Hai, Nicușor, salvează-ne încă o dată
6 hours ago
Saturday, July 30, 2011
GOLD FUTURES-ROSIA MONTANA
PBS - Gold Futures - Rosia Montana from Lee Wilkins on Vimeo.
"MUNTII NOSTRI AUR POARTANOI CERSIM DIN POARTA-N POARTA"
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
MUZICA DUMINICILOR SENINE: MIC CONCERT PENTRU CLAVECIN
Aşa cum se ştie clavecinul este un instrument în care sunetele se obțin prin ciupirea coardelor de către un dispozitiv acționat de taste.
Cel mai vechi exemplar care s-a păstrat este un instrument din Germania de sud, cu placa de rezonanță verticală, datat de la sfârsitul secolului al XV-lea. Cel mai vechi instrument italian a fost fabricat de Vicentius in 1515. Școala flamandă a dezvoltat semnificativ construcția clavecinului intre 1565 si 1580, influențând ulterior fabricarea acestuia in intreaga Europă.
Clavecinul a fost înlocuit de pian după aproximativ 1750. Clavecinul a cunoscut o revenire de la începutul secolul XX, odată cu interesul crescut in muzica renascentistă si a barocului.
Azi vă propun să ascultăm câteva secvenţe destinate acestui instrument muzical.
Vă doresc o duminică cu adevărat senină şi audiţie plăcută!
MAI MULT AICI/SURSA
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Bancuri din perioada de dinainte de “astia” – Top 10
10. Ce-a fost inainte: oul sau gaina? Mai inainte au fost de toate. (cules pe 12 noiembrie 1979)
9. Ce-i mai rece si mai rece decat apa rece? Apa calda. (17 ianuarie 1985)
8. Cand a plecat de-acasa, Prunariu i-a lasat mamei un bilet pe masa: „Am plecat in Cosmos. Vin peste o saptamana”. Cand vine, gaseste pe masa un bilet de la maica-sa: „Am plecat dupa branza. Nu stiu cand vin”. (26 mai 1981)
7. Un tip trecea pe strada tinand in mana, cu mare grija, un sul de hartie igienica. Trecatorii il priveau invidiosi, iar unul chiar l-a intrebat: „Nu va suparati, de unde l-ati luat?”, „Acum cateva minute l-am scos de la Nufarul…”
6. La usa unui apartament suna un pusti: „Tanti, ai facut supa?”, „Da, puisor, vrei sa gusti si tu?”, „Nu, multumesc”, „Atunci, de ce-ai venit?”,„Te roaga mama sa ne imprumuti si noua osul”.(6 decembrie 1982)
5. Din dispozitia lui Ceausescu s-au facut experimentari si incrucisari de meri, pentru a se crea un soi de mar pitic, de numai 50 de cm, pe care sa-l poata culege si “Soimii Patriei”. (28 septembrie 1983)
4. Ultima dorinta a romanilor privitoare la familia Ceausescu: sa moara Nicolae, iar Elena sa traiasca din meditatii la chimie! (28 decembrie 1988)
3. De ce a luat comuna Scornicesti titlul de „Erou al noii revolutii agrare”? Pentru ca a crescut cel mai mare bou.
2. De ce n-a luat si comuna Petresti titlul de „Erou al noii revolutii agrare”? Pentru ca anul acesta nu s-a acordat titlul si pentru cea mai mare vaca. (3 ianuarie 1987)
1. Un militian prinde o pereche facand dragoste intr-un boschet. Ii duce la sectie si, de aici, in fata tribunalului. La proces, fata e felicitata pentru patriotism si baiatul pentru initiativa. Militianul e arestat pentru intrerupere ilegala de sarcina. (17 martie 1984)
sursa la trecut
PARFUM DE FEMEIE
FEMEI ATUNCI....
SI ACUM...
NU SINT O NOSTALGICA, DAR INTRE A FI MUNCITOARE IN FABRICA SI CURVA LA TEVEU, AS ALEGE PRIMA VARIANTA
Desigur, calea de mijloc-middle class intelectual= e cel mai greu-sau din ce in ce mai greu-de atins..unde ne este feminitatea?
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
SI ACUM...
NU SINT O NOSTALGICA, DAR INTRE A FI MUNCITOARE IN FABRICA SI CURVA LA TEVEU, AS ALEGE PRIMA VARIANTA
Desigur, calea de mijloc-middle class intelectual= e cel mai greu-sau din ce in ce mai greu-de atins..unde ne este feminitatea?
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Rasputin – diavolul încarnat
Un film documentar marca History Channel care investighează latura întunecată a lui Grigori Rasputin, călugărul care a avut o influenţă bizară asupra familiei regale a Romanovilor, în special asupra ţarului Nicolae al II-lea, a soţiei sale, Alexandra, şi asupra fiului lor, Alexei.
