CURRENT MOON

Wednesday, October 1, 2014

NOPTI LA SERAMPORE-MIRCEA ELIADE

Mircea Eliade - Nopti la Serampore
1
Niciodata n-am sa uit noptile petrecute cu Bogdanof si Van Manen in imprejurimile Calcuttei, la Serampore si Titiagarh. Bogdanof care fusese zece ani consulul imparatiei tariste la Teheran si Kabul, era pe atunci profesorul meu de persana. Se imprietenise cu mine, in pofida deosebirii de virsta si de cultura, pentru ca el era un orientialist celebru, colaborator al celor mai renumite publicatii, iar eu un foarte tinar invatacel - mai ales pentru ca eram amindoi ortodocsi. 

Bogdanof isi pastrase credinta pravoslavnica si printre musulmanii din Persia si Afganistan, pe care ii iubea, si printre hindusii din Bengal, fata de care anevoie isi stapinea repulsia. Van Manen, dimpotriva, adora lumea indiana. Era de multi ani bliotecarul si secretarul Societatii asiatice din Bengal, dupa ce fusese o vreme, la Adyar, bibliotecar al Societatii teozofice. 

Era un olandez trecut de mijlocia vietii, venit in India in prima lui tinerete, si, ca multi altii, ramas pentru totdeauna in mrejele ei. Se indeletnicise vreo douazeci si cinci de ani cu studiul limbii tibetane, pe care o invatase ca nimeni altul, dar pentru ca era lenes si ii placea sa traiasca bine, publicase foarte putin. Se multuimea sa cerceteze pentru propria lui bucurie de a cerceta si invata. Nu avea nici o stima fata de titlurile academice, era celibatar, si cu o aplecare - pe care o pastra secreta - fata de lucrurile oculte.

De cum se incheia anotimpul ploilor, si zilele incepeau sa se racoreasca, eram nedespartiti. Tustrei lucram la biblioteca Societatii asiatice, in Park Street, eu si cu Bogdanof la aceeasi masa, Van Manen, in biroul lui. 

Bogdanof revizuia o traducere din Mohamed Dhara Shikuh, Van Manen cataloga manuscrisele tibetane recent cumparate din Sikhim, iar eu desciframSubbashita Samgraha, text indeobste cunoscut pentru neistovitele lui dificultati. 

Aveam, fiecare din noi, respect pentru munca celuilalt, si in afara de cuvintele pe care le schimbam cind ridicam ochii din hirtii sa ne aprindem o tigara, eram destul de tacuti. Putin inainte de inchiderea bibliotecii, ne adunam cu totii in biroul lui Van Manen, si acolo incepeau lungile noastre conversatii, sfirsite uneori tirziu dupa miezul noptii.

Mai ales catre mijlocul toamnei, noptile Calcuttei ajungeau neinchipuit de frumoase. Nu le pot asemui cu nimic caci se impleteau in vazduhul lor melancolia noptii mediteraniene si sonoritatea noptii nordice, cu sentimentul de risipire in nefiinta pe care ti-l sadeste in suflet noaptea marilor orientale si acele tari miresme vegetale care te intimpina de cum patrunzi in interiorul Indiei.

Pentru mine, indeosebi, noptile acestea erau insufletite de o magie fata de care nu ma putean in nici un chip apara. Deseori, chiar inainte de a ma imprieteni cu cei doi vestiti invatati, petreceam ceasuri intregi ratacind pe strazi, si ma intorceam acasa, uneori, la apropiere zorilor.

Locuiam pe atunci in Ripon Street - care se desprinde din artera principala Wellesley Street - in partea de miazazi a orasului, foarte aproape de cartierul pur indian. Imi placea sa plec de acasa indata dupa cina, si rataceam pe acele ulite inguste, printre ziduri coplesite sub arbusti infloriti, pina lasam in urma ultimele vile anglo-indiene si patrundeam in labirintul casutelor indigene, unde viata nu se intrerupe nici-odata. Pentru un neprevenit, indienii din aceasta parte a Calcuttei n-au somn.

La orice ora te-ai intoarce spre casa, ii gasesti pe prispe sau pe marginile trotuarulni, sau in odaitele lor cu usile deschise spre strada - cintind, muncind, stind de vorba sau jucind carti. E cartierul oamenilor nevoiasi, si larma noptilor, aici, e atit de impletita cu muzica si tam-tam, incit ai crede ca intotdeauna e sarbatoare. 

Lampile cu acetilena raspindesc o lumina stridenta, mirosul de huka si fumul dulce al opiumului se impreuna cu acele nenumarate miresme ale cartierelor indiene - flori de scortisoara, grajd umed, lapte, orez fiert statut, dulciuri facute cu miere si oparite in unt si alte sute de nuante cu neputinta de identificat, in care ti se pare uneori ca recunosti mirosul frunzelor de eucalipt, uleiuri grase parfumate cu artar sau mireasma atit de apropiata de tamiie cruda a florilor "doamna-noptii". 

Toate se regasesc indata ce te departezi de centrul european sau de marile parcuri, unde predomina, pina la ameteala, sucurile fumeginde ale junglei. Toate se regasesc - desi in fiecare strada intilnesti intotdeauna o nuanta noua, contrastind uneori izbitor cu sinteza precedenta, din care se desprinde, pentru citeva clipe, cu o surprinzatoare fermitate.

Pentru mine, robit de magia noptilor Calcuttei, nesatios sa le traiesc cit mai divers, caci imi placea sa alternez noptile zgomotoase ale cartierelor indigene cu noptile de totala singuratate in imensul parc al Maidanului sau la Lacuri, unde uitam ca ma aflu la marginea unui oras cu mai mult de un milion de locuitori. Pentru mine, spun, tovarasia nocturna cu Bogdanof si Van Manen a fost o incintare. 

La inceput, cind nu ma imprietenisem prea mult cu cei doi invatati, obisnuiam sa ne plimbam, indata dupa masa de seara, pe Ellenborough Course, soseaua imensa care traverseaza Maidanul. Curind, am pornit spre Lacuri, de unde ne intorceam tirziu dupa miezul noptii. Van Manen era cel mai vorbaret dintre noi. 

Pe de o parte, pentru ca era cel mai in virsta; iar pe de alta parte, pentru ca traise o viata bogata din toate punctele de vedere, si cunostea India, indeosebi Bengalul, ca putini europeni. Tot el, intr-o seara, la biblioteca, ne invita pentru intiia oara la Serampore, unde un prieten de-al lui, Budge, isi avea bungalovul. A imprumutat un automobil de la Calcutta-Club si am plecat, pe neasteptate, imediat dupa caderea serii.

Serampore se afla la vreo 15 mile la miazanoapte de oras, asezat pe malul drept al lui Hoogly, riul care uneste Gangele de golful bengalic. Titagarh se afla pe celalalt mal. Sosele bune, una plecind din Howrah, cealalta din Chitpur, leaga Calcutta de cele doua asezari stravechi, astazi in buna parte disparute. Budge, prietenul lui Van Manen, isi avea bungalovul citeva mile la apus de Serampore, intr-o regiune inca impadurita.

Era o cladire veche, de mai multe ori reparata, dar cu neputinta de pastrat intreaga in clima bengalica si atit de aproape de jungla. Bungalovul - cum il numea, modest, Budge- mi-a amintit, cind ne-a intimpinat intiia oara, dintre palmieri, acele vile pe jumatate parasite din Chandernagore, glorioasa colonie franceza din apropierea Calcuttei, vile de la inceputul veacului trecut, cu grilajuri de fier, cu pavilioane de lemn, repede inghitite de padure. 

Nimic mai melancolic decit o plimbare prin Chandernagore, indata dupa apusul soarelui. Arborii de eucalipt cresc prin apropiere, si tristetea vilelor ruinate, anevoie desprinzindu-se, in umbra, din neinduplecatele valuri vegetale, te copleseste pina la risipire. 

Nicaieri ruinele nu sunt mai melancolice ca in India, desi nicaieri ele nu sunt mai putin lugubre, caci le infioara o viata noua, mai dulce si mai muzicala, a ierburilor, a lianelor, a serpilor si licuricilor. Imi placea sa ratacesc prin Chandernagore, pentru ca intilneam acolo o istorie pentru totdeauna moarta in restul Indiei. 

Istoria, atit de pitoreasca si de dramatica, a primilor colonisti europeni, a pionierilor francezi ocolind pe mare Africa si o parte a peninsulei indiene, ca sa lupte cu jungla, cu malaria, cu arsita, nicaieri nu-mi rasarea in mai multa melancolie ca la Chandemagore. 

Regaseam aici peisajul vetust al pionierului glorios, reinviam viata lui aventuroasa, imi inchipuiam traiul lor de legenda, si toate acestea mi se pareau mai zadarnice decit toate zadarniciile, in noaptea imbalsamata de florile eucaliptilor si luminata doar de stele si de licurici.

Se pare ca Budge cumparase bungalovul de la un fermier anglo-indian, putini ani dupa razboi, si-l pastra mai mult ca un loc de refugiu si odihna, cind il copleseau treburile la Calcutta. Era un om destul de ciudat acest Budge, celibatar, foarte bogat si vinator fara noroc; caci printre cele dintii lucruri pe care le-am aflat de la Van Manen despre el a fost proverbiala lui nedibacie la vinatoare.

Initia oara cind l-am vizitat la Serampore, era si el acasa. Sosise numai cu citeva ceasuri inaintea noastra, hotarit sa ramina doua zile. L-am gasit cu o tigara groasa de foi intre dinti, rasturnat pe un chaise-longue, in veranda, nepasator la tircoalele tintarilor.

 Parea obosit si abia s-a ridicat sa ne primeasca. Ne-a invitat sa bem cite un whisky la gheata, ca sa prindem puteri. Apoi, pina la pregatirea cinei, el a ralas cu Van Manen de vorba pe veranda, iar Bogdanof si cu mine am plecat sa cerceram imprejurimile.

- Bagati de seama sa nu treziti serpii,, ne-a strigat gazda in timp ce noi coboram treptele.

Fara indoiala ca am trezit destui serpi, caci faceam destul zgomot. Ne-am indreptat catre liziera padurii de palmieri, acolo unde se zarea o apa. Nu ne dadeam bine seama ce ar putea fi, de departe, caci nu rasarise inca luna, si la sticlirea stelelor nu desluseam decit pinza apei. Apropiindu-ne, am aflat un elesteu destul de intins, acoperit, in buna parte, cu lotusi. 

Linga noi, umbra zvelta a unui cocotier se oglindea in apa. Desi numai la citeva sute de metri de bungalov - ale carui lampi cu acetilena pareau, de aici, pierdute in ceata din pricina miliardelor de fluturi de noapte si efemeride - parca ne-am fi trezit deodata la marginea unui lac fermecat, atit era de profunda tacerea si de tainic vazduhul.

- Sa nadajduim ca dumnezeul nostru cel adevarat, ne va bine-pazi si de data aceasta, spuse Bogdanof, asezindu-se incet pe marginiea elesteului.

Zimbii in intunerec, caci imi dadeam seama ca vorbise serios. Niciodata nu lua in desert numele Domnului-Dumnezeului sau. Dar poate pentru ca nu ma simteam obosit, poate pentru ca mi-era teama - cu putine luni inainte, pregatindu-ma sa sar din barca pe mal, un prieten imi apucase bratul si omorise cu bastonul, in namolul uscat, un mic sarpe verde, chiar pe locul unde trebuila sa-mi pun picliorul - am preferat sa nu-i urmez pilda, si m-am rezemat de cocotier.

- Intotdeauna am nadajduit ca n-am sa mma intilnesc cu Marele Sarpe pe pamint, vorbi din nou Bogdanof, ghicindu-mi gindul. Sarparaja, parca asa ii spuneti dumneavoastra, nu e asa?

"Noi" eram, pentru Bogdanof, atit invataceii limbii sanscrite, cit si restul populatiei hinduse a Indiei intregi.

Sarparaja, incuviintai eu cu sseriozitate, dar si sarpapatisarparishisarpeshvara si inca in alte multe feluri. Tot despre Marele Sarpe, cum spui d-ta, e vorba ...

- Sa ne rugam lui Dumnezeu sa nu-l intiilnim niciodata, ma intrerupse Bogdanof. Nici pe pamintul inveninat al Indiei, nici pe tarimul celalalt, in iad.

