Optimism in the Face of Adversity [HQ]
His Holiness the Dalai Lama talks about how we can face difficult situations in this clip from his interactive session with students in Gangtok, Sikkim, India, on December 21st, 2010.
Wednesday, December 29, 2010
Tuesday, December 28, 2010
The Idan Raichel Project "Out of the Depths"
Mi'ma'amakim - Out Of The Depths Lyrics
From deep depths I called to you to come to me
with your return the light in my eyes will come back
it's not finished,
I am not leaving the touch of your hands
that it may come and light up/wake upon
hearing the sound of your laugh.
From deep depths I called to you to come to me
the moonlight I will again light your way to me
they're spread out and melted again
the touch of your hands
I whisper, ask in your ears:
Who is it that calls to you tonight - listen
who sings loudly to you - to your window
who put his soul so you'd be happy
who will put his hand and build you your home
who will give his life, put it underneath you
who will be like dust living at your feet
who will love you of all your lovers
who will save you from all evil spirits
from the deep depths.
From deep depths I called to you to come to me
the moonlight I will again light your way to me
they're spread out and melted again
the touch of your hands
I whisper, ask in your ears:
Who is it that calls to you tonight
Mime'amakim kar'ati elaich boi elai
beshuvech yach'zor shuv ha'or be'einai
lo gamur,
lo ozev t'aamaga beyadaich
sheyavo veya'ir lemish'ma
kol tz'chokech.
Mime'amakim kar'ati elaich boi elai
mul yare'ach me'ir et darkech shuv elai
nifrasu venamsu mul
maga shel yadaich
be'oznaich lochesh sho'el:
Mi zeh kore lach halailah - hakshivi
mi shar bakol elaich - el chalonech
mi sam nafsho shetehi me'usheret
mi yasim yad veyivneh et beitech.
Mi yiten chayav, yasimam mitachtaich
mi ka'afar leraglaich yichyeh
mi yohavech od mikol ohavaich
mi mikol ru'ach ra'ah yatzilech
mime'amakim.
Mime'amakim kar'ati elaich boi elai
mul yare'ach me'ir et darkech shuv elai
nifrasu venam'su mul
maga shel yadaich
be'oznaich lochesh sho'el:
Mi zeh kore lach halailah ...
with your return the light in my eyes will come back
it's not finished,
I am not leaving the touch of your hands
that it may come and light up/wake upon
hearing the sound of your laugh.
From deep depths I called to you to come to me
the moonlight I will again light your way to me
they're spread out and melted again
the touch of your hands
I whisper, ask in your ears:
Who is it that calls to you tonight - listen
who sings loudly to you - to your window
who put his soul so you'd be happy
who will put his hand and build you your home
who will give his life, put it underneath you
who will be like dust living at your feet
who will love you of all your lovers
who will save you from all evil spirits
from the deep depths.
From deep depths I called to you to come to me
the moonlight I will again light your way to me
they're spread out and melted again
the touch of your hands
I whisper, ask in your ears:
Who is it that calls to you tonight
Mime'amakim kar'ati elaich boi elai
beshuvech yach'zor shuv ha'or be'einai
lo gamur,
lo ozev t'aamaga beyadaich
sheyavo veya'ir lemish'ma
kol tz'chokech.
Mime'amakim kar'ati elaich boi elai
mul yare'ach me'ir et darkech shuv elai
nifrasu venamsu mul
maga shel yadaich
be'oznaich lochesh sho'el:
Mi zeh kore lach halailah - hakshivi
mi shar bakol elaich - el chalonech
mi sam nafsho shetehi me'usheret
mi yasim yad veyivneh et beitech.
Mi yiten chayav, yasimam mitachtaich
mi ka'afar leraglaich yichyeh
mi yohavech od mikol ohavaich
mi mikol ru'ach ra'ah yatzilech
mime'amakim.
Mime'amakim kar'ati elaich boi elai
mul yare'ach me'ir et darkech shuv elai
nifrasu venam'su mul
maga shel yadaich
be'oznaich lochesh sho'el:
Mi zeh kore lach halailah ...
ALESUL-THE CHOSEN ONE
UN FILM EXCELENT, SIMPlU SI EMOTIONaNT DESPRE CUM ILUMINAREA VINE DIN ACTIUNEA DE A NE IERTA PE NOI INSINE...
UN car dealer aflat in pragul sinuciderii isi schimba viata complet dupa ce primeste vizita unor misteriosi shamani din Columbia, care il consider Alesul menit sa le salveze muntele sacru.
Cu Rob Schneider(cunsocut din filmele de comedie cu Gigolo, care face un rol dramatic excelent si discret)
AICI, FILMUL SUBTITRAT(here,the complete movie)
Trailerul:
TIPPI SI VIATA SALBATICA- WILD LIFE
O cheama Tippi Degre. S-a nascut in 1990 si a trait primii 10 ani in Africa - Namibia (parintii sunt fotografi ai vietii salbatice) unde s-a imprietenit cu tot felul de animale (cele din pozele de mai jos si nu numai) si cu aborigeni care au invatat-o limba si cum sa supravietuiasca in desert.
Cind s-a intors in Franta nu a ramas decit putin la scoala - a facut scoala acasa - pentru ca avea prea putine in comun cu copiii din Paris.
Cind s-a intors in Franta nu a ramas decit putin la scoala - a facut scoala acasa - pentru ca avea prea putine in comun cu copiii din Paris.
S-a intors in Africa si a facut documentare pentru Discovery channel.
Acum studiaza la Sorbona (cinematografie)
| |
Monday, December 27, 2010
ORIZONTURI PIERDUTE-LOST HORIZON
Ecranizare dupa clasicul roman al lui James Hilton despre tarimul mitic al Shambhalei...
Un erou de razboi ajunge dupa prabusirea avionului sau intr-un tinut departat despre care nu se stie nimic, in muntii Himalaya..Shangri-la este raiul pe pamint, acolo unde timpul sfideaza cunoasterea umana si tehnici de meditatie sint predate alesilor....se va ridica la nivelul asteptarilor maestrilor sai?
Sunday, December 26, 2010
Iisus, soarele Si luna
Biserica din Curechiu - Muntii Zarandului
Pe vaile cuprinse intre Muntii Zarand si Poiana Rusca, de o parte si de alta a soselei care merge de la Deva catre Arad, se afla 90 de biserici inscrise in patrimoniul national. Vechi de sute de ani, construite din lemn, pictate in culorile poienilor inflorite care le inconjoara, sunt minuni de frumusete si de credinta.
