Hai, Nicușor, salvează-ne încă o dată
6 hours ago
Saturday, July 16, 2011
NU AM NET
Scriu din fata unui hotel unde am prins un pic de wireless for free-pina saptamina viitoare nu avem net in building, pentru ca se restructureaza reteaua locatarilor...asa ca va las cu filmele si articolele deja puse si un film documentar interesant despre AMAZON AICI
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Wednesday, July 13, 2011
Studiu OMS: In cati ani se elimina “E-urile” din organism si cata carne contine de fapt parizerul
Doar 2% dintre romani se declara adepti ai alimentatiei bio, pentru ca hrana fara adaosuri chimice este mai scumpa decat cea procesata si oricum s-au obisnuit cu gustul acesteia! Pentru aceste alegeri suferim insa urmarile.
Nu imediat, ci dupa 10-20 de ani, in care mancam constant mezeluri si branzeturi pline de aditivi. Alergii, cancere, diabet, astm si osteoporoza: toate sunt favorizate de aceste substante, pe care organismul nu le poate elimina usor.
Prima dantura cultivata direct in gura, cu materialul "clientului"
Este si exemplul unei femei de doar 37 de ani, care, de 3 ani, este pe lista bolnavilor cronici cu diabet, o afectiune direct legata de alimentatie.
Recent, Organizatia Mondiala a Sanatatii a incheiat primul studiu pe 10 ani, care demonstreaza ca aditivii alimentari, chiar si cei considerati nepericulosi, se elimina in ani de zile din organism.
Romania intra in zodia Cuptorului. Canicula de cod galben in toata tara de joi pana duminica
Cert e ca devenim dependenti fizic de chimicalele din mancare. Au constatat-o si cercetatorii romani, cand au creat salam si crenvursti fara nitrat de sodiu.
Proba de parizer de 13 lei kg pe care am adus-o in laborator are, dupa primele teste, un continut de carne de doar 10%. Restul sunt aditivi pentru gust, pentru culoare, pentru legarea pastei si conservare. Exista si mezeluri proaspete cu 70% carne, dar sunt mult mai scumpe si expira in 2-3 zile.
Italia intra in “zona rosie”. Cizma are datorii publice cat PIB-ul Romaniei inmultit cu 15
Producatorii se ghideaza acum dupa doua liste: aditivi interzisi si aditivi permisi, in cantitati limitate. Pana si fabricantii recunosc. Unii triseaza.
Este o problema, dupa cum este o problema cand cumparam un produs alimentar sa ne uitam pe eticheta ce contine. Altfel, pe termen lung efectele pot fi dramatice. Un studiu recent arata ca, astazi, 80% dintre romani nu stiu ce presupune o alimentatie sanatoasa.
stirile protv
LUNA PLINA IN CAPRICORN -15 IULIE 2011 , ORA 09:36– PE CE MUNTE AI URCAT ?
Posted by: Adriana In: Fazele Lunii
'Fii recunoscator oricarui oaspete ce vine,
Caci fiecare a fost trimis
Ca un ghid de dincolo ’ Rumi
In acest moment , Luna se afla in opozitie cu Soarele: este o Luna stralucitoare, puternica, toate activitatile ajung la momentul culesului. Daca lucrurile nu au mers conform planului, tot ce este gresit va deveni dintr-odata clar, iar daca au mers conform planului atunci este momentul sa culegem roadele.
In timpul fazei de Luna Plina se intampla tot felul de lucruri nebunesti, deseori din cauza energiilor imense accumulate pe durata fazelor anterioare. Luna Plina poate fi momentul unor mari realizari sau a unor mari deziluzii .
Este un moment potrivit pentru utilizarea plantelor puternice, ardeiul rosu pentru infectii de tot felul, echinaceea pentru intarirea imunitatii, angelica pentru echilibrarea fluctuatiilor hormonale feminine. Vindecarile din timpul Lunii Pline sunt foarte puternice.
La nivel energetic, aceasta actioneaza ca o oglinda, forta selenara foarte puternica atrage totul si reflecta intreaga energie asupra noastra. Luna Plina intensifica orice activitate, de aceea, oamenii bolnavi se simt cel mai rau in aceasta perioada.
Toate gandurile care s-au acumulat pana acum ies la lumina, este un moment propice intaririi relatiiilor si reafirmarii legaturilor. In aceasta perioada nu trebuie sa subestimezi puterea tamaduitoare a unui lucru simplu cum ar fi sa tii de mana un prieten si sa-i asculti problemele.
Nu este o perioada buna pentru izolare si introspectie. Este bine sa stii ca Luna Plina atrage viata , chiar si scoarta terestra se apropie de Luna cu cativa centimetri in aceasta perioada.
Luna Plina in Capricorn gradul 22 :28 este faza Lunii in care Luna in Capricorn este in opozitie ( aspect de 180 grade ) cu Soarele in Rac , este o energie intensa, puternica , magica ce ne ajuta sa culegem roadele muncii noastre, o munca inceputa odata cu Luna Noua in Capricorn din 4 ianuarie 2011.
Ascendentul momentului de Luna Plina este in Fecioara, un ascendent de pamant, mutabil ce ne va induce un comportament précis, concret, competent, modest dar si vanitos, plini de nelinisti. Spiritul de observatie, atentia la orice detaliu pot aduce cu destula usurinta antipatia in familie, certuri cu rudele, vecinii.
Guvernatorul Ascendentului in Fecioara este Mercur in Leu gradul 18 plasat in casa XII , este o energie ce ne fragilizeaza mintea ,ne induce o buna intuitie dar si preocupari legate de tot ce este secret, misterios . Aceasta energie ne face sa luam anumite decizii bazate mai mult pe sentimente decat pe ratiune, deciziile sunt puternic influentate de experientele trecute .
Mercur este bine aspectat de Marte in Gemeni gradul 17, daca tinem seama de faptul ca Marte este energie ce “ ne ridica in picioare “ pentru a ne satisface dorintele , atunci acest aspect ar putea sa ne ajute sa sesizam si sa rupem legaturile cu persoanele care ne-au rupt “ aripile “ dorintelor noastre .
Descendentul ( casa partenerului ) in Pesti subliniaza dificultatile din camin, scandaluri, legaturi multiple, rataciri pe cai neprielnice, orice fel de relatie este marcata de deceptii produse de fraude, dezonoare.
Guvernatorul casei VII este Neptun retrograd in Pesti plasat in casa muncii dar in conjunctie cu descendentul, vedem in aceasta perioada cum iluziile unui parteneriat ne intorc din nou in trecut, ne conduc din nou in acel punct al trecutului cand a inceput acea relatie plina de vise , farmecul misterios al partenerului se destrama in aceste zile .
Neptun retrograd aduce nelinisti, agitatie interioara , zbucium sufletesc, ideea devine halucinanta, adeziune este fara masura, confuzia este perfecta, drogul aduce uitarea. Neptun retrograd in casa VI si in conjunctie cu casa partenerului rascoleste intr-o maniera tulburatoare un loc de munca, o relatie, scade imunitatea organismului.
CONTINUAREA AICI
~Magickal Graphics~
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
The Book of Thoth: the original and true Grail?
by
Egypt itself was a symbol of alchemy, the outcome of a transformative substance: the Egyptian soil, deposited by the Nile, allowing farmers to grow their crops and feed the nation. No wonder that the Nile was considered to be at the origin of all life; for the ancient Egyptians, it was.
We also know how our modern chemistry is derived from medieval alchemical practices. It seems that what was held as science were those aspects of alchemy that were clearly and without any doubt repeatable and demonstrable.
What is less known, is that at the very heart of ancient Egypt, at the centre of their knowledge, was “the Book of Thoth”, one of the first, if not the first, “alchemical manuals”.
This “body of knowledge”, for a book, such as the Corpus Hermeticum, was literally seen as a “body” of the god, whether Hermes or his Egyptian equivalent Thoth, consisted out of two parts.
Part one was a manual containing magic for the heavens, the earth, etc.
Part two was a manual to attain knowledge of immortality – and perhaps the latter may not have been radically different from the so-called Book of the Dead, which was all about attaining immortality. The Book was nothing more than a set of instructions, which is what magic is all about.
The heart of the cult of Thoth was Hermopolis. Hermopolis was located on the west bank of the Nile, about midway between Thebes and Memphis, across the Nile from Akhetaten, the new Egyptian capital founded by the rebel pharaoh Akhenaten.
The Ancient Egyptian name of the city, Khmun, means the “8-town”, after the group of eight deities (Ogdoad) who represented the world before creation. The name Khmun, of course, is close to Khem; or should we read “alchemy” as al-Khmun?
Thoth’s cult, like all others, championed its own creation myth. On the Island of Flame, four elements had come into being at the same time. Together with the unnamed creator, they were the Great Five – the Fifth Element.
The Pyramid Texts said that “the Waters spoke to Infinity, Nothingness, Nowhere, and Darkness” and creation began. The four became eight – male and female. Out of the union of the eight came the primeval egg and out of the egg came the light of the sun.
Already, with its emphasis on the four elements (Earth, Water, Fire, Air) and its numerical sequence of multiplication, we are very close to the core of medieval alchemy.
In a Ptolemaic papyrus, we read how Thoth wrote the book with his own hand and in it was all the magic in the world.
"If you read the first page, you will enchant the sky, the earth, the abyss, the mountain, and the sea: you will understand the language of birds in the air, and you will know what the creeping things in the earth are saying, and you will see the fishes from the darkest depths of the sea.”
Such promises are clearly linked to shamanic powers and as the Egyptian civilisation developed out of a native shamanic culture, we should not at all be surprised. “If you read the other page, even though you are dead and in the world of ghosts, you could come back to the earth in the form you once had. And besides this, you will see the sun shining in the sky with the full moon and the stars, and you will behold the great shapes of the gods.” Amen.
A Book of Thoth has recently been found, written in demotic and dated to the later stage of Egypt’s existence. It contains a conversation between Thoth, Osiris and a student.
By its very presentation, it is clearly inspired by the Greek Ptolemaic civilisation that ruled Egypt from the 3rd century BC onwards, as such dialogues (or trialogues) were a Greek obsession. In it, Thoth imparts information on the netherworld, ethics, the sacred geography of Egypt, the secret language and the mysteries.
