Showing posts with label elfi. Show all posts
Showing posts with label elfi. Show all posts
Saturday, January 4, 2014
Wednesday, December 5, 2012
ELVES-MIERCUREA FARA CUVINTE
Mai mult despre ei AICI
MIERCUREA FARA CUVINTE POPOSESTE LA NOI VENIND DE LA CARMEN
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Friday, October 28, 2011
Tuesday, May 17, 2011
Giant’s Causeway – Podul de piatră al uriaşilor celtici
Dacă vă întrebaţi care este cel mai popular obiectiv turistic al Irlandei de Nord, sau care este cel mai important simbol pentru toţi irlandezii... ei bine, nu este celebrul whiskey irlandez, nici măcar harpa barzilor celţi, faimoasa frunză verde de trifoi sau pleiada de zâne, eroi sau spiriduşi din mitologia insulei verzi a lui Eire. Nu. Dacă vreţi să luaţi contact cu esenţa acestui ţinut cu o cultură şi istorie originală şi fascinantă, atunci trebuie neapărat să vizitaţi podul de piatră al uriaşilor Fionn şi Benandonner!
Podul de bazalt din ocean
Frumoasa, strania şi melodioasa limbă irlandeză are o denumire cum nu se poate mai potrivită pentru interesantul fenomen natural, cunoscut sub numele de Giant's Causeway. Bunăoară, în limba barzilor eroului mitic Cuchulainn, promontoriul stâncos care se pierde în apa Atlanticului se cheamă Clochan an Aifir sau, dacă vreţi să vă doară limba, Clochan na bhFomharach...
Ciudatele formaţiuni stâncoase, reprezentate de circa 40.000 de coloane de bazalt, ocupă o suprafaţă de doar 0,7 kilometri pătraţi. Dar ceea ce pierd prin dimensiune, compensează din plin prin frumuseţe, unicitate şi, mai ales, istorie, mitologie şi folclor local.
Dacă sunteţi cumva în Irlanda de Nord (mai precis, în regiunea denumită Ulster-ul britanic şi deţinută încă de Coroana Britanică), trebuie să vizitaţi neapărat acest loc deosebit, scoborăt parcă din vechile legende celtice. Giant's Causeway este situat pe litoralul marin de nord-est al Ulsterului, în comitatul Antrim, la aproape 5 kilometri distanţă de oraşul Bushmills.
Geneza geologică a formaţiunilor este aproape la fel de interesantă precum miturile legate de apariţia lor. Acum circa 60 milioane ani, în Terţiarul timpuriu, perioada Paleogenului, locul unde astăzi se întinde molcomul şi liniştitul comitat Antrim era răvăşit de o intensă activitate vulcanică. Atunci, rocile de bazalt incandescente s-au scurs treptat prin fisurile rocilor sedimentare din regiune, pentru a forma, mai apoi, un întins platou de lavă, care astăzi constituie întreaga linie costieră Causeway.
Conform studiilor geologice, întregul proces a implicat trei scurgeri succesive de lavă, cunoscute sub numele de Bazaltele Primare, Mijlocii şi Superioare. Scurgerile bazaltice mijlocii sunt cele care dat naştere coloanelor care formează, în prezent, complexul geologic Giant's Causeway. Odată cu răcirea rapidă a lavei, contracţiile acesteia, determinate de variaţiile de temperatură înregistrate de-a lungul timpului, au dus la definitivarea formelor actuale. Contracţiile pe direcţia verticală au dus la reducerea vâscozităţii lavei, fără ruperea coloanelor proaspăt ridicate; contracţiile pe orizontală nu au dus nici ele la ruperea coloanelor, ci au provocat doar fisuri adânci în stratul primar de lavă. Mărimea coloanelor este determinată, în general, de viteza cu care s-a răcit lava.
Pe scurt, modelul fascinant vizibil astăzi este un rezultat al cristalizării rocii sub acţiunea răcirii accelerate. Acest fenomen apare, de obicei, atunci când lava topită intră în contact brusc cu apa oceanului, cum se întâmplă şi astăzi în Hawaii. Răcirea imediată provoacă fisuri, uneori şanţuri adânci, cum sunt cele din Causeway. Marea majoritate a coloanelor de bazalt prezintă o secţiune orizontală de formă hexagonală, altele fiind de formă penta-, hepta- sau octogonală. Coloanele hexagonale se întâlnesc în stratul mijlociu de bazalte, formaţiuni de aceeaşi vârstă geologică putând fi admirate în Peştera lui Fingal din Staffa, Scoţia.
