MINUNEA DE PE MUNTELE TABOR

• 3

Minunea de pe Muntele Tabor, povestită de Maica Ecaterina Fermo

BY ADMIN · 23 IULIE 2016

La fiecare sarbatoare praznicala avem bucurii foarte mari, oriunde le-am sarbatori. Dar in Tara Sfanta ele se inmiesc, asa incat plutesti ca purtat de un nor.

Uneori nici nu stii ce este cu tine, daca esti sau nu mai esti pe pamant! Si aceasta nu e valabil numai la mine, ci la toti care au trecut prin Tara Sfanta si au avut bucuria sa participe la sarbatorile acestea.

Pe langa Sf. Lumina, una dintre marile revelatii si bucurii duhovnicesti ale sarbatorilor praznicale este Schimbarea la Fata, care se petrece pe Muntele Taborului, in data de 6 august (calendarul pe stil vechi, n.n.), dupa cum bine stim, si care descopera o fateta nevazuta a acestei sarbatori pe care, desigur, intr-un cerc de credinciosi, intr-o biserica oarecare din lume, poate nu ai ocazia sa o vezi, decat in cazul in care Dumnezeu ar vrea sa ti-o descopere in mod particular. 

Dar acolo, in vazul tuturor, al miilor de credinciosi sau necredinciosi care participa pe Muntele Sfant al Taborului, in noaptea din 5 spre 6 august, in timpul Sf. Liturghii, coboara asupra Sfantului Munte un nor. Cei necredinciosi – cum i-am si auzit pe multi din ei -, ar spune ca este o manifestare meteorologica. 

Norul acesta este insa cu totul altceva decat norii aceia obisnuiti, laptosi, pe care ii vedem coborand uneori dimineata peste muntii nostri. In primul rand, pentru ca el are o forma de manifestare cu totul aparte. Incepand de la ora la care se petrece in biserica privegherea, vezi, din varful muntelui, dinspre Nazaret, pe cerul intunecat de noapte, la distanta foarte mare, dintr-o data, o bucata portocalie! 

Si aceasta se tot muta si vine exact perpendicular pe biserica si sta pana pe la douasprezece-unu noaptea sub forma unei limbi portocalii, intunecate, la o distanta destul de mare, de cativa kilometri buni de Muntele Taborului. 

Si cam pe cand incepe Liturghia, dar in mod special spre momentul Heruvicului, din orizont incepe sa se deplaseze acest nor, vine spre munte si, cand se apropie de noi, comporta diverse forme, diverse consistente, si incepe sa se rupa din el cate o bucata, cate o fasie, sau mai multe fasii, mai multe mingi rotunde, lunguiete, sub forma de ingeri, sub forma de pasari, si sa vina, pe deasupra turlei bisericii – biserica are in varf, unde este turla, si o terasa, fiind construita ca mai toate casele in zona orientala, cu terase in capatul cladirii -, unde lumea se urca si invoca Duhul lui Dumnezeu! 

Cuvintele sunt extraordinar de mici sa exprimi ce simti cand bucatile acelea ca de vata vin si le atingi cu mainile, le simti pe chip… Ai vrea sa te urci pe acea bucata si sa pleci, sa nu te mai intereseze nimic.

Concomitent cu minunea aceasta, se raspandeste in aer un miros extraordinar parca de tamaie, dar nu este tamaie; parca de rasinoase, dar nu este de rasinoase; e o combinatie de conifere orientale, cu tamaie naturala, din rasina pomului. 

Bineinteles, se gasesc si aici cei care sa puna la indoiala minunea, spunand ca au facut grecii vreo noua smecherie sau ca e doar un proces meteorologic. Aici este insa o manifestare generala a bucuriei! Totul tresare de bucurie acolo, ceea ce nu se intampla nicicum in alte locuri, in alti munti, in cazul fenomenelor meteorologice.

Bineinteles ca dupa ce vii de pe Tabor, cu priveghere de toata noaptea, cu Liturghie, cu cantari facute de greci, de arabi, de bulgari, de rusi si de romani, care toti canta Scimbatu-Te-ai la Fata, Hristoase, in munte, aratandu-Le ucenicilor Tai Fata Ta, pe cat li se putea!…, nu mai poti pune pret de nimic lumesc, ci ai dori sa traiesti asa vesnic! 

Si in cazul acesta, ca si in cazul Sf. Lumini, aratarile acestea, formele acestea de mangaiere sunt tot pentru cei care cred, pentru ca asa cum spune in Scripturi, „am venit sa dau celor ce au si am venit sa iau celor ce nu au”! Cum asta, ca nu am inteles niciodata acest cuvant cand eram in afara Bisericii! 

Pai bineinteles ca Domnul ia de la cei carora li se pare ca au putina credinta si incep sa comenteze si sa puna sub lupa existenta lui Dumnezeu, prezenta Sa si manifestarile Lui.

Iar cei ce cu adevarat cred si marturisesc cu sinceritate Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!, acelora li Se releva bucuria cea mai mare! Intr-adevar, acolo, pe Tabor, il intelegi pe Sf. Ap. Petru cand Ii spune Mantuitorului ca nu-i mai trebuie sa plece de acolo! Intr-adevar, nu mai vrei sa pleci de acolo, de pe Tabor! 

Toate manifestarile lumesti, cat ar fi ele de mari, de intense, palesc in fata acestei manifestari, infim de mici in raport cu harul lui Dumnezeu! Va dati seama cum va fi atunci, in fata Tronului Ceresc, cand vom ajunge acolo…

Fragment din cartea “Metanii de dor”, de Maica Ecaterina (Monica Fermo)

SURSA GINDURI DIN IERUSALIM


cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

MINUNE LA IERUSALIM

la biserica SF Mormint din Ierusalim, au aparut zeci de cruci de lumina, ce au dansat deasupra luminarilor aprinse de credinciosi.......nu sintem singuri




cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

DIN NOU DESPRE LUMINA SFINTA DE LA IERUSALIM

M-am enervat din nou de nu am mai putut pentru ca de Pasti am auzit chestia ca LUMINA SFINTA DE LA IERUSALIM este o inselatorie, si ca vezi doamne au aparut clipuri pe iutiub care arate frate stiintific ca NU E ADEVARAT, ci ca e facuta de popii ortodocsi.
OK daca e pe iutiub atunci e adevarat, ma inclin.

Nu conteaza faptul ca:

1- de O MIE SASE SUTE DE ANI EXISTA ANALELE SFINTULUI MORMINT documentate milimetric in fiecare an-cind a venit, cum a venit, unde a venit lumina sfinta-da, nu vine mereu in biserica, ci acolo unde e tinuta slujba ortodoxa, si unde vin BAHYIN SYRIANI, 

ca in anul cind a crapat coloana de marmura de la intrare, ce se vede si azi, pentru ca ortodocsii au fost dati afara din biserica de armeni, si lumina totusi a venit in curte

2- nu conteaza ca LUMINA VINE DIN AFARA ceea ce se poate observa daca stai afara ca mine, acum citiva ani care am vazut cum sfera de lumina s-a pogorit din cer(nu, nu doar eu am vazut ci intreg grupul de rusi cu care eram)-mai jos o poza din 1900

3- nu conteaza ca LUMINA SFINTA NU ARDE IN PRIMELE TREI MINUTE- daca te dai cu ea pe fata sau corp, si ARDE DUPA AIA ca era sa-mi dau foc la par si la rochie pentru ca nu m-am uitat la ceas

4- nu conteaza ca SE FAC VINDECARI MIRACULOASE cu ea.

