Monday, November 9, 2015
Saturday, October 9, 2010
Iată ce drepturi şi obligaţii aveţi când mergeţi cu taxiul
Circulaţi des cu taxiul? Aţi observat nu de puţine ori că şoferul fumează, vorbeşte la telefon sau ascultă muzică destul de tare, fără să-i pese că în autoturism sunteţi şi dv.? Ei bine, conform Legii Taximetriei nr. 265/2007, trebuie să ştiţi că şoferul are anumite obligaţii. Iată care sunt acestea:
√ să aibă o ţinută corespunzătoare, un comportament civilizat şi preventiv în relaţia cu clientul;
√ să nu refuze clientul în efectuarea unei curse în interiorul localităţii şi să respecte solicitările legale ale acestuia;
√ să oprească pe traseu la semnul clientului, când se află în poziţia de operare;
√ să elibereze clientului bonul la finalul cursei, pe baza căruia va încasa contravaloarea prestaţiei efectuate;
√ să transporte clientul la destinaţie pe traseul optim sau pe traseul solicitat ori convenit cu acesta;
√ să nu fumeze şi să nu utilizeze mijloacele audio/video fără acordul clientului.
Puneţi-vă centura dacă circulaţi pe scaunul din dreapta!
E bine de ştiut că, atunci când urcă într-un taxi, şi clienţii au anumite obligaţii pe care trebuie să le respecte. Iată câteva dintre acestea:
√ să nu ocupe scaunul de lângă taximetrist dacă nu poartă centura de siguranţă;
√ să nu provoace sau să nu dezvolte stări conflictuale cu taximetristul în timpul desfăşurării cursei respective;
√ să achite preţul transportului executat;
√ să solicite, să preia şi să păstreze bonul la coborârea din taxi;
√ să nu plătească serviciile pe care le-a realizat taximetristul decât în limita sumei totale prevăzute în bonul clientului.






