Hai, Nicușor, salvează-ne încă o dată
6 hours ago
Saturday, July 17, 2010
Friday, July 16, 2010
Miracol inexplicabil la un templu din China
Putini sunt oamenii care reusesc intr-adevar sa isi lase amprenta in viata. Unul dintre ei este calugarul budist Hua Chi de la Templul Tongren, provincia chineza Qinghai. Venerabilul Hua Chi a ingenucheat sa se roage de atatea ori incat urmele talpilor sale au ramas perfect imprimate in podeaua de lemn a Templului.
In fiecare zi, inainte de rasaritul soarelui, batranul in varsta de 70 de ani, realizeaza un ritual personal in care se duce la templu, isi aseaza picioarele in acelasi loc si se apleaca pentru a se ruga de cateva zeci de ori zilnic, ritual care este indeplinit cu sfintenie de peste 20 de ani. De-a lungul timpului, urmele talpilor sale au prins contur in podeaua de lemn, lasand semne care astazi au adancimea de circa 3 centimetri.
“In primii ani la templu ma rugam aproape toata ziua. Dar acum am imbatranit si nu mai pot sa fac decat 1000 de matanii pe zi, in zilele friguroase de iarna sunt nevoit sa fac doar 500. Prin dragoste si dedicatie am reusit insa sa reconstruiesc templul. Intre timp ma rugam si ma plimbam neincetat in jurul acestui locas. Sunt sigur ca spiritul meu nu va suferi in momentul Marii Treceri “, adauga umil batranul calugar.
Hua este printre altele si doctor in medicina traditionala chineza, el tratandu-i gratis pe toti cei care-i calca pragul. Devotiunea sa nu a ramas neobservata de catre tinerii calugari ai templului din apropierea Rongwo Goncen Gompa, cea mai mare manastite a budismului tibetan din Tongren. Manastirea care dateaza din anul 1301, adaposteste sute de tineri care studiaza scripturile budiste.
Calugarul Genden Darji, in varsta de 29 de ani, afirma ca a petrecut multe zile admirand eforturile si dedicatia batranului Hua, inainte de a-si face curaj pentru a pasi pe urmele lasate in podeaua de lemn. Genden Darji repeta cu atentie miscarile lui Hua, marturisind ca va continua ritualul de rugaciune efectuat de batranul calugar, dupa ce acesta va parasi lumea celor vii.
“In fiecare zi vin aici si ma uit la podeaua de lemn care m-a inspirat sa iau hotararea de a continua misiunea maestrului Hua. Cineva trebuie sa se roage pentru iertarea pacatelor omenirii si pentru dragostea si intelegerea care trebuie sa uneasca oamenii”, declara la randul sau Genden Darji.
Sursa : Daily Mail
via descopera.ro
Angela Merkel propune ca ţările membre ale UE care admit excese bugetare să-şi piardă suveranitatea
iulie 15 2010 - 09:35 (altermedia.info) |  |
Pentru a evita repetarea situaţiei când Germania a fost nevoită să plătească pentru excesele bugetare ale Greciei, cancelarul german Angela Merkel pregăteşte un set de reguli care ar legifera procesul de intrare în insolvenţă a ţărilor din zona Euro care se confruntă cu probleme bugetare. Publicaţia germană Spiegel, preluată de Cronica Română, consideră că acest plan va întâmpina rezistenţă politică considerabilă în rândul politicienilor europeni.
Consiliul miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană (Ecofin) a hotărât să declanşeze procedura de deficit excesiv împotriva Bulgariei, în vederea reducerii acestuia sub limita de 3% admisă de Pactul de Stabilitate şi Creştere. O decizie similară a fost luata şi în cazul Danemarcei, Ciprului şi Finlandei, transmite Antena 3.
Setul de reguli propus de Angela Merkel urmăreşte ca, în cazul insolvenţei efective a unui stat din zona Euro, partea principală a eforturilor de redresare a situaţiei şi consecinţele negative să revină statului în cauză şi investitorilor care au cumpărat obligaţiunile statului respectiv.
Investitorii vor trebui să accepte faptul că pierd un procent din sumele investite în obligaţiunile statelor insolvente, iar statele insolvente vor fi forţate să accepte o guvernare externă care le va decide politica economică. În acest fel, Germania urmăreşte ca statele din zona Euro care nu îşi rezolvă problemele legate de deficitele bugetare să-şi piardă efectiv suveranitatea.
Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, a susţinut planul propus de Angela Merkel şi a declarat pentru Spiegel că „trebuie să facem în aşa fel ca, în situaţii extreme, statele să poată fi declarate insolvente fără a pune zona Euro în pericol”.
Porcul de Sorin Oprescu fură cot la cot cu Mafia lui Băsescu
1 KM DE BULEVARD ÎN CAPITALĂ VA COSTA 12.000.000 DE EURO! Nu mai constituie un secret pentru nimeni faptul că între Alcoolicul Naţional, Traian Băsescu, şi felcerul general al Capitalei, Sorin Oprescu, sînt legături de tip mafiot. Sorin Oprescu a preluat, sub aripa sa protectoare, Mafia din Primăria Generală, a lui Băsescu şi Videanu, precum şi pe asfaltatorii abonaţi, permanent, la contracte oneroase.
Printre şmecherii "de succes", abonaţi la plumbuiri şi reabilitări stradale, se află SC "Tehnologia Radion" SRL, patronată de Theodor Barna, un apropiat al Mafiei PDL-iste controlate de Traian Băsescu, de Elena Udrea şi de primarul Sectorului 3, Liviu Negoiţă. Firma lui Theodor Barna a pus mîna pe un contract cu Primăria Generală a Capitalei pentru reabilitarea B-dului Aviatorilor, care se va derula în două etape. Prima etapă, cea cuprinsă între Ambasada Chinei şi Piaţa Charles de Gaulle, a început din data de 17 mai 2010 şi va costa peste 18 milioane de lei noi.
Acest tronson are o lungime de aproximativ 1,5 km, ceea ce înseamnă că Primăria Generală a Capitalei construieşte 1 km de bulevard cu aproximativ 12 milioane de euro, un adevărat record mondial! Marea dificultate a construcţiei constă în dislocarea plăcilor de granit care au constituit structura de rezistenţă a carosabilului. În locul acelei structuri, firma "Tehnologica Radion" SRL pune un covor de nisip şi pietriş, care va ceda nu peste mulţi ani.