5-nu conteaza si ca vine in fiecare an in mod diferit-uneori se pogoara DE SUS DIN ORIFICIUL DIN ACOPERIS facut special, ca un porumbel de lumina, alteori ca o ploaie sfinta, alteori ca un val, alteori ca mii de stelute-astea sint formele pe care le-am vazut doar eu, de-a lungul anilor cind am participat la ceremonie.

6-nu conteaza ca se aprind in fiecare an, spontan, lumanari in MAINILE PUTINILOR ALESI care vad ei, si cei din jurul lor, cum cele 33 de lumanari in manunchi, sint atinse de Focul Sfint si din nimic, izbucnesc in flacari.

In poza vedem in centru in arcada, lumina sfinta ce aprinde candela unui calugar armean in 1994

A ARATAT FRATE PE YOUTUBE DECI NU EXISTA!
Si un preot de la Sfintul Mormint a scris asa in THE TELEGRAPH ca a zis el ca e escrocherie-pe bune? cine e preotul ala? cum il cheama?exista?


Vreau sa mai adaug citeva cuvinte si clarificari.
In Ierusalim, arabii care locuiesc acolo si NU SINT CREDINCIOSI-atentie nu e vorba de crestini sau musulmani ci de credinta personala-NU CRED CA LUMINA SFINTA VINE SI NU AU FOST NICIODATA LA CEREMONIE.
Vecina mea, crestina, nu credea ca vine. Cind am intrebat-o daca a fost, a zis ca nu e nebuna sa se inghesuie in biserica si sa fie calcata in picioare. OooooK.

Am intilnit arabi musulmani CARE CREDEAU CA LUMINA SFINTA VINE, pentru ca participau in fiecare an la ceremonie si vedeau cu ochii lor. O alta vecina musulmana se ducea zilnic la Sfintul Mormint sa se roage la Maica Domnului ca o batea barbatsu de o rupea. Pina la urma ala a murit.

Prietenii mei evrei NU CRED  ca Lumina Sfinta vine, pentru ca atunci cind sint inrolati in armata, li se face un tur al Sfintului Mormint si li se explica cum ca lumina e aprinsa cu fosfor de preotii ortodocsi, da sa-i lasam domne in pace ca ne aduc flux de turisti la Israel, deci e ok, plus ii pazim noi de Paste, sa nu iasa harababura. Am vorbit IERI cu un prieten care mi-a zis exact asta cind l-am intrebat despre lumina.

Exista arabi care vin de departe pentru a asista-musulmani-acum din ce in ce mai putini din cauza razboiului din zona-pentru ca ei cred ca Iisus este o fiinta divina si in general civilizatia miracolului este cea in care au crescut-nu li se pare nimic neobisnuit sa vina o lumina din cer, cind ei de mici au inteles pentru ca au fost educati asa -ca LA DUMNEZEU TOTUL E POSIBIL, darmite un mic miracol ca acesta.

La sfirsit vreau sa spun ca eu cred in punctele de asamblare si un credincios, isi muta punctul de asamblare intr-o lume magica, unde orice este posibil-ferice de ei, iar un necredincios isi muta punctul de asmblare si traieste intr-o lume goala, fada, in care nici un miracol nu exista, in care ingerii nu il umbresc cu aripile lor si stelele nu cinta.
MUST SUCK sa traiesti acolo.

Iata si Articolele din trecut legate de subiect pe care la repostez la cererea lui MIHAELA:

http://cybershamans.blogspot.co.uk/2011/04/o-minune-vie.html

http://cybershamans.blogspot.co.uk/2012/04/jerusalem-addiction-de-pasti.html

http://traditiicrestine.blogspot.co.uk/2011/02/stiinta-confirma-minunile-de-la-sf.html

https://www.youtube.com/watch?v=znxSw9HlEK4 (mie mi-a disparut de pe blog..prin vraja)

http://cybershamans.blogspot.co.uk/2009/04/de-ce-iisus.html

http://cybershamans.blogspot.co.uk/2012/04/life-in-pictures-holy-fire.html

http://cybershamans.blogspot.co.uk/2012/04/lumina-sfanta-2012.html


http://cybershamans.blogspot.co.uk/2012/04/focul-sfant-de-la-ierusalim-minunea.html


AICI se vede ce l mai bine cum coboara lumina ca niste flashuri-deosebindu-se de flashurile aparatelor ce fac poze:

http://cybershamans.blogspot.co.uk/2009/04/coborarea-sfintei-lumini-la-ierusalim.html





CHRISTOS A INVIAT CU ADEVARAT SI TOT EL NE TRIMITE LUMINA SA DIVINA SA NE FIE BALSAM IN ACEST VREMURI TULBURI!



UN ARTICOL FOARTE DOCUMENTAT IN ENGLEZA DESPRE AUTENTICITATEA SFINTEI LUMINI-MERITA CITIT AICI

SI un film excelent cu dovezi si marturii grecesc, cu subtitrare in engleza, AICI


cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

6 Decembrie: Sfantul Ierarh Nicolae. Minuni contemporane

Posted in Sfantul Nicolae by saccsiv on decembrie 6, 2012

 
Uleiul sfinţit

În fiecare an, de praznicul Sfântului Nicolae, părintele Dorothei, egumenul Mănăstirii Sfântului Nicolae din insula Andros, împarte câteva pacheţele de grâu binecuvântat la Litie, în cinstea sfântului.

 Acum câţiva ani, chiar după ce împărţise ultimul pacheţel, un pescar din zonă a intrat în biserică şi s-a grăbit spre altar ca să-şi primească grâul. 

În loc de aceasta, egumenul i-a dat o sticluţă cu ulei de la candela ce atârnă deasupra icoanei sfântului. Pescarul a pus-o în buzunarul de la haină şi a plecat. După câteva săptămâni, pe când se afla pe mare, a izbucnit dintr-o dată o furtună. 

Deşi era un marinar încercat, furtuna s-a înteţit şi îi era cu neputinţă să mai ajungă la ţărm; îl cuprinse teama că barca se va răsturna. Începu să se roage Sfântului Nicolae şi, amintindu-şi de uleiul sfinţit, scoase sticluţa din buzunar şi o turnă în mare. 

De îndată, vântul încetă, iar în scurtă vreme apa din jurul bărcii deveni liniştită precum oglinda. Pescarul se întoarse la Andros, dând mulţumită pentru mijlocirea sfântului.

Peşte pentru praznic

Prin 1980, părintele Dorothei ţinea legătura cu egumenul unui mic schit din Muntele Athos, de lângă Karelia, unde se găsea o biserică închinată Sfântului Nicolae. 

Într-una din zilele de prăznuire ale sfântului, însă, nu mai era peşte, iar monahii mai aveau pentru masa de praznic doar fasole şi pâine. Părintele Damaschin, egumenul, era trist din pricina acestei prăznuiri sărăcăcioase, şi s-a rugat sfântului: 

 „Iartă-mă, dar nu avem peşte cu care să te cinstim”. Câteva ceasuri mai târziu, a intrat în schit un pescar, ce ducea cu el o pungă mare cu peşte. Lăsând punga jos, i-a zis egumenului: „Aceştia sunt pentru voi”.