Din pacate, minuni uitate, minuni pe care indiferenta le distruge mai tare decat ploile care le fac lemnul sa putrezeasca si decat vantul care le sterge culorile. Trecutul moare sub ochii nostri. Splendoarea vechilor biserici e lasata sa piara, inlocuita de hidosenia noilor biserici-conserva, invelite in tabla de staniol.
Nu exista scuze pentru indiferenta oficiala. Nici o criza din lume nu ne da dreptul sa lasam sa dispara semnele identitatii noastre nationale. Locul lor e luat de NIMIC
CURECHIU. Fluturele din rama icoanei
De undeva, din varfurile salbaticite ale dealului, a coborat prima femeie, imbracata in negru. Mergea incet, cu pasi egali, acel mers de munte cu care oamenii de aici ar putea sa treaca, fara efort, cinci piscuri odata. Privind-o, simteam cum pasii ei fara graba coboara in sufletul meu si ma readuc la curgerea normala a universului.
Ne-am asezat pe trunchiul de sub streasina bisericii de lemn. Departe se auzea apa raului sau erau doar salciile lovindu-si frunzele, in linistea adanca a satului Curechiu.
Apoi au inceput sa se auda pasii infundati ai credinciosilor, urcand dealul, unul cate unul. "Ioi, c-o venit si epitropul nost", spune femeia de langa mine, ridicandu-se. Se deschide biserica. Se aprind lumanarile. Lumea e in asteptare. Fiecare om cu gandurile si rugaciunile lui. Pe chipurile arse de soare ale taranilor se vede emotia intalnirii ce va urma.
Biserica este impodobita ca o mireasa. Stergare vechi, tesute in razboi, imbraca zecile de icoane ce acopera peretii in chip de fresca. Fiecare este pictata altfel, ca un alt glas, din acelasi cantec. Privindu-le pe rand, asculti o muzica pe zeci de voci diferite.
Un imn inaltator, cand in griurile sobre ale icoanelor de Sebes, strafulgerate pe ici si colo cu cate-o picatura de argint, cand in rosurile vii ale Fagarasului, cand naiv, cand studiat. In stanga altarului, Sfantul Nicolae pare un fluture urias asezat intre ramele icoanei, un sfant nascut din florile campului.
Epitropul ma cheama cu voce joasa: "Veniti aici. Aceasta este probabil cea mai veche icoana pe sticla din Romania", spune, dand la o parte perdeaua altarului. "Nu mai exista asa pictura nicaieri. Si-aici e cea mai veche icoana a noastra". Aduce pe brate o icoana, ca si cum ar tine un prunc.
E o icoana pe lemn a Fecioarei. "Se spune ca e de pe la 1500. A fost probabil donata de oamenii din sat, ca si toate celelalte icoane pe care le vedeti aici".
Apar preotii. In seara asta vor fi doi, pentru ca se face slujba Sfantului Maslu. Sunt tata si fiu. Oamenii stau pe bancute. Rugaciunile puternice iti merg drept la inima. Batranele se inghesuie de fiecare data sa apuce un pic din patrafir, macar un colt, care sa le acopere capul imbrobodit. Stam cu totii chirciti sub panza aurita, ca si cum ar fi singurul loc sigur dintr-o furtuna ce te-ar putea smulge in abis.
Miroase a parfum ieftin si tamaie, un parfum "de tara", de trandafiri, miros dulce, aproape sufocant. Inghesuiti unii intr-altii, intr-o masa compacta de trupuri ingenuncheate, inima si sufletul calatoresc departe, in rugaciunea preotilor, in suvitele de fum de tamaie ce ies pe usa deschisa a bisericii, pentru a zbura peste sat si peste dealuri.
Unele femei plang sub patrafir. Nu stiu care dintre ele. Le aud doar scancetul retinut. Dupa fiecare citire din Evanghelie, oamenii, in majoritate batrani, se ridica cu greu. Se tin unii de altii. Si cand fruntile se ridica din pamant, ochii gasesc icoanele. Esti inconjurat de sfinti.
Prin ferestrele mici, taiate primitiv in barnele groase ale bisericii, intra ultimele raze de soare ale zilei.
Cad la intamplare pe icoane, le aprind intr-un foc magic, intr-o lumina ce pare esenta a tot ce stim si ce nu stim. Batranele au priviri curioase. Ma uit si eu atent la oamenii dimprejur. Sunt bucurosi sa vada printre ei un strain. Fiecare om care trece pragul bisericii ii sporeste viata, o tine vie. Vine la intalnirea cu Dumnezeu.
Prezenta noastra acolo este semnul unei comuniuni. Cartile pe care le-am citit si locurile prin care am umblat nu au nici o valoare in fata acestor oameni, in fata acestei marturisiri tacite. Ne privim timid in ochi. E pudoare si e bucurie. Suntem impreuna. Preotul deschide iarasi Evanghelia. Pantofii noi si ieftini scartaie. Oamenii se pun in genunchi, imbracati cu hainele cele "bune".
Si toate icoanele, desi nu le mai vedem, ne privesc in continuare, asa cum au facut-o cu generatii la rand, timp de aproape 400 de ani. Patru sute de ani de oameni asezati in genunchi. Mereu si mereu altii. Alte inimi fierbinti, alti ochi inlacrimati de dureri sau de bucurii ascunse prin ungherele sufletelor, alte trupuri ridicandu-se de sub patrafir mai greu, de la an la an. Icoanele vor privi insa mereu de-acolo, nemiscate, mereu aceleasi.
Lapugiu de Jos. Iisus cu luna si soarele
Pe soseaua ce duce de la Deva catre Lugoj, vezi un indicator banal, albastru cu alb: Lapugiu de Jos. Nimic altceva. Nici un semn de obiectiv cultural sau de sat cu vestigii istorice. Doar un indicator oarecare la marginea soselei, pe langa care trec vajaind camioanele. Am auzit ca acolo s-ar afla o bisericuta de lemn, de 300 de ani.
Imediat ce ai facut stanga, fasia de asfalt se ingusteaza si huruitul soselei devine o panglica subtire-subtire, ce se pierde in cele din urma sus, in aer, pentru a fi inlocuita de catifeaua cantului de greieri si de cosasi. La rastimpuri, un gansac striga, si el, de pe malul rausorului ce clipoceste exact prin mijlocul Lapugiului. Un sat mare, cu un rausor taindu-l in doua, si case cu porti boltite, de caramida, corect aliniate de-o parte si de alta.
Se insereaza. Oamenii stau pe bancute, in fata casei, si ma petrec cu privirea in drumul meu catre postul local de politie. Cine sa viziteze la ora asta o biserica dintr-un sat pierdut in munti? Seful de post isi noteaza constiincios actele mele de identitate. 