O mică parte dintre coloane au o formă predominant rotunjită, cauzată de ploi, vânturi şi variaţiile sezoniere de temperatură, fiind denumite de localnici "Ochii Giganţilor" .
Alte grupări de coloane au primit nume la fel de sugestive, precum Hornurile, Harpa, Orga sau Cocoaşa Cămilei.
Doi giganţi orgolioşi şi o femeie înţeleaptă
Dacă varianta ştiinţifică a genezei podului de bazalt ne explică, oarecum sec, că originea Giant's Causeway este una pur vulcanică, bogatul imaginar mitologic celtic are propriile sale variante, mult mai captivante, referitoare la naşterea punţii de coloane negre care pare a lega Irlanda de Scoţia.
Povestirile cu pricina fac parte dintr-un important ciclu epic apărut în secolul III d. Hr., în provinciile Leinster şi Munster.
Denumită Ciclul Fenian, această veche culegere de povestiri şi legende irlandeze este axată pe faptele şi istoriile războinicilor şi eroilor celtici din Insula Verde.
Unul dintre cei mai mari (la propriu şi la figurat) eroi ai miturilor irlandeze este războinicul uriaş Fionn mac Cumhaill, botezat de vecinii scoţieni Finn McCool.
Fionn este, în multe privinţe, corespondentul irlandez al regelui mitologic al britonilor, mult mai celebrul Rege Arthur.
Fionn era conducătorul grupului Fianna - o confrerie a războinicilor de elită iralndezi, a căror singură datorie era aceea de a-i apăra, cu orice preţ, pe regii Insulei Verzi. Personajul este omniprezent în eposul celtic irlandez, vechi barzi creditându-l ca fiind responsabil de apariţia podului de roci bazaltice admirat astăzi de milioane de turişti.
Legendele spun că Fionn a construit Giant's Causeway pentru a avea, astfel, un pod natural care să-i fi permis accesul în Scoţia. Acolo, Fionn urma să se lupte cu un alt uriaş, temutul Benandonner.
Conform celei mai cunoscute versiuni a poveştii, Fionn mac Cumhaill trebăluia, într-o bună zi, pe coasta nordică a regatului irlandez. Atunci, uriaşul scoţian l-a zărit şi a început să-l ridiculizeze, făcând haz pe seama lui şi imitându-l în batjocură.
Turbat de furie, Fionn reacţionează în clasica tradiţie a popoarelor războinice din nordul Europei: smulge hotărât o stâncă şi o aruncă pe ţărmul scoţian, unde Benanndoner se prăpădea de râs.
Acum nu mai era cale de întors. Conform obiceiurilor celtice, dacă un războinic aruncă un bolovan mare spre un alt luptător, lupta este gata, deoarece nu se poate închipui o provocare mai mare decât acest gest al forţei şi curajului. Lezat, uriaşul scoţian aruncă, la rândul său, o stâncă spre Fionn, strigându-i acestuia că dacă pune cumva mâna pe el, Irlanda va rămâne fără gardian...
Benandonner încheie ironic asigurându-l pe Fionn că numai faptul că nu ştia să înoate îl salvează pe acesta din urmă de o lecţie umilitoare. Turbat de furie, Fionn se apucă să smulgă bucăţi de stâncă, pe care le aruncă în ocean, creând, astfel, un pod natural de pietre către Scoţia, astfel încât uriaşul Benandonner să nu mai aibă nicio scuză.
Din teama de a-şi pierde reputaţia printre tovarăşii săi giganţi din Scoţia, Benandonner se apucă să traverseze podul de pietre făcut în pripă de Fionn. Acesta, obosit de efortul depus, adormise pe malul irlandez. S-a trezit totuşi la timp, din cauza zgomotului făcut de paşii lui Benandonner. Ocazie cu care descoperă, cu surprindere, că Benandonner era de două ori mai solid decât el. De la distanţă, nu părea atât de mare...
Salvarea inconştientului Fionn a venit... de unde credeţi? De la o femeie.
Văzând ce se întâmplase, soţia sa, Oonagh, a aruncat o pătură peste Fionn, înainte ca Benandonner să ajungă în pragul casei. Când acesta a sosit, a întrebat cine este cel care doarme sub pătură. Înţeleapta şi prevăzătoarea Oonagh i-a răspuns cum nu se poate mai inspirat, asigurându-l pe gigantul scoţian că cel care doarme ar fi nimeni altul decât fiul cel mic al lui Fionn, născut în noaptea precedentă, iar Fionn ar fi, chipurile, la pădure, să doboare copaci. Şocat de dimensiunea uriaşă a "pruncului", Benandonner a intrat în panică, întrebându-se cât de mare este atunci tatăl acestuia, proaspătul său duşman.
