Showing posts with label hrana artificiala. Show all posts
Showing posts with label hrana artificiala. Show all posts

Monday, March 11, 2013

SINTEM OTRAVITI CU BUNA STIINTA-DOCUMENTAR

Cea mai premiată producţie a Antenei 3, emisiunea de anchete şi reportaje – "În Premieră cu Carmen Avram"– a revenit duminică, 3 martie, cu un nou sezon.
DOCUMENTARUL AICI

Echipa emisiunii "În Premieră" a prezentat o anchetă în piaţa alimentară şi în zona afacerilor ascunse care pun în pericol sănătatea noastră.

Romana Puiuleţ a plecat prin ţară, ca să vadă cât de curat e businessul cu ferme de animale, de unde se livrează carne şi lapte în pieţe şi în magazine.

A descoperit cu groază că, de fapt, nu avem idee ce punem pe masă şi că există o conspiraţie la nivel mare, privind modul în care se vând, în farmaciile veterinare, tratamentele pentru animale.

Aceste substanţe, care se injectează ilegal şi cu acceptul tacit al unor personaje aflate în conflict de interese, ajung în alimentaţie şi au urmări pe termen lung, povesteşte Carmen Avram.

Angajaţii unui laborator din Bucureşti au descoperit, anul trecut, în carnea şi laptele pe care reporterii "În Premieră" le-au dus la testare antibiotic şi două tipuri periculoase de pesticid.

La momentul acela, reporterii au fost acuzaţi că au injectat chiar ei antibioticul pentru a produce panică. Pentru a demonstra cât de gravă este situaţia, echipa "În Premieră" a demarat o anchetă de proporţii, cu scopul de a afla care sunt afacerile ascunse care se fac cu sănătatea noastră.

În România, rar poţi găsi o fermă în care animalele să nu fie îndopate toată viaţa cu medicamente. Carnea lor cu reziduuri de substanţe nocive ajunge în abator, apoi în magazine şi în final în organismul nostru, otrăvindu-ne încetul cu încetul.

Se întâmplă chiar ca, din cauza condiţiilor care nu respectă legea, porcii să devină extrem de violenţi şi să se mănânce între ei.

Câţiva investigatori occidentali au surprins, anul trecut, într-o fermă din Germania, imagini de coşmar cu ceea ce se poate întâmpla, pe timpul nopţii, între animale stresate.

Au găsit acolo porci cu răni infectate şi bucăţi din corp mâncate de ceilalţi. Mai mult, au găsit cadavre abandonate printre animalele vii.

Un imens scandal a izbucnit în Germania, acolo unde ferma respectivă exporta porcii trataţi cu antibiotic şi antidepresive pentru calmare.

Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "În Premieră cu Carmen Avram" DESPRE SFINTII INCHISORILOR
 

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Saturday, May 19, 2012

SOCANT MANCATI CARNE LIPITA CU LIPICI "MEAT GLUE"



cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Monday, April 30, 2012

FABRICA DE E-URI

Am intrat în Aria 51 a industriei alimentare din România

Rafturile gigantice sunt pline cu mâncare. Nu vă frecaţi la ochi, tot ce se află în saci şi bidoane de plastic nu este nici ciment, nici vopsea lavabilă. Totul se transformă în hrană, ajunge în farfuriile dv. şi apoi în stomac. Aşa funcţionează industria alimentară.

E o curățenie perfectă în fabrica Zeelandia. Structura modulară nu conține bare și traverse pentru a nu se depune praful


O sută de ieşeni fac zilnic mâncarea praf. E cea mai mare fabrică de E-uri din România, locul în care pe o poartă intră compuşii chimici şi extractele din plante, iar pe cealaltă ies saci sau bidoane cu prafuri ce reprezintă baza tuturor cremelor şi foietajelor din industria românească de panificaţie şi patiserie.

E fabrica Zeelandia, investiţia olandeză de la marginea Iaşiului, iar o echipă EVZ şi 7EST a pătruns în locul în care se naşte aproape tot ce mâncăm.