Un cot al drumului. Inca unul. Si ma trezesc in fata uneia dintre cele mai frumoase biserici de lemn pe care am vazut-o vreodata. Nu este doar forma ei sau turnul cu foisor, tasnind zvelt deasupra caselor. Si nu este nici doar maroniul-brun ce ajunge, pe-alocuri, pana la auriu-rosiatic. Nu e nici macar dantelaria de sindrila de pe acoperis. Le-am mai vazut pe toate astea. E ceva dincolo de ele la biserica din Lapugiu de Jos.
Toate la un loc, proiectate pe un gol de cer lasat de muntii din fundal, ce iti da senzatia de zbor. Te astepti ca dintr-un moment in altul, biserica sa se ridice si sa se mute pe varfurile de brazi ale muntilor din apropiere. Deocamdata pluteste pe iarba, asteptand adierea potrivita.
Preoteasa aduce cheile, descuie si imi explica unde este intrerupatorul in altar. Merg cu o lanterna, pe bajbaite. Nimeresc comutatorul. Rasucesc. Poate doar in noaptea Invierii mai poti avea o asemenea senzatie, cand din bezna te trezesti inconjurat de sfinti. Numai ca biserica din Lapugiu este una hristica: toata fresca veche a acestei biserici este cu scene din viata lui Hristos. M-am trezit brusc in timpurile Noului Testament.
Ca si cum intunericul de dinainte fusese doar o trecere catre acele intamplari ce mi se infatisau acum aievea, in culorile fantastice, patinate de sute de ani. A fost ca si cum soarele insusi era intins pe zidurile bisericii si ma invaluia intr-o lumina colorata, altfel decat auriul stiut. 
Nuante de gri, de la cel alburiu la albastrui si aproape negru, se amestecau cu un rosu, cand galben, cand brun, cu verde palid-odihnitor sau cu alb-cafeniu. "S-au rugat Hristos in gradina cu hiclenie", "Pilat si-au spalat mainile de sange nevinovat", "Au adus pre Iisus inaintea arhiereilor", "Punerea cununii de spini", "Ducand Crucea la Golgota, lui Hristos", "Invierea lui Hristos". Chipurile sfintilor din icoanele botezate cu explicatii naive emana bunatate si echilibru.
Iar fata lui Iisus este simpla si curata. Un portret atat de expresiv, din doar cateva linii pe ovalul fetei. Pe masura ce privesti personajele desenate aproape naiv, curat, asa cum mi-am imaginat intotdeauna ca ar trebui sa fie pictata Evanghelia, simti cum sfintii se revarsa in tine. Toate acele culori iti aluneca in suflet, plutind intr-o vibratie abia distincta, dar de o putere imposibil de pus in cuvinte.
Pe tavan, Iisus Pantocrator, urias, cu soarele sub El si luna deasupra. Un Iisus in culori perfect echilibrate, sters de timp, cu hainele dungate de lemnul ce a inceput sa putrezeasca, dar cu o privire ce revarsa iubire si bunatate. Timpul devine un sentiment, fara prezent, fara trecut, in care plutesti. In fierbinteala din piept pare ca se naste o noua culoare, nemaivazuta. Si ea vibreaza, se revarsa din interior catre culorile din fresca, intocmai ca intr-o oglinda magica.
Tisa. Biserica adusa cu pluta
"Pai sigur ca ati auzit de biserica noastra! A ajuns faima ei in America, d'apoi la Bucuresti!", spune batranul Gheorghe Furdui, cautand cheia bisericii, cu o privire un pic adormita. Pornim pe aleea asfaltata ce urca dealul din spatele casei sale. Biserica din Tisa se vede mica, in varf, inconjurata de cru ci albe, ca niste flori presarate la poalele ei.
"Ii cam de pe la 1750 biserica. Era gata sa cada si nimeni nu facea nimic. Oamenii nu se pricepeau sa o repare, iar statul zicea ca nu are bani. In urma, au venit de la Petrosani, de la o fundatie, si-or facut-o".
Gheorghe Furdui se opreste respirand greu in poarta bisericii. De aici, cararea urca pieptis, serpuita printre morminte, pana sus. Gheorghe isi trage sufletul si imi spune: "Biserica asta, cat o vedeti de mare, a fost adusa la noi, in Tisa, cu pluta pe Mures! Ca raul curge la marginea satului. A fost adusa din satul Chelmac, de langa Arad, la 1815. Au inhamat boii la pluta si ea statea ca o printesa, pe ape.
Mergeau boii pe malul Muresului, tragand biserica dupa ei. Pe-atunci, aveau oamenii stiinta de-a face asemenea lucrari, ca Muresul era drumul sarii, carau sare cu plutele si o asezau asa de bine ca nu se uda deloc. Tot asa au adus bisericuta noastra. Asta i-a si fost scaparea.
Ai din fundatie, de la Petrosani, au scris petitii peste tot in lume, pana cand cineva le-a raspuns. O organizatie mondiala a plutasilor din America. Au zis ca daca povestea cu pluta este adevarata, ei gasesc banii sa repare biserica. Asa ne-am pomenit la noi in sat cu un domn de la Banca Mondiala. A venit si m-a chestionat chiar pe mine. 
I-am spus ce m-am priceput si el a zis la sfarsit ca se face. Si s-a facut, dupa cum si vedeti!".
Gheorghe descuie usa. Pe-afara, biserica arata perfect. Sita e intreaga, barnele sunt rostuite si imbinate de parca ar fi un singur lemn, piatra din temelie e si ea rostuita cu grija. Cu cativa ani in urma, era un morman de lemne putrede, umezite. Banii americanilor au salvat-o. Dar a mai fost ceva. Rugaciunile oamenilor din sat.
La fiecare slujba s-au rugat pentru biserica lor, ca la capataiul unui muribund. Li s-a propus sa caute o alta solutie, mai degraba sa construiasca o biserica noua, de zid, usor de ridicat si cu mesteri pe toate drumurile.
Insa batranii clatinau din cap, se uitau mai intai la Muresul care le adusese darul pe apa lui, apoi isi fixau privirile lor motesti undeva, departe. Acolo era raspunsul lor, in orizontul Zarandului, in pamantul necuprins, ca si speranta lor. Pentru ca biserica avea ceva in ea. 
In lemnul ei brun erau credintele lor, cuvintele lor, rugaciunile lor. Aproape 300 de ani de iubire, a unui neam incercat. Din pragul bisericii privesti spre Baia de Cris, spre Brad, Tomesti si Ribita. Vezi muntii inverziti si drumurile ce urca pieptis, intocmai ca vointa lor moteasca.
