EN subs 1/2: Crisis: Who is Pulling the Strings? (European Parliament, 0...

Part ONE of TWO - This video is being suppressed on the search engine!
Press conference, European Parliament, Brussels - 01 December 2011
Crisis: Who is Pulling the Strings

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Criza europeană, datoriile suverane şi moneda euro

de Mihaela Gheorghiu

Europa şi Statele Unite se găsesc astăzi faţă în faţă cu datorii abisale, fruct a peste 30 de ani de orgii financiare şi proastă gestiune. Deoarece „democraţiile”, cu ochii pironiţi în agendele electorale, nu se preocupă de nimic altceva decât de viitorul apropiat.

Un viciu care a consolidat de-a lungul anilor rezervorul inepuizabil de lichidităţi oferite de băncile asigurate prin rente viagere (serviciul datoriei) ad vitam aeternam.

În Europa, majoritatea ţărilor membre ale zonei euro se confruntă cu datorii din ce în ce mai mari.

Statele Unite, aflându-se şi ele pe marginea prăpastiei, au injectat 900 de miliarde de dolari (645,4 miliarde de euro) din toamna lui 2010 în speranţa de a plăti o infimă parte din datoria pe care o au, în scopul de a obţine o scădere a dobânzilor...

Două crize paralele care pun Occidentul faţă în faţă cu o situaţie inedită, dovadă a unui sfârşit de ciclu şi poate a încheierii unei faze din dezvoltarea societăţilor umane.

Grecia este deja în pragul falimentului, având nevoie stringentă de un împrumut de 8 miliarde de euro, pe care nimeni nu este dispus să i-l ofere. În ce priveşte Spania, Italia, Irlanda, Portugalia, acestea se află de asemenea pe marginea prăpastiei, de care şi Franţa se apropie cu paşi repezi.

În ceea ce priveşte colapsul grec, în prezent se dezbate procentul pierderilor pe care le vor suferi creditorii. Şi aceasta pentru că au încurajat din plin Grecia să continue pe calea demagogiei finanţelor facile, corolar al democraţiei clienteliste, cea care cumpără pe loc sufragiile a diverse nişe sociale prin acordarea de avantaje şi prin încurajarea dreptului la lene...

Moneda euro, idol sau coloană a templului europeist

Se dezbate deci posibilitatea unei insolvabilităţi parţiale a Greciei, de peste 30%. Acesta ar fi un rău mai mic, ţinând cont de încăpăţânarea eurolatrilor de a menţine Grecia în zona euro, încăpăţânare care adânceşte de la o zi la alta abisul datoriei elene.

Totuşi, dacă Atena ar părăsi tristul paradis al Euro şi ar reveni la drahmă, grecii ar deţine acel instrument nepreţuit de ajustare care este capacitatea de devalorizare. Dar ar fi prea simplu.

Ei bine, nu, integritatea zonei euro trebuie menţinută cu orice preţ, refuzându-se astfel excluderea Greciei din zona euro, deoarece – după spusele eurocraţilor încăpăţânaţi şi obtuzi care populează cabinetele guvernamentale – pe euro se bazează ficţiunea Europei de la Bruxelles.

Ideologiile au o viaţă grea: mai degrabă să piară popoarele pentru ca ele să poată exista! Doar 16 ţări din 27 sunt membre ale zonei Euro. Prin urmare, nu i-ar veni nimănui ideea să afirme că, Europa, cu sau fără euro, nu ar exista. Atunci de ce se perseverează într-o asemenea aberaţie?

Probabil pentru că euro este mult mai mult decât o monedă, el este de asemenea un instrument politic necesar pentru a lega naţiunile una de cealaltă, de a le înfunda în creuzetul federalist şi de a realiza utopia ucigaşă – căci toate utopiile sunt ucigaşe – a unei Uniuni Europene, vastă societate anonimă caracterizată de o iresponsabilitate nelimitată...

Excepţie poate o Germanie muncitoare, dar bătrână, care, pentru moment, evită în mod abil aceste probleme! Un Occident unde rata sărăciei este în continuă creştere, datorită dezindustrializării cu efecte catastrofale (industria financiară neputându-i-se substitui, deoarece ceea ce nu produci trebuie să cumperi şi de aici rezultă deficitele care cresc vertiginos.