Fericirea brutarilor

E o hală discretă ce se confundândă cu decorul cenuşiu de pe marginea drumului european 583. Dar ce se produce aici e suficient pentru a umple farfuriile câtorva ţări din estul Europei, fiind gândită ca un avanpost.

“Producţia a fost mutată de la Bucureşti la Iaşi pentru că s-a găsit mână de lucru calificată”, a explicat Ovidiu Bocăniciu, directorul fabricii. Aici se produc creme şi umpluturi de cofetărie precum şi mixuri de panificaţie.

Sună pompos – da fapt sunt nişte saci cu prafuri care se amestecă, în brutării, cu apă, drojdie şi puţină făină şi iese ce vrei: pâine crocantă, plăcinte, pră­­­­­­jituri. Le dai orice gust, orice formă şi orice culoare. Sacul deşărtat în malaxor înlocuieşte aproape orice ingredient din natură.

Consumaţi moderat E-uri

Totul e secret în Zeelandia, am putut intra doar pentru că directorul Bocăniciu s-a gândit că aşa mai poate tempera isteria cu E-urile. În fabrica aceasta se vorbeşte codificat – E282, E300, E170 sunt nişte saci stivuiţi într-o ordine perfectă şi reprezintă tot un fel de mâncare.

“Toate E-urile folosite sunt aprobate de UE. Oamenii trebuie să ştie câte E-uri pot consuma, care e limita maximă. Şi mierea e bună, dar în exces ţi se face rău“, îşi susţine cauza Ovidiu Bocăniciu.

“Consumând separat E-uri de la mai multe produse, cantităţile se însumează şi se ajunge la depăşirea pragului admis. E un atac lent”, spune, în replică, dr. Cornelia Stancu, şefa Biroului de Siguranţă a alimentelor de la DSV Iaşi.

Pentru Iaşi, E-urile sunt bune

Naturale sau artificiale, toate E-urile de la Zeelandia se obţin în laborator. E160 e beta-caroten dar nu e obţinut din morcov ci prin sinteză. “Există un extract natural, dar cantitatea este înmulţită prin sinteză chimică”, explică dr. Stancu.

Pentru economia Iaşiului aceste E-uri sunt bune, pentru că Zeelandia a băgat în afacere şi Institutul “Petru Poni”. “Consumatorii sunt neinformaţi. Pe etichete ar trebui trecută şi doza maxim admisă. Oamenii ar şti cât pot consuma fără să fie afectaţi”, e ultimul cuvânt al directorului.

În croissantul Zeelandia, găsit pe scară largă în comerţ, se pun 500 de grame de Korent Europe la 10 kg de făină. Nimeni nu-ţi spune ce se ascunde sub această denumire. Rămâne micul secret al fabricantului.


Ca valoare, Zeelandia este a treia investiție străină în județul Iași, după Delphi și Mittal

Cele mai rele E-uri

Sorbitolul e considerat un E periculos: balonează sugarii şi îi face să scadă în greutate. Aspartamul e un edulcator intens, dar foarte hulit pentru ameţelile pe care le produce. Mai sunt coloranţii interzişi copiilor sub 10 ani.

“Avem peste 1.000 de parteneri la nivel naţional. Iau produsele de la noi, le prelucrează şi le vând în retail.”

OVIDIU BOCĂNICIU, director Zeelandia

Magie: praful universal devine pâine, frişcă sau gogoşi calde

PÂINE SEMIFABRICATĂ.
Zeelandia te poate face brutar fără să ai habar cum se coace o pâine. Îţi cumperi un malaxor, un cuptor electric şi e suficient un contract cu Zeelandia, care îţi furnizează “mixurile de pâine”. Premixurile au reţetele gata făcute, nu mai trebuie modificate.

“Rotunda românească, cu cele patru variante de pe piaţă, este un mix produs la noi. E natural, fără conservanţi”, spune Bocăniciu. Pâinea iese mai pufoasă sau mai crocantă, cu seminţe sau neagră, ea vine semipreparată ca într-un număr de magie.

