CONGRESUL KABBALAH VA FI IN ROMANIA-23-25 IULIE 2010

Read More

Zodiile după gromovnic

Cine n-a auzit despre horoscoape? Lista este lungă şi include tot felul de zodiace: chinezesc, arboricol, aztec, alături de cel clasic, căruia, mai nou, i se spune şi european...

Mai sînt nişte preziceri de care oamenii zilelor noastre au uitat. Cele din gromovnic, o carte populară cu caracter astrologic care dezvăluie soarta omului şi starea viitoare a timpului prin interpretarea tunetelor şi fulgerelor. "De va tuna în zodia Leului, între oamenii mari va fi moarte, iar printre grîne va fi stricăciune. Iarna va fi mare şi ploioasă şi cei mai înţelepţi vor avea pagubă. Iarna de va tuna sau va fulgera spre miazăzi, atunci ploi vor fi multe şi va fi foamete: văile şi pîraiele se vor umple de apă şi marea se va turbura".

Gromovnicul are tot 12 zodii, cîte una pentru fiecare lună.

Luna lui gerar (ianuarie) – zodia Ţapului

Potrivit gromovnicului, cine se va naşte sub această zodie va fi dulce la vorbă, lungăreţ la obraz şi rumen. Frumos la căutătură, muncitor, viclean, lacom, gînditor, tăcut, iubitor de avuţie, mînios. Va fi om cu căutătura îndreptată la pămînt, cu nasul lat şi cărnos, tare în genunchi şi care lesne se va îmbolnăvi. Va avea un semn în piept sau într-un genunchi ori pe obraz şi va fi înalt. Multe va făgădui şi puţin va da. Născocitor de pricini, mîhnit la faţă, nepăsător, nu aşa bun la negustorii după cum vrea să se arate, făţarnic şi îndemînatic la fapte rele.

Luna lui făurar (februarie) – zodia Udătorului

Cine se va naşte în această lună va fi minunat la obraz, vorbitor şi binepovăţuitor. Va fi blînd la vorbă, la trup drept, dar una va vorbi şi alta va face. Va fi cuminte, smerit, milostiv, credincios, gînditor la lucruri mari şi norocos. Îi va rămîne mare moştenire de la rudenii. Frumos la trup, blînd, cu mintea înaltă şi bun chivernisitor. Copilul de parte bărbătească va fi iubitor de învăţături, se va însura tînăr, iar după 30 de ani va petrece o viaţă mai bună şi mai fericită. Copila va fi veselă şi va trebuie să se ferească de apă, iar de bărbatul cel dintîi se va lipsi. Cei născuţi în această zodie vor fi gînditori, iubitori de învăţătură, care le va aduce bogăţie.

Luna lui mărţişor (martie) – zodia Peştilor

Cine se naşte sub acest semn al Peştilor nu va fi nici mare, nici mic, va fi scurt la grumaz, minunat la faţă, frumos la statură, drept, bun, plănuitor. Este mîndru şi îndrăzneţ, plecat către învăţătură. Va avea un semn la mînă sau la faţă, mare la chip, voinic şi viclean. Pe nimeni nu va crede, se va lăuda cu învăţătura, din ţara lui va călători şi de la străini multă bogaţie va cîştiga. Copilele ce se vor naşte în această zodie vor fi mînioase şi iubitoare de pricini, înşelătoare, iubite de oameni. De bărbatul cel dintîi se vor despărţi şi se vor însoţi cu altul, care li se va părea mai bun.

Luna lui prier (aprilie) – zodia Berbecului

Cei născuţi în această lună vor fi buni, sîrguitori, dar ciudaţi la făptură, lungăreţi la obraz, mînioşi, vorbitori de rău asupra altora, nestatornici, îndrăzneţi. Vor fi bogaţi şi cinstea curînd o vor pierde, dar curînd o vor dobîndi. Cu oamenii cei buni nu se unesc, sînt arţăgoşi, biruitori la război, gata mereu de certuri şi bătăi. Mulţi născuţi în această zodie jură lesne pe numele lui Dumnezeu şi al părinţilor, fără a se gîndi la cele ce vor urma.

Luna lui florar (mai) – zodia Taurului

Pruncii ce se vor naşte în această lună vor fi vrednici a semăna holde şi a chivernisi casa. Iubitori de jocuri, buni, îndrăzneţi, iubitori de adînci învăţături, veseli şi iubitori de muzică. Cuvioşi, la statură înalţi şi la faţă curaţi, cu ochii frumoşi, deschişi la minte. Cînd vor ajunge la anii cei desăvîrşiţi, se vor îmbogăţi, se vor pleca mai mult la chipul cel duhovnicesc. Vor căuta să aibă tot vorbe bune, dar nu vor mulţumi pe oameni cu faptele cele bune. Vor fi tăcuţi şi tainici. Pe nimeni nu vor asculta ce i-ar învăţa şi ar dori să fie lăudaţi de toţi. Vor fi sîngeroşi şi foarte supărăcioşi, iar mînia le va aduce mari pagube.

Luna lui cireşar (iunie) – zodia Gemenilor

Cel născut sub semnul Gemenilor va avea o fire nestatornică, va fi dornic de învăţătura lucrurilor celor adînci şi cu pricepere la toate. Va fi om glumeţ, va face multe şi lungi călătorii, va fi îndrăzneţ la vorbă, dar rău la minte. Mulţi născuţi sub această zodie ajung domni mari. Această zodie este de mijloc, face pe om ţiitor de minte, dar nu e bogat.

Luna lui cuptor (iulie) – zodia Cancerului

Cine se va naşte în această zodie va fi priceput de mari înţelegeri, iubitor de fapte bune, iar de meşteşuguri urîtor. Nu va iubi mîncarea şi multă băutură, va fi iute la mînie, înţelept, mîndru şi îndrăzneţ. Va trăi mulţumit cu ceea ce are şi va fi mai mult sărac. Va suferi multe boli, va fi pizmaş şi nu va băga în seamă dreptatea. Omul născut în această zodie se va veseli mai mult în lucruri slabe. Îi place somnul, e credincios, dar lesne se va îmbolnăvi.

Luna lui gustar (august) – zodia Leului

Copilul născut în această zodie este frumos şi cărnos, cu ochii mari, iubit de mai-marii lui, puţini la număr ca dînsul. Aplecat la buna rînduială, la adevăr şi dreptate, cu bună înţelegere în viaţa sa. Părinţii nu-l vor iubi, de alţii va fi căutat şi îngrijit, iar faptele lui nu vor aduce mulţumirea unora. Va avea mare mînie, va fi om vrednic şi va face lucrurile sale spornice, va avea mari norociri şi vrednicii. Va fi bun povăţuitor pentru alţii şi lucrător de multe lucruri bune, deştept, fără de nici un rău. Îi va plăcea mult dreptatea, cinstea şi mîndria şi va fi om voinic.

Luna lui răpciune (septembrie) – zodia Fecioarei

Omul ce se va naşte în zodia Fecioarei are firea nestatornică, are pricepere la învăţături adînci şi la toate lucrurile şi meşteşugurile, dar mai ales la aritmetică, adică la socoteli cu numere, şi la lucruri de cancelarie. Cu mult noroc, va fi bun de fire, cinstit şi va vorbi minunat. Oamenii străini vor ţine mai mult la dînsul decît ai săi. Va avea dragoste mare la haine scumpe, va ajunge om mare. E om ţiitor de minte, drăgălaş peste fire, înclinat spre trebile sufleteşti şi norocos.

Luna lui brumărel (octombrie) – zodia Cumpenei

Cine se va naşte sub acest semn al Cumpenei va fi om de treabă, frumos, curat, iubitor de dreptate, grăitor de adevăr, dacă obiceiurile cele rele nu-i vor schimba firea. Milostiv, cu bunăcuviinţă, vesel şi iubitor de muzică. Va fi curat la faţă, cu ochi frumoşi, statură de mijloc, cînd tăcut, cînd prea vorbitor. Cu inima deschisă, sîngeros, iute la mînie, dar îndată se întoarce şi îi pare rău de vorbele sale rostite la iuţeală. Mînia lui îi aduce mare pagubă. Va trăi cinstit, va fi adesea şi mîndru şi va fi iubitor de înţelepciune. Oamenii nu vor prea îndrăzni a-i face vreun rău pe faţă, dar în spate va avea mulţi duşmani.

Luna lui brumar (noiembrie) – zodia Scorpiei

Cel născut în zodia Scorpiei va fi mînios, ucigător, vărsător de sînge, fără de ruşine, înşelător, mincinos, vorbitor de rău, nestatornic. Va fi viclean şi iubitor de argint. Va gîndi pururea la armă şi va fi biruitor. Lucrător la toate, gata în tot ceasul la certuri şi bătăi foarte rele. Iute la sînge, roşu la faţă şi cu părul aspru, în tot ceasul gîndeşte de rău să sfătuiască pe alţii şi să clevetească pe vecinii săi. N-are astîmpăr în a face rău. Toate le vrea să fie cum vrea el şi în nimenea nu se va încrede. Cu muierile lor va trăi necontenit în ceartă şi în bătăi. Cu toate acestea vor avea şi oarecare nărav bun.