Imi aprinsei o tigara. Am ramas amindoi multa vreme fara sa scoatem o vorba. In spatele nostru se intindea, uneori usor infiorata de o boare nesimtita fruntilor noastre, padurea de palmieri. Cind se atingeau foile scortoase, credeai o clipa ca padurea aceea este, in intregime, de arama. 

Intorceai capul uimit, caci zvonul metalic contrasta in chip straniu cu vazduhul saturat de miresme vegetale. Si parca un fior iti aluneca totusi de-a lungul sirei spinarii. Apoi totul se stingea, si tacerea se lasa din nou asupra padurii si lacului. Ne uitam in nestire, cu privirile acelea pierdute in tine insuti pe care ti le izvodeste fata neclintita a unei ape, si asteptam sa se deschida lotusii.

- Este intr-adevar foarte frumos, soptii tirziu Bogdanof, mai mult pentru sine. Mai venim pe aici ...
2
***Si am venit, e adevarat, de foarte multe ori. Nu-l gaseam intotdeauna pe Budge, dar Van Manen stia rosturile casei, si niciodata nu s-a intimplat sa nu aflam o cina buna, whisky la gheata, tigari de tot felul, si, atunci cind ne simteam prea obositi ca sa ne reintoarcem cu masina la Calcutta, paturi confortabile cu polog, care ne aparau impotriva tintarilor. 

Uneori, treceam cu luntrea la Titagarh, unde se aflau elesteie bogate in peste si raci, si rataceam pe malul riului pina osteneam. Padurile erau mai rare si mai amestecate de partea aceasta a lui Hoogly, caci se intindeau, de aici, marile cimpuri de orez si trestie de zahar, dar vazduhul era tot atit de parfumat, si noaptea tot atit de tainica.

Cind Budge pleca sa vineze in jungla, nu ne chema niciodata. S-a intimplat intr-o seara ca am sosit fara sa-l vestim, si ne-am initilnit cu el in curtea bungalovului. Nu vinase nimic, se intelege, dar era ars de soare, prafuit si insetat.

- Tot pasari care nu se pot minca, ne sspuse el in loc de buna seara, incercind, fara indoiala, sa se scuze ca se inapoiase cu mina goala.

Dar am petrecut bine in noaptea aceea. Van Manen ne-a povestit de pe timpul prieteniei lui cu Leadbeater, pe vremea cind activa ca fruntas al Societatii teozofice, iar Budge ne-a spus din intimplarile lui in Java, unde isi incepuse cariera de industrias. Am ramas pina tirziu de tot in jurul mesei, cu toate ca pe Bogdanof il supara lumina si tinjea dupa locul lui favorit pe malul lacului. Budge se intrerupse brusc dintr-o anecdota - care se vestea, de alfel, lunga si complicata - si exclama:

- Nu stiti pe cine am intilnit la margiinea padurii, cind ma intorceam asta-seara acasa ?! Pe Suren Bose !

Nu ne venea sa credem. Ce cauta Bose, noaptea, intr-o padure de linga Serampore ? Un om pe care nu te asteptai sa-l intilnesti decit la Universitate - caci era un distins profesor, desi cel mai tinar dintre toti colegii lui - sau in preajma templului, la Kalighat. Suren Bose isi pastrase cu indaratnicie, aproape cu orgoliu, credinta sa straveche. Era dintre putinii profesori din Calcutta care nu se sfia sa umble in dhoti si sa-si cresteze pe frunte, cu sofran, semnul religiei shivaiste.

- O fi venit sa-si vada vreo ruda in Seerampore, spuse Van Manen. Caci imi vine greu sa cred ca s-a trudit pina aici pentru vreo aventura ...

Incepu sa rida, dar noi, toti ceilalti, am ramas turburati. Ni se parea cu neputinta ca aprigul Suren sa-si caute la marginea padurii vreo aventura. Iar Budge sustinea ca n-are pe nimeni in Serampore; familia lui este din Orissa, asta o stie prea bine.

- De altfel, s-a prefacut ca nu ma vedee, adauga el. In cele din urma, eu mi-am amintit ca auzisem odata, la Universitate, vorbindu-se despre Suren Bose in legatura cu practicile tantrice. Se parea ca Bose facea parte din scoala aceasta oculta, asupra careia circula - mai ales in India - fel de fel de legende. 

Marturisesc ca studiasem cu destula rivna tantra, asa cum o gaseam expusa in textele ei clasice, dar ca nu avusesem, pina atunci nici un fel de legatura cu oamenii care ii puneau in aplicare prescriptiile. Mai ales ca initierea tantrica presupunea o serie de rituale secrete, pe care nimeni nu indraznea - sau nu putea - sa ti le dezvaluie.

- S-ar putiea sa fi venit pe aici in caautarea vreunui loc favorabil practicilor tantrice, spusei eu.

Si pentru ca nimeni nu lua in serios vorbele mele, staruii. Stiam, din cele cetite, ca unele meditatii si rituale tantrice au nevoie de un peisaj cutremurator: cimitirul sau locurile unde se ard mortii. Stiam ca, uneori, cel care e initiat in ritualele secrete trebuie sa-si dovedeasca stapinirea de sine raminind o noapte intreaga asezat pe un cadavru, intr-un shmasanam, in cea mai desavirsita concentrare mentala.

 Amanuntele acestea si altele multe, tot atit de infioratoare, le amintii tovarasilor mei - nu atit pentru a justifica prezenta lui Suren Bose la marginea padurii, ci pentru ca ma lasasem antrenat de farmecul lor lugubru, de inspaimintatoarea lor magie. In fond, eu aproape ca-l uitasem pe Bose, si povesteam cu patetism lucrurile acestea pentru ca erau lucruri despre care nu stiam ce sa cred, si de veracitaitea carora nu ma puteam totusi indoi. 

Nadajduiam, de altfel, ca Van Manen, care se pricepea destul de mult in ocultismul asiatic, va interveni in discutie, ca de obicei, cu nesfirsita lui eruditie. Dar, de data aceasta, se multumi sa dea din cap, absent.

- Nimeni nu stie exact in ce consta rittualul tantric secret, spuse el oarecum plictisit ca-l provocasem.

- Nu poate sa fie decit o orgie demoniaaca, interveni Bogdanof, care vedea pretutindeni in hinduism lucrarea Diavolului. Niste bieti dementi, care-si cauta mintuirea sufletului meditind pe cadavre ! Ar trebui sa ne facem toti semnul crucii !

- In fond, nu inteleg ce are a face bieetul Suren Bose cu toate lucrurile acestea, isi aminti Budge. Mai bine sa ne intoarcem la berbecii nostri ...

Imi dadui seama ca facusem o gafa vorbindu-le la miezul noptii, aproape de padure, de cimitire si meditatii pe cadavre, si-mi aprinsei o noua tigara, cu un zimbet de ipocrita ispasire. Dar, ca sa fiu sincer, imi parea rau ca scurta, desi infierbintata mea expunere a practicilor tantrice fusese primita cu o asemenea rezerva. Eram foarte tinar pe atunci, si destul de mindru de putinele lucruri pe care le stiam asupra sufletului indian. Voiam, cu orice pret, sa dovedesc acestor barbati care-si cheltuisera viata in India ca stiam si eu cite ceva din tainele nepatrunse ale religiilor si magiei indiene.

Cu toata silinta lui Budge - care si-a continuat anecdota intrerupta - restul noptii n-a mai avut farmecul convorbirilor noastre de totdeauna. Ca printr-un consens tacit, nimeni dintre noi nu voia sa se duca la culcare, si nimeni n-a crezut de cuviinta ca ne mai putem intoarce la Calcutta inainte de zori. In schimb, ne-am umplut toti paharele cu whisky - chiar si Bogdanof, indeobste cunoscut prin cumpatatea lui - si am dus conversatia intr-o jalnica lincezeala pina aproape de 3 dimineata. Atunci ne-am ridicat de la masa si ne-am dus sa ne trintim fiecare in odaile pregatite de cu seara pentru noi.
3
Fireste, intimplarea aceea a fost repede uitata. Cind, citeva seri in urma, am pornit din nou spre Serampore, nimeni dintre noi nu-si mai amintea despre Suren Bose si gafa mea in legatura cu tantrismul. Nici eu nu mi-as fi mai amintit de ea daca n-as fi intilnit intr-o dupa amiaza de noiembrie - limpede si nespus de melodioasa - pe Suren Bose, tocmai cind iesisem din curtea Universitatii. 

El imi aratase intotdeaiuna o simpatie aproape afectuoasa, fie pentru ca eram singurul roman din toata Universitatea, fie pentru ca cercetam cu atita rivna tocmai religiile stramosilor sai. M-a oprit ca sa ma intrebe cum merge cu studiul. I-am raspuns ca profesorii mai sunt multumiti, dar ca eu adesea pierd nadejdea ca voi ajunge vreodata la bun sfirsit. 

A inceput sa zimbeasca si m-a batut, incurajator, pe umar. Atunci l-am intrebat, deodata, daca are vreun prieten la Serampore, pentru ca Budge pretinde ca l-a zarit de curind la marginea oraselului. M-am ferit sa-i spun chiar adevarul: la marginile padurii.

- N-am fost in Serampore din copilarie,, mi-a raspuns el pastrindiu-si zimbetul. Batrinul domn Budge m-a confundat fara indoiala cu cineva.

M-am uitat la el, usor turburat. Era greu sa-l confunzi cu cineva; trasaturile acelea ferme, fruntea aceea inalta, ochii aceia patrunzatori nu prea se intilneau in Bengal, unde barbatii anevoie scapau de obezitate, si fetele tuturora aveau aceeasi rotunzime, aceeasi moliciune a maxilarelor.

- ... Mai ales ca port vesmintul acestaa atita de comun adauga el rizind usor si aratindu-si dhoti-ul.

Isi fixa apoi privirile in ochii mei si ma strapunse iscoditor.

- Dar de cind te afli in termeni atit dde buni cu un milionar ? ma intreba el din nou.

Ma simteam destul de stinjenit, si, ca si cum m-as fi scuzat, i-am povestit plimbarile noastre - cu Van Manen si Bogdanof - la Serampore, acum, cind noptile sunt atit de frumoase. Ma asculta cu mare atentie, ca si cum fiecare cuvint pe care-l spuneam avea pentru el o deosebita insemnatate.

- Noptile de la Serampore ! exclamai euu, incercind zadarnic sa ma rup din magia privirilor lui.

- Intr-adevar, pretutindeni in Bengal nnoptile sunt fara pereche, spuse el ginditor. Dar daca Van Manen e nelipsit intre voi, sa stii ca altceva il atrage la Serampore. Alcoolurile lui Budge !

A inceput sa rida, ca si cum ar fi vrut sa ma asigure ca facuse o gluma buna. De altfel, cam toti glumeau in acest fel cu Van Manen, caci setea lui era cunoscuta in toate cercurile invatatilor, snobilor si milionarilor din Calcutta - pe care Van Manen le frecventa cu o desavirsita nepartinire.

Cu aceste cuvinte ne-am despartit, si cel dintii lucru pe care i l-am spus lui Van Manen, cind l-am intilnit la biblioteca din Park Street, a fost convorbirea cu Bose. Parca ma bucuresem si eu de faptul ca Budge confundase vreun biet taran bengalez cu marele savant Suren Bose, pe care se lauda ca-l cunoaste de atitia ani. Van Manen a facut mult haz de aceasta confuzie. 

A luat receptorul si l-a cautat pe Budge la oficiul lui. I-a spus tot, adaugind si de la el citeva intepaturi si numindu-l mereu "batrinul domn Budge", cum subliniase Bose. Dar se pare ca Budge nu avea chef de gluma, caci dupa citeva clipe de ascultare Van Manen a asezat receptorul in furca, zimbind.

- Pretinide ca totusi l-a vazut, imi sppuse. Se incapatineaza sa afirme ca l-a vazut cum te vad eu acum. Si mai spune ca, in fond, putin il intereseaza daca a fost sau nu Bose la Serampore. I se pare ca asta nu e o treaba de bibliotecar al unei societati asiatice, adauga Van Manen.

