Manastirea Ponor
Manastirea Ponor este situata la o altitudine de peste 1300 m, in extravilanul comunei Ponor, in partea central-nordica a judetului Alba, la o distanta de aproximativ 40 km de Aiud – orasul cel mai apropiat. Satul Ponor, atestat documentar pentru prima data in anul 1648, este asezat in Muntii Trascaului, prezentand un relief specific de munte dezvoltat pe calcare si flis. Varietatea reliefului carstic, prin spectaculozitatea sa, a florei si faunei precum si caracteristicile climatice il fac atractiv din punct de vedere turistic.
Manastirea Ponor este de monahi si il are ca staret pe parintele protosinghel Irineu Curtescu. Ucenic direct al lui Paisie Olaru de la Sihla, format in curentul duhovnicesc de la Sihastria, manastirea sa de metanie, parintele Irineu, intre anii 1990 – 2000, avea sa se nevoiasca la Schitul Prodromu din Sfantul Munte Athos.
Din cauza unor probleme de sanatate, s-a reintors in tara, la Manastirea Antim din Bucuresti, unde l-a ingrijit pe parintele Sofian Boghiu, in ultimii doi ani de viata ai acestuia. In Bucuresti, este iubit si respectat, iar plecarea lui a produs o nesfarsita tristete printre cei care il cunosc si il pretuiesc.
Dupa ce Comisia tehnica judeteana de amenajare a teritoriului, urbanism si lucrari publice din cadrul Consiliului Judetean Alba a aprobat documentatia pentru construirea manastirii si cu binecuvantarea IPS Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia, in anul 2002, au inceput lucrarile pentru ridicarea manastirii. Lacasul de cult are hramurile “Inaltarea Domnului” si “Sfantul Ierarh Nectarie”.
Ansamblul monahal are forma unei cetati, in centru sa fiind amplasata biserica. Complexul va cuprinde si un paraclis, o bucatarie, ateliere la parter si chilii la mansarda. Accesul in incinta se va realiza printr-un drum de legatura cu viitorul drum modernizat Ponor-Salciua. Drumul de legatura va avea lungimea de 4,75 km, acesta urmând sa fie modernizat de constructorii manastirii.
La Manastirea Ponor, randuiala vietii monahale este mai aspra. Se mananca odata pe zi (pe la 3-4 pm), niciodata carne (nici peste) iar vinerea si sambata seara, se face priveghere de toata noaptea. In restul zilelor, se savarsesc Miezonoptica, Utrenia si Sfanta Liturghie, incepand cu ora 3 a.m.
Pentru mai multe imagini vizitati: Galeria Foto - Manastirea Ponor
Ascultati: Parintele Irineu Curtescu: Despre cum sufereau martirii
0 comments:
Post a Comment