Egumenul l-a întrebat de unde vine, iar omul i-a răspuns că e de pe peninsula de mijloc[i], dar fusese deviat de vânt de la ruta lui obişnuită, pe când pescuia, şi debarcase la câţiva kilometri depărtare, pe ţărmul athonit. 

Ştiind că se află mult prea departe de orice aşezare pentru a putea reuşi să-şi vândă peştele în piaţă înainte să se strice, pescarul avu surpriza să vadă un bătrân care a ieşit dintr-o dată din pădure şi l-a întrebat de unde este.

 Pescarul i-a spus povestea sa, iar bătrânul i-a răspuns că îi va cumpăra el peştele. L-a plătit, şi i-a spus pescarului să ducă peştele la schit „pentru praznicul meu”. 

Pescarul cel simplu nu a luat aminte la aceste cuvinte ciudate până ce egumenul l-a întrebat cum arăta bătrânul. Arătând înspre o icoană a Sfântului Nicolae, acesta a răspuns: „Aşa”. 

Monahii au prăznuit apoi cu mare bucurie, iar egumenul, istorisindu-i părintelui Dorothei povestea, i-a spus că, spre marea lui părere de rău, nu s-a gândit să ceară pescarului să-i schimbe banii primiţi de la sfânt.

„Bunicul cel bătrân”

O femeie din Thessalonic a venit la mănăstire acum câţiva ani şi le-a povestit egumenului Dorothei şi monahilor că, într-o bună zi pe când se ducea către biserică împreună cu fiul ei în vârstă de patru ani, acesta a fost atras de ceva de pe stradă şi, dându-i drumul la mână, s-a repezit în aglomeraţie. 

De el se apropia un camion uriaş şi chiar înainte să-l lovească, mama a strigat către Sfântul Nicolae. După ce camionul a trecut peste trupul fiului ei, a alergat îngrozită pe stradă, aşteptându-se să-l vadă mort. 

În schimb, acesta s-a ridicat nevătămat, şi i-a răspuns foarte dezinvolt la întrebarea dacă era rănit: „A, nu, bunicul cel bătrân s-a aşezat peste mine în mijlocul drumului şi m-a acoperit”.

Paznicul de la poartă

Acum vreo douăzeci de ani, când părintele Dorothei vieţuia singur în mănăstire, doi dintre ţăranii arendaşi ai mănăstirii au devenit nemulţumiţi şi au început să ceară, fără nici un temei, să primească titlul de proprietate pentru pământurile pe care lucrau. 

Ei ameninţau că dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor face mari necazuri mănăstirii. Erau hotărâţi să se ţină de cuvânt şi, într-o noapte, au venit cu gândul să intre înăuntru. 

Când au ajuns la poarta cea mare de la intrare (care acum are o uşă din lemn masiv şi bare de fier, dar atunci era doar o arcadă deschisă), s-au întâlnit cu un bătrân, puţin chel, cu păr şi barbă căruntă, purtând un veşmânt lung, maroniu.

 El i-a oprit şi le-a zis: „Plecaţi, eu stau aici”. Oamenii aceia i-au răspuns cu grosolănie: „Şi ce dacă? Dă-te la o parte, moşule!” şi au dat să treacă mai departe. Atunci el le-a poruncit cu un glas puternic: „Uitaţi-vă la mine!”. 

Surprinşi, ei s-au întors, şi au văzut cum din ochii lui ieşeau raze de lumină. Îngroziţi, au luat-o la goană spre Apikia, satul cel mai apropiat, unde le-au povestit tuturor că l-au văzut pe sfânt.

Anul următor, la scurtă vreme după ziua Sfântului Nicolae, unul dintre acei bărbaţi a adus un artos[ii] uriaş pentru praznic, iar egumenul, zâmbind, l-a întrebat:

 „Mai aveţi de gând să-mi faceţi necazuri?”. Ruşinat, omul a răspuns încet: „Nu” şi i-a dat egumenului prinosul său către sfânt. 
(Istorisite de Maica Nectaria McLees, fiica duhovnicească a părintelui Dorothei)

Un nou Saul vine în Biserică

Dragostea lui Dumnezeu se împărtăşeşte în chip negrăit în căile prin care harul mântuitor cercetează sufletele oamenilor. Nu cunoaşte distanţe, nici nu e părtinitoare, nu priveşte la culoare, trib, origine etnică, serviciu sau poziţie socială în lume. 

Dragostea, întrupată în Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, voieşte să îmbrăţişeze, dacă e cu putinţă, întregul neam omenesc, dar este împiedicată de iubirea de sine şi de individualism. 

Cu toate acestea, acolo unde întâmpină o luptă sinceră pentru mântuire, unde găseşte mâini ridicate şi genunchi plecaţi, părăseşte cerurile şi se pogoară. Dragostea Tatălui este mişcată pentru împlinirea intenţiei sale într-un mod propriu, necunoscut nouă.

Fraţilor, ascultaţi o poveste din câmpul Misiunii. Nici măcar Pavel, Apostolul neamurilor, n-a crezut că pe drumul spre Damasc se va întâlni cu Domnul pe Care-L prigonea. Nici Sfântul Ciprian, în încercările lui de a ieşi biruitor asupra credinţei şi cumpătării unei tinere, Iustina, nu se aştepta să se întâlnească cu adevăratul Dumnezeu. 

Numai atunci când este inclusă printre acestea şi alte exemple din istoria Bisericii noastre, prezenta naraţiune nu stârneşte nedumeriri, inclusă aşa cum este în lungul şir al dovezilor nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu pentru om. O prezint aşa cum am auzit-o de la însuşi noul Saul, băştinaşul Tamboue.

Într-o dimineaţă de ianuarie din 1991, părintele Iacov, un preot băştinaş, a intrat în curtea Centrului Misionar împreună cu un tânăr zairez – Tamboue. 

M-au salutat cu căldură, iar părintele Iacov mi-a zis de faţă cu tânărul: „Vrea să devină ortodox. Îl dau pe mâna ta să-i spui tu ce crezi de cuviinţă”.

 În loc să-l bombardez cu întrebări, i-am cerut omului să-mi spună povestea vieţii lui şi cum de ajunsese aici. Era slab, cu o privire serioasă, calm şi stăpân pe sine, nu avea mai mult de 30 de ani.

„M-am născut în Lubumbashi, fiind singurul fiu al unor părinţi evlavioşi, de religie catolică. Am frecventat biserica şi am urmat sfaturile părinţilor mei legate de Dumnezeu şi mântuire încă din primii ani ai vieţii. 

Atunci când am împlinit 20 de ani, influenţat de propovăduirea sfântă-spirituală şi sfântă-scripturistică a penticostalilor, am intrat în comunitatea acestora.

 Iubeam studiul Sfintelor Scripturi, dedicând-mă cu multă râvnă acesteia. Credeam că am găsit adevărata biserică şi mă gândeam că ar fi bine să încerc să-i ajut şi pe alţii pe dificila cale a mântuirii. 

Celor mai în vârstă decât mine le făcea mare plăcere să vadă ce râvnă aveam pentru învăţare şi activitate religioasă, propunându-mă după o vreme să fiu pastor al unei comunităţi. La puţin timp după aceea, mă aştepta o treaptă mai înaltă. 

