică şi pricepută, pe nume Maria. Fata a crescut în casa boierilor şi a deprins toate cele trebuincioase, de la făcut gemuri şi pus murături până la cusut, spălat, dereticat.
Ba chiar a învăţat să-i facă masaj la tălpi stăpânei. Iar cucoana, mulţumită de masajul făcut, i-a recomandat-o şi boierului. Numai că acesta s-a lăsat furat de farmecul tinerei ţigănci, ajunsă la 17 ani, şi a început a o chema tot mai des în camera lui, până când... roaba a rămas însărcinată. Când boieroaica a prins de veste, a măritat-o repede pe Maria cu un vizitiu bătrân şi, fără a face zarvă mare, a îndepărtat-o din casă în grajd, unde fata urma să stea cu noul ei soţ.
Maria a născut un băiat, pe Dincă, iar coana Profiriţa s-a ocupat de el cu mare atenţie încă de la naştere. L-a îmbrăcat ca pe un cuconaş, l-a învăţat să se spele, să fie îngrijit, i-a pus dascăl şi l-a învăţat carte, iar la 12 ani, l-a făcut fecior în casă. Pe măsură ce creştea, asemănarea cu boierul era tot mai mare.
Într-o zi, conştient de darul pe care Maria i-l făcuse, boierul i-a oferit ţigăncii, în secret, o scrisoare de dezrobire, însă femeia a pus bine actul şi a continuat să fie roabă în casa în care trăia şi copilul ei.
Dumitrache Cantacuzino-Paşcanu a murit înainte de a împlini 60 de ani, de inimă, lăsând-o pe cucoana Profiriţa cu o avere uriaşă. În iulie 1851, femeia a ales cea mai frumoasă trăsură, a ordonat să se înhame şase cai şi a plecat în Franţa însoţită de protejatul ei, Dincă.
La Paris, cucoana Profiriţa şi-a angajat cameriste, valeţi şi lachei, cheltuind mare parte din avere pentru a se ridica la nivelul nobilimii. În acest timp, Dincă a învăţat limba franceză, a cunoscut studenţi români, a mers la teatru şi la concerte şi s-a împrietenit cu tineri intelectuali. Întâlnirea care avea să-i schimbe destinul a fost însă cu Clementina, o tânără franţuzoaică frumoasă, crescută la Paris, de care Dincă s-a îndrăgostit imediat.
Sentimentul a fost reciproc, aşa că tânărul a făcut tot ce a fost posibil pentru a-şi angaja iubita în casa boieroaicei. Singura problemă: Profiriţa avea nevoie de un nou bucătar, iar fata nu se pricepea la gătit. Soluţia lui Dincă: a învăţat el să prepare bunătăţile pe care le dorea stăpâna... Viaţa liniştită s-a sfârşit însă când coana Profiriţa şi-a dat seama că e pe cale să rămână fără bani şi a fost nevoită să revină la Iaşi, în primăvara lui 1855, cu tot cu Dincă şi cu Clementina.
La întoarcerea acasă, boieroaica a avut parte de multe surprize. Maria, roaba, făcuse uz de scrisoarea boierului şi devenise o femeie liberă, recăsătorindu-se cu un slujitor al lui Gheorghe Sion, cel care avea să lase povestea posterităţii în scrierile sale.
Coana Profiriţa a refuzat să-l elibereze pe Dincă
Când alaiul a ajuns la Iaşi, şi Clementina avea să afle tristul adevăr, anume, că iubitul ei frumos şi deştept este un ţigan rob. Iar reacţia ei a fost vehementă: a vrut să plece imediat acasă, la Paris, şi să nu mai audă niciodată de Dincă. Disperat, băiatul a încercat să-şi înduplece stăpâna să-i dea libertatea, dar acest fapt era de neimaginat pentru Profiriţa, ca- re-şi pusese sufletul în creşterea lui.
Prin intermediul lui Gheorghe Sion, povestea lui a ajuns la domnitorul Grigore Ghica, nepotul coanei Profiriţa şi implicit vărul prin alianţă al lui Dincă. Impresionat de situaţia robului pe care-l cunoştea din desele întâlniri ce avuseseră loc în casa mătuşii, domnul ţării a vizitat-o într-o seară pe Profiriţa şi i-a spus că l-ar dori pe unul dintre robii ei şi că ar fi dispus să-i dea în schimb alţi o sută.
Coana Profiriţa, care nu voia cu nici un chip să renunţe la Dincă, i-a mărturisit domnitorului povestea ţinută secretă atâţia ani, cea despre obârşia băiatului. I-a mai spus că îl iubeşte pe rob ca pe un fiu şi că nu concepe să rămână fără sprijinul lui la bătrâneţe. Grigore Vodă a plecat dezamăgit de refuzul mătuşii, dar i-a transmis băiatului, care-l aştepta în capul scării cu lacrimi în ochi, să mai aştepte câteva zile.
Dincă nu avea însă ştiinţă despre planurile domnitorului, şi, văzându-şi visul spulberat, a încercat să-şi convingă încă o dată stăpâna să-l elibereze. Aceasta i-a reproşat nerecunoştinţa şi s-a supărat încă şi mai rău, spunând să nu uite că nu-i decât un rob. Urmarea a fost tragică: băiatul a ieşit din încăpere, a pus mâna pe un pistol pe care-l avea boieroaica în casă, a intrat în camera Clementinei şi a împuşcat-o în cap. Apoi, şi-a pus pistolul la tâmplă şi a apăsat pe trăgaci.