Şi bordurile de granit sînt înlocuite cu altele, din beton, de o calitate şi o rezistenţă inferioară. În ceea ce priveşte granitul înlocuit, probabil bandiţii îl şlefuiesc şi apoi îl exportă în Occident. Contribuabilul bucureştean, în plină criză, dispune de suficienţi bani pentru a îngrăşa conturile Mafiei PDL-iste. Etapa a II-a va costa ceva mai puţin. Surse din Primăria Generală a Capitalei ne-au semnalat că este vorba de aproximativ 10 milioane de euro. Vom reveni.
Copyright Tricolorul
DIETA CU PEPENE GALBEN
Vrei să slăbeşti, dar nu-ţi poţi ţine în frâu pofta de mâncare? Ei bine, vara ai la îndemână o soluţie care te satură fără să mănânci mult: pepenele galben.
Adori pepenele galben pentru gustul lui dulce şi parfumat? Atunci poţi ţine această dietă care te ajută
să-ţi recapeţi zvelteţea.
Pepenele galben este unul dintre fructele cu care slăbeşti cel mai uşor, deoarece 100 g de fruct conţin 90% apă şi foarte puţine calorii: doar 35.
Pe lângă acestea, îţi diminuează senzaţia de foame, te revitalizează şi te energizează pe parcursul întregii zile.
Cum procedezi?
Simplu! Dimineaţa începi cu o salată de pepene galben şi alte fructe de vară. Pe lângă salată, mănânci şi 50 g cereale integrale şi 100 g iaurt degresat.
După-amiază, bei o băutură delicioasă de pepene şi seara mănânci o felie de pâine integrală de grâu cu brânză slabă de vaci şi o salată verde.
Între mese bei multă apă sau ceai de plante. În cele 5 zile de dietă, încearcă la masa de prânz una dintre reţetele noastre gustoase cu pepene galben.
Pepene cu şunculiţă
106 kcal/porţie, 4 porţii
Ingrediente: 4 linguri iaurt, 2 pepeni galbeni, 150 g şuncă, 50 g rucola, 1 linguriţă zeamă de lămâie
Preparare: Se amestecă iaurtul cu zeama de lămâie şi puţin piper. Acesta este sosul. Se taie pepenii în jumătate, ca să fie patru cupe. Se scot bulgăraşi de miez cu o lingură şi se amestecă cu şunca, rucola şi sosul picant. Se aşază salata în cupele de pepene.
Salată picantă cu pepene
385 kcal/porţie, 4 porţii
Ingrediente: 500 g piept de curcan, 1 salată verde, 1 pepene cantalup, 2 cepe, 150 g iaurt degresat, 125 g brânză dulce, 400 g zmeură.
Preparare: Se prepară pieptul de curcan pe grătar, apoi se taie fâşii şi se amestecă cu salata ruptă fâşii. Se adaugă ceapa tăiată peştişori şi pepenele tăiat cuburi. Se asezonează salata şi se toarnă la final un sos făcut din iaurt amestecat cu brânza dulce, apoi se presară zmeura.
Cupe de pepene galben
380 kcal/porţie, 4 porţii
Ingrediente: 2 pepeni galbeni, 300 g nectarine, 7 linguri suc de portocale, 3 linguri zeamă de lămâie, 60 g zahăr pudră, 300 g fructe de pădure
Preparare: Se taie în jumătate pepenii galbeni, astfel încât să se obţină patru cupe. Miezul se scoate cu o lingură, iar nectarinele se taie feliuţe. Se amestecă zeama de citrice cu 4 linguri de zahăr pudră şi se toarnă peste fructele tăiate. Se umplu cupele cu salata de fructe şi se decorează cu fructele de pădure.
Salată de pepene cu mozzarella
180 kcal/porţie, 4 porţii
Ingrediente: 1 pepene cantalup, 100 g mozzarella, câteva frunze de mentă, 100 g prosciutto,
4 linguri zeamă de lămâie
Preparare: Se curăţă pepenele de coajă, se taie felii fine şi se amestecă cu mozzarella tăiată fin şi cu feliile de prosciutto. Se adaugă zeama de lămâie, puţin ulei de măsline, sare şi piper. Se amestecă salata şi se decorează cu mentă.
Clătite cu pepene galben şi zmeură
354 kcal/porţie, 4 porţii
Ingrediente: 200 g făină, 2 linguri zahăr, 200 g brânză de vaci slabă, 200 ml lapte, 3 ouă, jumătate de pepene galben, 100 g zmeură, 2 linguri zahăr pudră
Preparare: Se amestecă făina cu zahărul, brânza, laptele, 250 ml apă, sarea şi gălbenuşurile. Se adaugă albuşurile bătute spumă şi se prepară 4 clătite. Se umplu cu pepene galben, zmeură şi se pudrează cu zahăr.
Thursday, July 15, 2010
Hunii lui Attila, bătuţi de... fantomele galilor (celţilor)!
Fenomene paranormale
În prima jumătate a Secolului al V-lea, înspăimîntătoarea armată a hunilor condusă de invicibilul Attila, supranumit Biciul lui Dumnezeu, devasta Europa. Nimeni nu i-a putut ţine piept, cu excepţia unui corp de armată de gali curajoşi, care i-a învins, luptînd cu mult curaj... chiar şi după moarte.
La 2 ani după ce s-a încoronat ca monarh absolut, Attila şi-a condus poporul prin Europa. Mare parte din teritoriul cuprins în zona care separă Marea Neagră de Marea Mediterană a căzut sub dominaţia sa în numai 1 an. Această mare campanie de extindere teritorială a dus la învingerea împăratului Byzanţului, Theodosius al II-lea, care a fost detronat.
Chiar dacă hunii nu au ajuns niciodată să ocupe Constantinopolul, din cauza lipsei efectivelor care le-ar fi asigurat succesul la asedierea unui mare oraş, ei au traversat păşunile marii stepe euroasiatice pentru a coloniza Europa, cum au făcut-o, cu 800 de ani înainte, şi mongolii lui Gingis Han.
Această împrejurare a dat naştere expresiei populare "pe aici au trecut hunii", care leagă distrugerea şi secătuirea acestor păşuni de trecerea lui Attila şi a oamenilor lui prin aceste zone. După ce au cucerit Imperiul Roman de Răsărit, hunii s-au îndreptat spre Imperiul Roman de Apus. Forţele armatei lui Attila au fost întărite cu locuitori ai teritoriilor ocupate de huni, recrutaţi ad-hoc.
Această întărire a fost decisivă la momentul în care au trebuit să facă faţă unei provocări de o asemenea amploare: şi-au propus nici mai mult, nici mai puţin decît să distrugă puterea cea mai consolidată a Antichităţii, chiar dacă aceasta se afla la crepuscul. Aici, unde alţii au eşuat, Attila avea ambiţia să-şi consolideze hegemonia, dar şi el a ieşit "şifonat".