Grigori Rasputin s-a născut în Siberia, pe 10 ianuarie 1869, iar despre el s-a spus că a avut o contribuţie în discreditarea guvernului ţarist, ducând la prăbuşirea sângeroasă a dinastiei Romanovilor. Rasputin este privit acum de unii ca un mistic, un vizionar, iar de alţii ca un şarlatan religios.
Despre copilăria sa nu se cunosc multe, iar miturile din jurul său susţin cp Rasputin avea puteri supranaturale când era copil. La 18 ani, a petrecut trei luni în Mănăstirea Verkhoturye, iar experienţa de aici, combinată cu o presupusă viziune a Fecioarei Maria, l-a dus pe făgaşul unei vieţi mistice.
Se pare că în această perioadă a intrat în contact cu o sectă creştină interzisă, despre care se spunea că practică ritualuri combinate cu extaz religios şi sexual. Rasputin a luat contact cu familia ţarului în 1905, când se spune că l-a vindecat pe Alexei de hemofilie, ceea ce l-a apropiat extrem de mult de ţarina Alexandra.
De atunci încolo, Rasputin a dobândit o influenţă puternică, atât personală, cât şi politică, asupra familiei regale, care îl considera un sfânt, trimisul lui Dumnezeu. Rasputin a devenit în curând o figură controversată, implicându-se în viaţa politică şi a fost acuzat de multe ori că ducea o viaţă sexuală deviantă sau că influenţa negativ familia regală.
Dar ce putere se ascundea în spatele acestei influenţe? Acest film documentar încearcă să elucideze latura ascunsă a lui Rasputin, un mister care persistă până în zilele noastre.
Vizionare online film documentar subtitrat Rasputin – diavolul încarnat
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Game of Thrones Season Finale
In cazul in care nu l-ati vazut, poate scena finala va convinge-un serial magic...AICI TRADUS (SERIES HERE)
Friday, July 29, 2011
TARA SOLOMONARILOR
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Ei bine, trebuie să mărturisesc că n-a fost uşor, căci zile în şir am hălăduit zadarnic prin cătunele munţilor, câteodată bătând din casă în casă, iscodindu-i pe bătrânii mai înţelepţi ai satelor, care de obicei trăiesc sihăstriţi, dar slobozi în pădurile de pe culmi, încercându-i mereu cu aceeaşi şi aceeaşi întrebare: "Aţi auzit vreodată de oameni care, prin descântece, aduc, întorc sau opresc ploaia?".
Un alt răspuns am primit de la bătrâna Sutac Maria. Nu prea aude, aproape a asurzit din cauza unui frig mare care a fost altădată aici, în Nisipitu. Gurile rele zic că, în taină, şi ea s-ar îndeletnici cu vrăji ori descântece. Deşi gârbovită până aproape de pământ, abia putând merge, oamenii o respectă cumva, ca pe o strămoaşă a locului.
Mulţumiţi că totuşi călătoria în ţinuturile Brodinei n-a fost zadarnică, ne-am îndreptat spre Moldoviţa, cea mai sudică patrie a hutulilor. Mult am colindat şi obcinele acestea legendare, din Argel până în Demacusa, căutând cu încăpăţânare pe vracii ploilor, dar călăuza mea tot nu-şi amintea pe unde văzuse hultanii. 
Te întâmpină prietenoşi, însă numai de peste gard. La trecerea noastră, capete îmbrobodite apar din loc în loc, zâmbind fără dinţi. Pe stâlpii telegrafului, în pămătufuri de cuib, berze apocaliptice se arcuiesc către cer.
Un moşneag ciolănos, cu fruntea înaltă, săpată de necazuri şi faţa spânatecă. Bătrânul ne vorbeşte repezit, parca l-am fi trezit din cine ştie ce treburi importante ori, poate, din cine ştie ce basm.
Punctul terminus al iniţierii noastre. Găsim în sfârşit omul care ne poate vorbi cu exactitate despre gonitorii de nori. E prima dată când auzim cuvântul "solomonar" rostit răspicat şi firesc, de gura unui alt bătrân din neamul Buligilor.
Despre solomonari i-a vorbit odată, la început de veac, prin 1929-1930, un vecin, Vasile Cârcu, care a murit în 1940 "de tânăr", la vârsta de 60 de ani. Iar acest Vasile Cârcu a văzut solomonarul în carne şi oase. Iată cum a fost: "Era lângă un iezer un balaur care scotea ploile.
"Şi solomonariu era om sau ce era? Locuia la boierul acela?", întreb, iar moşneagul se repede să-mi răspundă: "Daa, om era, cu musteaţă.