- Si nici de un student serios, il comppletai eu, ridicindu-ma de pe scaun si pregatindu-ma sa ma duc in sala de lectura.

- Cred ca are dreptate, incheie Van Mannen. Am sa i-o spun personal cind l-oi vedea.

L-a vazut in aceeasi seara, la un club unde cinau uneori ei, impreuna cu doua duzini de snobi si mari industriasi. Dar nu l-am mai intrebat, a doua zi, daca au discutat si cazul Suren Bose. Cind ne-am intilnit din nou, cei trei, putine seri in urma, am avut destule lucruri de vorbit. 

Mai ales ca Van Manen incerca sa-l convinga pe Bogdanof ca budhismul nu este o doctrina chiar asa de usor de combatut, si ca in orice caz el, ca savarat, nu-si poate ingadui sa judece o religie straina ca un misionar. Controversa aceasta o purtau ei, cu pauze variabile, de vreo cinci ani. Si Bogdanof se indigna intotdeauna auzind cuvintul "misionar".

- Noi, ortodocsii, nu avem misionari, sse apara el. Nu cunosc mentalitatea misionara. Asta e treaba voastra, a protestantilor.

Si se intorcea spre mine, stiind ca am sa-i dau dreptate. Dar Van Manen nu se lasa intimidat.

- In primul rind ca nu sunt protestant decit dupa tata, preciza el. Dupa mama sunt catolic. Si, dupa cite stiu eu, si catolicii au misiuni, si inca misiuni milenare. Ce spui, tinere ?, intreba adresindu-mi-se.

Fireste, avea si el dreptate. Dar controversa nu era usor de incheiat. Van Manen isi propusese sa scrie un manual de buddhism pe intelesul tuturor, si incerca sa gaseasca cea mai simpla si mai adecvata formulare in discutiile cu Bogdanof. Pentru a nu stiu cita oara ii explica legea celor douasprezece cauze, asa cum o intelegea el, in timp ce masina ne ducea, intr-o seara, spre Serampore. 

Cind, deodata, se intrerupse - si facu semn cu mina soferului sa incetineze goana. La citeva zeci de metri in fata noastra, pe marginea soselei, inainta foarte grabit un bengalez. Nu stiu ce i s-o fi parut atit de curios sa intilneasca un om la ceasul acesta. Nu era inca intunerec deplin, si ne aflam destul de aproape de orasel. Poate doar faplul ca omul inainta in directia padurii sa-i fi amintit deodata de Suren Bose. 

Caci, intr-adevar, cind masina. a ajuns in dreptul lui, am intors cu totii capul si l-am recunscut. Mergea repede, cu privirile ridicate, si i-am vazut foarte bine cele trei dungi scrijelite cu sofran brazdindu-i fruntea deasupra sprincenelor. Nu-mi dau prea bine seama, dar mi s-a parut ca si-a pastrat o clipa privirea in privirile noastre, fara sa ne recunoasca. Nu parea deloc turburat de intilnirea neprevazuta cu trei europeni care-l cunosteau. Fara sa ne ia in seama, isi continua drumul cu aceeasi indirjire.

- Tot Budge avea dreptate, spuse Van Maanen cind masina isi relua viteza. Nu e lucru curat cu acest Suren Bose ...

Ne-am mai uitat o data inapoi, si l-am vazut cum intra in padure. Peste citeva sute de metri, lasam si noi soseaua principala, apucind drumul la stinga, spre bungalovul lui Budge. In seara aceea am vorbit mult despre intimplare, numai noi trei, caci Budge ramasese la Calcutta. 

Ca de obicei, indata ce-am ajuns, am vestit pe servitori sa pregateasca cina, si noi am pornit sa ne plimbam in jurul elesteului. Era penultima noapte inainte de luna plina. Calcam toti in nestire, ametiti de fumegarea aceea nevazuta de miresme care ne invaluia tot mai puternic cu cit ne infundam in padurea de cocotieri.

 Poate din pricina neobisnuitei intilniri cu Suren, poate datorita farmecului acelui vazduh lunar, eram fiecare din noi infiorati si turburati. Tacerea ajunsese acum inspaimintatoare, si parca firea intreaga incremenise sub vraja lunii, si clatinarea unei ramure ne cutremura, atit de nefireasca ni se parea tresarirea si miscarea in aceasta fara de pomina oprire pe loc.

- Cum sa nu-ti pierzi mintile intr-o assemenea noapte, sopti tirziu Bogdanof. Frumusetea asta e prea cumplita ca sa nu fie vinovata. Omul n-are dreptul sa cunoasca asemenea minune decit in paradis. Pe pamint, orice frumusete de acest fel e o ispita diavoleasca. Mai ales pe pamintul Indiei, adauga el, oarecum pentru sine.

Dar nu i-am raspuns. Paseam alene, fara ginduri, fermecati. Nimic nu ne-ar mai fi mirat acum. Totul ni se parea cu putinta. Si cind Van Manen ne-a oprit, cu bratul intins inainte, catre apa, eram pregatiti pentriu orice minune. Ne-am apropiat totusi cu pasi nesimtiti, ca sa vedem cum siruri nesfirsite de raci ieseau din lac, tirirndu-se greoi, dar fara sa se departeze prea mult unul de altul, catre radacina rasucita a unul palmier de curind doborit.

- Asta se intimpla intotdeauna cind se apropie luna plina, ne lamuri Bogdanof mai tirziu.
4
Citeva ceasuri in urma, indata dupa miezul noptii, ne pregateam de plecare. In tot timpul cinei, Bogdanof fusese melancolic, amintindu-si ca se implinesc curind doisprezece ani de cind nu mai vazuse pamintul Rusiei, si douazeci si doi de ani de cind traia in Asia. Van Manen, dimpotriva, nu suferea deloc de nostalgia patriei. Se impacase de mult cu gindul ca moartea il va intimpina aici, in India, unde isi petrecuse doua treimi din viata. Eu nu aveam nici un cuvint in aceasta discutie, caci eram mult mai tinar, si abia daca venisem in India de doi ani.

- Ai sa vezi mai tirziu, imi spunea Boggdanof. Apoi am vorbit despre cu totul alte lucruri, si cind ne-am urcat in masina, ca sa pornim spre Calcutta, Bogdanof isi inecase de mult nostalgiile. Era si greu de rezistat, de altminteri, unei nopti care te silea sa uiti orice legatura paminteasca, orice tristete personala. Chiar si soferul parea doborit de atita frumusete. Van Manen i-a amintit sa mine incet, si am pornit.

Ca de obicei, mergeam cu farurile aprinse, desi era luna. Cind m-am suit in masina, mi-am aprins o tigara din tabachera lui Bogdanof, care nu fuma decit tigari cu tutun egiptean, comandate de el special la Aden. Am fumat-o dus pe ginduri. Van Manen povestea - pentru a nu stiu cita oara - cum trebuia sa te porti cu femeile erudite. 

Fireste, din timp in timp eram dator sa exclam si sa-l aprob, dar faceam lucrul acesta cu o turburare crescinda. Aveam mereu impresia ca masina apucase pe un drum gresit si ca ar fi trebuit de mult sa iesim in soseaua cea mare. Nu-mi dadeam bine seama ce se intimpla, dar mi se parea ca nu mai recunosc peisajul. Impresia aceasta ca ratacisem drumul n-am primit-o brusc, ci se precizase in etape.

 La un moment dat, am inchis ochii, ca sa ma concentrez mai bine, si i-am deschis pe neasteptate. Nu recunosteam nimic din jurul meu. Parca ne-am fi gasit in cu totul alta parte a Bengalului, atit de ciudate imi pareau imprejurimile.

- Dar unde ne aflam noi aici ?! intrebaai eu turburat. Tovarasii mei privira si ei cu aceeasi mirare arborii din ce in ce mai grosi care se inaltau de o parte si alta a drumului.

- Cred ca am luat-o gresit, spuse Bogdaanof, speriat ca si cum de-abia acum si-ar fi dat seama de lucrul asta.

Soferul mina inainte, cu o suspecta nepasare. Van Manen i-a strigat in hinidustani ca am ratacit drumul.

- N-aveam cum sa ratacim, ne-a raspuruss el fara sa intoarca capul. De la Budge Sahib nu mai e un alt drum ...

Dar cuvintele lui nu ne-au linistit. Nici unul din noi nu recunostea imprejurimile, deci ne-am dat seama ca soferul n-are dreptate. Facusem de cel putin treizeci de ori drumul acesta, si stiam bine ca nu mai este un altul care sa iasa in sosea. Priveam nauci in toate partile, si parca ne infiorau singuratatea, arborii acestia necunoscuti din jurul nostru, care-si uneau tot mai mult ramurile pe deasupra noastra, ca si cum ar fi vrut sa ne cuprinda si sa ne striveasca.

- Mina mai repede ! striga din nou Van Manen cu oarecare nervozitate.

Farurile si-au intensificat lumina, si noi toti ne-am aplecat inainte, incercind sa patrundem cu privinile cit mai departe, sa ghicim apropierea soselei. Dar nu zaream decit acelasi drum necunoscut, care se intindea la nesfirsit, cit puteam vedea cu ochii.

- Mai bine sa intoarcem ! exclama bruscc Bogdanof. Mergem de o jumatate de ceas, si ar fi trebuit sa ajungem in sosea dupa cinci, sase minute.

- Inapoi ! striga Van Manen incruntat. Soferul alese un loc unde putea intoarce masina, si asculta ordinul fara sa spuna o vorba.

- S-a imbatat, murmura Van Manen. Dar ddesi vorbise incet, si vorbise englezeste, soferul l-a auzit, caci i-a raspuns pe loc, cuviincios, in hindustani:

- N-am atins spirt in viata mea, directtor Sahib ! Bogdanof devenea din ce in ce mai nerabdator, rascolind intunerecul cu privirile, facindu-si cruce.

- Nu inteleg ce s-a putut intimpla, se minuna el. Daca am fi luat-o in sens invers, ar fi trebuit sa ne infundam dupa citeva sute de metri in padure sau sa intram in elesteu.

- Vom vedea indata ce s-a intimplat, moormai Van Manen. Incercai sa-mi dau seama, dupa arbori, cam cit mai aveam de mers pina la locul unde observasem penitru intiia oara, precis, ca ne aflam pe un drum gresit, dar nu izbuteam sa idenitific nici un amanunt. Voii sa-mi marturisesc mirarea mea tovarasilor, cind am auzit cu totii un tipat infiorator de femeie, foarte aproape de noi. Soferul a oprit brusc, inspaimintat. Ne-am strins unul in altul, amutiti.

- Ce-a fost asta ?! intrebai, in cele ddin urma.
- Parca ar fi fost injunghiata o femeiee, spuse Van Manen, palind.

Dar nu cutezam sa ne coborim din masina, sa incercam ceva. Nu-mi dau seama cit timp am ramas asa, suspendati de groaza. Nu auzeam decit zgomotul motorului, si parca numai el ne asigura ca lucrurile se petrec aievea. Deodata, la citeva zeci de metri in fata noastra, izbucni din nou acelasi tipat de femeie, urmat de o sfisietoare chemare in ajutor:

Ma'lum ! gelum ! bannchao ! Rokkhe koro ! (Mor ! ma prapadesc ! ajutor ! ajutati-ma ! - beng.)

Intelegeam destul de bine bengaleza ca sa-mi dau seama de sensul cuvintelor. Am sarit toti din masina, afara de sofer, si desi nu zaream nimic in directia de unde venisera strigatele, ne-am indreptat alergind intr-acolo. In timp ce alergam, tipetele s-au mai auzit, sugrumate, de citeva ori, si parca am mai distins citeva cuvinte: "Babago ! babago !" (Tata! tata !).

Dar alergaseram zadarnic. Nu zaream nicaieri nici o fiinta omeneasca, nici o urma de lupta. Van Manen, mai gras, rasufla greu in urma noastra. Bogdanof ramasese cu falcile inclestate privind fix, incruntat intunerecul. Am inceput sa cercetam imprejurimile. Arborii ne-au cuprins deodata in umbra lor compacta, in care nu mai distingeam nimic. Lumina de luna se strecura anevoie pina aici, doar daca tresarea in citeva liane, spre virfuri. Parindu-i-se ca ceva se misca inaintea noastra, Van Manen se opri si incepu sa strige:

Bepar ki?! (Ce s-a intimplat ??)

