Azi noapte am visat ca eram cu niste necunoscuti si le spuneam: 'Habar nu aveti ce norocosi am fost, ce minunata copilarie am avut..si muzica era divina, de exemplu OM Bun', dupa care am inceput sa le-o cint.
Pe bune m-am trezit cintind OM BUN
Vezi mai multe video din muzica
Copilaria mea era plina de ierni ca aceasta..si tara nu mai cadea in dezastru-imi aduc aminte in particular o iarna foarte grea prin anii '70, cind zapada era atit de mare, incit noi copiii ieseam in spatele casei si ne faceam cazemate sub zapada-zapada era atit de pufoasa si buna, dar totusi ne puteam sapa tunele sub ea, si stateam sub lumina blinda a zapezii jucindu-ne de-a razboiul. Cu toate ca vreo zi, doua se inchisesera scolile, CIRCULATIA NU ERA OPRITA.
(click pe imagine va duce la un mic filmulet de epoca)
Imi aduc perfect aminte ca maicamea, care lucra la Casa Scinteii, se ducea chiar si pe vremea aia cu masina 31(e drept plina ciorchine) de la Dristor, si soselele erau curatate ca oamenii sa se poata duce la munca. CU UTILAJELE ALEa ANACRONICE se facea treaba mai buna decit acum cu scule de milioane de dolari- pe abur, platite din banii nostri, dar pe care nu le vad niciodata(unde s-or ascunde?)
Copilaria mea era plina de momente vrajite, ca atunci cind il asteptam afara in curte pe Mos Craciun sub ninsoarea bogata (fara sa-mi fie teama ca ma topesc, sau ca-mi intra vreun fulg in gura, cum vad acum mamele ca-si over-protejeaza odraslele; ba din contra fugeam sa inghit cit mai multi fulgi si faceam concursuri cu copiii, iar deliciul suprem era sa gasim turturi si sa-i sugem ca pe inghetata-nu-mi aduc aminte sa fi avut vreodata rosu in git din cauza asta).
Copilaria mea a fost plina de deliciile asteptarii-cind veneau musafiri la noi, si inevitabil ne aduceau"ceva bun", dar si asteptarea cu sufletul la gura sa vina parintii acasa, aducindu-ne"ceva'-ah tremurul deschiderii ciocolatei "Pitic", ah culorile CIP-ului ce ne pocneau in gura cu arome diferite ce ne infiorau, ah balele curse doar cind vedeam ciocolata"Scufita rosie', ah transpiratiile care ma treceau cind auzeam promisiunea ca daca iau 10 ma duc la cofetarie, unde voi fi recompensata cu o savarina, un choux a la creme sau un joffre, stropite din belsug de un Cico sau, oh deliciu decadent, un Brifcor(echivalentul comunist al Colei).
In copilaria mea ne jucam. Dupa scoala, copiii veneau la mine, pentru ca aveam curte, si cu niste fisii de cirpa pe care le transformam in hamuri, calaream gardul pe care-l inseuam intrecindu-ne care ajunge mai departe-fiecare povestea ce vede-cine ajungea cu imaginatia mai departe cistiga.
In zilele de primavara, v-ati ascunselea prin gradina mea imensa, ne ducea sub tunelele de forsythia aurie, dupa visinii gemeni, sau trunchiul gros al nucului ce strajuia cismeaua. Uneori cind eram indrazneti, intram pe ascuns in pivnita rece unde Nana pastra VINUL.
Niciodata nu am indraznit sa-l deschidem, caci supremul, rubiniul, dulcele, aromatul vin facut din strugurii nostri de Hamburg era dulcea ispita pentru care musafirii nostri stateau cuminti si veneau regulat, aducindu-si obolul de bunatati sub forma mai sus mentionatelor ciocolate sau cutii de bomboane pentru noi, si buchete de flori 'pentru doamna'.