REZISTENŢA GALILOR PAREAZĂ ORICE LOVITURĂ
Dacă există un popor care a făcut din rezistenţa sa la invazie cea mai mare dintre virtuţile sale, ei bine, aceştia au fost galii. Deja galii îi creaseră probleme lui Iulius Cezar (100-44 î.Chr.) cînd a început cucerirea acestor teritorii de sorginte celtă. Curajul în faţa atacatorilor avea să fie demonstrat, din nou, în anul 732, cînd i-au înfrînt pe mauri la Poitiers, şi în 1940 cînd au opus rezistenţă celui de-al III-lea Reich, care dorea să ocupe Franţa.
De aceea, sentimentul rezistenţei este adînc înrădăcinat în locul în care s-a aflat vechea Galie. Unul dintre episoadele, care relevă cel mai bine caracterul combativ al galilor, este cel din toamna anului 451, cînd hunii au năvălit pe pămînturile lor. Attila conta pe ajutorul lui Genseric (400-477), regele vandalilor, pentru a cuceri Galia.
Pentru a face faţă acestei alianţe, romanii s-au coalizat, la rîndul lor, cu vizigoţii, regele acestora, Theodoric I (418-451), fiind însărcinat să conducă amatele care se opuneau invaziei hunilor. Întîlnirea dintre cele două forţe a avut loc pe Cîmpiile Catalaunice, un loc situat în apropierea Oraşului Troyes. Nici măcar o clipă nu şi-a imaginat Attila, în momentele premergătoare încleştării, că pe acele cîmpii va fi îngropată campania lui pentru subjugarea Europei.
MIRACOLUL S-A PRODUS
ÎN CERURI
Bătălia a fost una dintre confruntările cele mai dure ale Antichităţii. Nemiloasele hoarde ale hunului Attila au subestimat forţa adversarilor lor şi nu şi-au pregătit nici o tactică. S-au mulţumit să pătrundă pe teritoriile galilor năvălind, aşa cum le era obiceiul. De unde au avut galii curajul necesar pentru a înfrunta acest atac violent este un mister, chiar dacă unii istorici au invocat credinţa creştină ca fiind un imbold important pentru oştile lui Theodoric I.
Acesta a murit împreună cu mulţi dintre oamenii săi, dar convingerea că acei barbari meritau o înfrîngere exemplară a făcut - aşa cum spune legenda - ca sufletele soldaţilor gali ucişi să iasă din corpurile secerate pe cîmp pentru a continua să lupte cu inamicul, după ce au fost anunţaţi, de un semn ceresc strălucitor, că Dumnezeu este de partea lor.
Ceea ce a urmat, apoi, a fost o bătălie supranaturală, în cursul căreia armatei lui Attila nu-i venea să-şi creadă ochilor: spiritele celor căzuţi morţi se ridicau pentru a-i înfrunta. Timp de 3 zile şi tot atîtea nopţi, galii care au murit au luptat cot la cot cu cei rămaşi în viaţă, împotriva hunilor.
Se spune chiar că această oaste de soldaţi cereşti s-a folosit de imunitatea sa pentru a cauza invadatorilor unica înfrîngere pe care a cunoscut-o pînă atunci armata lui Attila în marşul triumfal de cucerire a celor mai importante cetăţi de pe continentul european. Generalul roman Flavius Aecius le-a permis hunilor să se retragă, urmărind de departe replierea lor pînă pe teritoriile germanice.
Attila, biciul lui Dumnezeu
Caracterul violent al lui Attila (406-453) 1-a făcut să nu aibă încredere în nimeni, nici măcar în propriul frate, Bleda, cu care împărţea tronul, moştenit de la unchiul său Rugila şi a cărui asasinare a comandat-o, în 445, pentru a rămîne singurul deţinător al tronului şi conducătorul hunilor. "Biciul lui Dumnezeu" a fost supranumele care l-a însoţit toată viaţa pe ferocele rege al hunilor.
Apelativul descrie perfect caracterul războinic şi sîngeros al acestui monarh, care a reuşit să unifice cîteva triburi caucaziene mici şi să le transforme într-o armată de temut care a pus în pericol Imperiul Roman şi a contribuit decisiv la căderea acestuia.
Genoveva şi galii
Succesul militar al galilor în bătălia de pe Cîmpiile Catalaunice s-a datorat convingerii lor ferme că Dumnezeu este de partea lor şi că îi va alunga pe huni de pe teritoriul francilor. Dacă e adevărat că credinţa poate muta munţii din loc, la fel de utilă a fost ea atunci cînd a fost vorba de respingerea atacului invadatorilor.
Prima persoană care a avut această revelaţie a fost Genoveva, o creştină ferventă, care şi-a dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui de pe vremea cînd, copilă fiind, a primit sfaturi înţelepte de la Sfîntul Germain. După cîţiva ani dăruiţi muncii sociale, cînd a aflat că hunii se îndreaptă spre Paris pentru a distruge oraşul şi pentru a-i supune pe locuitorii lui, Genoveva i-a împiedicat pe locuitorii acestuia să fugă, aşa cum intenţionau.
I-a convins să se alăture rugăciunilor ei pentru a obţine protecţia Atotputernicului, care, primind rugăciunile parizienilor, a deviat calea oamenilor lui Attila şi i-a condus spre Cîmpiile Catalaunice unde au fost învinşi. Acesta a fost doar primul dintre miracolele care au determinat retragerea hunilor; cel de-al doilea a fost că s-au văzut atacaţi de o legiune celestă de fantome. Genoveva, care mai tîrziu avea să fie consacrată sfîntă şi patroana spirituală a Franţei, a cîştigat, astfel, încrederea poporului său şi a reuşit să-1 convertească la Creştinism pe Regele francilor, Clovis I.
Copyright Tricolorul
Wednesday, July 14, 2010
Alchimia albinelor
"Lector al Asociaţiei Naţionale pentru Terapii Complementare din România şi profesor de istorie la Târgu Jiu, Vasile Andriţoiu a descoperit proprietăţile miraculoase ale mierii, căutând leacuri pentru a se trata pe sine şi pe cei apropiaţi lui.
Astăzi este unul dintre cei mai vestiţi apiterapeuţi din România, cu participări constante la conferinţele internaţionale de apiterapie şi cu rezultate spectaculoase în vindecarea unor boli, cărora medicina alopată le oferă de obicei speranţe minime.
Domnule Andriţoiu, de ce este mierea, acest elixir auriu, un aliment atât de lăudat?
