România paranormală - Comori blestemate, vrăjitoare, fantome şi vârcolaci

Castelul Bran (Foto: Dreamstime)

- Din cauza internetului şi a împietririi în faţa te­levizorului, oamenii nu mai au astăzi nici chef, nici timp, să vorbească pe viu. Cu toate astea, există multe zone, la sate şi la margine de oraş, unde statul pe bancă, la taclale, continuă. O îndeletnicire străveche, adevărată istorie orală, plină de întâmplări, adesea halucinante, de ieri şi de azi. 

Clasate drept "su­perstiţii", multe din ele supravieţuiesc în foclorul satelor şi oraşelor noastre, cu o tenacitate invers proporţională cu trecerea timpului. Poveştile bizare despre care veţi citi în continuare fac parte, şi ele, din acest "roman colectiv", plin de comori blestemate, vrăjitorii şi apariţii din lumea de dincolo - 

Când moartea vine din magazinul de antichităţi

Centrul vechi al oraşului Bucureşti este împânzit de anticariate şi de magazine de antichităţi. Nu puţini sunt cei care susţin că unele dintre obiectele vechi achiziţionate de prin aceste magazine s-ar fi dovedit a fi blestemate. Un blestem care vine de la marginea lumii...

În partea estică a Asiei, există credinţa că morţii ar avea nevoie de bani şi în lu­mea de dincolo, motiv pentru care există un întreg comerţ cu bancnote pentru de­ce­daţi. Acestea sunt achiziţio­nate de mem­brii familiei, care le ard pentru a le tri­mite astfel pe lumea cealaltă, prin in­termediul purificării prin foc. Se spune că nu este bine ca cei vii să ţină prea mult timp prin casă astfel de bancnote, ele fiind de obicei arse cât mai repede. În caz contrar, acestea se încarcă cu energie ne­gativă şi aduc ghinion.

Ahtiat de senzaţional, un colecţionar din România a achiziţionat dintr-un ma­ga­zin de antichităţi de pe Lipscani două astfel de bancnote. Timp de câteva zile, omul a avut parte numai de ghinion. După o săptă­mână, în care ne­şansa a persistat, colecţionarul s-a hotărât să foto­gra­fieze bancnotele, hotărât să revândă originalul. După descărcarea pozelor, a avut parte însă de o mare sur­priză: în fotografii, pe una dintre banc­note, apărea o anomalie, ceva cu aspect de vierme care... se mişca, schim­bându-şi, pe diverse imagini, poziţia. 

Individul era sigur că în timpul fotografierii nu fusese absolut nimic pe bancnotă şi că lentila aparatului fusese cură­ţată. În plus, anomalia apărea numai pe suprafaţa uneia dintre bancnote. Intrigat, colecţionarul s-a ho­tărât să mai păstreze, o vreme, cele două relicve, doar că în perioada imediat următoare şirul ghinioa­nelor a continuat, până în ziua când, sfătuit de un amic, banc­notele au fost exorcizate cu apă sfinţită şi apoi distru­se. 

Imediat ghinioanele au încetat şi viaţa colecţio­na­rului a reintrat în normal. Totuşi, colecţio­narul în ca­uză este doar unul dintre numeroşii amatori de anti­chităţi care au avut probleme cu obiecte vechi, achi­ziţionate de prin magazinele Capitalei, mulţi dintre ei plătind cu viaţa pasiunea lor pentru relicvele ezoterice ale trecutului.

Despre "ochiul rău" şi globuri de foc

Viermele mişcător

Credinţa în blesteme este răspândită pe tot terito­riul României. Conform celor mai răspândite opinii, ar exista două variante prin care un blestem poate fi rupt: rugăciuni specifice, citite doar de un preot după ce acesta se împărtăşeşte sau spovedania sinceră a celor care au iniţiat blestemul, lucru extrem de greu de înfăptuit. 

Un alt tip de blestem, de care se tem românii, este "ochiul rău" sau deochiul, care implică abilitatea unor indivizi de a acţiona la distanţă asupra celor pe care îi privesc, lucru care are efecte fizice asupra orga­nismului acestora.