Biserica din Tisa a existat odata cu Horea, Closca si Crisan, odata cu Avram Iancu, odata cu iobagia si umilinta, cu foametea, cu robia pe propriul pamant. Cum sa faca una noua, din zid? Americanul nu avea cum sa stie toate astea. Poate, printr-o alchimie a sufletelor, a simtit. Poate a stat exact unde sta acum Gheorghe Furdui si a privit in sus. Pe tavanul bisericii este pictata scena tragerii pe roata a lui Horea.
*
De cativa ani, echipa "Formulei AS" a strabatut judetul Hunedoara, din Retezat si Parang pana in Tara Zarandului si din Orastie pana la Vadu Dobrii. Am "haituit" realitatea, am vanat viata adevarata, asa cum fac reporterii. Bisericile din lemn hunedorene le-am descoperit intamplator. Pe langa cele de la Curechiu, Lapugiu de Jos si Tisa, mai sunt si altele: la Boz, Alun, Ociu, Caraci, Hartagani, Cerbia, Poganesti, Zam...
In total, nu mai putin de 90 de biserici din lemn, toate monumente istorice! O comoara uriasa, chiar in curtea hunedorenilor! Despre acest tezaur splendid nu am auzit nimic, nu am vazut nici macar o pagina de album, nici o brosura turistica. Nu exista nici macar un indicator de tabla care sa iti spuna ca esti in apropierea uneia dintre aceste minunatii. 
Un tezaur nestiut, ascuns parca dinadins de ochii si sufletul celor ce vor sa vada Romania adevarata. Majoritatea acestor biserici au fost declarate patrimoniu cultural. Supravietuind, ca prin miracol, de la 1600-1700. Unele au fost salvate si sunt in stare excelenta.
Multe dintre ele au icoane si fresce superbe. Altele sunt in agonie. Sau sunt mutilate, cu acoperisuri de tabla argintie, in loc de sindrila, au turlele varate in cutii de conserve oribile. Biserici de patrimoniu bagate cu de-a sila in haine de tinichea. Dar ce este cel mai grav, indiferent de starea lor, este ca au fost afundate in uitare.
Cele 90 de biserici de lemn ale Hunedoarei sunt un tezaur cultural si spiritual de prima marime pentru Romania. L-am descoperit cu uimire. Nu le putem ucide uitandu-le.
In satul Tarnavita, biserica de lemn este ridicata in anul 1610. La doar cativa metri de ea, s-a construit o biserica de zid. Mare, trufasa, cu picturi noi, in culori stralucitoare, stridenta ca o femeie fardata excesiv. Alaturi,, vezi o biserica de lemn ce se tine cu demnitate in picioare, inainte de a se prabusi. Interiorul insa este umed, peretii sunt umezi, ca si cum biserica isi plange lacrimile in ea insasi.
Se mai vad cateva franturi de sfinti. Aici un picior, acolo o aripa, o pereche de ochi inca patrunzatori. Timp de 400 de ani, familia Oprean a dat sapte preoti pentru aceasta biserica. Generatie dupa generatie. Dascalul mi-a adus un catastif mare si vechi, in care preotii acestei familii si-au scris necazurile, pentru a le indura mai usor, pentru a avea taria de a ramane neclintiti.
Grofii maghiari, apoi nazistii, apoi comunistii... Unii dintre ei au murit in biserica, altii la Canal. Biserica a ramas in picioare. Acum este depozit pentru materiale de constructii.
Fotografiile autorului
Din pacate, minuni uitate, minuni pe care indiferenta le distruge mai tare decat ploile care le fac lemnul sa putrezeasca si decat vantul care le sterge culorile. Trecutul moare sub ochii nostri. Splendoarea vechilor biserici e lasata sa piara, inlocuita de hidosenia noilor biserici-conserva, invelite in tabla de staniol.
Nu exista scuze pentru indiferenta oficiala. Nici o criza din lume nu ne da dreptul sa lasam sa dispara semnele identitatii noastre nationale. Locul lor e luat de NIMIC
CURECHIU. Fluturele din rama icoanei
De undeva, din varfurile salbaticite ale dealului, a coborat prima femeie, imbracata in negru. Mergea incet, cu pasi egali, acel mers de munte cu care oamenii de aici ar putea sa treaca, fara efort, cinci piscuri odata. Privind-o, simteam cum pasii ei fara graba coboara in sufletul meu si ma readuc la curgerea normala a universului.
Ne-am asezat pe trunchiul de sub streasina bisericii de lemn. Departe se auzea apa raului sau erau doar salciile lovindu-si frunzele, in linistea adanca a satului Curechiu.
Apoi au inceput sa se auda pasii infundati ai credinciosilor, urcand dealul, unul cate unul. "Ioi, c-o venit si epitropul nost", spune femeia de langa mine, ridicandu-se. Se deschide biserica. Se aprind lumanarile. Lumea e in asteptare. Fiecare om cu gandurile si rugaciunile lui. Pe chipurile arse de soare ale taranilor se vede emotia intalnirii ce va urma.
Sf. Nicolae - Curechiu
Un imn inaltator, cand in griurile sobre ale icoanelor de Sebes, strafulgerate pe ici si colo cu cate-o picatura de argint, cand in rosurile vii ale Fagarasului, cand naiv, cand studiat. In stanga altarului, Sfantul Nicolae pare un fluture urias asezat intre ramele icoanei, un sfant nascut din florile campului.
Epitropul ma cheama cu voce joasa: "Veniti aici. Aceasta este probabil cea mai veche icoana pe sticla din Romania", spune, dand la o parte perdeaua altarului. "Nu mai exista asa pictura nicaieri. Si-aici e cea mai veche icoana a noastra". Aduce pe brate o icoana, ca si cum ar tine un prunc.
E o icoana pe lemn a Fecioarei. "Se spune ca e de pe la 1500. A fost probabil donata de oamenii din sat, ca si toate celelalte icoane pe care le vedeti aici".
Una dintre cele mai vechi icoane pe sticla din Romania
Miroase a parfum ieftin si tamaie, un parfum "de tara", de trandafiri, miros dulce, aproape sufocant. Inghesuiti unii intr-altii, intr-o masa compacta de trupuri ingenuncheate, inima si sufletul calatoresc departe, in rugaciunea preotilor, in suvitele de fum de tamaie ce ies pe usa deschisa a bisericii, pentru a zbura peste sat si peste dealuri.
Cea mai veche icoana a bisericii Curechiu, anul 1500
Prin ferestrele mici, taiate primitiv in barnele groase ale bisericii, intra ultimele raze de soare ale zilei.