Să facem mai întâi puţină istorie...E bine să ştiţi că albina a apărut pe pământ înaintea omului. Arăta ca o larvă şi se hrănea cu ferigi. Apoi treptat, când flora s-a dezvoltat, i-au crescut aripi şi a început să zboare pe flori, să adune nectar.
Dar ea a funcţionat dintotdeauna ca un adevărat laborator zburător, care adună acest nectar şi polenul pentru a-şi hrăni urmaşii. Noi oamenii, o jefuim.
S-au găsit desene pe pereţii peşterilor din Spania, datând din epoca de piatră, ce ilustrează modul în care oamenii preistorici culegeau fagurii de miere folosindu-se de fum. Albina a memorat în codul ei genetic că fumul reprezintă pericol.
Când simt fum, albinele îşi umplu guşile cu miere de rezervă şi pleacă. Când guşile sunt pline, nu-şi mai pot îndoi abdomenul să înţepe. De aceea, unii apicultori, mai puţin experimentaţi, afumă când umblă în stup.
În Egipt şi în India antică mierea era considerată un dar al zeilor. Se pare că mana care a fost dată poporului în drum spre Ţara Canaanului era de fapt miere. Sf Ioan Botezătorul s-a hrănit în deşert cu miere.
Soldaţii din India antică primeau înainte de luptă o punguţă de piele plină cu miere care se lega la brâu. S-au găsit papirusuri care îndeamnă la consumul de miere pentru că «este bună».
Elevii din Egiptul antic, ce primeau în raţia lor miere, erau mai sănătoşi şi puteau învăţa mai bine decât ceilalţi. Nu era doar un aliment extraordinar de hrănitor şi energizant, ci şi un antiseptic şi un conservant de excepţie.
Trupul lui Alexandru Macedon a fost îmbălsămat într-un sicriu cu miere şi propolis. Mai târziu, în Evul Mediu, aproape toate mănăstirile aveau stupine, iar ţăranii ce aveau casă pe pământul mănăstiresc erau obligaţi să plătească o danie în miere şi mai ales ceară, pentru fabricarea lumânărilor. 
Documentele amintesc existenţa unei ceri verzui în Moldova , care nu scotea fum la ardere, din care se făceau lumănări ce ardeau în palatele dogilor din Veneţia . Dar să revin la întrebarea dumneavoastră. De ce toată această faimă ?
Ei bine, pentru că mierea conţine toate vitaminele, mineralele, enzimele cunoscute vreodată în lumea medicală. Are toţi aminoacizii esenţiali cunoscuţi, ceea ce o face o hrană proteică de excepţie, are glucide şi chiar hormoni.
Sunt foarte multe asemănări între organismul uman şi produsele stupului. Dacă Dumnezeu ar vrea, ar putea crea un om din substanţele care se găsesc în stup, pentru că toate se regăsesc şi în corpul uman.
Inclusiv hormonii, care sunt de o asemănare uluitoare cu cei umani şi care nu au nici o contraindicaţie sau efect negativ, faţă de cei de sinteză. Doar că, evident, consumarea produselor cu potenţial hormonal trebuie făcută numai sub îndrumarea unui specialist.
În plus, mierea este perfect igienică, antiseptică şi un antibiotic de excepţie.
Orice microb, inclusiv agentul patogen al ciumei bubonice, care în Evul Mediu a distrus oraşe intregi, dacă stă în miere, este ucis. În miere, bineînţeles într-una de calitate, nu rezistă nici un microb.
Ştim că petreceţi nenumărate ceasuri în stupină, pentru a studia viaţa albinelor. Povestiţi-ne şi nouă câte ceva din ceea ce aţi observat mai interesant la ele.
După ce a ieşit din celula ei, albina rămâne în stup ca albină tânără, ca mamoş, adică doică pentru larve, pe care le hrăneşte cu lăptişor de matcă secretat de nişte glande din cap.
În primele trei zile hrăneşte toate larvele, apoi lăptişor de matcă, care este hiperestrogenic şi dezvoltă caracterele feminine, primeşte numai regina , iar albinele şi trântorii primesc altfel de hrană care duce la androgenizare, adică la dezvoltarea caracterelor masculine.
Este o «castrare» determinată de hrana pe care o primesc, pentru ca fiecare albină să fie pregătită pentru rolul pe care îl are în cadrul coloniei.
Albinele obişnuite trebuie să producă miere. La început, pleacă în căutarea nectarului albinele cercetaşe. Zboară în arii concentrice, largi de până la 6 km, apoi se întorc şi execută un dans deasupra urdinişului, un dans ce explică în ce direcţie se află sursa, cât de bogată e, cam care este distanţa şi alte repere.
Cel care a descifrat dansul albinelor cercetaşe a primit premiul Nobel. Apoi pleacă celelalte albine, adună cu limba nectarul de pe flori şi când umplu guşile cu nectar se întorc spre casă.
Încă de pe drum albina începe prelucrarea acestui nectar, secretă nişte enzime care dau valoare mierii şi care o deosebesc de zahăr.
În stup, depune în ramă acest nectar care este foarte lichid. În cursul nopţii albinele lucrătoare se aşază într-o anumită ordine şi încep să bată din aripi în timp ce altele iau nectarul dintr-o celulă şi-l mută în alta şi iar şi iar, până ce acest aer încărcat cu vaporii din nectar iese prin urdiniş. Se numeşte vânturare.
Mierea vânturată natural de albine este densă, ajunge la o consistenţă de maximum 18% apă şi conţine foarte multe enzime, căci la fiecare mutare în altă celulă i se mai adaugă enzime, mai ales inhibină, care este un antioxidant redutabil. Cu cât o miere este mai vânturată, cu atât este mai bogată în enzime.
La final, albinuţele tinere depun pe fiecare celulă o peliculă de ceară, o căpăcesc. Atunci când fagurele este căpăcit 2/3 din suprafaţă, mierea e bună de recoltat.
Ca să închei răspunsul la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, pentru un kilogram de miere albina trebuie să aducă în stup 4 litri de nectar, din care jumătate este apă, ce va fi vânturată.
Cum ne putem da seama că mierea pe care o cumpărăm este de calitate?
Cel mai sigur indiciu este greutatea. O sticlă de un litru ar trebui să aibă 1,450 kg miere.
Cam asta e densitatea mierii faţă de apă. Apoi este gustul, dar gustul mai poate înşela. Există mieri drese cu zahăr fiert cu plante, din care lipseşte polenul.
Urmele de polen din miere sunt un indicator categoric al plantelor din care provine mierea, dar numai specialiştii cu aparatele lor pot depista dacă mierea e falsificată. Apoi, important de ştiut, mierea cristalizează.