Am ascultat cu totii tinindu-ne rasuflarea. De nicaieri nici un raspuns. Padurea parea impietrita. Si parca nici covorul de frunze moarte pe care calcam nu tresarea sub picioarele noastre. Mergeam ca pe pisla.

Bepar ki?! mai striga o data VVan Manen. Apoi ne-am continuat cercetarea, temindu-ne totusi sa ne dapartam prea mult de sosea. Nu stiu cit a durat furisarea aceasta pe sub arbori, pregatiti sa intilnim, in orice clipa, un spectacol groaznic. Ma simteam obosit, gindurile mi se rataceau; aveam necontenit senzatia ca visez si ca nu ma pot trezi din vis.

- Sa ne intoarcem, spuse Bogdanof ducinndu-si mina la frunte. Incep sa cred ca am avut cu totii halucinatii ...

I-as fi putut raspunde ca anevoie ar putea auzi patru oameni acelasi tipat infiorator si aceleasi cuvinte, exact aceleasi cuvinte, daca am fi fost cu totii prada unei halucinatii. Dar simteam ca el are dreptate si ne-am intors in sosea.

- Mult am mai umblat prin padure ! spussei eu nezarind masina. Incotro trebuie sa mergem acum ?!

Ceilalti doi m-au privit cu oarecare nedumerire.

- In orice parte am fi luat-o, vorbi Vaan Manen, turburat, masina trebuie sa fie destul de aproape. Ia striga-l pe dobitocul ala ! ...

Am inceput sa strig, cu toate puterile, infiorindu-ma si pe mine huietul acela prelung in singuraitaitea noptii. Am asteptat, apoi, in mijlocul soselei, privind mirati in toate partile.

- O fi pornit sa ne caute, spusei eu vaazind ca nu ne raspunde.

- Dar unde e masina ? intreba Bogdanof,, anevoie desclestindu-si falcile. Doar nu ne-o fi lasat aici, in mijlocul junglei ?! ...

- Nu putea pleca, ne linisti repede Vann Manen. Am fi auzit motorul, caci nu ne-am departat prea mult de sosea ... A adormit in masina, asta trebuie sa fie ...

Am pornit in directia unde stiam ca lasasem masina. Luna ne batea acum din plin, caci drumul se deschidea tot mai larg.

- Fara indoiala ca a plecat ! sopti dinn nou Bogdanof. Ar merita sa fie impuscat ...

Van Manen nu se putea indupleca sa creada una ca asta. Isi stergea cu batista, necontenit, fruntea si obraji.

- Trebuie, in orice caz, sa facem ceva,, spuse el foarte incet.

- Sa ne intoarcem pe jos la Budge, hotaari Bogdanof. Tot o sa ajungem pina dimineata ...

In acea clipa ni s-a parut ca zarim, nu prea departe inaintea noastra, pe partea dreapta a drumului, un felinar care se adincea leganindu-se in inima padurii. Ne-am privit unul pe altul, tinindu-ne rasuflarea. Ni se parea destul de stranie aparitia unui om cu felinarul aprins la o asemenea ora din noapte si intr-un asemenea loc. Mai ales dupa toate cite ni se intimplasera. 

Cu toate acestea, nu stiu ce necurata atractie am simtit, fiecare din noi, catre luminita care se afunda, repede, in jungla. Caci atunci cind Bogdanof ne facu semn sa-l urmam, nici Van Manen, nici eu nu ne-am impotrivit. In acea clipa am uitat ca, nu mult inainte, singele ne inghetase in vine auzind tipatul femeii si cuvintele ei de ajutor. Lumina era, oricum, un semn de viata. O purta un om, care se indrepta, fara indoiala, catre o locuinta sau catre soseaua pe care o cautam si noi.

Am pornit, cit am putut de repede, sa-l ajungem.
5
Patrunzind in padure, i-am pierdut urma dupa citeva minute. Mergeam toti trei aproape unul de altul, eu in fata - ca cel mai tinar - si Van Manen linga mine. Nu stiu datorita carei stranii certitudini inaintam fara teama pe sub arborii care ne-ar fi inspaimintat cu un ceas mai inainte. 

Jungla, atit de terifianta pentru orice alb, mai ales in miezul noptii, ni se parea acum lipsita de primejdie. Nu ne gindeam nici la serpi, nici la lighioane speriate, si nu mai simteam acea teroare care te cuprinde, in India, indata ce te trezesti singur in adincul unei paduri.

- Nu se mai vede nimic, vorbi Van Manenn cu o sfirseala tragica in glas.

N-am raspuns nici unul din noi. Continuam sa inaintam, aproape fara sa ne mai dam seama; simteam doar ca nu ne putem opri acolo, in mijlocul padurii, ca trebuie sa mergem mereu inainte, oricit de absurda ar fi parut hotarirea noastra.

- Probabil ca el a apucat pe o carare ppe care noi n-am gasit-o, spuse Bogdanof.

- Isi cunostea in orice caz drumul, adaaugai eu. Caci a disparut prea repede ...

Cred ca ne infundam tot mai rau in padure; liane groase incepeau sa ne atinga crestetele, si picioarele ni se afundau tot mai adinc in asternutul de frunze moarte, ferigi si muschi. Dar o indaratnicie oarba ne mina necontenit in aceeasi directie. Nici unul din noi nu simtea dorinta sa se intoarca sau sa incerce alt drum. Staruiam, cu toate piedicile, inaintind anevoie, aproape taindu-ne calea prin desisul fara sfirsit dinaintea noastra.

- Cred ca iarasi incepe sa se vada lumiina, exclama de-odata Bogdanof.

Ne-am oprit, cu rasuflarea taiata, ca sa privim. Da data aceasta, foarte aproape de noi, se zarea o lumina turbure, care in nici un caz nu putea fi opaitul pe urmele caruia porniseram noi citva timp inainte. Ne-am indreptat, cu toate puterile de care mai eram in stare, catre ea. 

De-abia dupa citeva minute de mers ne-am dat seama ca ne apropiem de marginea padurii si ca lumina pe care o zarisem era reflexul unei vetre de jaratic. Inainte de a o ajunge, insa, am observat ca luminile se inmultesc, si ca nu prea departe de noi, pe mina stinga, se ridica o cladire destul de ciudata, inconjurata cu un zid cenusiu de piatra.

- Probabil ca am ajuns de partea cealallta, de miaza noapte, a lui Serampore, spuse Van Manen. Dar cum Dumnezeu am ratacit pina aici ?! ...

Ni se parea destul de ciudat ca nu intilneam pe nimeni linga vetrele cu jaratic. E drept ca in cele mai multe jaraticul era pe sfirsite; totusi, nu zaream nicaieri picior de om. Eram prea obositi, insa, ca sa mai cercetam imprejurimile, si ne-am indreptat direct catre casa.

- Oricine o locui aici, hindus sau musuulman, trebuie sa ne gazduiasca, spuse Van Manen.

Pornise el inainte, pe de o parte pentru ca vorbea cel mai bine din noi limba bengaleza, pe de alta parte pentru ca numele lui era destul de cunoscut in intreg Bengalul, sau macar numele Societatii asiatice, al carei bibliotecar era. Cind a ajuns in fata portii, ne-a iesit inainte un batrin. Nu parea prea surprins de prezenta noastra, la un asemenea ceas din noapte in fata casei acesteia atit de adinc ascunsa in jungla.

- Cine-i stapiniul tau ? il intreba Vann Manen. Batrinul ramase citeva clipe nemiscat, ca si cum n-ar fi auzit cuvintele. Van Manen il intreba din nou, aproape strigind. Ca si cum s-ar fi trezit dintr-un somn lung, batrinul sopti:

- Nilamvara Dasa ...

- Mi se pare un nume cunoscut, spuse Boogdanof.

- Cam arhaic, i se paru lui Van Manen. N-am auzit niciodata de el la Calcutta ... Apoi, intorcindu-se catre batrin: Du-te si trezeste pe stapinul tau si spune-i ca Van Manen Sahib si cu alti doi sahibi au avut un accident si-i cer gazduire pentru noaptea asta ...

A trebuit sa repete de trei ori cuvintele, pina batrinul s-a hotarit sa se indeparteze.

- Trebuie sa fie surd de tot, crezu Boggdanof. Si cu toate acestea aveam un sentiment ciudat ca visul meu continua si ca nu izbutesc inca sa ma trezesc. Focurile acelea parasite, casa aceasta curios inconjurata de padure din trei parti, batrinul care parca nu intelegea ce-i spuneam, in orice dialect ii vorbea Van Manen - toate ma turburau, nelinistindu-ma. Nu stiu cit a trecut pina ce s-a intors batrinul, cu un felinar in mina. Parca timpul ramasese suspendat, si traiam numai fragmentar, doar in anumite episoade.

- Stapinul va pofteste, spuse batrinul..

Poate ca a vorbit prea incet, poate ca eram eu prea obosit sau pricepeam inca destul de greu bengaleza, dar mai mult am ghicit sensul cuvintelor lui decit le-am inteles.

- Ce ciudat vorbeste, ii spusei lui Vann Manen.
- Are un accent rural, imi raspunse el.. Pina te deprinzi cu el ...

Casa parea destul de veche, asa cum rareori se mai intilneau prin partile acestea ale Bengalui, unde cotropirile musulmanilor fusesera indeosebi necrutatoare in tot veacul XVIII. Am patruns intr-o curte interioara, pe jumatate pietruita, in colturile careia cresteau citiva ficus religiosa, acel arbust sacru atit de venerat de hindusi. 

De aici se vedeau destul de bine cele dintii incaperi, foarte largi, cu ferestrele zabrelite; erau, fara indoiala, odaile barbatilor. Am avut impresia ca suntem asteptati; citeva faclii fusesera aprinse, in afara de multe alte lampi cu ulei si opaite, a caror licarire sfioasa o distingeam mai ales pe scarile care duceau catre apartamentele femeilor. 

Am fost poftiti intr-o sala cu lespezi de gresie rosie pe jos, unde ne-a intimpinat un barbat intre doua virste, cu o figura foarte palida, cu privirile intepenite, si care ne-a vorbit de la inceput in bengaleza.

- Va rog sa asteptati aici citeva clipe, pina vi se vor pregati odaile pentru odihna de noapte.

L-am inteles anevoie, caci vorbea si el o bengaleza destul de stranie, asa cum o intilniseim eu, pina atunci, numai prin carti. De obicei, un bengalez cultivat sau de un oarecare rang social isi intimpina oaspetii europeni in englezeste. In afara de anumite cazuri, el ar considera o insulta sa li se adreseze un strain in limba bengaleza; asta inseamna ca-l considera un biet taran sau o sluga. 

Cu atit mai ciudata mi se parea, deci, primirea gazdei noastre. Van Manen, insa, care vorbea perfect bengaleza, nu s-a lasat intimidait de aceasta ciudatenie si a cerut voie sa se aseze pe un jilt, continuind, in acelasi timp, sa scuze intrarea noastra la un asemenea ceas. 

Nilamvara a ascultat pierdut parca in gindurile lui si, dupa ce Van Manen si-a sfirsit scuzele, a ramas in picioare, privindu-ne pe rind, ca si cum nu-i venea a crede ca ne are in fata. N-a scos multa vreme nici un cuvint, si tacerea aceasta ne apasa, ne turbura pina la panica.

- S-a intimplat un accident stupid, spuuse Bogdanof in englezeste, nemaiputind rabda privirile lui de gheata.

Dar parca nici nu-l auzise. Continua sa ne priveasca, tresarind uneori din tot trupul. Bogdanof se apropie cu un pas si repeta cuvintele cu un glas mai puternic. Gazda noastra a incercat sa zimbeasca, si i-a raspuns, tot in soapta.

Ami imreji bujhte parchi na. ((Nu inteleg englezeste - eng.)

Mi s-a parut foarte ciudata marturisirea aceasta. Pina si baietii de scoala intelegeau englezeste; sa nu fi urmat Nilamvara nici o scoala moderna, ci numai invatatura ortodoxa pe care o poate deprinde intr-un thol ? 