Cad la intamplare pe icoane, le aprind intr-un foc magic, intr-o lumina ce pare esenta a tot ce stim si ce nu stim. Batranele au priviri curioase. Ma uit si eu atent la oamenii dimprejur. Sunt bucurosi sa vada printre ei un strain. Fiecare om care trece pragul bisericii ii sporeste viata, o tine vie. Vine la intalnirea cu Dumnezeu.
Prezenta noastra acolo este semnul unei comuniuni. Cartile pe care le-am citit si locurile prin care am umblat nu au nici o valoare in fata acestor oameni, in fata acestei marturisiri tacite. Ne privim timid in ochi. E pudoare si e bucurie. Suntem impreuna. Preotul deschide iarasi Evanghelia. Pantofii noi si ieftini scartaie. Oamenii se pun in genunchi, imbracati cu hainele cele "bune".
Si toate icoanele, desi nu le mai vedem, ne privesc in continuare, asa cum au facut-o cu generatii la rand, timp de aproape 400 de ani. Patru sute de ani de oameni asezati in genunchi. Mereu si mereu altii. Alte inimi fierbinti, alti ochi inlacrimati de dureri sau de bucurii ascunse prin ungherele sufletelor, alte trupuri ridicandu-se de sub patrafir mai greu, de la an la an. Icoanele vor privi insa mereu de-acolo, nemiscate, mereu aceleasi.
Biserica din Lapugiu de Jos
Lapugiu de Jos. Iisus cu luna si soarele
Pe soseaua ce duce de la Deva catre Lugoj, vezi un indicator banal, albastru cu alb: Lapugiu de Jos. Nimic altceva. Nici un semn de obiectiv cultural sau de sat cu vestigii istorice. Doar un indicator oarecare la marginea soselei, pe langa care trec vajaind camioanele. Am auzit ca acolo s-ar afla o bisericuta de lemn, de 300 de ani.
Imediat ce ai facut stanga, fasia de asfalt se ingusteaza si huruitul soselei devine o panglica subtire-subtire, ce se pierde in cele din urma sus, in aer, pentru a fi inlocuita de catifeaua cantului de greieri si de cosasi. La rastimpuri, un gansac striga, si el, de pe malul rausorului ce clipoceste exact prin mijlocul Lapugiului. Un sat mare, cu un rausor taindu-l in doua, si case cu porti boltite, de caramida, corect aliniate de-o parte si de alta.
Se insereaza. Oamenii stau pe bancute, in fata casei, si ma petrec cu privirea in drumul meu catre postul local de politie. Cine sa viziteze la ora asta o biserica dintr-un sat pierdut in munti? Seful de post isi noteaza constiincios actele mele de identitate.
Iisus Pantocrator Lapugiu de Jos
Un cot al drumului. Inca unul. Si ma trezesc in fata uneia dintre cele mai frumoase biserici de lemn pe care am vazut-o vreodata. Nu este doar forma ei sau turnul cu foisor, tasnind zvelt deasupra caselor. Si nu este nici doar maroniul-brun ce ajunge, pe-alocuri, pana la auriu-rosiatic. Nu e nici macar dantelaria de sindrila de pe acoperis. Le-am mai vazut pe toate astea. E ceva dincolo de ele la biserica din Lapugiu de Jos.
Toate la un loc, proiectate pe un gol de cer lasat de muntii din fundal, ce iti da senzatia de zbor. Te astepti ca dintr-un moment in altul, biserica sa se ridice si sa se mute pe varfurile de brazi ale muntilor din apropiere. Deocamdata pluteste pe iarba, asteptand adierea potrivita.
Preoteasa aduce cheile, descuie si imi explica unde este intrerupatorul in altar. Merg cu o lanterna, pe bajbaite. Nimeresc comutatorul. Rasucesc. Poate doar in noaptea Invierii mai poti avea o asemenea senzatie, cand din bezna te trezesti inconjurat de sfinti. Numai ca biserica din Lapugiu este una hristica: toata fresca veche a acestei biserici este cu scene din viata lui Hristos. M-am trezit brusc in timpurile Noului Testament.
Ca si cum intunericul de dinainte fusese doar o trecere catre acele intamplari ce mi se infatisau acum aievea, in culorile fantastice, patinate de sute de ani. A fost ca si cum soarele insusi era intins pe zidurile bisericii si ma invaluia intr-o lumina colorata, altfel decat auriul stiut.
Pe drumul Golgotei
Iar fata lui Iisus este simpla si curata. Un portret atat de expresiv, din doar cateva linii pe ovalul fetei. Pe masura ce privesti personajele desenate aproape naiv, curat, asa cum mi-am imaginat intotdeauna ca ar trebui sa fie pictata Evanghelia, simti cum sfintii se revarsa in tine. Toate acele culori iti aluneca in suflet, plutind intr-o vibratie abia distincta, dar de o putere imposibil de pus in cuvinte.
Pe tavan, Iisus Pantocrator, urias, cu soarele sub El si luna deasupra. Un Iisus in culori perfect echilibrate, sters de timp, cu hainele dungate de lemnul ce a inceput sa putrezeasca, dar cu o privire ce revarsa iubire si bunatate. Timpul devine un sentiment, fara prezent, fara trecut, in care plutesti. In fierbinteala din piept pare ca se naste o noua culoare, nemaivazuta. Si ea vibreaza, se revarsa din interior catre culorile din fresca, intocmai ca intr-o oglinda magica.
Tisa. Biserica adusa cu pluta
"Pai sigur ca ati auzit de biserica noastra! A ajuns faima ei in America, d'apoi la Bucuresti!", spune batranul Gheorghe Furdui, cautand cheia bisericii, cu o privire un pic adormita. Pornim pe aleea asfaltata ce urca dealul din spatele casei sale. Biserica din Tisa se vede mica, in varf, inconjurata de cru
"Ii cam de pe la 1750 biserica. Era gata sa cada si nimeni nu facea nimic. Oamenii nu se pricepeau sa o repare, iar statul zicea ca nu are bani. In urma, au venit de la Petrosani, de la o fundatie, si-or facut-o".
Mergeau boii pe malul Muresului, tragand biserica dupa ei. Pe-atunci, aveau oamenii stiinta de-a face asemenea lucrari, ca Muresul era drumul sarii, carau sare cu plutele si o asezau asa de bine ca nu se uda deloc. Tot asa au adus bisericuta noastra. Asta i-a si fost scaparea.
Ai din fundatie, de la Petrosani, au scris petitii peste tot in lume, pana cand cineva le-a raspuns. O organizatie mondiala a plutasilor din America. Au zis ca daca povestea cu pluta este adevarata, ei gasesc banii sa repare biserica. Asa ne-am pomenit la noi in sat cu un domn de la Banca Mondiala. A venit si m-a chestionat chiar pe mine.