Dacă sunt cristale mari, ca sarea grunjoasă, mierea e bună, dar a avut cam prea multă apă, deci albinele n-au mutat-o de suficiente ori din celulă în celulă, prin urmare, nu i-au adăugat suficiente enzime.
Mierile bine vânturate sunt mai onctuoase, au cristale mai mici, mai finuţe. Nu ar trebui cumpărată mierea care stă pe tarabe în plin soare.
Aceea are cu 40%mai puţine calităţi. Mierea este creată de albine la întuneric, ea nu trebuie expusă luminii solare, ci doar la lumina încăperii şi la o temperatură constantă, ce nu depăşeşte sub nici o formă 40 de grade.
Unii stupari ştiu că oamenii se feresc de mierea zaharisită, fiindcă suspectează că e făcută cu zahăr. Nimic mai fals.
Totusi, ca să-şi vândă mai bine marfa, ei o fierb la 90 de grade, ca să nu mai cristalizeze. Ca gust, devine un pic mai bună, dar pierde enorm în calitate. La acea temperatură toate enzimele sunt distruse, mierea rămâne doar un zahăr lichid. De aceea, mierea nu se pune nici în ceaiul fierbinte.
Toate mierile bune zaharisesc după câteva luni, deci dacă vreţi să fiţi sigur că luaţi o miere naturală, cumpăraţi una zaharisită.
O altă metodă de a testa mierea este întoarcerea borcanului cu fundul în sus.
Înăuntru trebuie să se creeze o bulă de aer în formă de pară. Dacă bula urcă repede spre fundul borcanului, înseamnă că este o miere cu multă apă în ea, deci nevânturată suficient.
Bula trebuie să urce lent, ceea ce arată că mierea este coaptă, maturată, bună de consum şi vânturată natural, de către albine, deci culeasă când fagurii au fost căpăciţi pe trei sferturi.
Uneori, stuparii, pentru a grăbi producţia, recoltează mierea înainte să fie căpăciţi şi o scot la soare în butoaie să mai evapore din apă, pentru a elibera fagurii mai repede, pentru o nouă miere.. Mierea obţinută astfel este mai lichidă şi foarte săracă în enzime.
Ce alte produse ale stupului folosiţi în cadrul tratamentelor pe care le recomandaţi ?
O colonie produce, desigur, mult mai multe lucruri decât miere.
Lăptişorul de matcă este un fel de vitamină naturală, cel mai energizant aliment care a fost creat vreoată de lumea vie. Nu există ceva mai energizant. Se administrează cu prudenţă, în functie de afecţiune şi niciodată la voia întâmplării.
Polenul, elementul mascul al florii, este un rezervor de acizi ribo şi dezoxiribonucleici.
Are o valoare colosală în alimentaţia şi medicaţia umană. Este un aliment impresionant de complet, conţine toţi aminoacizii esenţiali şi neesenţiali, care îl transformă într-o hrană proteică absolut completă.
Polenul este adus pe picioruşe, descărcat de alte albine, aşezat în faguri, îmbunătăţit cu enzime, frământat cu puţină miere şi apoi bătut şi lipit în celulă cu capul, cu mişcările berbecului.
Masa proteică ce se creează se numeşte păstură. Viitorii trântori primesc ca hrană şi păstură. Are o valoare biologică mai mare decât polenul simplu, pentru că este suplimentată cu enzime. Un grăunte de polen are 2 învelisuri, exină şi intină, şi nucleul care este cel mai valoros.
Unii oameni mănâncă polen degeaba pentru că, datorită unor deficienţe, sucurile gastrice nu pătrund intina şi nu pot dizolva nucleul, ca atare substanţele nu se asimilează.
Păstura este un polen care, în condiţiile de umiditate şi căldură din stup, suferă un proces controlat de fermentare care face ca nucleul să iasă din intină, devenind sută la sută asimilabil.
Căpăceala de pe faguri are şi ea o importanţă medicală mare, căci conţine un antibiotic extrem de important în bolile aparatului respirator, care este însă distrus imediat de soare. Căpăceala trebuie extrasă într-o încăpere unde nu intră soarele şi depozitată în vase cu pereti opaci.
Propolisul este o răşină pe care albinele o recoltează de pe mugurii unor arbori. O depozitează pe picioarele din spate, o aduc în stup, unde este descărcată de către alte albine.
Uneori procesul durează şi două zile. Rolul major al propolisului este de a fi principalul medicament cu care se menţine sănătatea coloniei.. Cu el se lipesc ramele între ele, se astupă crăpăturile stupului. Substanţele volatile care se evaporă din propolis menţin sănătatea coloniei.
Apilarnilul, este un triturat larvar din larvele de trântori, recoltate în a noua zi de stadiu larvar. Bătrânii din Ardeal îl numeau lapte de taur.
Este practic un concentrat de hormoni steroidieni, substanţa care stă la baza tratamentului făcut de cabinetul nostru în bolile autoimune.
Mai există ceara, care este folosită în cosmetică, are aplicaţii medicale şi multe aplicaţii industriale.
Dar şi veninul, arma de apărare a albinei, din care s-au obţinut extracte standardizate, cu efecte pozitive în tratarea artritelor, poliglobuliilor, a reumatismelor şi bolilor autoimune.
Câtă miere avem voie să mâncăm?
Ar trebui consumate zilnic1-3 grame pe kilogram corp, ceea ce înseamnă cam 120 de grame la o persoană de 60 de kg. O linguriţă de miere aşa cum o scoatem din borcan are cam 12 grame. În timpul copilăriei este însă indicată o doză mai mare.
Copiii au un consum mai ridicat de energie, ard mai multe calorii. Din păcate, deseori medicii spun că consumul de miere de către copii produce botulism.
În România sunt mii şi mii de stupari, n-am văzut niciodată copilul unui stupar bolnav de botulism. Neînţelegerea provine din faptul că produsele apicole au fost asimilate produselor animale, iar produsele de origine animală pot provoca botulism copiilor.
Ce tipuri de boli pot fi vindecate cu produse apicole?
Absolut toate. Produsele apicole intervin inclusiv în cancere. Am avut markeri tumorali negativaţi prin apiterapie. Mierea şi derivatele au capacităţi antitumorale, antivirale, combat toate tipurile de anemie şi, în anumite dozări, ajută imens în leucemii.
Hepatitele virale sau autoimune, cele toxice, cirozele pot fi vindecate apiterapeutic. Avem cazuri unice în lume în care hepatita virală C a fost negativată.
Este un caz pe care, de altfel, l-am prezentat într-o conferinţă internaţională de apiterapie. Efecte foarte importante au şi în tratarea bolilor autoimune.