Repetând acelaşi basm şi aceleaşi cuvinte, bătrânul parcă îmi descânta simţurile. Prelungirea vocalelor producea un ritm halucinant, ca un şuier molipsitor, vorbea despre potopuri, nouri repezi şi vânturi, iţi legăna întreg sufletul ca într-o dormitare plină de suspinări şi surâsuri.
THOR
IL STERSESERA, ASA CA AM REFACUT LINKUL
MI-A PLACUT FOARTE MULT, CU ANTHONY HOPKINS, IN ROLUL LUI ODIN,
SI CHRIS HEMSWORTH IN CEL AL LUI THOR...
SA NU-L UITAM PE NOUL MEU PREFERAT RAY STEVENSON IN ROLUL LUI VOLSTAGG,
PE CARE L-AM ADMIRAT IN MINUNATUL ROME.
AICI SUBTITRAT
OH YEAH WORTH EVERY MINUTE...FOR THE FANS OF NORSE MYTHOLOGY AND MARVEL COMICS A TRULY COOL MOVIE..ANTHONY HOPKINS AS ODIN AND CHRIS HEMSWORTH A HAPPY CHOICE-NOT TO FORGET LOKI 2...omg and RAY STEVENSON as VOLSTAGG, my sexy TITUS PULLO from ROME
COMPLETE (ENGLISH WITH ROMANIAN SUBS) HERE
DOWNLOAD IT SOON KOZ SINCE YESTERDAY THEY DELETED SOME OF THE LINKS
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
MI-A PLACUT FOARTE MULT, CU ANTHONY HOPKINS, IN ROLUL LUI ODIN,
SI CHRIS HEMSWORTH IN CEL AL LUI THOR...
SA NU-L UITAM PE NOUL MEU PREFERAT RAY STEVENSON IN ROLUL LUI VOLSTAGG,
PE CARE L-AM ADMIRAT IN MINUNATUL ROME.AICI SUBTITRAT
OH YEAH WORTH EVERY MINUTE...FOR THE FANS OF NORSE MYTHOLOGY AND MARVEL COMICS A TRULY COOL MOVIE..ANTHONY HOPKINS AS ODIN AND CHRIS HEMSWORTH A HAPPY CHOICE-NOT TO FORGET LOKI 2...omg and RAY STEVENSON as VOLSTAGG, my sexy TITUS PULLO from ROME
COMPLETE (ENGLISH WITH ROMANIAN SUBS) HERE
DOWNLOAD IT SOON KOZ SINCE YESTERDAY THEY DELETED SOME OF THE LINKS
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
RETETE ROMANESTI
Mamaliga cu salvie
Ingrediente (pentru 4 portii): 200 g malai grisat, 1 ramurica de salvie, 1 tableta de supa concentrata de pasare, 50 g cascaval ras, 50 g telemea rasa, 40 g unt, 1 lingura de untdelemn de masline, piper.
Mod de preparare: Puneti intr-o oala 800 ml de apa. Adaugati tableta de concentrat de supa si puneti la fiert. - Cand apa clocoteste, mutati vasul pe flacara mica si turnati malaiul in ploaie. Nu sarati si nu piperati.
Lasati sa fiarba mamaliga circa 3 minute, amestecand intruna cu o lingura de lemn. - Adaugati frunzele de salvie si lasati sa mai fiarba inca 2 minute, amestecand. Incorporati jumatate din unt si lingura de untdelemn. -
Puneti mamaliguta in boluri rezistente la foc si radeti deasupra branzeturile. - Bagati-le la cuptorul incins dinainte, timp de 3 minute. - Serviti-le fierbinti (cui nu i-e frica de colesterol poate sa adauge si o lingurita de smantana).
Mancarica de pui cu gulii
Ingrediente (pentru 4 portii): 1 gulie (300 g), 4 fileuri de piept de pui (circa 500 g), sare, piper, 2 linguri faina, 20 g unt topit, 1/4 l apa fiarta cu concentrat de supa de pui, 4-5 frunze de salvie, 250 g smantana, sucul si coaja unei lamai.
Mod de preparare: - Se curata gulia si se taie taietei. Se spala pieptul de pui, se usuca si se taie fasii. Se sareaza, se pipereaza, se presara cu faina. Se prajesc in untul topit si incins circa 4 minute. - Se adauga gulia si supa de pasare si se lasa sa fiarba 5 minute cu capac.
Se spala salvia (daca e uscata se sfarama), se taie marunt si se adauga peste gulie si carne, impreuna cu sucul si coaja rasa de lamaie si smantana. Se lasa sa dea un clocot, apoi se serveste cu macaroane (gustati de sare si de piper)
.
sursa formula as
poza de pe hoinarprinlume
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Ingrediente (pentru 4 portii): 200 g malai grisat, 1 ramurica de salvie, 1 tableta de supa concentrata de pasare, 50 g cascaval ras, 50 g telemea rasa, 40 g unt, 1 lingura de untdelemn de masline, piper.