As several scholars continue to not accept that the ancient Egyptians had mystery schools (which would make them a noticeable exception on the ancient world map), the text has been labelled largely “Greek” in nature – even though it is written in the Egyptian language. Interestingly, in one instance, the name of Thoth is qualified by the triple adjective “wer”, meaning “great” and thus equating him with Hermes Trismegistus – thrice great.
The Book of Thoth was said to contain all the knowledge of the universe. As a consequence, it was a very prized possession. The priests of Thoth must have been in a very privileged position, as no doubt many considered them to have access to precious knowledge.
It is therefore not surprising that in ancient Egypt, there were many stories of people going in search of the book, trying to unlock its power and its knowledge.
Most often, the protagonists of these tales were princes – a setting very similar to the medieval Grail legends, in which the protagonist is Perceval, a cousin to the king. Indeed, one could argue that there are several parallels between the legends of Perceval and his quest for the Grail and the Egyptian princes’ quest for the Book of Thoth.
Inside was another coffer, of copper, containing a series of further boxes, until finally a golden one, containing the Book of Thoth. The boxes were guarded by serpents and scorpions and thus presented a veritable challenge for anyone going in search of it.
Furthermore, we note how the sequence of metals (iron, copper, gold) mimic key imagery that is found in medieval alchemical literature.
The rest of the story can best be described as an Egyptian – and thus original – version of Perceval’s Grail quest. The prince left in search of the book, battling his way towards his goal. Using magical spells and rituals, he kept on defeating the serpent, to finally find the book.
In fact, dare we say that this Egyptian rendition clarifies some of the unspoken attraction of the Grail? In Parzival, the Grail is considered to be the panacea of all things, but Wolfram von Eschenbach, its authors, is scarce on details as to what the possession of the Grail allowed. In ancient Egyptian sources, what the Book of Thoth accomplished was carefully written down.
After reading the first saying, prince Naneferkaptah was able to speak the language of the animals, the birds and the fish. After the second saying, the gods of the sun, moon and stars appeared to him in their true form. Naneferkaptah was clearly on his way to becoming all-knowing.
And if we were to project this onto a shamanic setting, we would argue that each of these steps is still reflected in the shaman’s path to mastery of this world and the beyond. Like the tribal shamans, the prince had a prize to pay for this knowledge. Unfortunately, this Grail quest ended in failure.
After a series of tests, the prince drowned himself in the Nile and was buried, together with his precious book.
Thus, it showed that knowledge of “everything” was not only a difficult quest, once found, it was for many impossible to continue living with the power and knowledge, opting for suicide – but at the same time informing the reader that if he or she so wanted to, he could himself go in search of the body of prince Naneferkaptah, where he would find the Book of Thoth, and could partake of its knowledge. Should we see certain parallels with the tomb of Christian Rosenkreutz?
One of these was Setne Khamwas, son of Ramses II, who also wanted to find the Book of Thoth. (It is assumed this Setne character was often used to feature in allegorical stories, for if all factual, he was the original Indiana Jones!)
He discovered the tomb of the prince, but was stopped by the spirit of the prince when he tried to remove the book. They decided to settle the contest with a game of chess. Setne lost three matches and was almost totally buried in sand, but due to magical spells and amulets given to him by his father, he was able to release himself and eventually leave with the Book.
Setne kept the book in his possession and organised readings from it, even though his father Ramses II did not approve. Then, one day, Setne was blinded by the sight of an astonishingly beautiful woman. He murdered his children and gave away his possession to be able to spend just one single night with her.
But when that night came, he saw her disappear as if she was a phantom. Setne was dazed and confused and when Ramses found him in this state, he convinced his son to return the book. It was clear that Setne was not ready to partake in the knowledge – and the events that could befall him.
When Setne agreed, he immediately realised that the entire incident about this beautiful woman and the murder of his children had been a dream, but still decided to return the book to the tomb of Naneferkaptah, resealing the tomb – where once again it would remain in wait for those who felt drawn to this knowledge.
The actual story finishes as such – taking it up when Setne reaches the site where he needs to bury the book into the tomb of Naneferkaptah:
“A house had been built on the spot, at the edge of Waset, and Setne bought the house to pull it down. When the house was demolished by Pharaoh's soldiers, Setne had the men dig beneath it. Soon they came to a rock-cut tomb, deep in the earth.
Inside the tomb lay the bodies of Ahura and Merab. The old man suddenly transformed, and he turned into the ka of Naneferkaptah and faded from sight. Setna then took the bodies back, and buried them with great ceremony in Naneferkaptah’s tomb.
Then at Pharaoh's command they heaped sand over the low stone shrine where the entrance to the tomb was hidden; and before long a sandstorm turned it into a great mound, and then levelled it out so that never again could anyone find a trace of the tomb where Naneferkaptah lay with Ahura and Merab and the Book of Thoth, waiting for the Day of Awakening when Osiris shall return to rule over the earth.”
The story also has remarkable parallels to both Christianity and its Apocalypse, underlining that there is seldom anything new under the sun.
In the case of Perceval, there are repeated references that he feels himself more than worthy to be a member of the Grail Brotherhood, as there are few better knights than he. But on his first test, Perceval fails.
The same fate befalls Setne, though in both instances, it is not fatal, as is the case of Naneferkaptah. In all cases, it are human shortcomings that will end the seeker’s quest – though Perceval will have another opportunity, when he has realised his earlier mistakes; he is given a second chance, and then succeeds.
Both Wolfram’s account and the Egyptian stories also show that though many feel called to belong to the Grail and have this knowledge, in truth – says Wolfram – the Grail itself calls by name those whom it feels will serve. This is underlined in the Egyptian accounts, which are clearly Grail quests performed by princes who were not ready, and thus failed…
The story of the Fisher King, another key ingredient of the Grail stories, is that of the ruler of the land, who is maimed by an evil opponent. This results in his inability to reproduce, whereby Perceval is looked upon not only as the initiate that will heal the king, but also will become his successor.
Why this king is nicknamed “Fisher King” has been the centre of great speculation. To some, it is merely a reference to Jesus, a fisherman, whereby the fish was a symbol of the early Christian church. To others, it is nothing more than the fact that Perceval first meets the king when he is fishing and only later does he realise that the fisherman is actually the king.
This is a piecemeal approach, rather than taking the story as a whole. When we do the latter, it is clear that this story resembles the myth of the death and resurrection of Osiris, the most famous of all maimed divine rulers. I
n that Egyptian account – which had a close relationship with the Book of Thoth, for the story of Osiris’ resurrection was interpreted as the “evidence” that part two of the book of Thoth “worked” – we have the ruler of Egypt, the god Osiris, invited to a banquet – a ceremonial meal, not unlike the meal that is held inside the Grail Castle.
During the meal, Osiris is murdered by his evil brother Seth – from which derives the name Satan. Osiris’ body is scattered across Egypt, but through love (of his wife Isis) and magic (the core of the Book of Thoth), he is reassembled again. However, the fish of the Nile have eaten his penis. Isis thus has to fashion a wooden phallus, to produce – to even more magic – offspring.
The search for a successor, Perceval and Horus, who will guarantee the succession of divine – enlightened – rule over the country is also there.
With so many parallels, it becomes clear that the image of the Fisher King also has its origins in ancient Egypt. And the question which deity and divine king has a specific affinity with fish would have solved the problem of the origin of the name of Fisher King.
Weston, without referencing Osiris, commented on the Grail account: “I hold that we have solid grounds for the belief that the story postulates a close connection between the vitality of a certain king, and the prosperity of his kingdom; the forces of the ruler being weakened or destroyed, by wound, sickness, old age, or death, the land becomes Waste, and the task of the hero is that of restoration.”
It is clear that when we look at Perceval, we are merely creating new characters in a story that was known and formed the backbone of the Egyptian religion. In short, the origins of the Grail can be traced back to Egypt… The Grail is Egyptian.
source philipcoppens
ESCROCHERIA SECOLULUI-APA IMBUTELIATA
Industria apei îmbuteliate are, în ultimele decenii, o miză extrem de mare. Acest film documentar, realizat de Stephanie Soechtig, urmăreşte marea afacere a apei îmbuteliate şi dezvăluie modul în care marile corporaţii din industrie afectează cu brutalitate viaţa comunităţilor. Oamenii sunt priviţi ca simpli pioni, neajutoraţi, transformând în marfă substanţa primordială a planetei.
Majoritatea oamenilor leagă noţiunea de sănătate şi de apa potabilă, marketingul creând o conexiune între sănătate şi apa îmbuteliată. Aceasta este, însă, o asociere falsă, deoarece recipienţii de plastic sunt profund dăunători, din cauza procesului de fabricaţie, ce presupune utilizarea unor substanţe chimice neurotoxice sau cancerigene.
De asemenea, testele făcute apei îmbuteliate de către laboratoare independente au relevat prezenţa, în aşa-zisa apă pură, ce ne este vândută de aproape de 2.000 de ori mai scump decât apa de la robinet, a altor compuşi toxici, gen toluen sau stiren, resposabili de mutaţii genetice şi implicit de proliferarea cancerului.
Vizionare online Escrocheria secolului – apa îmbuteliată cu subtitrare
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
THE PRIVATE LIFE OF A CAT-VIATA PRIVATA A UNEI PISICI
Un motan curtează o pisică, apoi își cresc familia împreună. Vedem pisoii născuți și îngrijiți de mamă, ajutată din când în când de tatăl interesat și mândru.
Un film documentar gândit și realizat în mod strălucit. Subtitrat și fără dialog, documentarul beneficiază de absența reconfortantă a oamenilor.
De o sensibilitate aparte, capodopera lui Alexander Hammid este un film care merită cu adevărat să fie văzut.
Vizionare online The Private Life of a Cat
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Tuesday, July 12, 2011
Calatorie in lumea nevazuta
- Cu d-na MARIOARA GODEANU, despre ADN, samani si serpii de pe portile maramuresene -
Mugurii stau sa se sparga, florile caisilor coloreaza vazduhul in alb si roz, primavara exerseaza seductii la cel mai inalt nivel. Exista, totusi, o zona care nu poate fi abatuta: stiinta.
