Codul lui Oreste - Taina mostenirii geto-dacice

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

VENITI CU NOI IN ISRAEL IN AUGUST 2013!

Read More

Piatra insemnata – Colti , judetul Buzau

O ştire :

„Arheologii de la Muzeul judetean Buzau au descoperit in zona asezarilor rupestre din Muntii Buzaului o piatra gigantica inscriptionata cu semne apartinand unei civilizatii necunoscute. "Piatra insemnata", cum a fost supranumita, este in forma de ciuperca si se afla la Brotari, comuna Colti, locul altor celebrele asezari rupestre, Aghaton si Fundul Pesterii, care cuprind simboluri incepand din Epoca Bronzului si pana in perioada crestinismului timpuriu.
Directorul Muzeului judetean Buzau, Doina Ciobanu, a spus ca "sunt semne absolut ciudate, in forma de triunghi, steluta sau patrat, cu certitudine facute de o fiinta umana, care nu se regasesc in nici o scriere cunoscuta pana la aceasta ora". Piatra insemnata a fost ingropata de arheologi pentru a nu fi distrusa de turisti sau de alti amatori de senzational. Scrierea va fi prezentata in luna septembrie istoricilor din intreaga lume cu prilejul Simpozionului international de la Sinferopol, Crimeea, unde sunt invitati si istoricii buzoieni.“

Exista in Biserica dintr-o piatra din Aluniş semene cu onduleuri de literă , semene nedescifrate , pe langă cele chirilice , sau semene – desen , ca la Fundu Pesterii – Nucu : sabii akinakes.
Se stie despre această piatră de cand mă ştiu , cineva a redescoperit-o din întamplare şi a lasat puţin uşa deschisa. Savanţi din Iasi şi din Bucuresti , oameni pricepuţi în semne , au facut apropieri , comparaţii, alfabetul runic, Wulfila , scriere pelasgică, alfabet local, etc. nimic sigur.
Semnele din rupestrele de la Nucu ar trebui turnate în plumb : sunt în pericol şi mai sunt tot atat de valoroase. Cel putin piatra este acoperita cu frunze … adica ne miscăm greu !
M-am nascut in com Colti şi am copilarit şi am trait acolo cei dintai 32 de ani ai vieţii mele : toponimul Brotari ( B + rotari) nu există , piatra se afla in alt loc , departe de rupestre . Misterul ( incă unul !) este că semne ale pietrei se află, se pare , şi pe una din Stancile lui Leonardo şi, în mod sigur ,la Nucu.
Am gasit pe NET alfabetul lui Wuilfila : semnele pietrei aduc a raboj , te fac să te gândesti la abac.
Ar trebui cercetată Culmea Spatarului fir cu fir : oamenii se urca in a.t.v.-uri., ajung la Dionisie , se urcă pe scară, fotografiază şi se intorc la oras unde scriu articole , sau se laudă, sau dau indicaţii pe vreun forum.
Grotele cer să fie studiate de o echipa complexă ( nu am nimic cu ziariştii-chiar mi se pare incitant felul cum manuiesc senzaţia); in orice caz ceva trebuie sa se urnească !
Cu ipotezele trebuie mers pană in pânzele albe : această reţinere o dă surplusul de bun-simţ specific şi romanului , însă, cateodată este necesar sa treci peste , altfel templele din Egipt ar fi şi astazi mute . Iaraşi sunt de acord : unde nu şti , unde nu eşti sigur , cel putin trebuie să taci , inventezi nume de locuri ( satul Brotari !?). La Peştera lui Agaton există un – desen- o harta , cu alte semne şi litere alături : ar trebui catalogate , poate cei de mâine nu au chef să tacă. Pentru subiectul – rupestre – trebuie luat în seama Odobescu : le-a vizitat în 1871, a fost însotit de cineva talentat în a face desene , aeste desene există; de exemplu : spune Odobescu că la acel an nu mai exista schitul de maici de la Coltii de Sus şi că a ramas numai satul care de atunci şi pană mai acum 10 ani s-a numit Calugarite ( subsemnastul a invăţat carte cu 7 copii din Calugarite !) . Au ramas casele , unele acareturi şi curtile îngradite. La fel şi satul Lupoaia. În această zonă exista piatra cu pricina; tot acolo Peştera Tartarului. Acele locuri au acelaşi fel de piatră ca la Aluniş sau Nucu , însa distanţele sunt mari.
Ce se arată prin poze este Bisericuţa lui Iosif; cine scrie aceste rânduri nu este specialist nici cel puţin în vreun domeniu apropiat , totuşi se poate observa că semnele de pe piatră ( simple de altfel : drepte si semidrepte – cu sagţi ) nu sunt litere, câte un conglomerat de semne este prea complicat să fie literă.
Cele patru axe de simetrie ale unui dreptunghi – toate in acelaşi desen – dau o literă complicată.
Faptul ca acelaşi conglomerat se repetă – te face să taci.
În zonă sunt cruci din piatra de Ciuta care conţin texte nedescifrate. Se cuvine a fi luate unele masuri de protecţie demne de secolul acesta : aceste vestigii ar trebui acoperite în cupole de sticla incasabilă şi nu îngropate, iar pană la ele ar trebui drum de platină şi nu de asfalt.
Propozitia care spune ca au fost ingropate ca să nu le strice vreun om – mi se pare incredibilă.
Aceste vestigii sunt multimilenare, le-a deteriorat timpul , pe unele, şi turiştii – pe altele.
Ar trebui îndreptata confuzia de locuri : Agatonul şi Fundu Peşterii sunt la Nucu, com Bozioru, Aluniş este un sat din com Colţi , rupestre sunt şi colo şi colo , chihlimbar şi Scorpionul de Camboru ( carpaticus) numai la Colţi, Brotari nu există.