Mod de preparare: Puneti intr-o oala 800 ml de apa. Adaugati tableta de concentrat de supa si puneti la fiert. - Cand apa clocoteste, mutati vasul pe flacara mica si turnati malaiul in ploaie. Nu sarati si nu piperati.
Lasati sa fiarba mamaliga circa 3 minute, amestecand intruna cu o lingura de lemn. - Adaugati frunzele de salvie si lasati sa mai fiarba inca 2 minute, amestecand. Incorporati jumatate din unt si lingura de untdelemn. -
Puneti mamaliguta in boluri rezistente la foc si radeti deasupra branzeturile. - Bagati-le la cuptorul incins dinainte, timp de 3 minute. - Serviti-le fierbinti (cui nu i-e frica de colesterol poate sa adauge si o lingurita de smantana).
Mancarica de pui cu gulii
Ingrediente (pentru 4 portii): 1 gulie (300 g), 4 fileuri de piept de pui (circa 500 g), sare, piper, 2 linguri faina, 20 g unt topit, 1/4 l apa fiarta cu concentrat de supa de pui, 4-5 frunze de salvie, 250 g smantana, sucul si coaja unei lamai.
Mod de preparare: - Se curata gulia si se taie taietei. Se spala pieptul de pui, se usuca si se taie fasii. Se sareaza, se pipereaza, se presara cu faina. Se prajesc in untul topit si incins circa 4 minute. - Se adauga gulia si supa de pasare si se lasa sa fiarba 5 minute cu capac.
Se spala salvia (daca e uscata se sfarama), se taie marunt si se adauga peste gulie si carne, impreuna cu sucul si coaja rasa de lamaie si smantana. Se lasa sa dea un clocot, apoi se serveste cu macaroane (gustati de sare si de piper)
.
sursa formula as
poza de pe hoinarprinlume
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
MOARTEA ULTIMULUI SOLOMONAR
- O poveste adevarata, petrecuta in lumea de fantasme a unui sat maramuresean
Pe ulitele satului trecea din cand in cand un om sprijinindu-se intr-o bata de alun si facandu-si de vorba cu toata lumea. Era batran, barbos, carunt, imbracat cu haine rele, de capatat si legat peste sumanul de lana cu o sfoara din canepa.
Cioarecii ii erau mai intotdeauna gauriti in genunchi. In ciuda infatisarii (care spunea totul despre existenta sa), era numai un zambet. Ochii albastri ca peruzeaua - un albastru neintalnit la alti oameni - priveau in jur plini de inocenta si bunatate, parand foarte tineri.
La petit
Toata lumea stia ca visul lui Ion este insuratoarea. Ca cel mai mult si mai mult il intereseaza fetele si ca in orice moment este gata sa plece la petit. Dar nu petea Ion pe oricine! Numa" fete frumoase si instarite si mai cu seama fete de omenie, din parinti asezati. Cu cate fete nu s-a insurat! Petea pe generatii si neamuri intregi.
La Crasnic a petit-o pe Palaguta, pe fata Palagutii, pe nepoata, pe stranepoata si pe stra-stranepoata. Si tot asa la birau, la morar, la primul corator si la toate familiile de frunte. Numai Dumnezeu stie pe cate le-a petit, ca nu era an sa nu peteasca pe cate una!
Imbracat cu camasa curata, spalat pe maini si obraz, aparea duminica dimineata in pragul casei cu un buchet de pascute, daca era primavara, sau cu sanziene, prin luna lui iulie. De mila si de frica de Dumnezeu, oamenii il primeau in casa si-l omeneau, intrand in jocul mintii lui ratacite.
La joc
Duminicile, Ion mergea si la joc. Cum, necum, de unde, de neunde, desi nu-si spala hainele niciodata, la joc era imbracat fecioreste, cu camasa, gatii, cojoc si cu cizme din piele la care avea pinteni si zurgalai, ca sa se stie ca este prezent. Nimeni nu mai avea cizme cu clopotei.
Jocul se facea la o casa care avea sura cu podele (dusumea). In sura intrau muzicantii: ceterasul, zongorasul si dobasul, insotiti de flacaii care i-au platit.
In curte - in prim plan - asteptau fetele sa fie strigate pe nume la joc, iar in ulita stateau batranele - ochiul si urechea satului - care memorau toate gesturile si strigaturile si comentau critic situatiile. Mai pe laturi, se aflau copii si barbati insurati.