Lucrarea ei este atat de obsesiva, incat nici o primavara din lume nu-i poate abate pe cercetatori de la intrebarile lor. "De ce"-uri cu mult mai pasionante decat toate primaverile de pe pamant. Asa am vazut-o a fi si pe doamna Marioara Godeanu, prietena mai veche a revistei noastre, biolog si neobosit cercetator al domeniilor de granita dintre stiinte.
Domnia sa si colectivele de cercetatori pe care le-a condus au adus Romaniei cele mai multe medalii de aur la saloanele de inventica internationale din ultimii douazeci de ani.
Dincolo de insiruirea de titluri stiintifice si premii din palmaresul sau, prof. univ. dr. Marioara Godeanu este o doamna energica si fara stare, ca orice Taur care vrea sa se ia la tranta cu toate marile semne de intrebare ale Universului si sa le culce la pamant.
Chiar daca e la varsta pensionarii, dorinta de a-si depasi limitele cunoasterii ii motiveaza permanent cercetarile, astfel ca pe lista sa de preocupari se afla, in ultima vreme, si subiecte din domenii aparent fara legatura cu profesia sa, si anume - simbolurile culturii populare, conservate in traditie si in mitologie.
Un subiect provocator, in legatura cu care a sustinut in urma cu cateva luni o conferinta la sediul OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci), institutie care pune cu generozitate la dispozitie spatiul sau pentru intalnirile dintre membri ai comunitatilor stiintifice romanesti din toate domeniile, dornici de a gasi puncte de vedere comune asupra diverselor subiecte ce-i preocupa.
Din pacate, ecourile cercetarilor lor ajung rar la publicul larg, pentru ca nu sunt considerate atat de interesante incat sa ocupe prima pagina din presa romaneasca.
Un mare deschizator de drumuri:
Mircea Eliade
- Dupa ce v-ati lasat fascinata de efectul de piramida, comunicarea la plante, memoria apei si alte asemenea subiecte aparent ezoterice, acum cercetati ADN-ul, pe care il considerati un cod al vietii. Ce v-a indemnat sa-l studiati?
- Am ajuns la studiul ADN-ului plecand de la cercetarile mele asupra comunicarii la plante (lucruri despre care am vorbit in revista dvs., in primul meu interviu, in urma cu cativa ani), si ajungand in domenii proprii etnografiei si etnologiei. Iata, copacii isi dau de stire unul altuia, atunci cand un taietor de lemne intra in padure.
Si nu ca asta ar spune un vers dintr-un cantec popular, ci e o realitate demonstrata stiintific. La fel am vazut cum o planta tipa si sufera, atunci cand i se rupe o frunza, ori se bucura si creste mai frumoasa, atunci cand i se vorbeste sau i se pune muzica clasica armonioasa.
"Codru-i frate cu romanul" are mai mult inteles din aceasta perspectiva, ca si tot repertoriul de cantece si poezii populare legate de uniunea dintre om si natura.
Sa nu uitam ca batranele vindecatoare ale satului posteau si se rugau inainte de a merge, in zori, pe roua, sa culeaga plantele de leac, rugandu-se lor ca unor "surate", ca sa se lase rupte din radacina si sa le fie de folos celor aflati in suferinta.
"Pentru fiecare boala a lasat Dumnezeu pe pamant si o iarba de leac", se spune la noi, iar la capatul celalalt al lumii, in triburile amazoniene, vindecatorii populari afirma ca unele plante sunt fiinte inteligente, cu care poti comunica in stare de transa, si care-ti dezvaluie secretele vindecarii.
Biologia moleculara aduce dovezi ca viziunea asupra lumii oferita din perspectiva sa, ca stiinta, coincide cu cea infatisata de culturile traditionale, provenita din decriptarea simbolurilor continute in artefactele artei "primitive" si din mitologia popoarelor lumii, ca izvor de cunoastere.
Care este nivelul de cunoastere stiintifica ascuns in simbolurile culturii populare? Prin anii cincizeci ai secolului trecut, unul din marile nume ale antropologiei, Claude Levi-Strauss, il "reabilita" pe vindecatorul-saman din cultura populara - din "schizofrenic", cum era vazut de confratii sai, reprezentanti ai vechii scoli de antropologie - in "creator psihanalist al ordinii".
Tot in anii aceia, romanul Mircea Eliade, profesor de istorie a religiilor, publica revolutionara sa lucrare "Samanismul si tehnicile arhaice ale extazului", ramasa pana astazi singura incercare de sinteza globala a subiectului.
Fara sa aiba experienta terenului, Eliade a observat ca toti acesti vindecatori populari isi induceau starea de transa (cu ajutorul unor plante halucinogene, ca in America de Sud, sau cu ajutorul sunetelor de o anumita vibratie, batand o toba, ca in Siberia), pe parcursul careia vorbeau o limba secreta, in care erau initiati de spirite, in a caror lume ajungeau pe o scara de funie rasucita in spirala, o franghie dubla, o coarda de vita de vie contorsionata, ori ceva asemanator, care lega cerul de pamant.
Toti considerau ca spiritele venite din ceruri creasera si guvernau viata pe pamant. Acuzat initial de confratii sai de "misticism ascuns" si invidiat ca nu si-a murdarit ghetele de noroi pe terenul de cercetare, a fost, totusi, acceptat ca fiind primul care a inteles, inaintea antropologilor, ca trebuie sa iei in serios practicile ritualice si de vindecare din culturile populare, sa consemnezi, ca etnolog si antropolog, cu mare atentie detaliile actiunilor lor, precum si explicatiile din perspectiva lor, ca membri ai acestor comunitati.
Apare aici si o conditie etica a vindecatorului: puterile ce-i sunt date nu-i sunt spre folosul propriu, ci spre binele tuturor. Aceasta comunicare intre fiintele vii, fie ele plante, animale sau oameni, se petrece prin ceea ce fizicianul Traian Stanciulescu a numit "emisie de biofotoni", iar aceasta emisie este proprie ADN-ului, aflat in celulele oricarei forme vii.
La putina vreme dupa Eliade, la sfarsitul anilor '50, James Watson si Francis Crick descopereau dubla spirala a ADN-ului, codul vietii.
La inceputul anilor '90, marile companii farmaceutice si medicale au inceput, in sfarsit, sa vorbeasca despre drepturile intelectuale ale indigenilor, pe baza cunostintelor carora mai mult de 75 la suta din farmacopeea moderna reconstituia remediile folosite de societatile traditionale.
Iarba sarpelui, care invie mortii
- In calatoriile dvs. de documentare ati strans o suma de imagini fotografice de exceptie. Ce va spun ele, acum, cand le priviti adunate in album?
- Aparatul de fotografiat m-a insotit pretutindeni, de la piramidele din Egipt, la manastirile vechi si bisericile de lemn, casele taranesti ori muzeele de etnografie pe care le-am vizitat in Romania sau in strainatate, in cabinetele de anticariat ori la bibliotecile pe unde am cautat noi surse de informatie.
Iata, intr-un muzeu din Boston este expusa o pictura datata ca fiind veche de trei mii de ani si care arata doi oameni cu trasaturi asiatice pe un singur trup, sub care sunt doi serpi incolaciti, ca doua vortexuri - doua spirale, si de jur-imprejur o catena desfasurata. Desenata acum trei mii de ani, inchipuiti-va! Cu ce seamana? Cu ADN-ul!
Este exact structura acidului dezoxiribonucleic. Acelasi lucru se poate vedea si pe o icoana romaneasca din lemn, descoperita in Ardeal, la biserica din Nadalbesti (acum icoana a disparut de acolo, s-a spus ca a fost mutata la o alta manastire, nu se stie unde).
E veche de 270 de ani si reprezinta o femeie insarcinata, incolacita de doi serpi diferiti, prinsa de maini intre doua sulite. M-am gandit ca asta inseamna ca avem fiecare, din momentul nasterii, un parcurs, o soarta, un destin, pe care-l putem schimba intre anumite limite.
Dar e izbitoare asemanarea intre aceasta icoana, pictura din Boston si reprezentarea ADN-ului. Si atunci, nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva, in cunoasterea noastra veche exista, totusi, si cunoastere stiintifica, care este transmisa prin initiatii care apar de-a lungul istoriei. Cum a fost Zamolxis, de exemplu, care era si mare preot, stia si medicina, si informatica, care a lasat urme pe pamantul nostru.
Si tot din zona noastra a pornit Asclepios, mare medic al antichitatii. Istoricul Ion Nania gaseste in Mozaceni, o veche asezare din fosta tara Vlasca, urmele unui cult milenar al sarpelui, intemeiat odata cu aparitia omului si a primei sale gandiri despre lumea inconjuratoare, prezent si in arta traco-getica (vezi coiful tracic de la Cotofeni).
Sarpele este, deopotriva, simbolul unei puteri subpamantene, al unui cult al fertilitatii, cat si al protectiei casei. "Zeul-sarpe" a reprezentat in copilaria omenirii reinvierea naturii din pamantul pe care-l stapanea, impreuna cu iarba si tot ce inverzea.
Pana astazi, poporul roman crede ca sarpele cunoaste iarba prin care se poate reinvia cel mort. Daniel Ruzo, un cercetator sud-american, a fost la noi in tara si a facut, in anii '60, documentarul "Si pietrele vorbesc".
El a filmat acea efigie mare, din zona Muntilor Ciucas, cu cele patru capete, purtand trasaturile celor patru rase, si cu sarpele dedesubtul lor. Se vede numai la data de 15 august, de la 10 kilometri distanta, daca cerul e senin. Cine a realizat aceasta megasculptura, in care sarpele simbolizeaza unitatea speciei Homo Sapiens?
Am mai vazut si simbolul sarpelui cu coada in gura, care apare frecvent si pe farfuriile de lut de la Horezu. Iata o scoarta taraneasca de la noi, infatisand o piramida, de-o parte si de alta cu doi oameni cu capul mare, ca niste extraterestri, pe marginea piramidei fiind o spirala, iar alaturi doi serpi. Ce a vrut sa reprezinte creatorul popular aici?