Satul Mărgineni es­te localizat exact dea­supra epicentrului ma­jorităţii cutre­mu­relor din Vrancea, iar tensi­unile acumulate aici în scoarţa terestră produc fenomene luminoase, de tipul perdelelor de lumină sau a globurilor de foc care dansează deasupra pământului. 

În anul 2004, sătenii s-au confruntat cu ceva care nu se mai întâm­plase până atunci. În lo­cul fenomenelor o­biş­nuite, care nu repre­zentau nici un pericol, au început să izbucnească din senin focuri care ardeau casele oamenilor şi care apoi se stingeau din senin. Toţi localnicii au fost convinşi că de vină pentru acest blestem era o femeie care fusese alungată din sat, sub acuzaţia practicării vrăjitoriei.

Aurul lui Obrenovici

Atunci când Milos Obre­no­vici a fost înlăturat de la putere de dinastia rivală a Ser­biei, Karageorgevici, el a venit să se refugieze în România, lu­ând cu el şi aurul coroanei sârbe, pe care l-a îngropat cu ajutorul unor slujbaşi fideli, pe care îi luase în surghiun cu el. 

Din nefericire, oamenii care îngropaseră comoara au fost prinşi de haiducii ascunşi în munţii din zonă şi torturaţi bestial pentru a spune secretul comorii. Vajnici şi credincioşi, sârbii au răbdat supliciul şi au murit fără a trăda secretul. Au lăsat, în schimb, în urma lor un blestem asupra tuturor celor care vor încerca, vreodată, să găsească comoara.

 Localnicii din zona Mehedinţi cred că aurul ar fi ascuns undeva, pe un deal aflat în apropiere de izvorul râului To­pol­niţa. Cert este că toţi cei care au săpat în această zonă după comoară au fost loviţi de fulger. Se spune că aurul lui Obrenovici este apărat de un duh necurat, care eliberează furia cerurilor asupra tuturor celor ce râvnesc la comoara plătită cu sânge omenesc.

Tezaurul de la Sâncrăieni

Dobrogea este, şi ea, bântuită de o altă apariţie bles­temată. 

Este vorba despre Şarpele de foc, o apa­riţie bizară menţionată pentru prima dată într-o le­gen­dă despre un tânăr care, vrăjit de-o femeie, devine uci­gaş şi hoţ. După ce omoară un alt tânăr, pentru a-i fura chimirul, mama îndurerată a celui decedat cheamă, cu ajutorul unui descântec vechi, Şarpele de foc, care vine din sălaşul său etern din centrul pământului, de la Poarta Iadului. 

Şarpele îl înghite pe ucigaş şi îi duce sufletul în iad. Numeroşi localnici susţin că au văzut Şarpele de foc, dar descrierile acestuia diferă. Toţi spun că l-ar fi văzut în apropierea crucilor. Unii îl descriu ca şi cum ar avea o formă rotundă şi s-ar ros­togoli ca o bilă de foc, în timp ce alţii declară că ar avea în jur de un metru şi jumătate şi că s-ar deplasa doar înainte, în timp ce împrăştie scântei.

Capsula din turla bisericii şi piciorul de uriaş

O altă legendă interesantă se referă la un secret păstrat în turla bisericii Sfântul Nicolae din Braşov. Aici exista, cândva, un glob poleit cu aur, care conţinea un document misterios. 

Nici o persoană obişnuită şi nici un membru al bisericii nu avea voie să atingă globul, care, conform unor păreri care mai cir­culă şi azi printre bătrânii din Scheiul Braşo­vului, ar fi un fel de capsulă a timpului. 

Se mai spune că în 1877, protopopul Nicolae Stinghe ar fi desfăcut documentul, l-ar fi citit, ar fi făcut repede o copie şi ar fi pus înapoi originalul. Globul de aur nu era o capsulă a timpului, ci un obiect de preţ, care închidea în el un înscris despre istoria şi ve­chimea românilor din Schei.