Luna lui undrea (decembrie) – zodia Arcaşului

Copilul ce se va naşte sub acest semn al Arcaşului va fi cu minte bună şi cu socotinţă, înţelept, cucernic, drept, smerit, milostiv, norocos, sfătuitor bun, bine va grăi. De răul altuia nu se va bucura. Frumos la stat, cu ochi negri, va fi tare în umeri, iar părul îl va avea neted. Va fi vesel, blînd, bun la minte, cu chiverniseală. Va suferi de durere de cap şi de junghiuri, va avea semn la piept sau în frunte.

Read More

Visul parintelui Serafim

Muntele Athos - jertfa unei vieti

Parintele Serafim este cel mai in varsta calugar de la Manastirea Dervent. De fapt, este singurul calugar batran intre ceilalti treizeci de vietuitori ai lacasului monahal: frati tineri, vanjosi, cu trupuri de pescari si plete smolite, cu ochi mustratori, inrositi de canoane si de puterea duhului sfant. Maruntel, cu nelipsitii ochelari sprijiniti pe varful nasului si schiopatand putin de un picior, parintele Serafim este picatura de duiosie a locului.

Cu un zambet care nu i se sterge vreodata de pe obraz, misuna prin toate cotloanele mana

stirii, purtand cu el o aura de lumina. Anul acesta a implinit 73 de ani. In cele patru zile cat am fost gazduit la Dervent, nu l-am vazut macar o singura data incruntat, iar cand vorbeste, vorbele curg cu atata blandete si intelepciune, incat iti vine parca sa-l strangi in brate pe batranul acela frumos si sa-ti spui in gand ca, indata ce vei fi terminat de vorbit cu el, te vei intoarce in lume mai bun.

De fapt, parintele Serafim seamana cu marele monah de la Techirghiol, Arsenie Papacioc. Mai tarziu, voi afla ca parintele Papacioc i-a fost intotdeauna povatuitor si duhovnic, astfel ca ucenicul a imprumutat trasaturile, vorba, chiar si delicatele gesturi ale marelui pastor de suflete, de la malul marii.

Desi este la Dervent doar de trei ani, calugarii tineri il iubesc si il respecta ca pe un stramos al manastirii. De cate ori rugaciunea si munca le lasa un ragaz, ei intra in chilia lui ca sa auda povestea zbuciumatei sale vieti, o poveste palpitanta, plina de neprevazut si intorsaturi. O poveste despre Muntele Sfant, pe care ascultand-o, au senzatia ca ajung aievea acolo, la manastirile cu ziduri de piatra si turlele pline de clopote si de cruci.

Muntele verde de pe peretele de chirpici

Parintele Serafim imi face semn sa ne asezam. Sedem intr-o veranda plina de flori, ingalbenita de un asfintit dulce.

"Cand aveam vreo cinci ani, am visat pentru prima oara, cateva nopti la rand, Sfantul Munte", incepe el, cu voce soptita. "Intocmai acelasi vis. Un munte acoperit de schituri si, cum ma apropiam de el, ma trezeam..."

Nascut in apropierea manastirii Dervent, la Ostrovu de Jos, in tinuturile sarace ale Dobrogei, parintele isi aminteste perfect infatisarea casei lui parintesti, in care, pe un zid scorojit de chirpici, se aflau doua tablouri asezate in rame de lemn. De la aceste doua tablouri a pornit totul.

"Erau asa, mari, unul infatisand partea de apus, celalalt - rasaritul Athosului. Muntele era conic, colorat frumos cu verde si auriu, iar pe el erau insemnate toate manastirile, fiecare cu numele ei, cu cifre, ca pe o harta. Mi-aduc aminte ca stateam intins pe o laita, uitandu-ma toata ziua la tablourile astea

Abia asteptam sa apuna soarele, sa vin cu oile acasa si sa privesc iarasi litografiile. Ii intrebam pe parinti unde se afla muntele acesta, si ei imi raspundeau de fiecare data la fel... Cadea noaptea si il visam din nou. Si tot privind tablourile acelea, intr-o zi m-am gandit: ce-ar fi sa ma duc acolo?

Zis si facut. Era foametea aceea mare din "48. Noi eram saraci... ma bucuram la un colt de paine. S-a intamplat deodata: intr-o amiaza, m-am ridicat de la masa si am luat-o pe drum, spre granita. Am mers mai mult de o suta de kilometri pe jos, descult, prin praf. Niciodata nu mi-a trecut prin minte sa ma razgandesc sau sa ma opresc. Eram ca vrajit.

La 20 de ani, nici nu stiam prea bine ce sunt granitele dintre tari. Ce eram eu? Doar un cioban amarat, habar n-aveam de vami si pasapoarte. Inaintea mea: granicerii - niste soldati nervosi. Inapoia mea se sapa la Canalul Dunare - Marea Neagra. Sa trec? Sa nu trec? M-am culcat in niste trestii, zicandu-mi ca noaptea imi va fi sfetnic bun.

A doua zi, m-am trezit pe la pranz. Ridic capul, la granita vanzoleala mare, camioane, masini, strigate. M-am uitat dincolo, spre Bulgaria, stiam ca toti cei care sunt prinsi trecand granita sunt dusi sa munceasca la Canal. Si mi-am spus ca nu ma mai duc. Dar gandul meu a ramas tot acolo, la Muntele Sfant..."

Balamucul

Vorbele parintelui Serafim te tin cu sufletul la gura, ca un basm. Rar am simtit o asemenea placere de a asculta un om. Spusele lui sunt simple, nemestesugite, primitive chiar, si parca nici n-ar fi cuvinte ci deosebite trairi, stropi de intelepciune curgand intr-un adevarat dialog al monahului cu sine insusi. Marturiseste ca nu are nici cele patru clase primare, ca nu este un vorbitor prea iscusit, dar nu-i prea pasa de asta. Este mai mult un graitor cu sufletul.

"Cand m-am intors din armata, am vrut sa plec iarasi, dar nu s-a putut. Asa ca m-am dus in zone mai bogate, la Hunedoara, m-am angajat zugrav, gandind c-o sa pot strange bani de plecare, pentru pasaport, aprobari, poate-o fi nevoie. Dar cand am vazut ca nici cu bani nu se poate pleca, am zis ca alta cale nu este decat manastirea. Si m-am dus la Secu.

Sa vedeti: a doua zi, dupa ce-am ajuns in manastire, intru in trapeza si dau iarasi de tablourile acelea doua, din copilarie.Timp de un an de zile, in fiecare noapte, mi-am facut planuri, harti in chilie, iar intr-o alta amiaza, m-am hotarat: voi trece granita , direct pe sosea, in ziua mare. Schitele mele erau simple: de la vama Negru Voda - direct la Salonic, iar de la Salonic la Sfantul Munte.
Imi repetam in gand ca, daca Dumnezeu intr-adevar vrea sa ma ajute, granicerii nu ma vor opri.

Am plecat pe jos. Cand am ajuns la granita, era cat pe ce sa trec dincolo, cand un maior striga in urma mea: <Unde te duci?>. <La Athos>, zic eu, luand-o voiniceste tot inainte. Si maiorul incepe sa rada in hohote. Ma intreaba: >. Am raspuns ca n-am. Mi-au luat hartile, documentele, m-au dus la Constanta si m-au bagat intr-o inchisoare, unde am stat doua saptamani.

Intre timp, a venit nimeni altul decat seful Securitatii pe judet, care, dupa ce mi-a pus vreo doua intrebari, l-a pufnit rasul si pe el. Granicerii mi-au spus ca ma asteapta 15 ani de inchisoare, e trecere ilegala de frontiera, n-au ce sa-mi faca."
Ei, abia din clipa aceea, parintelui Serafim nu i-a mai pasat de nimic. Timp de doua saptamani a cazut in tacere, fara sa scoata macar un singur cuvant. Daca n-a putut sa ajunga la Muntele Athos, nu mai avea nimic de pierdut. Tineretea aproape trecuse. Anul acela implinea 43 de ani.

Povestea continua pe un ton indiferent, aproape zeflemitor. Ca sa-l scape de inchisoare, l-au internat imediat la un spital de nebuni in Bucuresti si acolo a fost tinut un an de zile. "Stateam in salon, la Spitalul Balaceanca, chiar doctorii imi spuneau: <Tu nu ai nimic>. Dar m-au <tratat> ei cu niste medicamente din Franta, incat intr-adevar ziceam ca ma zapacesc la cap, ziceam ca mor de-acuma, visam cele mai mari nazbatii, ma bantuiau ispitele.

Asa ca am facut greva foamei. N-am mancat aproape trei saptamani.Atunci a sarit un nebun pe mine - mai tarziu am aflat ca nu era nebun, era introdus in spital de Securitate -, mi-a tras un pumn in piept si a racnit la mineVazandu-l cat e de pornit, m-am apucat sa mananc iarasi." Parintele rade din tot sufletul. "Ce era sa fac? Sa ma omoare nebunii aia?

Dupa un an de zile, un medic a intrat in salon. M-a intrebat: >. <Da>, am raspuns. Atunci mi-au dat voie sa ma intorc la Secu. Dar nici la manastire nu-mi gaseam linistea. Prea multi incepusera sa ma intrebe - asa, mai mult in batjocura - cum e cu plecarea, daca nu m-au impuscat la vama, cum e la balamuc... Ma saturasem. Mi-am spus ca daca nici calugarii n-au intelepciune sa ma lase in pace, trebuie sa ma intorc in lume."