O serie de obiecte sculptate in lemn, de mesteri populari, arata prezenta dublei spirale, reprezentata de doi serpi incolaciti (pe coada lingurilor de lemn, a furcii de tors, veche de 150 de ani, pe care am fotografiat-o la Horezu).
Mai am fotografii ale sculpturilor si picturilor de pe altarele unor biserici foarte vechi de la noi, in care apare campul fundamental sub forma de spirala si sarpele cu coada in gura. Am vazut carje episcopale, care au doi serpi in spirala la varf.
- Ati gasit aceste reprezentari cu serpi si in afara lumii traditionale romanesti?
- Antropologul american Jeremy Narby s-a aplecat asupra cunostintelor samanilor si a aratat in cartea sa, "Sarpele cosmic", ca indienii din tribul desana, din Amazonia, cred ca adancitura dintre cele doua emisfere cerebrale a fost facuta la inceputurile timpului (mitic, sau embriologic) de doi serpi incolaciti, un sarpe de apa (anaconda) si unul stralucitor, colorat (boa curcubeu).
Exista, intr-adevar, ADN in celulele creierului, asa cum exista si in plante si in tot ce e viu, pentru ca molecula vietii, care contine informatia genetica, este aceeasi pentru toate speciile.
Cei doi serpi simbolizeaza pentru bastinasii amazonieni principiul feminin si cel masculin, pamantul si apa, mama si tatal, conceptul opozitiei binare ce trebuie infranta pentru a atinge constienta de sine si integrarea. In hieroglifele egiptene, sarpele inseamna miscarea eterna a vietii.
Reprezentarea unei serii intregi de zei creatori sub forma de sarpe cosmic descoperita la popoare din America de Sud, Australia, arhipelagul Pacific, din Antichitate pana in prezent, din Sumer, Egipt, Persia, India, Creta, Grecia, Scandinavia, arata ca se cunostea forta creatoare a vietii, ADN-ul.
Pentru reprezentarea lui se folosea simbolul sarpelui, al serpilor gemeni, al scarii rasucite, al franghiilor impletite, forme luate din natura, apropiate cu ceea ce initiatii vedeau a fi codul genetic.
ADN-ul este stapanul absolut al transformarilor, are forma unui sarpe dublu, care traieste in apa (fiecare molecula proteica dintr-o structura vie e inconjurata de mii de molecule de apa), apa sarata, au dovedit cercetatorii.
Toate celulele (animale, vegetale, bacteriene sau oricare alte celule vii) contin ADN, iar dubla elice de aminoacizi pluteste in apa sarata continuta de membrana celulei, apa care are o concentratie in sare asemanatoare cu cea a oceanului planetar.
Prima elice contine informatia genetica, a doua elice contine mecanismul de copiere a mesajului genetic pentru multiplicare, dar si un mecanism de reparare a "textului" din prima elice, atunci cand acesta este distrus.
Tot Mircea Eliade arata ca bosimanii din Australia cred ca aparitia vietii era opera unui sarpe-curcubeu, ale carui puteri erau condensate intr-un cristal de cuart.
In culturile populare, forma dublei elice este descrisa de samani ca o pereche de serpi gemeni, o funie impletita sau ca o scara in spirala, "simbol prezent in toate temele samanice de pe glob", dupa Mircea Eliade, cu ajutorul careia coboara zeii pe pamant si oamenii urca la cer.
Eliade chiar citeaza exemplul cu scara lui Iacob din Vechiul Testament, care viseaza scara care urca la cer, cu ingeri ai Domnului urcand si coborand pe ea. Eliade considera ca scara samanului este cea mai veche varianta de axa a lumii, "axis mundi", care leaga intre ele diversele niveluri ale cosmosului si apare in numeroase mituri ale genezei, sub forma unui arbore.
"Nu trebuie sa ne depasim timpul"
- Religiile crestina si iudaica propovaduiesc de mii de ani ca pacatul primordial a venit pe capul nostru tot din cauza sarpelui. Ce intelegeti dvs., ca om de stiinta, din reprezentarea biblica a primilor oameni, laolalta cu sarpele si pomul cunoasterii?
- Inteleg ca pacatul nu e ca Eva i-a dat lui Adam un mar din pomul cunoasterii, ci ca s-au grabit sa faca lucrul acesta. Dumnezeu ii si spune, de altfel, lui Adam: "Adame, Adame, prea repede ai vrut sa cunosti foarte multe lucruri deodata!"
Ceea ce inseamna ca nu trebuie sa ne depasim timpul nostru rezervat cunoasterii, ca aceasta ne este data "cu lingurita", pentru a ne fi de folos, altfel se intoarce impotriva noastra.
Exista un mers al timpului si nu trebuie sa o iei inaintea lui, inaintea generatiei si a epocii in care traiesti, altfel dezlantui haosul. Sarpele apare foarte des in cultura traditionala romaneasca, iar simbolul sau este controversat, datorita intelesului dat de crestinism, cum ca ar fi intruparea Diavolului.
Sarpele casei, in schimb, este un spirit bun, care sta ascuns si nu se arata decat foarte rar, iar cand casa se darama sau se transforma, sarpele trece la cea noua. Vechii daci aveau ca steag de lupta un sarpe cu cap de lup.
Stim ca suntem legati de universul in care traim prin mii de fire invizibile si ca tegumentul nostru, pielea, reprezinta o interfata. Cum si cand au cunoscut diversele civilizatii ce s-au succedat pe pamant aceste fire care intretin viata?
Aminoacizii care alcatuiesc codul nostru genetic, ADN-ul, au fost descoperiti in epoca moderna. Si totusi, in China erau cunoscuti si reprezentati in sistemul I-Qing, sub forma a doi serpi incolaciti in spirala, unul in jurul celuilalt: informatia si energia.
Nineta Crainici, bioterapeuta care vindeca cu sunete emise pe puncte de acupunctura, descrie intr-una din cartile sale mai multe statuete preistorice, gasite la noi in tara, pe care sunt reprezentate puncte de acupunctura, meridiane energetice si chakre.
In Romania, abia prin 1988, dr. Bacu a reusit sa introduca oxid de tetiu radioactiv intr-un punct de acupunctura, si in momentul acela sa se vada aceste cai energetice pe care le identificasera chinezii acum cateva mii de ani. O imagine a trupului uman, acoperit de insemnari, am gasit-o intr-un magazin de pietre semipretioase, pentru reclama, in Germania.
In afara marcarii chakrelor si a pietrelor semipretioase ce corespund fiecarui organ intern, sunt si semne care vorbesc despre relatia omului cu animalele, cu plantele, cu Cosmosul.
Pe pantece este incolacit un sarpe. Cine a cunoscut acest sistem de relatii? De cand cunoastem noi aminoacizii ca structura, si de cand ii cunosc chinezii antici?
- Care v-ati dori sa fie finalitatea acestor noi cercetari ale dvs., in ce ar trebui sa se concretizeze ele?
- In primul rand, intr-o schimbare de perceptie asupra culturii populare, vazuta pana acum ca o cultura "primitiva", in sensul degradant al cuvantului.
Ar trebui sa intelegem ca dincolo de tomurile de carti ramase de la inaintasi, care consemneaza cunoasterea omenirii, proprie fiecarei epoci, aceasta cultura orala este purtatoare a unei cunoasteri de nivel inalt stiintific, motiv pentru care ar trebui sa o vedem ca pe o comoara.
Gardienii ei au fost, de-a lungul timpului, oamenii simpli, legati de pamant, de natura, si care au facut din practicarea si transmiterea ei, generatie dupa generatie, insusi centrul vietii lor. Aceasta cultura e in pericol acum mai mult ca niciodata.
Multe popoare ale lumii au pierdut-o si incearca sa o reconstituie din "cioburi", noi o mai avem inca vie, dar pentru a o salva e nevoie de politici concrete, la nivel national, de salvgardare a ei printr-o "etnologie de urgenta", tradusa in campanii de nivelul celor intreprinse in satele romanesti de Dimitrie Gusti si echipele lui de cercetatori din toate domeniile in anii treizeci ai secolului trecut.
"Exista o lume pe care n-o vedem. Simturile ne dau o perceptie limitata a realitatii"
- Doamna Marioara Godeanu, ca biolog, ce ne-ati sfatui sa facem pentru a putea trai in echilibru cu natura?
- Cred ca oamenii trebuie sa-si schimbe complet atitudinea, sa aiba un comportament etic fata de ei insisi, fata de omenire, fata de natura. Stim noi cat de mare e? Cunoastem noi macar universul Pamantului? Cunoastem noi toate petele negre de pe harta lumii? Ce trebuie sa intelegem?
Ca exista o lume pe care noi n-o vedem, pentru ca simturile noastre ne dau o perceptie limitata a realitatii. Dar in care suntem integrati, pentru ca este chiar Universul. Trebuie sa invatam sa (ne) simtim chiar asa: integrati, sa depasim dimensiunea egoista, cum ca am fi altceva decat niste simple fiinte lasate de Creator pe Pamant, alaturi de multe alte fiinte.
Toate avem ceva comun de la creatorul nostru: ADN-ul! E necesara o noua educatie in comportamentul omului fata de natura. Ar trebui abordate cu mai multa seriozitate stiintele asa-numite "de granita", pentru ca ele fac parte din aceasta pregatire a mileniului trei.
Lumea poate zambeste auzind acestea, dar este adevarat ce va spun! Pentru ca se pune tot mai acut problema pregatirii individului, a modului sau de comportament in fata naturii, a reactiei oamenilor in fata catastrofelor naturale.
Intotdeauna am incercat sa ii initiez pe studentii mei in aceasta relatie armonioasa, intre om si natura. Orgoliosi cum suntem, consideram ca am ajuns la un stadiu evolutiv teribil, dar in realitate, ne apropiem de o limita, nu a cunoasterii, nu, ci a posibilitatilor noastre tehnice.