De multe ori, flacaii ii dadeau intaietate lui Ion, lasandu-l sa-si strige "fata" si el o striga pe cea mai ravnita din sat. Intreaga asistenta se inveselea pe loc si-si atintea ochii pe victima. Favorita nu avea de ales. Trebuia sa actioneze repede, pasind maruntel inainte, pentru ca legea jocului nu-i permitea sa-l refuze.
Cea care nu merge cu primul care o striga si joaca mai tarziu cu un altul, risca sa fie scoasa din joc. Conducatorul jocului opreste muzica si-i spune ceterasului sa-i zica "marsul". Pe "mars", fata iese din joc, facandu-se de rasul satului si al satelor, pentru ca "hiriul" (vestea) merge ca si calul cel bun. Si la aceasta lege nu exista nici un fel de exceptie.
Asa ca Ion a jucat vreo saizeci de ani cu cele mai frumoase fete din sat. Ion era lectia de umilinta a satului si nici o fata nu s-a rusinat vreodata sa joace cu el. "D-apoi, ce-i ca am jucat cu el? Nu m-a mancat; ca si pe el a lucrat Dumnezeu, tot atata cat pe ceilalti oameni."
Odata fata intrata in joc langa el, bucuria ii era fara de margini. Sarea si tropotea si striga mai dihai decat oricare altul, exact in usa surii, ca sa fie vazut si auzit de toata lumea: . La asemenea texte, privitori si jucatori se prapadeau de ras. Putea sa strige orice, ca pe el nimeni nu se supara, nimeni nu-l intreba de sanatate. El n-avea nici o lege, pentru ca era prostul satului.
Casa si vacile
I se zicea Ionu Morarului, pentru ca tatal lui fusese morar. Isi vanduse moara, dar Ion nu era sarac decat de minte. Avea un loc de doua clai de fan "La Scaun", o gradina "Intre Valcele" si o alta gradina in "Tiisoare", unde si locuia. Casa lui era in afara vetrei satului. De la el incepeau huceagurile, padurea si muntele, satul fiind in panta.
Casuta si-o construise singur. Era din nuiele, lipita cu lut pe dinauntru si pe dinafara, ceva mai mare decat un dulap. Isi facuse si pat. Pe patru tarusi a pus o leasa de nuiele, si pe leasa paie. Focul il facea afara inaintea casutei si-si gatea cartofi copti in jar, singura mancare pe care stia sa si-o faca.
Era absolut de neinteles cum de nu avea nevoie de caldura si dormea numai in frig. Femeile satului ii duceau mancare cu randul. Ii mai duceau asternuturi si haine, dar dupa ce se murdareau, le ardea. Isi pastra doar doua randuri de imbracaminte: unul de toate zilele si unul de mers la joc.
Niste oameni buni i-au construit o casuta din barne cu doua incaperi. Tot un om bun i-a dat de pomana o vitica patata cu alb si negru, de rasa. Din vitica aceea s-a apucat la doua vaci frumoase si grase ca doi tauri, de se minuna toata lumea.
Vacile lui nu aveau grajd, stateau afara, legate de un copac si nu se imbolnaveau si dadeau atata lapte, cum nu dadeau cele bine ingrijite si tinute la caldura. Ion cobora laptele in sat cu galetile. Laptele lui avea si multa grasime, multa smantana, fata de-al altora, dar nimeni niciodata n-a spus ca ar fi luat laptele de la vaci.
El nu stia asa ceva. Ba era si foarte credincios. Umbland la petit mai mult ziua, in casa unde intra era ospatat cu un blid mare de mamaliga cu lapte sau o alta mancare ce nu trebuia mestecata prea mult, ca de pe la patruzeci-cincizeci de ani isi pierduse toti dintii.
Invartea mancarea in gura o data sau de doua ori, o impingea cu limba si o inghitea nemestecata. Dupa ce termina de mancat, se punea in genunchi si se ruga si multumea lui Dumnezeu si binecuvanta casa si oamenii din ea, incat cei care-l ascultau ramaneau muti de uimire.
O vizita a lui Ion insemna mila si indurare de la Dumnezeu pentru toata familia, asa ca multi erau bucurosi sa le treaca pragul. Dar el avea casele lui preferate mai ales in Josani (partea de jos a satului). In Susani (partea de sus) cauta doar doua-trei familii.
Arata ca un cersetor, dar de cersit nu cersea niciodata. Intra in casa, se oprea langa usa si dupa ce saluta frumos cu "Laudam pe Domnul nostru Iisus Hristos", astepta sa fie bagat in seama si omenit.
Vacile lui Ion erau pricina continua de mirare. Cand venea vremea de trimis la pasunat in munte, Ion le dezlega si le dadea drumul. Vacile se duceau singure exact unde trebuia. Singure se intorceau si toamna. "Ai platit la pastor?", il intreba cate unul. "Al meu pastor ii in cer si nu cere niciodata plata", zicea Ion.