Dascalul Gheorghe
Gheorghe descuie usa. Pe-afara, biserica arata perfect. Sita e intreaga, barnele sunt rostuite si imbinate de parca ar fi un singur lemn, piatra din temelie e si ea rostuita cu grija. Cu cativa ani in urma, era un morman de lemne putrede, umezite. Banii americanilor au salvat-o. Dar a mai fost ceva. Rugaciunile oamenilor din sat.
La fiecare slujba s-au rugat pentru biserica lor, ca la capataiul unui muribund. Li s-a propus sa caute o alta solutie, mai degraba sa construiasca o biserica noua, de zid, usor de ridicat si cu mesteri pe toate drumurile.
Insa batranii clatinau din cap, se uitau mai intai la Muresul care le adusese darul pe apa lui, apoi isi fixau privirile lor motesti undeva, departe. Acolo era raspunsul lor, in orizontul Zarandului, in pamantul necuprins, ca si speranta lor. Pentru ca biserica avea ceva in ea.
Biserica de tara
Biserica din Tisa a existat odata cu Horea, Closca si Crisan, odata cu Avram Iancu, odata cu iobagia si umilinta, cu foametea, cu robia pe propriul pamant. Cum sa faca una noua, din zid? Americanul nu avea cum sa stie toate astea. Poate, printr-o alchimie a sufletelor, a simtit. Poate a stat exact unde sta acum Gheorghe Furdui si a privit in sus. Pe tavanul bisericii este pictata scena tragerii pe roata a lui Horea.
*
De cativa ani, echipa "Formulei AS" a strabatut judetul Hunedoara, din Retezat si Parang pana in Tara Zarandului si din Orastie pana la Vadu Dobrii. Am "haituit" realitatea, am vanat viata adevarata, asa cum fac reporterii. Bisericile din lemn hunedorene le-am descoperit intamplator. Pe langa cele de la Curechiu, Lapugiu de Jos si Tisa, mai sunt si altele: la Boz, Alun, Ociu, Caraci, Hartagani, Cerbia, Poganesti, Zam...
In total, nu mai putin de 90 de biserici din lemn, toate monumente istorice! O comoara uriasa, chiar in curtea hunedorenilor! Despre acest tezaur splendid nu am auzit nimic, nu am vazut nici macar o pagina de album, nici o brosura turistica. Nu exista nici macar un indicator de tabla care sa iti spuna ca esti in apropierea uneia dintre aceste minunatii.
Biserica din Tisa
Multe dintre ele au icoane si fresce superbe. Altele sunt in agonie. Sau sunt mutilate, cu acoperisuri de tabla argintie, in loc de sindrila, au turlele varate in cutii de conserve oribile. Biserici de patrimoniu bagate cu de-a sila in haine de tinichea. Dar ce este cel mai grav, indiferent de starea lor, este ca au fost afundate in uitare.
Cele 90 de biserici de lemn ale Hunedoarei sunt un tezaur cultural si spiritual de prima marime pentru Romania. L-am descoperit cu uimire. Nu le putem ucide uitandu-le.
In satul Tarnavita, biserica de lemn este ridicata in anul 1610. La doar cativa metri de ea, s-a construit o biserica de zid. Mare, trufasa, cu picturi noi, in culori stralucitoare, stridenta ca o femeie fardata excesiv. Alaturi,, vezi o biserica de lemn ce se tine cu demnitate in picioare, inainte de a se prabusi. Interiorul insa este umed, peretii sunt umezi, ca si cum biserica isi plange lacrimile in ea insasi.
Se mai vad cateva franturi de sfinti. Aici un picior, acolo o aripa, o pereche de ochi inca patrunzatori. Timp de 400 de ani, familia Oprean a dat sapte preoti pentru aceasta biserica. Generatie dupa generatie. Dascalul mi-a adus un catastif mare si vechi, in care preotii acestei familii si-au scris necazurile, pentru a le indura mai usor, pentru a avea taria de a ramane neclintiti.
Grofii maghiari, apoi nazistii, apoi comunistii... Unii dintre ei au murit in biserica, altii la Canal. Biserica a ramas in picioare. Acum este depozit pentru materiale de constructii.
Fotografiile autorului
Leacuri din Tirol
* Din retetarul vindecatoarei germane Eva Lubke *
A. Vezica urinara si rinichi
Din punctul meu de vedere, rinichii sunt, de fapt, organul cel mai important, daca se poate spune asa. Eu, personal, i-as caracteriza drept "a doua piele". Beti multe lichide, pentru ca rinichii trebuie "spalati" fara intrerupere. Din proprie experienta pot spune ca multe boli dispar, daca - in prealabil - se face o dezintoxicare a rinichilor, si deci a intregului organism. Este unul din lucrurile cele mai importante, care trebuie facute din timp in timp.
Cataplasma pentru rinichi
Pentru alinarea durerilor de rinichi se poate face o c
ataplasma cu frunze tinere de mesteacan. Se dau frunzele prin masina de tocat, se amesteca cu ulei, se incalzesc putin si se intind pe o bucata de panza sau pe un prosop. Se aplica pe ambii rinichi si se lasa sa actioneze peste noapte.
Dezintoxicare, curatare
Exista diferite posibilitati. Eu imi dezintoxic organismul cu ceai de patrunjel si cu zer. Si de cand am inceput s-o fac, tensiunea mea arteriala este normala. Beau cate 1/2 l de zer pe zi, vreme de doua saptamani. Daca intestinul dvs. il suporta, puteti bea si mai mult. 1 l ar fi mai eficient decat 1/2 l, dar nu toata lumea suporta zerul. Unii fac diaree si atunci cura trebuie intrerupta. In orice caz, zerul ar trebui cumparat de la magazine cu produse bio, ca sa fiti siguri ca este curat.
Impreuna cu zerul, dar si separat, puteti bea ceai de patrunjel - 1/2 l pe zi, timp de 1-2 saptamani. Luati un pumn de patrunjel verde - frunze si codite - taiati-l marunt si puneti-l pe foc cu o jumatate de litru de apa. Fierbeti-l trei minute si spre sfarsitul duratei de fierbere adaugati o lingurita rasa de coada-calului si o lingurita rasa de splinuta (ambele uscate) si lasati-le sa dea intr-un clocot. Dati vasul deoparte si lasati plantele sa se infuzeze 10 minute. Strecurati, si gata ceaiul.
Si ceaiul din coaja uscata de mar sau chiar de mere are un efect detoxifiant, iar leurda curata rinichii. O femeie mi-a spus odata ca, de cand isi dezintoxica in mod regulat rinichii, tensiunea ei arteriala a revenit la valori normale.