Îngrozit de-a dreptul, Benandonner o rupe la fugă peste proaspătul pod de pietre, distrugîndu-l, în acelaşi timp, pentru ca Fionn să nu-l poată urmări în Scoţia atunci când se va întoarce de la pădure...
Altă variantă a mitului ne spune că, la apropierea uriaşului scoţian, Oonagh i-a servit o porţie normală de mâncare lui Fionn deghizat în copilaş. Evident, Benandonner s-a speriat de cât de mult putea să mănânce "copilaşul" şi a fugit imediat în Scoţia, distrugând podul şi întrebându-se, fără îndoială, despre cantităţile colosale de mâncare consumate de tată.
Epopeea turistică actuală
Complexul geologic Giant's Causeway a fost redescoperit de către comunitatea ştiinţifică abia în anul 1693, de către Sir Richard Bulkelly, profesor în cadrul Trinity College din Dublin, anunţul său fiind publicat în periodicele emise de Royal Society. Locul a devenit celebru pe plan mondial după ce artista irlandeză Susanna Drury a realizat prima schiţă în anul 1739. 26 ani mai târziu, Giant's Causeway este citat deja în Enciclopedia Franceză.
Locul a fost, timp de secole, un subiect de aprige controverse între oamenii de ştiinţă ai vremii. O parte dintre aceştia susţineau că se află în faţa unui bizar fenomen geologic, iar restul credeau că stâncile verticale fuseseră sculptate în vechime cu ajutorul dălţii şi al ciocanului, întregul ansamblu fiind, de fapt, un misterios altar al celţilor. Evident, dreptatea aparţinea primilor.
Anul 1960 a fost unul de cotitură pentru obiectiv, deoarece Giant's Causeway a intrat sub protecţia National Trust. În anul 1986, Giant's Causeway a fost declarat de UNESCO drept World Heritage Site. Este considerat un obiectiv natural şi, deopotrivă, cultural de maximă importanţă, fiind unul dintre cele doar 25 de astfel de obiective de interes mondial, care întrunesc ambele criterii stabilite de UNESCO.
Facilităţile moderne construite în anul 2007 oferă turiştilor toate informaţile necesare. În acelaşi an, a fost inaugurat Causeway Center, care include birouri de informaţii turistice, un serviciu de cazare, un centru de prezentare de materiale audio-video, un magazin de suveniruri şi chiar o casa de schimb valutar.
Afluxul tot mai mare de turişti (în ultimii ani există o medie anuală de 500.000 vizitatori) a determinat forul National Trust (sponsorizat de loteria naţională) să înceapă lucrările pentru un nou centru turistic, despre care se crede că va fi dat în folosinţă în anul 2012.
Până atunci, poposiţi o clipă într-o lume deosebită, acolo unde treptele de bazalt se pierd la orizont , între cer şi ocean.
Dacă vă lăsaţi pradă reveriei momentului, puteţi pătrunde, fie şi pentru o clipă, în lumea populată cu spiriduşi, giganţi, războinici, elfi, zâne şi alte fiinţe mitologice. Cine ştie... Merită să încercaţi!
sursa descopera.ro
Tuesday, June 15, 2010
Islandezii au decis prin lege: "Elfii există"
Articol semnat de Sorin Golea
În oraşul islandez Hafnarfjordur primăria a interzis ridicarea de construcţii în zonele în care elfii, gnomii şi zânele ies periodic din adâncurile pământului. Islandezii cred cu tărie că Terra este goală pe dinăuntru şi că acolo trăieşte o altă civilizaţie. Ştiinţa nu a putut contrazice până acum acest punct de vedere.
| - Oamenii de ştiinţă au stabilit că gheţarii de la pol sunt formaţi din apă dulce, deşi oceanul este sărat - Descoperirea a dus la apariţia unei teorii fantastice: globul pământesc ar fi gol pe dinăuntru, iar apa dulce ar fi venit din acea lume, locuită de fiinţe de basm |
La cei doi poli ai Pământului sunt cantităţi enorme de gheaţă. Toată această gheaţă e din apă dulce, cea mai pură apă dulce de pe Terra, cu toate că oceanul care susţine această gheaţă e sărat. Ce caută acolo atât de mu l t ă a p ă dulce?