In copilaria mea, cel mai important lucru erau CARTILE. Cind eram recompensati pentru CEVA IMPORTANT ne erau cumparate carti. 'Vrajitorul din Oz', 'Legendele tarii lui Vam' (pe care am cautat-o de nebuna ani intregi pe Okazii), 'O mie si una de nopti'-varianta Eusebiu Camilar, 'Amintiri din copilarie', 'Ciresarii', 'Toate pinzele sus', 'Dumbrava minunata', 'La Medeleni', cartile lui Jules Verne, ale lui Fenimore Cooper si Karl May, WINNETOU (doamne cit am plins cind a murit Minehaha), 'Old Shatterhand' erau prietenii mei credinciosi pe care ii tineam cu mine in pat si dupa ora 22, ora stingerii (evident ca aveam ca toti colegii mei lanterna de rezerva cu care citeam sub cearceaf).
Copilaria mea era punctata de momente monstruos de intense, cum ar fi desfacerea UNEI portocale (daca eram cuminte) din divina, fosnitoarea, matasoasa si rosia hirtie Jaffa in care era invaluita, si pe care o puneam bine ca sa imprastie ca un difuzor magic aroma portocalei si dupa ce am mincat-o, felie cu felie, bucurindu-ma de ea vizual, auditiv (fosneala) si culinar.
Nici azi nu uit cum tataie mi-a adus intr-o zi de iarna o cutie de creioane coloarate din GERMANIA in care erau si creioane roz si albe, care de obicei nu se gaseau in cutiile obisnuite. Mi-au dat lacrimile.
Papusa Monica, prima mea papusa, primita cind am implinit 5 ani, impreuna cu o bentita de plastic cu boboci de trandafiri (tot din Germania) m-a shocat atit de tare, incit am facut febra o saptamina. 40. De atunci am mai facut doar de 3 ori febra in viata mea, in conditii de viata si moarte.
Copilaria mea era punctata de importanta notelor. Daca luai note bune ti se deschidea lumea minunilor, ca lui Alice. Daca nu, erai pedepsit. Ceilalti copii te faceau tocilar, dar te invidiau in secret.(A fi tocilar insemna sa ai note NUMAI de 10, si daca luai un 9 erai privit ciudat).
Cind invatai bine erai ales pionier de frunte-comandant de grupa-te luau usurel-stapineai triumfator un intreg rind de banci cu copiii aferenti, primeai un epolet rosu, si deja copiii incepeau sa te priveasca cu respect. Comandantul de grupa avea sacra datorie sa se 'bata' cu ceilalti comandanti de grupa pentru postul de comandant de clasa-stimulindu-si supusii sa invete cit mai bine, sa fie cit mai cuminti si sa stringa cit mai multe gunoaie din curtea scolii, sau plante medicinale din curti-daca aveau-sau maidane daca stateau la bloc.
Momentul alegerii comandantului de clasa era sacrosant. Copiii alegeau un nume, si diriginta altul-daca asta se intimpla existau dezbateri pina cind se alegea comandantul de clasa, dar in majoritatea cazurilor cele 2 nume coincideau.
Ah dulcea ameteala a primirii ecusonului auriu, cind deveneai comandant de clasa, beatitudinea ce te cuprindea cind te uitai la supusii tai ce-ti intorceau o privire chioris, cu rica, dar si cu invidie nedisimulata. Ah taberele la care te duceai gratuit ca sa-ti perfectionezi invatatura unde te intreceai cu altii in poezii.
O data pe an se intimpla evenimentul suprem, in care scoala isi alegea comandantul MAXIMUS- comandatul pe unitate. Toti copiii se adunau in careu, si fiecare clasa isi propunea candidatul sustinindu-i cauza, ceva in stilul dezbaterilor din liceele de azi. Needless to say am fost aleasa comandant de unitate si am primit MY PRECIOUS, ecusonul bleumarin.
(poza de AICI)
Din acel moment am devenit despotul suprem, adulata si temuta de intreaga scoala. Nimeni nu mai avea curaj sa ma traga de codite, nimeni nu mai avea curaj sa imi spuna uritul si mult temutul 'FA', nimeni nu se mai uita la mine macar, deoarece o singura mustrare din partea mea ii trasforma in Potentiali perdanti ai notei la purtare(the horror).
In fiecare pauza mergeam importanta cu carnetelul de notite, inspectindu-mi domeniul. Vai de cei ce trageau fetele de par, urlau sau FUGEAU pe hol. Vai de cei ce nu ma salutau cu salutul aproape hitlerist cu care trebuia sa-ti intimpini comandantul MAXIMUS. Vai de cei din clasele rivale!