Atonie vezicala
Este o afectiune extrem de neplacuta, de care nu sufera doar femeile, ci si barbatii. Incordati musculatura bazinului de mai multe ori pe zi si de cateva ori una dupa alta. Muschii se pot intari chiar si la varste mai inaintate. Beti, de asemenea, ceai de coada-soricelului - 1/4 l pe zi - preparat din o lingura de planta la 1/4 l de apa. Si nu va pierdeti rabdarea. Nu renuntati, pentru ca efectele apar mai repede la unele persoane decat la altele. Difera de la organism la organism.
Cistita
Daca suferiti de cistita, trebuie - in primul rand - sa consultati medicul. Eu va recomand, suplimentar, urmatoarea baie de sezut cu aburi. Luati doi pumni de plante - salvie, coada-calului, urzica, coada-soricelului si, eventual, sunatoare (nu musetel!) si fierbeti-le 10 minute in apa. Turnati-le intr-un lighean si asezati-va deasupra lui, nu in el, pentru ca in acest caz "muschiul ar ramane inchis" si plantele n-ar avea nici un efect.
Stati asa 10 minute cu rinichii acoperiti, ca sa nu raciti, si veti vedea imediat cum actioneaza: de la canalul urinar in sus, pana la rinichi (se simte la spate). Amestecul de plante poate fi refolosit 2-3 zile, dupa care il inlocuiti. Aceasta baie se recomanda atat pentru afectiunile renale, cat si pentru dezintoxicare.
Piatra la rinichi (calculi)
In cazul pietrelor la rinichi, la vezica urinara si la vezica biliara, am obtinut rezultate bune cu frunze de mesteacan, sub forma de ceai sau prajite in ulei si presarate peste supe, salate ori mancaruri de legume.
B. Sange
Pentru curatarea sangelui va recomand papadia si leurda. In cazul unor valori prea ridicate ale colesterolului in sange, ar trebui sa incercati o cura cu hrean, adaugat la toate mancarurile. Bun este si ceaiul din frunze de mesteacan.
Tensiune arteriala
Pentru normalizarea tensiunii arteriale se pot folosi diferite plante. Inainte de toate, leurda, care are un efect echilibrant asupra tensiunii: hipertensiunea scade, iar hipotensiunea creste. Eu, una, prepar un rachiu din bulbii de leurda, pe care-i scot, toamna, din pamant, ii pun intr-o sticla cu gatul larg si ii acopar cu rachiu curat. Se pot folosi si frunzele, dar puterea se afla in radacina.
Luati din aceasta tinctura 2 x 12 picaturi (sau 1/2 de lingurita) pe zi - dimineata si dupa-amiaza. S-ar putea sa gasiti tinctura gata facuta la farmacie. Si tot la farmacie exista tinctura de vasc, mai eficienta decat ceaiul, care mi se pare prea slab.
Curatarea sangelui
Curatati-va - din nou - organismul cu ceai de patrunjel si/sau zer. Pentru mine, sunt cel mai bun remediu impotriva hipertensiunii.
Daca aveti tensiunea mica (hipotensiune), apelati la urzica, sub forma de ceai sau de mancare. Dar nu beti ceai de urzica mai mult de trei saptamani: elimina mai mult decat trebuie.
Va recomand 1/4 l pe zi preparat dintr-o lingura rasa de planta proaspata, maruntita. Urzica trebuie sa dea in cateva clocote, dupa care luati vasul de pe foc, lasati sa se infuzeze 10 minute, strecurati si gata.
Daca sunteti hipotensivi, nu beti prea des ceai de urzica.
C. Boli de femei
Spun si repet mereu ca in viata femeii exista trei evenimente mari: primul ciclu, maternitatea si menopauza. Fiecare din aceste perioade isi are propriile probleme. Dar pentru toate exista o planta: cretisoara.
Fetele, respectiv femeile tinere, au, adeseori, dureri, pana cand lucrurile intra in normal. Sangele se a cumuleaza in partea inferioara a abdomenului.
Foarte eficient este un ceai de coada-soricelului, cretisoara si urzica moarta, in parti egale. Se bea zilnic - in afara perioadei ciclului - 1/4 l de ceai din acest amestec de plante (o lingura rasa). Sau se pun pe abdomen, seara, la culcare, comprese inmuiate in apa calda. Dar nu in timpul menstruatiei!
Femeile mai in varsta cu dureri menstruale beau un ceai de coada-soricelului si cretisoara, care ajuta si in cazul sangerarilor puternice. Impotriva chisturilor, recomand cataplasme cu ghimbir si, de asemenea, ceaiul de coada-soricelului si cretisoara. Aplicati tratamentul cand luna este in descrestere, pentru ca tot ce urmeaza sa fie eliminat din organism trebuie tratat in aceasta faza a lunii.
In cazul chisturilor, trebuie consultat medicul. In timpul menopauzei, recomand un ceai de cretisoara, coada-soricelului si salvie in parti egale. Se oparesc doua linguri rase de plante cu 1/2 l de apa clocotita si se bea ceaiul in fiecare zi. Femeile aflate la menopauza se plang adeseori de transpiratie abundenta. Transpirati, este bine asa, fiindca organismul "scapa" de toxine si de acizi.
Impotriva transpiratiei sunt eficiente si baile sau spalaturile cu otet. Important este sa nu va vaitati tot timpul ca sunteti la menopauza, ca aveti ba una, ba alta. Nu plecati urechea la tot ce se-ntampla inauntrul dvs. Ganditi pozitiv. Schimbarea este un fenomen absolut normal in viata femeii. Si eu am transpirat, aproape zece ani, dar acidul trebuie sa iasa. Haideti sa ne gandim la mamele si bunicile noastre, care au trecut prin menopauza fara sa dispuna de remedii chimice sau hormonale.
A. Vezica urinara si rinichi
Din punctul meu de vedere, rinichii sunt, de fapt, organul cel mai important, daca se poate spune asa. Eu, personal, i-as caracteriza drept "a doua piele". Beti multe lichide, pentru ca rinichii trebuie "spalati" fara intrerupere. Din proprie experienta pot spune ca multe boli dispar, daca - in prealabil - se face o dezintoxicare a rinichilor, si deci a intregului organism. Este unul din lucrurile cele mai importante, care trebuie facute din timp in timp.