În satul Jgheaburi, din comuna Corbii Mari, a fost făcută o descoperire uimitoare. Cu câteva dece­nii în urmă, pe peretele unei stânci a fost scoasă la iveală, din cauza ploilor dese şi a vântului puternic, o formă care arăta exact ca piciorul unui om. Ceea ce a surprins a fost faptul că piciorul avea o mărime gigantică, aparţinând probabil unui uriaş. 

Chiar dacă, la început, cei care susţineau această teorie au fost luaţi în derâdere, natura a confirmat ipoteza: alte vânturi şi alte ploi au erodat, în continuare, stânca, scoţând la iveală capul şi braţul uriaşului.

Vârcolaci şi ape ucigaşe

Şi legenda vârcolacului este foarte vie în România. Oamenii-vârcolaci se puteau transforma în lupi, atacând animale şi oamenii. În anul 2004, localitatea Mădăraş din Harghita s-a confruntat cu un astfel de caz. Un lup de dimensiuni foarte mari a atacat totul în cale, pătrunzând şi prin casele oamenilor. Lupul nu suferea de turbare, pentru că animalele muşcate de el nu au dat nici un semn de boală.

În România, şi apele cer cap de om. Podul Uria­şilor este o construcţie stranie, aflată în mijlocul Du­nării, la doi metri adâncime, exact în dreptul oraşului Brăila. Barcagiii nu trec niciodată pe acolo, pentru că se spune că în acest loc spiritul apei cere mereu cap de om şi mulţi şi-au găsit sfârşitul de-a lungul timpului, traşi în adâncuri de o forţă malefică. Legendele spun că, în trecut, aici ar fi locuit urmaşii lui Enac, ultimii supra­vieţuitori ai uriaşilor, pe care Moise îi în­vin­sese în Canaan. 

Aceştia voiau să se răzbune, provocând oa­menii din zonă, fu­rându-le bunurile de preţ şi omorându-i. Aşa ar fi adunat uri­aşii o comoară fabu­loasă, în castelul lor, care era înconjurat de apele Dunării, până în ziua în care nivelul apei a crescut brusc, distrugând castelul şi ucigându-i pe uriaşi. Localnicii susţin că, uneori, în zonă se aud gemete din adâncuri şi că, de fiecare dată când se întâmplă acest lucru, cineva urmează să se înece.

Lăsând la o parte Bucureştiul, care se dovedeşte a fi una dintre cele mai bântuite capitale din lume, în România există multe alte locuri pe unde rătăcesc spirite neliniştite, adaptate la lumea de azi. De pildă, a existat un caz în care fantomele au stricat tranzacţii imobiliare. În Constanţa, un localnic nu a reuşit să îşi vândă frumoasa casă, situată în apropierea celebrului Cazinou, tocmai din cauza fantomei bunicii sale care s-a născut, a trăit şi a murit acolo.

O bântuire interesantă se petrece într-o peşteră de pe Valea Prigoanei (Sebeş), unde au loc mai multe tipuri de apariţii. Cu mult timp în urmă, soldaţii honvezi ar fi omorât aici mulţi români nevinovaţi, care au devenit fantome, trecând în lumea de dincolo, fără rugăciune şi lumânare, şi s-au adăpostit în peş­te­ră.

 Numiţi Tânguitori de cei cu care s-au întâlnit, sub apa­riţia unor si­luete de ceaţă, ei scot nişte vaiete în­gro­­zitoare, ieşind din peşteră numai noaptea, când luna este pe cer. Mulţi dintre oamenii care i-au întâlnit pe Tân­guitori au fost lo­viţi, apoi, de neca­zuri în lanţ. Un alt tip de apariţii din peş­teră sunt Li­ghi­oaiele, care sea­mă­nă cu animalele, deşi au siluete şi voci umane. 

Aces­tea se deplasează în patru labe, în sal­turi, şi apar prin zo­na peşterii şi prin cele două lu­mi­ni­şuri din apro­piere. Tot aici îşi fac apa­riţia şi Lu­miniţele, nişte pâl­pâiri inex­pli­ca­bile, cam cât fla­căra de lu­mâ­na­re, care dansează în faţa peşterii, dea­su­pra pământului sau în aer.