Avem singurele cazuri de vindecare din lume. Apiterapia, prin corticosteroizii pe care îi conţine, înlocuieşte perfect corticoterapia de sinteză, însă fără dezavantajele şi efectele secundare ale acesteia.
Produsele apicole ajută la fixarea calciului, care nu are nevoie doar de vitamina D2, ci de încă 22 de elemente, minerale, vitamine, enzime şi hormoni pentru a deveni bioactiv. Multe fete tinere care au ovare polichistice sunt de fapt hipocalcemice.
Multe mămici hipocalcemice dau naştere unor copii ce fac bronşite astmatiforme de mici. Bolile autoimune nu se vindecă până ce calciul nu ajunge la valori normale or corticoterapiile de sinteză spală calciul.
Apiterapia vindecă infertilitatea, fibroamele, chisturile ovariene, dar şi endometrioza (noi avem singurele cazuri din Europa vindecate fără operaţie).
Unde puteţi fi găsit de cei care vor să încerce produsele dvs?
Mă găsesc în comuna Bălăneşti nr 336 din Jud Gorj, aproape de Târgu Jiu. Centrul medical se numeşte Apiregia Imunostim, cuprinde mai multe laboratoare, în care creăm produsele. Dintre ele, 48 sunt deja autorizate ca suplimente alimentare.
În curând vom avea şi laborator propriu de analize medicale, căci nu oferim nici un tratament până nu vedem diagnosticul clar. Iar stupina noastră se află pe un deal cu un nume predestinat, Dealul Prisăcii. Este un deal cu o floră spontană completă.
De primăvara, de când înfloreşte alunul, salcia, cornul, până toamna tarziu, cu tot felul de floricele. Mai mult decât atât, în apropierea stupinei creşte o orhidee foarte rară, care seamănă perfect cu o tijă pe care s-a aşezat o albină. Oamenii din zonă îi spun albinuţă."
RETETA PARINTELUI ELEFTERIE:
4 GRAME LAPTISOR DE MATCA
1500 GRAME MIERE DE SALCAM
300 GRAME POLEN MACINAT
200 ML SER FIZIOLOGIC
150 GRAME TINCTURA DE PROPOLIS
SE AMESTECA PANA SE FACE PASTA SI SE IA DE 3 ORI PE ZI INAINTE CU JUMATATE DE ORA DE FIECARE MASA-cunoscuta a fi anticancerigena
Reţeta de mititei de la Restaurantul CARUL CU BERE din Bucureşti
Bucureşti, |
Onorate Domnule Ofiţer!
Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare ai mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul.
Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de
Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să va divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteşte numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.
Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine stătătoru.
Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia, dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. Cum le spune şi numele, sunt nişte rulouri mici, fiind şi numiţi astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor. Se servesc numai proaspăt prăjiţi pe grătar de jar, fie cu tacâm, ori la scobitoare sub formă de gustare.
Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform. Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne.
Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoarelor a mititeilor. Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.
Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează:
- 8 grame de piper proaspăt pisat mărunt
- 12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt
- 4 grame de enibahar pisat mărunt
- 2 grame de coriandru pisat mărunt
- 2 grame de chimion turcesc pisat mărunt
- 8 grame de bicarbonat de sodiu
- 1 linguriţă de zeamă de lămâie
- 1 lingură de untdelemn
- 1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute
La cantităţi mai mari de cinci kilograme, se va adăuga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, câte o măsură mai mult din mirodeniile pomenite.
Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin.
Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită. Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.
Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul de la gheţar, pentru a se încălzi şi muia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă sa stea la zvântat un ceas. Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca sa prindă o crusta rumenă de jur împrejur.
Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit. La prăjit mititeii vor scădea puţin, de unde şi denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor. Daca se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, lapădă tot sucul aromat şi devin seci.
Se servesc alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu Mutard de Dijon sau muştar picant şi aromat, după preferinţă şi cu sare şi ciuşca.
Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice ca numai la noi sunt.
Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seama usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor.
Sunt fericit sa dezvălui Doamnei Măriuţa acest mic secret, pe care ştiu ca nu îl va da mai departe, aşa cum nici eu nu-l voi dezvălui decât urmaşului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru cu Bere! Mititeii preparaţi de Dânsa sunt extrem de gustoşi, dar simţul meu gustativ mi-a dezvăluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat şi al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Măriuţa vor fi inegalabili!
Va aştept luna viitoare când va întoarceţi cu regimentul din manevre, dimpreună cu Domnii Ofiţeri Dinu şi Vatache spre a savura o tavă de mititei şi câteva halbe împreună!
Dorindu-vă sănătate, voie bună şi noroc, vă rog a-i transmite umile sărutări de mâini Doamnei Măriuţa, cea mai desăvârşită gospodină şi Doamnă din înalta societate! Dumnezeu să va ajute!
Antenele radio ale Vaticanului au provocat leucemie copiilor
"Dumnezeu să ne salveze de Radio Vatican", este unul dintre mesajele cu care locuitorii din Cesano s-au prezentat la Vatican
Cornel Toma
Antenele postului Radio Vaticana au expus copiii de pe o rază de până la nouă kilometri la leucemie şi alte forme de cancer. Aceasta este concluzia unei expertize tehnice dispusă de către Tribunalul din Roma pentru evaluarea riscurilor poziţionării antenelor într-o zonă locuită.
După cazurile de pedofilie, Vaticanul va trebui din nou să răspundă în faţa părinţilor care de mult timp se plângeau de efectele imenselor antene poziţionate de către Vatican lângă casele lor. Staţia de emisie a postului Radio Vaticana este situată la Cesano (20 de kilometri nord de Roma) şi este proiectată să acopere tot globul terestru pe unde scurte şi distanţe considerabile pe unde lungi şi medii. Antenele sunt dispuse pe aproximativ 30 de stâlpi cu înălţimi care depăşesc şi 100 de metri.
Teritoriul Vaticanului
Suprafaţa pe care sunt amplasate antenele beneficiază de autonomia teritorială a Vaticanului, astfel că italienii nu au multe instrumente la dispoziţie pentru a ataca Vaticanul. Cu ajutorul unor avocaţi iscusiţi, Autoritatea Sanitară Locală (ASL) şi ceteţenii din Cesano au reuşit în 1999 să intenteze un proces Vaticanului pe motiv de „aruncare periculoasă de lucruri”. În urma acestui proces, Radio Vaticana şi-a aliniat puterea de emisie la normele italiene şi europene.
