Ce înseamnă, de fapt, poezia din sunete? Cum o defineşti?
Poezia din sunete este, probabil, una dintre primele forme de poezie din lume. Pentru că primii poeţi au fost şamanii sau vindecătorii; ei îşi foloseau percepţia asupra naturii, felul în care auzeau natura din jurul lor, şi încercau să copieze, să redea sunetele naturii şi cred că acestea au fost primele poezii din sunete create vreodată în istoria umanităţii. [...] Atunci cînd merg la un spectacol susţinut de astfel de poeţi, care folosesc sunetele, încerc să-mi imaginez că sînt un vizitator sau un călător în lumea lor, încerc să-mi imaginez ce îşi imaginează ei... Pentru că, atunci cînd nu mai există cuvinte în poem, iar poetul se exprimă doar prin sunete, ascultătorul trebuie să aibă imaginaţie ca să înţeleagă; nu mai există cuvinte clare, explicaţii, ci doar poetul cu poemul său... Pentru mine, spectacolul fiecărui poet este o rechemare a vocii universului – nu numai a naturii din jurul nostru, ci a întregului univers...
Despre ce vorbeşti în poeziile tale din sunete?
Ce vrei să spui?
Există şi o altă metodă – de a pregăti anumite structuri şi de a prezenta aceste structuri, dar mie îmi place să improvizez pe scenă, pentru că improvizaţia îţi dă nu numai libertate, ci şi posibilitatea de a descoperi ceva nou [...]. De asta îmi place să improvizez, să fac ceva neaşteptat, să nu am nimic pregătit, să nu folosesc aceleaşi structuri, să nu mă repet... Improvizaţia este o modalitate de a crea ceva nou, nu doar în compoziţia muzicală, ci şi în scris. Apoi, te gîndeşti ce să alegi din aceste compoziţii. În felul ăsta, totul capătă un înţeles, chiar şi fără cuvinte. Dar sentimentul ăsta... cîteodată e greu să păstrezi sentimentul ăsta... să ai un sentiment de onestitate generală şi de deschidere în faţa naturii şi în faţa universului... [...].
Încerci să dai tot ce poţi, să fii cît se poate de creativ...
Aş vrea să te întreb – pentru că vorbeşti foarte mult de comunicare – ce se întîmplă cu publicul, cu ascultătorii? Crezi că pot să recepţioneze mesajul transmis de poet? Au ei nevoie de instrumente speciale pentru a înţelege această formă de comunicare? Sau ea funcţionează numai între artişti?
Acum vorbim despre emoţie...
Te gîndeşti la poeziile din sunete în termeni de: un poem „mai bun“ sau „mai slab“? Cum funcţionează aceste noţiuni? E întotdeauna un moment plin de satisfacţie să improvizezi, să creezi ceva nou? Ce face un poem din sunete „bun“ sau „slab“?
E o întrebare foarte grea... [...] Cred că problema nu se pune în termeni de „poem bun“ sau „poem slab“. E vorba, mai mult, despre a fi mulţumit cu ceea ce ai făcut şi ăsta e un lucru destul de personal. De fiecare dată, artistul trebuie să fie optimist... Poate că studenţii, cînd au primele experienţe pe scenă, sînt mai entuziaşti. Îmi aduc aminte cum era pentru mine, fiecare concert era o realizare. Dar apoi, pe măsură ce a trecut timpul, m-am obişnuit şi am început să merg mai departe, în gîndurile şi ideile mele; acum sînt mult mai preocupată să exprim acel al doilea nivel pe care vreau să-l împărtăşesc..., anumite viziuni pe care le am, care trec prin mine şi se duc către oamenii care mă ascultă. Rău sau bun..., întreaga natură, totul a fost făcut aşa, cu forţe creative şi distructive – cînd creşte, e creativ, cînd moare... Chiar dacă ne uităm la istoria umanităţii, există aceste faze: la un moment dat, creativitate şi apoi distructivitate. Nu s-ar putea începe a doua fază a creaţiei dacă n-ar exista distrugerea. De la naştere pînă la moarte – dacă ne-am născut, trebuie să murim...; e la fel şi pentru copaci, plante, munţi şi rîuri... Aşa stau lucrurile cu creativitatea şi distrugerea. [...] Creaţia e doar un moment de aici şi acum, de viziuni şi sunete.
Fragment din interviul realizat de Denisa Mirena PiŞcu cu Sainkho Namtchylak la Viena, în noiembrie 2008.