S-a spus că acei gheţari s-au format din ninsori. Dar în măsura în care apa dulce de pe Terra, transformată în nori, s-ar depune mereu sub formă de zăpadă la poli, în cei 4 miliarde de ani ai Pământului toată apa s-ar fi adunat acolo. Ipoteza, detaliată în volumul “2012, incursiune în enigmatic”, de Emil Străinu, e că planeta noastră e goală pe dinăuntru, adică apa dulce de la poli ar veni din interiorul Globului.
Mai mult, din cauza rotaţiei permanente, forţa centrifugă ar trebui să împingă materia din interiorul Terrei înspre margine, iar sfera ar trebui să fie goală.
Terra are un Soare interior?
Pe scurt, ideea acreditată de tot mai multe voci este că Pământul ar fi ca un balon, ca o minge goală în interior, care are două deschideri polare, în sud şi în nord, având un diametru de 2.300 de kilometri fiecare, ce fac posibilă trecerea de pe o suprafaţă pe alta aşa cum face o furnică atunci când trece de pe o parte a frunzei pe cealaltă.
Peretele e străbătut de multe peşteri care fac legătura între cele două lumi, iar în interior, Terra are un soare mai mic, care răspândeşte o lumină difuză şi care asigură viaţa în acel spaţiu. Ipoteza e întărită şi de credinţa mai multor popoare nordice, care pomeneşte de existenţa unor fiinţe de talie mică, humanoide, care trăiesc sub pământ şi sunt pricepute în metalurgie.
Un amiral a văzut pădurile «de dincolo»
Există mai multe relatări ale unor călători spre găurile de la polii Terrei. Concret, după latitudinea 83 grade nord, marea e caldă, acul busolei o ia razna şi, la un moment dat, apar munţi împăduriţi. Cele mai recente expediţii au fost conduse de amiralul Richard E. Byrd (Marina SUA), în 1947 şi 1956. Iată un extras din jurnalul amiralului Byrd: “Trebuie să scriu aceste rânduri în secret. Este vorba despre zborul meu în Arctica, din 19 februarie 1947. Am văzut cu ochii mei acel tărâm de dincolo de poli”. Byrd era militar şi i s-a interzis să vorbească despre munţii împăduriţi şi păşunile pe care le-a văzut la Pol.
În Islanda, nu se construieşte pe teritoriul piticilor
Cetăţenii oraşului islandez Hafnarfjordur sunt convinşi că ei convieţuiesc cu pitici, gnomi, elfi şi zâne. Ei au contactat o clarvăzătoare care a realizat o hartă a zonelor în care aceste fiinţe pot ieşi din adâncuri. Conform unei hotărâri a primăriei, zonele cu pricina sunt protejate cu stricteţe, iar oamenii nu au voie să construiască nimic pe ele.
P.S.-VEDETI SI ANCHETA ASUPRA LUMII INVIZIBILE, UN FILM DOCUMENTAR EXCEPTIONAL DESPRE ELFII DIN ISLANDA
Monday, April 12, 2010
TRECEREA ELFILOR
“The Passing of the Elves” sau “The Elvish Lament” face parte din coloana sonoră a filmului “Stăpânul Inelelor” compusă de Howard Shore. Poate fi ascultată integral în The Complete Recordings (care din păcate nu se găsesc la noi, dar se pot comanda de pe Amazon).
Versurile (în original în sindarină – limba “comună” a elfilor – şi adaptarea în română, conform primei şi singurei ediţii, apărută la Editura RAO în 2004 în traducerea Irina Horea/Ion Horea):
Fanuilos heryn aglar
Rîn athar annún-aearath,
Calad ammen i reniar
Mi aladhremmin ennorath!
A Elbereth Gilthoniel
I chîn a thûl lin míriel
Fanuilos le linnathon
Ne ndor haer thar i aearon.
A elin na gaim eglerib
Ned în ben-anor trerennin
Si silivrin ne pherth waewib
Cenim lyth thílyn thuiennin.
A Elbereth Gilthoniel
Men echenim sí derthiel
Ne chaered hen nu aladhath
Ngilith or annún-aearath.
Albă ca Zăpada! Ah, Doamnă curată!
Dinspre Asfinţituri peste Mări Regină!
Ah, prin lumea noastră faţa ta se-arată
Când copacii-şi suie crengile-n lumină!
Gilthoniel! Ah, plină-i, Gilthoniel, livada,
Limpezime-i totul, cântec şi chemare!
Albă ca Zăpada! Alba ca Zăpada!
Într-o altă ţară, dincolo de Mare.
Ah, de ea ţesute-s Anul fără Soare
Stelele, de mâna ei şi peste Fire,
Peste câmpii, sub vânturi prind acum să zboare
Într-o necuprinsă, albă înflorire.
Ah, Elbereth! Gilthoniel! Ca-ntr-o poveste
Celor de pe-aceste locuri ne apare,
Strălucind lumina ta cerească
Mările-Apusene, în roiuri stelare.
Plecaţi spre Vâlceaua Despicată, Frodo, Sam şi Pippin îi întâlnesc pe Gildor Inglorion din Casa Finrod şi pe însoţitorii săi, care trec prin pădure cântând acest cântec. Este unul din imnurile închinate de elfi valierei Varda (“Doamna Stelelor” – Elbereth în sindarină), soaţa lui Manwe, cel mai puternic dintre Valari. (Stăpânul Inelelor – Frăţia Inelului, Cartea 1)
Elfii o iubesc cel mai mult pe Varda, căci primul lucru pe care l-au văzut la Trezirea lor pe ţărmurile lacului Cuivienen au fost stelele făcute de Varda din roua lui Telperion, Copacul Alb din Valinor. (Chiar numele lor, “eldari” înseamnă “poporul stelelor”). (Silmarillion – Valaquenta)
Numele lui Elbereth este folosit de Frodo şi Sam în câteva ocazii, în luptă ori la clipe de cumpănă, căci stârnea groază printre slujitorii Întunecimii. Rostindu-l în timp ce intra în Turnul din Cirith Ungol pentru a-şi salva stăpânul din mâinile orcilor, Sam le apare acestora ca un măreţ senior elf, plin de mânie şi dornic de răzbunare. (Stăpânul Inelelor – Intoarcerea Regelui, Cartea 6)
sursa eyeswideshut
Friday, August 28, 2009
ELFII DIN ISLANDA
Elfii sunt naţiunea conlocuitoare a Islandei
| |  Undeva în apropiere de Cercul polar, între Marea Groenlandei şi Atlanticul de Nord, pe o insulă clădită din joaca focului şi a apei, a vulcanilor şi a gheizerelor, oamenii trăiesc şi astăzi în bună vecinătate cu elfii, cu zânele şi cu îngerii. Ceea ce vă spun nu este o poveste, ci se petrece într-o ţară europeană marcată în orice atlas geografic: Islanda.Când am ajuns la Festivalul de Film Transilvania şi am intrat în sala unde urma să ruleze “Ancheta asupra lumii invizibile”, mi-am făcut un rezumat al informaţiilor pe care le deţineam despre Islanda. Vulcani, gheizere, capitala Reykjavik şi cântăreaţa de muzică pop Bjork, cea care a luat premiul pentru cea mai bună actriţă la Cannes în 2000- cam asta a fost tot ce am găsit în “arhivă”. Filmul documentar al lui Jean Michel Roux are însă darul de a deschide poarta către sufletul poporului islandez, căruia i-am descoperit puritatea şi o rară frumuseţe. De aceea, mi-am dorit să ştiu mai multe despre el şi despre ţinutul fabulos pe care îl locuieşte. Situat la îmbinarea plăcilor tectonice eurpeană şi americană, teritoriul acestei ţări este adeseori remodelat de cutremure şi de erupţii vulcanice. Istoria sa a început la sfârşitul secolului al IX- lea, când fermierii norvegieni şi vikingii i-au populat ţinuturile sălbatice, aducând şi celţi din Irlanda. În anul 930 ei au format prima adunare democratică din Europa, Althing (Parlamentul Irlandez). Cei 283.000 de locuitori ai Islandei vorbesc şi astăzi aproape la fel ca strămoşii lor: vechea limbă scandinavă. Tot lor le aparţine recordul de a fi ales prima femeie preşedinte, Vigdis Finnbogadottir, care a condus ţara din 1980 până în 1996. Oricât ar părea de ciudat, Islanda nu are o reţea de cale ferată; transportul se face cu maşini, avioane sau nave. Islandezii se pot însă mândri cu un nivel de alfabetizare al populaţiei de 100% (99,9% dacă e să fim riguroşi...), cu un nivel de sărăcie al populaţiei de 0%, dar şi cu extinderea tehnologiilor moderne în toate domeniile. Deşi toate aceste lucruri deja spun despre ei că sunt „altfel”, totuşi ceea ce îi deosebeşte, la modul emblematic, de alte naţii, este credinţa lor în existenţa fiinţelor supranaturale, pe care le numesc „poporul ascuns”. Un oraş în mai multe dimensiuni  Conform sondajelor, 10% dintre islandezi sunt convinşi că îşi împart insula cu elfii, alţi 10% neagă această idee, în vreme ce majoritatea de 80% consideră că existenţa fiinţelor invizibile este o posibilitate demnă de luat în seamă. Hafnarfjordur, un mic port aflat în apropiere de capitala Reykjavik, pare a fi locul în care oamenii convieţuiesc în cea mai deplină armonie cu aceste fiinţe subtile.Ei au contactat-o pe Erla Stefansdottir, profesoară de pian şi clarvăzătoare, pentru a le desena o hartă mai specială. Astfel, una dintre atracţiile turistice ale micului port islandez este o plimbare pe la „căsuţele elfilor”. Primarul din Hafnarfjordur, Magnus Gunnarsson, s-a arătat mândru de documentul ce atestă lumea invizibilă din oraşul pe care îl conduce. Foarte încântat de simpaticii lor vecini, el a declarat că „în felul acesta, şi turiştii vor putea descoperi că în oraşul nostru, alături de locuitorii obişnuiţi, trăiesc şi fiinţe supranaturale”. Întrebată cum este posibil ca în acelaşi spaţiu să convieţuiască oameni şi elfi, clarvăzătoarea Erla a explicat că lumea are mai multe dimensiuni. De exemplu, spune ea, „într-o pădure montană pot trăi tot feluri de creaturi: elfi, gnomi, pitici, zâne. Ele nu sunt observate de oameni deoarece au o frecvenţă de vibraţie diferită de a noastră, care corespunde planurilor eteric sau, uneori, astral. Este posibil chiar ca aceste fiinţe, cel mai adesea inaccesibile vederii umane obişnuite, să nu se perceapă unele pe altele, tot din cauza nivelelor lor de vibraţie diferite.” Dar Erla a văzut elfi încă de când era copil şi atunci era convinsă că acesta este un lucru obişnuit. „Până la 6-7 ani, copiii văd mai multe decât adulţii. Cred că foarte mulţi dintre ei au tovarăşi de joacă invizibili, dar nu realizează că sunt elfi.” O fetiţă de 9 ani, Audur Gudmundsdottir, povesteşte cu convingere cum se joacă ea cu elfii, care au cam jumătate din înălţimea ei.Într-o zi a căzut când se zbenguia pe afară, iar o femeie-elfă i-a deschis uşa casei ei, aflată într-o piatră mai mare, şi i-a dat să mănânce o prăjitură în formă spiralată şi să bea un suc de banane mai deosebit. Audur îşi descrie cu însufleţire prietenii despre care spune că sunt foarte discreţi, ies doar noaptea şi niciodată în timpul zilei. Mama ei, căreia fetiţa i-a adus ca dovadă o cheie de la căsuţa elfilor, un mic obiect metalic cu crestături, nu exclude posibilitatea ca povestirile micuţei să fie adevărate. Şi mărturii ca acestea poţi întâlni la tot pasul în Islanda. Oficialităţile le protejează locuinţele  În ultimii ani inginerii constructori au fost de mai multe ori nevoiţi să refacă planurile autostrăzilor numai pentru a ocoli locuinţele elfilor. De asemeni, edilii primului mall au avut grijă să monteze cablurile electrice şi alte instalaţii subterane cât mai departe de presupusele sălaşuri ale gnomilor şi feelor. Cuplurile care plănuiesc să-şi ridice o casă apelează şi ele la persoane cu percepţii extrasenzoriale, pentru a se asigura că locul nu este deja ocupat... În Islanda aceste precauţii nu sunt privite ca excentricităţi, ci ca simple precauţii.