Dar tot atit de ciudata mi s-a parut vorbirea lui; cuvintele le pronunta cu totul diferit de cum eram eu obisnuit sa le aud, si, mai ales, le rostea cu o dificultate a carei natura nu o puteam defini. Fiecare vorba o scotea, parca, in urma unui efort considerabil, desi nu ne dadeam seama de el.

- Curind odaile pentru odihna de noaptee vor fi pregatite maretiilor-voastre, adauga el dupa o lunga pauza, zimbind ca in vis.

De data aceasta il privii cu atentie pe Van Manen. Incepuse si el sa fie turburat de rostirea arhaica a lui Nilamvara, si poate de privirile lui ratacite. Acum, ca il puteam vedea mai bine, Nilamvara ni se parea intr-adevar straniu. 

Greutatea cu care se misca, tresaririle acelea neintelese care ii scuturau trupul la rastimpuri, ca prins de friguri, sticlirea nefireasca din ochi, pumnii pe care ii pastra necontenit inclestati - toate acestea incepeau acum sa ne atraga atentia. Felul lui de a ne privi era cu desavirsire ciudat. Aveam uneori senzatia ca e impins de o forta nevazuta, fara ajutorul careia ar intepeni, zimbind foarte stins, in fata noastra.

Si apoi, nu intelegeam ce se intimpla in casa aceasta, destul de luminata, si totusi, pentru urechile noastre, pustie. Un asemenea eveniment - aparitia a trei straini in plina noapte - nu ramine niciodata netrecut in seama intr-o casa indiana. Ne asteptam sa vedem umbre agitindu-se in preajma noastra, sa zarim siluete feminine spionindu-ne la colturi sau dinapoia zabrelelor, sa auzim acele soapte inabusite ale slujncelor trezite din somn, pasii lor moi pe lespezile din curte.

- Curind odaile pentru odihna de noaptee vor fi pregatite ... incepu Nilamvara, pentru a treia oara, aceeasi fraza.

Si cu toate acesta nimeni nu venea sa ne anunte ca odaile sunt pregatite. Am fi voit sa ne retragem nu din pricina oboselii - eram prea turburati de toate intimplarile ca sa nu ne fi pierit sommul - ci ca sa scapam de prezenta istovitoare a gazdei noastre. Deodata, Van Manen ne privi si ne spuse in englezeste.

- Dar n-am intrebat nimic de femeia aceeea al carui tipat l-am auzit in sosea ...

Intr-adevar, tocmai lucrul acesta nu i-l spusese. Ii vorbise de accidentul nostru, mintind ca masina se defectase si ca soferul a ramas s-o pazeasca, dar nu pomenise nimic de strigatele de ajutor auzite cu un ceas inainte.

 Nici unul dintre noi nu-si dadea seama cum am putut ramine atita timp in fata acestui om - care fara indoiala stia ceva - fara sa-l intrebam, fara sa-i marturisim adevarul. Amintirea strigatelor din padure ne-a turburat din nou acum. Eu, cel putin, am avut impresia ca m-am trezit brusc din somnul in care cazusem indata ce incepusem urmarirea luminitei aceleia - si am simtit ca mi-e din nou teama.

 As fi vrut sa facem ceva, macar acum dupa ce pierdusem atita timp pretios. Femeia aceea poate si-a dat duhul, iar noi strabatuseram o bucata buna din jungla ca sa cerem gazduire la casa lui Nilamvara Dasa. Ce vraja necurata ne luase la toti mintile si ne pironise acolo, atita timp, in fata unui om care repeta din zece in zece minute aceleasi cuvinte ? ...

- Spune-i, poate el stie despre ce e voorba, il sfatui Bogdanof pe Van Manen.

Asa cum se odihnea pe jiltul de lemn, Van Manen incepu sa povesteasca, anevoie stapinindu-si nervozitatea. Dar de la cele dintii cuvinte, gazda noastra isi acoperi fata cu palmele, gemind. Ne-am apropiat toti de el.

- Lila, Lila ! gemea.

Apoi a bolborosit citeva cuvinte fara inteles pentru mine.

- Ce spune ? ce spune ?! l-am intrebat noi, cu aprindere, pe Van Manen.
- Nu-l inteleg nici eu, ne raspunse el.. Apoi intreba din nou in bengali.
- Ce s-a intimplat ?! Cine era ?! Aceleeasi gemete, si aceleasi cuvinte neintelese, din care desprindeam doar numele de Lila si cite un strigat de durere.

- Cred ca era fata lui, ne marturasi Vaan Manen. Dar nu inteleg ce vrea sa spuna; vorbeste prea repede ...
- De buna seama ca au omorit-o ... soptti Bogdanof. Dar cum a aflat de asta ?! ... Si, daca stia, de ce nu ne-a spus nimic pina acum ?! ...

Van Manen nu mai indrazni sa-l intrebe. Ramaseram amutiti, nestiind daca trebuie sa ne retragam fara sa-i spunem, sau sa asteptam intoarcerea batrinului, care ne pregatea, de atita vreme, odaile.

- Cum de nu i-a putut veni nimeni in ajjutor ?! exclama deodata Van Manen. Caci doara nu era singura; femeile nu ies niciodata singure aici, si cu atit mai putin la miezul noptii ...

In clipa aceea batrinul intra in camera si se apropie cu pasi obositi de noi.

- Iat-o ! O aduc; e acolo ! ... ne spusse el foarte incet, ridicind bratul.

Am sarit cu totii la usa. Mi s-a parut ca era plina de umbre curtea, si citiva oameni imbracati ciudat, cu turbane, duc o nasalie de ramuri. Dar n-am distins nimic. N-am auzit nimic, nici un bocet, nici un strigat. M-am intors, speriat, simtind ca in apropierea mea trecuse ceva. L-am zarit pe Nilamvara departindu-se anevoie, ca si cum fiecare pas pe care l-ar fi facut ar fi intrecut cu mult puterile lui.

- Nu putem ramine aici, sopti Bogdanof.. Nu poti cere gazduire unui om caruia i-a fost asasinata fiica sau sotia ...

- Da, e mai bine sa mergem, spuse Van MManen. Am fi vrut sa vestim cuiva plecarea noastra si sa cerem inca o data scuze gazdei, dar nu mai era nimeni in curte. Batrinul disparuse si el, ca intrat in pamint. Bogdanof s-a indreptat cel dintii spre poarta, si nici n-a mai indraznit sa-si arunce ochii inapoi. Am privt cu usurare vetrele cu jaraticul pe jumatate stins, care ne-au intimpinat in poiana din fata casei.
6
Oboseala am inceput s-o simt citva timp in urma, cind ne departaseram de casa si urmam liziera padurii. A fost la inceput ca o usoara ameteala, apoi o sleire treptata, si de-abia am mai gasit puteri sa ma rezem de un trunchi, ca sa nu alunec doborit la pamint.

Nu intelegearn ce se petrece cu mine. Nu-mi dadeam seama daca am ramas singur, sau daca cei doi tovarasi ma asteapta sa-mi viu in fire. Nu stiu cit am stat asa, rezemat de trunchi, dar cind m-am trezit, incepuse sa se lumineze de ziua. Ma simteam inca vlaguit, fara nici un gind, fara nici o amintire precisa de toate cele cite se intimplasera.

Spre mirarea mea, am descoperit curind pe cei doi tovarasi asezati in iarba la citiva metri departare de locul unde ma. oprisem. Van Manen parca dormita, cu capul rezemat in palme. Bogdanof era pe jumatate intins pe pamint. Cu greutate m-am apropiat de ei.

- Ce s-a intimplat ? intrebai, incercinnd sa zimbesc. Cum de am ramas aici ?!

Ma priveau si ei turburati, si m-au infiorat cearcanele pe care le avea Bogdanof, fruntea lui palida, ochii care ramasesera fixati intr-ai mei, fara sa inteleaga.

- Cred ca ne-a doborit oboseala pe citeesitrei, vorbi el in cele din urma.

M-am asezat si eu linga ei, abia tirindu-mi picioarele. Parca as fi zacut saptamini de-a rindul, atit ma simteam de slab. Ochii mi se impaienjeneau dupa cel mai mic efort. Imi dadeam totusi seama ca se luminase de ziua si iarba era umeda de roua. Am mai ramas citva timp asa, fara sa scoatem o vorba. 

Dar tovarasii mei, si indeosebi Van Manen, care inca isi pastra capul in palme, mi se pareau atit de zdrobiti, incit m-am simtit dator sa fac ceva. M-am ridicat anevoie, si am inceput sa privesc, cu toata luarea-aminte de care era.m in stare, in jurul meu. Nu mi se pareau atit de necunoscute locurile. 

Padurea era rara pe aici; doar citiva palmieri mai batrini, salcimi inalti si tufe bine mirositoare. Am inceput sa inaintez cu multa prudenta, si dupa vreo zece pasi am distins, destul de aproape de noi, drumul care se desprindea din soseaua cea mare si se indrepta spre bungalovul lui Budge. Descoperirea aceasta mi-a dat puteri. Am strigat, intorcind capul catre tovarasii mei.

- Suntem aproape de bungalov !

Vestea i-a zguduit, fara indoiala, caci ne inchipuisem ca na aflam pe undeva la miazanoapte de Serampore. L-am vazut pe Bogdanof cum se ridica anevoie si intinde mina lui Van Manen. Am vrut sa alerg spre ei, ca sa-i ajut, dar de la cel dintii pas mai grabit am simtit pamintul invirtindu-se cu mine. 

A trebuit sa ma opresc ca sa-mi vin in fire. Curind, cei doi tovarasi se apropiasera. Van Manen avea obrajii supti, pleoapele intunecate, si privirile lui erau ale unui om care nu intelege ce se petrece cu sine. Rasufla greu, si gura o tinea necontenit deschisa. Miinile lui Bogdanof tremurau intr-una. Isi rotea ochii, nevenindu-i sa creada ca intr-adevar suntem aproape de bungalovul lui Budge.

- Am ratacit probabil toata noaptea, sppusei eu ca sa le dau curaj. Soferul trebuie sa fie de partea cealalta a padurii, cautindu-ne ...

Cind auzi de sofer, singele dogori obrajii lui Van Manen. Nu-si putu stapini o injuratura cumplita, asa cum niciodata nu crezusem ca e in stare sa rosteasca. In orice caz, injuratura aceasta ne inviora putin. Am iesit in drum si am pornit agale catre bungalov.

- Nu-mi dau inaca bine seama ce s-a inttimplat cu noi, vorbi tirziu Van Manen. Ce stranie oboseala ...

Curind rasari soarele. Lumina puternica ne trezi de-a binelea si incepuram sa grabim pasii. De altfel, n-am avut de mers decit vreo jumatate de ceas pina la bungalov. Am zarit cu mirare masina noastra asteptindu-ne in fata veraradei. 

Soferul dormita. In curte roboteau citeva slugi, care au inlemnit cind ne-au vazut intrind - desfigurati de oboseala, cu hainele jupuite, cu pantofii prafuiti. Van Manen s-a. indreptat de-a dreptul catre sofer si a inceput sa-l loveasca, injurindu-l. Buimacit, bietul om nici nu incerca sa se apere Isi pusese doar bratul la ochi si gemea.

- De ce-ai fugit, bestie ?! urla Van Maanen. Daca ne rataceam prin jungla si ne ramineau oasele pe acolo ?!

Slugile se adunasera toate linga masina, incremenite. Aproape ca nu le venea sa creada ca Van Manen loveste si injura cu adevarat, el, care era renumit prin generozitate si blindete.

- Am scapat intr-adevar ca prin minune,, vorbi Bogdanof, in hindustani, ca sa-l inteleaga slugile si sa inteleaga furia, lui Van Manen. Magarul asta ne-a lasat in drum si a fugit, s-a intiors acasa ...

- Am ratacit toata noaptea, spusei si eeu. Oamenii ne priveau uluiti. Cei care sosisera mai tirziu isi purtau ochii de la sofer la noi fara sa inteleaga nimic.

- Dar el v-a asteptat toata noaptea aicci, indrazni in cele din urma paznicul bungalovului. Ceilalti prinsera curaj.

- A fost aici ! Nu s-a miscat de aici !!