Toata lumea se potolea brusc cind ma incruntam vazind o scama invizibila pe uniforma lor, sau o posibila incalcare a legii scolii si notam CEVA in carnetel. Carnetelul era predat la sfirsitul saptaminii tovarasei directoare, cu care se comentau incalcarile legii si se luau masuri.
Copiii care erau comandanti de unitate erau luati cu regularitate in tabere complet gratuite, uneori chiar si in weekenduri. Nici nu mai tin minte ce faceam acolo (ni se tineau prelegeri).Ce tin minte este ca eram dusi sa vizitam tara, prin cele mai frumoase si minunate locuri, si ca mincam pina lesinam fripturi, prajituri, bomboane de cafea cu lapte ce ti se topuau in gura, banane si mandarine. Deliciul era suprem, asa ca ghiftuiti, eram cufundati intr-o dulce toropeala care anula bombardarea cu doctrine comuniste.
In copilaria mea momentul culminant al anului era VACANTA DE VARA, cind mergeam cu totii obligatoriu la munte si mare-in ordinea asta-ca sa ne intarim corpul; si prin TOTI inteleg TOTI cetatenii tarii care aveau copii si doreau (toata lumea isi permitea-remember biletele de sindicat?)-nu stiu cum era la tara vorbesc de cei de la oras.
Noi ne duceam la Cheia unde aveam o casuta (literally) care semana si fusese de altfel conceputa sa semene cu casuta vrajitoarei din Haensel si Graetel. Mica, vopsita in rosu si verde german, cu acoperisul din sindrila, avea 2 camere jos si o masarda uriasa, care se termina abrupt intr-un balcon de unde vedeai superba cimpie din spatele postei de la Cheia, si celelalte casute frumoase.
Vecinii aveau toti copii care veneau ca si noi din Ploiesti sau Bucuresti, si care erau prietenii nostri de vara, care ne povesteau aventurile minunate ce li se intimplasera intre timp, si cu care ne scriam regulat si constiincios scrisori in timpul anului, schimbind impresii de pionieri, note, cuvinte de cintece ENGLEZESTI cum ar fi noile slagare de la Boney M sau Abba, si invelisuri deosebite de staniol sau nu- de bomboane, pe care le colectionam.
Dar deja dau in adolescenta care va fi subiectul unui alt post.
La Cheia il calaream pe calul Bujor(de la 8 ani) cind Nea Sandu, vecinul nostru ce locuia in sat, ma recompensa cu o calatorie in minunata caruta cu fin DACA il ajutam in timpul zilei la cosit-da, stiu sa dau cu coasa de la 8 ani. Muream de frica sa nu dau de serpi sub iarba groasa si suculenta, dar Nea Sandu imi adusese o pereche de cizme inalte din cauciuc gros cu care ma incaltase-erau cred masura 40-si pe care le tirsiiam victorioasa si plina de importanta dimineata-dupe ce imi beam cana cu cacao cu lapte si mincam sendviciul cu cascaval si omleta de oua-ca sa ma intaresc cum zicea Nana.
La cimp coseam pina cadeam lata-la propriu, in capitele de fin savant aranjate piramidal-cred ca stiinta asta se pastra de la daci, iar la prinz ma intorceam sa maninc la Nana si sa-mi fac siesta obligatorie. Spre apus, cind se termina ziua de lucru, ma grabeam din nou la cimp cu vintul suierindu-mi la urechi, ca sa ma prinda sfirstiul zilei de MUNCA linga nea Sandu, pentru fabuloasa calatorie pina acasa in caruta.
Ah, parfumul finului cosit amestecat cu flori de cimp, norisorii ca niste fuioare de lina ce zburau deasupra capului meu cind priveam tolanita cerul, laurii cu care ma auto incununam pentru inca O ZI de munca si recompensa pe care mi-o arogam seara-o portie dubla de fripturica.
Si BUJOR. Calul mult iubit va avea un capitol separat cind va voi povesti de adolescenta.
Va dati seama cit de vii eram? Ce lume plina de minuni ni se deschidea in fata ochilor? Ce norocosi am fost?
P.S-in copilaria mea toate bunicile, mamele si matusile erau gospodine desavirsite, dar despre asta maine.