ÎNLOCUITOR DE FRIŞ­­CĂ.
Crema Rosette e un alt produs universal valabil produs de Zeelandia. Are şapte E-uri (E472b, E472e, E322, E460, E466, E340 şi E160a) şi e un înlocuitor de frişcă folosit aproape fără excepţie în toate laboratoarele de patiserie din România.

GOGOŞILE BERLINEZE.
Zeelandia extrage esenţe şi din fructe naturale, importând vişine, de exemplu. Din fabrică, rulourile pleacă preambalate, numai bune de pus la cuptor. Totul e gândit la scară industrială: cofetarii obţin produsele mult mai uşor din premixuri.

“Avem 1.000 de parteneri la nivel naţional. Preiau baza de la noi, o prelucrează şi vând prăjiturile în retail”, explică mecanismul directorul Zeelandia. Un exemplu, sigur nu ştiaţi: gogoşile berlineze pleacă “prefabricate” din această fabrică din coasta Iaşiului.

PASCA DIN PREMI­XURI.
De Paşte aţi mâncat probabil pască Korent Classic Panettone sau Zela Creme ori Cheesekrem. Toate sunt prafuri din Zeelandia. Se adaugă făină, apă, câteva stafide şi, eventual, 5-6% brânză, cât scrie mic pe etichetă. Dar la unele rulade nici nu mai e nevoie să adaugi nimic. Trebuie doar să-l “tratezi termic” şi din prafuri iese aproape orice produse de panificaţie vrei.

8,5 milioane de euro,
cifra de afaceri a Zeelandia Iaşi în 2010, cu un profit de 250.000 de euro. Investiţia iniţială: 4 milioane de euro

CEI MAI AFECTAŢI: COPIII

Cele mai periculoase E-uri

Unul dintre cei mai periculoşi aditivi este E 420, sorbitolul. “Este un îndulcitor, hipocaloric, interzis copiilor şi sugarilor. Poate duce la dureri de stomac, la flatulenţă şi la balonare”, a explicat dr. Cornelia Stancu. Sorbitolul este folosit pe post de conservant şi este interzis în preparatele pentru copii si sugari din cauză că poate provoca diaree şi pierdere în greutate. În plus, este interzis şi celor cu intoleranţă la fructoză.

Un alt aditiv posibil periculos este E 951 sau aspartamul. Acesta este unul dintre cei mai contestaţi aditivi alimentari, raportându-se de-a lungul timpului efecte adverse precum oboseala, ameţeli, iritabilitate, dureri de cap.

Din aceste motive nu se recomandă consumul frecvent şi nici depăşirea dozei zilnice admise de 40 mg/kg corp. “Aspartamul este restricţionat în unele produse de cofetărie, fiind un edulcorant intens şi potenţiator de aromă”, a adăugat dr. Cornelia Stancu, şef serviciu în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Iaşi.

E 300, acidul ascorbic, are proprietăţi antioxidante şi este cunoscut sub numele comun de vitamina C. “Nu este permis în alimentele pe bază de cereale pentru copii”, a spus Cornelia Stancu. Chiar dacă doza zilnică admisă în industria alimentara este nelimitată, acidul ascorbic are acţiune laxativă. Galbenul Sunset (E 110), galbenul de chinolină (E 104) şi ponceau (E 124) trebuie evitate la copiii de până la 10 ani.



MICROFAUNĂ

Principalele specii de aditivi din farfurie

Coloranţi:

  • E 110 – Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S
  • E 150 – Caramel. Termenul caramel se referă la produse de o culoare brună mai mult sau mai puţin intensă, care sunt destinate utilizării ca şi coloranţi. Termenul nu corespunde produsului zaharos aromat obţinut prin încălzirea zaharurilor şi care este folosit pentru aromatizarea alimentelor.
  • E 160c – Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină
  • E 175 – Aur

Îndulcitori:

  • E 420 – Sorbitoli
  • E 421 - Manitol
  • E 950 – Acesulfam-K
  • E 951 – Aspartam
  • E 952 – Ciclamaţi