- Pentru ca va vom aniversa ziua nasterii chiar inainte de Pasti, va uram ca neobositul dvs. spirit iscoditor sa nu apuna niciodata, sa va conduca si de acum inainte spre noi si noi orizonturi de cunoastere.
Din care sa ne putem impartasi si noi, contemporanii dvs., ca sa putem asista impreuna la o "inviere" a ceea ce si revista noastra iubeste enorm: satul romanesc traditional, cultura si civilizatia sa.
CARTE DE VIZITA
Marioara Godeanu este membra a Academiei Oamenilor de Stiinta, profesor universitar la mai multe universitati din Bucuresti si din tara, iar ca cercetator stiintific de cel mai inalt grad la Centrul de Cercetari pentru Tehnologii Ecologice, a condus Laboratorul de Biosenzori si pe cel de Fenomene Energo-Informationale in Ecosisteme.
Este membra a mai multor societati stiintifice si profesionale din Romania si din strainatate, a publicat mai bine de 150 de lucrari stiintifice si a coordonat mai multe volume de lucrari ale unor simpozioane stiintifice.
Pentru cercetarile sale, in 1980, a obtinut premiul Academiei Romane, apoi Premiul Special al Organizatiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuala la Bruxelles, in 1992, si mai mult de 30 de medalii de aur la diferite saloane de inventica (Geneva, Budapesta, Jena, Nurnberg, Bruxelles, Iasi), 15 medalii de argint si 9 de bronz, premii nationale si internationale pentru inventiile brevetate, Ordinul pentru merit in grad de cavaler acordat de Presedintie (2002).
De asemenea, pentru filmele cu tematica de protectie a mediului (realizate la concurenta cu filmele lui Cousteau, dar cu mijloace mult mai modeste, cu studioul de film documentar "Alexandru Sahia", in perioada 1978-1995), a obtinut 4 premii internationale.
Intre cercetarile sale, cele mai importante sunt cele legate de activitatea plantelor, introducand in premiera sistemul de epurare a apelor uzate cu incarcare organica cu ajutorul plantelor acvatice (alge, cianobacterii) si facand demersurile necesare pentru construirea a 20 de statii pilot pentru implementarea de asemenea tehnologii (care au starnit chiar interesul specialistilor din strainatate - China, Germania, Grecia, Bulgaria etc.), dintre care cele mai senzationale au fost cele de tip piramida de la Pitesti (Arges) si de la UM 02210 Bucuresti.
In aceste piramide, Marioara Godeanu si grupul sau de cercetatori s-au ocupat nu numai de acvacultura organismelor vegetale, dar si de valorificarea lor in diferite produse utile (farmaceutice, cosmetice, alimentare, agricole).
Dar cele mai fascinante cercetari pentru domnia sa sunt cele legate de cunoasterea fenomenelor de granita dintre diferite stiinte, evidentierea efectului diferitelor forme geometrice asupra structurilor vii si nevii, imbunatatirea proceselor ecologice supuse impacturilor umane si cercetarile legate de protectia mediului si managementul ecologic.
Mugurii stau sa se sparga, florile caisilor coloreaza vazduhul in alb si roz, primavara exerseaza seductii la cel mai inalt nivel. Exista, totusi, o zona care nu poate fi abatuta: stiinta.
Lucrarea ei este atat de obsesiva, incat nici o primavara din lume nu-i poate abate pe cercetatori de la intrebarile lor. "De ce"-uri cu mult mai pasionante decat toate primaverile de pe pamant. Asa am vazut-o a fi si pe doamna Marioara Godeanu, prietena mai veche a revistei noastre, biolog si neobosit cercetator al domeniilor de granita dintre stiinte.
Domnia sa si colectivele de cercetatori pe care le-a condus au adus Romaniei cele mai multe medalii de aur la saloanele de inventica internationale din ultimii douazeci de ani.
Dincolo de insiruirea de titluri stiintifice si premii din palmaresul sau, prof. univ. dr. Marioara Godeanu este o doamna energica si fara stare, ca orice Taur care vrea sa se ia la tranta cu toate marile semne de intrebare ale Universului si sa le culce la pamant.
Chiar daca e la varsta pensionarii, dorinta de a-si depasi limitele cunoasterii ii motiveaza permanent cercetarile, astfel ca pe lista sa de preocupari se afla, in ultima vreme, si subiecte din domenii aparent fara legatura cu profesia sa, si anume - simbolurile culturii populare, conservate in traditie si in mitologie.
Un subiect provocator, in legatura cu care a sustinut in urma cu cateva luni o conferinta la sediul OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci), institutie care pune cu generozitate la dispozitie spatiul sau pentru intalnirile dintre membri ai comunitatilor stiintifice romanesti din toate domeniile, dornici de a gasi puncte de vedere comune asupra diverselor subiecte ce-i preocupa.
Din pacate, ecourile cercetarilor lor ajung rar la publicul larg, pentru ca nu sunt considerate atat de interesante incat sa ocupe prima pagina din presa romaneasca.
Un mare deschizator de drumuri:
Mircea Eliade
- Dupa ce v-ati lasat fascinata de efectul de piramida, comunicarea la plante, memoria apei si alte asemenea subiecte aparent ezoterice, acum cercetati ADN-ul, pe care il considerati un cod al vietii. Ce v-a indemnat sa-l studiati?
- Am ajuns la studiul ADN-ului plecand de la cercetarile mele asupra comunicarii la plante (lucruri despre care am vorbit in revista dvs., in primul meu interviu, in urma cu cativa ani), si ajungand in domenii proprii etnografiei si etnologiei. Iata, copacii isi dau de stire unul altuia, atunci cand un taietor de lemne intra in padure.
Si nu ca asta ar spune un vers dintr-un cantec popular, ci e o realitate demonstrata stiintific. La fel am vazut cum o planta tipa si sufera, atunci cand i se rupe o frunza, ori se bucura si creste mai frumoasa, atunci cand i se vorbeste sau i se pune muzica clasica armonioasa.
"Codru-i frate cu romanul" are mai mult inteles din aceasta perspectiva, ca si tot repertoriul de cantece si poezii populare legate de uniunea dintre om si natura.
Sa nu uitam ca batranele vindecatoare ale satului posteau si se rugau inainte de a merge, in zori, pe roua, sa culeaga plantele de leac, rugandu-se lor ca unor "surate", ca sa se lase rupte din radacina si sa le fie de folos celor aflati in suferinta.
Reprezentarea chakrelor si a relatiei om - Univers
�
Biologia moleculara aduce dovezi ca viziunea asupra lumii oferita din perspectiva sa, ca stiinta, coincide cu cea infatisata de culturile traditionale, provenita din decriptarea simbolurilor continute in artefactele artei "primitive" si din mitologia popoarelor lumii, ca izvor de cunoastere.
Care este nivelul de cunoastere stiintifica ascuns in simbolurile culturii populare? Prin anii cincizeci ai secolului trecut, unul din marile nume ale antropologiei, Claude Levi-Strauss, il "reabilita" pe vindecatorul-saman din cultura populara - din "schizofrenic", cum era vazut de confratii sai, reprezentanti ai vechii scoli de antropologie - in "creator psihanalist al ordinii".
Tot in anii aceia, romanul Mircea Eliade, profesor de istorie a religiilor, publica revolutionara sa lucrare "Samanismul si tehnicile arhaice ale extazului", ramasa pana astazi singura incercare de sinteza globala a subiectului.
Fara sa aiba experienta terenului, Eliade a observat ca toti acesti vindecatori populari isi induceau starea de transa (cu ajutorul unor plante halucinogene, ca in America de Sud, sau cu ajutorul sunetelor de o anumita vibratie, batand o toba, ca in Siberia), pe parcursul careia vorbeau o limba secreta, in care erau initiati de spirite, in a caror lume ajungeau pe o scara de funie rasucita in spirala, o franghie dubla, o coarda de vita de vie contorsionata, ori ceva asemanator, care lega cerul de pamant.
Toti considerau ca spiritele venite din ceruri creasera si guvernau viata pe pamant. Acuzat initial de confratii sai de "misticism ascuns" si invidiat ca nu si-a murdarit ghetele de noroi pe terenul de cercetare, a fost, totusi, acceptat ca fiind primul care a inteles, inaintea antropologilor, ca trebuie sa iei in serios practicile ritualice si de vindecare din culturile populare, sa consemnezi, ca etnolog si antropolog, cu mare atentie detaliile actiunilor lor, precum si explicatiile din perspectiva lor, ca membri ai acestor comunitati.
Apare aici si o conditie etica a vindecatorului: puterile ce-i sunt date nu-i sunt spre folosul propriu, ci spre binele tuturor. Aceasta comunicare intre fiintele vii, fie ele plante, animale sau oameni, se petrece prin ceea ce fizicianul Traian Stanciulescu a numit "emisie de biofotoni", iar aceasta emisie este proprie ADN-ului, aflat in celulele oricarei forme vii.
La putina vreme dupa Eliade, la sfarsitul anilor '50, James Watson si Francis Crick descopereau dubla spirala a ADN-ului, codul vietii.
La inceputul anilor '90, marile companii farmaceutice si medicale au inceput, in sfarsit, sa vorbeasca despre drepturile intelectuale ale indigenilor, pe baza cunostintelor carora mai mult de 75 la suta din farmacopeea moderna reconstituia remediile folosite de societatile traditionale.
Iarba sarpelui, care invie mortii
- In calatoriile dvs. de documentare ati strans o suma de imagini fotografice de exceptie. Ce va spun ele, acum, cand le priviti adunate in album?
Pictura veche de 3000 de ani dintr-un muzeu din Boston, infatisand un barbat si o femeie incolaciti de dubla spirala ADN
�
- Aparatul de fotografiat m-a insotit pretutindeni, de la piramidele din Egipt, la manastirile vechi si bisericile de lemn, casele taranesti ori muzeele de etnografie pe care le-am vizitat in Romania sau in strainatate, in cabinetele de anticariat ori la bibliotecile pe unde am cautat noi surse de informatie.
Iata, intr-un muzeu din Boston este expusa o pictura datata ca fiind veche de trei mii de ani si care arata doi oameni cu trasaturi asiatice pe un singur trup, sub care sunt doi serpi incolaciti, ca doua vortexuri - doua spirale, si de jur-imprejur o catena desfasurata. Desenata acum trei mii de ani, inchipuiti-va! Cu ce seamana? Cu ADN-ul!