Poze interesante cu ambalaje de pe vremuri AICI
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Pe bune m-am trezit cintind OM BUN
Vezi mai multe video din muzica
Copilaria mea era plina de ierni ca aceasta..si tara nu mai cadea in dezastru-imi aduc aminte in particular o iarna foarte grea prin anii '70, cind zapada era atit de mare, incit noi copiii ieseam in spatele casei si ne faceam cazemate sub zapada-zapada era atit de pufoasa si buna, dar totusi ne puteam sapa tunele sub ea, si stateam sub lumina blinda a zapezii jucindu-ne de-a razboiul. Cu toate ca vreo zi, doua se inchisesera scolile, CIRCULATIA NU ERA OPRITA.
HEAVY SNOWFALL IN BUCHAREST
(click pe imagine va duce la un mic filmulet de epoca)
Imi aduc perfect aminte ca maicamea, care lucra la Casa Scinteii, se ducea chiar si pe vremea aia cu masina 31(e drept plina ciorchine) de la Dristor, si soselele erau curatate ca oamenii sa se poata duce la munca. CU UTILAJELE ALEa ANACRONICE se facea treaba mai buna decit acum cu scule de milioane de dolari- pe abur, platite din banii nostri, dar pe care nu le vad niciodata(unde s-or ascunde?)
Copilaria mea era plina de momente vrajite, ca atunci cind il asteptam afara in curte pe Mos Craciun sub ninsoarea bogata (fara sa-mi fie teama ca ma topesc, sau ca-mi intra vreun fulg in gura, cum vad acum mamele ca-si over-protejeaza odraslele; ba din contra fugeam sa inghit cit mai multi fulgi si faceam concursuri cu copiii, iar deliciul suprem era sa gasim turturi si sa-i sugem ca pe inghetata-nu-mi aduc aminte sa fi avut vreodata rosu in git din cauza asta).
Copilaria mea a fost plina de deliciile asteptarii-cind veneau musafiri la noi, si inevitabil ne aduceau"ceva bun", dar si asteptarea cu sufletul la gura sa vina parintii acasa, aducindu-ne"ceva'-ah tremurul deschiderii ciocolatei "Pitic", ah culorile CIP-ului ce ne pocneau in gura cu arome diferite ce ne infiorau, ah balele curse doar cind vedeam ciocolata"Scufita rosie', ah transpiratiile care ma treceau cind auzeam promisiunea ca daca iau 10 ma duc la cofetarie, unde voi fi recompensata cu o savarina, un choux a la creme sau un joffre, stropite din belsug de un Cico sau, oh deliciu decadent, un Brifcor(echivalentul comunist al Colei).
In copilaria mea ne jucam. Dupa scoala, copiii veneau la mine, pentru ca aveam curte, si cu niste fisii de cirpa pe care le transformam in hamuri, calaream gardul pe care-l inseuam intrecindu-ne care ajunge mai departe-fiecare povestea ce vede-cine ajungea cu imaginatia mai departe cistiga.
In zilele de primavara, v-ati ascunselea prin gradina mea imensa, ne ducea sub tunelele de forsythia aurie, dupa visinii gemeni, sau trunchiul gros al nucului ce strajuia cismeaua. Uneori cind eram indrazneti, intram pe ascuns in pivnita rece unde Nana pastra VINUL.
Niciodata nu am indraznit sa-l deschidem, caci supremul, rubiniul, dulcele, aromatul vin facut din strugurii nostri de Hamburg era dulcea ispita pentru care musafirii nostri stateau cuminti si veneau regulat, aducindu-si obolul de bunatati sub forma mai sus mentionatelor ciocolate sau cutii de bomboane pentru noi, si buchete de flori 'pentru doamna'.
In copilaria mea, cel mai important lucru erau CARTILE. Cind eram recompensati pentru CEVA IMPORTANT ne erau cumparate carti. 'Vrajitorul din Oz', 'Legendele tarii lui Vam' (pe care am cautat-o de nebuna ani intregi pe Okazii), 'O mie si una de nopti'-varianta Eusebiu Camilar, 'Amintiri din copilarie', 'Ciresarii', 'Toate pinzele sus', 'Dumbrava minunata', 'La Medeleni', cartile lui Jules Verne, ale lui Fenimore Cooper si Karl May, WINNETOU (doamne cit am plins cind a murit Minehaha), 'Old Shatterhand' erau prietenii mei credinciosi pe care ii tineam cu mine in pat si dupa ora 22, ora stingerii (evident ca aveam ca toti colegii mei lanterna de rezerva cu care citeam sub cearceaf).