La sfârşitul anului 2010, deficitul comercial al Chinei atingea cifra de 22 de miliarde de euro, după spusele ministrului francez al economiei, Christine Lagarde, în timpul vizitei în Franţa a preşedintelui chinez Hu Jintao).

Întreaga zonă euro riscă să fie insolvabilă

La început cantonată doar la PIGS (Portugalia, Irlanda, Grecia, Spania), criza obligatară ameninţă de acum să înghită întreaga zonă euro. Retrogradarea Italiei de către Agenţiile de rating traduce – chipurile – teama „pieţelor” (rămâne de văzut ce se ascunde cu adevărat în spatele vocabulei misterioase „piaţă”), crescând printr-un efect invers riscurile financiare asumate de investitorii insuficient de prudenţi.

Supracreşterea riscului constituie de fapt o bună scuză pentru a deveni din ce în ce mai lacom prin intermediul dobânzilor din ce în ce mai crescute.

Ori pierderea încrederii – încrederea fiind un fel de eter imaterial unde se desfăşoară intriga universului financiar – se întinde de acum la întreaga Eurozonă: bursele se prăbuşesc spasmodic, moneda euro alunecă şi toate acestea demonstrează de la o zi la alta incapacitatea patologică a şefilor europeni de a apuca taurul de coarne. Oare aceasta înseamnă sfârşitul Euroland-ului?

Oare prăbuşirea monedei euro e o problemă aşa de gravă? Europa a existat şi înainte de moneda euro, şi va continua să existe cu sau fără euro. Mai degrabă avem motive să credem că Europa are mai multe şanse de redresare fără moneda euro, în calitate de monedă unică...

Trebuie să luăm în considerare şi ce anume implică pentru oamenii de rând menţinerea acestuia ca monedă unică în ce priveşte austeritatea indusă; ştiindu-se că clasele de mijloc din Europa şi toţi cei care nu au alt venit decât cel ce rezultă din propria lor muncă, toţi cei care nu beneficiază de generozitatea Statului, într-un cuvânt cei care nu sunt subvenţionaţi, vor sângera până la ultima picătură!

Toate acestea pentru a menţine Eurozona concepută ca nucleu de fuziune a Uniunii federale, aceste State-Unite ale Europei ce se află în construcţie de la victoria „Aliaţilor” din 1945, care presupunea schimbarea la faţă a Europei după modelul liberal-democratic american.

Acestea sunt valorile la care nu vor să renunţe eurolatrii, deoarece aceasta ar însemna să se şteargă dintr-o singură lovitură 66 de ani de eforturi insidioase pline de răbdare, 66 de ani de minciuni şi manipulare.

Totuşi, remediul majorităţii problemelor economice actuale este relativ simplu: a pune capăt definitiv fetişismului idolatru al monedei euro... căci lumea va continua să se învârtească chiar dacă Grecia şi alte state vor ieşi din zona euro. Euro nu va mai fi monedă unică, dar ar putea fi monedă comună.

Nu va avea loc nicio catastrofă spectaculoasă. Va trebui să ne suflecăm mânecile şi să curăţăm ruinele lăsate de secta liberal-libertară, printr-un anarho-capitalism care a crezut că poate să îşi permită orice până într-acolo încât a ajuns pe punctul de a distruge economiile umplând masele de credite de consum excesiv.

Nota de plată va trebui achitată şi va fi necesar să facem faţă zilei de mâine când se va rupe vraja promisiunilor vane ale echipelor socialiste care se află la putere în Atena şi în toată Europa liberală, socială şi democrată.

Dacă Europeiştii sinceri ar fi mai isteţi, mai lucizi, mai coerenţi vizavi de ambiţia lor de a crea o Europă puternică – căci de aici rezultă unul din paradoxurile aşa-zisului proiect european, unii euro-suveranişti s-au lăsat abuzaţi de ideocraţi şi de alţi comisari politici pentru a distruge adevărata Europă pe motivul de a construi o Uniune aşa-zis europeană –, aceştia ar milita pentru ieşirea Greciei din zona euro.

În plus, ar susţine ideea unei urgente reîntoarceri la monedele naţionale, readucând euro la o dimensiune rezonabilă, aceea de monedă comună. Dar oare li se va lua la timp ceaţa de pe ochi?