Cataplasma pentru rinichi
Pentru alinarea durerilor de rinichi se poate face o c
 |
Dezintoxicare, curatare
Exista diferite posibilitati. Eu imi dezintoxic organismul cu ceai de patrunjel si cu zer. Si de cand am inceput s-o fac, tensiunea mea arteriala este normala. Beau cate 1/2 l de zer pe zi, vreme de doua saptamani. Daca intestinul dvs. il suporta, puteti bea si mai mult. 1 l ar fi mai eficient decat 1/2 l, dar nu toata lumea suporta zerul. Unii fac diaree si atunci cura trebuie intrerupta. In orice caz, zerul ar trebui cumparat de la magazine cu produse bio, ca sa fiti siguri ca este curat.
Impreuna cu zerul, dar si separat, puteti bea ceai de patrunjel - 1/2 l pe zi, timp de 1-2 saptamani. Luati un pumn de patrunjel verde - frunze si codite - taiati-l marunt si puneti-l pe foc cu o jumatate de litru de apa. Fierbeti-l trei minute si spre sfarsitul duratei de fierbere adaugati o lingurita rasa de coada-calului si o lingurita rasa de splinuta (ambele uscate) si lasati-le sa dea intr-un clocot. Dati vasul deoparte si lasati plantele sa se infuzeze 10 minute. Strecurati, si gata ceaiul.
Si ceaiul din coaja uscata de mar sau chiar de mere are un efect detoxifiant, iar leurda curata rinichii. O femeie mi-a spus odata ca, de cand isi dezintoxica in mod regulat rinichii, tensiunea ei arteriala a revenit la valori normale.
Atonie vezicala
Este o afectiune extrem de neplacuta, de care nu sufera doar femeile, ci si barbatii. Incordati musculatura bazinului de mai multe ori pe zi si de cateva ori una dupa alta. Muschii se pot intari chiar si la varste mai inaintate. Beti, de asemenea, ceai de coada-soricelului - 1/4 l pe zi - preparat din o lingura de planta la 1/4 l de apa. Si nu va pierdeti rabdarea. Nu renuntati, pentru ca efectele apar mai repede la unele persoane decat la altele. Difera de la organism la organism.
Cistita
Daca suferiti de cistita, trebuie - in primul rand - sa consultati medicul. Eu va recomand, suplimentar, urmatoarea baie de sezut cu aburi. Luati doi pumni de plante - salvie, coada-calului, urzica, coada-soricelului si, eventual, sunatoare (nu musetel!) si fierbeti-le 10 minute in apa. Turnati-le intr-un lighean si asezati-va deasupra lui, nu in el, pentru ca in acest caz "muschiul ar ramane inchis" si plantele n-ar avea nici un efect.
Stati asa 10 minute cu rinichii acoperiti, ca sa nu raciti, si veti vedea imediat cum actioneaza: de la canalul urinar in sus, pana la rinichi (se simte la spate). Amestecul de plante poate fi refolosit 2-3 zile, dupa care il inlocuiti. Aceasta baie se recomanda atat pentru afectiunile renale, cat si pentru dezintoxicare.
Piatra la rinichi (calculi)
In cazul pietrelor la rinichi, la vezica urinara si la vezica biliara, am obtinut rezultate bune cu frunze de mesteacan, sub forma de ceai sau prajite in ulei si presarate peste supe, salate ori mancaruri de legume.
B. Sange
Pentru curatarea sangelui va recomand papadia si leurda. In cazul unor valori prea ridicate ale colesterolului in sange, ar trebui sa incercati o cura cu hrean, adaugat la toate mancarurile. Bun este si ceaiul din frunze de mesteacan.
Tensiune arteriala
Un leac pentru suflet: Craciunul
Pentru normalizarea tensiunii arteriale se pot folosi diferite plante. Inainte de toate, leurda, care are un efect echilibrant asupra tensiunii: hipertensiunea scade, iar hipotensiunea creste. Eu, una, prepar un rachiu din bulbii de leurda, pe care-i scot, toamna, din pamant, ii pun intr-o sticla cu gatul larg si ii acopar cu rachiu curat. Se pot folosi si frunzele, dar puterea se afla in radacina.
Luati din aceasta tinctura 2 x 12 picaturi (sau 1/2 de lingurita) pe zi - dimineata si dupa-amiaza. S-ar putea sa gasiti tinctura gata facuta la farmacie. Si tot la farmacie exista tinctura de vasc, mai eficienta decat ceaiul, care mi se pare prea slab.
Curatarea sangelui
Curatati-va - din nou - organismul cu ceai de patrunjel si/sau zer. Pentru mine, sunt cel mai bun remediu impotriva hipertensiunii.
Daca aveti tensiunea mica (hipotensiune), apelati la urzica, sub forma de ceai sau de mancare. Dar nu beti ceai de urzica mai mult de trei saptamani: elimina mai mult decat trebuie.
Va recomand 1/4 l pe zi preparat dintr-o lingura rasa de planta proaspata, maruntita. Urzica trebuie sa dea in cateva clocote, dupa care luati vasul de pe foc, lasati sa se infuzeze 10 minute, strecurati si gata.
Daca sunteti hipotensivi, nu beti prea des ceai de urzica.
C. Boli de femei
Spun si repet mereu ca in viata femeii exista trei evenimente mari: primul ciclu, maternitatea si menopauza. Fiecare din aceste perioade isi are propriile probleme. Dar pentru toate exista o planta: cretisoara.
Fetele, respectiv femeile tinere, au, adeseori, dureri, pana cand lucrurile intra in normal. Sangele se a
Foarte eficient este un ceai de coada-soricelului, cretisoara si urzica moarta, in parti egale. Se bea zilnic - in afara perioadei ciclului - 1/4 l de ceai din acest amestec de plante (o lingura rasa). Sau se pun pe abdomen, seara, la culcare, comprese inmuiate in apa calda. Dar nu in timpul menstruatiei!
Retete din batrani
In cazul chisturilor, trebuie consultat medicul. In timpul menopauzei, recomand un ceai de cretisoara, coada-soricelului si salvie in parti egale. Se oparesc doua linguri rase de plante cu 1/2 l de apa clocotita si se bea ceaiul in fiecare zi. Femeile aflate la menopauza se plang adeseori de transpiratie abundenta. Transpirati, este bine asa, fiindca organismul "scapa" de toxine si de acizi.
Impotriva transpiratiei sunt eficiente si baile sau spalaturile cu otet. Important este sa nu va vaitati tot timpul ca sunteti la menopauza, ca aveti ba una, ba alta. Nu plecati urechea la tot ce se-ntampla inauntrul dvs. Ganditi pozitiv. Schimbarea este un fenomen absolut normal in viata femeii. Si eu am transpirat, aproape zece ani, dar acidul trebuie sa iasa. Haideti sa ne gandim la mamele si bunicile noastre, care au trecut prin menopauza fara sa dispuna de remedii chimice sau hormonale.