Mi-au dat scaunul de învăţător şi predicator pentru o zonă destul de întinsă, care includea în întregime Lubumbashi şi împrejurimile. M-am dedicat propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu, făcând acest lucru nu numai cu o simplă râvnă, ci ca un fanatic. 

Mă simţeam cumva privilegiat, căci mă aflam pe fericita poziţie de a fi deasupra altora, putând să-i conduc unde voiam cu interpretările mele la Scriptură.
Am petrecut doi ani vizitând parohii şi călăuzind pastori prin teribilele mele predici. 

N-am ezitat niciodată să le vorbesc şi autorităţilor, eu fiind acela care l-am convertit pe guvernatorul din Lubumbashi, rupându-l de Papism şi aducându-l la Penticostalism, precum şi pe diferiţi alţi oameni.

 Într-o zi, pe când citeam Noul Testament, am observat că noi nu împlineam anumite sarcini, învăţături şi mesaje pe care Hristos le dăduse Apostolilor. De pildă, El le-a dat Apostolilor şi succesorilor acestora puterea de a lega şi dezlega păcatele (Ioan 20:22-23). 

Sub chipul pâinii şi al vinului, El le-a dat să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Său spre viaţa de veci. Le-a poruncit să-i boteze pe adepţii noii credinţe etc.

Toate acestea au ridicat multe semne de întrebare în inima mea, deoarece predicile mele nu luau în considerare aceste porunci şi promisiuni ale Domnului.

 M-am neliniştit şi am început să mă întreb: «Poate că religia pe care o urmez greşeşte, iar eu merg pe calea amăgirii». 

Mi-am zis că până în momentul în care voi fi în stare să răspund la aceste întrebări care mă tulburau atât de mult, încât nu-mi dădeau nici somn, n-am să mai propovăduiesc nimănui, părăsind toate fără a spune nimic nimănui. 

M-am dus în Kolwezi şi am închiriat o colibă de paie şi m-am apucat să fac ceva comerţ, suficient pentru a-mi asigura hrana de fiecare zi. Am încetat să mai merg la biserici.

 În schimb, mă rugam astfel: «Dumnezeul meu, ştiu că Tu ai lăsat pe pământ o singură Biserică adevărată. Penticostalii şi alţii mi-au zis că Biserica primară şi-a încetat existenţa. 

Cu toate acestea, cum ar putea cineva tâlcui cuvintele Tale: porţile iadului nu o vor birui (Matei 16:18). În acest caz Biserica Ta există, şi este una singură. Luminează-mă ca să o pot recunoaşte şi să-i urmez ei». 

N-am încetat zi şi noapte să îndeplinesc această singură lucrare: rugăciunea către Dumnezeu pentru a-mi descoperi Biserica Sa.
Au trecut doi ani şi n-am primit nici un răspuns sau vreo confirmare de vreun fel. 

Gândurile necredinţei m-au împresurat. Norii disperării m-au învăluit. Dar Dumnezeu, în bunătatea Sa, a văzut necazul meu şi n-a întârziat să-mi descopere ceea ce doream.

 Într-o noapte am văzut în somn o persoană pe care n-o cunoşteam, îmbrăcată în negru. Era un veşmânt european, o sutană neagră purtată de cineva cu barbă albă, privirea îi era paşnică şi afectivă, iar ochii îi erau plini de dragoste şi compasiune.

 S-a apropiat de mine şi mi-a vorbit în swahili. M-am mirat, cum se face că acel om, european fiind, cunoaşte limba swahili?

 Mi-a spus cuvânt cu cuvânt următoarele: «Sunt Sfântul Nicolae. Dacă vrei să te mântuieşti, urmează-mi Biserica». După ce m-a binecuvântat a dispărut imediat.

M-am sculat într-o stare de uimire şi m-am întrebat cine ar putea fi acest preot alb care ştie swahili şi care Biserică era Biserica lui. Cine ar putea să mă ducă la această Biserică? Am ieşit afară şi am început să întreb cărei Biserici îi aparţine Sfântul Nicolae. 

După câteva zile bune de investigaţii fără rost, Dumnezeu l-a trimis pe solul său: o femeie creştin ortodoxă din parohia Sfântul Gheorghe din Kolwezi, care auzise de căutările mele, se bucurase foarte mult că-mi putea da răspunsuri la căutările mele. M-a dus la părintele Iacov care locuieşte acolo, iar părintele Iacov m-a adus astăzi, aici la Misiune.”

Iată cât de chinuitoare a fost calea prin care acest tânăr şi-a găsit pacea în sânul adevăratei Biserici, care este Maica noastră a tuturor.

 „Mare este Dumnezeul nostru!” 

Tânărul a frecventat cursurile de catehism cu râvnă şi smerenie până în ziua botezului său. 

Citeşte cărţi ortodoxe cu o sfântă râvnă, pregătit, după cum mi-a spus, pentru a sluji cândva ca preot Biserica, numai dacă şi Dumnezeu va voi. 

Faţă de foştii săi pastori şi învăţători dintre Penticostali el îşi menţine o poziţie prietenoasă, deşi rezervată, distantă în acelaşi timp. El are dubii serioase în privinţa existenţei adevărului în comunitatea lor. 

Mărturiseşte că trecerea printre ei a constituit o etapă premergătoare către brusca schimbare şi intrare în Ortodoxie. În acest fel, o lumină a lui Hristos a început să lumineze în întunericul spiritual din jungla Africană.

La o lună de la întâlnirea noastră, tânărul a venit să mă vadă din nou, ca să-mi spună cum sporea pe această nouă cale a vieţii lui, şi iată aici un nou episod pe care el mi l-a relatat: 

„Într-o seară, pe când citeam Epistola Sfântului Iacov, am simţit deodată o uşoară adiere înviorătoare care sufla în jurul meu. A trecut prin mine, umplându-mi toată fiinţa cu bucurie şi pace duhovnicească. 

Am fost pentru prima dată când am experiat asemenea simţăminte sfinte. În acelaşi timp, puteam auzi un glas care spunea: «Părăseşte toate ereziile şi urmează Biserica Ortodoxă fără şovăire». 

Părinte, nu am nici o îndoială că acum aparţin de adevărata şi vechea Biserică a lui Hristos. Dau slavă lui Dumnezeu că Biserica Ortodoxă este prezentă aici în oraşul nostru, atât de aproape de noi. 

Vă mulţumesc vouă, care sunteţi apostoli ai Domnului, pentru că aţi venit în ţara noastră. Rugaţi-vă pentru mine să vă urmez spre slava Hristosului nostru.” 

S-a botezat cu numele de Nicolae, iar în prezent locuieşte în Lubumbashi, lucrând acolo pentru Dumnezeu în sânul Bisericii Sale. (Din „Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol în Zair”, Ed. Egumeniţa, 2004).

Ca Dumnezeu si sfintii sai nu s-au “retras” din lume, asa cum afirma unii protestanti, si ca sunt mereu prezenti printre noi ascultand rugaciunile credinciosilor si savarsind minuni, stau marturie si aceste cateva minuni ale Sfantului Ierarh Nicolae, extrase din cartea parintelui rus Igor Filin, “Noi minuni ale Sfantului Nicolae“, aparuta la Editura Sophia.

Dupa cuvantul mamei

Conducandu-si fiul pe front, mama i-a spus: “Kolea, cand iti va fi mai greu, sa-l chemi in ajutor pe Sfantul Nicolae Facatorul de Minuni, si el te va ajuta“.