Este exact structura acidului dezoxiribonucleic. Acelasi lucru se poate vedea si pe o icoana romaneasca din lemn, descoperita in Ardeal, la biserica din Nadalbesti (acum icoana a disparut de acolo, s-a spus ca a fost mutata la o alta manastire, nu se stie unde).
E veche de 270 de ani si reprezinta o femeie insarcinata, incolacita de doi serpi diferiti, prinsa de maini intre doua sulite. M-am gandit ca asta inseamna ca avem fiecare, din momentul nasterii, un parcurs, o soarta, un destin, pe care-l putem schimba intre anumite limite.
Dar e izbitoare asemanarea intre aceasta icoana, pictura din Boston si reprezentarea ADN-ului. Si atunci, nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva, in cunoasterea noastra veche exista, totusi, si cunoastere stiintifica, care este transmisa prin initiatii care apar de-a lungul istoriei. Cum a fost Zamolxis, de exemplu, care era si mare preot, stia si medicina, si informatica, care a lasat urme pe pamantul nostru.
Si tot din zona noastra a pornit Asclepios, mare medic al antichitatii. Istoricul Ion Nania gaseste in Mozaceni, o veche asezare din fosta tara Vlasca, urmele unui cult milenar al sarpelui, intemeiat odata cu aparitia omului si a primei sale gandiri despre lumea inconjuratoare, prezent si in arta traco-getica (vezi coiful tracic de la Cotofeni).
Sarpele este, deopotriva, simbolul unei puteri subpamantene, al unui cult al fertilitatii, cat si al protectiei casei. "Zeul-sarpe" a reprezentat in copilaria omenirii reinvierea naturii din pamantul pe care-l stapanea, impreuna cu iarba si tot ce inverzea.
Pana astazi, poporul roman crede ca sarpele cunoaste iarba prin care se poate reinvia cel mort. Daniel Ruzo, un cercetator sud-american, a fost la noi in tara si a facut, in anii '60, documentarul "Si pietrele vorbesc".
Icoana de la Nadalbesti, infatisand o femeie insarcinata incolacita de sarpele-ADN
�
Am mai vazut si simbolul sarpelui cu coada in gura, care apare frecvent si pe farfuriile de lut de la Horezu. Iata o scoarta taraneasca de la noi, infatisand o piramida, de-o parte si de alta cu doi oameni cu capul mare, ca niste extraterestri, pe marginea piramidei fiind o spirala, iar alaturi doi serpi. Ce a vrut sa reprezinte creatorul popular aici?
O serie de obiecte sculptate in lemn, de mesteri populari, arata prezenta dublei spirale, reprezentata de doi serpi incolaciti (pe coada lingurilor de lemn, a furcii de tors, veche de 150 de ani, pe care am fotografiat-o la Horezu).
Mai am fotografii ale sculpturilor si picturilor de pe altarele unor biserici foarte vechi de la noi, in care apare campul fundamental sub forma de spirala si sarpele cu coada in gura. Am vazut carje episcopale, care au doi serpi in spirala la varf.
- Ati gasit aceste reprezentari cu serpi si in afara lumii traditionale romanesti?
- Antropologul american Jeremy Narby s-a aplecat asupra cunostintelor samanilor si a aratat in cartea sa, "Sarpele cosmic", ca indienii din tribul desana, din Amazonia, cred ca adancitura dintre cele doua emisfere cerebrale a fost facuta la inceputurile timpului (mitic, sau embriologic) de doi serpi incolaciti, un sarpe de apa (anaconda) si unul stralucitor, colorat (boa curcubeu).
Exista, intr-adevar, ADN in celulele creierului, asa cum exista si in plante si in tot ce e viu, pentru ca molecula vietii, care contine informatia genetica, este aceeasi pentru toate speciile.
Cei doi serpi simbolizeaza pentru bastinasii amazonieni principiul feminin si cel masculin, pamantul si apa, mama si tatal, conceptul opozitiei binare ce trebuie infranta pentru a atinge constienta de sine si integrarea. In hieroglifele egiptene, sarpele inseamna miscarea eterna a vietii.
Bratara dacica sub forma de sarpe-spirala
�
Pentru reprezentarea lui se folosea simbolul sarpelui, al serpilor gemeni, al scarii rasucite, al franghiilor impletite, forme luate din natura, apropiate cu ceea ce initiatii vedeau a fi codul genetic.
ADN-ul este stapanul absolut al transformarilor, are forma unui sarpe dublu, care traieste in apa (fiecare molecula proteica dintr-o structura vie e inconjurata de mii de molecule de apa), apa sarata, au dovedit cercetatorii.
Toate celulele (animale, vegetale, bacteriene sau oricare alte celule vii) contin ADN, iar dubla elice de aminoacizi pluteste in apa sarata continuta de membrana celulei, apa care are o concentratie in sare asemanatoare cu cea a oceanului planetar.
Prima elice contine informatia genetica, a doua elice contine mecanismul de copiere a mesajului genetic pentru multiplicare, dar si un mecanism de reparare a "textului" din prima elice, atunci cand acesta este distrus.
Tot Mircea Eliade arata ca bosimanii din Australia cred ca aparitia vietii era opera unui sarpe-curcubeu, ale carui puteri erau condensate intr-un cristal de cuart.
In culturile populare, forma dublei elice este descrisa de samani ca o pereche de serpi gemeni, o funie impletita sau ca o scara in spirala, "simbol prezent in toate temele samanice de pe glob", dupa Mircea Eliade, cu ajutorul careia coboara zeii pe pamant si oamenii urca la cer.
Eliade chiar citeaza exemplul cu scara lui Iacob din Vechiul Testament, care viseaza scara care urca la cer, cu ingeri ai Domnului urcand si coborand pe ea. Eliade considera ca scara samanului este cea mai veche varianta de axa a lumii, "axis mundi", care leaga intre ele diversele niveluri ale cosmosului si apare in numeroase mituri ale genezei, sub forma unui arbore.
"Nu trebuie sa ne depasim timpul"
- Religiile crestina si iudaica propovaduiesc de mii de ani ca pacatul primordial a venit pe capul nostru tot din cauza sarpelui. Ce intelegeti dvs., ca om de stiinta, din reprezentarea biblica a primilor oameni, laolalta cu sarpele si pomul cunoasterii?
Motive ornamentale de spirala dubla pe portile maramuresene
�
- Inteleg ca pacatul nu e ca Eva i-a dat lui Adam un mar din pomul cunoasterii, ci ca s-au grabit sa faca lucrul acesta. Dumnezeu ii si spune, de altfel, lui Adam: "Adame, Adame, prea repede ai vrut sa cunosti foarte multe lucruri deodata!"
Ceea ce inseamna ca nu trebuie sa ne depasim timpul nostru rezervat cunoasterii, ca aceasta ne este data "cu lingurita", pentru a ne fi de folos, altfel se intoarce impotriva noastra.
Exista un mers al timpului si nu trebuie sa o iei inaintea lui, inaintea generatiei si a epocii in care traiesti, altfel dezlantui haosul. Sarpele apare foarte des in cultura traditionala romaneasca, iar simbolul sau este controversat, datorita intelesului dat de crestinism, cum ca ar fi intruparea Diavolului.
Sarpele casei, in schimb, este un spirit bun, care sta ascuns si nu se arata decat foarte rar, iar cand casa se darama sau se transforma, sarpele trece la cea noua. Vechii daci aveau ca steag de lupta un sarpe cu cap de lup.
Stim ca suntem legati de universul in care traim prin mii de fire invizibile si ca tegumentul nostru, pielea, reprezinta o interfata. Cum si cand au cunoscut diversele civilizatii ce s-au succedat pe pamant aceste fire care intretin viata?
Aminoacizii care alcatuiesc codul nostru genetic, ADN-ul, au fost descoperiti in epoca moderna. Si totusi, in China erau cunoscuti si reprezentati in sistemul I-Qing, sub forma a doi serpi incolaciti in spirala, unul in jurul celuilalt: informatia si energia.
Nineta Crainici, bioterapeuta care vindeca cu sunete emise pe puncte de acupunctura, descrie intr-una din cartile sale mai multe statuete preistorice, gasite la noi in tara, pe care sunt reprezentate puncte de acupunctura, meridiane energetice si chakre.
In Romania, abia prin 1988, dr. Bacu a reusit sa introduca oxid de tetiu radioactiv intr-un punct de acupunctura, si in momentul acela sa se vada aceste cai energetice pe care le identificasera chinezii acum cateva mii de ani. O imagine a trupului uman, acoperit de insemnari, am gasit-o intr-un magazin de pietre semipretioase, pentru reclama, in Germania.
In afara marcarii chakrelor si a pietrelor semipretioase ce corespund fiecarui organ intern, sunt si semne care vorbesc despre relatia omului cu animalele, cu plantele, cu Cosmosul.
Pe pantece este incolacit un sarpe. Cine a cunoscut acest sistem de relatii? De cand cunoastem noi aminoacizii ca structura, si de cand ii cunosc chinezii antici?
- Care v-ati dori sa fie finalitatea acestor noi cercetari ale dvs., in ce ar trebui sa se concretizeze ele?
- In primul rand, intr-o schimbare de perceptie asupra culturii populare, vazuta pana acum ca o cultura "primitiva", in sensul degradant al cuvantului.
Ar trebui sa intelegem ca dincolo de tomurile de carti ramase de la inaintasi, care consemneaza cunoasterea omenirii, proprie fiecarei epoci, aceasta cultura orala este purtatoare a unei cunoasteri de nivel inalt stiintific, motiv pentru care ar trebui sa o vedem ca pe o comoara.
Gardienii ei au fost, de-a lungul timpului, oamenii simpli, legati de pamant, de natura, si care au facut din practicarea si transmiterea ei, generatie dupa generatie, insusi centrul vietii lor. Aceasta cultura e in pericol acum mai mult ca niciodata.