Si, intr-adevar, Pastorul i le pazea cat se poate de bine. Ursii nu le faceau nici o zgarietura. Pe ale altora le nenoroceau de trebuiau taiate sau le mancau cu totul, incat le ramaneau numai copitele si coarnele. Ale lui se intorceau an de an tefere si frumoase ca din reclame.
Ion era aproape ca un sfant. El nu suduia, nu blestema, nu fura, nu mintea si nu omora nimic, nici un fel de vietate. Zicea ca este mare, mare pacat. Unii spuneau ca-si prindea la incaltari zurgalaii pe care-i purta la joc, atunci cand pleca la fan, ca nu care cumva sa omoare furnici sau alte lighioane mergand pe poteca.
Daca avea un vitel, nu stia si nu voia sa-l manance. Il vindea cu cat ii dadea omul pe el - daca-i dadea ceva -, ca el nu cunostea valoarea banilor si nu stia sa numere decat pana la cinci. Habar n-avea cati bani ar fi meritat vitelul, asa cum nu stia nici cati bani a luat pe lapte de la stat. Ion traia intr-o fericita naivitate.
Starea lui era una si aceeasi: de bucurie si de speranta. Visul ca va fi mire - fiecare fata promitandu-i ca-l ia de barbat - il facea fericit si-l ajuta sa traiasca.
Exista totusi ceva care-l putea infuria si-l putea determina sa puna mana pe secure, sa ameninte. Motivul era cuvantul "unches". Desi se apropia de 80 de ani, el era flacau de insurat, nu unches, adica un batran.
Facutul fanului
Nebun cum era, Ion stia sa munceasca. Fanul pentru cele doua vaci si-l facea singur: el cosea iarba, el imprastia brazdele, el le intorcea ca sa se usuce, el grebla fanul si tot el singur facea si claia. Dar la facutul claii este nevoie de doi oameni: unul sa arunce fanul de jos si unul sa stea pe claie, sa-l calce pentru a nu-l patrunde ploile.
Ei bine, Ion a inventat o metoda a lui. Lua un copacel, ii taia crengile, lasand langa tulpina capete din ele si urca pe ele ca pe o scara. Cand trecea de la jumatate in sus, facea fanul sul, il lega cu sfoara, il agata in umar si-l urca pe claie. Si tot asa, pana-i facea varful. Numai el si Dumnezeu stiau de cate ori urca si cobora pana termina de facut o claie.
Pentru orice om ar fi fost o corvoada insuportabila. Pentru el nu parea a fi asa. Toata ziua lucra si canta cu vocea lui frumoasa de rasunau vaile.
Lucrul cel mai de neinteles era insa faptul ca atata vreme cat Ion canta si-si facea fanul, nu ploua nici o picatura si nu se vedea pe cer nici un nor. Fanul lui n-a fost plouat niciodata.
Era verde ca iedera, mirosea a flori, vacile il mancau cu placere si dadeau lapte mult si bun. Satul statea cu urechea atenta si cand oamenii il auzeau cantand pe Ion, se grabeau cu totii sa iasa la fan, sa tina ritmul cu el. De cum termina Ion cu fanul, se punea pe ploi cu saptamanile, de putrezeau brazdele de iarba.
Si chiar daca mai ramanea ceva neputrezit, fanul era maroniu, mucegait si mirosea a acru. Animalele nu-l mancau, iar de-l mancau slabeau si pareau bolnave. "Dumnezeu tine cu Ionu Morarului", recunosteau cu voce tare oamenii.
Pastorul din cer, care-i pastea vacile in munte, il ajuta si la facutul fanului. Il ajuta Cel de Sus mai mult decat pe toti ceilalti. La vremea fanului, prostul satului era privit cu un soi de respect amestecat cu teama. Nimeni nu stia de ce si de cine se teme, dar se temeau.
Ion si Fata Padurii
Odata, intr-o vara, in timp ce-si facea fanul "La scaun" si canta de mama focului, mai la vale de el, doi barbati in putere, tata si fiu, iesisera si ei la cosit, ca sa profite de vremea buna a lui Ion. Din zori, de cum au inceput sa coseasca, au auzit insa o femeie batand rufele cu maiul in paraul din padure. Cat a fost ziua de mare, femeia n-a incetat sa bata rufele, iar cei doi barbati au cosit cu frica-n san.
Isi facusera planul ca vor innopta acolo, in coliba, si a doua zi se vor pune pe cosit de cum se va crapa de ziua. Femeia insa nu-si mai termina de spalat rufele, si cobora seara, asa ca cei doi si-au luat coasele la spinare si-au coborat in sat, iepureste.