Glumind şi nu prea, ţinând cont de numeroasele locuri cu activitate paranormală din România, ar pu­tea fi dezvoltată foarte bine o nouă ramură a turis­mului, şi anume, turismul paranormal, aflat la mare modă în lume. Exemple există: fascinaţi de mistere şi senzaţional, englezii şi americanii stau la coadă ca să se întindă în sicriul lui Dracula, aflat într-un hotel din Pasul Tihuţa, în judeţul Bistriţa-Năsăud, sau ca să îi sim­tă fâlfâirile reci, în Castelul din Bran.

• Yami Kamui

FORMULA AS

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

 

Read More

Triunghiul Bermudelor din Oltenia şi alte mistere ~REPOST

Triunghiul Bermudelor din Oltenia şi alte mistere ~ karmapolice

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

VENITI CU NOI IN ISRAEL!

Read More

MISTERELE DE LA BUŞTENI

Buşteni, poarta Bucegilor

 

Despre Buşteni, oraşul supranumit "Poarta Bucegilor”, se spune că ar fi amplasat într-un câmp de energie care ţine de Vârful Omu. 

 

Conform legendelor locale, în zona Buşteniului există mai multe locuri care au câte un flux de energie pozitivă. Ca exemple, pot fi menţionate cunoscutul Sfinx din Bucegi, Babele, dar şi Castelul Cantacuzino. 

 

De-a lungul timpului, numeroase întâmplări stranii au avut loc în această zonă, iar martorii au surprins cu aparatele de fotografiat tot felul de anomalii.
Şoseaua cu lumini

Pe drumul care duce de la Gura Diham spre Buşteni există o porţiune mărginită de pădure, unde automo­biliştii accelerează mereu maşinile, pentru a trece cât mai re­pe­de de acel loc. 

 

Sea­ra, pe această por­ţiune aflată pe par­tea dreaptă a şo­se­lei, mulţi dintre cei care parcurg acest drum afirmă că sunt urmăriţi din­tre copaci de nişte lumini stranii.

 

 Cei mai îndrăzneţi au oprit maşinile, s-au înarmat cu lan­terne şi s-au apro­piat de pă­du­re, pentru a vedea ce este acolo, dar n-au descoperit ni­mic, deşi luminile stranii sunt însoţite adesea de sunete, de parcă ar fi cine­va în pădure.

Dar luminile stra­nii nu sunt sin­gura anomalie din zonă. Pornind din Buşteni pe anu­mi­te trasee montane, se poate ajunge la "Piatra de mor­mânt”, la "locul de adunare al piticilor” sau "la capul de dinozaur”. 

 

Pia­­­tra de mormânt este o piatră groasă, dreptun­ghiu­lară, similară cu lespezile care acopereau sarcofagele din trecut. 

 

După atingerea pietrei, mulţi oameni (în special femei) se simt rău, acele busolelor puse pe piatră se mişcă în derivă fără a mai indica nordul, iar aparatura electrică nu mai funcţionează, deşi după îndepărtarea de piatră îşi reia funcţiile normale. 

 

Locul de adunare al piticilor este format dintr-un număr de scaune de piatră foarte mici, amplasate în cerc, ce par destinate unor fiinţe de statură foarte mică. 

 

Cât despre capul de dino­zaur, este evitat de către toţi ciobanii care îşi duc tur­mele la păscut, pe motivul că acesta îşi cere jertfa, şi de câte ori un păstor îşi duce oile pe acolo, câteva din ele mor la scurt timp.
Castelul cu fantome

Capul de mort

 

Babele

 

Harta locurilor cu activitate paranormală din zona Buşteni

 

Pe o listă a amatorilor de senzaţii tari, Castelul Can­ta­cuzino figurează printre locurile bântuite ale Ro­mâ­niei. Numeroşi turişti care au făcut fotografii în interio­rul lui sau pe domeniul acestuia au surprins în poze nişte formaţiuni globulare luminoase. 