Piatra însemnată se află pe valea Colţilor de Sus , în arealul fostelor sate: Călugăriţe şi Lupoaia – locul se numeşte BROSCARI.

A trecut luna septembrie !
Adresa nr 1 : http://www.octogonul.myforum.ro/5-vt67.html?postdays=0&postorder=asc&start=120

Adresa nr 2: http://picasaweb.google.com/rot.grigore/RupesteAlunisNucu#

Găsiţi fotografii şi in alte locuri de pe Net. Ce părere aveţi ?

Piatra are 20 tone . Semnele de la Colţi se aseamănă cu cele prezentate din Munţii Neamţului. Adresa nr 3: http://www.gardianul.ro/2008/05/25/societate-c12/mistere_in_muntii_neamtului_tablite_imprimate_cu_cele_mai_vechi_scrieri_din_lume-s114482.html

Sa fie bine !
sursa strasihastrii

Read More

Orasul secret de sub Sarmizegetusa, capitala regala a Daciei

Astazi, un drum la cetatile dacice Sarmizegetusa, Capâlna, Blidaru si Costesti aduna in inima românului, deopotriva, durere si mândrie, pentru ca toate necazurile si trairile supreme ale sufletului te asalteaza acolo intr-un amalgam de simtiri ce te fac sa plângi cu un ochi si sa lacrimezi de bucurie cu celalalt. Asta am trait si eu zilele trecute când am vazut cetatile dacilor. La mai bine de doua milenii si jumatate de la consemnarea primelor informatii despre existenta lor, dacii continua sa ramana un mare mister. Si cu cat ne apropiem mai mult de ei, cu atat taina se adanceste, lumea lor socheaza perceperea, intriga, sacaie, enerveaza, invitandu-te sa “ataci” si mai vartos adancul sperand la un pumn de lumina care sa-ti ostoiasca curiozitatea, dorul si setea de a afla cine au fost cu adevarat ei, stramosii nostri. Un drum la cetatile lor nu te linisteste nici pe departe, ci, dimpotriva, ascute si mai mult semnul de intrebare, ca o sica trecuta cu lama peste obrazul de andezit al inimii. Cine sunt ei, dacii? “Ei sunt cei ce nu sunt”. Asa ar putea sa exprime simplitatea dramatica a unei expresii destinul nedrept al misteriosilor nostri stramosi.