A doua zi, intalnindu-l pe Ion, l-au intrebat daca a auzit si el pe cineva spaland rufele in padure. "Io n-am auzit pe nimeni, vi s-o norocit", le-a raspuns Ion. Cei doi erau siguri insa ca in preajma lor fusese Fata Padurii, care nu se lega de Ion, fiindca nefiind in tariile mintii, nu avea putere catre femeie. Era si el ceva asemenea ei, prezent, dar nebunesc totodata.
Unches - cuvantul ucigas
Moartea lui Ion a fost pregatita de doua intamplari neplacute, dar lovitura de gratie i-a fost data de cuvantul "unches".
In ultima zi a vietii lui, s-a dus la ultima "draguta" care-l omenea ca lumea de fiecare data. Era o tinerica de vreo saisprezece ani, foarte miloasa si cuminte. A gasit-o facand mamaliga cu branza, pe care urma sa o duca la palincie parintilor ei care fierbeau tuica.
Fiind foarte grabita si socotind ca va castiga timp, l-a trimis pe Ion la cazan, ca sa manance toti impreuna. Ion a iesit in ulita, dar un grup de copii au inceput sa-l provoace si sa strige la el "unches".
S-a enervat foarte tare, i-a amenintat cu bata lui de alun, dar copiii nu incetau sa strige "unches" ca sa-l intarate si sa se amuze ca nu este in stare sa alerge dupa ei ca sa-i prinda. Si Ion nu s-a mai dus la palincie. A facut cale intoarsa, urcand ulita spre casuta lui din afara satului, la care n-a mai ajuns.
Dupa ce a trecut o valcea din apropiere, s-a culcat pe spate in iarba si a ramas asa, cu ochii lui albastri larg deschisi spre Pastorul cel bun al cerului si al pamantului.
Cand a fost gasit a doua zi, toata suflarea satului s-a infiorat si a deplans moartea omului care aducea vremea buna de facut fan. Clopotele bisericii au sunat limpede si foarte frumos, ca dupa un om bun si ales, auzindu-se pana departe, dar cerul s-a incruntat dintr-o data, acoperindu-se cu nori negri si grosi.
Balaurul si Iezerul
Batranii spun ca sarpele care nu musca om, nu musca animal, care nu se atinge de om si nu se atinge de animale si nu-l vede om sapte ani, nu-l atinge ochi omenesc, acela se face balaur. Daca-l vede om ori pasare - cea mai mica pasare -, apoi nu se mai face balaur, ramane sarpe.
Balaurul are aripi si labe multe si traieste in Iezer si de-acolo iese. Iezerul ii tau fara fund; are legatura cu marea. Oamenii au verificat acest lucru. Au aruncat in el un stalp lung de zece metri insemnat si n-a mai iesit in veci la suprafata. L-au aflat in mare, dupa cine stie cata vreme, si-au recunoscut semnele.
Iezerul ii acoperit cu muschi gros, mai gros de un metru, in care iti intra picioarele pana la genunchi si te leagana. Are un ochi de apa rece-rece de te-nfioara, mai rece ca gheata, si apa asta ii apa gr?. Nu-i voie sa-ti bagi picioarele in ochiul acela, ca te trage in el. Am fost pe Iezer cand eram cocoana si l-am probat cu un picior, da" am scapat.
S-apoi Balaurul iese de acolo cand ii vreme mare, vreme grea, furtuna, ploaie cu grindina. Asa ziceau batranii, ca vin solomanarii cu furtunile de la mari. Dar sunt putini de-aceia oameni pe pamant!
Solomanarii poarta norii cu ploile cele mari dupa cum vad ei ca-s oamenii de buni la suflet. Daca oamenii-s rai, aduc ploi naprasnice; daca-s buni, aduc ploi manoase, blande, ori vreme buna si mana vremea gre pe codrii pustii. Da si iezere nu-s multe pe pamant; numa" un anumit numar, dupa cati balauri is. Ca Iezerul ii casa Balaurului.
Potopul
Atata vreme cat a trait, despre Ionu Morarului nu s-a stiut ca este Solomanar. Era Solomanar, da" Solomanar ascuns. Adevarul a iesit la iveala numai dupa ce a murit, cand vremea s-a schimbat, dar mai ales in ziua inmormantarii.
In ziua aceea, a fost cea mai mare furtuna din cate s-au vazut vreodata. Nici batranii cei mai batrani nu mai vazusera si nici nu auzisera sa fi fost candva sau la inmormantarea cuiva o asa vreme grea.