In timpul unei lupte, fiul ei impreuna cu un prieten au cazut prizonieri. 

Ziua era calda, zapada se topea, in schimb noaptea, cand au hotarat sa evadeze, au degerat atat de tare, incat nu mai aveau puteri. Kolea si-a amintit cuvintele mamei si a inceput sa se roage Sfantului Nicolae Facatorul de minuni, cerandu-i ajutor.

Tot atunci, doi soldati cu schiuri mergeau pentru o misiune de lupta. Unul voia sa mearga pe de-a dreapta, dar celalalt l-a convins sa faca un ocol. 

Ei i-au gasit pe cei doi camarazi degerati si i-au salvat. Slava si multumire Sfantului Nicolae Facatorul de minuni.
Roaba lui Dumnezeu Anna, orasul Sankt-Petersburg

Salvator de la inec

Vreau sa va impartasesc bucuria salvarii mele de la moarte de catre Facatorul nostru de minuni, Sfantul Ierarh Nicolae. 

Aceasta s-a intamplat acum aproape treizeci de ani. Pe atunci eram tanara, fara griji si duceam o viata nu chiar corecta, desi din copilarie purtam cruciulita si mergeam la biserica – ce-i drept, din cand in cand. 

Locuiam in orasul Toliati. Intr-o zi, impreuna cu inca doi tineri, am plecat sa ne plimbam cu barca pe Marea Kuibasev. La un viraj, barca noastra s-a rasturnat si eu m-am dus la fund.

In cateva fractiuni de secunda, prin fata ochilor mi-a trecut toata viata. Cu groaza m-am gandit la barbatul meu si la mama: ea nu va suporta moartea mea, va muri de inima, iar fiul imi va ramane orfan. Si din toata inima m-am rugat: “Sfinte Nicolae, ajuta-ma!“. 

Si iata ca am vazut cum venea spre mine un batranel, putin aplecat, sprijinindu-se de un toiag si cu piciorul ma impingea usor in sus. In aceeasi clipa am iesit la suprafata apei, m-am agatat de marginile barcii si astfel am ramas in viata. 

Barca nu s-a scufundat, deoarece avea perne de aer.
In tinerete, cand am plecat pentru prima data din casa parinteasca, mama m-a binecuvantat cu icoana Sfantului Nicolae. 

Aceasta iconita este mereu cu mine, o iau in toate calatoriile si sfantul ma ocroteste. In ziua cand am placat sa ma plimb cu barca, iconita nu era la mine.

In primii ani de dupa razboi, Sfantul Nicolae a ajutat-o si pe mama. I s-a intamplat sa calatoreasca odata cu camionul, unde se aflau inghesuiti multi oameni, la un loc cu un cantar mare pentru marfuri. Soferul era beat si conducea cu viteza mare. Soseaua ducea, serpuind, in vale.

Pe oameni i-a cuprins frica. Au inceput sa-i strige soferului sa incetineasca, insa el continua sa conduca cu o viteza si mai mare. Mama a inceput sa se roage cu voce tare Sfantului Nicolae. 

La o cotitura, cantarul a alunecat spre partea laterala a masinii, rupand-o. Masina s-a rasturnat, iar oamenii au cazut care incotro… Cand si-a revenit, mama a constatat ca se afla pe marginea drumului, intreaga si nevatamata.

 In jur zaceau ceilalti oameni gemand, iar unul chiar era strivit de cantar… Dintre toti cei care erau in camion, numai mama nu a suferit, pentru ca a cerut ajutorul Sfantului Nicolae.

In viata ni s-au intamplat multe alte minuni. In clipa cand parea ca nu mai exista nicio sansa, ajutorul sfantului nu intarzia sa vina.
Tatiana

Marturisirea unui intemnitat

Va scrie un om care se afla in inchisoare. Insa nu trebuie sa va speriati de acest cuvant. Martor imi este Dumnezeu, sunt curat in fata Lui si a oamenilor. Pacatul pentru care ma aflu aici nu este al meu. Poate ca Dumnezeu imi trimite o incercare, nu stiu…

Doar rugaciunea si cartile ma salveaza, insa cu cat mai mult citesc, cu atat mai multe intrebari imi apar. Doresc sa va povestesc ce mi s-a intamplat in oraselul Lopatki, regiunea Sverdlovsk.

In primavara anului 1994, in inchisoare pelagra a inceput sa faca ravagii. In fiecare zi aparea un nou sicriu: boala nu cruta pe nimeni, nici pe cei batrani, nici pe cei tineri. 

Mi-a venit si mie randul. Mi-a slabit vederea, picioarele mi s-au umflat, dintii au inceput sa mi se clatine, incat nu mai puteam manca. 

Dar, mai ales, au aparut vestitorii mortii – paduchii. In infirmerie nu mai erau medicamente. Am inteles ca nu mai aveam mult timp de stat aici pe pamant. Doar o minune ma putea salva. 

Si ea s-a intamplat. In Dumnezeu nu credeam, insa intelegeam ca boala mea era plata pentru viata pe care o dusesem inainte. Un om bun mi-a adus o iconita de carton a Sfantului Nicolae si mi-a spus: “Roaga-te si caieste-te. El te va ajuta“. 

Eu nu cunosteam nicio rugaciune, insa acest om mi-a explicat: “Vorbeste-i! vorbeste-i ca si cum ai vorbi cu mine. Spune-i tot ce ai mai tainic, tot ce ai pe suflet, ceea ce nu poti sa spui altcuiva.Marturiseste-i toata viata ta pacatoasa“.

Noaptea care a urmat a fost o noapte cumplita. Intelegeam ca nu voi mai ajunge pana dimineata si am inceput sa ma rog. Incet, putin cate putin, imi deschideam sufletul inaintea Sfantului Nicolae. 

Nu stiu daca aceasta a fost aievea, in vis sau in delir, insa vedeam in fata mea doi ochi mari care ma priveau si de care nu ma puteam ascunde si un zambet, incadrat intr-o barba alba. Privind acesta fata blanda, am jurat ca, daca voi ramane in viata, nu ma voi abate de la drumul pe care am apucat.

A venit si dimineata cu mult soare – prima dupa multe zile ploioase. M-a coplesit o dorinta mare sa traiesc, sa ma bucur de soare, de iarba, de oameni. 

Sufletul mi-era invaluit de multumire pentru faptul ca traiesc in aceasta lume minunata. Am inteles ca rezistasem. Mi-au reaparut puterile, aspiratiile, dorintele, de parca renascusem. 

Sprijinit intr-un bat, am iesit afara, sa ma bucur de caldura soarelui. Spre marea mea mirare, am vazut ca ma pot lipsi de toiag. Cu fiece ora ma simteam din ce in ce mai bine. Aceasta s-a intamplat pe data de 28 aprilie 1994. 

Am renascut. Dar cel mai important este faptul ca am gasit sensul vietii mele nemernice si pacatoase. Doar credinta il salveaza pe om, il face mai curat, mai bun, mai sensibil la durerea aproapelui.
V.N.Piscun, orasul Neviansk, regiunea Sverdlovsk

Nu a ingaduit batjocura

O femeie a relatat o intamplare care avusese loc in familia sa cand ea implinise abia sase ani. Mama ei era o femeie foarte credincioasa, dar tatal ei, comunist, se purta cu dusmanie fata de biserica. 