Satelitii rusilor si orasul de sub cetatea din munti

Am pornit la drum spre Sarmizegetusa Regia, plecand de la Costesti, cu doua carute trase de tractor. Dupa 20 de kilometri, am mai urcat vreo doi intrand in cetate pe poarta de vest. Ajuns aici, ai putea sa crezi ca misterul se destrama, pentru ca tot ceea ce vezi nu pare a fi, la prima vedere, mai mult decat arata saracele noastre pliante turistice. Un colt de cladire insa, semnalat ca atare de arheologi, imediat in stanga incintei sacre, la care ajungi urmand calea regala, ne-a atras atentia pentru ca el face parte din palatul regelui Decebal. Restul este ascuns sub pamant si radacini de copaci seculari. De ce nu se mai sapa la Sarmizegetusa, de ce totul este lasat in paragina, ce mistere ascunde subsolul acestei capitale sunt tot atatea intrebari care ne fac sa plangem cu un ochi si sa ne bucuram cu celalalt inlacrimat, stiind ca aici au trait si s-au rugat ei, stramosii nostri ignorati. Pe la inceputul anilor ‘90, subsolul din zona Gradistei a fost scanat de un satelit rusesc. Ce s-a descoperit acolo ramane o mare taina caci, oficial, nu au fost date publicitatii toate rezultatele. Neoficial, s-a spus ca rusii ar fi descoperit situri antice si preistorice necunoscute inca in zona. Se cunoaste totusi ca s-a intocmit un dosar al acestor descoperiri, la Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si la Ministerul Culturii de atunci, care au decis efectuarea unor cercetari. Concluzia era una socanta: fortificatiile din zona Gradiste nu erau doar cetati dispuse pe culmile muntilor din jur, ci un imens ansamblu de 200 km patrati, foarte compact, care cuprindea o asezare militara, una civila montana, cu mai multe nuclee. Practic, muntii fusesera taiati si terasati, apoi amenajati in incredibilul ansamblu. Mai mult, pe o suprafata de doi kilometri patrati, la o adancime de 8 metri, s-ar afla o asezare subterana. Prin anul 2001, Vasile Dragomir, general de divizie in retragere, care facuse parte din echipa de cercetatori, declara pentru un ziar central ca in zona Vartoape fusesera detectate, pe o suprafata de 4 km patrati, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum si incinte paralelipipedice, modificate de mana omului, care comunicau intre ele, dar si cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri spre muntii din apropiere, unele, prabusite partial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. “Vreau sa subliniez ca in urma masuratorilor noastre a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mai mare decat cele de la Sarmizegetusa”, declara atunci generalul. Conform studiului amintit, orasul subteran si suprateran de la Vartoape ar fi centrul complexului, mult mai mare decat cel de la Sarmizegetusa. Ca este asa, ramane sa o confirme viitoarele cercetari, dar noi ne-am convins de existenta tunelurilor, in acest inceput de mai cand, ajunsi la Capalna, la un pahar de vorba, un localnic ne-a povestit cum cu ceva vreme in urma s-a prabusit un perete de munte descoperind o parte de tunel, de putea omul sa mearga in picioare prin el, intarita cu barne putrezite din lemn. Unde ducea, ce se afla la capatul lui, nu se stie.

Tacere, falsuri si miei fripti pe altare de andezit

Despre lumea antica s-au scris opere marete, dar, printr-un facut, tocmai capitolele referitoare la daci au disparut. Altii i-au imortalizat pe monumente, le-au ridicat statui la Roma, unele gazduite astazi de Vatican, in timp ce arheologii nostri le-au profanat sanctuarele frigand miei pe altarele lor de andezit, le-au praduit comorile ramase nefurate de altii sau si-au ingropat gunoaiele chiolhanurilor de peste noapte sub lespezile milenare. “Dacii au fost niste barbari, inculti, care nici macar nu stiau sa scrie”, spun unii specialisti ai nostri cu diplome academice, iar cele cateva placi de plumb, replici dupa unele din aur, cu inscrisuri ciudate care ne vorbesc despre ei, “pierdute” in subsolul Institutului de Arheologie, nu sunt altceva decat niste falsuri ordinare realizate de istorici pe care nu dai doi bani ca Hasdeu si Densuseanu. Si ce importanta mai are ca pe una dintre aceste placi este redata chiar imaginea cetatii lui Burebista de la Sarmizegetusa? Sunt falsuri si asa trebuie sa ramana, chiar daca nimeni nu a studiat serios pana acum aceste artefacte. Si ce mai conteaza ca ei, sarantocii daci, cercetau stelele, aveau calendare si vorbeau cu zeul lor in incinte sacre de dimensiuni impresionante, in sanctuare taiate din andezit, piatra pe care astazi o croiesti numai cu diamantul? Mai intereseaza pe cineva ca stramosii astia ai nostri ridicau cetati din blocuri de calcar carate de la zeci de kilometri, fasonate si imbinate perfect, dupa tehnici misterioase la fel ca si ei? Lasa-i pe altii sa-si ridice in slavi stramosii druizi sau celti, care le culeg din lut pietrele pe care au pasit, caci noi avem lucruri mai importante de facut. Cautam, de pilda, un brand de tara care sa ne promoveze in lume: “O eterna si fascinanta Romanie” de care alesii isi amintesc doar in campanii electorale. Un mit “Dracula”, care sa inspaimante Europa, “Fabulospirit” sau de ce nu “Romania, the Land of Chois”, imprumutat de pe la altii. Pe cine ar interesa cetatile dacilor, mamaliga lor de mei sau borsul de urzici, se intreaba autoritatile? Amaratii, desi aveau muntii plini de aur, nu-l prea prelucrau, zic arheologii nostri, care nu au reusit sa descopere mai nimic de luat in seama din acest metal prin cetatile lor. Au facut-o taranii si altii, mai demult, o fac si astazi fara sa ne pese macar. De la daci nu a ramas mare lucru, desi muzeele din Viena sau Budapesta, colectii particulare din intreaga lume bahaie de podoabe din aur si argint, de mii de cosoni, toate furate din pamantul dacilor. Si ce daca s-au recuperat niste bratari din aur gasite de niste braconieri? Credeti ca sunt adevarate? Nici vorba. Sunt false! Sunt facute din cosoni! E clar! Probele autenticitatii lor sunt masluite, o spun tot ei, specialistii nostri. Si toate acestea, ca sa credem noi ca suntem urmasii unor smecheri, prosti, neimportanti si sarlatani, scursuri fara documente de identitate istorica, despre care nu merita sa se mai stie ceva.