Alţi aditivi

  • E 249 – Nitrit de potasiu
  • E 250 - Nitrit de sodiu
  • E 251 - Nitrat de sodiu
  • E 252 – Nitrat de potasiu
  • E 260 – Acid acetic
  • E 330 – Acid citric
  • E 943a – Butan
  • E 943b – Izobutan
  • E 944 – Propan
  • E 948 – Oxigen
  • E 949 - Hidrogen

Sursa : evz.ro

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Saturday, October 22, 2011

Danone recunoaşte minciuna. Toţi producătorii folosesc bacterii din fecale şi tractul uro-genital, modificate genetic



Gigantul producător de iaurturi Danone nu va mai promova în reclamele sale din Statele Unite benefiiciile pentru sănătate, în cazul produselor Actimel şi Activia, deoarece s-a descoperit că, de fapt, acestea nu au benefiicile pretinse.

Potrivit presei britanice, cel mai mare producător de iaurturi din lume a mărturisit că beneficiile produselor cărora li se făcea reclamă televizată au fost exagerate.

Astfel, Danone a fost de acord să nu mai spună în spot-urile de televiziune că Activia îmbunătăţeşte tranzitul intestinal, iar despre Actimel că întăreşte sistemul imunitar.

Puțină lume ştie ce mănâncă. Și mai puţină lume citește ambalajul produselor pe care le consumă zilnic. Iar și mai puțină lume are noţiuni de microbiologie. Iaurturile probiotice, o invenţie a concernelor americane, conţin bacterii care nu au fost folosite, înainte, niciodată în alimentaţie. Una din aceste bacterii este specia numită „Bifidobacterium bifidum”.

Aceste bacterii se găsesc de obicei în flora vaginală, în rect şi în tractul uro-genital, în excremente de porc şi de alte animale. Aceste bacterii nu sunt prezente în mod normal niciodată în intestinele subţiri, în stomac sau în gură, decât în cazul în care omul a avut contact direct cu sursele amintite mai sus.

Aceste bacterii bifide nu supravieţuiesc de regulă acidului din stomac atunci când sunt îngurgitate, pentru a nu periclita flora intestinală, în special cea din intestinul subţire.

Concernele producătoare de iaurturi nu numai că le-au introdus în produsele lor, dar le-au mai şi modificat genetic ca să supravieţuiască acidului din stomac. De aici se vede şi reaua-voinţă şi perversitatea celor care le-au desemnat pentru consumul inconştient al umanităţii moderne.

Prin intermediul iaurtului „probiotic”, folosit ca un cal troian microbilogic, aceste bacterii vaginale şi fecale modificate genetic ajung în intestinul subţire al omului. Şi acest lucru duce automat la tot felul de probleme de sănătate ulterioare, căci schimbă automat flora naturală a intestinului subţire, înlocuind-o cu o floră tipic vaginală.

Danone & Co ne creează, deci, un fel de floră vaginală în intestine, ceva contrar naturii umane şi cu efecte nocive pentru sănătate.

Specialiștii atrag în van atenția

Cunoscutul specialist în tehnica alimentară Udo Pollmer, care apare des la televiziunea germană ca specialist în domeniu pe teme de alimentaţie, a făcut cunoscut acest fapt în una din cărţile sale.

Însă cui îi pasă? La televizor el nu poate vorbi despre aşa ceva şi nici nu este întrebat. Nu-i de mirare, la cât se câştigă cu reclama la iaurturile probiotice de către posturile de televiziune. Cum să-ţi alungi clienţii?


Citatul din carte, cu privire la acest truc şi daunele aduse de consumul de probiotice, în limba germană, îl puteţi citi aici.

„Bacteriile profane de iaurt nu au obiceiul să se lipească de pereţii intestinelor căci ele trăiesc din lapte proaspăt şi nu din lucrurile digerate. Pe de altă parte, bacteriile probiotice nu sunt în stare să facă lapte gros, căci această sarcină o au bacteriile lactoacide. De aceea preţioasele bacterii (probiotice) se introduc, se amestecă pe altă cale, ulterior, în iaurtul deja fermentat“. (Udo Polmmer).