Mama era nevoita sa tina ascunsa de el, intr-un sifonier, printre haine, icoana Sfantului Nicolae, pe care o primise ca binecuvantare de la mama ei.

Intr-o zi ea a venit de la serviciu si a vrut sa aprinda focul in soba. Lemnele erau deja puse si trebuiau doar aprinse, insa nu reusea nicidecum. Cat n-a incercat – dar lemnele nu luau foc si pace!

Atunci s-a gandit sa le scoata din soba si o data cu ele a scos si icoana sfantului, pe care sotul o gasise in sifonier si hotarase s-o distruga cu mainile sotiei.

“Cine se roaga pentru tine?”

Cand eram mica, in satul nostru venea deseori un capitan de cursa lunga pentru a-si vizita parintii. Istorisirea lui mi-a ramas intiparita in minte toata viata:

“Corabia noastra – povestea el – a iesit in larg, ca de obicei, la pescuit. Marea era linistita, cand deodata a inceput sa bata un vant naprasnic. S-a starnit furtuna. 

Panzele s-au rupt, corabia nu mai putea fi manevrata si s-a alunecat pe o parte. Valurile mari o aruncau ca pe o cutie de chibrite. Nimeni nu putea sa ne vina in ajutor si cu totii am simtit ca moartea era inevitabila…

Am alergat spre puntea corabiei si, cu mainile ridicate catre cer, cu lacrimi in ochi, am inceput sa ma rog Sfantului Nicolae, cerandu-i ajutor. Cat timp a trecut, nu stiu, insa am observat ca furtuna a inceput sa se potoleasca. ‘Baieti, le-am strigat marinarilor, intindeti panzele!’ 

‘Imposibil, a venit raspunsul, este o gaura in cala si apa a inceput sa patrunda in corabie’. Eu insa insistam. In cateva clipe toti trei am intins panzele, desi de obicei nu reuseam sa facem acest lucru nici in zece oameni. Furtuna se potolea. Cand am coborat in cala, am ramas uluiti: un peste mare astupase gaura.

Cu lacrimi in ochi m-au inconjurat marinarii si ma intrebau: ‘Capitane, spune-ne, cine se roaga pentru tine?’ Era in vremurile cand credinta se persecuta. Le-am raspuns: ‘Bunica si mama, dar iata cine ne-a salvat’, si am scos din buzunar portofelul unde pastram iconita Sfantului Nicolae Facatorul de minuni.

Conducerea ne-a rasplatit cu un concediu, iar marinarii m-au rugat sa le cumpar iconite cu Sfantul Nicolae si sa platesc la biserica o slujba de multumire. Toti care erau pe corabie au transmis salutari calduroase bunicii si mamei mele pentru rugaciunea lor”.
L.N.Goncearova, regiunea Volgograd) 

via saccsiv
 
(din: “Noi minuni ale Sfantului Nicolae“, Editura Sophia si Cartea Ortodoxa, 2004)

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Sfanta care aduce ploaia

- Icoana facatoare de minuni a Sfintei Ana de la Bistrita

Afumati insa demni, sfintii de la Bistrita privegheaza lespezile grele de piatra sub care isi afla tihna de veci neamul voievozilor Musatini. O naluca in haine cernite luneca pe sub boltile bisericii domnesti, se apropie sfielnica de catapeteasma, apoi cade in genunchi in fata icoanei Sfintei Ana, cea facatoare de minuni.
Degete subtiri intorc nerabdatoare foile zdrentuite ale unei carti de rugaciuni, apoi un glas intretaiat de suspine destrama linistea naosului.

La sfarsit, fruntea pelerinei atinge pardoseala,
buzele saruta cu evlavie mana argintata a Sfintei, iar trupul i se frange de la mijloc, pentru a trece pe dedesubtul icoanei. Binecuvantarea Sfintei Ana se pogoara atunci asupra omului. O data ajuns de cealalta parte, credinciosul isi paraseste zbuciumul si se inapoiaza la rosturile sale cu sufletul impacat.

Povestea celor trei Ane

Icoana facatoare de minuni a Sfintei Ana a fost pictata de doi calugari din partile Ierusalimului, zice-se chiar in oraselul in care s-ar fi nascut Sfantul Mucenic Gheorghe. Facerea icoanei a fost datata, cu aproximatie, intre anii 1150-1250.
La o privire fugara, s-ar putea crede ca este o alta reprezentare a Fecioarei Maria cu Pruncul. Icoana sparge insa tiparele epocii: ea o infatiseaza pe Sfanta Ana tinand in brate o copila, nimeni alta decat fiica sa, Sfanta Fecioara Maria, cea aleasa de Dumnezeu pentru a-I aduce pe lume Fiul.

Biblia ne spune ca Ana si sotul ei, Ioachim, nu aveau copii si erau dispretuiti din aceasta cauza. Ei nu si-au pierdut insa nadejdea si s-au rugat pentru ca Dumnezeu sa binecuvanteze si casnicia lor. Ana si-a fagaduit copilul spre slujire templului din Ierusalim. Astfel, ea a nascut la batranete o copila, pe care a numit-o Maria.
Sfanta Fecioara a slujit, in adevar, templul din Ierusalim, de la 3 la 12 ani. Icoana Sfintei Ana le aminteste credinciosilor miracolul biblic, dar si propria ei forta de a face minuni.

Sute de ani, icoana a stat intre odoarele cele mai de pret ale imparatilor de la Constantinopole. Cu timpul insa, puterea bazileilor a scazut sub loviturile paganilor. Unul dintre ultimii monarhi bizantini, Manuel al Ii-lea Paleologul, impreuna cu Imparateasa Ana, au daruit icoana Voievodului Alexandru, zis si "cel Bun".

Familia imperiala isi arata astfel recunostinta pentru felul in care a fost primit fiul lor, Andronic, in vizita lui prin tara Moldovei. Alexandru cel Bun a imbracat icoana in aur si a daruit-o soatei sale, pe care tot Ana o chema. Aceasta va aduce icoana la Manastirea Bistrita, inainte de anul 1418, cand "s-a stramutat la vesnicile locasuri".

Bistrita si-a pazit cu sfintenie ctitorii

Nu se cunosc minunile infaptuite de icoana Sfintei Ana inainte de aducerea sa in Muntii Moldovei. Nu se stie nici cand a fost asezat, pe spatele icoanei, chipul Sfantului Mucenic Gheorghe, patronul si protectorul ostirii moldovene in epoca medievala. Un lucru este cert: odorul cel mai de pret al Manastirii Bistrita a schimbat vietile a mii de oameni, de la vladica la opinca.

Ea si-a pus pecetea si asupra voievozilor, in special asupra dinastiei Musatine: in fata ei au ingenuncheat Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Petru Rares, Alexandru Lapusneanu.
"Aceasta sfanta icoana, la vreme de neploaie, scotandu-sa cu litanie afara de manastire si facand o sfestanie, pana ce sa intoarce in manastire numai ce ploua, da" nu peste tot, ci catu-i hotarul manastirii", scria, pe la 1723, Mitropolitul Gheorghe. Se cunoaste, de asemenea, ca astfel de pastoratii aveau loc cand tara era lovita de epidemii, lacuste si alte primejdii.