 

Castelul este cu­noscut pentru istoria tumultuoasă a familiei Can­tacuzino şi pentru nu­meroşii membri ai acesteia care au mu­rit în condiţii vio­lente, unii chiar de­ca­pitaţi. În pa­ra­nor­mal, formaţiunile glo­bulare se numesc "orbi”. 

 

Un orb este autentic dacă emite lumină proprie, dacă are o formă perfect sfe­rică, dacă are o traiectorie clară de zbor şi dacă în faţa aparatului de fotografiat nu există surse de lumină care prin expunere ar putea produce în poză anomalii de tip orb.

Întâmplarea care va fi relatată în cele ce urmează a avut loc în anul 2010, pe data de 15 august, zi în care creş­tinii ortodocşi celebrează Adormirea Maicii Dom­nului. 

 

Unele credinţe populare spun despre femeile care poartă numele de Maria că nu este bine să îşi sărbătorească cu prea mult fast ziua numelui la această dată, ţinând cont că această zi comemorează moartea Fecioarei Maria.

Cu câteva zile înainte de 15 august, două femei, una dintre ele purtând numele de Maria, au hotărât să plece la Buşteni, pentru a petrece acolo sfâr­şitul de săptă­mână şi pentru a sărbători ziua ono­mas­tică. 

 

Ajunse în staţiune, au fost cazate într-o casă despre care aveau să afle ulterior că fusese construită pe fostul domeniu al castelului familiei Cantacuzino.

 

 Curioase să vadă clă­direa, care fusese introdusă în circuitul tu­ristic, au por­nit spre ea în dimineaţa zilei de 15 august.

Iată relatarea Mariei:

 

 "Dimineaţa însorită nu a dat nici un indiciu cu privire la posibile incidente neplă­cute. 

 

 

 

 

Ajunse la castel, am aşteptat cu răbdare să se strângă întreg grupul de turişti şi, când ghida a venit, aceasta ne-a povestit printre altele des­pre morţile subite şi violente pe care le-au suferit nu­meroşi membri ai familiei Cantacu­zino. 

 

Fără să ne con­centrăm prea mult pe acest as­pect, îm­preună cu întreg gru­pul, am însoţit ghida în vizita propriu-zisă a castelului. 

 

Doam­­­na a continuat cu ex­pli­caţiile referi­toare la istoria şi arhitectura castelului, cons­truit în stil brân­covenesc, asemănător cu cel al castelului Mo­go­şoaia. 

 

Ama­bilă, ghida a in­vitat apoi pe toţi vizita­torii să facă poze după pofta inimii, deocam­da­tă la cas­tel neexis­tând taxă pentru po­zat. La fel ca ceilalţi turişti, pri­e­tena cu care ple­casem din Bucu­reşti a urmat în­demnul şi a în­ceput să facă poze cu un aparat foto digital. 

 

Când am intrat în una din camerele prin­ci­pale ale castelului am fost copleşite amândouă de un sen­ti­ment de liniş­te desăvârşită. Apoi, pline de sur­prindere, am observat că în prima poză fă­cută aici a apărut sau, mai bine zis, "s-a arătat” o sferă lumi­noasă, cu tentă uşor albăs­truie. 

 

După termi­narea vizi­tei, ne-am hotărât să o în­trebăm pe doamna care ne fusese ghid despre posibile bântuiri sau fenomene inex­plicabile care ar fi avut loc între zidurile cas­telului. 

 

Doamna a răspuns că nu cu­noaşte nici o po­veste în acest sens şi glumind, ne-a spus că dânsa chiar s-ar bucura dacă ar fi să întâl­nească fantomele Cantacu­zinilor, deoarece ar avea şansa să le pună câteva întrebări. 

 

Cu aceste cuvinte, ne-am încheiat vi­zita la castel şi ne-am întors la casa în care stăteam, casă afla­tă, după cum am mai spus, pe fostul domeniu al castelului”.
O altă "pădure Baciu”?