„Bacteriile din fecale şi din secreţiile vaginale sunt bacterii care, după microbiologul alimentar Prof. Michael Teuber, reprezintă noi specii. Bacterii la care lucrează şi tehnologii genetice și care provin din fecale de porc sau din intestine de şobolani.

Bacterii a căror specie nici nu este definită clar şi care au fost testate fără scrupule şi la sugari. Aici trebuie specificat că bacteriile bifide pot fi şi patogene, aşa cum avertizează specialistul elveţian. Unele bacterii bifide pot provoca carii şi chiar meningită“, spune Udo Pollmer.


Deci aceste bacterii nici măcar nu pot produce iaurt din lapte! Ele sunt amestecate în iaurt după ce acesta a fermentat. Consumul produselor probiotice poate, deci, să afecteze flora intestinală.

Pentru microbiologi acest lucru nu este o surpriză. La urma urmei nicio bacterie nu are chef să se lupte cu alţi patogeni. Bacteriile se ceartă mai degrabă cu rudele lor, care au aceleaşi preferinţe alimentare la trocul cu mâncare.

Există și iaurturi ecologice

Şi într-adevăr, indicii despre efectul nociv al produselor probiotice nu lipsesc. În anul 2000 presa germană scria „iaurturile probiotice pot periclita viaţa”.

Cauza acestor scandaluri a fost un congres medical din orașul britanic Birmingham, unde imunologul vienez Dr. Wolfgang Graninger și-a prezentat rezultatele cercetărilor.

Conform acestora, iaurturile probiotice pot duce, la persoanele cu sistemul imunitar slăbit, la boli periculoase precum meningita, pneumonia sau septicemia.

La acest congres a fost prezentat cazul unui diabetic mai în vârstă care, consumând iaurturi probiotce, a dezvoltat un abces la ficat, care a putut fi salvat doar prin operaţie. Şeful spitalului vienez, Dr. Elisabeth Pittermann a scos după această întâmplare iaurturile probiotice din meniul spitalului.

Firma Scheitz din Andechs care produce iaurturi ecologice a eliminat bacteriile probiotice din lista de ingrediente. „Cine vinde cu plăcere produse care conţin bacterii, care atunci când sunt găsite de specialiştii în igienă reprezintă o dovadă de contaminare fecală?“ (Udo Polmmer)

Reclama, mama minciunilor

Problema şi mai mare este că, de la introducerea „probioticelor”, concernele au convins, încetul cu încetul, fie prin persuasiunea tipic americană, fie prin preţul mai mic al acestor produse.

Cam toţi producătorii de iaurturi folosesc aceste bacterii nocive la preparat iaurtul, aşa că este greu de găsit un iaurt natural făcut cu bacterii tradiţionale. Acestea proveneau înainte de la viţel sau vacă. După Pollmer ele se numesc „Streptococcus thermophilus“ şi „Lactobacillus bulgaricus“.

În Germania este acum foarte greu de găsit un iaurt care să nu aibă culturi bifide. Cu alte cuvine, este greu de găsit un iaurt care nu este produs din bacterii vaginale şi fecale. Fără să ştim, noi consumăm materii fecale și asta fiindcă îi credem orbeşte pe cei care fac reclama la TV.

Folosind motorul de căutare Google este extrem de greu de găsit în ultima vreme un articol din care să reiasă evident ceea ce acum câteva decenii era binecunoscut despre aceste bacterii.

Însă, dacă citim cărţi de specialitate mai vechi sau dacă căutăm cu grijă pe internet, vedem că aceste bacterii nu au nimic de-a face nici cu iaurtul, nici cu intestinele şi că fac cu adevărat parte din flora altor organe. Toate articolele noi despre aceste bacterii mint cu neruşinare sau au preluat minciuna de la alţii.