Radio Vaticana la interfon
Pe toată perioada în care staţia a emis la puterea maximă, locuitorii din zonă auzeau Radio Vaticana şi la interfon, iar anumite aparate electrocasnice o luau „razna”. După măsurătorile dictate de procesul început în 1999, localnicii nu s-au mai plâns de anomalii ale aparatelor electrice, dar cazurile de leucemie din zonă nu s-au diminuat. Astfel, procesele intentate Vaticanului s-au înmulţit, iar Tribunalul din Roma a decis o expertiză tehnică care a durat mai bine de cinci ani.
VRAJI DE DRAGOSTE CU MARIE LAVEAU
Cum sa-ti pui o dorinta de dragoste la mormintul lui Marie Laveau:
- Download poza de mai jos pe computer
- Deschide poza cu paint
- Undeva pe mormint fa 3 cruci in X cu rosu, una linga alta (XXX).
- Ciocaneste in poza de 3 ori
- Roag-o pe Marie Laveau cu voce tare sa iti implineasca dorinta de dragoste:(de ex: 'Frumoasa Marie Laveau regina iubirii din New Orleans, te rog implineste-mi dorinta ca ...x...sa ma iubeasca')
- Iesi din programul paint fara sa salvezi poza
- In aceeasi zi in care ti-ai pus dorinta lasa o ofranda de fructe, flori si bomboane pentru Marie Laveau undeva intr-un cimitir.
Photograph copyright © 1998-present, Samantha Corfield
Cine este Marie Laveau?
Marie Laveau este cea mai cunoscuta preoteasa voodoo din America, care a trait pina acum. Ea este ingropata in cimitirul St Louis din New Orleans si este creditata cu inflorirea religiei voodoo in America din trecut pina acum.
Puterile sale unice erau cautate de barbatii si femeile nu numai din USA ci si din Europa, Africa si China si multi oameni s-au imbogatit si vindecat apelind la ea.
Astazi mormintul ei este locul unde multe persoane si-au gasit alinarea, rugind-o sa-i ajute. Este in mod special faimoasa pentru dorintele implinite in dragoste.
MARIE LAVEAU
 |
| Marie Laveau Voodoo Queen/Faith Healer Marie Laveau (1794? - June 16, 1881?) was an American practitioner of voodoo and the most famous Voodoo Queen of New Orleans. Marie Laveau is somewhat of a poster child for the mixed races that emerge from New Orleans as she is said to have been a free person of color and part Choctaw. Mam'zelle Laveau was born to a wealthy French planter Charles Laveau, and a mother who may have been a mulatto slave, a Caribbean Voodoo practitioner, or a quadroon mistress. For such an important figure in American folklore, very little can be known certainly about her life. She is supposed to have been born in the French Quarter of New Orleans, Louisiana in 1794, the daughter of a white planter and a black woman. She married Jacques Paris, a free Black, on August 4, 1819; her marriage certificate is preserved in Saint Louis Cathedral in New Orleans. M. Paris died in 1820 under unexplained circumstances; after his death, Marie Laveau became a hairdresser who catered to wealthy white families. She took a lover, Luis Christopher Duminy de Glapion, with whom she lived until his death in 1835.Of her magical career, little definite can be said. She is said to have had a snake called Zombi. Oral traditions suggest that the occult part of her magic mixed Roman Catholic beliefs and saints with African spirits and religious concepts. It is also alleged that her feared magical powers came in fact from a network of informants in the households of the prominent that she developed while a hairdresser and that she owned her own brothel. She excelled at obtaining inside information on her wealthy patrons by apparently instilling fear in their servants whom she "cured" of mysterious ailments. .On June 16, 1881, the New Orleans newspapers announced that Marie Laveau had died. This is noteworthy if only because she continued to be seen in the town after her supposed demise. It is claimed that one of her daughters by M. Glapion assumed her name and carried on her magical practice after her death.
Saint Louis Cemetery is the name of three Roman Catholic cemeteries in New Orleans, Louisiana.
The burials are in above ground vaults; most were constructed in the 18th century and 19th century. The above-ground tombs, required here because the ground water levels make burial impractical in New Orleans, are strongly reminiscent of the tombs of Père Lachaise cemetery in Paris. The three cemeteries are relatively intact following Hurricane Katrina.
From the Mystica http://www.themystica.com/mystica/articles/l/laveau_marie.html
This article concerns two women who extended one life. The most famous voodoo queen in North America who were actually two persons—mother and daughter. They epitomized the sensational appeal of Voodoo in New Orleans during the 19th and 20th centuries. They taught and used the religion’s magical powers to control one’s lovers, acquaintances, enemies, and sex. Marie Laveau I, the mother, supposedly was born in New Orleans in 1794 and was considered a free woman of color. Being a mulatto, she was of mixed black, white and Indian blood. Sometimes she was described as a descendant of French aristocracy or a daughter of a wealthy white planter. Her marriage to Jacques Paris, a free man of color from Saint Dominque (Haiti), is recorded as occurring on August 4, 1819; the records also indicates the Marie Laveau was an illegitimate daughter of Charles Laveau and Marguerite Darcantrel. Marie was described as tall and statuesque, with curly black hair, reddish skin and "good" features (then meaning more white than Negroid). She and Paris lived in a house, supposedly part of her dowry from Charles Laveau, in the 1900 block on North Rampart Street.
Paris, being a quadroon—three fourths white, disappeared soon after the marriage. Perhaps he returned to Saint Dominique, but his death certificate was filed five years later without any certificate of interment. Then Marie began addressing herself as the Widow Paris and took up employment as a hairdresser catering to the wealthy white and Creole women of New Orleans. This was the beginning of her later powers as Voodooienne. For the women confessed to Marie their most intimate secrets and fears about their husbands, their lovers, their estates, their husbands’ mistresses, their business affairs, and their fears of insanity and of anyone discovering a trace of Negro blood in their ancestry.
In about 1826, Marie took up with Louis Christopher Duminy de Glapion, another quadroon from Saint Dominique. They lived in the North Rampart Street house until his death in 1855 (some claim 1835). Although they never married, he and Marie had 15 children in rapid succession. She stopped her hairdressing career to devote all her energies to becoming the Voodoo Queen of New Orleans.
Voodoo had been secretly practiced by blacks around New Orleans since the first boat load of slaves. New Orleans was more French-Spanish than English-American, and the slaves had come from the same parts of Africa that had sent blacks to work the French and Spanish plantations in the Caribbean. After the blacks had won their independence in Haiti in 1803-1804, the Creole planters brought their slaves with them to friendlier shores of southern Louisiana, from Saint Dominique and other West Indian islands. The slaves were avid practitioners of the ancient religion, and it grew rapidly.