Multe popoare ale lumii au pierdut-o si incearca sa o reconstituie din "cioburi", noi o mai avem inca vie, dar pentru a o salva e nevoie de politici concrete, la nivel national, de salvgardare a ei printr-o "etnologie de urgenta", tradusa in campanii de nivelul celor intreprinse in satele romanesti de Dimitrie Gusti si echipele lui de cercetatori din toate domeniile in anii treizeci ai secolului trecut.
"Exista o lume pe care n-o vedem. Simturile ne dau o perceptie limitata a realitatii"
- Doamna Marioara Godeanu, ca biolog, ce ne-ati sfatui sa facem pentru a putea trai in echilibru cu natura?
Cozi de linguri de lemn cu motivul sarpelui
�
- Cred ca oamenii trebuie sa-si schimbe complet atitudinea, sa aiba un comportament etic fata de ei insisi, fata de omenire, fata de natura. Stim noi cat de mare e? Cunoastem noi macar universul Pamantului? Cunoastem noi toate petele negre de pe harta lumii? Ce trebuie sa intelegem?
Ca exista o lume pe care noi n-o vedem, pentru ca simturile noastre ne dau o perceptie limitata a realitatii. Dar in care suntem integrati, pentru ca este chiar Universul. Trebuie sa invatam sa (ne) simtim chiar asa: integrati, sa depasim dimensiunea egoista, cum ca am fi altceva decat niste simple fiinte lasate de Creator pe Pamant, alaturi de multe alte fiinte.
Toate avem ceva comun de la creatorul nostru: ADN-ul! E necesara o noua educatie in comportamentul omului fata de natura. Ar trebui abordate cu mai multa seriozitate stiintele asa-numite "de granita", pentru ca ele fac parte din aceasta pregatire a mileniului trei.
Lumea poate zambeste auzind acestea, dar este adevarat ce va spun! Pentru ca se pune tot mai acut problema pregatirii individului, a modului sau de comportament in fata naturii, a reactiei oamenilor in fata catastrofelor naturale.
Ceramica de Horezu cu motivul sarpelui
�
- Pentru ca va vom aniversa ziua nasterii chiar inainte de Pasti, va uram ca neobositul dvs. spirit iscoditor sa nu apuna niciodata, sa va conduca si de acum inainte spre noi si noi orizonturi de cunoastere.
Din care sa ne putem impartasi si noi, contemporanii dvs., ca sa putem asista impreuna la o "inviere" a ceea ce si revista noastra iubeste enorm: satul romanesc traditional, cultura si civilizatia sa.
CARTE DE VIZITA
Marioara Godeanu este membra a Academiei Oamenilor de Stiinta, profesor universitar la mai multe universitati din Bucuresti si din tara, iar ca cercetator stiintific de cel mai inalt grad la Centrul de Cercetari pentru Tehnologii Ecologice, a condus Laboratorul de Biosenzori si pe cel de Fenomene Energo-Informationale in Ecosisteme.
Este membra a mai multor societati stiintifice si profesionale din Romania si din strainatate, a publicat mai bine de 150 de lucrari stiintifice si a coordonat mai multe volume de lucrari ale unor simpozioane stiintifice.
Pentru cercetarile sale, in 1980, a obtinut premiul Academiei Romane, apoi Premiul Special al Organizatiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuala la Bruxelles, in 1992, si mai mult de 30 de medalii de aur la diferite saloane de inventica (Geneva, Budapesta, Jena, Nurnberg, Bruxelles, Iasi), 15 medalii de argint si 9 de bronz, premii nationale si internationale pentru inventiile brevetate, Ordinul pentru merit in grad de cavaler acordat de Presedintie (2002).
De asemenea, pentru filmele cu tematica de protectie a mediului (realizate la concurenta cu filmele lui Cousteau, dar cu mijloace mult mai modeste, cu studioul de film documentar "Alexandru Sahia", in perioada 1978-1995), a obtinut 4 premii internationale.
Intre cercetarile sale, cele mai importante sunt cele legate de activitatea plantelor, introducand in premiera sistemul de epurare a apelor uzate cu incarcare organica cu ajutorul plantelor acvatice (alge, cianobacterii) si facand demersurile necesare pentru construirea a 20 de statii pilot pentru implementarea de asemenea tehnologii (care au starnit chiar interesul specialistilor din strainatate - China, Germania, Grecia, Bulgaria etc.), dintre care cele mai senzationale au fost cele de tip piramida de la Pitesti (Arges) si de la UM 02210 Bucuresti.
In aceste piramide, Marioara Godeanu si grupul sau de cercetatori s-au ocupat nu numai de acvacultura organismelor vegetale, dar si de valorificarea lor in diferite produse utile (farmaceutice, cosmetice, alimentare, agricole).
Dar cele mai fascinante cercetari pentru domnia sa sunt cele legate de cunoasterea fenomenelor de granita dintre diferite stiinte, evidentierea efectului diferitelor forme geometrice asupra structurilor vii si nevii, imbunatatirea proceselor ecologice supuse impacturilor umane si cercetarile legate de protectia mediului si managementul ecologic.
Crucea de leac si povestile Dadei Anica
Dada Anica are mai bine de 90 de ani si nu sufera de nici o boala. Ii e ciuda, doar, ca oamenii nu o mai iau in serios cand spune ca ar vrea si ea sa mearga la sapat porumbul sau la pescuit in baltile dintre Borcea si Dunare, asa cum facea in tinerete:
"Pe vremea mea, injunghiam campurile, nu alta!" - spune privind cu tristete pe fereastra blocului urias din Capitala, unde locuieste acum, la o nepoata.
Dada Anica s-a nascut in satul de langa Crucea de leac, la Roseti, si a fost botezata de un cioban ardelean care iernase cu turma in satul lor. De cand s-a pomenit copila, DadaAnica isi aminteste ca in fiecare an, de ziua Izvorului Tamaduirii, tot satul, in par, si oameni veniti de aiurea, umpleau campul din jurul Crucii de leac, cautand tamaduirea trupului si a sufletului.
Mai tarziu, Dada Anica s-a maritat, a facut copii si in cele din urma a parasit satul aflat intre Campia Baraganului si duhul apelor Dunarii, si a plecat (dupa ce comunistii au luat pamanturile taranilor) sa-si caute de lucru tocmai in nordul tarii, in Bucovina.
Unul din fratii sai, tractorist la Ias-ul din sat, a fost pus de activistii comunisti sa scoata Crucea de leac din locul ei. Au legat-o cu lanturi si au tras-o, si dintr-o parte, si din alta, dar n-au reusit, oricat s-a opintit masina.
Cand a vazut asa, fratele Dadei Anica s-a dat jos de pe tractor, si-a scos basca, si-a facut cruce si a zis ca el nu poate sa faca asa un pacat. Si crucea a ramas mai departe acolo, singura, pe marginea drumului.
Crucea de leac e unul din reperele existentei Dadei Anica, dar, in mintea sa, ca in a oricarui om de la tara, datele calendarului religios se amesteca cu cele ale calendarului popular, astfel ca orice poveste despre cele sfinte spusa de Dada Anica contine, invariabil, si un descantec sau o practica magica pagana.
"Era crucea in camp liber, pe un damb, pe marginea drumului. Din vechime, se pomeneste crucea acolo. La inceput, lumea nu stia de puterea ei lecuitoare. Babele din sat povesteau ca pe un drumet l-a prins noaptea pe camp si a dormit la adapostul crucii.
Si in vis i-a aparut un om imbracat in straie albe si cu o lumina mare in jurul lui, de buna seama vreun sfant, si i-a spus ca cine va avea credinta si se va ruga la crucea aceea si se va unge cu mirul care izvoraste din piatra crucii, se va tamadui de orice boala, trupeasca sau sufleteasca.
Si omul acela era bolnav si cand s-a sculat, dimineata, nici o durere nu mai avea. Si pe urma s-a aflat de puterea crucii si a inceput lumea sa vie. Ne duceam acolo, si copii, si oameni mari, in fiecare an, de Izvorul Tamaduirii, in prima vineri de dupa Pasti.
Mama ne dadea camasi albe, curate, din borangic, flori si lumanari si mergeam acolo de cu seara si stateam toata noaptea si vegheam si ne rugam langa cruce. Si venea lumea, cu cardurile, din toata tara si toata noaptea, spre ziua de Izvorul Tamaduirii, statea lumea acolo in rugaciune, toata noaptea.
Si care avea vreo boala in trup sau avea pe Necuratul, om sau animal, sau care avea farmece facute, dimineata se ungea cu mirul de pe cruce - ca izvora de pe ea ca niste brobonele mici de roua, iar oamenii puneau pe bratele crucii candele si pahare cu ulei, care ardeau toata noaptea - si se ungeau si cu uleiul acela, ca se facea mir sfant peste noapte.
Si am vazut odata o fata, ca de 16 ani: trei femei se cazneau sa o lipeasca de cruce si ea amarnic se mai zbatea si tipa si racnea asa cu glas gros, parca grohaia, zicea ca nu vrea la cruce. Aceea avea pe Necuratul in ea! Altadata, am vazut un baiat ca de 20 de ani, am aflat ca era venit tocmai de prin partile Craiovei, si noi, deh, ca si copiii, ne zgaiam la el, ca era tare frumos si ne intrebam de ce-o fi venit el acolo.
Si la 12 noaptea, cand au cantat cocosii de miezul noptii, baiatul acela a cazut din picioare, ca bolovanul, si a inceput sa se zbata si sa faca spume la gura. Si toata lumea s-a rugat pentru el, si parintii lui l-au uns cu mir, si dimineata a plecat pe picioarele lui, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Am aflat apoi ca parintii au venit si au facut danii drept multumire pentru vindecarea baiatului.
Multi veneau sa multumeasca pentru vindecarea bolilor ce le-avusesera. Spunea mama mea, care a fost doftoroaia satului, cum se face, de Izvorul Tamaduirii, un mestesug pentru dezlegarea farmecelor si a bolilor, cu rotitele de la "carucioara ielelor".