La inceput, nu ne-am dat bine seama ce vor sa spuna. Am inteles ca soferul, vazind ca noi nu ne mai intoarcem din padure, s-a inapoiat la bungalov si ne-a asteptat in fata verandei pina dimineata. Van Mainen il invinuia, insa, tocmai ca-si pierduse atit de repede raibdarea pe drum si se intorsese. Cum isi inchipuia el ca vom face noi tot drumul acela, noaptea pe jos ?!

- Dar n-a plecat de aici ! starui pazniicul. Am stat de vorba pina tirziu, si nu s-a miscat de aici ...
- Eu ma miram tocmai ca director Sahib nu mai porneste la drum ! exclama soferul.

De data aceasta am simtit cum mi se urca tot singele in obraji. Toti oamenii acestia au sa creada ca am baut prea mult si nu ne mai aducem aminte de ce-am facut.

- Ce vrei sa spui?! interveni Bogdanof.. Cum nu te-ai miscat de aici ?! N-am plecat noi, cu totii, pe la unu noaptea si apoi am ratacit drumul, si am auzit un tipat de femeie in padure ?! ...

Soferul sovai, cautind buimacit in toate partile ajutor. Nu indraznea sa se apere spunind adevarul.

Dar cind Van Manen incepu sa racneasca, amintindu-i de tot ce-am vorbit, cind ne-am dat seama ca am ratacit drumul, soferul se hotari sa vorbeasca.

- N-am plecat deloc, director Sahib ! MMasina nu s-a miscat din curte ...
- E adevarat, asa a fost, intarira ceillalti. Van Manen isi pierdu din nou rabdarea.
- Cu alte cuvinte, ne faci pe noi minciinosi !
- Poate ati luat o alta masina, incercaa sa se scuze soferul. Caci, uitati-va, asa cum am spalat-o de aseara, asa a ramas, curata ! ...

Van Manen se intoarse spre noi.

- E nebun ! Au innebunit toti aici ! .... Haideti in casa ... Am gasit-o deschisa, lucru care nu s-ar fi cuvenit, caci indata dupa plecarea noastra paznicul era dator sa incuie toate incaperile.

- Monteaza o piesa de teatru cu ajutoruul paznicului si al servitorilor, spuse Bogdanof indata ce am ramas singuri. Probabil ca ne credea pe toti beti ...

- Are s-o plateasca in orice caz destuiil de scump ! mormai Van Manen scotindu-si haina si lasindu-se sa cada intr-un fotoliu de paie.

Ma simtii obligat sa adaug si eu ceva. Caci mi se paruse ca surprind o lumina sarcastica in ochii citorva dintre servitori cind le-am spus ca am petrecut noaptea ratacind prin jungla. Gindul ca ne socotise atit de beti, incit sa-si ingaduie sa-si bata joc de noi, ma exaspera.

- In orice caz, mi s-a parut suspect allibiul cu masina curata, asa cum pretinde ca o lasase aseara, spusei. E un amanunt care tradeaza premeditarea.

Racoarea din casa, oboseala cu care luptasem greu in ultimele ceasuri ne-au facut sa punem capat discutiei, si dupa ce ne-am spalat, ne-am intins fiecare in paturile in care obisnuiam sa dormim, si foarte curind ne-a cuprins somnul.
7
Ne-a trezit Budge, sosit mult inainte de apusul soarelui pentru o vinatoare de citeva ceasuri. Nu parea prea incintat ca ne gaseste inca aici. Cind venea pentru vinatori scurte, nu-i placea sa intilneasca prieteni. S-a, mirat ca ne gaseste atit de obositi.

- V-ati cam pierdut capul azi-noapte, sspuse el, adresindu-se indeosebi lui Van Manen.

Simtii din nou cum imi dogorasc obrajii. Aceeasi jena am surprins-o pe fata lui Bogdanof.

- Soferul tau e un criminal ! incepu apprig Van Manen. Si se pregati sa-i poveisteasca intimplarea. Dar de la primele cuvinte Budge anevoie isi mai putea stapini zimbetul.

- Soferul spune ca nici n-ati plecat, iil intrerupse el. Si asa spun si ceilalti, de altfel ...

- Probabil ca sunt intelesi, interveni Bogdanof cu severitate. Asteapta sa vezi ce s-a intimplat pina la urma ...

Enervat, Van Manen isi continua povestirea. Din cind in cind, il completam si noi cu amanunte a caror precizie incepeau sa-l tulbure pe Budge.

- Dar nu inteleg cum v-ati putut ratacii, il intrerupse din nou pe Van Manen. Alt drurn nu mai e ... Va puteti con vinge, de altfel, singuri.

- Draga prietene, starui Van Manen, noii iti spunem cum s-au intimplat lucrurile. Explicatia o s-o cautam noi pe urma.

Si iar isi relua firul povestirii; cum, vazind ca nu mai iesim in sosea, i-a strigat soferului sa intoarca.

- Nu va mai aduceti aminte ce vedeati dde-a stinga si de-a dreapta drumului ? intreba Budge.

I-am explicat eu ce fel de arbori vedeam si cit mi se pareau de inalti. Budge se ridica de pe scaun.

- Dragii mei, iertati-ma, dar nicaieri in districtul asta nu se gasesc asemenea arbori. In afara de padurea de palmieri pe care o vedeti acolo - ne arata el cu bratul intins spre elesteu - in toata regiunea nu sunt decit eucalipti, cocotieri si salcimi. Acest Urwald de care-mi vorbiti nu exista prin partea locului ...

- Si, cu toate acestea, nici unul din nnoi n-am visat, se apara Bogdanof.

- Dar de ce nu vrei sa asculti pina la sfirsit ?! intreba Van Manen.

Budge ridica din umeri si se aseza din nou pe scaun. Van Manen isi continua povestirea. Cind ajunse la episodul cu tipatul care ne infiorase pe toti, Budge incepu sa zimbeasca. Dar dupa ce Van Manen povesti mai departe, incepu sa dea semne de nerabdare. 

De cite ori voia insa sa intreupa, interveneam noi, rugindu-l sa astepte sfirsitul. Ii era insa foarte greu sa se stapineasca. Sarea de pe scaun la fiecare amanunt pe care il precizam noi.

- Va bateti joc de mine ! izbucni el inn cele din urma, cind Van Manen ii descrise casa lui Nilamvara Dasa. Nu exista nici un fel de casa ascunsa in jungla prin toata partea locului. Iar de numele asta n-am auzit pina acum. Asta e o farsa ! ...

Incepu sa se agite prin odaie, incercind sa izbucneasca in hohote de ris, ca sa ne dovedeasca taria lui, singurul care nu se lasa pacalit de farse. Dar noua nu ne venea deloc sa ridem. Pe de o parte, eram turburati de cele ce ne repetase Budge - lucruri pe care le stiusem si noi de altminteri; ca nu exista o asemenea casa etc. - iar pe de alta parte, eram exasperati de neincrederea lui, de ideea lui ridicola ca voim sa-i facem o farsa.

- Iti dau cuvintul meu de onoare ca nu--ti mai vorbesc niciodata daca mai afirmi ca asta e o farsa, rosti cu solemnitate Van Manen. Daca vrei, ia-ne pe fiecare deoparte si supunene aceluiasi interogatoriu. 

Te vei conivinge ca am vazut toti acelasi lucru. E greu de intocmit o farsa care sa nu fie descoperita cind ajungi la amanunte. Si nici de halucinatie nu poate fi vorba, pentru ca eu am stait pe scaun in casa lui Nilamvara si oamenii astia m-au vazut cum stau pe scaun si m-au auzit cu urechile lor povestindu-i ce ti-am povestit si eu tie adineauri ...

- Si desigur ca nici el nu te-a crezut,, incerca inca o data sa glumeasca Budge.

- Dimpotriva, ii raspunse taios Vain Maanen. Stia si el de asasinarea acelei femei, si a inceput sa geama acoperindu-si fata ...

Bogdanof si cu mine ne-am grabit sa-i intarim spusele, adaugind ca nu-i intelegeam cuvintele, ca am distins doar numele de Lila. Budge ne privi incruntat, si, de data aceasta, nu mai adauga nici un comentariu. Ii facu doar semn lui Van Manen sa continue. 

Si pentru intiia oara Van Manen a putut sa povesteasca, ajutat numai de precizarile noastre. Cind sfirsi si incepu sa explice cum ne-em trezit amortiti in marginea padurii, si cum ne-am dat seama ca ne aflam destul de aproape de bungalov, Biudge se ridica solemn din scaun si, dupa o pauza, in care timp parea ca-si cintareste bine cuvintele, vorbi cu emfaza:

- Va dau cuvintul meu de onoare ca de ccind traiesc in India n-am mai auzit o asemenea intimplare. Stiu si eu destule intimplari misterioase si absurde, dar asta le intrece pe toate. 

Caci doara cunosc Seramporul ca pe Calcutta, si am vinat cincizeci de mile de jur imprejur si n-am intilnit niciodata nici urma de casa, asa cum spuneti voi. Ca sa va convingeti ca spun adevarul, imbracati-va si haideti cu masina sa cercetam ... Mai avem trei-patru ceasuri pina ce se face intunerec ...

Ne-am privit, Van Manen, Bogdanof si cu mine, oarecum turburati. Daca intr-adevar fuseseram victimele unei iluzii ?! Dar ne aminteam cu atita preciziune intimplarea noastra, stiam cit fusese de calma noaptea trecuta - cind nici unul dm noi nu bause mai mult whisky decit s-ar fi cuvenit - incit nu ne puteam indoi ca totusi statuseram aievea de vorba cu Nilamvara Dasa. Van Manen sari din pat, cu hotarire.

- Hai sa mergem ! ne spuse. Dar mergem cu masina ta, se adresa lui Budge. Caci pe magarul acela de sofer il spintec daca mai dau ochii cu el. Pretinde ca nici nu s-a miscat de aici ...

- Asta e lucrul care ma intriga cel maii mult, spuse Budge. Chiar admitind ca voi ati fi fost bine imbatati - ceea ce eu, ma grabesc sa adaug, nu sustin - nu inteleg cum ati ajuns in jungla fara sa vada soferul sau oricare altul din servitori. Ei marturisesc ca nu s-au culcat, ci au asteptat ordinele voastre.

- Atunci cum de nu si-au dat seama ca oodaile sunt goale?! intreba Van Manen. Cine a stins lampile?! N-a intrat nimeni, pina dimineata, ca sa pregateasca ceaiul sau sa vada daca nu lipseste ceva ?!

Budge ramase ingindurat. Intrebarile lui Van Manen il turburasera. Fara indoiala ca soferul si servitorii stiau ceva, destul de straniu, daca incearca sa-l ascunda cu atita abilitate.

- Ancheta o voi face eu mai tirziu, spuuse el. Deocamdata, sa ne convingem ca nu exista nici drumul, nici casa, nici oamenii intilniti de voi azi-noapte.

Am inceput sa ne imbracam in graba. Cind m-am privit in oglinda, m-am speriat de paloarea fetii si de adincimea cearcanelor. Figura intreaga imi era devastata ca dupa o cumplita suferinta. 

Coborind spre masina, am vazut curtea plina de oameni. Toti servitorii si alti citiva tarani in drum spre Serampore se adunasera sa ne vada. Ca sa gasesc neaparat ceva de vorbit pina ce ne aflam toti loc in masina lui Budge, m-am adresat lui Van Manen:

- Nu i-ai spus ca l-am initilnit si aseeara pe Suren Bose, si tot pe liziera padurii.

Amanuntul acesta paru ca face asupra lui Budge o impresie uluitoare. Ne privi patrunzator, ca si cum ar fi fost suparat pe noi ca nu-i spusesem mai inainte de intilnirea aceasta.

- S-ar putea ca lucrurile sa nu fie tottusi atit de simple, spuse Budge in soapta, ca si cum si-ar fi vorbit siesi.

L-am intrebat ce vrea sa spuna, dar s-a multumit sa mormaie, in timp ce masina pleca, fara sa mai adauge un singur cuvint. Parea preocupat de un gind pe care nu voia sa ni-l marturiseiasca ...
8
Citeva clipe in urma i-am cerut lui Bogdanof una din tigarile lui comandate special la Aden. Tragind primul fum, mi-am adus aminte - cu o precizie aproape dureroasa - de tigara pe care mi-o aprinsesem cu o seara inainte, putin timp dupa plecarea noastra.