Faţada Castelului Cantacuzino

 

Peripeţiile nu s-au încheiat cu globul luminos sur­prins în poza făcută la castel. Maria D. povesteşte în con­tinuare: 

 

"Acasă, am mai stat ceva vreme de vorbă, apoi, deşi nu ne era somn, am hotărât să stingem lu­mi­na, în speranţa că vom reuşi să adormim. Somnul nu venea însă aşa de uşor, aşa că am petrecut multă vre­me vorbind, până când ceasul a arătat ora trei dimi­neaţa. 

 

Atunci, de undeva din dreptul geamului acoperit de draperie, s-a auzit foarte tare şi foarte clar un urlet ca de animal care, încetul cu încetul, s-a transformat într-un urlet de copil. 

 

Sunetul a durat destul de puţin, dar intensitatea sa a fost pur şi simplu stranie, el fiind foarte puternic, ca şi cum ar fi fost amplificat. Înfri­co­şate, am lăsat aprinsă o veioză ca să lumineze camera pe toată durata nopţii. Când, într-un final, am adormit, curentul electric a căzut în toată zona.

 

 Dimineaţa, veioza nu mai lumina şi am aflat de la vecini ce se întâmplase. În acea zi, eu am insistat să mergem la o bi­serică din centrul oraşului, dar cum curentul era căzut, trebuia aşteptat electricia­nul care avea să vină să reme­dieze problema. 

 

Între timp, ne-am hotărât să coman­dăm pizza, pentru a putea pleca apoi repede la biserică. Electri­cianul a venit şi a remediat pro­blema, dar, din acel moment, au început o serie de evenimente care parcă erau menite să ne îm­piedice să ajungem la bise­rică. 

 

Compania de pizza la domiciliu nu avea maşină de livrări în acea dimi­­neaţă, aşa că pizza coman­dată a fost trimisă cu taxiul, dar a ajuns la altă adresă. A trebuit să aşteptăm mai mult de o oră până a sosit şi am mâncat, după care prietenei mele i s-a făcut foarte rău, din senin. 

 

Starea de rău a durat şi ea în jur de o oră, după care am plecat în sfârşit la biserică. Ajunse acolo, eu am vorbit cu un preot care a rostit o rugăciune specială şi apoi, amândouă, am aprins câte o lumânare. 

 

Am intrat apoi într-un maga­zin, să cumpărăm nişte beţişoare parfu­mate, ştiind că mirosurile puternice alungă spiritele rele. Noaptea atât de agitată ne înfri­co­şase pe amân­do­uă. Imediat după a­ceas­ta, prie­te­nei mele i s-a făcut iar rău şi a trebuit să ne întoar­cem cât mai repede acasă cu ta­xiul. 

 

Ajun­se la vilă, ami­ca mea, de­şi încă se mai simţea rău, a aprins trei be­ţişoare parfumate din cele cumpărate anterior şi a început să răs­pândească mi­­rosul acestora prin casă. 

 

Imediat după ce a terminat, starea de rău a dispărut la fel de subit cum a venit. Din acel mo­ment, nu s-a mai în­tâmplat nimic stra­niu şi a­mân­două ne-am pu­tut bucura liniş­ti­te de ultimele zile ale şederii noas­tre în Buşteni.

Luminile stranii care apar în fotografii

 

 

La câte­va zile după în­toar­ce­rea în Bucu­reşti, am primit un telefon de la amica mea, care mi-a spus că a scos toate po­ze­le din aparatul foto şi că într-o altă foto­grafie făcută din grădina Castelului Can­ta­cu­zino mai apă­rea ce­va inexplicabil. 

 

Este vorba despre o poză care surprinde panorama oraşului Buşteni, cu munţii acoperiţi de pădure pe fundal. În faţa munţilor, dea­supra brazilor care îi acopereau, se vedea clar o silue­tă neagră, cu o formă sinistră, care plutea. 

 

Intrigată, prietena mea a trimis poza unui spe­cialist care a spus că nu poate fi vorba de vreo pasăre sau de vreo murdărie aflată pe lentila apa­ratului. A mai spus că şansele sunt foarte mari ca poza să fi surprins o ma­ni­­fes­tare para­nor­ma­lă au­ten­tică”.