„Alături de noi trăiesc nenumărate creaturi nevăzute, care folosesc ca porţi de trecere în lumea lor eterică pietre şi stânci mai mari din lumea noastră fizică”, spune Brynjolfur Snorrason, fermierul clarvăzător specializat în indicarea zonelor locuite de „poporul ascuns”( huldu folk). El este adeseori consultat de antreprenorii de construcţii care nu vor să intre în conflict cu micuţii lor vecini supranaturali. „Poate este o ţară mai deosebită”, spune Arni Bjornsson, şeful departamentului de studii etnologice de la Muzeul Naţional al Islandei. „Chiar şi cei mai sceptici ingineri, care susţin că nu cred în superstiţii, preferă să ocolească movilele şi pietrele despre care clarvăzătorii spun că sunt locuite de elfi, decât să le distrugă şi să rişte astfel să-i supere pe cei nevăzuţi.” La începutul anului 1999, de pildă, Agenţia pentru construcţia drumurilor din Islanda a trebuit să modifice proiectul iniţial al unei noi şosele ce pornea de la Reykjavik, după ce a avut loc un protest al locuitorilor zonei, pentru că traseul ar fi deranjat locuinţa unor elfi de sub o stâncă. „Câtă vreme oamenii sunt convinşi de realitatea lumilor subtile şi a elfilor, noi căutăm să respectăm credinţele tuturor”, a spus Viktor Ingolfsson, un oficial de la Administraţia drumurilor publice. „Dacă aceasta presupune să ocolim o piatră a elfilor, ne acomodăm la această cerinţă.” Constructorii de drumuri ţin cont de aceste indicaţii ale clarvăzătorilor şi datorită faptului că s-au convins de mai multe ori de efectele nefaste pe care le are încălcarea lor. Sunt binecunoscute cazurile de defectare a maşinilor şi echipamentelor de construcţii sau de îmbolnăvire subită a celor care au mutat în mod brutal pietre ale elfilor. „Pentru cei mai mulţi oameni, poporul ascuns este plin de blândeţe”, explică Magnus Skarphedinsson, profesor la Şcoala de Studii Elfice şi expert în Elfi. „ Dar dacă sunt agresaţi, este posibil să se petreacă lucruri mai puţin plăcute. Fie că proiectul va costa foarte mult, fie că unii muncitori se îmbolnăvesc. Aşa că nu e recomandat să-i superi pe elfi.” Au susţinere la nivel prezidenţial  Fosta preşedintă a Islandei (în perioada 1980- 1996), Vigdis Finnbogadottir, nu exclude nici ea prezenţa fiinţelor subtile pe harta invizibilă a ţării sale. Cu multă diplomaţie, ea aduce un argument imbatabil: „ Nu am văzut elfi şi nici fiinţe invizibile. Nu am întâlnit încă o fantomă, deşi am auzit adesea vorbindu-se despre ele. Acest gen de credinţă nu mai există în Franţa sau în Spania, pentru că acestea sunt ţări catolice. Catolicismul este atât de puternic, încât nu mai lasă loc pentru alte credinţe. În Evul Mediu, islandezii au adaptat catolicismul pentru a se potrivi cu moştenirea lor păgână şi au continuat să spună poveşti despre fiinţe supranaturale, elfi şi fantome. Existenţa elfilor, a fantomelor, a extratereştrilor şi a vieţii de după moarte nu a fost niciodată dovedită. Este la fel ca şi în cazul lui Dumnezeu. Nimeni nu a dovedit că El există, dar nici contrariul.”Actualul preşedinte al Islandei, Olafur Ragnar Grimsson, are şi el o explicaţie a prezenţei poporului ascuns: puternicul sentiment al singurătăţii şi al izolării, caracteristic islandezilor. „Islandezii au fost întotdeauna puţini la număr, de aceea în timpurile străvechi ei şi-au dublat numărul cu personaje invizibile din legendele cu elfi şi zâne”, a afirmat el într-un interviu acordat la reşedinţa prezidenţială de la Bessastadir. Paranormalul e la el acasă În fiecare ţară există mediumi, clarvăzători şi susţinători ai fenomenelor paranormale, precum şi publicaţii de profil, instituţii care studiază ştiinţific aceste domenii. Islanda este însă ţara în care paranormalul şi invizibilul se află la ele acasă. Foarte multe persoane văd şi comunică fără nici o greutate cu elfi, cu îngeri sau cu fantome ale persoanelor decedate. Clarvăzătoarea Erla Stefansdottir explică esenţa acestui fenomen: „Oamenii consideră că e absolut firesc să călătorească dintr-o ţară în alta şi să cunoască alte popoare. Dar li se pare ciudat să exploreze dimensiunile subtile şi diferitele planuri pe care existăm ca fiinţe. Structura noastră seamănă cu cea a cepei, este stratificată. Învelişurile devin tot mai subţiri pe măsură ce te apropii de nucleu. Iar omul devine din ce în ce mai frumos, cu cât îl cunoşti mai în profunzime. Întâi vedem corpul fizic şi aura sa, culorile emoţiilor şi atitudinea socială. Aceste straturi formează personalitatea, în spatele căreia se ascunde sufletul. Iar dincolo de suflet se află cea mai intimă structură a omului, Sinele, „izvorul memoriei”. Acesta este nucleul fiinţei umane, acea părticică din Soarele Divin. Dacă toate aceste elemente sunt conectate, noi atingem perfecţiunea şi devenim una cu Dumnezeu. Devenim mai luminoşi decât cea mai strălucitoare lumină electrică.” Cine sunt elfii?  