Articol preluat de pe:
http://www.sanatatesiviata.ro

Citiţi şi:
Otrava din comerţ care te face «frumoasă»
Aspartamul – otrava dulce
Să ne hrănim în mod înţelept


yogaesoteric
21 octombrie 2011

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Wednesday, September 28, 2011

TOXIC

Adevarul este TOXIC! Un film marca prof. dr. Mencinicopschi, alias Dr. Menci, realizat de Andrei Sota. TOXIC - dezvaluie adevarul despre alimentele pe care le consumam zilnic, prezentat intr-o viziune proaspata si nonconformista.

Toxic from alex on Vimeo.



cybershamans
(karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark

Wednesday, July 13, 2011

Studiu OMS: In cati ani se elimina “E-urile” din organism si cata carne contine de fapt parizerul


Doar 2% dintre romani se declara adepti ai alimentatiei bio, pentru ca hrana fara adaosuri chimice este mai scumpa decat cea procesata si oricum s-au obisnuit cu gustul acesteia! Pentru aceste alegeri suferim insa urmarile.

Nu imediat, ci dupa 10-20 de ani, in care mancam constant mezeluri si branzeturi pline de aditivi. Alergii, cancere, diabet, astm si osteoporoza: toate sunt favorizate de aceste substante, pe care organismul nu le poate elimina usor.

Prima dantura cultivata direct in gura, cu materialul "clientului"

Este si exemplul unei femei de doar 37 de ani, care, de 3 ani, este pe lista bolnavilor cronici cu diabet, o afectiune direct legata de alimentatie.

Recent, Organizatia Mondiala a Sanatatii a incheiat primul studiu pe 10 ani, care demonstreaza ca aditivii alimentari, chiar si cei considerati nepericulosi, se elimina in ani de zile din organism.

Romania intra in zodia Cuptorului. Canicula de cod galben in toata tara de joi pana duminica

Cert e ca devenim dependenti fizic de chimicalele din mancare. Au constatat-o si cercetatorii romani, cand au creat salam si crenvursti fara nitrat de sodiu.

Proba de parizer de 13 lei kg pe care am adus-o in laborator are, dupa primele teste, un continut de carne de doar 10%. Restul sunt aditivi pentru gust, pentru culoare, pentru legarea pastei si conservare. Exista si mezeluri proaspete cu 70% carne, dar sunt mult mai scumpe si expira in 2-3 zile.

Italia intra in “zona rosie”. Cizma are datorii publice cat PIB-ul Romaniei inmultit cu 15

Producatorii se ghideaza acum dupa doua liste: aditivi interzisi si aditivi permisi, in cantitati limitate. Pana si fabricantii recunosc. Unii triseaza.

Este o problema, dupa cum este o problema cand cumparam un produs alimentar sa ne uitam pe eticheta ce contine. Altfel, pe termen lung efectele pot fi dramatice. Un studiu recent arata ca, astazi, 80% dintre romani nu stiu ce presupune o alimentatie sanatoasa.

stirile protv

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Monday, June 27, 2011

Monsanto trying to take over world seed supply, nation by nation


Share/Bookmark


(NaturalNews) He who controls the seed controls the food supply; and he who controls the food supply controls the world. There is no question that Monsanto is on a mission to monopolize the conventional seed market.

In fact, they are steadfastly working towards the goal of creating a world where 100% of all commercial seeds are genetically modified and patented- basically a world where natural seeds are extinct.(
http://www.naturalnews.com/029325_M...)

Unfortunately for the global community Monsanto is accomplishing their purpose. They currently own 90% of the world's patents for GMO seed including cotton, soybeans, corn, sugar beets and canola. (http://www.guardian.co.uk/environme...)

Yep, the creators of chemicals that will go down in
history for their toxicity and horrific side effects, is attempting to take over the world's seed supply. Ask yourself- do you really want companies such as BASF, Bayer, DuPont, Syngenta, and Dow involved with your food? Sadly, to a large extent they already are.