 I-am atras atentia lui Budge asupra acestui amanunt, dar el a dat din cap fara sa-mi raspunda. In acea clipa mi-a fulgerat gindul ca, judecind dupa timpul cit imi fumasem eu tigara in noaptea trecuta, as putea preciza, cu o minima aproximatie, cind mi-am dat seama pentru intiia oara ca am ratacit drumul. 

Van Manen se uita mereu inapoi. Se intreba daca nu cumva am fi putut apuca noi prin alta parte. Dar a trebuit sa recunoasca ceea ce i se spusese de mai multe ori: ca drumul de masina se termina la bungalov, iar ceea ce pare o continuare a lui e doar un drum de carute care se infunda in elesteu.

Masina, de data aceasta, mergea destul de incet. Recunosteam peisajul de atitea ori strabatut, si atit de deosebit de padurea din noaptea trecuta. Padurea pe care o zaream noi acum era departe; ea se alinia alaturi de soseaua cea mare care venea de la Calcutta; acolo, intr-un anumit loc usor de idenatificat, zarisem noi pe Suren Bose. Dar de pe drumul care duce la bungalov, padurea pare destuil de departata; arborii intilniti pe aici sunt razleti si de esente felurite.

Tot privind de-a dreapta si de-a stinga noastra, am ajuns in sosea, si eu nu-mi sfirsisem inca de fumat tigara. Mi-am marturisit nedumerirea tovarasilor mei. Budge a poruncit soferului sa intoarca, si de data aceasta am mers foarte incet.

- Iti mai aduci aminte locul unde te-aii trezit azi dimineata ? ma intreba Van Manen.

Cu oarecare sovaieli, l-am descoperit, putine minute in urma. Era cam la vreo cinci sute de metri de drumul spre bungalov, in directia padurii. Am coborit cu totii din masina si i-am dus acolo. Apropiindu-ma, am recunoscut arborele de care ma rezemasem eu in nestire.

- Aici v-am gasit pe amindoi, ma adresaai lui Van Manen si Bogdanof. Si cred ca veneam din directia asta, aratai eu spre padure.
- Atunci e foarte simplu, socoti Budge.. Trebuie sa gasim urmele pe care le-ati lasat ...

Intradevar, un ochi priceput putea descoperi, ici si colo, pe covorul de frunze moarte, apasarea greoaie a piciorului unui european. Soferul lui Budge, pe care se parea ca cercetarea asta il interesa indeosebi, incepu sa le urmareasca. 

Inainta asa vreo cincizeci de metri, dar apoi urmele pareau ca parasesc padurea si se indreapta intr-un loc deschis, unde se pierdeau. Nu mai intelegeam nimic. Nu ne aminteam sa fi strabatut vreun cimp deschis, in afara de acel din fata casei lui Nilamvara, care se afla inconjurata din trei parti de padure.

Nu ne ramine altceva de facut decit sa strabatam padurea, spuse Budge. O cunosc destul de bine, am batut-o din toate partile, si va asigur ca nici urma de casa nu veti gasi in ea. Feriti-va insa de serpi ...

- Dar azi-noapte am umblat in inima junnglei, si nu ni s-a intimplat nimic, spuise Van Manen.
- Prin padurile unde ati colindat voi aazi-noiapte serpii de mult nu mai musca, raspunse misterios Budge.

Am mers asa cam vreo jumatate de ceas, si n-am descoperit nici macar o coliba. Van Manen incepea sa oboseasca.

- Daca vreti, putem continua, vorbi Buddge. Desi va repet ca padurea se intinde, asa cum o vedeti, inca vreo citeva leghe.
- Inutil sa ne mai obosim, spuse Bogdannof. Simt ca nu asta este padurea de azi-noapte.

- Alta nu mai este, il intrerupse Budgee. Ne-am intors dezamagiti din drum. Van Manen privea ratacit in toate partile, nevenindu-i sa creada.
- Daca vom fi ajuns asta-noapre, fara ssa stim, la miaza-noapte de Serampore ? intreba el.

Budge grabi pasul si-i raspunse peste umeri:

- Haidem la Serampore ! ...

Cu masina am ajuns acolo in vreo zece minute. Dar ne-am dat seama ca, oricum am fi gresit drumul, nu puteam trece de Serampore decit intrind in soseaua cea mare, care venea de la Calcutta. Peste cimp era cu neputinta de ajuns.

- Sa ne oprim la Chatterji, spuse Budgee. El poate ne va lamuri ...

Budge, care cunostea pe toata lumea, avea si la Serampore un prieten, pe acest Chatterji, negustor de iuta. Locuia aproape de marginea oraselului. L-am gasit acasa.

- Voi sa intrebati de casa si oamenii aaceia ca si cum ati fi auzit de ei, ne atrase atentia Budge. Nu cumva sa creada Chatterji ca ati visat urit si vreti sa va bateti joc de el ...

Chatterji era un om care stia foarte multe. Dar de o asemenea casa in mijlocul junglei nu auzise nici el. Cind Van Manen i-a povestit insa de Nilamvara Dasa si de fiica sau sotia lui, Lila, asasinata in chip misterios intr-o noapte, a holbat ochii la noi.

- Cine v-a spus lucrurile astea ?! intrreba el turburat.
- Un prieten pretinde ca a stat cu el dde vorba chiar in noaptea cind i-a fost oimorita copila, minti Van Manen.

- Dar lucrurile acestea s-au intimplat acum vreo suta douazeci de ani ! exclama Chatterji. Nilamvara Dasa a fost unul din cei mai renumiti vaishnava din Bengal, si tinara lui sotie, Lila, a fost intr-adevar ucisa de un sef de banda musulman, care se indragostise de ea si voise s-o rapeasca. Astea sunt lucruri care au intrat de mult in legenda.

- Nu stii cumva unde locuia acest Dasa ?! intreba Budge.

- Locuinta lui a fost de mult nimicita,, impreuna cu toate vilele hindusilor, prin 1810, preciza Chatterji. Dar nu poate sa fie prea departe de Serampore. El era un om foarte bogat de altfel, si avea mai multe locuinte. Sotia lui a fost rapita tocmai cind se intorcea, cu prea putini insotitori, din oras spre resedinta lor de vara. Unul din acesti insotitori, se spune a scapat si a dat de veste, iar la apropierea lui Dasa tilharii au omorit-o.

Am amutit, privindu-ne unul pe altul. Budge starui, intrebindu-l daca nu mai exista vreun Nilamvara Dasa prin imprejurimi.

- Nu cred sa mai fie vreunul cu acelasii nume, ne lamuri Chaitterji. Era o familie nobila, care s-a stins la inceputul veacului trecut. De altfel, nu se mai numeste astazi nimeni Dasa; numele modern e Das.

Tacu, si ramase si el mirat de nedumerirea infiorata care ne cuprinse pe toti. Isi rotea ochii de la unul la altul, necutezind sa ne intrebe si neintelegind ce se petrece cu noi.

- Prietenul d-voastra o fi auzit de Nillamvara din povestile care circula pe aici despre el, vorbi in cele din urma Chatterji. Caci, cum va spuneam, amintirea lui s-a pastrat inca, desi innegurata in legenda. S-au adunat multe balade in care se pomeneste de rapirea si uciderea Lilei ...

Van Manen se ridica brusc de pe scaun si se indrepta spre Budge.

- Haideti sa mergem ! spuse el. M-a razzbit oboseala ... Ne-am luat seara buna de la Chatterji si am plecat de-a dreptul spre Calcutta. Ne simteam, intr-adevar, foarte obositi. Citva timp, n-a vorbit nici unul din noi. Apoi Van Manen s-a intors catre Budge si i-a spus:

- Cred ca intelegi acum de ce nu trebuiie sa vorbesti nimanui de intimplarea asta ... Budge a dat din cap ginditor.
- Am fost, cum se spune, prada unei hallucinatii diavolesti, sopti Bogdanof.
- Daca ar fi fost numai o halucinatie .... il intrerupse Budge.

Am ramas iarasi tacuti, cu privirile plecate.

- Nu inteleg de ce Suren Bose a voit neeaparat sa ne faca martorii unei asemenea orori, spuse Van Manen. Are sa-mi fie greu, acum, sa-i mai dau mina ...
- Poate ca, fara sa vrem, am dat noi peeste el, imi marturisii si eu gindul.

- In orice caz, mi se adresa Van Manen,, lucrurile acestea ramin de acum inainte intre noi. Daca il intilniti pe Bose si nu puteti sa-l evitati, purtati-va asa ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat ...
9
Nici unul din noi nu s-a mai intors in Serampore. Bogdanof a zacut citva timp bolnav de friguri. Van Manen se facuse posomorit, iar Budge a renuntat sa-si mai petreaca week-end-urile la bungalovul sau. Citeva luni in urma am aflat, de altfel, ca l-a vindut pe un pret de nimic.

Imprejurari care n-au nici o legatura cu povestirea de fata m-au silit sa parasesc pe neasteptate Calcutta, si sa-mi caut linistea intr-o minastire din Himalaya apuseana, in regiunea Hardwarului. Pe Suren Bose l-am intilnlt o singura data dupa intimplarea de la Serampore. 

Am palit vazindu-l, dar nu l-am putut evita. Am avut o convorbire destul de montona, el intrebindu-ma, ca de obicei, despre studiile mele, eu raspunzindu-i distrat. Totusi, nu s-a putui opri sa nu zvirle o sageata in Van Manen.

- Batrinul nostru prieten bea prea multt pentru clima Bengalului, imi spuse el, rostind in deplina cunostinta de cauza o calomnie.

N-am stiut ce sa-i raspund - pentru ca fagaduisem sa nu pomenesc nimanui, si cu atit mai putin lui Suren Bose, de intimplarea din Serampore.

Dar, multe luni dupa statornicirea mea in Himalaya, lc Rishikesh, mi-am incalcat totusi cuvintul si i-am marturisit lui Swami Shivananda, omul cu care ma intelegeam cel mai bine din intreaga minastire, intimplarea aceasta extraordinara.

 Era si greu, de altfel, sa nu i-o marturisesc, pentru ca el insusi studiase si practicase cu multi ani inainte tantra, si de la el nadajduiam sa aflu dezlegarea atitor taine pe care mintea mea cruda nu le putea patrunde. Acest Swami Shivananda era de altfel un barbat interesant in toate privintele.

 Fusese medic in Singapore, fusese casatorit si avea doi copii, si intr-o buna zi a parasit totul si a plecat sa-si caute - cum spunea el - mintuirea intr-o minastire din Himalaya. 

Cindva poate voi scrie eu viata intr-adevar prodigioasa a acestui medic-ascet, care parcursese India intreaga cu picioirul, participase la toate sarbatorile religioase ale tuturor sectelor si studiase toate filozofiile, in cautarea linistii sufletului sau. Isi gasise aceasta liniste intr-o coliba pe malul Gangelui, la Rishikesh, unde se statornicise cu vreo sapte ani inainite de venirea mea acolo.

Se statornicise, e un fel de a vorbi - caci sase luni pe an se afla pe drumuri, fie urcind spre culmile inzapezite ale Bhadrinathului, fie coborind spre Pondichéry sau Rameshvaram.

Intr-o seara, pe cind ne plimbam amindoi in susul fluviului, printre stincile care incep sa se pravaleasca din munti chiar la capatul de miazanoapte al Rishikeshului, i-am destainuit intimplarea la care fusesem, fara voia mea, partas.

 Il vizitasem, ca de obicei, indata dupa cina, in coliba lui, si porniseram apoi spre Lakshmanjula, agale, tinindu-ne cit puteam mai aproape de malul apei. Dupa ce mi-a asculat povestirea, si-a intors zimbind capul catre mine si m-a intrebat:

- Si ai gasit vreo explicatie intimplarrii acesteia neobisnuite ?!

I-am raspuns ca incercasem mai multe explicatii, dar nici una din ele nu ma multumea pe deplin. De un lucru eram sigur: ca toate cite ni s-au intimplat se datorau, fireste, faptului ca noi ne apropiasem prea mult, fara sa ne dam seama, de locul unde Suren Bose implinea, in noaptea aceea, un ritual secret.

- Nu inteleg cum am fi putut noi, contiinuai eu, din bungalovul lui Budge, unde ne aflam, sa-i turburam prin apropierea noastra ritualul cutremurator pe care-l incepuse. 