Voievodul Petru Rares isi datoreaza, si el, scaparea din mainile paganilor acestei icoane: in 1538 turcii impresurasera Bistrita, unde se refugiase voievodul. Parasit de boieri, Petru Rares parea a nu mai avea scapare: "...am cazut la pamant inaintea sfintelor icoane si mult am plans, asijderea si egumenul si tot soborul plangea impreuna cu mine, cu fierbinti lacrimi. Si am dat fagaduinta lui Dumnezeu si Prea Curatei Lui Maici, ca de ma voi intoarce iarasi la scaunul meu cu bine si biruitor, atunci din temelii voi innoi sfanta manastire...", avea sa-si aminteasca mai apoi domnitorul.

Ca urmare, in zorii zilei de 18 septembrie, voievodul se strecoara, nevazut de turci, pe o poarta dosnica. Dar "n-a avut ragaz a se odihni, deasupra manastirii, in munte, vazu ca un roiu de pretutindenea cum turcii inconjoara manastirea ca sa-l poata prinde. El cunoscand acestea, au incalecat de sarg pe cal si singur au fugit", mai nota cronicarul Grigore Ureche. Ca urmare, domnitorul nu numai ca a scapat cu viata, dar a si revenit in fruntea tarii, tinandu-si fagaduiala data.

Minunile icoanei cu doua fete

Cu toata puterea sa asupra vremii, icoana a avut de suferit cel mai mult de pe urma vremurilor tulburi. Mai intai, in timpul Eteriei de la 1821, ea a fost despuiata de imbracamintea aurita. Actualul vesmant de argint i se datoreaza lui Nicu Albu - prefect si primar de Piatra-Neamt, pe la inceputul veacului.

Dar mai inainte, pe la 1853, icoana Sfintei Ana a fost asezata intr-o noua strana de lemn sculptat si aurit, adusa de ieromonahul Varnava, staretul Manastirii Pangarati. El fusese bolnav de paralizie si s-a vindecat dupa o noapte de rugaciune la icoana facatoare de minuni.

Aceasta n-ar trebui sa ne mire, intrucat icoana se afla in stare sa vindece "aproape orice boala", dupa spusele staretului de la Bistrita, parintele arhimandrit Ciprian Zaharia. Multe cazuri disperate si-au aflat aici leacul: "O doamna a fost depistata de medic cu cancer la colon. A venit si s-a rugat toata noapte la icoana. Dupa o luna, a fost la control si nu i-au mai gasit nimic", isi aminteste parintele staret.

De asemenea, icoana este pretuita si pentru ca ajuta fetele sa-si gaseasca barbati destoinici.

Din pacate, comunistii nu s-au lasat impresionati de harul icoanei si au dezlantuit prigoana. Nu era loc de "misticisme" in "epoca de aur". Calugarii nu aveau voie sa poarte icoana in procesiune. Dar credinciosii continuau sa vina sa se roage, iar minunile se tineau lant.

"Noi ne rugam aici, dar ploua acolo, in locurile chinuite de seceta, de unde venisera oamenii", povesteste parintele arhimandrit, razand. Dupa 1989, procesiunile au reinceput: icoana Sfintei Ana a ajuns sa vada toata Moldova, dupa 50 de ani de izolare silnica. Pe timp de vara, ea se odihneste rareori la casa ei de la Manastirea Bistrita.

La chemarea plaiesilor, "sfintele" ies din altare Matusa Ileana din Bodesti, comuna aflata la cateva zeci de kilometri de Bistrita, isi aminteste:
"Era arsita, zaduf mare, iar noi pe camp la papusoi, la prasit... Dadeam cu sapa in pamant ca-n drum, asa era de uscat. Numai ce vad ca apare Sfanta, cu mare alai. Am ingenunchiat la marginea soselei si mi-am facut cruce, ca nu stiau celelalte femei ce am patit...".

Astfel de aparitii nu sunt deloc straine plaiesilor

Pe timp de vara mai ales, soseaua care leaga Piatra de Targu-Neamt devine promenada "Sfintelor" de la diferite manastiri, harazuite cu darul aducerii de ploaie: icoana Maicii Domnului de la Varatec, Fecioara de la Neamt si, fireste, Sfanta Ana de la Bistrita.
Dar mai multe stie Ioan Hulpoi, "cantaret principal in parohia Bodestii de Sus, cu hramul Sfantului Ierarh Nicolae", dupa cum se recomanda, altfel spus - dascalul din Bodesti.

Pentru ca "Sfanta" sa plece in pastoratie, trebuie indeplinite o serie de conditii, unele naturale, altele legale. Cele naturale sunt "vremurile de stricta nevoie: ploaie necontenita sau deloc", dupa cum explica Hulpoi. Urgenta trebuie sa fie reala, caci "nu ne jucam de-a icoana".

Consiliul Parohial cere parerea enoriasilor, iar vrerea lor este notata intr-un proces-verbal. Isi fac programare la icoana si asteapta, uneori saptamani la randul. Rastimp, credinciosii trebuie sa se roage, sa posteasca si sa tina candela aprinsa. Cand le vine randul, oamenii parohiei merg la manastire, unde li se incredinteaza icoana.

Cateodata, seceta moare la a cincea evanghelie

Odorul este instalat pe o masina decapotabila ornata cu flori, covoare persane si prosoape inflorate. Aceasta purcede la drum ceremonios, fara graba, in viteza intai. Automobilul este flancat de patru "strajeri", alesi pe spranceana de preotul paroh, care trebuie sa aiba grija de icoana ca de ochii din cap. In peregrinarea sa, icoana este salutata de fiecare biserica intalnita, prin batai strasnice de clopot.

Oamenii de prin sate lasa portile deschise si ies la drum: unii cu flori, altii cu galeti cu apa, altii chiar intind covoare pe sosea. Acestea poate nu vor mai fi la fel de curate, insa cu siguranta vor fi binecuvantate de trecerea "Sfintei".
Credinciosii ingenuncheaza la trecerea icoanei, apoi incearca sa o sarute, sa o atinga, barem s-ovada. Cortegiul ajunge in parohie pe inserat, iar icoana este primita in biserica, cu slujba de vecernie. Cantarile si rugaciunile continua apoi pana la miezul noptii.

Peste noapte se alcatuieste un sobor din preotii de la parohiile vecine, iar ceremoniile de a doua zi le va conduce preotul cel mai in etate.
Dimineata incepe cu o slujba de multumire adresata Maicii Domnului, dar si "Sfintei" aduse. Apoi procesiunea porneste, cu toaca in frunte, cu prapuri (odajdii), cu sobor, cu alai. Multimea se opreste la fantani, la izvoare, la rascruce de drumuri, prilejuri cu care preotii adreseaza ectenii de cerere catre Maica Domnului.

Aceasta si-a castigat reputatia de "grabnic ajutatoare" si nu-i lasa pe credinciosi de izbeliste, explica radios dascalul Hulpoi. Tinta procesiunii este un deal, de preferinta in preajma unui izvor, unde se afla, pregatita dinainte, o masa cu evangheliare, sfesnice, pomeni si cele trebuincioase facerii de aghiazma.

"Odata ajunsa acolo, toata suflarea, plecand genunchii, canta, duios si lin", spune dascalul din Bodesti. Soborul oficiaza apoi Sfanta Taina a Maslului: se citesc sapte evanghelii dupa sapte apostoli. La fiecare evanghelie, credinciosii sunt miruiti cu ulei sfintit. Se rostesc rugaciunile speciale pentru chemarea ploii, iar la sfarsit, preotii aghezmuiesc multimea, cantand "Miluieste, Doamne, poporul tau!".

"Odata, eram la a cincea evanghelie - n-ajunsesem inca la a saptea - cand a inceput sa ploua. Ne udase covoarele. Abia am ajuns la biserica, sa o adapostim pe Sfanta", spune Ioan Hulpoi. Altminteri, daca nu este intrerupta de ploaie, procesiunea de intoarcere decurge la fel.

Ca orice minune, ploaia se implineste in trei zile

Inainte de a se intoarce la manastire, icoana Sfintei Ana trebuie sa lase ceva din harul ei bisericii care a gazduit-o. "Sfanta" este purtata pe brate de doi credinciosi pana la catapeteasma, apoi este inchinata la Icoana Sfantului Ierarh Nicolae, patronul bisericii din Bodesti. Drumul inapoi, pana la Bistrita, este la fel de triumfal precum venirea.
Ajunsa "acasa", icoana este primita cu alai, odajdii, si clopote. Se face o scurta vecernie, timp in care Sfanta Ana isi reia locul obisnuit, printre monahi si Musatini.

"Sfanta" nu i-a dezamagit niciodata pe oameni. "In maximum trei zile de la ceremonie, ploua", incheie dascalul Hulpoi, cu un zambet larg. Apoi, pe jumatate bucuros, pe jumatate trist, el arata ca, daca nu va ploua in urmatoarele doua saptamani, Bodestii vor chema icoana: "Atunci sa vedeti minunatie!".
Pana atunci, privirea Sfintei Ana va cadea asupra fruntilor plecate a sute de credinciosi.

"Icoana facatoare de minuni a Sfintei Ana ajuta orice om bolnav, amarat, care vine cu credinta si se roaga cu evlavie", arata parintele staret de la Bistrita. El stie ca, atata vreme cat printre odoarele manastirii se va afla si aceasta minune, pasii si sperantele pelerinilor se vor indrepta catre zidurile stravechii ctitorii musatine.

Cristian Mihai Popa pt formula as

Read More

Semn dumnezeiesc in favoarea canonizarii dreptslavitorilor marturisitori din prigoana comunista

MINUNEA DE LA IASI

"Din temniţe spre Sinaxare", CAMPANIA "NU CATUSELOR ELECTRONICE"

- la 12 ani de la trecerea la Domnul a lui Virgil Maxim -

Joi, 19 martie 2009, ora 22.00, la Teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc conferinţa „Noul Babel european şi prigoana împotriva creştinilor”, susţinută de ieroschimonahul Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile. Sala – de 500 de locuri – a fost arhiplină, mulţi stând în picioare. S-a vorbit despre direcţiile în care Uniunea Europeană prigoneşte credinţa ortodoxă (cerând intrarea femeilor în Sfântul Munte Athos, scoaterea orelor de religie din şcoli, promovarea ecumenismului prin controversata Chartă ecumenică, adoptarea legislaţiei privitoare la drepturile homosexualilor, dezincriminarea incestului, introducerea actelor biometrice cu microcip). Spre sfârşitul conferinţei s-a făcut referire la cinstirea mărturisitorilor ortodocşi anticomunişti, modele de rezistenţă creştină pentru vremurile noastre.

După conferinţă, credincioşii s-au putut închina la moaştele unor mărturisitori ortodocşi din temniţa Aiudului, aflate într-o răcliţă adusă de Danion Vasile (au putut săruta o parte din craniul unui mărturisitor, dăruită de părintele Justin Pârvu. Sub această părticică se află şi părticele din moaştele altor patru mărturisitori, trei dintre acestea fiind primite de la Aiud de părintele Serafim de la Mănăstirea Căşiel).

La 10-15 minute după ce mulţimea de credincioşi a început să se închine la sfintele moaşte, s-a întâmplat o minune: părintele Hrisostom, care ţinea răcliţa în mână, a observat următoarele: „Înclinând puţin răcliţa, am simţit un lichid uleios curgându-mi pe degete. Concomitent am simţit o puternică mireasmă, ca mai apoi, privind la osemintele din răcliţă, să constatat că deasupra moaştelor se afla o impresionantă cantitate de mir, circa două trei linguriţe. Surprins peste fire, le-am arătat credincioşilor racla cu mir. Unii dintre cei care sărutaseră deja moaştele s-au întors uimiţi, mărturisind că, cu puţin timp înainte, în raclă sfintele moaşte se aflau uscate. Pe dată creştinii s-au strâns în jurul răcliţei, din care se vedea cum izvorăşte mirul. Mulţi dintre cei de faţă au fotografiat sau filmat racla cu mirul.”

Ca semn de mulţumire pentru milostivirea arătată de Dumnezeu prin sfinţii Săi, poporul a cerut să se facă o rugăciune către sfinţii închisorilor. Părintele Hrisostom a citit Acatistul Noului Mărturisitor Valeriu Gafencu şi Rugăciunea de proslăvire a noilor mărturisitori. În timp ce creştinii se rugau, din raclă, o dată cu înmulţirea mirului s-au răspândit valuri de mireasmă, fapt simţit de mulţi dintre cei de faţă, fără a se fi consultat între ei. Anunţăm pe cei sceptici că mirosul emanat de mirul osemintelor întrecea ca intensitate şi ca obişnuitul miros al mirului de la pangare. Danion Vasile a spus: „Mi se pare că e mai mir decât mirul obişnuit, mirosul era de mir dar şi de altceva, mai profund…” „E chiar greu de spus cum era mirosul, era nepământesc. Nimic n-ar fi de ajuns pentru a descrie mirosul, e greu de exprimat în cuvinte. Mireasma era îmbătătoare”, a spus o credincioasă.

Câteva zeci de credincioşi, rămaşi până după ora 23.00, când s-a terminat citirea acatistului, au ţinut să întărească prin semnătură – pe liste făcute ad-hoc – cele petrecute. La sfârşit au venit să se închine la această slăvită minune doi părinţi cunoscuţi ai vremii noastre – ieroschimonahul Ioan de la Rarău şi părintele Mihail Popescu de la Piatra Neamţ, împreună cu un grup de credincioşi veniţi de la altă conferinţă. Ei au fost impresionaţi de cele întâmplate, închinându-se cu multă evlavie.

Credem că această minune vine în sprijinul canonizării sfinţilor din închisori şi al rezistenţei împotriva apostaziei şi desfrâului promovat de Uniunea Europeană, dovedindu-se un argument care spulberă îndoielile privitoare la sfinţenia mărturisitorilor secolului XX.

Se cuvine ca poporul drept-slăvitor, în frunte cu întâi-stătătorii Bisericii, să ia aminte la acest semn dumnezeiesc, sporind evlavia faţă de mărturisitorii ultimei prigoane”.

„Maxim intuia perfect starea de lucru. De altfel, mulţi o intuiau, dar el o şi prezenta cu toate virgulele, cu tot înţelesul ei. Despre el a spus cineva, de mare competenţă, că e singurul care ar putea fi patriarhul ţării. Eu, care l-am cunoscut de tânăr, am încuviinţat.” Părintele Arsenie Papacioc (mărturie din volumul îngrijit de monahul Moise: Sfântul închisorilor - mărturii despre Valeriu Gafencu).

sursa danion vasile

Read More