Falimentul statelor, o sperietoare mediatică

În ce priveşte spectrul falimentului folosit pe post de sperietoare, o scurtă analiză istorică ne va lămuri. Peste tot în lume în ultimele secole, falimentul Statelor a fost ceva curent şi nimeni nu a murit din atâta lucru.

Aşa cum o febră puternică este o mobilizare extremă a organismului ce poate omorî microbii, falimentul poate fi o soluţie la limită pentru criza financiară a unui stat.

De exemplu, Franţa deţine un record de opt falimente între secolul XIV şi secolul XVIII. La acestea se adaugă falimentul asignatelor (monedă în timpul Revoluţiei Franceze, cu rol de titlu de împrumut), perioadă de vârf a incapacităţii şi tâlhăriilor revoluţionare.

Secolul XIX este cel al falimentelor în Hispanidad, America de Sud şi în Spania, care a cunoscut şapte falimente succesive. Grecia, după independenţa sa din 1830, s-a distins deja, repetând aceste falimente în mod cronic.

Nici Statele-Unite nu au fost menajate, ele au cunoscut un anumit număr de perioade de insolvabilitate în ultimele două secole: eşecul Continental din 1779 în ce priveşte prima sa emisie de monedă de către Congresul continental în 1775; eşecul Greenback din 1862 în contextul războiului civil care a izbucnit în anul precedent; eşecul din 1934 de pe «Liberty Bonds» emis începând din 1917 pentru a finanţa intrarea Statelor-Unite în Marele război... până la insolvabilitatea parţială din 1979.

Odată cu Marea Depresie de la începutul anilor 1930, mai multe state europene au fost incapabile să-şi ramburseze datoriile: Germania, Grecia, Ungaria, România. Al doilea val de falimentări va lovi din plin America latină şi Europa, în special Germania, Austria, Spania...

În 1982 este rândul Mexicului, care a declanşat o serie de falimente în America latină; să nu mai vorbim de Africa unde falimentul este un rău endemic! Rusia, în 1998, la fel ca şi în 1917 după acel Octombrie Roşu, a trecut de asemenea printr-o astfel de perioadă.

Pe scurt, falimentul este un moment dificil pentru toţi, creditori sau debitori, dar nu este ceva dificil de realizat şi imposibil de depăşit. Ori, dacă aceasta este condiţia necesară pentru a regăsi, cel puţin în parte, sănătatea economică şi a repune pe linie Europa naţională, atunci trăiască falimentul, ieşirea din zona euro a Greciei... trăiască sfârşitul monedei, al gândirii limitate şi al limbajului de lemn...

Soluţii dezastruoase şi ineficiente, pentru a menţine Grecia în zona Euro

Joi, 20 iulie, cei 17 şefi ai Eurozone, s-au pus de acord în ce priveşte un nou plan de salvare a Greciei, pentru suma de 158 de miliarde de euro, sumă fixată ulterior la cifra de 109 miliarde de către BCE şi de către FMI, pachet ce se adaugă la cele 110 miliarde acordate deja pentru o perioadă de trei ani în mai 2010.

Se pare că aceste măsuri nu vor rezolva însă problema de fond, dacă ar fi să îl credem pe Dl. Trichet, preşedinte al Băncii centrale a celor 17, care estima, la câteva ore după adoptarea acestui plan conceput în disperare de cauză, că aceasta va conduce la declanşarea unui „credit default swap” (CDS).

Altfel spus, o neplată parţială susceptibilă – prin punerea în acţiune a dispozitivelor de asigurare contra riscului de falimentare a unui Stat – de a provoca un nou episod de criză acută pe piaţa datoriilor europene.

Prin urmare, a doua zi, vineri 21 iulie, agenţia de cotare franco-americană Fitch Ratings anunţa că „nota” grecească urma într-adevăr să scadă datorită unui eşec parţial.

Agenţia, care nu a subapreciat „importantul şi pozitivul” acord finalizat în ajun, prevede că Atena va sfârşi în mod inevitabil prin a nu putea să îşi achite vechile obligaţii deoarece ultimul plan (ţinând cont şi de contribuţia creditorilor privaţi din Grecia) modifică substanţial termenii iniţiali ai împrumuturilor!

De altfel, cum PIB (produsul intern brut) grec are tendinţa să scadă şi pentru că împrumuturile urmează o direcţie inversă, este evident că rezultatele nu vor fi niciodata fantastice.