Era seara de 27 noiembrie 1855 şi boierii din Divanul ţării tocmai se întâlneau cu Grigore Ghica pentru a stabili ordinea de zi a legilor. După cum a povestit în scrierile sale unul dintre boieri, Anastasie Panu, ministru de justiţie la acea vreme, domnul ţării a solicitat boierilor în mod categoric să ia hotărârea privind ţiganii particulari. După aproape o oră de dezbateri, în odaie a intrat un aghiotant domnesc, care a întrerupt dezbaterile, spunând că aga oraşului doreşte să-i vorbească lui Vodă. “O tragedie, Măria Ta!”, a exclamat aga.
“Bucătarul cucoanei Profiriţa a omorât pe o franceză şi-apoi şi-a tras şi lui un glonte!”. Dezamăgirea l-a cuprins pe domnitor, care şi-a luat capul în mâini. “Noi suntem răspunzători pentru asemenea crime... Cauza o cunosc eu. Acum un ceas am vorbit cu nenorocitul acela. Să fi avut mai multă tărie în suflet, acum, în loc de două cadavre, ar fi fost doi oameni fericiţi.
Păcatul e al meu... Vă rog, domnilor miniştri, să nu plecaţi de aici până nu veţi rezolva chestiunea emancipării ţiganilor. Robia aceasta barbară este înjositoare”, a mai adăugat domnitorul. A doua zi sosea pe adresa Sfatului administrativ Ofisul domnesc cu nr. 1166, prin care se cerea anularea robiei particulare din Moldova.
Eliberarea ţiganilor avea să fie votată pe 10 decembrie 1855, după un proiect de lege întocmit de Mihail Kogălniceanu, conform căruia robii aflaţi în proprietatea boierilor puteau căpăta statutul de oameni liberi, statul urmând a-i despăgubi cu sume de până la 10 galbeni pe stăpânii lor. Dezrobiţii urmau să cotizeze cu impozite la vistieria statului, ca orice om liber, şi puteau lucra cu leafă. Domnitorul a semnat legea pe 11 decembrie, la două săptămâni după ce Dincă şi Clementina au fost înmormântaţi.
Cu sufletul îngreunat de pierderea celui pe care-l considera fiul ei, coana Profiriţa a eliberat toţi robii şi a refuzat să primească orice despăgubire de la stat, ba chiar s-a oferit să plătească pentru aceştia impozitele pe zece ani înainte.
Apoi, femeia a părăsit casa impunătoare din centrul Iaşiului, pe care le-a vândut-o boierilor Cozadini, şi a dat viaţa strălucitoare a oraşului pe o existenţă retrasă şi dedicată actelor caritabile. Şi-a lăsat averea, prin testament, Spitalului Sf. Treime-Paşcanu, pe care începuse să-l construiască în vara lui 1850. A murit în 1870.
Aici şi-a împuşcat Dincă iubita, apoi s-a sinucis
Casa Cantacuzino-Paşcanu, numită şi Casa Cantacuzino-Cozadini, este situată în centrul Iaşiului, pe bd. Carol I la nr. 2, lângă clădirea fostei Fundaţiuni “Regele Ferdinand I” - astăzi, Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu. În prezent, găzduieşte Palatul Copiilor din Iaşi. Casa Cantacuzino-Paşcanu a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din judeţ în anul 2004.
Construită de marele logofăt Dumitrache Cantacuzino-Pașcanu și de Profira, soția lui, casa în care țiganul rob Dincă și-a ucis iubita franțuzoaică și apoi și-a luat viața avea în față o grădină mare, cu arbori înalți, iar în spate, acareturile unei curți boierești: bucătăria, hambarele, grajdurile și locuințele robilor țigani. Era una dintre clădirile emblematice ale acelor vremuri, atât datorită arhitecturii, cât și sindrofiilor și partidelor de cărți care erau organizate aici.
Începând cu anul 1875, a devenit re- ședință domnească temporară, Carol I și invitații săi locuind aici în timpul vizitelor la Iași. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, palatul a fost cumpărat de stat pentru Corpul IV de armată, aici fiind adăpostite comandamentul, brigada de artilerie, serviciul de geniu și alte unități militare.
În timpul Primului Război Mondial, în urma ofensivei armatelor Puterilor Centrale, soldată cu ocuparea Bucureștiului, conducerea României s-a refugiat la Iași, care a devenit astfel capitala de război a țării. În acea perioadă, reședință oficială a regelui Ferdinand a fost casa lui Cuza din strada Lăpușneanu (Ulița Mare).
Regina Maria şi copiii săi, după ce au așteptat mai bine de o săptămână în trenul regal oprit în gara Grajduri, s-au adăpostit însă în casa Cantacuzino-Pașcanu, pusă la dispoziție de Ministerul de Război.
Vezi și:
Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/iubirea-sfarsita-tragic-dintre-un-tigan-si-o-frantuzoaica-a-dus-in-1855-la-abolirea-robiei-547038.html#ixzz3iKj7o5wP
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
0 comments:
Post a Comment