Mama mea a vazut carucioara ielelor. Intr-o seara, tarziu, de frica tatei, care venise beat acasa, mama s-a ascuns in cotlon, ca era rece, de-acuma, pana ce tata s-ar fi astamparat si ar fi adormit. Cotlonul era o vatra de caramizi puse in mijlocul tindei, peste care se punea ceaunul in care fierbea mancarea.
Deasupra cotlonului era un cos urias, ca o hota, care se ingusta pe masura ce urca spre acoperis. Asa ca mama, ascunsa acolo, vedea pe horn cerul cu stelele. Si, cum sta ea acolo si se uita, a auzit un cantec subtirel si neasemuit de frumos. Cand, ce crezi? Pe marnea hornului a vazut trei zane mici, ca niste papusi, asa, de-un cot de inalte, care cantau si se roteau intr-o hora, plutind, fara sa atinga cosul.
Femeile batrane din sat spuneau ca acelea sunt ielele si vin in noptile cu luna plina si se rotesc pe deasupra acoperisurilor caselor, cantand asa de frumos, ca un cor de ingeri. Si cine le aude, primeste un dar lecuitor: o rotita de la carucioara ielelor.
Si cand mama s-a dezmeticit din cantecele acelea ce-o fermecasera, s-a pomenit ca ii cade in poala, pe horn, o rotita de lemn, ceva mai mare ca o moneda de 100 de lei, bombata pe ambele parti. Aceea era o rotita de la carucioara ielelor si cine mai avea in sat asemenea rotite, puneau patru la un loc, intr-un vas cu apa neinceputa, si le lasau noaptea la lumina stelelor, in noaptea dinspre ziua Izvorului Tamaduirii.
Si a doua zi dimineata, scoteau rotitele, isi lua fiecare inapoi rotita lui, si se spalau animalele si oamenii bolnavi, sau care aveau farmece, cu apa aceea, si ei se vindecau. Iar mama mea a zis ca n-a mai auzit niciodata asa cantece frumoase cum cantau ielele acelea."
In mod ciudat, pe masura ce imbatraneste si mai mult, Dadei Anica amintirile din copilarie ii vin mai navalnic si cu tot mai multa claritate, mai clare chiar decat cele ce s-au intamplat cu doar 20 sau 30 de ani in urma.
Daca ai avea timp s-o asculti, ti-ar povesti ore intregi, fara sa se opreasca, despre nazbatiile ei din copilarie, despre lumea fascinanta dintre baltile Dunarii si Baragan, despre oamenii din satul sau.
Chiar daca trupul slab si uscat n-o mai asculta ca in tinerete, cu ochii albastri si iscoditori tot cata sa prinda firul vremii, convinsa fiind ca va trece de suta de ani, asa cum au facut si bunicele si strabunicele sale.
Bucatarie taraneasca
Feluri care tin de cald si de foame
Supa plugarului
Ingrediente (pentru 6 portii): 350 g costita afumata, 1 ceapa mare, 2 catei de usturoi, 500 g varza alba, 375 g cartofi, 2,5 l apa fiarta cu concentrat de supa de vita, 1 felie de dovleac, 250 g rosii proaspete sau rosii cojite (conserva), 100 g fidea, 4 linguri de bulion, sare, piper macinat, 3 fire de patrunjel, 50 g telemea.
Mod de preparare: Se taie costita in feliute. Se curata ceapa si usturoiul si se toaca marunt. Se curata varza si se taie fasii cam de 1 cm. Se curata cartofii de coaja si se taie in sferturi.
Cand legumele sunt inmuiate, se toarna supa din concentrat de vita si se lasa sa fiarba la un loc cu legumele, fara capac, vreme de 15 minute. Separat, se oparesc rosiile, se curata de pielite si de seminte si se taie marunt. Se pune fideaua in supa si se lasa sa fiarba cam 10 minute.
Se pun rosiile taiate si bulionul, si se lasa sa dea un clocot. Se gusta supa de sare si de piper, se presara patrunjel tocat si branza rasa. Se mananca cu paine prajita si frecata cu usturoi.
Hategane cu chimen sau rozmarin
Ingrediente: 1 cubulet de drojdie proaspata, 500 g faina, 1/2 lingurita zahar, 1 1/2 lingurita sare grunjoasa, faina pentru tabla de framantat, 60 ml untdelemn de masline (sau altul fin), 1 lingura de seminte de chimen sau o ramurica de rozmarin.
Mod de preparare: Se dizolva drojdia in 200 ml apa calduta. Se amesteca faina, zaharul si o lingurita de sare intr-o ulcea. Se adauga drojdia si apa in care s-a inmuiat si se amesteca totul pana se obtine un aluat uniform. Se pune intr-un loc cald, acoperit cu un stergar, vreme de patru ore.
Se unge planseta cu faina si se framanta viguros aluatul, apoi se imparte in opt si se intinde cu sucitorul in forma de placintute. Se unge o tava de copt si se pun placintele in ea. Se apasa cu degetul din loc in loc placintutele, si in gropite se picura untdelemn.
Se presara cu sarea ramasa, amestecata cu ace de rozmarin sau cu seminte de chimen usor pisate. Se lasa 20 de minute sa se odihneasca in tava, apoi se baga in cuptorul incins si se lasa sa se coaca pana se rumenesc (cam 30 de minute). Sunt grozave la bere sau langa orice fel de salata.
Mancarica de fasole cu carnati afumati (sau cabanos)
Ingrediente (pentru 4-6 portii): 500 g fasole alba uscata, 1 ramurica de rozmarin, sare, 500 g rosii cojite (conserva), 3 catei de usturoi, 5 linguri de untdelemn, 4 fire de salvie uscata, piper negru, o bucata de carnat afumat sau cabanos taiat bucati (se poate pune si salam de vara, taiat in felii subtiri).
Mod de preparare: Se pune fasolea la inmuiat in apa rece, cu o seara inainte. A doua zi se schimba apa veche si se pune la fiert cu 1 l de apa curata, firul de rozmarin si o jumatate de lingura de sare. Se fierbe o ora si jumatate, la foc mic. Se strecoara fasolea.
Daca rosiile sunt proaspete, se oparesc, se curata de pielita si se taie in sferturi mici; daca sunt rosii intregi, cojite, din conserva, se taie in functie de marimea lor (de obicei, sunt lunguiete si mici). Se curata usturoiul si se taie felii. Se incinge untdelemnul intr-o cratita mare.
Se calesc in el usturoiul si frunzele maruntite de salvie (se gasesc la Plafar). Se adauga rosiile si se calesc scurt. Se adauga fasolea boabe scursa, se sareaza, se pipereaza, se amesteca bine cu rosiile. Se serveste impreuna cu bucatile de carnat, de cabanos sau cu feliile de salam prajite scurt in foarte putin untdelemn. Cui ii place, poate sa adauge deasupra putin otet.
Conopida saseasca la cuptor
Ingrediente: 500 g conopida, 2 cepe, 1 catel de usturoi, 1 lingura de untdelemn, 500 g sunculita afumata, sare, piper macinat, 200 g smantana, 2 oua, 100 g emental (sau alt cascaval).
Mod de preparare: Se curata conopida, se spala si se fierbe cam 8 minute in apa sarata. Se strecoara si se lasa sa se scurga in sita, apoi se pune intr-un vas rezistent la foc. Se curata ceapa si usturoiul si se toaca marunt. Se incinge untdelemnul intr-o tigaie, se pun la calit ceapa si usturoiul, pana devin sticloase.
Se adauga sunculita taiata in feliute, se lasa putin sa-si lase grasimea, apoi se toarna totul peste conopida din vas. Se sareaza, se pipereaza. Se amesteca smantana cu ouale si cascavalul si se toarna peste legume. Se coace la cuptor cca 20 de minute, pana ce compozitia se rumeneste frumos.
Snitel ca la Santana
Ingrediente (pentru 4 portii):8 snitele subtiri de porc, 2 linguri de untdelemn, sare, piper proaspat macinat, 50 ml vin rosu sec, 1-2 linguri de capere (facultativ), 1-2 lamai.
Mod de preparare: Se bat inainte snitelele usor cu ciocanul de lemn, apoi se prajesc in ulei, pe fiecare parte, cam 1-2 minute. Se condimenteaza cu sare si piper. Se adauga vinul si caperele, lamaia taiata felii subtiri, si se lasa sa dea un clocot. Se serveste cu salata de cartofi sau mamaliga.
Dulciuri pentru Craciun
Valurile de zapezi care se astern peste noi ne amintesc ca se apropie sarbatorile iernii. In rastimpul ce ne desparte de Mos Craciun, in acest coltisor de revista va mirosi tot timpul a vanilie si a cozonac
.Prajitura cu nuca si ciocolata
Ingrediente (pentru 6 persoane): 100 g miez de nuca, 100 g ciocolata amara, 80 g zahar, 4 oua, 20 g unt, coaja de portocala confiata (fiarta cu zahar), 1/2 ceasca de cafea tare, 1 praf de sare.
Mod de preparare:
Se dau nucile prin masina de macinat nuci sau printr-o rasnita manuala. Se taie coaja de portocala zaharisita in feliute subtiri (in comert se gasesc plicuri cu fructe confiate: lamai, portocale etc.).
Se sparg ouale, separandu-se albusurile de galbenusuri. Amestecati galbenusurile cu zaharul pana ce se dizolva complet, bateti albusurile spuma, cu praful de sare.
Separat, topiti pe aburi ciocolata rupta bucati, pusa in acelasi vas, cu cafeaua. Incorporati progresiv, amestecand intruna, ciocolata topita in spuma de galbenusuri cu zahar. Cand preparatul e omogen, introduceti usor, fara sa amestecati, si spuma de albus.
Presarati deasupra bucatelele de portocala zaharisita. Ungeti o forma de prajituri cu grasime, apoi puneti in ea hartie de pergament, unsa si ea pe ambele parti. Varsati compozitia inauntru. Bagati prajitura in cuptorul bine incalzit dinainte si lasati-o sa se coaca 30 de minute (incercati-o daca e gata cu un pai).
Scoateti prajitura din forma si lasati-o sa se raceasca pe un gratar. (Timp de preparare: 25 de minute. Timp de coacere: 35 de minute)
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