Proorocirile parintelui Elefterie

Parintele Serafim a plecat de la Secu, in acelasi fel in care a luat toate marile lui hotarari. S-a angajat la o intreprindere, aproape de Navodari, locuind in chirie, vreme de peste 20 de ani, la fiul unui frate de-al sau. A trait la fel ca un calugar, pazindu-si inima de rataciri, pastrandu-si curatenia launtrica si trupeasca, spovedindu-se in continuare la parintele Arsenie Papacioc, refuzand sa se casatoreasca vreodata.

La Manastirea Secu, avusese sansa de a-l cunoaste pe viitorul staret si ctitor al Derventului, marele taumaturg si vindecator, monahul Elefterie Mihail, care ani de-a randul l-a tratat de o boala de oase. Astazi, parintele Serafim Vasile e singurul dintre monahii Derventului care l-a cunoscut pe vestitul staret.
"Chiar inainte de a parasi manastirea Secu, parintele Elefterie mi-a spus: <Tu o sa mori la Dervent>. Si astazi imi suna in urechi vorbele lui de atunci, caci mi-a fost ca un proroc. Va dati seama? Cu 11 ani inainte de a veni aici, mi-a spus c-o sa mor la Dervent. Apoi, mi-a spus: >. Era vazator cu duhul, stia c-o sa se reintoarca, c-o sa moara in Derventul lui iubit."

Povestea continua pe fagasul ei firesc si, cateodata, aproape ii intuiesti sfarsitul. In 1996, dupa moartea fratelui sau, nepotul acela l-a zvarlit in strada. "Mi-am dat seama ca numai datorita lui tata-sau ma tinea el in gazda. Imediat dupa inmormantare, mi-a spus: <Pleaca>. Nu m-am intristat. Mi-am spus ca de-acuma m-oi intoarce si eu la manastire. Dar la ce manastire sa ma duc? Nu stiam.

Duhovnicul de la Techirghiol mi-a spus: > si atunci mi-am amintit si de prorocirea parintelui Elefterie, c-o sa mor in manastire, aproape de casa. Si de trei ani de zile imi astept aici moartea, in liniste, si sunt mai fericit decat oricand."

Sfarsit de vis si de poveste

Parca mi-ar fi simtit intrebarea: "Si, totusi, parinte Serafim, pana la urma ati fost vreodata la muntele Athos?". A raspuns imediat. "Anul trecut, cand nici nu ma gandeam, m-am pomenit asa, ca-mi spune parintele staret Andrei: >. Pe moment, am simtit cum se pravaleste cerul pe mine. Aproape ca uitasem de Muntele Sfant, aproape ca nu mai visam la nimic. Am zis, asa, aproape mecanic: >.
Si in februarie, anul acesta, am fost la Sfantul Munte pentru prima si ultima data."

"Si cum era, parinte, Muntele Athos? Era ca in tablourile acelea din copilarie?"
O clipa a stat pe ganduri, muncindu-si amintirile, apoi a raspuns:
"Era... aproape la fel. Totusi, eu am fost acolo iarna si nu mai era chiar ca in tablou. Pe tablou era vara, era verde, era frumos. Iarna e la fel, doar ca asa, putin mai trist".

"Daca vi s-ar oferi acum ocazia, ati vrea sa mai mergeti inca o data acolo, parinte Serafim?" "Nu, nu m-as mai duce. La Sfantul Munte trebuie sa pleci tanar, altfel te prapadesti. Sfantul Munte este facut pentru cei tineri."

Bogdan Lupescu

Read More

Pestera Ialomitei

postat de Cristina Petrescu

Cum in weekend a plouat mocaneste pe la munte, ne-am refugiat nu la caldura si uscat, ci in... pestera. Pestera Ialomita, mai precis, aflata aproape de Valea Horoabelor, sub muntele Batrana, in Bucegi, la doi pasi de cabana Padina si de hotel Pestera.

La intrarea in pestera se afla Manastirea Pestera Ialomitei, cu istorie veche, datand de pe vremea lui Mihnea cel Rau, care se zice ca s-a retras odata acolo in timpul unei invazii turcesti. Tot el a fost ctitorul primei bisericute de la gura pesterii, pe la inceputul secolului 16.

Se spune ca acolo a locuit acum vreo 200 de ani si un sihastru, a carui singura companie era un urs. Manastirea a fost distrusa de multe ori, mai ales de foc, iar actuala constructie e relativ noua, restaurata (cea din 1901 a mai ars intre timp) si terminata in 1996 si tot atunci sfintita cu hramul Apostolilor Petru si Pavel. Mai multe detalii despre arhitectura si picturile manastirii gasiti aici. Putin mai departe de gura pesterii se afla si cladirea unde turistii se pot caza, contra cost.



Am platit suma modesta (6 lei) pentru biletul de intrare (modesta pentru ca din ea se plateste intretinerea pesterii si reprezinta si metoda de subzistenta a calugarilor de la manastire), apoi, inainte sa intram, am ascultat si cateva istorii spuse mucalit de parintele "de la lumanari":

- turiste simandicoase sau cu genunchii mai subrezi se plang adesea de intrarea in pestera, reprosandu-le calugarilor ca n-au inaltat-o, sa se poata merge in picioare (dupa grota Mihnea Voda urmeaza o galerie joasa, prin care trebuie sa faci plecaciuni ca sa inaintezi)
- o intrebare frecventa referitor la pestera este "si cum ati sapat-o?"
- la iesire se confisca bucati de pestera, pentru ca turistii romani ies cu bratul plin de pietroaie... "amintire" - de altfel rar poti vedea in pestera vreo stalactita intreaga. Din cauza asta parintele de la intrare si-a promis sa raspunda la intrebarea de mai sus cu povestea ca de fapt au sapat-o turistii stricatori, ca niste cartite.
- intr-o zi a vazut iesind din pestera un grup de excursionisti plini de noroi... despre care ar fi jurat ca nu intrasera acolo in aceeasi zi. Apropo, programul de vizitare e 9-17, dar aparent poti innopta pe acolo daca ai echipamentul potrivit.



Pestera se deschide cu grota Mihnea Voda, apoi bolta se strange in pasajul prin care mergi smerit si aplecat, care dupa vreo 15-20 de metri se deschide in grota Decebal, care comunica cu cea a Sfintei Maria. Ca in Ciresarii, drumul "pogoara si urca la fel, apoi drept duce", pe trepte inguste, umede si alunecoase, abrupte peste grote intunecoase, prin galerii stramte sau prin saloane largi-largi, ca niste catedrale.




Drumul te mai duce prin Grota Ursilor (unde se pare ca au fost descoperite niste schelete de ursuleti ai cavernelor), la Raspantie sau Galeria Apelor, ca sa se termine magistral in muzica apelor care se varsa in Altar. Aici e capatul zonei vizitabile in siguranta si fara echipament (400m lungime, diferenta de nivel 60m), dar pestera continua. Ne-am strivit putin printre peretii de deasupra Paraului Pesterii, dar ne-am dat seama ca fara cizme de cauciuc sau costume de neopren nu e cazul sa ne aventuram mai departe.
mai multe informatii "tehnice" despre pestera gasesti aici

Starea pesterii

Podetele si scarile de lemn sunt in stare buna, unele evident inlocuite foarte recent; reflectoarele sunt pe alocuri cam putine sau fara becuri, n-ar strica ceva mai multa lumina in saloanele inalte; gasesti, din pacate, si gunoi, dar nu prea mult - o sticla sparta ici-colo, un muc de tigara, desi la intrare scrie clar ca nu ai voie sa fumezi; turistii... adica colegii de "traseu" nu ti-i poti alege, asa ca se poate intampla sa intre grupuri mari si guralive ca un stol de gasculite. Lasa-i sa treaca, cu ciripeala si blitzurile lor si vezi pestera in liniste.

Cum ajungi acolo (cateva variante de traseu)

1. Din Sinaia - cota 2000 - traseu de creasta - Babele - (telecabina) - pestera - atentie, ultima telecabina Babe-Pestera de pe anul asta a urcat sambata trecuta, pe 3 octombrie, iar prima din anul viitor va functiona abia spre vara (lipsa de clienti).
2. Din Sinaia - cota 2000 - coborat spre lacul Bolboci - cabana Bolboci - cabana Padina - Pestera
3*. Din Sinaia - cabana Cuibul Dorului - Dichiu - lac & cabana Bolboci - Padina - Pestera
4. Din Busteni - (telecabina) - Babele - (telecabina) - Pestera
5*. Din Targoviste - Moroeni - Pestera (drum forestier cam prost - 29 km)

*traseele 3 si 5 merg facute cu masina cu garda mai sus

Unde stai

La cabana Padina - 15 lei patul (la camera de 6 paturi); ciorba 3,5 lei, berea idem, un fel principal 7-9 lei.
La cabana Diana
Cu cortul - nerecomandabil, e zona cu ursuleti
La hotel Pestera - camera dubla 200-240 de lei, piscina, restaurant, sala de conferinte... si urs:



Citeste si: De la 2000 la Pestera via Omu care se intalneste cu Ursu

vezi mai multe fotografii din pestera:

Read More

Palatul Cantacuzino, ruina rococo de la Floresti

Postat de Cristina Petrescu in Metropotam la soare

Daca n-ai ce face intr-o sambata, cand nu ai nici chef (sau bani) de mare si nici timp sa ajungi la munte, poti face o plimbare de cateva ore spre Campina, sa vezi palatul Cantacuzino de la Floresti.

Dupa ce treci de motelul Paralela 45 de dupa Ploiesti, o faci la stanga la prima intersectie spre satul Floresti si mergi pana la iesirea din sat, unde pe stanga o sa vezi o plantatie electrica impresionanta, iar pe dreapta se vad printre case ruinele palatului.

Din sosea si chiar mergand pe ulita de la intrare nici nu banuiesti ce palat sta ca frumoasa din padurea adormita, neterminat si in ruine, decor doar pentru vreun pictorial de revista de moda sau pentru vreo sesiune ad hoc de foto nud.



Grigore Cantacuzino, Nababul, boier foarte bogat (si foarte zgarcit, se zice), fost prim ministru de doua ori pe vremea lui Carol I, a investit multi bani in constructii fabuloase: Palatul Cantacuzino din Bucuresti, azi Muzeul George Enescu, de pe Calea Victoriei, Castelul Cantacuzino (Zamora) de la Busteni si Micul Trianon de la Floresti, pe care nu a apucat sa il vada terminat, murind in 1913 de pneumonie.

Se spunea despre Cantacuzino ca era atat de bogat ca ar fi putut sa paveze curtile palatelor sale cu bani de aur, si uitandu-te la cele trei constructii de mai sus, intr-adevar Nababul nu precupetea gologani si mana de lucru.

Palatul de la Floresti a fost construit dupa planurile arhitectului Ioan D. Berindey, autor si al Palatului din Bucuresti, de pe Calea Victoriei. Trebuia sa fie o copie in mic a palatului Trianon de la Versailles si Cantacuzino il construia pentru nepoata sa, Alice.




Se zice ca in planurile palatului erau 365 de camere, cate una pentru fiecare zi a anului, sali de bal, piscina, teren de echitatie si gradini. Inceput in 1907, a fost partial terminat in 1914, dupa moartea lui Cantacuzino, apoi, in 1940, cand era aproape terminat, a venit peste el razboiul si a fost parasit, descoperit cu deliciu si incantare de nemti, apoi pradat si devastat de hoti si, in cele din urma, si de rusi si de localnici, cum se intampla dupa orice razboi (mai ales daca ne amintim ce soarta au avut bogatiile din casele lui Ceausescu, dupa Revolutie). Pe vremea comunistilor se pare ca acolo se mutase chiar sediul CAP-ului din zona.




Azi din micul Trianon au ramas in picioare doar zidurile exterioare, placate cu calcar de Albesti, iar inauntru sunt mormane de moloz, pamant si gunoaie. Uitandu-te prin sparturi inauntru, nu vezi totusi spatiu pentru 365 de incaperi. Peretii ameninta sa se prabuseasca si, in loc sa fie consolidati, se scrie pe ei "pericol de prabusire", "nu intrati". Avertismentul pare totusi legitim, toata constructia e cam subreda, mai ales ca nu mai are deloc acoperis. Poti sa o admiri suficient si din afara, de pe domeniul vast din jur, si el intr-o trista paragina, haladuit de caini, vagabonzi si... oi. Iar in weekend, de ocazionalul turist care ori se uita cu mirare la frumoasa ruina, ori o pune de-un gratar.

In zona domeniului se mai afla un sanatoriu TBC, o bisericuta cu picturi de Tattarescu si, chiar la intrare, un turnulet care seamana foarte mult cu Turnul Chindiei de la Targoviste. Am vrut sa admiram de sus palatul, insa dupa vreo 15 pasi pe scara interioara a turnului vine o gaura lunga, in locul unde s-au prabusit niste trepte - aceeasi paragina si ruina domneste peste tot in curtea lui Cantacuzino de la Floresti.

Mai multe fotografii in galerie



Surse istorie:
Micul Trianon de la Floresti
Conservatorul milionar
Palatul Cantacuzino de la Floresti, Prahova
Oameni care au fost. Nababul.

Read More

DE LA MINE DE LA TARA...IAR

CastelulIuliei Hasdeu
In dialog cu fiica pierduta

Pe unul dintre dealurile Campinei, taiat in doua de o strada serpuitoare, marginita de pomi, printre case frumoase si ingrijite, de adevarati gospodari, se ridica o constructie bizara, menita sa atraga privirile oricui. Este castelul Iuliei Hasdeu, construit de marele carturar Bogdan Petriceicu Hasdeu, dupa moartea fiicei sale.

In 1893, putinii vecini ai proprietatii Hasdeu se uitau probabil cu uimire la cantitatile de piatra, ciment si fier, mult prea mari pentru o casa obisnuita la vremea aceea in Campina. Un barbat imbatranit inainte de vreme, imbracat in negru, cu o barba stufoasa, albita in mare parte, supraveghea indeaproape ridicarea constructiei. Se stia despre el ca este un domn invatat de la Bucuresti si ca existenta lui si a sotiei sale fusesera crunt zguduite prin moartea unicei lor copile, pe nume Iulia.

Trei ani mai tarziu, era terminata cladirea - o constructie bizara, cu turle si cu creneluri, cu o usa masiva din fier, care parca fereca taine de nepatruns. Castelul parea din alta lume si pustiu, in ciuda semnelor de viata din laturile curtii: o ghetarie invelita cu scanduri, un grajd de lemn si doua cotete de gaini, o magazie, niste butuci de vita-de-voie in spatele lor...

Abia un an mai tarziu, dupa ce Academia Romana l-a anuntat pe marele istoric si filolog B.P. Hasdeu ca renunta la intentia de a edita dictionarul Etymologicum Magnum Romaniae, gigantica sa opera de o viata, savantul se retrage aici, la castelul din Campina. Parasit de toti, poate si dintr-o insingurare voita, va sta aici pana la moarte, in lungi convorbiri cu spiritul fiicei sale.

In minuscula sala de muzica a castelului exista o fotografie: Hasdeu lungit in pat, privind absent catre nicaieri, cu spatele sprijinit de perne si cu o carte deschisa in mana dreapta. Sa fie un moment de reflectie surprins de aparatul de fotografiat? Notita dintr-un colt al fotografiei este lamuritoare: Cartea o tinea de forma, Hasdeu abia mai putea vorbi.
Data: 19 august, dimineata. Sase zile mai tarziu, pe 25 august, tot dimineata, Hasdeu se stingea din viata, purtand in ultima clipire a ochilor sai speranta intalnirii in lumea de dincolo cu fiica sa, Iulia.

O adolescenta geniala

Iulia Hasdeu... Nu exista roman care sa nu cunoasca legenda tesuta in jurul acestei fiinte exceptionale, disparuta la doar 19 ani! La doi ani si jumatate, stia sa citeasca, la patru ani scria, la cinci ani compunea primele poezii, la opt ani isi dadea examenele pentru cursul primar. Cunostea deja franceza, germana si engleza. La 11 ani termina gimnaziul Sf. Sava, apoi intra la Conservator. La 12 ani, in urma unui conflict intre parintii sai, pleaca cu mama sa la Paris. Dar tatal vegheaza asupra ei.

Despartiti de distanta, tata si fiica sunt apropiati prin scrisori. Tatal isi indeamna fiica sa studieze asiduu. Iulia, in 1886, se inscrie la Facultatea de Litere din Paris, fara sa fie intimidata de faima Sorbonei. La doar 17 ani, romanca geniala straluceste in rigiditatea aulica a Sorbonei. Bodgan Petriceicu Hasdeu este mandru, plin de orgoliu pentru inteligenta fiicei lui.

Bucuria, insa, va fi de scurta durata. Doi ani mai tarziu, Iulia este cuprinsa de primele semne ale unei boli necrutatoare: ftizia. Pe 8 ianuarie 1888 ii scrie tatalui ei:
"De cateva zile sunt bolnava destul de grav. Da, sunt bolnava, nu te-ndoiesti, nu-i asa? Ceva ma apasa in piept si-mi face extrem de rau, ma doare spatele. Am o tuse seaca, care ma desira si ma sufoca, in unele momente. Nu ies, nu cant la pian, iau siropuri si ma trezesc la ora sase in loc de patru, asa cum faceam de obicei. Iar timpul, aici, e groaznic. Atata vreme cat aerul e imbibat de umiditate, nu pot sa sper vreo imbunatatire a starii mele, care, trebuie sa recunosc, e penibila."

Cu greu, din cuvintele retinute de pudoare, Iulia isi marturiseste suferintele.
Calatoriile grabnice in sudul Frantei, in Italia si Elvetia, in goana dupa soare si dupa aerul care sa priasca plamanilor ei hipersensibilizati, sunt zadarnice. In vara anului 1888, Hasdeu, disperat, isi aduce fiica bolnava in tara, mai intai la Bucuresti, apoi la Agapia. Dar Iulia sufera de un rau ireversibil.

In luna august, nefericitul tata pleaca repede in Moldova pentru a-si aduce fiica acasa. In jurnalul sau - marturie a zbuciumului unui parinte in pragul disperarii - Hasdeu noteaza:
"M-am sculat din pat si am facut o calda ruga catre Dumnezeu in care am crezut intotdeauna si care nu m-a lasat niciodata. Am plans, am plans si plang". Pe la jumatatea lui septembrie, se pare ca o raza cereasca a coborat de-a dreptul pe chipul copilei.

Hasdeu spera si se roaga: "Se milostiveste, oare, Dumnezeu? Ce este fara putinta la Atoatecreatorul? Fie si o minune: <>". Dar pe 29 septembrie, Iulia Hasdeu moare. Se implineau 19 ani de cand, in casa din strada Iuliu Maniu nr. 14 din Bucuresti - casa exista si astazi -Hasdeu isi tinuse pentru intaia oara in brate fetita abia nascuta.

Pentru indureratul tata, disparitia ei declanseaza o veritabila prabusire sufleteasca si psihica. De acum inainte, el va trai numai pentru intalnirea cu spiritul Iuliei. Si viata sociala, si creatia sa intra in declin. Hasdeu incepe sa practice spiritismul. Incearca zi de zi sa dialogheze cu fiica sa din lumea umbrelor. Si intr-o zi, Iulia ii raspunde. Din acea zi, destinul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu avea sa strabata doar o singura si ciudata cale.

"Trecuse sase luni de la moartea fiicei mele. Era in martie - iarna plecase: primavara nu sosea inca. Intr-o seara, umeda si posomorata, sedeam singur in odaie langa masa mea de lucru. Dinainte-mi, ca intotdeauna, era o testea de hartie si mai multe creioane.
Cum? nu stiu, nu stiu, nu stiu; dar fara ca s-o stiu, mana mea lua un creion si ii rezema varful de luciul hartiei.

Incepu a simti la tampla stanga batai scurte si indesate, intocmai ca si cand ar fi fost bagat intr-insa un aparat telegrafic.
Deodata, mana mea se puse in miscare fara astampar. Vreo cinci secunde cel mult. Cand bratul se opri si creionul cazu dintre degete, ma simtii desteptat dintr-un somn, desi eram sigur ca nu adormisem. Aruncai privirea pe hartie si cetii acolo foarte limpede:

<> Julie Hasdeu. (<>.)
Era scris si iscalit cu slova fiicei mele." (Bogdan Petriceicu Hasdeu)

Un tata aproape nebun

E aproape o zadarnicie a incerca sa descrii jalea care a insotit ultimul drum al ramasitelor pamantesti ale Iuliei, la Cimitirul Serban Voda (Bellu) din Bucuresti. Inca din timpul vietii, Iulia fusese considerata un copil-minune, o aparitie fenomenala. Moartea nu a facut decat sa-i perfecteze nimbul de genialitate si sa faureasca din inteligenta ei un mit. Pentru tatal distrus, Iulia expiase numai fizic, in vreme ce spiritul ei dainuia intact in intreaga lui unitate.

Ajungand la paroxism in suferinta-i sfasietoare, Hasdeu era pe punctul de a-si pierde judecata. "Dupa moartea fiicei mele, eu trebuia sa ma impusc sau sa innebunesc, una din doua... Dar puteam, oare, sa innebunesc eu, cand citeam zi si noapte numai scrierile ei, in care oangelica imi vorbea despre credinta si speranta? Puteam oare sa innebunesc, cand corpul ei zacand in groapa, spiritul ei mai viu ca oricand era necontenit in mine?"

De acum inainte, intreaga sa energie, atata cata mai era, va fi canalizata de ideea ca spiritul Iuliei traieste. Un prim pas in aceasta directie este cavoul pe care i-l construieste la cimitirul Bellu. Iata o descriere uimitoare a lui, facuta in 1939:

"Si totusi, iat-o! Iulia Hasdeu e intre noi. Pamantul i-a pastrat trupul imaculat si dupa moarte. Nici un vierme n-a profanat crinul. Prin geamul magic din mausoleu, prin care Hasdeu isi vedea zilnic copila imbalsamata, stand acolo ceasuri intregi, la biroul ei, cu relicvele ei scumpe si convorbind cu ea intr-o limba inteleasa numai de dansul, Iulia Hasdeu se vede astazi asa cum a fost acum cincizeci de ani.
Sta acolo in sarcofagul ei alb, cu acoperis de cristal, in haina alba, cu chipul alb, pergamentat. Se vad inca fruntea senina si buclele de par castaniu asa cum au incremenit sub mana pioasa ce i le-a rasfirat pentru ultima oara, nasul mic si drept, gura in zambetul final, cotropit de moarte, cu albul fetei de fildes". (C. Manolache - "Scanteietoarea viata a Iuliei Hasdeu")

Adapost pentru spiritul Iuliei

Nefericitul tata dorea cu ardoare un loc cum nu mai exista altul, departe de curiozitatea si de compasiunea oamenilor, unde sa se poata intalni cu spiritul fiicei lui. Bucata de pamant de aproape un hectar pe care o avea la Campina i s-a parut potrivita pentru ridicarea unei constructii.
Daca Iulia era atat de prezenta si ii insotea fiecare gand, daca spiritul ei ii raspundea si se putea materializa insemna ca avea nevoie de un adapost pentru ratacirile nocturne. Hasdeu pretindea ca a proiectat intreaga constructie urmand comunicarile spiritiste ale fiicei sale.

In rezumat, iata descrierea - una dintre cele mai fidele - pe care Caragiale a facut-o castelului de la Campina:
Templul este orientat catre rasarit, baza avand forma unei cruci, iar axa principala cazand perpendicular pe meridian. Are doua corpuri cu cate un etaj si un donjon central, sugerand prin aceasta conceptul trinitatii. Pe usa masiva de la intrare, fixata pe un ax de fier, era incrustat blazonul familiei Hasdeu - Pro fide et patria - si dictonul lui Galilei - E pur si muove.

In interior, sub domul inalt al donjonului central, in mijlocul salii circulare, se afla un stalp de marmura trandafirie, de care se rezemau doua scari de fier urcand spre braul donjonului, unde era o galerie metalica. La nivelul galeriei, deasupra stalpului de sustinere a scarilor, se afla un podium purtand statuia lui Iisus, din lemn colorat, executata de sculptorul Casciani din Paris. Domul era luminat de trei usi cu vitralii.

In spatele lui Iisus, sub o fereastra rotunda, era bustul Iuliei, acoperit de un val alb, subtire. La baza stalpului de marmura se afla fotografia Iuliei din ziua inmormantarii. Corpurile laterale ale castelului aveau cate doua saloane, unul mai mare, altul mai mic. Intr-unul era asezat pianul Iuliei, despre care se spune ca ar fi cantat singur. In celalalt era biblioteca Iuliei si portretul ei in marime naturala. O locuinta in care spiritul Iuliei se putea usor identifica...

Parintele spiritismului

Tanjind mereu dupa intalnirea cu Iulia si voind sa infranga limitele mortii, Hasdeu se dedica total experimentelor spiritiste. In prologul celebrei sale carti despre spiritism, Sic cogito, el afirma ca scrierea lucrarii s-a produs sub dicteu transcendent, la sase luni dupa moartea fiicei, in urma contactului cu spiritul acesteia. Tatal crede ca fiica, de acolo, de sus, il vegheaza si ii dicteaza in intregime comportamentul.

El sustinea ca fiica lui avea insusiri spiritiste inainte chiar de a fi murit si se lasa condus de ea. Batran si sensibil, ipostaza de medium il oboseste pana la epuizare, el neputand inregistra mai mult de zece cuvinte din cele comunicate de Iulia. Cu timpul, sedintele de spiritism ale lui Hasdeu gasesc adepti, cu predilectie intre intelectualii vremii.

Chiar pictorul Nicolae Grigorescu, care locuia in ultimii ani ai vietii destul de aproape de castel, participa la sedinte. In cadrul lor se fac fotografii inedite, in incercarea de a surprinde si imortaliza misterul. O izbanda o reprezinta imaginea bunicului lui Hasdeu, Tadeu Hasdeu, fotografiat pe o placa sensibila Lumiere 6684.

Tot Iulia este cea care mediaza contactul tatalui ei cu spiritele altor rude. Momentele de transa spiritista aveau uneori si efect terapeutic, bietul Hasdeu atingand o stare de beatitudine inaccesibila in alt chip.

Castelul de la Campina in legende locale

Sedus de personalitatea fiicei lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, un obscur ziarist ardelean, Teodor Olimpiu Albini, a avut ideea, demna de presa moderna, de a merge la Campina, trecand muntii cu pasaport, pentru a culege folclor oral legat de castelul inaltat de Hasdeu. Iata cateva spicuiri din "sondajele" sale, preluate peste o jumatate de secol in revista "Cosanzeana", de la Brasov.

"Noaptea, dincolo de portile ferecate ale Castelului, se aude Iulia cantand la pian. Se mai aud strigatele de <> si aplauzele batranului Hasdeu (la moartea Iuliei avea doar 50 de ani!). Uneori, pianul canta si ziua."

"Nimeni nu calca prin fata castelului. Oamenii trec pe partea cealalta a strazii si se inchina, speriati ca de dracul. Cei aflati prin vecinatate au cerut Primariei ca Hasdeu sa fie fortat sa se mute si casa stafiilor sa fie daramata."

"Ne-am suit in copac si am stat ascunsi toata noaptea. N-am vazut cand a intrat stafia in cladire, dar la cantatul cocosilor, domnisoara Iulia a iesit pe terasa din stanga. Era imbracata in rochie alba, avea flori de margarete in brate si parul prins in coc cu o stea. A doua zi dimineata, cateva fire de margarete au fost gasite de maturatorul de strada langa gardul castelului. Era in septembrie, margaretele disparusera demult. Si d-l vardist spune ca este adevarat."

"Cand vin domnii aia sa faca spiritism cu d-l Hasdeu, lampile din casa se sting. Ieri seara, mama a aprins lampa de patru ori."

"Daca cineva trece prin fata castelului si vrea sa injure, nu poate. Limba i se face de clei."

"Uneori, noaptea, batranul urla ca lupul. Iese la geam, descheiat la camasa de noapte, cu ochii rosi ca rugul si striga: <>, ce stiu, o vorbire de vrajitor..." (Probabil: "Viens, ma fille, papaliga - asa ii spunea Iulia tatalui ei - t"attends!" - in traducere: "Vino, fiica mea, papaliga te asteapta!")

Castelul, azi

Ce s-a mai pastrat azi din castelul de odinioara? Supus unui "lifting" destul de strident pe alocuri, castelul traieste mai ales prin magia enigmelor pe care le poarta de un secol. O usa masiva, glisanta, da in cea mai mare incapere, unica de forma circulara, sala de lectura. In centrul ei, ca un fel de axis mundi, se afla inca statuia lui Iisus in marime naturala.

Este imposibil ca, pasind in incapere, privirea sa nu iti fie atrasa de aceasta statuie, si privind-o, iti dai seama ca ochii lui Iisus te vegheaza. Bratele desfacute parca spun: "Lasati copiii sa vina la mine!", iar la picioarele sale sunt cununa de spini si piroanele.

Din sala de lectura se adancesc in zid trei incaperi inguste: doua biblioteci si un salon de muzica, in care pianina Schiedmayer, care a apartinut Iuliei, supravietuieste amutita.
Deasupra ei este o reprezentare a arborelui genealogic al familiei Hasdeu: intemeietorul este Voda Stefan Petriceicu, alungat din Polonia de tatari, apoi, o veriga importanta este Tadeu Petriceicu, strabunicul Iuliei, cel care avea sa se intoarca din bejanie la mosia familiei de langa Hotin.

Aici, in satul Cristinesti, se va intoarce intaiul sau nascut, Alexandru, dupa ce studiase in strainatate Dreptul, Stiintele naturii si Literele. Fiul sau, nascut in 1838, la 16 februarie, a fost Tadeu Petriceicu - alias Bogdan Petriceicu Hasdeu. A patra generatie a acestei familii deosebite a fost Iulia.

Castelul de la Campina, in ciuda asocierii lui cu o activitate desfasurata in obscuritate, cu o recuzita specifica, are multa lumina. Toate incaperile, exceptand camera de spiritism, au luminator, iar obloanele de metal ale ferestrelor au oglinzi in exterior. Probabil ca ele captau mai bine lumina si, totodata, in bataia razelor de soare, ofereau o stralucire aparte, vizibila de la distanta.

In castelul-muzeu pot fi vazute astazi biroul lui Hasdeu, unde se afla si masa de corespondenta a Iuliei, adusa de la Paris. Se patrunde apoi in dormitorul lui Hasdeu, incapere zugravita cu cale - floarea preferata a Iuliei. Ochii se opresc pe un tablou: Iulia Hasdeu in ziua mortii - o copie dupa originalul in ulei al profesorului ei de pictura de la Paris, D. Maillart.

Revenind in birou, nu se poate sa nu fii intrigat de prezenta unei gauri in perete: pe acolo patrundea in castel, din camera de spiritism, duhul Iuliei.
In camera de spiritism, cateva obiecte originale incearca sa refaca atmosfera initiala incarcata de mister. O masuta de spiritism, cu incrustatii de sidef, trei scaune de forma triunghiulara (din fier si placi de marmura), un vas oriental din bronz, cu animale fantastice.

Pe buza vasului se afla un fel de coroanade acelasi diametru, cu un dragon in relief. Cele trei trepiede amintesc de scaunele oraculare din Antichitate, inchinate spiritelor; prin numarul 3, trepiedul reprezinta imaginea focului si a cerului; ele au la mijloc, tot in triunghi, numele Hasdeu, lasand ca baza cele trei litere, Deu, amintind de Deus-Dumnezeu. Literele sunt frante, alcatuite din cate trei linii fiecare, astfel ca numele devine dificil de citit. De ce triunghiulare?

Pentru ca 3 e numar mistic, e temeiul, el "exprima o ordine intelectuala si spirituala, intru Dumnezeu, in cosmos sau in om" (Dictionar de simboluri).

Si aici, ca si in celelalte incaperi, atarna din tavan o lampa de fier in cruce, care odinioara avea, nu intamplator, si margele de chihlimbar.
"Chihlimbarul reprezinta firul psihic ce leaga energia individuala de energia cosmica, sufletul individual de sufletul universal. El simbolizeaza atractia solara, spirituala si divina."

Prin grija a doi oameni pasionati, Mircea Colosenco si Jenica Tabacu, au vazut lumina tiparului "Protocoalele sedintelor de spiritism", texte inedite, marturie extrem de fidela a preocuparilor bizare din ultimii ani ai vietii lui Hasdeu. Participantii, datele, practicile, confirmarile sedintelor de spiritism din aceasta odaita se regasesc in notatiile lui Hasdeu.

Pe placi de marmura, de-a stanga si de-a dreapta intrarii in castel, ar fi trebuit sa figureze celebrul credo spiritist, apartinand Iuliei (deocamdata poate fi citita numai placa din stanga):
"Legea religioasa
Crede in Dumnezeu
Crede in nemurirea sufletului
Crede in darul comunicarii cu cei dusi

Legea morala
Iubeste si ajuta...
Iubeste si ajuta neamul
Iubeste si ajuta pe cine te ajuta si te iubeste
Iubeste si ajuta fara a precugeta la folosul tau".

Se regasesc aici simbolurile numerelor 3 si 4, si al figurilor geometrice (patrat, triunghi) pastrate si in templul de la cimitir.
Ca si cavoul Iuliei din Bucuresti, castelul din Campina a pierdut si el din personalitatea initiala. A ramas tiparul credintei lui Hasdeu in lumea spiritelor eterne, comunicarea cu mortii, a ramas pentru fiecare generatie curiozitatea de a descifra simbolurile.

Ca orice enigma, Castelul atrage dupa sine si povara legendelor, care se tes departe de civilizatia ametitoare a sfarsitului de mileniu: se spune ca, in urma cu mai mult timp, dintr-un grup zgomotos de vizitatori, un tanar care s-a fotografiat alaturi de statuia lui Iisus, amuzandu-se de situatie si de context, a murit la scurta vreme, in chinuri.

...Cu cat stiinta si curiozitatea oamenilor vor incerca sa dezlege misterele de aici, cu atat vor ramane mai de nepatruns faptele unui parinte marcat de o durere cuprinzatoare cat tot pamantul.
Claudiu Ionescu

Read More

I'M INLOVE

Read More

Semne din lumea de dincolo

Viziuni


Sfantul Dumitru

Ca sa vorbesc despre ingeri si sfinti, va trebui sa ma intorc putin in copilarie, in "trista mea copilarie", cum o numesc eu.
M-am nascut intr-un sat din Campia Burzii, Mirosi, intr-o familie de tarani. Lupta pentru pamant i-a despartit pe parintii mei si asa am ajuns sa fiu data in grija unei rude indepartate, care era de religie baptista. Batrana ma oprise ca sa ma creasca, iar mama plecase intr-o trasura, fara sa intoarca macar o data capul inapoi.

Degeaba am alergat dupa ea cu manutele intinse. A plecat la Vulcan, la o mina, in Valea Jiului. Nici n-a apucat sa se piarda trasura in zare si batrana care ma luase in grija a inchis usa casei si mi-a dat branci in drum. "Daca exista Dumnezeu", a zis, "sa te creasca El".

Dar Dumnezeu, in marea Lui bunatate pentru copii, nu m-a pierdut. S-a gasit o catea salbatica sa ma ingrijeasca. Un caine lup. Imi amintesc ca, de foame, trageam cu dintii chiar si de pasarile moarte, aruncate de oameni in drum.

Pana m-a gasit cateaua care nu m-a mai lasat sa pun gura pe ele. Nu ma lasa sa pun gura decat pe ierburi si pe legume, pe boabele de grau scuturate pe camp. Ea a fost mama mea cea dintai si dormeam amandoua sub podurile din sat.

Intr-o zi, s-a apropiat de mine un om strain, dintr-o alta comuna. Stateam intr-un sant si, cand s-a aplecat asupra mea, sa ma vada mai bine, am ridicat mainile catre el si i-am spus: "Taticule, ia-ma cu tine!".
Si omul acela strain m-a luat cu el. Venea dintr-un sat, de la 15 kilometri, din Afrimesti. Mergea la rudele sotiei lui, grav bolnava, pentru ca, tot in lupta pentru pamant, o lovise cineva cu piciorul in burta si-si pierduse copilul. Asa am ajuns eu in familia lor.

Asa am ajuns sa fiu infiata de Dumitru, care poarta numele Sfantului Dumitru, cel ce luptase cu Ilie paganul, cum scrie in Biblie. Pe tatal cel bun, care ma parasise, il chema Ilie. Adesea, cand eram trista, cand tatal cel nou ma certa (a fost foarte dur si aspru cu mine), plangeam si spuneam: "Li, plang, Li de la Lie, de la Ilie".
Dar tatal meu bun si-a amintit de mine foarte tarziu. A vrut sa ma ia dupa ce ma crescusera altii si nu s-a mai putut.

Nu a vrut sa-mi dea actele niciodata si tata Dumitru a facut rost de acte false ca sa ma poata infia. Intre Dumitru si Ilie s-a dus o lupta ca si in Biblie. Dar iata cum l-am cunoscut pe Sfantul Dumitru, pentru ca eu cred ca el a fost cel care mi s-a aratat. Nu stiu exact ce s-a intamplat de la un timp cu tatal meu adoptiv, dar nu mai voia sa ma tina. Ma ura ca sunt fata si nu baiat, desi incercasem sa fac de toate.

Ma apucasem de cizmarie. Ciocaneam si eu, desi nu aveam decat 4-5 ani. Trageam cu rindeaua, bateam cuie, pasteam vitele. Imi amintesc ziua aceea. Tata cioplea o grinda in curte si eu imi faceam de lucru pe langa el, cautand sa-i intru in voie. Si, deodata, am auzit o voce in spate. Tata a scapat jos securea. In fata lui se afla un om batran si frumos, ce stralucea puternic in soare.

- "Dumitre - i-a spus tatei - umbli sa lasi fata. Sa stii ca te ard. Ce ridici tu aici, iti iau."
Seara, la masa, l-am auzit pe tata povestindu-i bunicii, pe care o chema tot Dumitra, ca l-a vazut in curte pe batranul Dumitru, sotul ei decedat. "El era", a spus tata. "Dumitru Jaravete batranul, socru-meu".

Nu stiam atunci, copil fiind, despre care Dumitru vorbesc ei, dar dupa 13 ani, cand terminasem liceul, au ars la noi patulul si magazia cu produse cu tot. Au ars intr-o toamna, pe 25 noiembrie. A ars cu toate produsele noastre in el. Inclusiv cu sicriul maiei Dumitra, care fusese bolnava.

Dupa atatia ani, nu l-am uitat pe Sfantul Dumitru nu numai pentru prezicerea lui de atunci si pentru fantastica sa aparitie; nu l-am uitat in amintirea tatalui meu adoptiv, Dumitru, a maiei Dumitra si a sotului ei, Dumitru, si i-am trecut intotdeauna pe pomelnic la slujbele pentru cei plecati.

Sfanta Fecioara Maria

In casuta taraneasca unde locuiam cu parintii mei adoptivi aveam pe peretele de la rasarit o icoana frumoasa. Atat de frumoasa a ramas in sufletul meu icoana aceea, ca de atunci, niciodata, nici o alta icoana cu Fecioara Maria si cu pruncul Iisus mai frumoasa nu am mai vazut.
Si dupa ce ai mei s-au stins din viata, am adus cu mine din sud, aici in Moldova, icoana copilariei mele. Cand eram mica, plangeam cand o priveam. As fi dorit sa ma ia si pe mine in brate. As fi vrut sa fiu si eu copilul ei.

Ziua de 9 octombrie, pe calendarul de la Voronet, este ziua rastignirii lui Iisus. Este si ziua nasterii mele. Dar nu as fi vrut niciodata sa am si eu viata lui Iisus. Purtam si eu numele Maria, ca si al mamei mele, ca si al Sfintei Fecioare Maria.
La noi in sat, de Sfanta Maria se facea un targ frumos, unde veneau oameni din toate satele din jur. Intr-un an, de Sfanta Maria Mare, de 15 august, cand mai erau doar trei zile pana la targ, m-am imbolnavit de pojar.

Mi-era atat de rau, dar sufletul meu imi sangera cand ma gandeam ca n-o sa fiu de ziua Sfintei Maria la targ. Atunci, o fetita, vecina cu mine, mi-a zis: "Nu plange, Mioara, ci roaga-te la mama ta, la Sfanta Maria, sa te ajute sa te vindeci". Am plans si am ridicat manutele spre cer si, in trei zile, bubele de pe trupul meu au disparut. Asa m-am vindecat si am plecat la targ cu copiii.

Marul de Sfantul Ilie

In amintirea mamei mele adoptive, Marioara Frusina, nascuta Jaravete.
Imi amintesc de marul alb si dulce din fata casei, din care mama pastra mere sa imparta la copii de Sfantul Ilie.
Mama imi arata cateodata o carte cu un mar mare, rotat, si-mi povestea ca este marul copiilor morti, care vin de sarbatoarea Sfantului Ilie sa primeasca mere rosii, coapte.

Asa era credinta, ca mamele care au copii morti sa nu manance mere pana la Sfantul Ilie, ca si copiilor lor sa li se dea mere din copacul sfant.
Mama avea doi copii morti, doua suflete nebotezate, si postea ca sa vada marul pe cer, la rasaritul soarelui.
Si eu am postit intr-un an. M-am culcat seara devreme. La noi, in sud, in Arges, femeile merg incimitir la fiecare mare sarbatoare cu cosul cu colaci pregatit de cu ziua. Cu coliva, cu bomboane, cu turta dulce.

Asa am plecat si eu cu mama.
Nu se luminase de ziua. Sa fi fost ceasul patru dimineata cand noi tamaiam mormintele si aprindeam lumanari la cruci. Dupa ce am impartit ce aveam in cos, am privit spre rasarit. Un soare mare si rosu se agatase parca de bolta la orizont. Atunci, s-a intamplat minunea. Marul mare si frumos a aparut pe cer, inconjurat de ingeri frumosi, imbracati in alb.

Mere frumoase, aurii si rosii se roteau prin aer si coborau la copiii care se imbranceau sa le prinda. In spatele cercului de ingeri erau copii multi. Merele parca dansau pana langa ei, dar nu le puteau prinde. Erau copiii ale caror mame nu postisera.
Luata cu grijile si necazurile vietii, am uitat de pomul de Sfantul Ilie. Am uitat de cei doi copii nebotezati ai mamei mele adoptive. Am rupt si eu mere crude si am mancat si am uitat de marul de aur, care se scutura sus, in cer.

Ingerul meu

M-am nascut in ziua de 9 octombrie 1949, trecuta pe 12 octombrie in acte, in comuna Mirosi din Arges. Am amintit locul nasterii mele pentru ca sunt ani si zile cand percep anumite mirosuri pe care altii nu le percep. Asa se face ca, in vara anului 1992, mi-au reaparut mirosuri pe care le aveam in copilarie.
Intr-o zi, m-am trezit in camera, spre seara, cu un miros ce parea sa vina din alta lume. Un miros de sfant, atat de frumos, ca am primit o data cu mirosul si un spor de viata. In vara aceea, mirosurile mi s-au accentuat, avand impresia ca sunt in Rai.

Un parfum deosebit de flori si tamaie, care plutea in spatiu, ma facea sa patrund pana in cele mai indepartate colturi ale pamantului. Uneori, pluteam sus printre nouri. Din copilarie, traiam acea stare de a vedea pe cer in formele nourilor oameni si animale, de a vedea diferite forme in coroanele copacilor, inaranjamentul florilor si al fluturilor, forme din viata si chiar din alta lume, forme dragi mie.
Ingerul meu se intorcea in serile lungi, de vara, cu parfumul lui din alta lume. Il asteptam cu inima tresaltand de o bucurie feerica.

Auzeam dusumeaua scartaind si narile simteau mirosul de cer. Intr-o zi, cum eram foarte obosita, dupa ce parcursesem 18 km pe jos de la scoala unde sunt profesoara, stateam pe pat si, o data cu parfumul, a patruns in camera un fel de fum, o umbra ce s-a lasat deasupra patului meu si am simtit pe buze un sarut rece. Apoi, umbra s-a ridicat. Am auzit podeaua scartaind, usa pocnind usor, si atat.
Doar mirosul invaluia camera, aratand ca pe acolo trecuse cineva din alta lume, din lumea celor drepti, a celor fara de pacat.

Dupa ani si ani, in 1999, intr-o seara, cand incercam sa adorm, mirosul acela de demult a reaparut, asa, ca o adiere. Mi-a gadilat narile si a disparut. Dar eu mai cred in Sfantul meu, in ingerul meu protector, chiar daca nu-i mai simt parfumul. Cred ca nu m-a parasit. Cred ca acolo, sus, inca mai vegheaza asupra mea si ca nu ma va parasi niciodata.

Maria Dobranis
loc. Rosiori, jud. Bacau

Read More

CHIROPRACTICA

Medicina naturista

Morarul care repara oase

Dumitru Dester"As vrea sa am si eu un ucenic, dar toti tinerii au plecat la oras, la placinte"

Pentru multi dintre dvs., numele lui Dumitru Dester nu reprezinta nimic. In Ardeal, el este insa un om celebru, cel mai bun "mester de indreptat oase", cu rezultate demne de Cartea Recordurilor. Metoda pare simpla, desi in spatele ei se ascunde o experienta de-o viata: din cateva miscari, morarul din satul Ragla, judetul Bistrita-Nasaud, pune la loc articulatii dislocate, entorse, luxatii, oase rupte, dar trateaza cu deosebit succes si grave afectiuni ale coloanei vertebrale.

Nici nu-si aminteste cati bolnavi au venit la el suferind de hernie de disc, pe care i-a scapat de operatie... La asa o faima, ma asteptam sa intalnesc un om dur, fara chef de vorba si musafiri, dar badea Dester m-a fermecat, pur si simplu.

La ora 10, cand am ajuns acasa la el, in Ragla, in dreptul curtii sale erau parcate mai mult de 15 masini. Alti oameni sosisera cu autobuzul, iar unii erau de-ai locului. Toti stateau la rand in fata "cabinetului" improvizat intr-o camera, tacuti si disciplinati, ca-n Ardeal.

Incercarea mea de a le smulge cateva declaratii a esuat lamentabil. O femeie rotofeie mi-a spus cu umor: "Ce sa-ti zic, domnisorule, c-am calcat in strachini, sa rada o tara-ntreaga de mine? Las", c-o sa ies acu" de la Dumitru si ti-oi spune ca nu mai am nimic!". Si, intr-adevar, peste nici 10 minute, femeia a iesit fara sa mai schioapete, chiar grabindu-se catre poarta. "Ei, ati vazut?"

Am stat si eu pret de vreo ora la coada care se formase in curtea taranului. Nu indrazneam sa intru cand vedeam atata suferinta in jurul meu. La un moment dat, a venit un tanar in carje, cu un picior umflat ca o banita, pe care nici nu putea calca. Am profitat de ocazie si m-am strecurat si eu inauntru.
La cei 71 de ani ai sai si cu un handicap cu care s-a procopsit in tinerete, nea Dester "nu se da pe unul mai tanar". Si are si de ce.

Ii privesc mainile noduroase, imbatranite, cum umbla pe piciorul bolnav ca pe claviatura unui pian. Deodata exclama: "Aici te doare!" si apasa intr-un anume loc. Tanarul se schimonoseste de durere si broboane de sudoare ii apar pe frunte. "E luxat doar, n-ai de ce te teme" - ii spune nea Dester si se apuca sa-l maseze cu otet de mere, intr-un fel numai de el stiut. In timp ce lucreaza, imi raspunde molcom la intrebari, ca un scolar bine pregatit.

Groapa cu noroc

- Sunteti morar de profesie, de unde ati deprins maiestria de a drege oase?
- In "44, pe cand eram in armata, am avut un accident la picior. Noapte fiind, am cazut intr-o groapa adanca si, nu stiu cum Dumnezeu s-o facut, ca am ramas schiop. S-o crapat capul femural; am fost la doctori, dar n-au avut ce sa-mi faca... Parintii mei asa s-au zbatut cu mine, asa suparati au fost de ce am patit eu, ca intr-un an, s-or gatat amandoi. Si-am ramas singur...

Atunci, m-am dus la Maieru, ca era acolo o batrana care stia leacurile toate, numa"-numa" m-oi face bine. Si-am stat la mama Berceoaia - ca asa o chema - vreo sapte luni, dar nici dansa, saraca, n-o putut sa-mi dreaga piciorul. In timpul asta, eu am mai deprins una-alta de la dansa si am inceput sa-mi fac singur fel de fel de frectii si sa-mi pun comprese, ca daca se strica vremea o tara, ma frigea piciorul de durere, nu alta.

Odata, un copil din vecini a cazut din copac si si-o frant oasele. Zbiera, bietul, ca din gura de sarpe. Si-atunci, am pus mana pe el si i-am tras oasele la loc. I-au pus ghips la spital si s-o facut bine, dar - zac eu - daca nu-l trageam atunci, cine stie, ajungea poate sa-l opereze, saracu"!
Si asa am primit o satisfactie in mine atunci, ca de cate ori era vreun om beteag prin preajma, ma simteam parca dator sa-l ajut. Incet-incet, a inceput sa vina lumea la mine acasa si mi s-o dus vestea. Iara de 30 de ani incoace, tot vine lume la mine in curte, cum vedeti acumaafara.

Eu am lucrat la moara satului. O moara de apa cum alta nu-i! Si mi-o placut sa fac faina pentru pita oamenilor. Asa schiop cum eram, nu stateam o clipa jos! Voiam parca sa le fac pe toate, c-asa-i un morar vrednic, nu? Odata, taiam niste lemne la circular si i-am spus celui cu care lucram: "Ma, tu tane bine de lemn, ca de nu, mi-l tapa drept in fata". El n-o bagat de seama si numa" ce ma trezesc ca-mi invarte barna si mi-o zboara drept peste mana, de m-o fulgerat durerea.

Mi-o rupt mana stanga, aproape de umar. Si am pus eu osul la locul lui, l-am tras binisor, de nu se cunostea nimic. Si-am plecat la Bistrita, sa-mi iau concediu medical, ca mana n-o mai puteam folosi. Doctorul se uita la mana si-mi zace: "Ce mintasti ma, ca nu-i rupta! Ce, vrei sa capeti bani de pomana de la stat?". Si cand a tras-o odata, m-o durut si sub limba, domnule! "No, dom" doctor, acum sa mi-o pui mata la loc" - i-am zas. Pana la urma, tot eu m-am facut bine...Leacuri stravechi

- Randuiala oaselor nu-i usoara. Ati facut ceva studii de anatomie?
- D"apai, am invatat, cum nu! Am facut un curs de sanitar pe vremea lu" Ceausescu. Asa, stiu si eu ce-i pe sub pielea omului. Ca una e sa simti cu degetele toate oscioarele, dar alta-i sa stii sa le pui la loc, asa cum le-a lasat Dumnezeu. Trebuia musai sa-nvat anatomie! Pipai fiecare oscior si-l gasesc pe ala care nu-i la locul lui. Si-atunci, cu o miscare asa, mai brusca, il pun la loc.

Doare putan, ca doar nu-i comod, dar scapa omul de ghips si de alte probleme care mai pot sa apara... Ca si medicina asta, ortopedia, ii buna, nu zac nu, da" cateodata nu face tocmai bine. Atatea s-or intamplat, ca mi-i si groaza sa ma gandesc. Am avut un pacient caruia i s-or prins oasele gresit si, dupa ce a stat omul cu ghips o luna jumate, i-o rupt doctorul mana din nou... Asta nu-i treaba!

- Vad ca aveti pe masa fel de fel de sticlute si cutii. Ce anume folositi in tratament?
- Toate leacurile bune la astfel de probleme... Eu folosesc otet de mere si tuica slaba, facuta in casa, la masaje, ca sa se duca mai repede umflaturile. Cand e gata masajul, bandajez mana ori piciorul numa" dupa ce pun un strat grosut de miere poliflora. Face tare bine la entorse si luxatii. Se duce inflamatia imediat. Si-apoi, osul are nevoie de fel de fel de minerale, care sunt toate in miere. Pentru coloana, cand fac masaje, folosesc untura de porc, ca-i cea mai buna.

- Va ocupati de oasele bolnave aproape de-o viata. Ce afectiuni puteti vindeca?
- Orice, taica. Nu conteaza ca-i mana, ca-i picior, ca-i coloana, ca-i umar. De la spondiloze cervicale pana la scolioze si hernie de disc, daca omul ma asculta si face ce-i spun, n-o sa mai aiba probleme in veci. Ca eu le zac si cum sa faca gimnastica, cum sa se ridice din pat asa usurel, tot... Cei cu hernie de disc trebuie sa stea cuminti-cuminti, sa nu ridice nimic vreme de 21 de zile. La coloana vertebrala rezolv orice - si vertebrele luxate, si ciocurile de pe coloana. Aranjez si discurile bazinului.

Pun la loc si maxilare dislocate. Nasul, daca-i rupt, il pun si pe el la loc. La fracturi, eu nu fac altceva decat sa trag osul la locul lui si sa-l imobilizez. Trimit bolnavul apoi la Bistrita, sa-l faca doctorii statuie... Acolo ei vad despre ce-i vorba, ca au aparatura. Ortopezii de la Bistrita imi recunosc pe loc "lucrarea" si ii intreaba pe oameni: "Ati fost la doctorul Dester?". Ha, ha... Auzi mata, doctor!
- Aveti si cazuri pe care nu le puteti rezolva?
- Din pacate, la poliartrite si la osteoporoza nu pot face nimic. Tratamentul meu nu are efect. La osteoporoza ii periculos chiar, ca-s oasele moi si le poti frange usor.Doctor fara arginti

- Cat costa tratamentul?
- Dara eu nu is medic. N-am tarif. Da lumea daca poate si cat vrea. Cata saracie-i in tara asta, ar fi culmea sa cer bani de la oameni. Nu pot sa nu-i ajut, daca pot. Asta-i mare pacat! Si-apoi, mie mi-e tare drag sa stiu ca-i scap de suferinte. La ce folos atatia bani, daca ai saracie in suflet?
- Lasati cuiva toate aceste cunostinte ale dvs.? Va duce cineva din familia dvs. mai departe arta tamaduirii oaselor?
- Este un lucru greu de invatat. Si-apoi, trebuie si nitel har de la Dumnezeu. Mi-e greu cand vad cata suferinta-i in lumea asta si as vrea sa am si eu un ucenic, ca la anii mei nici eu nu mai pot sa le fac pe toate. Dar toti tinerii au plecat la oras, la placinte...*

La Dester Dumitru se ajunge cam greu, dar osteneala e rasplatita din belsug. Si cum sanatatea nu are pret, puteti trage o fuga la vestitul "drege oase" daca aveti probleme. El locuieste in satul Ragla, comuna Cetate, judetul Bistrita-Nasaud. Chiar peste drum de biserica, la numarul 28, il veti afla pe nea Dester si-i veti cunoaste maiestria mainilor de aur. Fiindca-i multa lume la rand, e bine sa mergeti de dimineata. Oricum, batranul morar uita uneori si sa manance cand are mult de treaba. Lucreaza in fiecare zi de la 8 dimineata la 8 seara, dar duminicile si sarbatorile le cinsteste crestineste.
Sa ne traiesti, nene Dester!

Florentin Popa

Read More