Poate ca zona sacra creata pentru un asemenea ritual - care angaja, fara indoiala, forte magice exceptionale, si care implica, probabil, un decor terifiant si obscen in acelasi timp - poate ca zona aceasta cuprindea o arie foarte vasta. In orice caz, fie ca am plecat cu masina cu adevarat si am trecut prin zona rituala, sau ne-am apropiat prea mult de ea; fie ca n-am plecat deloc, cum sustin soferul si toti ceilalti servitori ai bungalovului, fapt este ca am intervenit, intr-un chip sau altul, in bunul mers al meditatiei lui Bose. 

Si atunci, pentru a nu fi turburat, Bose ne-a zvirlit, prin puterile lui oculte, intr-un alt spatiu si in alt timp; ne-a proiectat, cu alte cuviate, in episodul care avusese loc cu vreo suta cincizeci de ani in urma, in apropierea Seramporului, si am devenit, aproximativ, martorii asasinarii tinerei sotii a lui Dasa ...

Il privii pe Swami Shivananda, si mi s-a parut ca surprind un foarte discret zimbet pe buzele lui.

- Cred ca un asemenea lucru e posibil, staruii eu. Cred ca cineva inzestrat cu puternice virtuti oculte te poate scoate din prezent, iti poate anula conditia ta actuala si te poate proiecta oriunde in univers. Dar ceea ce ma nedumereste este un alt amanunt ...

Swami Shivananda isi intoarse rizind capul catre mine si-mi apuca mina.

- Oare numai acest "alt amanunt" te neddumireste in toata intimplarea pe care mi-ai povestit-o ?!

- Ca sa fiu sincer, marturisii eu, suntt o suma de amanunte secundare pe care nu le pot intelege. Bunaoara, nu stiu exact daca noi am plecat aievea cu maisma sau am trait o iluzie chiar de la inceput, chiar inainte de a parasi bungalovul. 

Daca am plecat aievea, atunci nu-mi dau seama cind ne-a surprins vraja; probabil dupa citeva minute de la plecarea noastra, indata ce ne-am apropiat, sa zicem, de zona sacra a ritualului si meditatiei lui Bose. 

Dar atunci, ce s-a intimplat cu soferul ? A fost si el vrajit o bucata de vreme si apoi si-a revenit, a vazut ca noi nu mai suntem in masina si s-a intors la bungalov, pregatindu-se sa joace teatru si intelegindu-se cu ceilalti servitori sa spuna ca nici nu s-a miscat din fata verandei ?! Sau a fost vrajit si s-a intors din drum fara sa-si dea seama, si-a reluat locul in fata verandei si s-a desteptat din vraja fara sa-si aminteaca nimic din tot ce facuse ?!

Astea ar fi posibilitatile primei ipoteze - ca noi am plecat aievea din bungalovul lui Budge. Dar am mai incercat si o a doua ipoteza: ca n-am plecat deloc, ca am avut doar iluzia unui inceput de drum cu masina, si ca, de fapt, vraja ne-a cuprins chiar in timpul cind ne aflam in bungalov. 

Am rationat astfel: fie ca Suren Bose simtea apropierea noastra, si atunci, pentru a ne indeparta de locul terifiantului sau ceremonial, ne-a vrajit, fie ca prin simpla implinire a acestui ritual secret s-au dezlantuit forte care ne-au proiectat, fara intentia lui expresa, intr-un alt spatiu si timp, ramine deschisa posibilitatea ca noi toti am fi putut fi "fermecati" chiar inainte de a ne sui in masina. 

Dar atunci cum sa-mi explic neparticiparea celorlalti - a servitorilor - la vraja ? Cum sa-mi explic faptul ca eu am simtit ca se petrece ceva straniu mult timp dupa ce mi-am aprins tigara, in masina, si numai dupa ce m-am convins ca nu recunosc peisajul ?! Atunci, cum am plecat noi din bungalov ?!

Pentru ca nu mai incape nici o indoiala ca am plecat, am ratacit prin jungla, ne-am intors pe un drum prafuit, cu hainele murdare si sfisiate. Dovada cea mai buna au fost urmele pe care le-a descopent a doua zi soferul lui Budge. Dar si aceste urme ma incurca foarte mult; ele nu se afunda in padure, dupa cum era de asteptat, ci se pierd in cimp, iar noi nu ne amintim sa fi strabatut alt cimp decit cel din fata casei lui Nilamvara Dasa ...

Swami Shivananda ma asculta cu atentie, dar fata ii era luminata de acelasi zimbet blind si iertator.

- Rationezi, in orice caz, ca un detecttiv, imi spuse el rizind din nou.
- Si rationez astfel pentru ca am o teoorie speciala a miracolului, raspunsei eu, iar intimplarea de la Serampore n-a fost un miracol, ci jocul unor forte magice de esenta inferioara, demoniaca.
- Tantra nu cunoaste calificative moralle pentru fortele magice de care vorbesti, ma intrerupse el. Se aseamana, in aceasta privinta, cu fizica d-voastra, cu conceptiile europene asupra caracterului obiectiv al fortei.

Eram dornic sa aflu insa de la el dezlegarea intimplarii acesteia, si nu ma simteam de loc dispus sa-l ascult vorbind despre asemanarile sau deosebirile dintre tantra si stiinta europeana. Asa ca l-am intrerupt.

- Oricare ar fi adevarul in privinta pllecarii noastre din bungalov, nu acesta e lucnul care ma nedumireste cel mai mult. Ci amanuntul pe care eram gata sa ti-l marturisesc adineauri, si pe care am sa ti-l spun acum. Inteleg foarte bine ca am fost proiectati in afara din timpul si spatiul actual si am devenit martorii unei drame intimplate acum o suta cincizeci de ani chiar prin acele locuri.

Padurea pe care am vazut-o noi de la un moment dat era padurea de atunci, vasta, cu arbori mari si venerabili, care fara indoiala ca au fost taiati in decursul secolului trecut. Casa lui Nilamvara era, de asemenea, o casa din secolul XVIII, una din vilele pe care am aflat ca le avea el in apropierea Seramporului, si care a fost in urma rasa de pe fata pamintului. 

Oamenii pe care i-am zarit acolo, ducind pe nasalia de ramuri trupul tinerei Lila, erau, tot asa, imbracati ca in secolul XVIII, cu turbane si salvari, cum nu se mai poarta acum in Bengal. Toate acestea le inteleg foarte bine. Si n-as fi avut nici o nedumerire daca noi, cei trei, ne-am fi trezit ca asistam la asasinarea Lilei si la jalea casei lui Dasa. 

Dar noi am auzit numai tipetele tinerei fete, si desi am alergat in toate partile, n-am vazut pe nimeni; nici pe ea, nici pe cei care o rapisera. Si apoi, acolo unde nu mai inteleg nimic este intrarea noastra in casa lui Dasa. Ar fi fost firesc ca noi, cum spuneam sa asistam la jalea lui de acum o suta cincizeci de ani; atit, si nimic mai mult. 

Dar n-a avut loc o simpla repetare a evenimentelor intimplate acum o suta cincizeci de ani, ci au intervenit elemente noi, create de prezenta noastra in acea casa. Noi i-am vorbit lui Dasa, si el ne-a raspuns. I-a raspuns, chiar lui Bogdanof ca nu intelege englezeste. 

Lucrurile acestea nu se intimplasera, insa, acum o suta cincizeici de ani. Deci nu asistam pur si simplu la o scena de mult intimplata, ci interveneam in aceasta scena, modificind-o prin prezenta noastra de care eroii luasera cunostinta, si prin intrebarile noastre, la care ei ne raspundeau.

E adevarat, cele doua personaje, batrinul servitor si Nilamvara, ni se pareau nefiresc de intepenite. Daca as fi aflat de la Chatterji ca amindoi murisera in aceaasi noapte cind a fost asasinata Lila, as fi inteles ca noi am avut in fata imaginea lor spectrala, asa cum aratau ei in clipa mortii. 

Dar Dasa a mai trait dupa moartea sotiei, si e de presupus ca si servitorul lui a mai trait citva timp. Deci imaginea cunoscuta de noi in noaptea aceea nu era cea pe care au avut-o cind au murit, multi ani in urma. Atunci, cum sa-mi explic intepeneala lor de spectre ?

Episodul la care am asistat noi, uciderea Lilei, nu presupunea rigiditatea lor cadaverica. Asadar, noi n-am retrait exact o intimplare de acum o suta cincizeci de ani, ci am fost proiectati ca martorii unui eveniment de acum o suta cincizeci de ani, eveniment pe care insa l-am modificat. 

Dar asta e intr-adevar dincolo de orice margine a intelegerii omenesti; caci daca mintea mea poate accepta ipoteza ca, datorita unor anumite forte necunoscute, sunt in stare sa anulez timpul si sa asist la un eveniment trecut, aceeasi minte refuza sa accepte ca e posibil sa modific structura si infatisarea unui asemenea eveniment trecut. 

Accept ipoteza ca as putea asista la batalia de la Waterloo, insa nu pot accepta ca as puea asista la batalia de la Waterloo vazind in acelasi timp cum Napoleon iese biruitor ...

Swami Shivananda incepu sa rida si-mi lua bratul.

- Tot rationamentul d-tale e foarte frumos, insa e cu desavirsire gresit, imi spuse el. Dar nu vrei sa ne plimbam putin ? ma intreba brusc, indemnindu-ma.

L-am urmat, departindu-ne de malul Gangelui si urcind incet poteca spre padure.

- Si e gresit, continua el, pentru ca aacorda oarecare realitate intimplarilor, fie aceste intimplari trecute, prezente sau viitoare. Dar nici o intimplare din lumea noastra nu e reala, dragul meu. Tot ce se petrece in cosmosul acesta e iluzoriu.

 Si moartea Lilei, si jalea sotului ei, si intilnirea dintre voi, oameni vii, si umbrele lor, toate acestea sunt iluzorii. Iar intr-o lume de aparente, in care nici un lucru si nici un eveniment nu e consistent, nu isi are realitatea lui proprie, oricine e stapin pe anumite forte, pe care voi le numiti oculte, poate face orice vrea. Evident, nici el nu creeaza nimic real, ci numai un joc de aparente.

- Nu inteleg, marturisii eu confuz. Toaate lucrurile pe lumea aceasta sunt iluzorii, admit, dar chiar si iluziile acestea au anumite legi ale lor, care le acorda o aparenta de consistenta.

- Iluziile si aparentele se supun la leegile de care vorbesti numai pentru cel care crede in aceste legi, continua Swami Shivananda. Dar se pare ca Suren Bose, si poate nu numai el, nu credea in "legile" care conduc universul de iluzii si aparente ...

Vazind ca eu ramin cu privirile in pamint, inca neconvins de argumentele lui, imi strinse mai puternic bratul si ma indemna.

- Haide, am sa-ti explic... in acea cliipa simtii brusc dogorindu-mi obrajii, si rasuflarea aproape mi se opri in piept. M-am clatinat, si fara indoiala as fi cazut jos, daca nu ma sustinea bratul ferm al lui Swami Shivananda.

Mi se parea ca ma trezesc in alta lume. Racoarea noptii himalayene disparuse ca prin farmec, lasind loc noptii calde, umede a tarilor de Sud. Nu-mi dadeam bine seama ce se petrece cu mine, si ridicai cu teama privirile din pamint.

Am palit vazind in jurul meu o padure imensa. Swami Shivananda ma silea sa merg, cu pasi repezi, fara sa-mi vorbeasca. Dar deodata am recunoscut imprejurimile, si am zarit jaraticul in vetrele parasite, si am vazut, nu prea departe in fata noastra, casa lui Nilamvara. Tot singele mi s-a scurs din obraji, si, cu toata rezistenta tovarasului meu, mi-am smuls bratul din strinsoare si am cazut la picioarele lui.

- Asta n-o mai pot indura, Swami ! am sstrigat. Trezeste-ma ! Lucrul asta nu-l mai pot indura a doua oara ! ...
Nu mai stiu ce-a urmat. Cind m-am desteptat, a doua zi, in kutiarul meu, soarele se inaltase de mult, si apele verzi ale Gangelui mi s-au parut nespus de blinde, fara asemanare de limpezi si odihnitoare.

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites