DENUMIRI VECHI DACE

Calendar romanesc traditional

Decembrie

(Undrea)

Luna Decembrie are o istorie la fel de indelungata ca si poporul roman. O celebreaza si dacii - cu un intreg cortegiu de sarbatori - numind-o An-Dar (Sfarsitul Anului) sau Neikoy (Batranul). Calendarul popular romanesc a mostenit multa vreme denumirile dacice, care au devenit prin modificare fonetica Andrea, Indrea sau Undrea.

Decembrie este luna a zecea in calendarul roman (cu inceput de an la 1 martie) si luna a douasprezecea in calendarul iulian si gregorian (cu inceput de an la 1 ianuarie). Ea este prima luna a iernii, atat in calendarul oficial (1 decembrie), cat si in cel popular (6 decembrie - Mos Nicolae).

In aceasta luna, plina de zapezi si de zurgalai, se praznuiesc datini si sarbatori mostenite din vremuri stravechi. Putine popoare sunt atat de conservatoare cu traditia lor ca romanii.

Craiasa Zapezilor

In mitologia geto-dacilor, zana care aducea zapezile se numea Aurelia-Eftepir, adica Alba ca Zapada. Ea era o fata de imparat, logodita cu un flacau ce a fost prefacut de catre o vrajitoare intr-un arbore tanar si dalb (mesteacan). Fata l-a asteptat pe logodnicul ei mult timp, a plans si l-a jelit pana ce i-au albit cositele. Zanele au fost induiosate si au trecut-o in randul lor si au daruit-o cu aripi. Pentru ca fata apucase sa se imbrace in mireasa, aceleasi haine le poarta si astazi. Ea este Craiasa Zapezilor si locuieste in vazduh, deasupra norilor, intr-un palat cu totul si cu totul de clestar si de pietre scumpe.

La ea vin toti flacaii si fetele ce-au murit inainte de casatorie. In curtea palatului se afla o uriasa biserica de gheata, unde se fac slujbe si se inalta rugaciuni catre Dumnezeu, ca sa aduca pacea vesnica pe pamant. In noaptea Sfantului Andrei, toti acesti tineri incep un bal, care tine pana primavara. In timpul dansului, din aripile lor cad fulgi care se astern pe pamant sub forma de zapada. Din cand in cand, Craiasa Zapezilor coboara si ea pe pamant, pentru a-si cauta mirele printre copacii dalbi.

Vorbe batranesti la gura sobei

- Daca padurea s-a innegurat, timpul se incalzeste; daca padurea vuieste, va ninge.
- Daca fumul iese din cos drept in sus, vine timp geros; daca se lasa in jos, urmeaza moina; daca nu este vant si fumul se lasa pana aproape de pamant, sa ne asteptam la zapada.
- Daca lemnele trosnesc in soba si flacara focului este rosie, vine ger mare; daca lemnele nu ard si iese fum, va fi moina.
- Daca pe 6 decembrie este frig, urmeaza un an cu recolte bogate.
- Daca pe 12 decembrie este soare, de Anul Nou va fi ger si cer senin; daca va fi nor si pe pomi promoroaca, de Anul Nou va fi cald si innorat.
- Daca in seara de 25 decembrie cerul va fi instelat, urmeaza un an cu o recolta buna de fructe; daca ziua va fi calda, primavara va fi rece.

Sfanta Varvara - 4 decembrie

(Patroana minerilor)

Pe 4 Undrea (decembrie) este Sfanta Varvara, echivalenta nimfei trace Abarbareea. In aceasta zi, gospodinele nu lucreaza, pentru ca ele si familiile lor sa fie aparate de boli. Se "imbarbureaza" copiii pe frunte, pe obraz si barbie cu semnul crucii, cu miere de albine, ca sa fie feriti de varsat si de bube. Se face si se coace turta dragostei. Aceasta zi se tine si pentru furtuni, caci daca lucrezi, se starnesc furtuni mari in timpul anului. Se da turta de pomana, cu canepa si cu felii de dovleac nefiert. In aceasta zi se mananca doar azima cu miere. Cine n-a zacut de varsat sa se fereasca de a manca fructe sau legume, caci va iesi varsatul tot asa de mare ca si fructul mancat.

Rugaciune catre Sfantul (Ierarh) Nicolae

"Am auzit, Nicolae, de minunile tale si m-am spaimantat, ca de bucurie si de frica fiind cuprins, ce am a raspunde nu ma pricep. Ci tu, cu rugaciunile tale cele treze, lumineaza-mi mintea ca sa cant lui Dumnezeu, dimpreuna cu tine: Aliluia!"

Sfantul Ierarh Nicolae

Intre praznicele Bisericii si ale sarbatorilor crestinesti, traditia poporului nostru pune la loc de frunte Ziua Sfantului Ierarh Nicolae.

Sfantul Nicolae, facatorul de minuni, al carui nume se talmaceste "biruitor de popor, biruitor al raului", a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximilian. A murit la 6 decembrie, anul 342. Din anul 1087, moastele Sfantului Nicolae se afla la Bari, in sudul Italiei, luate din Mira, ca sa nu cada in mainile musulmanilor. In secolul trecut, mana dreapta a Sf. Nicolae a fost adusa si asezata in Biserica "Sf. Gheorghe" din Bucuresti, unde se afla si astazi. Despre Sfantul Nicolae, legenda populara spune ca este unul din cei care pazesc Soarele, alaturi de Sfantul Toader. Se spune ca Soarele, ingrozit de relele pe care le vede pe pamant, ar vrea sa fuga, de aceea Tatal Ceresc i-a pus pe cei doi sfinti sa-l pazeasca.

Dupa calendarul iulian, la 6 decembrie este solstitiul de iarna. Soarele este alungat de Sf. Nicolae spre miazanoapte, pana ajunge la Sf. Toader (echinoctiul de primavara). De aici, este alungat de Sf. Toader spre miazazi. Sfantul Nicolae vine pe bolta cereasca calare pe un cal alb (aluzie la prima zapada cazuta). De asemenea, el stapaneste apele si este patron al corabierilor, pe care ii salveaza de la inec. El ii apara si pe soldati in razboi, ajuta vaduvele, copiii si fetele sarace la maritat, aduce cadouri copiilor, dar ii si pedepseste cu o nuielusa, atunci cand nu sunt cuminti. Are mare trecere pe langa Dumnezeu. La marile sarbatori crestine, cand se deschide Cerul, sfantul ar putea fi vazut stand la masa cu Dumnezeu.

De unde vine obiceiul ca, la 6 decembrie, de Mos Nicolae, copiii sa primeasca daruri? De la neasemuita darnicie a sfantului care, dupa moartea parintilor sai, a impartit considerabila avere mostenita celor saraci. In ziua aceasta, copiii primesc multe dulciuri. Turta dulce este la loc de cinste.

Postul Craciunului

Este perioada de 40 de zile de dinaintea Craciunului. El se numeste si Postul Nasterii Domnului. Incepe la 15 noiembrie si se termina pe 24 decembrie. Pentru aceasta perioada, Biserica a instituit o serie de interdictii alimentare si de comportament. Aceste reguli aduc aminte crestinilor de patriarhii si dreptii din Vechiul Testament, care au petrecut timp indelungat in post si rugaciune, in asteptarea si nadejdea venirii lui Mesia. Totusi, Postul Craciunului este mai putin sever decat celelalte. (Numai intre 20-24 decembrie este mai aspru.) Daca lunea, martea sau joia cade serbarea vreunui sfant cu doxologie mare, se dezleaga la peste, iar miercurea si vinerea, in acest caz, se dezleaga la ulei si vin. Daca se intampla ca miercuri si vineri sa fie un sfant cu priveghere (5, 6, 9, 12 si 13 decembrie), ori Hramul Bisericii, atunci se dezleaga la peste, ulei si vin. In aceasta perioada se fac sezatori, se formeaza cetele de colindatori, se invata colinde, se fac claci si multe glume pe seama fetelor.

Rugaciune pentru Postul Craciunului

Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mai departe. Cel ce mai inainte ai intocmit, prin Legea Ta cea Veche si Noua, aceste zile de post, la care ne-am invrednicit sa ajungem acum, pe Tine te laudam si Tie ne rugam: intareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si biruinta asupra pacatului, ca impreuna cu Tine, rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu buna placere inaintea Ta, intru zilele vietii noastre.

Sfantul Ignat - 20 decembrie

(Macelul porcilor)

La 20 Undrea e Sfantul Ignat sau Ignatul, cand se taie porcii pentru Craciun. Se face pomana porcului. E bine sa te manjesti cu sange de porc pe fata, ca sa fii rosu la fata si sanatos peste an. Traditia spune ca porcii viseaza cu o saptamana inainte ca vor fi taiati si incep sa slabeasca. Se spune ca nu este bine sa tai porcul in zi de luni sau vineri. Porcului taiat i se smulge parul de pe spinare si se moaie in sange, sa nu i se stinga neamul (daca este bun).
Capatana se duce in casa, cu ratul in spate, sa nu se sparga oalele. Daca in inima porcului se gaseste mult sange inchegat, este semn ca stapanul va avea noroc de bani. Untura de la porcul negru este buna pentru vraji. Sfintita de preoti la Boboteaza, se folosea pentru ungerea mortilor, despre care se banuia ca vor deveni strigoi. Femeile insarcinate tin sarbatoare pentru ca sa dea nastere la copii intregi la trup si la minte. Daca nu ai porc de Ignat, e bine sa tai o pasare: vazand sange in ziua aceasta, esti ferit de boli si necazuri tot anul.

Pomana porcului

In fiecare gospodarie unde se taie porc, e sarbatoare. Vecinii care ajuta la taiatul porcilor sunt ospatati la aceasta pomana a porcului, cand toata lumea se cinsteste cum e datina. Gospodina prajeste creierii porcului in vatra fierbinte. Rinichii si cateva bucatele de carne macra se pun pe frigare, ori se face o tochitura. Alaturi de tochitura se scoate varza acra, ori tuica, vin nou si traditionala mamaliga.

Prof. Gabriela Barbu

Fulgul de zapada de Nichita Stanescu
Iarna ninge cu ochi mari
Peste codri seculari
Cand coboara lin si mandru
Cu argint lucind pamantul.
Fulgul de zapada este
Ochiul apei din poveste,
Ce se vede uneori
Cand coboara lin din nori.
Fulgul de zapada stie
Ca el e o bucurie.
Iarna, cand cu ochii mari
Ninge-n codri seculari.

Ghicitoare"Noaptea nu-i sclipicioasa
Moartea nu-i tinoasa"(Zapada)
sursa

Read More

Pericolele de sub Bucuresti

De la un an la altul bucurestenii se pling de sanatate, de dureri de cap tot mai dese, de ameteli care dureaza tot mai mult, de stari de somnolenta care se cronicizeaza. Si toate acestea au fost puse ba pe seama radiatiilor ba pe seama stresului ba pe seama poluarii pregnante sau a faptului ca, dupa 1990, romanii si-au luat chiar si cite 2-3 servicii. Unii chiar au mers mai departe si au declarat ca Bucurestiul este permanent tinta unor atacuri dint-un razboi nevazut care se duce la nivel paranormal si despre care oamenii simpli nici nu stiu nimic si nici macar nu ar cuteza sa se gandeasca la astfel de lucruri. Fara sa tragem linie, sa trecem in revista cateva dintre pericolele zilnice la care este expusa capitala si despre care nu s-a vorbit niciodataa decit cel mult in anumite cercuri.

La un pas de o posibila epidemie de ciuma

Desi la ora actuala ciuma este o boala eradicata de mult, ceea ce nu se stie este ca ea poate sa loveasca necrutator capitala Romaniei. Si asta pentru simplul motiv ca, in urma cu sute de ani, bolnavii de ciuma erau, pur si simplu ingropati la gramada, intr-o singura groapa, iar peste ei se turna var, in ideea ca varul va izola virusul respectiv. Ceea ce nu stiau medicii din acele vremuri insa, se referea la longevitatea virusului si la faptul ca varul actioneaza ca un izolator: adica, pe de o parte, izola, intr-adevar, pentru moment, virusul ciumei, dar pe de alta parte il conserva, pur si simplu. Ciuma, o boala necunoscuta europenilor, avea sa fie adusa din pustele Asiei de hunii lui Attila in a doua jumatate a secolului al V-lea.

De-a lungul secolelor au fost o serie de epidemii de ciuma, dar cea mai cumplita s-a declansat in timpul domniei lui Caragea, in anul 1812. Bucurestiul a fost aproape pustiit in acele vremuri iar cei care nu mureau loviti de cumplitul flagel, paraseau orasul catre zone mai ferite, in special zone de munte si de padure. Scrierile din acea perioada spun ca tacerea era atit de apasatoare peste Bucuresti, incit se puteau auzi filfiitul din aripi ale pasarilor si zgomotele produse de ciocul acestora, ca un fel de prevestire a nenorocirilor. Din pacate, in timp, s-a petrecut un eveniment care nu a putut fi prevazut de edilii secolelor respective: marginea Bucurestilor a devenit zona centrala, iar actualele excavatii pot scoate oricand la suprafata mortii adormiti de ciuma.

In urma mai bine de 30 de ani, cand au inceput sapaturile pentru metrou si pentru Casa Poporului, in unele locuri s-au descoperit locuri unde fusesera ingropati ciumatii. Doar printr-un noroc epidemia nu s-a declansat existind riscul ca la orice noua constructie sa fie descoperite gropi comune cu morti de ciuma. Mai mult, se pare ca, din diverse motive, o parte din cei morti au fost aruncati in subterane, acoperiti cu var ti surpat apoi pamantul de deasupra. Specialistii in virusologie afirma ca la ora actuala virusul de ciuma nu mai este mortal, dar asta doar in cazul in care este depistat la timp si izolat. Pentru ca exista voci care spun ca vaccinurile impotriva ciumei sunt putine si ineficiente, atita vreme cit au fost obtinute din tulpini deja invechite ale virusului respectiv.

Ioana Matei, arheolog, considera ca: “numarul celor morti de ciuma si ingropati la temelia propriei case sau inhumati in graba poate fi foarte mare, iar in zilele noastre s-a pornit o adevarata campanie de construire a unor blocuri gigant in Bucuresti. Interesele de moment pot face ca orice descoperire de aceasta natura sa fie tinuta strict secreta, intrucit oprirea, chiar si partiala a lucrarilor de constructie, ar cauza pierderi imense pentru antreprenori si investitori. Asa ca cei mai multi, daca vor descoperi astfel de cadavre infestate cu ciuma, nu numai ca nu vor sti cu ce au de-a face, dar exista riscul ca sa le arda in crematoriile proprii si in felul acesta sa declanseze, pur si simplu, epidemia mortala”.

Lacul urias de sub capitala Romaniei

Cu milioane de ani in urma, pe locul unde este astazi Bucurestiul se intindea Marea Getica. Treptat, fundul marii s-a ridicat iar marea s-a retras, facand loc manoasei Cimpii Romane. Cu toate acestea, un fenomen ciudat, dar deloc rar, a dus la conservarea unei parti a fostei mari, sub forma unui lac subteran. Ne explica domnul Andrei Mocanu, geolog de profesie, care la ora actuala scrie despre istoria geologica a Bucurestiului: “Practic ce s-a intamplat in acele vremuri: din cauza efortului pamantului, scoarta terestra s-a ridicat, pur si simplu, formind o concavitate in care s-a pastrat apa marii milenare. Imaginati-va urmatorul aspect: aveti o saltea de plaja, plina cu aer. Puneti pe ea o galeata cu apa, plina, la mijloc, apoi indoiti cele doua margini ale saltelei pana cand se impreuneaza. In felul acesta galeata a ramas la mijloc, dar in acelasi timp este complet acoperita de cele doua margini ale saltelei. Exact asta s-a intamplat cu Marea getica: apa s-a retras parsial, iar marginile scoartei terestre s-au incretit pana cand au format zona de deal pe care s-a ridicat, ulterior, Bucurestiul”.

In sustinerea teoriei sale, domnul Mocanu aduce fenomenele care se petrec fie zilnic, in statiile de metrou fie in perioadele cu ploi, cand canalele se infunda. “Apa se scurge, e adevarat, dar la un moment dat lacul subteran se umfla si da pe dinafara, lucru care duce la saturatia pamantului cu apa si la aparitia fenomenului de baltire. Fenomenul nu are nici o legatura cu asa zisa canalizare defectuoasa - care oricum este defectuoasa - ci cu saturatia dcu apa a pamantului. Apoi, nu-mi spuneti ca nu ati remarcat, faptul ca in anumite statii de metrou, indiferent daca este zi sau seara, se aude curgand permanent o apa. Nu e vorba despre nici un riu ci pur si simplu de canalele prin care apa de la suprafata se scurge in lacul subteran”.

O bomba naturala care poate exploda oricand

Mai mult, domnul Mocanu considera ca Ceausescu a facut, printre multe altele, o gresala capitala in perioada de urbanizare si modernizare a Bucurestiului: a construit lacul de la Ciurel, pe Dambovita. Initial lacul s-a vrut sa fie transformat in primul port pe Dambovita, barci si vaporase de mic tonaj urmind sa strabata drumul pana al dunare. “Din nefericire, presiunea pe care lacul Ciurel o exercita asupra pinzei freatice din adancime s-a dovedit fatala, aducand o serie de izvoare mai mici sau mai mari, catre suprafata, impiedicand deversarea acestora in lacul de sub Bucuresti”. Si asta nu este totul, presiunea exercitata ducand la aparitia unui pericol despre care cei mai multi nici macar nu au habar, anume pungile cu gaze de sub oras. “Unii spun ca din cauza lucrarilor de punere a conductelor cu gaz, in Bucuresti, s-a ajuns la situatia in care Capitala sta efectiv pe o bomba care poate exploda in orice ceas. Este o aberatie si in acelasi timp este purul adevar. De ce este o aberatie? Simplu, pentru ca in cazul unei explozii locale, alimentarea cu gaze se intrerupe aproape instantaneu. Deci ar putea, cel mult, sa aibe loc o explozie undeva la un bloc, cel mult. In acelasi timp insa, Bucurestiul sta pe o acumulare de gaze. Acestea s-au format, de-a lungul milioanelor de ani, prin putrezirea animalelor marine care traiau pe vremuri in Marea Getica si care au fost izolate, in momentul in care pamantul s-a incretit si a format concavitatea in care se gaseste lacul subteran, iar presiunea exercitata de Lacul Morii si de apele subterane, risca oricand sa impinga aceste gaze spre suprafata. Din pacate, nu exista o modalitate de ardere controlata a acestor gaze, pentru ca orice flacara care ajunge in adanc poate transforma zona intr-una desertica.

Bucurestiul de acum 2300 de ani

Cu toate acestea, exista o minune care pana acum a facut fata pericolului din adancuri: canalele si subteranele Bucurestiului. Si nu vorbim despre canalele construite de comunisti, ci despre subteranele existente de mii de ani in aceasta zona. Domnul Iulian Georgescu, profesor de istorie, are propria sa opinie:

“Aduceti-va aminte ca fanariotii se plimbau cu trasura pe sub pamant. Chiar credeti ca intr-o suta de ani, acei fanarioti puteau sa construiasca asemenea coridoare tainice? Pai sa nu uitam cit a durat ca sa fie preschimbate subteranele si transformate in metrou, asta la sfirsit de secol XX, cu utilaje si oameni. Deci cum va inchipuiti ca puteau sa faca acei fanarioti lucrarile de amenajare a subsolului cu o sapa si o galeata rudimentara?! Nu, domnilor, subteranele au existat dintotdeauna si ele sunt pomenite chiar si pe vremea dacilor. Pentru ca Bucurestes, in anii 292 i. H. era atestat documentar ca fiind capitala Gaetiei (Getiei), condusa in acei ani de Dori regis thracum: Dromichaites, cum i-au spus grecii sau Doru Mihaita, asa cum i se spunea in realitate”.

Subteranele, indiferent cine le-a construit, au scapat pana acum Bucurestiul de o eventuala explozie, gazele acumulate in adinduri gasind loc de trecere catre suprafata si intr-o asemenea concentratie incit sa nu fie periculoase pentru oameni.

“Se mai intampla ca uneori, o punga mai mare de gaze sa iasa din adancuri si atunci, de regula, bucurestenii se pling de dureri de cap, de ameteli sau au o stare de somnolenta, de lene. Nu e vorba despre nici o boala pe sistem nervos sau de nici o oboseala cronica, asa cum lasa unii sa se inteleaga, ci pur si simplu de inhalarea unei cantitati prea mari din acele gaze. Acum doar nu o sa vreti sa se anunte la televizor ca Bucurestiul este in pericol, ca doar banii in Bucuresti se fac si cele mai mari interese aici sunt”.

Subteranele salvatoare

Numai ca blestemul care a cazut pe neamul getilor s-a transmis si catre noi, urmasii lor. Pentru ca ceea ce ne-a salvat pana acum ne poate aduce pieirea de acum inainte. Subteranele de sub capitala, desi construite dupa forma unui furnicar, au adus cu ele un pericol nou: orasul se poate surpa sau macar unele zone ale acestuia, intrucit a ajuns sa semene cu un urias svaiter.

“Este si motivul principal pentru care reteaua de metrou este permanent prelungita”, este de parere domnul Mocanu. “Pentru ca prin asta o serie de subterane sunt cimentate, betonate si intarite cu liniile de metrou, ducand la o crestere a securitatii zonei respective. Cel mai mare dezastru s-a petrecut in timpul cutremurului din 1977 cand, din cauza acestor goluri de sub oras, aproape tot centrul Bucurestiului s-a naruit. Atunci s-a alarmat Ceausescu si a pornit campania de construire intensiva a metroului, oferind poporului o explicatie plauzibila si ascunzind existenta trecatorilor subterane, de teama de a nu fi folosite de eventualii dizidenti”.

Pamantul viu de sub Capitala

Cei care au lucrat la metrou au vazut si au auzit lucruri greu de crezut. Mircea Ioanid, pensionar, isi aminteste cu groaza niste intamplari din anii `80 al caror martor a fost pe cand cara cu basculanta pamant din subteran.

“Nu am fost singurul care am trait astfel de intamplari, dar sunt singurul care a mai ramas in viata dupa tot ce s-a intamplat. Pentru ca pamantul i-a inghitit, pur si simplu pe ceilalti. Pamantul era viu, la propriu. Si eu eram tinar sofer si in putere si nu ma temeam asa, cu una cu doua, dar cand imi amintesc de intamplarile respective mi se zbirleste si acum parul in cap de frica”. Dumnealui sustine ca, in 1982, unul dintre excavatoare a scos la suprafata un cadavru bizar. Avea in jur de 2 metri sI ceva sI era imbracat straniu, cu un fel de roba rosie si cu o masca neagra pe fata. Pielea era de o culoare maronie. Ceea ce ne-a uimit pe totI a fost senzatia ca acel barbat era inca viu. Avea ochii larg deschisI iar fata sa, desI cu trasaturi frumoase, inspira teama. Unul dintre colegii mei chiar a facut o gluma sI spunea ca asa trebuie sa arate Satana, daca o exista. Nu stiu daca a fost o simpla coincidenta sau mai mult, dar la cateva zile dupa, pe colegul asta l-au descoperit mort. La autopsie medicii au spus ca avea toate organele interne imprastiate, ca sI cum ceva ii explodase in interior”.

Dar ceea ce i-a uimit pe cei citiva lucratori care au vazut cadavrul a fost obiectul ciudat pe care aratarea il tinea in mana si care semaca cu un baros mai mare termanat cu o secure cu doa taisuri. “Si nu atit arma din mana aratarii ne-a uimit cit mai ales faptul ca nu mai vazusem niciodata nimic asemanator si ca, desi parea ca statuse sub pamant timp de sute de ani, nu avea nici un fel de rugina pe ea. Arma si cadavrul au fost izolate pana urma sa vina un specialist, dar in seara respectiva au disparut complet, in mod surprinzator. “Au venit cei de la Securitate si ne-au intors pe toate fetele, ne banuiau ca suntem intelesi cu dusmanii de clasa si ca am ascuns cadavrul. Dar am trecut si de asta. In schimb, ceilalti colefgi ai mei au disparut, pe rind, inghititi de pamant, fara ca cineva sa mai dea de urma lor. La disparitia unui am fost de fata si nu am putut uita nici acum urletul animalic pe care l-a scos, strigand, incercand sa se agate cu unghiile de o margine de pamant: . Eu sunt singurul care am scapat pentru ca mi-am cerut transferul pe un alt santier”.

Refugiul ultimilor zei ai dacilor

Legendele vechi vorbesc despre o rascoala a uriasilor si a titanilor impotriva stapanului de atunci al Pamantului, respectiv Zeus. Rasculatii au invins, in prima faza dar zeii au fost ajutati de eroul pelasg Hercule care i-a invins, i-a ferecat cu lanturi grele si i-a aruncat sub pamant. Tainita in care au fost azvirliti titanii se pare sa fi fost Bucurestiul, iar subteranele au fost construite de Hefaistos, zeul din adancuri, special incit nici una sa nu duca la suprafata. Domnul Alexandrescu Tiberiu, etnolog si folclorist, spune ca legenda Minotaurului este adevarata, dar realitatea a fost deformata.

“Bucurestes a fost numit asa in urma victoriei asupra titanilor, pentru ca zeii cei vechi s-au bucurat de triumful lor vremelnic si au construit un oras in care oamenii sa se bucure mereu si sa celebreze de-a pururea victoria asupra titanilor. Numai ca aici, sub Bucurestes, a fost construita, de asemenea si cea mai cruda inchisoare, ferecata cu lacate magice: un labirint in care cei care patrundeau nu mai ieseau niciodata la suprafata, pentru ca nu mai reuseau sa gaseasca drumul. Va intrebati de ce oare nu le dadea prin minte sa faca semne pe pereti si sa mearga dupa ele? Simplu, pentru ca labirintul insusi era viu si isi schimba retelele de colidoare permanent. Pamantul acesta, domnilor, a fost un pamant viu dintotdeauna. De aia tara s-a numit Getia sau Geia iar getii au fost fii sai”.

Si tot aici, in labirintul de sub Bucurestes, domnul Tiberiu considera ca au fost inchisi ultimii zei de catre Apostolul Andrei, cel care i-a crestinat pe daci. “Poate o sa vi se pare ciudat ca un intelectual ca mine crede in zei si in forte nevazute. Credeti-ma cand va spun un lucru: cu cit stiinta se dezvolta mai mult, cu atit mai mult ea se apropie de Dumnezeu. Ajungem sa ne punem niste intrebari firesti iar raspunsurile nu le putem gasi in aceasta lume, pe calea rationamentului logic. Iar fenomenele din adancul Bucurestilor sunt dincolo de orice logica si ratiune”, incheie domnul Tiberiu.

Taina bisericilor ortodoxe

Pentru a afla mai multe, ne-am adresat unui mic grup de specialisti in domeniul paranormalului si i-am rugat sa ne ajute sa ne formam o parere asupra lucrurilor pe care le-am aflat. Irina Asaftei, Remus Dumitru si Petre Petre sunt mediumuri cunoscute in lumea lor si care se ocupa cu masurarea cimpurilor de forta si a perturbarilor acestora. De la ei am aflat un lucru interesant, anume ca, din punct de vedere energetic, Bucurestiul este pozitionat pe un nod de energie negativa telurica.

“Asta nu inseamna ca Bucurestiul este negativ, ci ca acel cimp, in functie de directia sa de expansiune, poate afecta viata de la suprafata fie pozitiv fie negativ. Curgerea energiei se face sub forma unei spirale care se deplaseaza periodic in jurul unui punct de sprijin. Cand sensul de curgere al spiralei este in sus, la suprafata totul se resimte sub forma unui boom economic, al unei dezvoltari puternice, al unui nivel de trai imbelsugat. Cand spirala se invirte si directia de curgere a energiei este catre centrul pamantului, atunci avem la suprafata o perioada de regresie economica, de dezastre, de boli si nefericire. Iar cand spirala deplaseaza energia lateral, de regula exista momente de stagnare economica si spirituala, la suprafata”.

Din pacate, toti trei sunt de acord cu un aspect: directia de deplasare a energiei nu poate fi prevazuta ci doar constatata si masurata, ceea ce inseamna ca nu se pot lua masuri pentru contracararea efectelor negative. “Mai ales ca nu exista o regula a deplasarilor: pot fi tri deplasari laterale urmate de una verticala in sus sau in jos sau pot fi cicluri de cite o singura deplasare in jurul punctului de sprijin”. Cu toate acestea, dumnealor sustin ca in ultimii ani, oamenii au gasit, voluntar sau involuntar, o metoda ca sa contracareze deplasarile din adancuri: construirea bisericilor ortodoxe.

“Finisarea unei biserici activeaza cimpuri de forta deosebite si fac in asa fel ca deplasarea energiei sa se orienteze, treptat, catre in sus sau cel mult lateral. In ultimii 15 ani de cand ne cunoastem noi, am remarcat practic ca la fiecare biserica ortodoxa construita, cimpul de forte de sub Bucuresti s-a schimbat, a devenit mai stabil si mai puternic, ca si cum fiecare lacas de cult a functionat ca un fel de amplificator si stabilizator de energie telurica”, incheie doamna Asaftei.

Stand si analizand fiecare dintre opiniile specialistilor, nu am putut sa nu ma gandesc, cu groaza, ca fiecare zi este o zi periculoasa si poate fi ultima zi din viata unei metropole. Si abia atunci am realizat cit de intelepti au fost stramosii nostri, numind acest oras Orasul Bucuriei, orasul care traieste intens fiecare ceas din viata sa, orasul care se bucura de fiecare secunda ce i-a fost daruita sau harazita... Poate de zeii din adancuri, poate de titani sau poate de entitati a caror existenta mintea noastra rationala si logica se teme sa o recunoasca sau sa o accepte.

Eliszar

Read More

ZEUS ŞI DRAGONUL DACIC PE COLUMNA LUI TRAIAN

George Liviu TELEOACĂ

Grafica de Roca

Moto: De-a lungul secolelor, procesul de alterare al simbolurilor s-a manifestat prin acoperirea lor cu pseudosemnificaţii, prin înecarea lor în false simboluri sau atribuirea de semnificaţii aberante; de aceea, simbolurile se cer curăţate de sedimentele depuse în timp.(Florin Biciuşcă, Centrul lumii locuite)

Cu toate că Whitney Smith, fostul director al Institutului american pentru drapele, plasează dragonul dacic împreună cu variantele sale între drapelele care au făcut istoria lumii [1], nimeni n-a încercat să dezlege taina imensei sale puteri care i-a asigurat venerarea timp de peste 2500 de ani din Persia şi până în Anglia, englezii mai purtându-l încă în cruciade, dar şi în bătălia de la Bosworth din anul 1485. Iată, însă că „nu aduce anul ce aduce ceasul” cel bun, când ajuns din întâmplare în foarte bine organizata bibliotecă din incinta primăriei Slănic Prahova am zăbovit, fără grabă, ca orice om aflat în concediu, asupra foto-imaginilor de pe Columna lui Traian cuprinse în albumul publicat de Constantin Daicoviciu şi Hadrian Daicoviciu încă din anul 1966.

Între ele şi metopa în care lui Zeus, numit de romani Jupiter, îi este asociat în aceeaşi logică de zeu tutelar Dragonul Dacic (vezi fig. 1). Plasate în acelaşi registru superior, cele două icoane asociate una celeilalte conduc, fără echivoc, la concluzia că Dragonul Dacic îl desemna pe Dumnezeu în concepţia dacilor, tot aşa după cum Jupiter îl desemna pe Dumnezeu în viziunea agresorilor romani.

Abordarea plastică în semi-profil şi a Dragonului Dacic, căruia îi este redată şi cea de a doua ureche, aşa cum se vede bine şi pe copia Columnei de la Muzeul de Istorie Naţională din Bucureşti (vezi fig. 3), consolidează ideea că realizatorii Columnei au conferit una şi aceeaşi semnificaţie celor două icoane, aşa încât se poate afirma cu certitudine că Dragonul Dacic Îl desemna pe Dumnezeu.

Din nefericire, Bartoli [2], ca şi toţi istoricii care au studiat mesajele Columnei, n-a sesizat ideea în care a fost realizată această metopă şi, ca atare, în impresionantul său volum de stampe consacrat Columnei, nu s-a mai considerat obligat să redea cu fidelitate ambele icoane de pe Columnă, desenând Dragonul Dacic (vezi fig. 3) cu un ireal corp de şarpe, dar şi în variantă profil mai uşor de realizat, fără să se mai vadă şi a doua ureche a capului de lup obligatorie pentru un semi-profil, aşa cum se vede foarte bine în figura 2. Prea puţin importantă pentru epicul bătăliei de la Tapae, metopa a fost creată special pentru a spune peste milenii că Dragonul Dacic desemna prin Nume pe Dumnezeul transcendental, aflat din punct de vedere teologic chiar mai presus de idolatrele întruchipări antropomorfice.

Ca dovadă că Dragonul Dacic Îl desemnează pe Dumnezeu prin Numele Său şi că acest Dragon Dacic trebuie citit ca o hieroglifă cu rol de fonogramă, care indică un nume, vom recurge de această dată la analogia cu banala reclamă intitulată „Camelia Pană” oferită puterii de înţelegere a omului de rând de ziarul Libertatea din 22 octombrie 2007 (vezi fig.4), în care rebusul unei cămile cu pene desemnează numele unei persoane.

Ceea ce conferă certitudine faptului că cele două fotograme au fost realizate urmând una şi aceeaşi logică grafică este şi constatarea că varianta cămilei cu aripi este aidoma lupului cu aripi de pe drapelul unităţii galeze, ca altă variantă a Dragonului Dacic înscrisă în tratatul lui Whitney Smith (vezi fig. 5 şi 6).

Dacă vom merge cu gândul mai departe şi vom avea în vedere doar capul cămilei cu cele câteva pene, vom constata că şi în urmă cu mii de ani simbolul dacic alcătuit dintr-un cap de lup cu alte câteva pene a fost realizat urmând una şi aceeaşi logică grafică, ceea ce ne permite să afirmăm că Numele lui Dumnezeu ilustrat pe metopa 18 a Columnei de larg-răspânditul dragon dacic este Volco-Black.

Capul de lup sugerează, în mod evident, cuvântul Volco asemenea cuvântului rusesc волк = lupul, iar imaginea segmentului cu pene face aluzie la corbul prezent în mitologie, în folclor, dar şi în religie ca simbol pentru culoarea neagră, care sugerează în acest fel cuvântul Blac ca şi cuvântul englezesc black = negru, din vremea când era doar o singură limbă.

Extrem de importantă este semnificaţia teologică a acestei metope care spune peste milenii întregii omeniri, cu autoritatea imperială a Columnei lui Traian, că Dragonul Dacic este semnul lui Dumnezeu. Acest mesaj al Columnei dezleagă, astfel, taina imensei puteri a Dragonului Dacic sub semnul căruia s-a făcut istoria lumii din Persia până în Anglia. De aici şi definiţia pentru dacologie ca ştiinţă a edificării lumii civilizate prin sacru în numele revelaţiei primordiale dacice, aşa după cum am arătat anterior în eseurile intitulate „Dragonul şi falera”, „Vârful Peleaga”, „Un simbol pentru unitatea funciară a Europei” sau „Românii în cărţile sacre ale omenirii”.

În încheiere mai trebuie spus că în deplin acord cu eseurile mai sus amintite, Columna lui Traian din forumul celor două biblioteci emblematice, cea greacă şi cea latină, reconfirmă faptul că centrul spiritual al lumii este în Dacia Ardeleană, acolo unde a existat necontestat, şi ca atare continuă să existe, Axis mundi.

George Liviu TELEOACĂ

9 noiembrie 2007

Bucureşti

BIBLIOGRAFIE

1. Whitney Smith, Les drapeaux a travers les ages et dans le monde entiers, Editura Fayard 1975, p. 61

2. Pietro Santi Bartoli, Colonna Traiana,… alla Maesta Christianissima di Lvigi XIV re di Francia e di Navarra, metopa 18.

3. Constantin Daicoviciu şi Hadrian Daicoviciu, Columna lui Traian, Bucureşti, Editura Meridiane, 1966

Read More