These Monsanto chemical and GMO cronies all share
genetically engineered traits and create the patented herbicides and pesticides that GMO crops require to thrive. Monsanto is infamous for taking advantage of small farmers, and with the advent of MoU's they are doing so with governmental license.

Countries like
India, Pakistan, Australia, and New Zealand have all executed MoU's with Monsanto. MoU's or memorandum's of understanding permit Monsanto to use publicly owned lands to create so called demonstration farms (GMO breeding camps) which in turn -at least in the case of Rajasthan - are subsidized by the government.

Monsanto literally takes farmer seeds, creates genetically engineered copycat versions, and then retains all intellectual property rights. Dr. Vandana Shiva, Executive Director of the Navdanya Trust, an Indian organization committed to organic biodiversity, states that:

"the MoU's will in effect, facilitate bio-piracy of Rajasthan's rich biodiversity of draught -resilient crops .... by failing to have any clauses that respect the Biodiversity Act and the Farmers' Rights Act, the MoU's promote bio-piracy and legalize the great seed robbery."
(
http://www.deccanchronicle.com/edit...).

It is common knowledge that GMO
seeds are much worse than conventional ones. As with all of their agreements, Monsanto shields itself from any liability- so when the Monsanto's promises of higher yields with less work ring hollow, when farmers crops fail, or when mass suicides are committed because of crop failure and spirit crushing debt- Monsanto presses on with no worries. (http://healthfreedoms.org/2011/03/0...)

Farmers that sign up for Monsanto's seeds of
destruction find themselves hooked. Year after year, no matter what prices are being charged, they are dependent on GMO seeds for new crops because GMO seeds - the bastardized versions they are - don't regenerate. (http://www.naturalnews.com/031742_G...)

Monsanto has no qualms about robbing farmers that don't play poker with them. As a mater of fact; it makes a business of it. Conventional and organic farmers in both Canada and the U.S., who have the misfortune of having lands that border GMO farms, often end up with trace contamination in their crops, making them (if organic), unsuitable for sale.

Monsanto actually uses this situation against farmers and files patent infringement claims that they often win.


The result farm owners are left with exorbitant legal bills and fines often forcing them to shut down: clearing away Monsanto competition. In a savvy move for survival, a preemptive suit on behalf of almost 300,000 plaintiffs seeking legal safe harbor, has been filed in New York. (
http://www.naturalnews.com/031922_M...)

Monsanto's product has changed from poison to food, but it has held true to its history of violating the rights and health of people around the globe. Monsanto is a 100% committed to the sale of their seeds of destruction no matter what it takes: bullying, infiltration of high government offices with company friendly individuals, or intimidation.

The organic movement has taken up the standard against Monsanto's machinations in court as well as through grassroots education and activist efforts. The organic revolution is Monsanto's Achilles heel, and its goal is a world without Monsanto.


1. http://www.icis.com/Articles/2002/0...
2.
http://gmo-journal.com/index.php/20...
3. http://www.independent.co.uk/news/w...

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Monday, May 9, 2011

Exposed - The dirty little secret of the meat industry




Share/Bookmark


(NaturalNews) Are you eating meat cemented together by "meat glue"? It may sound shocking and far-fetched to most people, but a recent news story covered by the Australian Today Tonight show unveils how the meat you're eating could be made up of scraps glued together to form a deceptively "normal" piece of meat.


Just as big pharma supplies dangerous substances to countless people worldwide, the meat industry may not be far behind in such nefarious deeds. Using a special product called "meat glue", meat suppliers have been caught using meat scraps, too small to sell, to create normal sized portions of meat for distribution. This misleading sales tactic is so effective that even experts can't tell the difference between a regular piece of meat and a piece of meat tainted with "meat glue".


What exactly is "meat glue"?


Meat glue is an enzyme known as transglutaminase. According to the report, many meat glues are created by cultivating bacteria. As shocking as it may sound, other meat glues are made from the blood plasma of pigs and cows, specifically the coagulant that makes blood clot. This "special enzyme" is so toxic that people working with the product must use masks as to not breathe it in. If meat suppliers are allowed to put it in our meat for us to eat, why can't they breathe it in?