Creaturi fantastice din mitologia germană, elfii au supravieţuit în folclorul nord-european. Se consideră că la origine erau o rasă de zei ai naturii şi ai fertilităţii. Sunt înfăţişaţi ca femei şi bărbaţi tineri, de înălţime mică, foarte frumoşi. Sălăşluiesc în păduri, în alte locuri din natură, sub pământ, în izvoare sau pârâuri. Ei trăiesc mai mult în comparaţie cu oamenii, nu îmbătrânesc niciodată şi a uputeri magice.În mitologia scandinavă sunt cunoscuţi elfii luminoşi care trăiesc în al treilea cer, cei întunecaţi şi elfii negri. Aceştia din urmă sunt fierari pricepuţi, iar în mitologia germană sunt confundaţi cu piticii. Un exemplu de astfel de elfi cunoscători ai artei transmutării şi a prelucrării metalelor sunt nibelungii. Elfii din mitologia scandinavă au supravieţuit în special în varianta unor femei strălucitor de frumoase, care vieţuiesc în pădure, conduse de un rege-elf. Se spune că pot fi văzute noaptea, dansând prin poieni. Dansurile feelor lasă în iarbă urme circulare, care sunt adeseori asimilate cu cercurile din lanuri. Dacă un om priveşte dansul lor, timpul se comprimă atât de mult încât anii devin ore. Acest fenomen se reflectă şi în lucrarea „Stăpânul inelelor” a lui Tolkien, atunci când personajele plecate în căutarea inelului ajung în Regatul Elfilor, Lothlorien, şi constată că acolo timpul se scurge mult mai încet decât în lumea fizică. De altfel, personajele elfi ale lui Tolkien sunt inspirate din mitologia scandinavă şi celtică. Mărturii Brynjolfur Snorrason (fermier şi vindecător)  „ Când eram copil, obişnuiam să mă joc cu elfii şi cu ...spiritele celor trecuţi Dincolo. Eram diferit de cei de vârsta mea, aşa că nu prea vorbeam despre asta. Şi copiii mei se simt grozav împreună cu fiinţele invizibile.Unul dintre ei se joacă mereu cu frăţiorul lui geamăn care a murit. Îi pot vedea clar pe amândoi. Toţi cei şase copii ai mei sunt clarvăzători. Legat de asta cred că atitudinea părinţilor este decisivă: dacă le spui copiilor că nu există clarviziune, această aptitudine nu se va mai dezvolta. Mi se întâmplă uneori să confund lumea aceasta cu cealaltă. Aşa că, pentru orice eventualitate, ca oamenii să nu creadă că sunt nebun, soţia mea îmi interzice să vorbesc în public cu entităţile invizibile. Unele dintre ele arată ca oamenii, altele sunt doar forme colorate.”Joga Johannsdottir (maseuză) „ Aveam 11 ani pe atunci, mă aflam pe deal, când am văzut o femeie dispărând într-o piatră. Era normal proporţionată, dar nu mai înaltă decât un copil de 6 ani. N-am încercat niciodată să conving pe nimeni că ceea ce am văzut este real.” Gudrun G. Bergmann (scriitoare şi ghid turistic) „Potrivit mediumilor, una dintre aceste două pietre reprezintă o biserică a fiinţelor nevăzute, iar cealaltă este o bibliotecă. Aici locuiesc creaturi străvechi. Vara trecută meditam în faţa stâncii- bibliotecă. Am văzut o fiinţă de-o şchioapă ieşind din piatră. Arăta ca personajul Yoda din războiul stelelor, cu un cap mare, care este simbolul înţelepciunii. El este păstrătorul cunoaşterii din piatră. Secretul Islandei se află în natură, o imensă carte pe care trebuie s-o descifrăm. |
Sunday, June 28, 2009
Thursday, February 12, 2009