Copilaria mea era punctata de momente monstruos de intense, cum ar fi desfacerea UNEI portocale (daca eram cuminte) din divina, fosnitoarea, matasoasa si rosia hirtie Jaffa in care era invaluita, si pe care o puneam bine ca sa imprastie ca un difuzor magic aroma portocalei si dupa ce am mincat-o, felie cu felie, bucurindu-ma de ea vizual, auditiv (fosneala) si culinar.
Nici azi nu uit cum tataie mi-a adus intr-o zi de iarna o cutie de creioane coloarate din GERMANIA in care erau si creioane roz si albe, care de obicei nu se gaseau in cutiile obisnuite. Mi-au dat lacrimile.
Papusa Monica, prima mea papusa, primita cind am implinit 5 ani, impreuna cu o bentita de plastic cu boboci de trandafiri (tot din Germania) m-a shocat atit de tare, incit am facut febra o saptamina. 40. De atunci am mai facut doar de 3 ori febra in viata mea, in conditii de viata si moarte.
Copilaria mea era punctata de importanta notelor. Daca luai note bune ti se deschidea lumea minunilor, ca lui Alice. Daca nu, erai pedepsit. Ceilalti copii te faceau tocilar, dar te invidiau in secret.(A fi tocilar insemna sa ai note NUMAI de 10, si daca luai un 9 erai privit ciudat).
Cind invatai bine erai ales pionier de frunte-comandant de grupa-te luau usurel-stapineai triumfator un intreg rind de banci cu copiii aferenti, primeai un epolet rosu, si deja copiii incepeau sa te priveasca cu respect. Comandantul de grupa avea sacra datorie sa se 'bata' cu ceilalti comandanti de grupa pentru postul de comandant de clasa-stimulindu-si supusii sa invete cit mai bine, sa fie cit mai cuminti si sa stringa cit mai multe gunoaie din curtea scolii, sau plante medicinale din curti-daca aveau-sau maidane daca stateau la bloc.
Momentul alegerii comandantului de clasa era sacrosant. Copiii alegeau un nume, si diriginta altul-daca asta se intimpla existau dezbateri pina cind se alegea comandantul de clasa, dar in majoritatea cazurilor cele 2 nume coincideau.
Ah dulcea ameteala a primirii ecusonului auriu, cind deveneai comandant de clasa, beatitudinea ce te cuprindea cind te uitai la supusii tai ce-ti intorceau o privire chioris, cu rica, dar si cu invidie nedisimulata. Ah taberele la care te duceai gratuit ca sa-ti perfectionezi invatatura unde te intreceai cu altii in poezii.
O data pe an se intimpla evenimentul suprem, in care scoala isi alegea comandantul MAXIMUS- comandatul pe unitate. Toti copiii se adunau in careu, si fiecare clasa isi propunea candidatul sustinindu-i cauza, ceva in stilul dezbaterilor din liceele de azi. Needless to say am fost aleasa comandant de unitate si am primit MY PRECIOUS, ecusonul bleumarin.
Din acel moment am devenit despotul suprem, adulata si temuta de intreaga scoala. Nimeni nu mai avea curaj sa ma traga de codite, nimeni nu mai avea curaj sa imi spuna uritul si mult temutul 'FA', nimeni nu se mai uita la mine macar, deoarece o singura mustrare din partea mea ii trasforma in Potentiali perdanti ai notei la purtare(the horror).
In fiecare pauza mergeam importanta cu carnetelul de notite, inspectindu-mi domeniul. Vai de cei ce trageau fetele de par, urlau sau FUGEAU pe hol. Vai de cei ce nu ma salutau cu salutul aproape hitlerist cu care trebuia sa-ti intimpini comandantul MAXIMUS. Vai de cei din clasele rivale!