De dimineata, iesise soarele din nori, parand ca va fi timp frumos. Oamenii s-au imbracat in haine usoare si au urcat in Susani, la casa care s-a oferit sa gazduiasca inmormantarea. O alta familie a primit "sa se faca mesele", adica sa se faca la ei masa de pomana.
Casuta lui Ion era departe. Doi oameni cu o caruta cu cai, insotiti de preot, au plecat sa coboare sicriul la locul prohodului. Sicriul a fost scos din casuta si pus in caruta. In momentul acela, dinspre Iezer, de "Dupa Piatra" s-au ridicat nori mari, negri, unul dupa altul, si s-au napustit peste Susani.
Veneau cu viteza amenintatoare, cu capetele inainte, ca niste balauri si, dintr-o data, unindu-se, s-au frant cu o bubuitura puternica si a cazut din cer un potop care voia parca sa inece lumea. Apa valcelei de langa casa lui Ion s-a umflat, ajungand la inima carutei, unde era si preotul, inconjurand sicriul.
Valuri de apa loveau in sicriu ritmic, furioase, rasucindu-l si intorcandu-l cu fata in jos. Daca n-ar fi fost bine batut in cuie, capacul s-ar fi desprins, iar mortul ar fi fost recuperat de apele cerului.
Ulita s-a transformat rapid intr-un rau nebun, care desprindea bolovani cat galetile si chiar mai mari, manandu-i la vale cu vuiet asurzitor. Oamenii stateau nemiscati langa caruta, apa trecandu-le mult peste genunchi.
Preotul se ruga fara graba, si potopul s-a domolit intrucatva, astfel ca au putut ajunge la casa unde trebuia sa se tina slujba de inmormantare. Se intamplase o minune a lui Dumnezeu, ceva ca o rupere de nori, dar oricum, ceva pe care nici unul dintre cei aflati in acea zi acolo nu mai avea sa uite pana la sfarsitul vietii lui.
Dupa ce au ajuns in curte, ploaia a inceput din nou, de data aceasta cu piatra, cu grindina, incat nimeni nu putea sa stea aproape de sicriu. Singura, o vaduva foarte credincioasa infrunta vremea si il bocea pe Ion, facand ocolul carutei pana la protap si inapoi. Desi se adapostisera pe sub stresini, grindina manata de vant zgaria fetele oamenilor ca niste gheare.
La sfarsitul ceremoniei, barbatii le-au trecut pe femei in spate, ca prin rau, de partea cealalta a ulitei. Cei veniti sa-l conduca pe ultimul drum n-au dezertat. L-au insotit pana la capat, stiind fiecare in sinea lui de ce o face si din ce motiv rabda urgia cerului. Poate sperau sa fie platiti cu atata pentru greselile comise fata de Ion.
Fiind el fecior, jupanesele satului l-au convins pe nepot ca trebuie sa aiba inmormantare cu cetera. Nepotul, venit mai de departe, nu prea stia cum este obiceiul, si au cantat trei ceterasi.
Caruta cu sicriul, preotul, ceterasii si oamenii s-au pornit spre cimitir. In caruta, langa sicriu, o batrana il bocea de forma, incercand sa se tina de muzica instrumentala.
Puhoiul de pe ulita insotea cortegiul, lovind oamenii in picioare cu bolovanii smulsi din tarmuri si cu altii desprinsi de pe jos. De sus, ploaia si grindina ii sfichiuiau intruna.
Cum au coborat sicriul in groapa si-au inceput sa-l acopere cu pamant, ploaia si grindina s-au oprit si a lucit vesel soarele.
* Tot potopul acela s-a abatut numai asupra Susaniului. In Josani n-a fost nici o picatura de ploaie. Doar valea de la palincie s-a umflat, incercand sa mature ciubarul in care curgea tuica, asa incat Crasnicita abia l-a salvat, agatandu-se de el cu amandoua mainile.
Pentru ca nimeni nu mai pomenise o furtuna care sa disloce bolovani si sa loveasca in picioarele oamenilor si pentru ca a fost si grindina, toata lumea a spus ca Ion a fost Solomonar.
Ca atunci cand moare un Solomonar, cine stie cum se supara natura dupa el, ca are legatura cu vremea. Si grindina si vantul urlator. Asta insemna c-a fost Solomonar. Si la nimeni, niciodata nu s-a mai pomenit o asemenea intamplare.
"Pe jos l-au condus la groapa oamenii si pe sus furtuna, vremea aceea grea, ori poate cine stie, alti Solomanari ca el, veniti de departe."
Si batrana povestitoare, de la care am aflat istoria lui Ionu Morarului, a adaugat, ganditoare, in locul meu: "A fost ultimul Solomanar de pe la noi, iarta-l Doamne, si pe mine ca l-am pomenit"
Irina Maran
site-ul dacii.ro