În ce priveşte sfe­rele luminoase care apar în fotografii, e­xis­tă mai multe teo­rii cu privire la ori­gi­nea lor. 

 

 

Cea mai popu­lară dintre ele afirmă că aceste sfere luminoa­se sunt forme prin care diverse spi­rite şi en­tităţi se manifestă pentru a-şi face cu­nos­­cută prezen­ţa.

La relatarea ante­rioară, Maria D. adau­gă: "Pe strada Gheorghe Doja din Buşteni, în capătul opus Castelului Cantacuzino, există un teren cu un mic deal care duce pe muntele acoperit de copaci. 

 

În această zonă se petrec numeroase fenomene inexplicabile. În luna septembrie a anului 2012, am avut ocazia să merg de câteva ori pe acolo şi să fac mai multe poze. 

 

În multe dintre ele au apărut sfere luminoase care pluteau deasupra terenului sau printre copaci. În plus, în două dintre ele au apărut nişte lumini inexplicabile, care pluteau printre copaci în locuri unde cu ochiul liber văzusem clar că nu era nimic.

 

 În faţa obiectivului aparatului foto nu exista nimic care să se reflecte sau care să genereze lumină”. Acest fenomen a fost ra­portat de mulţi turişti şi localnici, care susţin că în anumite zone din Buşteni sunt urmăriţi de lumini ciu­date, fără sursă vizibilă. 

 

În alte cazuri, aceste lumini nu pot fi văzute cu ochiul liber, dar apar în poze plu­tind deasupra sau printre copaci. Fenomenul este si­milar cu mărturiile ce­lor care au vizitat pădurea Ho­ia-Baciu de lângă Cluj unde, de asemenea, au apă­rut astfel de lumini pluti­toare în poze.
Fisura Albastră

O altă ciudăţenie des­pre care se vor­beşte mult în zona Bu­cegilor sunt porta­lurile. Au fost destule cazuri în care turişti aflaţi în Valea Urlă­to­rii au declarat că au în­tâlnit oameni com­plet dezorientaţi, care fie nu ştiau deloc un­de se află, fie credeau că se află în alte lo­curi. 

 

Buşteniul e plin de poveşti despre e­xis­tenţa unor porta­luri care leagă Valea Urlătorii de Valea Albă sau de Valea Cer­­bului.
Alte apariţii şi por­taluri au fost ra­por­tate în zona cu­nos­cută sub denumi­rea de Fisura Albas­tră. 

 

Vârful Caraiman şi Vârful Coştila nu sunt unite, în­tre ele existând această vale strâmtă, care este cu­noscută pentru fenomenele paranormale care se petrec în ea. Dar, probabil, unul dintre cele mai periculoase fenomene paranormale din zona Bucegilor este căra­rea ireală. 

 

Dacă se merge pe Valea Comorii şi se urcă pe Jepii Mici, se poa­te ajunge în zona unde se petrece un alt fenomen ciudat. Este vorba de o că­ra­re care nu există în realitate, dar care, uneori, în anumite condiţii, se for­mea­ză apărând paralel cu cărarea adevă­ra­tă. 

 

Această cărare ire­ală este mică, ea măsurând în jur de aproximativ 20 de centimetri, şi toţi cei care părăsesc căra­rea adevărată şi a­jung să meargă pe cea ireală mor sau dispar pentru tot­deauna.

Sfera luminoasă apărută în poză la Castelul Cantacuzino

 

Pe vârfurile Bu­ce­gilor au fost în­re­gistrate nivele mari ale radiaţiilor care nu au putut fi expli­cate. În par­tea de est a masivului Bucegi, se află zona numită Şap­te Izvoare. În urma cercetărilor făcute pe probe de apă recoltate de aici, s-a dovedit că încărcătura de bacterii este zero, lucru unic pe glob. 

 

Lo­cul se numeşte "Zona nemuririi”, iar legendele vorbesc despre un sistem de tuneluri subterane, care circulă pe sub munţi. Cine să creadă că un loc turistic aşa de popular ca Buşteniul e, totodată, aşa de... pa­ra­normal.

 

• Yami Kamui/FORMULA AS

 

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More