Despre zei, credinte si nemurire in incinta sacra

M-am plimbat prin sanctuar cu atentie si grija sa nu calc pe vreun zeu sau sa nu frang, din greseala, vreun deget al marelui Zamolxis. El este acolo, va asigur, dar nu mai are templu in care sa stea. L-au distrus romanii sau chiar dacii fortati de invadatori, iar ce a mai ramas din el s-a aruncat la vale de catre arheologi. Pe scaunele batranilor preoti stau astazi paranormali si bioenergeticieni, care vin sa se incarce din energia templului. Din cand in cand, mai vin si oameni normali, dar bolnavi, avizi sa se vindece de dorul stramosilor. Tot drumul spre cetatea regala am simtit ca suntem insotiti de Marele Lup Alb, ce traia odinioara in preajma marelui preot, care l-a condus si pe Sfantul Andrei la templul stramosilor nostri, cum spune legenda. Si chiar cred ca a fost asa, pentru ca, la un moment dat, coborand de la Blidaru, am zarit un trunchi de copac in forma de lup in care se metamorfozase insusi Marele Lup Alb. La Sarmizegetusa Regia am trait pentru cateva clipe sentimentul ca dacii s-au ridicat din istorie si s-au intors in sanctuarele din munti. Spun aceasta pentru ca aici s-a discutat despre religia lor “cu cartea pe masa” adusa de “Dacica”, editura care a lansat, in premiera nationala, un volum despre daci chiar la ei acasa. Este vorba despre lucrarea “Religia geto-dacilor”, o carte despre zei, credinte, nemurire, sacrificiu, preoti si initieri, pe baza scrierilor vechi ale antichitatii, semnata de I.I Russu. Si tot aici dr. Aurora Petan, directorul editurii amintite, si alti vorbitori au discutat despre harta Daciei, “Legendele dacilor liberi”, “Muntii dacilor”, “Scrieri vechi pierdute atingatoare de Dacia”, “Medicina in Dacia”, “Andrei apostolul lupilor”, “Tezaurul dacic de la Sinaia”, tot atatea titluri despre daci lansate de aceasta editura. Si tot la Sarmizegetusa, chemati de spiritul stramosilor, ajunsesera regizorul Andrei Chiriac si scenaristul Mihai Manescu, doi tineri care lucreaza in acest moment la serialul de televiziune “Secretul coifului de aur”, film inspirat de scrierile de pe placile de plumb de la Sinaia.

Nepoti, ajunsi in vizita la bunicul Decebal

Dupa trei zile petrecute intre zidurile si altarele stramosilor daci de la Sarmizegetusa, Capalna, Blidaru si Costesti, am plecat spre orasul nostru de zgura cu ochii sufletului plangand de mila si de bucurie. De mila pentru istoria neamului, ignorata, batjocorita sau distrusa la comanda, ca sa se uite totul. De bucurie, pentru ca mai exista romani, mai exista tineri, mai exista batrani cu inimi suficient de mari ca sa incapa in ele si aceasta particica de istorie, pe care nu vor, nu pot si nu trebuie sa o uite. Ca este asa, ne-au dovedit-o in zilele libere romanii care au renuntat la mititeii rasuciti pe gratare pe marginile apelor si la berea rece din parau, pentru a se intalni cu stramosii la ei acasa, in cetatile lor. Eu cred ca cineva va razbuna istoria pierduta, de vreme ce Dacian Tudor, un baietel de numai 2 ani, a avut forta sa urce neajutat de parinti la Blidaru, iar Raducu, fratele lui de 6 luni, a venit purtat in brate de mamica si taticu la bunicul Decebal sa-l asculte povestind despre lupi si zei, batalii si tradari. In ceea ce ma priveste, eu nu cred ca dacii au fost vreodata infranti.

Dumitru Manolache pt. gardianul

Read More