Toata lumea se potolea brusc cind ma incruntam vazind o scama invizibila pe uniforma lor, sau o posibila incalcare a legii scolii si notam CEVA in carnetel. Carnetelul era predat la sfirsitul saptaminii tovarasei directoare, cu care se comentau incalcarile legii si se luau masuri.
Copiii care erau comandanti de unitate erau luati cu regularitate in tabere complet gratuite, uneori chiar si in weekenduri. Nici nu mai tin minte ce faceam acolo (ni se tineau prelegeri).Ce tin minte este ca eram dusi sa vizitam tara, prin cele mai frumoase si minunate locuri, si ca mincam pina lesinam fripturi, prajituri, bomboane de cafea cu lapte ce ti se topuau in gura, banane si mandarine. Deliciul era suprem, asa ca ghiftuiti, eram cufundati intr-o dulce toropeala care anula bombardarea cu doctrine comuniste.
In copilaria mea momentul culminant al anului era VACANTA DE VARA, cind mergeam cu totii obligatoriu la munte si mare-in ordinea asta-ca sa ne intarim corpul; si prin TOTI inteleg TOTI cetatenii tarii care aveau copii si doreau (toata lumea isi permitea-remember biletele de sindicat?)-nu stiu cum era la tara vorbesc de cei de la oras.
Noi ne duceam la Cheia unde aveam o casuta (literally) care semana si fusese de altfel conceputa sa semene cu casuta vrajitoarei din Haensel si Graetel. Mica, vopsita in rosu si verde german, cu acoperisul din sindrila, avea 2 camere jos si o masarda uriasa, care se termina abrupt intr-un balcon de unde vedeai superba cimpie din spatele postei de la Cheia, si celelalte casute frumoase.
Vecinii aveau toti copii care veneau ca si noi din Ploiesti sau Bucuresti, si care erau prietenii nostri de vara, care ne povesteau aventurile minunate ce li se intimplasera intre timp, si cu care ne scriam regulat si constiincios scrisori in timpul anului, schimbind impresii de pionieri, note, cuvinte de cintece ENGLEZESTI cum ar fi noile slagare de la Boney M sau Abba, si invelisuri deosebite de staniol sau nu- de bomboane, pe care le colectionam.
Dar deja dau in adolescenta care va fi subiectul unui alt post.
La Cheia il calaream pe calul Bujor(de la 8 ani) cind Nea Sandu, vecinul nostru ce locuia in sat, ma recompensa cu o calatorie in minunata caruta cu fin DACA il ajutam in timpul zilei la cosit-da, stiu sa dau cu coasa de la 8 ani. Muream de frica sa nu dau de serpi sub iarba groasa si suculenta, dar Nea Sandu imi adusese o pereche de cizme inalte din cauciuc gros cu care ma incaltase-erau cred masura 40-si pe care le tirsiiam victorioasa si plina de importanta dimineata-dupe ce imi beam cana cu cacao cu lapte si mincam sendviciul cu cascaval si omleta de oua-ca sa ma intaresc cum zicea Nana.
La cimp coseam pina cadeam lata-la propriu, in capitele de fin savant aranjate piramidal-cred ca stiinta asta se pastra de la daci, iar la prinz ma intorceam sa maninc la Nana si sa-mi fac siesta obligatorie. Spre apus, cind se termina ziua de lucru, ma grabeam din nou la cimp cu vintul suierindu-mi la urechi, ca sa ma prinda sfirstiul zilei de MUNCA linga nea Sandu, pentru fabuloasa calatorie pina acasa in caruta.
Ah, parfumul finului cosit amestecat cu flori de cimp, norisorii ca niste fuioare de lina ce zburau deasupra capului meu cind priveam tolanita cerul, laurii cu care ma auto incununam pentru inca O ZI de munca si recompensa pe care mi-o arogam seara-o portie dubla de fripturica.
Si BUJOR. Calul mult iubit va avea un capitol separat cind va voi povesti de adolescenta.
Va dati seama cit de vii eram? Ce lume plina de minuni ni se deschidea in fata ochilor? Ce norocosi am fost?
P.S-in copilaria mea toate bunicile, mamele si matusile erau gospodine desavirsite, dar despre asta maine.
Poze interesante cu ambalaje de pe vremuri AICI
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