Quickly tales circulated of hidden and secret rituals being held deep in the bayous, complete with the worship of a snake called Zombi, and orgiastic dancing, drinking, and lovemaking. Almost a third of the worshippers were white, desirous of obtaining the "power" to regain a lost lover, to take a new lover, to eliminate a business partner, or to destroy an enemy. These frequent meetings frightened the white masters into fear the blacks were planning an uprising against them. In 1817 the New Orleans Municipal Council passed a resolution forbidding blacks to gather for dancing or any other purpose except on Sundays, and only in places designated by the mayor. The accepted spot was Congo Square on North Rampart Street, now called Beauregard Square. Blacks, most of them voodooists, met danced and sang overtly worshipping their gods while seemingly entertaining the whites with their African "gibberish".
By the 1830s there were many voodoo queens in New Orleans, fighting over control of the Sunday Congo dances and the secret ceremonies out at Lake Pontchartrain. But when "Mamzelle" Marie Laveau decided to become queen, contemporaries reported the other queens faded before her, some by crumbling to her powerful gris-gris, and some being driven away by brute force. Marie was always a devote Catholic and added influences of Catholicism--holy water, incense, statues of the saints, and Christian prayers--to the already sensational ceremonies of voodooism.
Marie knew the sensation that the rituals at the lake were causing and used it to further the purposes of the voodoo movement in New Orleans. She invited the public, press, police, the New Orleans roués, and others thrill-seekers of the forbidden fun to attend. Charging admission made voodoo profitable for the first time. Her entrepreneurial efforts went even further by organizing secret orgies for wealthy white men seeking beautiful black, mulatto and quadroon women for mistresses. Marie presided over these meetings herself. These alleged secret meetings enviably became public. Marie also gained control of the Congo Square Dances by entering before the other dancers and entertaining the fascinated onlookers with her snake.
Voodoo Spells: Want money? Help with love? Need a job? Revenge? Try these powerful Voodoo Spells. Absolutely the most powerful and honest practitioners on the web!
Eventually, Marie Laveau, with all of the secret knowledge which she had gained from the Creole boudoirs combined with her own considerable knowledge of spells along with her flair, became the most powerful woman in New Orleans. Whites of every class sought her help in their various affairs and amours while blacks saw her as their leader. Judges paid her as much as $1000 to win an election, other whites paid $10 for an insignificant love powder. She freely helped most blacks. To visit her for a reading became fashionable.
Almost every New Orleaniian had a story to tell about Marie Laveau by the beginning of World War II. Some of the stories concerned the mother while others concerned the daughter who strikingly resembled her mother and continued the dynasty. While most of the tales are exaggerated, some are more reliable, particularly those in Voodoo In New Orleans by Robert Tallant, and Mysterious Marie Laveau, Voodoo Queen by Raymond J. Martinez.
At the age of 70, in 1869, Marie gave her last performance as a voodoo queen. She announced she was retiring. She went to her Saint Ann Street home, but she never completely retired. She continued her prison work until 1875, and died in 1891. Then a similar tall woman with flashing black eyes, with the ability to control lives, emerged as Marie Laveau II.
Marie Laveau Glapion was born February 2, 1827, one of the 15 children crowding the Saint Ann Street cottage. It was never known whether her mother, Marie I, chose the role for her daughter, or whether Marie II chose the role to follow in her mother’s footsteps for herself. By some accounts she shared her mother’s features. Others say the pupils of her eyes were half-moon shaped.
Apparently she lack the warmth and compassion of her mother because she inspired more fear and subservience than her mother did. Likewise, she began as a hairdresser, eventually ran a bar and brothel on Bourbon Street between Toulouse and Saint Peter Streets.
Marie continued operations at the "Maison Blanche" (White House), the house which her mother had built for secret voodoo meetings and liaisons between white men and black women. Marie II was proclaimed to be a talented procuress, able to fulfill any man’s desires for a price. Lavish parties were held at the Maison Blanche offered champagne, fine food, wine, music, and naked black girls dancing for white men, politicians, and high officials. They were never raided by the police who feared that if the crossed Marie she might "hoodoo" them.
June 23rd, the Eve of Saint John’s Day was one of the most important days in the New Orleans’ voodoo calendar. All the faithful celebrated out at Saint John Bayou. Saint John’s Day (for John the Baptist) corresponds to the summer solstice (see Sabbats) which has been celebrated since ancient times. But by the time Marie II arrived she had celebrated more than once.
The Saint John's Day celebration of 1872 began as a religious ceremony. Marie came with a crowd singing. Soon a cauldron was boiling with water from a beer barrel, into which went salt, black pepper, a black cat, a black rooster, a various powders, and a snake sliced in three pieces representing the Trinity. With all this boiling the practitioners ate, whether the contents of the cauldron or not is not known. Afterwards or during the feast was more singing, appropriately "Mamzelle Marie
On June 16, 1881, Marie I, as Widow Paris, died in her Saint Ann Street house. The reporters painted her in the most glorious terms, a saintly figure of 98 (actually 87), who nursed the sick, and prayed incessantly with the diseased and condemned. Reporters called her the recipient "in the fullest degree" of the "heredity gift of beauty" in the Laveau family, who gained the notice of Governor Claiborne, French General Humbert, Aaron Burr, and even the Marquis de Lafayette. Her obituaries claimed she lived a pious life surrounded by her Catholic religion, with no mention of her voodoo past. Even one of her surviving children, Madame Legendre, claimed her saintly mother never practiced voodoo and despised the cult.
Death did not end the power of Marie Laveau, however. Though reportedly buried in a vault in the family crypt in St. Louis Cemetery, no. 1. The vault bears the name of Marie Philome Clapion, deceased June 11, 1897. But this vault still attracts faithful practitioners who still leave gifts of food, money, and flowers, and ask for Marie's help after turning around three times and making a cross with red brick on the stone. The cemetery is small but the tomb seems to come out of nowhere when walking among the other crypts.
In the St. Louis Cemetery, no 2, there is another vault bearing the name of Marie Laveau. This vault has red crosses on it and is called the "wishing vault." Young women often come to it to petition when seeking husbands. Stories have it Marie rests in various cemeteries in the city. Legend also tells she frequently visits the cemeteries, as well as the French Quarter, and her voodoo haunts. |
She is buried in Saint Louis Cemetery #1 in New Orleans, in the Glapion family crypt. The tomb continues to attract visitors who draw three crosses 
." Then it was cooling off time at which all stripped and swam in the lake. This was followed by a sermon by Marie, then a half hour of relaxation, or sexual intercourse. Then four naked girls put the contents of the cauldron back into the beer barrel. Marie gave another sermon, by this time it was becoming daylight and all headed for home.