Ameninţarea adresată Atenei de către Fitch Ratings a fost pusă în aplicare de către Moody’s luni, 25 iulie 2011, la ora 7, care a coborât cota suverană a Greciei la limita prăbuşirii... toate acestea ca un duş rece la doar cinci zile după un summit care a făcut mult zgomot pentru nimic!

Acest fapt ne oferă o idee destul de clară despre puterea negativă foarte mare pe care o deţin Agenţiile private care supraveghează piaţa capitalurilor disponibile, şi care au puterea de a distruge cu o mişcare din condei rezultatul a mai multor luni de negocieri laborioase, torpilând un plan de salvare... care a luat apă din toate părţile înainte de ieşi în larg.

De asemenea, aceasta ne oferă o idee despre dispreţul cu care pieţele anglo-americane tratează europenii, numai buni de exploatat până la ultima picătură cu singurul scop de a rambursa datoriile demenţiale pe care au avut inconştienţa de a le contracta!

Dar toate aceste aspecte fiind stabilite de dinainte, la ce bun circul mediatic în jurul unui summit inutil? Pentru a evita extinderea crizei în Spania şi Italia şi apoi în întreaga zonă euro? Desigur! Dar în acest sens – să o spunem fără ocolişuri – cei 17 miniştri de finanţe din Zona euro nu au venit tocmai în ajutorul Greciei, aşa cum îndrăznesc să pretindă...

În realitate, şi în mod prioritar, ei nu fac aceasta decât pentru a se salva pe ei înşişi, mai precis pentru că insolvabilitatea Greciei ar antrena-o pe cea a băncilor germane şi franceze care deţin majoritatea din datoria greacă şi apoi ar conduce la căderea finală a Casei euro!

Ce este de făcut? Ce se poate preconiza?

Ce soluţii ni se oferă, de la cea mai puţin realistă (care, probabil, ar fi cea mai oportună) la cea mai realistă, dintre care nici una nu are nici cea mai mică şansă de a fi pusă în aplicare:

prima, declararea unui moratoriu asupra datoriei;

a doua, evaluarea statutului burselor drept ceea ce sunt ele în realitate, şi anume, stabilimente de joc unde bântuie înşelăciunea şi prin urmare tratarea lor în funcţie de ceea ce sunt, cu alte cuvinte, a nu se tolera deschiderea lor decât câteva zile pe lună;

a treia, impozitarea a ceea ce nu este impozitat în prezent, în special tranzacţiile speculative, produsele cu risc etc. fapt care ar putea permite ştergerea tuturor datoriilor în cel mai scurt timp...

Dincolo de toate acestea, s-ar putea face împrumuturi doar de pe piaţa internă, după modelul nipon (Japonia are o datorie de aproape 200% din PIB, dar fiind contractată pe piaţa internă, aceasta nu afectează taxele de împrumuturi) şi pentru aceasta ar fi necesar să se revizuie legile şi tratatele implicate.

Sau ar fi necesară reconsiderarea monedei euro ca monedă comună şi de asemenea „unică”.

Toate măsurile vor trebui să fie însoţite de dispoziţii care să vizeze o încadrare severă a creditului, condamnarea oricărei incitări la recurgerea la fonduri facile şi, în acest sens, este necesar să se treacă la reinocularea – încă din faşă – a unei etici comportamentale care ar avea ca rezultat separarea de tot ce ar putea avea vreo legătură, apropiată sau îndepărtată, cu această ideologie a consumului care este pe cale să ne distrugă... deoarece zilele care vor urma petrecerii riscă să fie foarte dure pentru societăţile consumeriste, cu alte cuvinte, revenirea la realitate ar fi dură!

O altă posibilă soluţie a crizei, dar care ar avea consecinţe importante pe termen lung, ar fi crearea unui Fond Monetar European. În acest caz s-ar putea transfera datoriile Statelor către UE, altfel spus ar implica transformarea Uniunii într-o putere economică suverană, aceasta traducându-se prin emiterea de bonuri de către trezoreria europeană...

Dar aceasta ar însemna un considerabil câştig de teren al federalismului în chestiunile bugetare... Cum Statele nu mai emit monedă proprie, ele sunt de acum înainte invitate la a abandona ultimele elemente care le asigurau suveranitatea economică şi financiară.

O soluţie ar fi, pentru a resorbi datoria, ca statele membre ale Uniunii Europene să pună în acţiune un plan colectiv de repunere pe linia de plutire, de exemplu prin recapitalizarea masivă a Băncii centrale sau a Fondului de stabilitate european.

Ori, aceste două instituţii sunt copleşite deja de datoriile Greciei şi Portugaliei... prin urmare, criza avansează mai rapid decât deciziile adoptate în mod penibil de către vorbăreţele birocraţii europene.

În ce priveşte guvernul britanic, poziţia acestuia este clară: „niciun ban pentru Grecia sau zona euro”. Britanicii, dimpotrivă – buni consilieri, dar prost plătitori – recomandă cu căldură o integrare fiscală a naţiunilor continentale.

O concepţie care ilustrează de minune impresionanta continuitate a Londrei faţă de Statele ieşite din al Doilea Război Mondial, în special începând cu discursul lui Winston Churchill la Zurich pe 19 septembrie 1946, discurs în care acesta cheamă la construirea Statelor Unite ale Europei şi la o apropiere franco-germană... proiect care nu implică Marea Britanie, căreia i se recomandă să se ţină departe, la fel ca şi astăzi, de bucuriile şi problemele Bătrânului continent.

Legenda danaidelor, una dintre nenumăratele legende greceşti cu o tentă destul de „sângeroasă”, se încheie cu pedeapsa eternă la care acestea au fost supuse, de a umple un butoi fără fund – oarecum asemănător efortului fără sfârşit lui Sisif. Un astfel de butoi fără fund sunt şi datoriile statelor.

Un „sistem” se autodistruge în prezent sub ochii noştri, fiecare raţionând, acţionând şi guvernându-şi propria existenţă – aşa cum procedează cei puternici cu soarta popoarelor pe care le conduc – după detestabila maximă „după mine potopul”. Potopul pare a fi iminent, iar Arca lui Noe europeistă seamănă din ce în ce mai tare cu Titanicul pe cale să se scufunde.

Citiţi şi:
La a zecea aniversare a Euro, europarlamentarul Nigel Farage a vorbit despre prăbuşirea monedei unice europene
Ce se ascunde în spatele crizei planetare

yogaesoteric
20 octombrie 2011

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

ICELAND'S MODEL FOR THE ECONOMICAL CRISIS

NO ALTERNATIVE? ...

… SEE ICELAND

The David Icke Newsletter Goes Out On Sunday

All this has happened and hundreds of millions of lives have been severely affected because of the claim that there was ‘no alternative’ to bailing out the banks that had caused the problem. But the people of Iceland have shown that this is nonsense. You would have heard a great deal about Iceland in 2008 when its banking system suffered a monumental and extraordinary collapse. It was, relative to the size of the Icelandic economy, the biggest banking crash in economic history.

You hear very little about Iceland today because of the way its population of 320,000 dealt with the enormous challenges they were suddenly facing. Don’t mention Iceland - Shhhhhh! There is nothing more dangerous to ‘no alternative’ than another alternative that works … the threat of a good example.

So Iceland? Schtum.

Today, just three years later, Iceland’s economy is recovering from the biggest comparative banking collapse in history because … they didn’t bail out the banks - they let them fail. Those who caused the problem took the consequences. This was the result of the Icelandic people refusing to take the hit for the mess the banks had created.

It was not the Icelandic people who chose to invest in the seriously dodgy foreign investor accounts promoted by Iceland’s private banks offering a better rate of return - it was the overseas investors. Why should those who didn’t own the banks repay the losses of private owners and investors in those banks? That was the stance of the Icelandic people and they were not budging.

What happens when you do bailout private banks with public debt.

source david icke

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

DESPRE BANI CU RAV LAITMAN

Intrebare: Daca te uiti pe internet, observi ca cei mai multi oameni cauta un raspuns la intrebarea cum sa scape de minusul din contul lor bancar. Puteti spune ceva despre asta?

Raspuns: In primul rand, noi suntem tinuti pe minus in mod deliberat. Un minus este un fel de sclavie, un fel de conexiune intre oameni care este folosita sa zapaceasca o persoana si, in acest mod, sa o faca sclav. Nu intelegem asta si ne consideram a fi liberi.

Insa nu esti liber in nici o privinta. Daca azi nu te poti hrani liber si nu iti poti hrani familia, atunci, in aceeasi masura, esti incatusat in lanturi de fier. Si daca, in plus, ai si un minus in contul tau bancar, atunci esti sclav de-a binelea.

Tot felul de taxe, plati si debite pe care le are orice persoana sunt un fel de sclavie moderna. Pare ca totul ar fi in regula, ca poti imprumuta niste bani, lucrurile nu arata asa de rau…

Aceasta perioada noua in care oamenii traiesc in datorii, a inceput recent. Toate popoarele traiesc pe minus. Datoria unor natiuni se ridica la sute de miliarde de dolari. Este un minus in contul tarii.

Si nu prea este nimic de facut. Conturile iti pot fi “blocate”, asa incat nu vei primi nimic pana cand nu faci plata. Astfel, o tara intreaga este ingenuchiata pana cand implora, “ Sunt gata sa fac orice imi spui – dar da-mi hrana”.

Asemeni unui sclav care munceste pentru mancare. Asta este exact ceea ce li se intampla oamenilor si tuturor natiunilor – si nu este cale de scapare din acest minus

Kabbalah prevedere continuarea acestei caderi, pana cand oamenii vor recunoaste radacina crizei – egoismul uman, si pana cand oamenii vor fi obligati sa se ridice deasupra lui, din dorinta de a supravietui.

Singura intrebare este: cat de multa suferinta si cate razboaie mondiale vor mai trebui sa treaca peste noi, in scopul de a recunoaste necesitatea de a construi relatii corecte in lumea noastra globala interconectata.

Problema nu este in criza in sine, ci in tendinta umanitatii de a deveni total interconectata. Astfel, pana cand nu aducem interconectarea noastra in echivalenta cu calitatile Naturii, care sunt reciproce si bune, conditia noastra va continua sa se inrautateasca. Mai mult chiar, este imposibil sa transformam egoismul in altruism cu fortele din lumea noastra!

Apropos, americanii au o asa numita “teorie despre gandirea pozitiva”. Asta inseamna ca, fara ganduri pozitive, nu poti avansa si cu siguranta nu vei scapa din nicio criza, fie ea personala, nationala sau globala.

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Un nou şmen de 3 milioane de dolari profit pentru fami(g)lia Băsescu!

ROMÂNILOR IAR LI SE BAGĂ PE GÎT PUI CONGELAŢI (MORTĂCIUNI) DIN STOCURILE ARMATEI SUA!

De MADAM COCOŞ

O operaţiune comercială de proporţii este pregătită în aceste zile de firma de procesare carne de pui a fratelui Dictachiorului Traian Băsescu. Conform unor surse bine informate, cu ajutorul lui frate-său, Mircea Băsescu a aranjat unul dintre cele mai mari şmenuri din ultimii 20 de ani.

Concret, din stocurile armatei americane, la un preţ de circa 7 cenţi pe kilogram, firma SC Plusfood Constanţa SRL va importa peste 3.000 de tone de carne de pasăre congelată, aproape de expirarea termenului de garanţie, provenită din stocurile armatei americane, care se reînoiesc periodic. Profitul estimat al acestui şmen de criză, perfectat la nivel înalt, va fi de aproximativ 3 milioane de dolari. Marfa va fi reambalată şi reetichetată la fabrica din Constanţa, înainte de a lua drumul pieţei alimentare româneşti.

Afacerea este identică cu una petrecută imediat după Revoluţie, în anii '90, cînd piaţa românească a fost invadată de celebrii pui americani de dimensiuni mamut, congelaţi, proveniţi din aceleaşi stocuri ale armatei SUA şi consumaţi aproape imediat de o naţiune înfometată. Conform unor estimări, preţurile vor fi sensibil mai mici decît cele practicate pe piaţă în acest moment, iar marfa se va vinde, precum pîinea caldă, unei populaţii cu venituri mult diminuate.

Aceleaşi surse ne-au mai informat că o parte din această marfă va lua drumul unităţilor de aprovizionare ale Armatei Române (inclusiv cele implicate în operaţiuni în afara graniţelor ţării) prin semnarea unui contract de furnizare între MApN şi o altă firmă ce aparţine fami(g)liei prezidenţiale, contract negociat cu administratorul izmenelor Oştirii, ajuns general ţiganul smucit Gabriel Oprea. Transportul ar trebui să ajungă în Portul Constanţa în jurul datei de 15 august, adică la mijlocul lunii viitoare.

via tricolorul

Read More

Nivelul de trai in Romania, in criza

ZICE LAW, SI ZICE BINE:

Cu cât ţipi mai tare cu atât te doare mai rău.

Ce s-a intamplat cu romanul la 1 an si ceva de cand a inceput criza.

Somaj mai mare, salarii mai mici, preturi mai mari la utilitati, saracie si iar saracie.

Exemplu salariul:

In ianuarie 2008 aveam X salariu. Tot in ianuarie 2008 cursul euro era de 3.68 lei.
Inflatia pe 2008 a fost de 7%. Acum in octombrie 2009, salariul meu este tot X(asta spre bucuria mea ca nu mi-a scazut la la altii), un euro valoreaza 4.29 lei iar inflatia momentan este de 6.8%.

Facand un calcul simplu reiese ca salariul meu din 2008 si pana acum s-a devalorizat cu…16.5% din cursul euro + 13.8% inflatie, adica 30.3%!!!

Cat valoreaza o casa acum?

Mergand pe acelasi calcul, in 2008 un apartament de 2 camere confort I, era pe la 80.000-90.000 E. Acum este in jurul valorii de 60.000-70.000 E.
Un calcul simplu ne arata ca pentru un apartament de 80.000 ce a ajuns la valoarea de 60.000, devalorizarea lui este de 25%. Dar cum din cauza cursului si inflatiei nivelul nostru a scazut cu 30%, ne rezulta ca in plina “criza imobiliara” un apartament de 2 camere costa cu 5% mai mult decat costa in 2008! E criza imobiliara?

Deci nu mai inghititi galustile astea imobiliare cum ca au scazut preturile apartamentelor, pentru ca este o minciuna.

Cat costa litrul de benzina?

In ianuarie 2008 pretul unui litru de benzina 95, costa 3.69 lei. pe 13 octombrie 2009(cand a fost ultima majorare) acesta a ajuns la 3.8 lei /litru. Tinand cont DOAR de inflatie…litrul de benzina s-a scumpit cu 16.8%!

Exemplele pot continua. Deci frati romani, asta e nivelul nostru. Dupa ce eram printre cei mai saraci din Europa in 2008, acum suntem cu 30% mai saraci!

Sa traiti bine in continuare…

Read More

KABBALAH-PRIMA ZI DE CONGRES-FREE WILL AND CRISIS

DESPRE LIBERUL ARBITRU SI CRIZA MONDIALA

http://www.laitman.com/2009/02/more-lessons-from-the-first-day-of-the-international-kabbalah-congress/

Read More

Drug Mafia Is Becoming the Only Source of Credit to Banks-MAFIA DROGURILOR SI CRIZA MONDIALA

News Report (from La Rouche Pac): “UNODC’s Costa Warned on Mafia Being Only Source of Cash for Banks in November” United Nations Office on Drugs and Crime director Antonio Maria Costa already warned that the world’s organized crime had become the “only sources of credit” to banks, in his personal blog on the UNODC website back in 2008.

STIRI: UNODC a avertizat ca Mafia a ramas singura sursa de bani cash pentru banci in noiembrie. Directorul Oficiului UN impotriva drogurilor si crimei organizate, Antonio Costa deja avertizase ca gruparile de crima organizata mondiale au devenit singura sursa de credit a bancilor, in blogul sau personal.

In his entry for Nov. 19, 2008, Costa wrote:
“Today, the financial crisis is providing an extraordinary opportunity for even greater mafia penetration of cash-strapped financial houses: with the banking crisis choking lending, these cash-rich criminal groups have emerged as the only sources of credit.”

In postul sau din noiembrie 2008 Costa scrisese:

"Astazi, criza financiara da o mare oportunitate mafiei sa penetreze casele financiare falimentare:cu criza bancilor care sufoca imprumuturile, acesti criminali bogati si-au scos capul, fiind singurele surse de credit."

My Comment: This is how the egoistic world dies, while “getting high.”

Comentariu: Astfel moare lumea egoista, in timp ce se "inalta la cer" prin droguri.

www.laitman.com

Read More