The dangers and ethics of transglutaminase


In May of 2010, the European Union moved to ban "meat glue" due to its misleading and non-beneficial properties. By allowing these fake pieces of meat to be sold incognito, consumer's virtually have no way of telling what they are purchasing. Just as the labeling of GMO foods is not required, food manufacturers are not obligated to let consumers know which products contain toxic meat glue. Expensive steaks at many markets may actually be smaller pieces of meat held together by meat glue, making them worth a fraction of the cost and dangerous to consume.


In addition to the deception that goes along with meat glue, the risk of obtaining food poisoning associated with products that contain meat glue increases dramatically. According to the Australian television report, the bacterial contamination of meat glued steak is hundreds of times higher than authentic pieces of steak.

This is also problematic due to the fact that glued meat is much harder to cook, thus making it harder to kill the bacteria. Once food poisoning is present, it is impossible to trace the exact source when multiple pieces of meat are glued together from different animals.


Conventional meat isn't much better


Although this shocking story unveils the hazards of meat tainted with meat glue, would eating "conventional" meat products be much better? The answer is almost always "no." Conventional meat is injected with hormones and antibiotics and is thoroughly contaminated by pesticides.

Animals are often locked in small cages or are raised in prison-like farms that force the animals to consume genetically modified corn instead of grass. Although it seems like the only creatures affected by these alterations are the animals themselves, that notion is far from true. Most of the population consumes meat, and by corroding the world's meat supply with meat glue, the human population ultimately suffers.


Sources:
http://au.todaytonight.yahoo.com/ar...
http://www.cdc.gov/ncidod/eid/vol5n...
http://articles.mercola.com/sites/a...
http://jama.ama-assn.org/cgi/conten...


About the author

Anthony Gucciardi is a health activist and wellness researcher, whose goal is centered around educating the general public as to how they may obtain optimum health. He has authored countless articles highlighting the benefits of natural health, as well as exposing the pharmaceutical industry. Anthony is the creator of Natural Society (http://www.NaturalSociety.com), a natural health website.

Anthony has been accurately interpreting national and international events for years within his numerous political articles. Anthony's articles have been seen by millions around the world, and hosted on multiple top news websites


Monday, April 11, 2011

E441-CE BAGAM IN NOI

Share/Bookmark

IN ACEST VIDEO VEDEM CUM IN FABRICA DANONE DIN FRANTA, ESTE FOLOSITA PIELEA DE PORC PENTRU A CREEA O GELATINA CE SE ADAUGA IN PRODUSELE LOR....SI NU NUMAI...... CELEBRA E 441 ESTE EXACT ACEST PRODUS-IL INTILNIM IN MEDICAMENTE (GELULELE PE CARE LE INGHITIM), PRODUSE ALIMENTARE mai ales produsele light, pentru slabit si regim, iaurturile pentru copii....SI NICI MACAR NU STIM CE INTRODUCEM IN ORGANISM

FOARTE INTERESANT ca TIPUL SPUNE CA DACA MINORITATILE MUSULMANE SAU EVREIESTI AR STII, NU AR FI PREA BINE(ei maninca KOSHER, fara porc)
GROSS

Monday, October 4, 2010

SPUNETI 'BUNA' PUIULUI MECANIC!


Share/Bookmark

Puiul separat mecanic este ceea ce gasim la toate fastfood-urile; de asemenea PUIUL CONGELAT din supermarket e facut din asta.
Puiul cu totul este facut chisalita si procesat pina cind arata asa; da, chiar si oasele, ochii, matele si tot.
Si inca ceva: pentru ca e plin de bacterii este inundat cu amoniu si spalat cu el; apoi pentru ca are gust atit de oribil, va fi imbunatatit cu arome artificiale, si pentru ca arata atit de socant de roz, va fi vopsit cu o culoare artificiala.
Dar hey, cel putin e gustos, nu?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites