Hai, Nicușor, salvează-ne încă o dată
6 hours ago
Saturday, March 31, 2012
Friday, March 30, 2012
Dezvăluiri !: Proiectul 10:10:10 - Pastilă sau percepţie ?
Dezvăluiri !: Proiectul 10:10:10 - Pastilă sau percepţie ?: "Ultimul lucru pe care aş vrea să-l sugerez este că e normal să aruncăm cu reţete în stânga şi-n dreapta, fără a înţelege, de fapt, natura p...
Red Ice Radio - David Icke - Hour 1 - The Manipulation of Humanity
British author David Icke has written 20 books and traveled to over 55 countries since 1990. His books reveal how a hidden hand is behind world-changing events like the attacks of 9/11 and the manufactured wars in the Middle East, as part of a mass mind manipulation technique he has dubbed problem-reaction-solution. While being controversial and often heavily attacked,
David Icke has driven on with his unrelentless investigation into subject areas that others don't dare touch. He reveals information that has been kept from a "dumbed down" population and has allowed the establishment to treat them as nothing more than slaves to a sinister hidden agenda. David returns to Red Ice to talk about his newest book, Remember Who You Are.
First, we begin the interview discussing Robert Green's campaign and ritualistic child abuse. Then, David speaks about reality within our holographic universe. Later, David gives his perspective on aliens manipulating human DNA. Lastly, we discuss archetypes as software programs. David explains how human emotion is tied to genetics and using consciousness to override manipulation from external sources.
http://www.redicecreations.com/
http://www.redicecreations.com/
Reunion between Anita and the wolves
Anita had not been in Polar Zoo in about 2 months. When she returned i had the chance to film her first meeting in a long time with the wolves she spent a long time socializing from 16th of May 2008. The video is recorded in Polar Zoo and any questions related to socializing process should be taken with them. For more information about the socialized wolf pack go tohttp://www.polarzoo.no
Pyramids of glass submerged in the Bermuda Triangle !!
These strange structures at a depth of two thousand meters were identified with the help of a sonar according to oceanographer Dr. Meyer Verlag. Studies of other devices have allowed scientists to determine that the two giant pyramids, aparentemente made of something like a thick glass, is really impressive structures, as each of them is larger than the pyramid of Cheops in Egypt. B. Meyer believes that disclosure of the secrets of the strange pyramids that are at the center of the triangle, could shed light on the cases of terrible and mysterious disappearances that are associated with the Bermuda Triangle.
In his press conference in the Bahamas, the scientist gave a report with the exact coordinates of the pyramids and the cards with his picture. In particular, the oceanographer said that the technology is unknown to modern science, and is designed in such a way that the pyramid is under water. Perhaps a more detailed study over time will give results that are difficult to imagine.
There are often reports on the pyramids. American oceanographers in 1990, discovered the underwater pyramids, which are located exactly at the center of the Bermuda Triangle. Scientists have processed all of the data and concluded that the surface is perfectly smooth, to look like glass or ice.
The size of the pyramids are nearly three times the pyramid of Cheops. This news was sensational, and was discussed at a conference in Florida. The journalists present in it, have a lot of pictures and high resolution computerized data, which show three-dimensional pyramids perfectly smooth, without being covered with a surface free of debris or algae or cracks. The question we ponder is why the matter is closed?
Thanks to Michial Trayler & Korinna A. Müller for sharing this article with us
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Share/Bookmark" width="171" border="0" height="16">
Wednesday, March 28, 2012
ENERGIA NUMELUI
Puteti crede - sau nu - se potriveste (evident nu total insa), energia numelui exista ! Nu este intimplator ca aveti un nume si nu altul si mai ales nu este intimplator cine vi l-a ales, de ce acel nume si nu altul si ce semnifica el pentru cei/cel/cea care l-a ales...
Vechii greci credeau ca numele are puterea de a ne influenta destinul si foloseau ca metoda de predictie analiza primei litere a prenumelui.
Onomantia (intalnita si ca onomomantie) este o arta divinatorie care se bazeaza pe analiza numelui.Denumirea deriva din greaca veche, unde "onoma" inseamna nume, iar "manteia" - profetie.
Aceasta disciplina era intens practicata in vremurile de demult cu scopul de a descifra destinul omului si, uneori, chiar pentru a-l determina. Primii si cei mai inflacarati sustinatori ai onomantiei au fost adeptii lui Pitagora.
De la greci, practica a fost preluata mai tarziu de romani, care aveau chiar si un dicton - "Nomen omen" - care in traducere libera ar insemna "Numele atrage soarta".
Acestia erau atat de convinsi de puterea numelui de a influenta mersul lucrurilor, incat au extins aplicatiile onomantiei inclusiv asupra localitatilor.
Geograful antic Pomponius Mela nota in lucrarea "De chorographia" ca autoritatile romane au schimbat numele unui oras ilir proaspat cucerit, pentru a-l face mai favorabil Romei (este vorba despre actualul port albanez Durres ).
Prima litera a prenumelui.
Una dintre cele mai folosite metode onomantice este analiza primei litere a prenumelui uzual. Prenumele uzual nu este neaparat cel inscris in cartea de identi tate, ci cel cu care ni se adreseaza zilnic rudele, prietenii, colegii.
Puterea lui de influenta e foarte mare, iar dintre toate literele care-l compun, prima are cel mai mare impact. Ea aduce informatii pretioase despre caracterul si temperamentul nostru, despre felul in care reactionam la stimulii exteriori, la oportunitatile si obstacolele vietii.
In linii mari, nota dominanta a reactiilor poate fi de natura fizica, mentala, emotionala sau intuitiva. Tind sa raspunda:
Fizic - cei ale caror prenume incep cu D, E, F, M, N, O, V, W, X
Mental - cei ale caror prenume incep cuA, H, J, Q, S, Z
Emotional - cei ale caror prenume incep cu B, C, K, L, T, U
Intuitiv - cei ale caror prenume incep cuG, I, P, R sau Y
Influenta vocalelor.
Una dintre regulile onomantice mai putin cunoscute in ziua de astazi sustine ca daca numele contine un numar par de vocale, imperfectiunile fizice tind sa se manifeste pe partea stanga a corpului, in timp ce un numar impar de vocale conduce la imperfectiuni pe partea dreapta.
Prima vocala.
Nu numai prima litera a prenumelui este importanta in onomantie. Prima vocala, de exemplu, ofera indicii interesante cu privire la reactiile instinctive pe care le avem in fata surprizelor, a schimbarilor neasteptate. Astfel:
A - poate raspunde iritat sau agresiv, tinzand sa respinga ceea ce vine din exterior.
E - primeste foarte bine noul, ba mai mult, atunci cand se plictiseste tinde sa-l provoace.
I - reactioneaza intuitiv, dar cam ilogic si subiectiv, cu posibile regrete ulterioare.
O - reactioneaza lent, este greu de scos din ale sale si cauta sa-si controleze foarte bine emotiile.
U - raspunde cu pasiune, poate un pic teat ral, si adesea diferit de cum te-ai astepta. Cand prima litera a prenumelui se intampla sa fie o vocala, persoana respectiva poate intampina dificultati in a separa logica de emotie, capul de inima.
Litera A. Imprima o atitudine plina de ambitie si curaj. Cei al caror prenume incepe cu A sunt oameni puternici, independenti si activi. Au o mentalitate de invingator, cauta sa-si impuna vointa si nu se dau batuti in fata capriciilor sortii.
Sunt directi si urmaresc obiective precise. Le place sa actioneze pe cont propriu, in mod ferm si original. Sunt creativi, iubesc viata si natura.
Defecte: Cele mai vizibile sunt impulsivitatea, agresivitatea, incapatanarea, lipsa de finete si egoismul. Uneori, mai pot aparea scepticismul, aroganta si critica.
Litera B. Imprima o atitudine discreta si moderata. Oamenii B sunt sensibili, emotivi, uneori timizi sau retrasi. Au insa un suflet insetat de dragoste si prietenie, sunt afectuosi, loiali si intelegatori. Lucreaza bine in colaborare si sunt mult mai eficienti in a desavarsi decat in a initia.
Cauta pacea si armonia, apreciaza arta, muzica si frumusetea si sunt deseori dotati cu fantezie si talent.
Defecte: Nehotararea si nesiguranta, mai ales atunci cand se incearca sa fie compensate prin lacomie si posesivitate. Lenea, lasitatea sau tendinta la compromis sunt alte cateva defecte ale lor.
Litera C. Imprima o atitudine inteligenta si sintetica. Cei al caror prenume incepe cu C sunt mandri, hotarati si ambitiosi. De regula au o minte scaparatoare si spontana si excelente abilitati de comunicare. Pot repera rapid esenta unei probleme si gasi cele mai eficiente rezolvari.
Sociabili si foarte expresivi, au priza la public. Pun pret pe prietenie, fiind amici sinceri, generosi si devotati.
Defecte: Neglijenta, nepasare, dezorganizare. Uneori, lipsa de rusine sau de scrupule. Avand multe interese, risca sa-si risipeasca timpul si energia.
Litera D. Imprima o atitudine practica si organizata. Cei ale caror prenume incep cu D sunt oameni cu o mare vointa, organizati si tenace. Capacitatea lor de a se focaliza asupra telurilor este uluitoare.
Au autoritate, simt practic si financiar, sunt buni in pozitii de conducere sau in afaceri. Conceptiile lor sunt solide si conformiste, iar sentimentele, durabile. Multi sunt pasionati de plante si gradinarit.
Defecte: In situatii tensionate pot deveni fixisti, radicali, incapabili de concesii, rigiz i si uneori de o indaratnicie prosteasca.Tendinte la posesivitate, gelozie.
Litera E. Imprima o atitudine indrazneata si inventiva. Oamenii de tip E sunt deschisi si adaptabili. Invata repede si au abilitati de comunicare. Nevoia de libertate este foarte mare - se simt bine cand pot sa-si largeasca orizontul: sa se miste, sa calatoreasca, sa acumuleze noi cunostinte.
Sunt plini de resurse, talentati, creativi si originali. Au un puternic instinct sexual, sunt pasionati si seducatori.
Defecte: Multe persoane al caror prenume incepe cu E tind sa fie iresponsabile, inconstante, frivole. Altele mai pot fi irascibile si aprige la manie.
Litera F. Imprima o atitudine energica si decisa. Oamenii de tip F sunt impetuosi, puternici si fascinanti. Indiferent ca se remarca in bine sau in rau, nu pot trece neobservati. Le place sa uimeasca si sa fie admirati.
Sunt inteligenti, au o logica excelenta, sunt harnici, priceputi si buni profesionisti. Au o sexualitate viguroasa si tanjesc dupa adrenalina. Sunt prieteni buni si statornici.
Defecte: Pot avea reactii excesive si pot ajunge in situatii extreme. Desi au o personalitate forte, sunt predispusi la anxietate si depresie.
Litera G. Imprima o atitudine intreprinzatoare si perspicace. Oamenii al caror prenume incepe cu G au o parere buna despre sine si multa incredere in capacitatile proprii. Sunt hotarati, practici, perseverenti, ageri la minte si razbatatori.
Au convingeri ferme, indrazneala si aptitudini de lider. Se pricep sa speculeze oportunitatile ivite, au adesea noroc de bani si cuceresc usor atentia sexului opus.
Defecte: Li se reproseaza adesea tupeul, aroganta, incapatanarea si uneori lipsa de scrupule. Pot ascunde insa multe frustrari si framantari interioare..
Litera H. Imprima o atitudine autonoma si motivata. Cei al caror prenume incepe cu litera H urmaresc sa detina controlul, sa acumuleze putere si bani.. Au o personalitate puternica si dominanta, dar sunt totodata prudenti, rezervati si abili.
Dotati cu spirit de observatie si o gandire profunda, actioneaza in baza unor planuri chibzuite si nu renunta pana nu-si ating obiectivele. Iubesc natura si sportul.
Defecte: Pot dezvolta tendinte obsesive si manipulatoare. In anumite situatii se inchid in sine sau devin sceptici, banuitori, ranchiunosi, extremisti, tiranici.
Litera I. Imprima o atitudine idealista si creativa. Oamenii de tip I sunt romantici si emotivi. Majoritatea au simt estetic si inclinatii artistice, iubesc armonia, eleganta si confortul. Sunt afectuosi si intelegatori cu cei din jur, dar nu le place ca acestia sa interfereze cu libertatea sau cu planurile lor.
Sunt inteligenti, insa le lipseste simtul practic si curajul. Au o buna rezistenta fizica.
Defecte: Cand nu se simt in siguranta, pot avea caderi nervoase, schim bari bruste de stare de spirit, devin timizi, irascibili si se ofenseaza usor.
Litera J. Imprima o atitudine sincera si foarte bine intentionata. Persoanele al caror prenume incepe cu J sunt inteligente, au imaginatie si talent. Le face placere sa fie de folos si sa-i ajute pe ceilalti si se straduiesc sa se faca placute.
Sunt increzatoare, optimiste si au aspiratii inalte, uneori chiar mai inalte decat le permit posibi litatile. Au o inima calda, sunt generoase si loiale celor dragi.
Defecte: Isi gasesc greu o motivatie, riscand sa-si risipeasca talentele. Nu prea au simtul prevederii, ceea ce le expune la situatii neplacute.
Litera K. Imprima o atitudine ambitioasa si inspirata. Oamenii de tip K sunt intuitivi, creativi si vizionari. Au o minte scaparatoare, o gandire percutanta si rapida, capabila sa gaseasca solutii ingenioase. Pot avea talent in mai multe domenii. Sunt mandri si constienti de valoarea lor.
Cauta succesul, il merita si cel mai adesea il obtin, capatand un plus de autoritate, respect si popularitate.
Defecte: Latura negativa, pe care incearca din rasputeri sa o mascheze, este caracterizata de tensiuni nervoase, ezitari, temeri, lipsa de incredere.
Litera L. I mprima o atitudine increzatoare si sociabila. Cei al caror prenume incepe cu L sunt isteti, curiosi si comunicativi. Se misca mult, calatoresc frecvent, se muta in alte locuri etc. Nu suporta nici un fel de constrangeri.
Sunt plini de resurse, au diverse aptitudini, dar le lip seste viteza de reactie necesara specularii oportunitatilor. Sunt senzuali, insa tind sa-si treaca emotiile prin filtrul mental...
Defecte: Au tendinta de a acumula tensiuni, pe fondul carora pot dezvolta o tendinta la adictii si excese, predispusi la accidentari.
Litera M. Imprima o atitudine constructiva si optimista. Persoanele ?M? sunt responsabile, tenace si muncitoare, dar stiu sa se bucure si de viata. Realiste si practice, acorda o mare importanta sigurantei financiare. Au insa o fire afectuoas a, sunt atasate de familie, dornice de dragoste, generoase si receptive la problemele celor din jur. Invata repede, au curaj si sunt capabile sa-si modeleze personalitatea.
Defecte: Oamenii "M" sunt cam pripiti si iuti la manie.... Pot avea accese de incapatanare si, in unele privinte, viziuni prea conservatoare.
Litera N.Imprima o atitudine sociabila si comunicativa. Oamenii de tip N sunt facuti sa traiasca in cuplu, sa aiba multi prieteni si o activitate sociala bogata. Amabili, veseli si originali, atrag simpatia.
Le place sa se distreze si pot da impresia de frivolitate, dar in realitate sunt inteligenti, abili, planificati si-si urmaresc bine interesele. Sunt norocosi, atrasi de mister si foarte senzuali.
Defecte: Pot fi nelinistiti, disimulanti, derutanti si inclinati catre schimbari frecvente, purtarea lor dandu-le celor apropiati o senzatie de nesiguranta.
Litera O. Imprima o atitudine hotarata si responsabila. Oamenii de tip O au vointa, convingeri puternice, scopuri clare si simtul datoriei dezvoltat. Totusi, au o inima entuziasta, porniri erotice intense si pot ajunge in situatia de a trebui sa aleaga intre sentiment si datorie.
Au nevoie de dragoste, dar vor sa-si pastreze independenta. Sunt inteligenti si dornici sa invete.
Defecte: Pot avea tendinta de a le da celorlalti cam multe indicatii. Uneori actioneaza impulsiv. Sunt gelosi si posesivi.
Litera P. Imprima o atitudine inteleapta si stabila. Cei al caror prenume incepe cu P sunt oameni puternici, laboriosi si prolifici.. Foarte inteligenti, sunt adesea inclinati spre studiu, cultura sau spiritualitate.
Sunt insa firi mai retrase, care nu sociali zeaza cu prea multa tragere de inima si care-si selecteaza atent anturajul. Cu toate astea, fac impresie, au influenta, iar parerile lor sunt ascultate.
Defecte: Pot fi distanti, aroganti, secretosi sau lipsiti de buna vointa si rabdare fata de ceilalti. Uneori sunt rigizi, lacomi sau foarte posesivi.
Litera Q. Imprima o atitudine ingenioasa si originala. Cei (putini, de altfel) al caror prenume incepe cu Q sunt plini de idei, intuitivi si inspirati. Multi dintre ei au preocupari neobisnuite, sunt atrasi de mistere si subiecte neconventionale.
Au o personalitate puternica si capacitatea de a-i fascina si influenta pe ceilalti, dar sunt greu de cunoscut si de analizat. Se pricep la afaceri si atrag banii.
Defecte: Pot fi dificili, complicati si ascunsi. Cand sunt stresati, creeaza multa tensiune in jur. Uneori vorbesc prea mult, plictisindu- i pe ceilalti.
Litera R.Imprima o atitudine determinata si reflexiva. Cei al caror prenume incepe cu R sunt profunzi, au spirit analitic si multa dorinta de cunoastere. Au un suflet bun, sunt milosi si gata sa puna umarul la indeplinirea unei cauze nobile. Interesele lor par a fi mai mult spirituale decat materiale.
Sunt muncitori si seriosi, dar ating reusita doar in urma unei straduinte constante.
Defecte: Au framantari interioare, tind sa fie fragili emotional, nervosi si iritabili. Pot fi expusi la pierderi de bani sau de posesiuni.
Litera S. Imprima o atitudine instinctiva si incordata. Cei al caror prenume incepe cu S au sentimente puternice si ambitii inalte.. Sunt ageri, patrunzatori, intuitivi si imaginativi. Ambitia ii motiveaza si ii ajuta sa-si focal izeze energiile. Destinul lor este adesea presarat cu obstacole, lupte si framantari.
O parte dintre ele ar putea fi generate sau intretinute de propria impulsivitate.
Defecte: Emotivitatea si nervozitatea, care ii tensioneaza si-i imping la reactii neadecvate. Nestapanirea, subiectivismul, lipsa de tact si prevedere...
Litera T. Imprima o atitudine dinamica si sociabila. Oamenii de tip T sunt puternici, vivace, spontani, ingeniosi si constructivi. Nu pot sta pe loc; trebuie sa avanseze, sa evolueze, sa creeze, sa fondeze. Au initiativa, decizie rapida, aptitudini pentru organizare si comanda.
Totusi, sunt dependenti de ceilalti, de afectiunea si sprijinul lor. Au mare nevoie de dragoste, familie, prieteni si colaboratori.
Defecte: Au o tendinta spre agresivitate (mai ales verbala, dar nu numai) si isi pot pierde destul de repede controlul. Se ofenseaza us or.
Litera U. Imprima o atitudine metodica si superioara. Cei al caror prenume incepe cu litera U sunt organizati, muncitori, practici si performanti. Ii atrage insa si cunoasterea, spiritualitatea, misterul si pot avea talent artistic.
Adesea sunt in impas, nestiind cum sa se imparta intre tendintele materialiste si cele idealiste, deopotriva de puternice. Au o parere foarte buna despre sine si le place la nebunie sa fie adulati.
Defecte: Sunt egoisti, teatrali, ingamfati si laudarosi. Le place sa critice. Au o nesiguranta interioara care ii poate impinge catre adictii.
Litera V. Imprima o atitudine respectabila si impozanta. Cei al caror prenume incepe cu V au planuri marete, dar urmaresc implinirea lor in mod prudent, tenace si planificat. Dotati cu o inteligenta vie, intuitie si inspiratie, au o mare capacitate de anticipare, ce poate fi luata drept spirit profetic. Sunt responsabili, eficienti, loiali si onorabili.
Au emotii puternice, pe care cauta sa le controleze.
Defecte: Le lipseste flexibilitatea si se adapteaza greu la schimbari. Sunt acaparatori, posesivi si gelosi, iar uneori pot deveni chiar cruzi.
Litera W. Imprima o atitudine expresiva si adaptabila. Oamenii "W" sunt curiosi, prietenosi, plini de farmec, vioi, inteligenti si comunicativi. Sunt consecventi in urmarirea scopurilor, dar abili si flexibili in metodele aplicate pentru a le atinge.
Defecte: pot fi dezordonati, delasatori, instabili si imprevizibili.
Litera X. Imprima o atitudine inflacarata si senzuala, magnetism si un inepuizabil apetit erotic, vitalitate si spirit intreprinzator. Sunt creativi, comunicativi si lideri inascuti.
Defecte: Inclinatia catre placeri si excese, dependente si risipa. Pot fi nepasatori, neseriosi sau iresponsabili.
Litera Y. Cei al caror prenume incepe cu Y sunt pasionali, independenti, dinamici si curajosi, dar si intuitivi, sensibili si creativi. Au inclinatii romantice sau idealiste. Sunt emotivi si romantici. Au o buna rezistenta fizica.
Defecte: Pot avea dificultati in luarea deciziilor. Au reactii bruste si schimbari subite de dispozitie.
Litera Z. Imprima o atitudine increzatoare si combativa.. Cei al caror prenume incepe cu Z sunt curajosi si competitivi. Cauta puterea si faima. Pot avea interese financiare sau politice, dar daca sunt motivati din punct de vedere psiho-emotional, pot atinge succesul in orice domeniu, inclusiv artistic sau sportiv.
Au instincte bune, o intuitie ascutita si o inteligenta iscoditoare. Sunt oameni pasionati, fascinanti si plini de forta.
Defecte: Acestia au defectele comune firilor puternice: tind sa fie incapatanati, pripiti, nesupusi, impulsivi si inclina sa-i comande sau sa-i controleze pe cei din jurul lor, situatie care poate crea tensiuni..
primita pe mail nu stiu sursa
VENGO-A FLAMENCO MOVIE
Am descoperit flamenco in Berlin si m-am indragostit iremediabil de acest melanj de stiluri si ritmuri ce iti permite sa iti exprimi cele mai tumultoase sentimente.
VENGO este un film de Tony Gatlif (Transylvania, Je suis ne d'une cigogne, Gadjo Dilo), ce sub pretextul unei povesti despre iubire si razbunare, ne arata lumea fascinanta a acestui dans.
TORRENT HERE WITH ENGLISH SUBS
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
VENGO este un film de Tony Gatlif (Transylvania, Je suis ne d'une cigogne, Gadjo Dilo), ce sub pretextul unei povesti despre iubire si razbunare, ne arata lumea fascinanta a acestui dans.
TORRENT HERE WITH ENGLISH SUBS
Caco is a proud, handsome man, head of a family, and very powerful in the local community.
Yet he has been torn to pieces by the death of his beloved daughter. He constantly visits her grave, weeps silently at her photo and has transferred all his wildly protective love and attention onto his physically challenged nephew, Diego.
It seems that Diego's father, Caco's brother, is in hiding after having killed a man from the Caravaca family, who are equally powerful in the community. They are looking for vengeance and have come to Caco for justice.
When he refuses to betray his brother, the Caravacas grow impatient. When they realize they are getting nowhere, they threaten to kill Diego. Despite his fierce pride, Caco eventually realizes that the cycle of killing and revenge must be broken. But how can he achieve this and protect everyone he loves?
Written by Sujit R. Varma/IMDB.COM
Tuesday, March 27, 2012
The Sound of Silence
Hello darkness, my old friend
I've come to talk with you again
Because a vision softly creeping
Left its seeds while I was sleeping
And the vision that was planted in my brain
Still remains
Within the sound of silence
In restless dreams I walked alone
Narrow streets of cobblestone
'Neath the halo of a street lamp
I turned my collar to the cold and damp
When my eyes were stabbed by the flash of a neon light
That split the night
And touched the sound of silence
And in the naked light I saw
Ten thousand people, maybe more
People talking without speaking
People hearing without listening
People writing songs that voices never share
And no one dared
Disturb the sound of silence
"Fools", said I, "You do not know
Silence like a cancer grows
Hear my words that I might teach you
Take my arms that I might reach you"
But my words, like silent raindrops fell
And echoed
In the wells of silence
And the people bowed and prayed
To the neon god they made
And the sign flashed out its warning
In the words that it was forming
And the sign said, "The words of the prophets are written on the subway walls
And tenement halls"
And whispered in the sounds of silence
-----------------------------------------------
SWISS LIPS - U GOT THE POWER
If you've got the power I've got the feeling
Big drums hearts worth stealing
Silver and Gold Souls of the mountains
Run aground in cities and towns when
Life is heart that wont stop beating
Boom boom gimme a reason
We jump the fires for kicks and for feelings,
it's all we've got when..
All things are going against you,
we'll fight them out in the avenues
all things are going against you.
oo oo....
When all things are coming to get you
we'll fight them out in the avenues
all things are coming to get you
oo oo....
We come around to push push electric,
New kids already connected
Into the light and out of the stillness
In our times directions are endless
Show me the signs and I'll show you kingdoms
boom boom gimme a reason
We jump the fires for kicks and for feelings
It's all we've got when..
(When I see the light coming from your eyes,
I feel so paralysed)
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Mari cuceritori – Soliman Magnificul
La auzirea numelui său, regii Europei se înfricoșau. Și-a condus armatele din ținuturile nisipoase ale Arabiei până la porțile Vienei. Minunile sale arhitecturale stârneau invidia Europei renascentiste.
Putea trimite la moarte o mie de oameni și după aceea să-i scrie soției un poem de dragoste, dar înțelepciunea și voința sa de fier au dat greș în fața unei tinere sclave. Acesta a fost Soliman Magnificul, a cărui poveste o puteți afla din acest film documentar.
Cunoscut în Orient sub numele de Soliman Magnificul și în Occident sub numele Legislatorul, Soliman I (1494 – 1566) a fost cel de-al zecelea sultan pe care l-a avut Imperiul Otoman și cel mai puternic și mai temut conducător din Europa secolului al XVI-lea. Printre cuceririle lui se numără Belgradul, Rhodos-ul, dar și o mare parte a regatului ungar.
Soliman Magnificul condus armata otomană în lupte de cucerire atât în Asia, cât și în Africa de Nord, ajungând să controleze Marea Mediterană, Marea Roșie și Golful Persic. Viața sa personală a fost la fel de zbuciumată, el căsătorindu-se cu o femeie din haremul său, încălcând tradițiile otomane legate de căsătorie.
Vizionare online film documentar subtitrat Mari cuceritori – Soliman Magnificul
CE CONTINE PEPSI-SHOCK!
Compania Pepsi va lansa în curând o nouă băutură răcoritoare, Pepsi Next, despre care activiştii pentru apărarea drepturilor omului susţin că va fi fabricată cu ajutorul unor celule prelevate din fetuşi umani avortaţi.
Acum platesti 494 lei/luna la 25.000 lei credit. Aplica aici 
Pepsi Next, alegerea celor nenăscuţi
Comisia de Valori Mobiliare şi Burse din SUA i-a dat de curând undă verde companiei Pepsi pentru a continua să folosească serviciile companiei Senomyx, care produce arome artificiale folosind ţesuturi prelevate de la fetuşi umani avortaţi, scrie lifesitenews.com.
Scandalul legat de Pepsi a izbucnit în 2011, când organizaţia non-profit Children of God for Life a semnalat că Pepsi s-a aliat cu Senomyx. A urmat un boicot internaţional la adresa producătorului de băuturi răcoritoare. La vreamea respectivă, s-a aflat că Pepsi avea multe alte opţiuni la dispoziţie pentru a produce arome artificiale, pe care le folosesc competitorii săi, dar a ales în schimbă să folosească celule provenite de la fetuşi umani avortaţi.
În ciuda documentelor care demonstrează clar parteneriatul cu Senomxy, Pepsi neagă în continuare acuzaţiile care i se aduc. "Pepsi nu desfăşoară şi nu finanţează cercetări care folosesc ţesuturi umane sau culturi celulare obţinute de la fetuşi sau embrioni umani", a declarat Jeff Dahncke, director de comunicare la PepsiCo.
Debi Vinnedge, director executiv la Children of God for Life, susţine că declaraţia celor de la Pepsi reprezintă un tertip. Celulele obţinute de la fetuşi umani sunt înmulţite în laborator, după care sunt vândute unor companii precum Senomyx. "Asta nu le schimbă cu nimic provenienţa. Celulele conţin în continuare ADN-ul unor copii avortaţi", spune Vinnedge.
În mod întâmplător sau nu, în reclama Pepsi Next apare un bebeluş:
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/secretul-intunecat-pepsi-ce-contine-bautura-faimoasa-in-toata-lumea_926735.html#ixzz1qJKR6oCJ
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0
Monday, March 26, 2012
PINK MONDAYS-LA FEE ROSE
Astazi mi-am adus de o intimplare de acum 15 ani cind, fiind la manastirea Secu din Moldova in noaptea de Sint Ioan, am auzit ielele, ce, ghiduse, au venit sa joace, chiar sub fereastra mea-e drept chilia unde stateam era la marginea padurii.A doua zi, exact sub fereastra era un cerc al ielelor, iarba era arsa si florile uscate.
Asa ca dorind sa-mi ostoiesc dorul de zinele roz ce danseaza sub clar de luna in seri nebune am postat aceste imagini....
Va invit sa impartasiti cu noi un cintec, o fotografie, un film, orice ne va face aceasta zi nesuferita de luni, mai placuta, mai vesela, mai pink:
Sunday, March 25, 2012
CERUL BACAINTI
Magura Tomii din Bulbuc
Tablou cu un Rai romanesc
E ca o punte vrajita intrarea in Ceru Bacainti. O trecere brusca spre o alta lume. Mai intai se schimba lumina. Deodata! Devine aramie, pastoasa, ai impresia, uneori, ca poti intinde mana sa iei o palma din ea, ca din apa. Apoi capitele, risipite pe dealuri, ca niste colosi cafenii, scaldati in raul halucinat de lumina.
Pe culmi, livezi cu copaci batrani, despre care ai zice ca-s complet uscati, insa pe crengile carora se vad, ca niste globuri, nenumarate fructe rosii. Dar mai ales casele! Unice in Romania. Uriase, vechi de secole, toate din felii inguste de piatra veche de rau, netencuite, cu cerdacuri din piatra, garduri de piatra, fanare de piatra, grajduri colosale de piatra, unele chiar si cu acoperisuri din lespezi de piatra.
Gospodarii formate din cate sase-sapte asemenea constructii primitive imense, ca niste fortarete din piatra. Alcatuiri impresionante, dar si bizare, cum n-am mai vazut niciodata, prin alte parti ale tarii.
Case mari, capite mari, animale uriase ce sed lenese printre acareturi: cocosi grasani, porci lungi de doi metri, negri si clapaugi, revarsati nesimtit pe imasuri, carduri de gaste, cu gatul cat un picior de copil, vaci portocalii, cat un stat de om, leganandu-si falnic soldurile bogate pe ulita... Totul e... mare.
Doar oamenii par marunti, intre lucrurile lor uriase. Si mult prea putini. Asa, cate unul, ici-colo, pe culmi, incremenit ca un punct in usa casei sale imense, mocani cu privirea pierduta in zarile intinse la picioarele lor.
Trai singuratic deasupra lumii. Majoritatea batrani uitati in acest paradis suspendat intre cer si pamant. Intreaga comuna e acum saracita de oameni, cu multe case pustii, una din cele mai mici si mai depopulate din tara, risipita pe vreo 60 de kilometri patrati, pe culmile rotunjite si pietroase ale Apusenilor Metaliferi.
Raul cel secat se cheama tot Cer. O albie larga, prin care curgeau ape bogate, candva, si care, de cand Dumnezeu a oprit ploile, s-a transformat intr-un sant prelung si adanc, de roca alba-alba, stralucitoare. A fost seceta mare in anul asta si intreg raul "s-o tras" inapoi, spre izvor, la fel ca si toate paraiele lui: Dumbravita, Prisaza, Bulbuc, Bolovanesti...
Dar si oamenii, putini, cati au mai ramas, "s-o tras" inapoi, in izvoare. Ultimii supravietuitori. Numele asta, de Cer, are radacini pe care parca "le vezi" aievea. Jos, la strada mare, este Bacaintiul - sat compact, stapanit altadata de grofi unguri ce stateau in doua castele cu turnuri, de-o parte si de alta a vaii.
Stapanii campiei. Romanii si-au asezat salasele sus pe dealuri, in catune cu nume dacice, sihastrite, mai aproape de cer. Stapanii muntilor. De aceea locului i s-a zis Cerul. Unii zic ca s-ar trage de la arborele numit cer, un soi stravechi de stejar, insa cei mai multi localnici cred ca numele satului vine de la locul in care se afla: in cer.
E straniu sa-i auzi, cand ii intrebi de unde sunt, cum iti raspund "din Cer", dar ei zic asa de sute de ani, ca pe ceva foarte firesc, si chiar se mandresc putin, ca li s-ar potrivi numele asta, "al inaltimilor".
Mereu au fost oameni liberi, traitori pe munti, nesupusi nici ungurilor, nici comunistilor, necolectivizati, neinrobiti niciodata, intr-adevar niste oameni ai cerului. La inceputul celei de-a doua conflagratii mondiale, pe o pancarta de la intrarea in sat statea scris, mare: "Pana aici a fost razboi. De aici incepe Ceru Bacainti".
Culegatorii de bolovani
E imposibil sa nu te intrebi cum de-a ramas nestiut atata vreme acest paradis ascuns pe versantii sudici ai Apusenilor. Cum e posibila o atat de mare frumusete, inca neatinsa.
Te-ntorci in urma cu peste o mie de ani, intr-un Ardeal straniu, cu asezari nobile, in care casele erau facute numai din piatra, asemeni celor din Alpi si din Pirinei, un muzeu viu, cu sute de monumente istorice, taranesti, batrane de veacuri, asezate in peisaje sublime, ca-n niste adevarate tablouri, cu aramiul toamnei in jur, cer albastru deasupra si lumina aia portocalie si ireala, care iti mangaie sufletul.
Aveam sa merg si a doua zi acolo. Si a treia. Lumina era aceeasi. De parca iesea din case si din ograzi, din capitele de pe dealuri. O lumina care te ajuta sa intelegi frumusetea si rostul acelui loc rupt de lume.
Majoritatea localnicilor din Cer sunt "cautatori de piatra", pe care o scot din albiile raului si ale paraielor. Din asta traiesc, din vinderea unui "metru de piatra", pe care-l aduc apele.
Oameni oropsiti acum, in aceste timpuri de seceta. Asa e Ionel Bardan, de pilda, mesterul de case, pe care-l gasim sezand pe-o movila de pietre tesite, cu bratele lasate pe genunchi, la marginea raului gol, zicandu-ne resemnat ca "Anu' asta Dumnezeu n-o adus apele.
N-o curs piatra pa ele. O fost cam nedrept cu noi. Anu' trecut, de cinci ori o adus, anu' asta niciodata. Pentru astia ca mine, piatra ii ca auru'. Din piatra traim. O culegem de pe "vali", zidim cu ea. Asta stim. Stim piatra s-o alegem din ape. Mereu cu ciocanu' in mana.
Treba sa fii mester, sa stii "sa dai legatura" la un zid cu piatra din asta, ca sa tie. Inainte sa lucra si zece-cinspe ai (ani) la asa o casa, da' stiai ca tine sute. Trebuia dinainte sa fii vrednic de ea, ca sa ti-o faca parintii din vreme. Sa ai un rost, ca sa stai in ea. Sa ramai locului.
Doar nu erai nebun sa muncesti cinspe ai, ca pe urma sa pleci. Acuma, oamenii nu mai au rost. Asta-i. De sus, de la izvor, din Muntele Pietrisului, Dumnezeu nu ne mai aduce piatra pe valea Bolovanestilor..."
Pe apa Cerului existau, pana nu de mult, peste treizeci de mori ce functionau necontenit, de veacuri. Am vazut si eu una, paraginita, in curtea fostului primar Aurel Giurgiu. Ar fi putut fi si ea un monument istoric. Toate s-au naruit, caci nici nu mai au ce si pentru cine sa macine.
De-a lungul albiei secate, pe kilometri intregi, se mai vad azi doar vreo patru-cinci gramajoare din acelea de piatra, asteptand sa fie vandute. Ca niste momai, ca niste morminte ciudate, din loc in loc. Ionel Bardan zice ca numele sau i se trage de la "barda", iar neamul, din daci. Poarta o salopeta cenusie, peste un sfeter in dungi.
Si zambeste oaches. Se uita mereu in amonte, asteptand parca, in orice clipa, ca apa sa inceapa sa curga din nou. Asta asteapta toti pietrarii de aici. Sa reverse Dumnezeu ploile pe pamant. Sunt oameni care stiu sa traiasca "din piatra seaca", asa au trait mereu. Se descurca.
Vand o asemenea "momaie" mititica de bolovani, cu unu-doua milioane de lei vechi, orasenilor care-au inceput sa-si dea seama ca-i mai frumos, mai rustic si "mai ecologic" sa-si construiasca sau sa-si placheze casele cu celebra "piatra de Ceru Bacainti".
Majoritatea satenilor doar asta fac, in afara treburilor obisnuite ale gospodariei: vand piatra. Si tot zic ca-i bine. Chiar daca au cam imbatranit si-o scot tot mai greu, cu bratele, afara din ape. Dar nu renunta, asa putini cati au ramas. Si nu si-ar parasi pentru nimica in lume casele si satul lor batran.
Fie si dac-ar trai numai din piatra seaca. Doar apa sa fie. Sa curga iarasi. Dumnezeu sa aduca iarasi apa in Cer.
Pomii dacici
Iar cand nu curge piatra, oamenii Cerului se descurca "din altele". Oancea Florian a fost si el pietrar, pana nu de mult, dar "s-a lasat", mai ales de cand cu seceta asta. Tatal sau, Vasile, a fost mare mester de piatra si case, la fel si bunicul Avram.
Multe din casele devenite astazi celebre au fost facute de acesti inaintasi: a lu' Jurj, a lu' Dan, a lu' Cociobea, a lu' Perta, a Buganestilor.... Monumente istorice, ocrotite astazi prin lege, spre a nu putea fi daramate. Case cu acoperisuri de piatra in care lespezile se tin doar prin propria greutate, cladite dupa o stiinta straveche.
Florian a adunat si el bolovani din ape. Stie locuri din maluri unde se pot scoate si acum, chiar daca raurile si paraiele nu mai curg. E deplin convins, ca si multi alti oameni cu care am vorbit, ca taranii ramasi aici n-au cum sa saraceasca si n-au de ce pleca.
Un optimism incredibil, desi satul Ceru e socotit astazi, dupa veniturile oamenilor, cea mai saraca asezare din judetul Alba si poate chiar din Ardeal. Batranii n-au "penzii" de la colectiv, pamantul dealurilor nu prea rodeste, pasunile-s sarace, apele s-au sfarsit. Si ce daca? Florian imi arata pomii.
Pomii aceia uscati, fara frunze, de pe dealuri. Unii din ei stau sa cada, cu tulpinile crapate, contorsionate de batranete. Daca le rupi cate o ramurica, ti se sfarama in palma. Scrum! Si totusi, oamenii se incapataneaza, "trag de ei", an de an, ca sa mai dea rod.
Mereu i-au curatat cu atentie, i-au altoit cu vlastari din intocmai acelasi soi, doar sa nu li se piarda specia, mostenita din neamurile lor stravechi. "Astea-s soiuri dacice, pastrate exact la fel, din mosii nostri", zice Florian Oancea. "Dacice, da! Mosii nostri le-o tinut soiu' cu sfintanie, de cand ii lumea. Is meri vechi, pe cale de disparitaie.
Plini-plini de rod, chiar daca pomu-i mic si batran de-o suta de ai. Pietrosu' nostru, pe care-l scuturam cu ruda - in doua ceasuri "il dam jos". Maru' asta, si la San Patru il mai avem in pivnita, la fel de tare si gustos, pana hat, aproape de Rusalii. Pica jos, batut cu ruda, si nu se-nmoaie, nu se strica.
Sau Prundariu nostru, Patulul, Caldarusanu... Peste treizeci de soiuri pe cale de disparitaie. Doar aici, la noi, din toata zona asta, le gasesti curate, stravechi. Scorusi vechi de patru sute de ai care inca rodesc. Ori prunele... Vinetica, Bistrita, Galbena noastra... Pomi vechi, dacici! Pentru noi, pomii astia is ca o comoara pe care-o mostenim din batrani..."
Florian Oancea are el insusi 700 de pruni si vreo 600 de meri, dar marturiseste ca nu-i nici pe departe cel mai bogat om din Ceru Bacainti. De altfel, cam niciunul nu e bogat. Asta, chiar daca, din cei doar 280 de locuitori ai intregii comune, cel mai "slab" face pe an vreo 800-1000 de litri de "vinars", iar cel mai puternic, peste trei tone.
Dar n-au cui sa-l vanda, desi ar dori si ei un centru de colectare de fructe, poate pentru vreo fabrica de dulceturi, cine stie, nu se pricep la de-astea... "N-ai cui le da, domnule!" zic toti, imediat ce-i intrebi de treaba asta. "Ar trebui sa fim bogati, aici. Da' n-avem ce face cu ele. Cui sa le vindem?
De mult, noi ne-am impacat cu asta... " Au imbatranit oamenii, nu mai au vigoarea sa porneasca iarasi cu noaptea-n cap, zeci de kilometri cu carutele, trecand Muresul cu "brodina" (un pod plutitor) pana la Sibot, Cugir, sau Orastie, in rarele zile de targ - o data la cateva luni - ca sa incerce sa vanda ceva unor oraseni la fel de saraci ca si dansii.
"Vinarsul" il mai trimit copiilor sau nepotilor plecati in departari - sa aiba si ei cu ce ciocni un pahar, acolo, la oras. Ori sa il vanda mai departe, prietenilor, cui stiu. Astazi, peste apa Cerului, trec punti lungi si inutile, de la vecin la vecin, caci la fel de repede ai putea sa treci raul si prin albia seaca.
Dar pe punti inca mai trec oameni. Merg de la unul la altul. Se pretuiesc intre ei, se impaca. Stau seara la un pahar din vinarsul lor, punand tara la cale sau zicand istorii de demult. In Ceru, daca esti oaspete in casa omului si refuzi sa inchini un paharel, se zice ca "esti mai bun". Adica asa, "domnos". Adica cam de nimica lumii.
Urmasii dacilor
Desi atat de imbatranita si depopulata, comuna Ceru Bacainti mai are imprejur si mai sus, pe culmile muntilor, inca zece sate ancestrale, cu nume dacice. Viezuri, patru locuitori. Bulbuc, sase. Valea Mare, tot sase. Curpeni, vreo zece. Clisat, numai patru case, de toate... Si asa mai departe.
Sate insingurate, la care ajungi foarte greu, zeci de kilometri de urcus, pe drumuri cumplite, brazdate de jgheaburi adanci; nici masina noastra de teren n-a putut razbate pana la Bulbuc, de pilda. In Viezuri, n-a fost niciodata curent electric (desi pana nu de mult a fost un sat cu 30 de case locuite), dar celor patru sateni ramasi aici nu prea le pasa de asta. Iubesc locul cu patima.
Ei sunt alesii. Supravietuitorii. Cei ce-au ramas sa se bucure de raiul acestui Cer.
Aureliei Stanila din Viezuri i s-au descarcat de vreo luna bateriile micutului aparat de radio, dar nu s-a ostenit sa coboare sase kilometri pana-n Cer, doar pentru asa un fleac.
"Si asa ma bazaia cam tare la cap, cu politica lor", zice. In toti cei 78 de ani de viata ai sai, Aurelia n-a vazut decat de doua ori un oras - Orastie -, atunci cand a fost dusa la spital. Si nici nu-i trebuie sa mai vada vreodata. Spune ca, doar cand isi inchipuie cum traiesc oamenii aia ingramaditi in blocuri cu patru etaje, o apuca "o spaima" si se simte "ca arestata".
"La ce ne treba asa ceva, daca noi traim aici ca-ntr-un Rai?!", spune mereu. In Viezuri, singurii locuitori sunt Aurelia si barbatul ei, Gheorghe. Si mai este inca o familie de batrani, pe nume Dusa, la vreun kilometru-doi departare, "dupa parau". Aurelia nu se plange de absolut nimic.
Poate doar ca fantana i-a secat din lipsa ploii, la fel ca cea a vecinilor. Ca lampa i se stinge, fiindca petrolul pare indoit cu apa. L-a cumparat acum cateva zile de la niste nemernici din Orastie si doar pentru asta trebuie sa se-ntoarca, alti 30 de kilometri, pana la magazinul in care a fost pacalita. In rest, n-are nici un necaz. Zice ca nu s-a simtit nicicand singura aici.
Nu i-a fost urat nici in iernile cele lungi, cand nu coboara de-acasa trei-patru-cinci luni la rand. Ii aduc la cunostinta ca-n alte orase oamenii traiesc si-n blocuri de cate zece etaje, ba si-n unele de saptezeci-optzeci. Femeia tresare usor uimita, privindu-ma apoi putin intrigata, aproape amenintator, pe sub sprancene. Imi dau seama ca nu m-a crezut.
Pe varful muntelui, in costum popular
Dar cel mai mult m-a impresionat un personaj insingurat dintr-un alt sat al Cerului, la fel de izolat, Valea Mare. Constantin Perta, care de copil si pana azi, la 74 de ani, nu s-a imbracat altfel, zi de zi, decat numai in straiele albe, stramosesti.
Asa munceste, asa umbla prin curte, asa merge pe ulita, peste tot. Si cand se duce la oras, tot camesoiul asta lung il poarta, si itarii, pe strazi sau prin magazine, chiar daca uneori il mai iau oamenii in ras, cum a fost odata, cand strigau unii dupa el: "Ia uite ba, o aparut si Avram Iancu!..." Lui nu ii pasa de toate astea. N-a avut niciodata alte haine, a refuzat sa-si ia.
N-a vrut sa isi gaseasca niciodata nevasta, si-a spus mereu ca "nu-s timpurile" sa aiba copii, desi ii plac copiii nespus, mai mult cu ei isi petrece vremea, pe ulita, la biserica, oriunde s-ar duce. Sotie n-a vrut fiindca, zice, "unde-s mai multi, ii si cearta", iar lui, cel mai putin in viata i-a placut sa se certe.
N-a mai vrut si fiindca "n-a avut puterea" sa primeasca porunci de la altii, altele decat cele pe care si le da el insusi. Stranii vorbe foloseste uneori acest Constantin.
Acest taran simplu si smerit, micut la trup, sfios ca un flacauan batran, vorbind subtirel, in pozitie de drepti, si cu palmele inclestate, de parc-ar fi in fata preotului din biserica, temandu-se parca, cumva, ca orice vorba rostita sa nu fie nechibzuita ori sa supere.
Dincolo de toate, insa, Constantin Perta este un artist. Sculptor in lemn, printre singurii care nu s-au ocupat niciodata cu piatra. De copil sta in casuta lui parinteasca, veche de-un veac jumatate, si mestereste in lemn obiecte micute: lingurite, fuse de tors, tolcere, desene fine cu animale incrustate in bate ciobanesti... Asta face.
Imi arata un saculet cu peste trei sute de linguri mici, cioplite migalit, cu modele stravechi pe cozi, pe care le-a facut in ultima vreme. Este chemat adesea la targuri sau expozitii, dar nu se duce, decat cand vrea, si nu vinde orice obiect, oricat de multi bani i s-ar da pe el.
Au fost multe cazuri in care i s-a oferit peste un milion pe-o lingurita de-o palma, cinci pe-un bat ciobanesc. A zis ca nu le da pentru nimic. De ce? Fiindca asa a vrut el. A ales deseori sa daruiasca mai degraba aceste lucrusoare copiilor din Ceru. Copii care astazi se nasc tot mai rar si sunt foarte putini.
Constantin Perta doarme noptile intocmai in acelasi patut in care s-a nascut si in care a dormit cand a fost copil singur la parinti. Un copil micut si firav, ramas complet singur in casa parinteasca, mesterind in noptile de iarna, la lumina opaitului, lucrusoare mici, de pitici, ce amintesc de lumi apuse. Casa e acum paraginita, subreda, insa total neschimbata.
Cu cerdacul incovoiat de ani, abia tinandu-se pe temelia inalta de "piatra de Ceru Bacainti". In singura odaie de dinauntru e lut pe jos, acelasi ca odinioara. Praf pe stergare, pe icoanele de pe pereti, lasate intocmai in aceleasi locuri ca acum aproape un veac.
Ca un sihastru traieste aici sculptorul cel batran. N-a cunoscut femeie, n-a obisnuit alcool, tutun sau petreceri. Are doar o perina si-o cerga de lana, cateva constume populare intinse pe grinda, trei carti de rugaciuni si uneltele lui de cioplit lemnul pe masa.
Nici de gospodarie nu se mai prea ocupa, in ultima vreme. Un car de fan a alunecat peste el si "i-o palit" spatele, iar acum nu prea mai poate sa munceasca. Iernile i-e cam frig, caci face focul cu economie.
Pe muntele de dincolo de valea Cerului, sus, la vreo douazeci de kilometri, este o manastire de calugari sihastri, cu trai sever, spre care e interzis sa urce femeilor. Monahi singuratici, rar se amesteca cu lumea.
Ei bine, iarna trecuta, calugarii aceia au coborat din munte. Au pornit cu totii, tinand topoare in maini, direct spre casa lui Perta Constantin, au intrat in curte si s-au apucat, in tacere, sa ii taie lemne pentru foc. De ce tocmai lui? Nici acum nu poate pricepe.
El, care zice despre sine mereu ca e "un nimeni", un biet batranel singur, care nu cere nimic de la nimeni, nevrednic de asemenea cinste. Calugarii aceia inalti, puternici, lucrau afara in frig pentru dansul, izbind lemnul cu topoarele lor.
La sfarsit, l-au salutat simplu, zambind spre cerdacul in care el sedea uluit, cu lacrimi in ochi, ca un copil coplesit de bunatatea cea mare a oamenilor. Iar apoi au plecat.
***
Perta Constantin marturiseste cinstit ca "nu ii pasa" de moarte. In fiecare dimineata, el priveste Raiul, de pe cerdacul incovoiat al casei sale. Si nu ii pasa. La poalele dealului pe care e cocotata casa lui batrana, e albia din inaltimi, din amonte, a raului Cer, prin care mai curge, totusi, un firisor de apa. Ingust cat un pas, slab, sovaielnic.
Dar curge. Inca mai curge. Asa se intampla in Ceru Bacainti: apele, la fel ca si oamenii, "s-o tras" inapoi, spre izvoare...
E ca o punte vrajita intrarea in Ceru Bacainti. O trecere brusca spre o alta lume. Mai intai se schimba lumina. Deodata! Devine aramie, pastoasa, ai impresia, uneori, ca poti intinde mana sa iei o palma din ea, ca din apa. Apoi capitele, risipite pe dealuri, ca niste colosi cafenii, scaldati in raul halucinat de lumina.
Pe culmi, livezi cu copaci batrani, despre care ai zice ca-s complet uscati, insa pe crengile carora se vad, ca niste globuri, nenumarate fructe rosii. Dar mai ales casele! Unice in Romania. Uriase, vechi de secole, toate din felii inguste de piatra veche de rau, netencuite, cu cerdacuri din piatra, garduri de piatra, fanare de piatra, grajduri colosale de piatra, unele chiar si cu acoperisuri din lespezi de piatra.
Gospodarii formate din cate sase-sapte asemenea constructii primitive imense, ca niste fortarete din piatra. Alcatuiri impresionante, dar si bizare, cum n-am mai vazut niciodata, prin alte parti ale tarii.
Case mari, capite mari, animale uriase ce sed lenese printre acareturi: cocosi grasani, porci lungi de doi metri, negri si clapaugi, revarsati nesimtit pe imasuri, carduri de gaste, cu gatul cat un picior de copil, vaci portocalii, cat un stat de om, leganandu-si falnic soldurile bogate pe ulita... Totul e... mare.
Urme de case vechi
�
Trai singuratic deasupra lumii. Majoritatea batrani uitati in acest paradis suspendat intre cer si pamant. Intreaga comuna e acum saracita de oameni, cu multe case pustii, una din cele mai mici si mai depopulate din tara, risipita pe vreo 60 de kilometri patrati, pe culmile rotunjite si pietroase ale Apusenilor Metaliferi.
Raul cel secat se cheama tot Cer. O albie larga, prin care curgeau ape bogate, candva, si care, de cand Dumnezeu a oprit ploile, s-a transformat intr-un sant prelung si adanc, de roca alba-alba, stralucitoare. A fost seceta mare in anul asta si intreg raul "s-o tras" inapoi, spre izvor, la fel ca si toate paraiele lui: Dumbravita, Prisaza, Bulbuc, Bolovanesti...
Aurel Giurgiu, facator de vinars din soiuri dacice
�
Stapanii campiei. Romanii si-au asezat salasele sus pe dealuri, in catune cu nume dacice, sihastrite, mai aproape de cer. Stapanii muntilor. De aceea locului i s-a zis Cerul. Unii zic ca s-ar trage de la arborele numit cer, un soi stravechi de stejar, insa cei mai multi localnici cred ca numele satului vine de la locul in care se afla: in cer.
E straniu sa-i auzi, cand ii intrebi de unde sunt, cum iti raspund "din Cer", dar ei zic asa de sute de ani, ca pe ceva foarte firesc, si chiar se mandresc putin, ca li s-ar potrivi numele asta, "al inaltimilor".
Mereu au fost oameni liberi, traitori pe munti, nesupusi nici ungurilor, nici comunistilor, necolectivizati, neinrobiti niciodata, intr-adevar niste oameni ai cerului. La inceputul celei de-a doua conflagratii mondiale, pe o pancarta de la intrarea in sat statea scris, mare: "Pana aici a fost razboi. De aici incepe Ceru Bacainti".
Culegatorii de bolovani
E imposibil sa nu te intrebi cum de-a ramas nestiut atata vreme acest paradis ascuns pe versantii sudici ai Apusenilor. Cum e posibila o atat de mare frumusete, inca neatinsa.
Te-ntorci in urma cu peste o mie de ani, intr-un Ardeal straniu, cu asezari nobile, in care casele erau facute numai din piatra, asemeni celor din Alpi si din Pirinei, un muzeu viu, cu sute de monumente istorice, taranesti, batrane de veacuri, asezate in peisaje sublime, ca-n niste adevarate tablouri, cu aramiul toamnei in jur, cer albastru deasupra si lumina aia portocalie si ireala, care iti mangaie sufletul.
Aveam sa merg si a doua zi acolo. Si a treia. Lumina era aceeasi. De parca iesea din case si din ograzi, din capitele de pe dealuri. O lumina care te ajuta sa intelegi frumusetea si rostul acelui loc rupt de lume.
Maestrul in piatra Ionel Bardan
�
Majoritatea localnicilor din Cer sunt "cautatori de piatra", pe care o scot din albiile raului si ale paraielor. Din asta traiesc, din vinderea unui "metru de piatra", pe care-l aduc apele.
Oameni oropsiti acum, in aceste timpuri de seceta. Asa e Ionel Bardan, de pilda, mesterul de case, pe care-l gasim sezand pe-o movila de pietre tesite, cu bratele lasate pe genunchi, la marginea raului gol, zicandu-ne resemnat ca "Anu' asta Dumnezeu n-o adus apele.
N-o curs piatra pa ele. O fost cam nedrept cu noi. Anu' trecut, de cinci ori o adus, anu' asta niciodata. Pentru astia ca mine, piatra ii ca auru'. Din piatra traim. O culegem de pe "vali", zidim cu ea. Asta stim. Stim piatra s-o alegem din ape. Mereu cu ciocanu' in mana.
Treba sa fii mester, sa stii "sa dai legatura" la un zid cu piatra din asta, ca sa tie. Inainte sa lucra si zece-cinspe ai (ani) la asa o casa, da' stiai ca tine sute. Trebuia dinainte sa fii vrednic de ea, ca sa ti-o faca parintii din vreme. Sa ai un rost, ca sa stai in ea. Sa ramai locului.
Doar nu erai nebun sa muncesti cinspe ai, ca pe urma sa pleci. Acuma, oamenii nu mai au rost. Asta-i. De sus, de la izvor, din Muntele Pietrisului, Dumnezeu nu ne mai aduce piatra pe valea Bolovanestilor..."
Pe apa Cerului existau, pana nu de mult, peste treizeci de mori ce functionau necontenit, de veacuri. Am vazut si eu una, paraginita, in curtea fostului primar Aurel Giurgiu. Ar fi putut fi si ea un monument istoric. Toate s-au naruit, caci nici nu mai au ce si pentru cine sa macine.
De-a lungul albiei secate, pe kilometri intregi, se mai vad azi doar vreo patru-cinci gramajoare din acelea de piatra, asteptand sa fie vandute. Ca niste momai, ca niste morminte ciudate, din loc in loc. Ionel Bardan zice ca numele sau i se trage de la "barda", iar neamul, din daci. Poarta o salopeta cenusie, peste un sfeter in dungi.
O trecere spre alta lume
�
Vand o asemenea "momaie" mititica de bolovani, cu unu-doua milioane de lei vechi, orasenilor care-au inceput sa-si dea seama ca-i mai frumos, mai rustic si "mai ecologic" sa-si construiasca sau sa-si placheze casele cu celebra "piatra de Ceru Bacainti".
Majoritatea satenilor doar asta fac, in afara treburilor obisnuite ale gospodariei: vand piatra. Si tot zic ca-i bine. Chiar daca au cam imbatranit si-o scot tot mai greu, cu bratele, afara din ape. Dar nu renunta, asa putini cati au ramas. Si nu si-ar parasi pentru nimica in lume casele si satul lor batran.
Fie si dac-ar trai numai din piatra seaca. Doar apa sa fie. Sa curga iarasi. Dumnezeu sa aduca iarasi apa in Cer.
Pomii dacici
Iar cand nu curge piatra, oamenii Cerului se descurca "din altele". Oancea Florian a fost si el pietrar, pana nu de mult, dar "s-a lasat", mai ales de cand cu seceta asta. Tatal sau, Vasile, a fost mare mester de piatra si case, la fel si bunicul Avram.
Multe din casele devenite astazi celebre au fost facute de acesti inaintasi: a lu' Jurj, a lu' Dan, a lu' Cociobea, a lu' Perta, a Buganestilor.... Monumente istorice, ocrotite astazi prin lege, spre a nu putea fi daramate. Case cu acoperisuri de piatra in care lespezile se tin doar prin propria greutate, cladite dupa o stiinta straveche.
Florian Oancea, bun cunoscator al soiurilor dacice
�
Un optimism incredibil, desi satul Ceru e socotit astazi, dupa veniturile oamenilor, cea mai saraca asezare din judetul Alba si poate chiar din Ardeal. Batranii n-au "penzii" de la colectiv, pamantul dealurilor nu prea rodeste, pasunile-s sarace, apele s-au sfarsit. Si ce daca? Florian imi arata pomii.
Pomii aceia uscati, fara frunze, de pe dealuri. Unii din ei stau sa cada, cu tulpinile crapate, contorsionate de batranete. Daca le rupi cate o ramurica, ti se sfarama in palma. Scrum! Si totusi, oamenii se incapataneaza, "trag de ei", an de an, ca sa mai dea rod.
Mereu i-au curatat cu atentie, i-au altoit cu vlastari din intocmai acelasi soi, doar sa nu li se piarda specia, mostenita din neamurile lor stravechi. "Astea-s soiuri dacice, pastrate exact la fel, din mosii nostri", zice Florian Oancea. "Dacice, da! Mosii nostri le-o tinut soiu' cu sfintanie, de cand ii lumea. Is meri vechi, pe cale de disparitaie.
Plini-plini de rod, chiar daca pomu-i mic si batran de-o suta de ai. Pietrosu' nostru, pe care-l scuturam cu ruda - in doua ceasuri "il dam jos". Maru' asta, si la San Patru il mai avem in pivnita, la fel de tare si gustos, pana hat, aproape de Rusalii. Pica jos, batut cu ruda, si nu se-nmoaie, nu se strica.
Sau Prundariu nostru, Patulul, Caldarusanu... Peste treizeci de soiuri pe cale de disparitaie. Doar aici, la noi, din toata zona asta, le gasesti curate, stravechi. Scorusi vechi de patru sute de ai care inca rodesc. Ori prunele... Vinetica, Bistrita, Galbena noastra... Pomi vechi, dacici! Pentru noi, pomii astia is ca o comoara pe care-o mostenim din batrani..."
Case din piatra, monumente istorice
�
Florian Oancea are el insusi 700 de pruni si vreo 600 de meri, dar marturiseste ca nu-i nici pe departe cel mai bogat om din Ceru Bacainti. De altfel, cam niciunul nu e bogat. Asta, chiar daca, din cei doar 280 de locuitori ai intregii comune, cel mai "slab" face pe an vreo 800-1000 de litri de "vinars", iar cel mai puternic, peste trei tone.
Dar n-au cui sa-l vanda, desi ar dori si ei un centru de colectare de fructe, poate pentru vreo fabrica de dulceturi, cine stie, nu se pricep la de-astea... "N-ai cui le da, domnule!" zic toti, imediat ce-i intrebi de treaba asta. "Ar trebui sa fim bogati, aici. Da' n-avem ce face cu ele. Cui sa le vindem?
De mult, noi ne-am impacat cu asta... " Au imbatranit oamenii, nu mai au vigoarea sa porneasca iarasi cu noaptea-n cap, zeci de kilometri cu carutele, trecand Muresul cu "brodina" (un pod plutitor) pana la Sibot, Cugir, sau Orastie, in rarele zile de targ - o data la cateva luni - ca sa incerce sa vanda ceva unor oraseni la fel de saraci ca si dansii.
"Vinarsul" il mai trimit copiilor sau nepotilor plecati in departari - sa aiba si ei cu ce ciocni un pahar, acolo, la oras. Ori sa il vanda mai departe, prietenilor, cui stiu. Astazi, peste apa Cerului, trec punti lungi si inutile, de la vecin la vecin, caci la fel de repede ai putea sa treci raul si prin albia seaca.
Dar pe punti inca mai trec oameni. Merg de la unul la altul. Se pretuiesc intre ei, se impaca. Stau seara la un pahar din vinarsul lor, punand tara la cale sau zicand istorii de demult. In Ceru, daca esti oaspete in casa omului si refuzi sa inchini un paharel, se zice ca "esti mai bun". Adica asa, "domnos". Adica cam de nimica lumii.
Urmasii dacilor
Aureliei Stanila - 60 km pentru o sticla cu petrol de lampa
�
Sate insingurate, la care ajungi foarte greu, zeci de kilometri de urcus, pe drumuri cumplite, brazdate de jgheaburi adanci; nici masina noastra de teren n-a putut razbate pana la Bulbuc, de pilda. In Viezuri, n-a fost niciodata curent electric (desi pana nu de mult a fost un sat cu 30 de case locuite), dar celor patru sateni ramasi aici nu prea le pasa de asta. Iubesc locul cu patima.
Ei sunt alesii. Supravietuitorii. Cei ce-au ramas sa se bucure de raiul acestui Cer.
Aureliei Stanila din Viezuri i s-au descarcat de vreo luna bateriile micutului aparat de radio, dar nu s-a ostenit sa coboare sase kilometri pana-n Cer, doar pentru asa un fleac.
"Si asa ma bazaia cam tare la cap, cu politica lor", zice. In toti cei 78 de ani de viata ai sai, Aurelia n-a vazut decat de doua ori un oras - Orastie -, atunci cand a fost dusa la spital. Si nici nu-i trebuie sa mai vada vreodata. Spune ca, doar cand isi inchipuie cum traiesc oamenii aia ingramaditi in blocuri cu patru etaje, o apuca "o spaima" si se simte "ca arestata".
�
Poate doar ca fantana i-a secat din lipsa ploii, la fel ca cea a vecinilor. Ca lampa i se stinge, fiindca petrolul pare indoit cu apa. L-a cumparat acum cateva zile de la niste nemernici din Orastie si doar pentru asta trebuie sa se-ntoarca, alti 30 de kilometri, pana la magazinul in care a fost pacalita. In rest, n-are nici un necaz. Zice ca nu s-a simtit nicicand singura aici.
Nu i-a fost urat nici in iernile cele lungi, cand nu coboara de-acasa trei-patru-cinci luni la rand. Ii aduc la cunostinta ca-n alte orase oamenii traiesc si-n blocuri de cate zece etaje, ba si-n unele de saptezeci-optzeci. Femeia tresare usor uimita, privindu-ma apoi putin intrigata, aproape amenintator, pe sub sprancene. Imi dau seama ca nu m-a crezut.
Pe varful muntelui, in costum popular
Constantin Perta
�
Asa munceste, asa umbla prin curte, asa merge pe ulita, peste tot. Si cand se duce la oras, tot camesoiul asta lung il poarta, si itarii, pe strazi sau prin magazine, chiar daca uneori il mai iau oamenii in ras, cum a fost odata, cand strigau unii dupa el: "Ia uite ba, o aparut si Avram Iancu!..." Lui nu ii pasa de toate astea. N-a avut niciodata alte haine, a refuzat sa-si ia.
N-a vrut sa isi gaseasca niciodata nevasta, si-a spus mereu ca "nu-s timpurile" sa aiba copii, desi ii plac copiii nespus, mai mult cu ei isi petrece vremea, pe ulita, la biserica, oriunde s-ar duce. Sotie n-a vrut fiindca, zice, "unde-s mai multi, ii si cearta", iar lui, cel mai putin in viata i-a placut sa se certe.
N-a mai vrut si fiindca "n-a avut puterea" sa primeasca porunci de la altii, altele decat cele pe care si le da el insusi. Stranii vorbe foloseste uneori acest Constantin.
Acest taran simplu si smerit, micut la trup, sfios ca un flacauan batran, vorbind subtirel, in pozitie de drepti, si cu palmele inclestate, de parc-ar fi in fata preotului din biserica, temandu-se parca, cumva, ca orice vorba rostita sa nu fie nechibzuita ori sa supere.
Dincolo de toate, insa, Constantin Perta este un artist. Sculptor in lemn, printre singurii care nu s-au ocupat niciodata cu piatra. De copil sta in casuta lui parinteasca, veche de-un veac jumatate, si mestereste in lemn obiecte micute: lingurite, fuse de tors, tolcere, desene fine cu animale incrustate in bate ciobanesti... Asta face.
Imi arata un saculet cu peste trei sute de linguri mici, cioplite migalit, cu modele stravechi pe cozi, pe care le-a facut in ultima vreme. Este chemat adesea la targuri sau expozitii, dar nu se duce, decat cand vrea, si nu vinde orice obiect, oricat de multi bani i s-ar da pe el.
Au fost multe cazuri in care i s-a oferit peste un milion pe-o lingurita de-o palma, cinci pe-un bat ciobanesc. A zis ca nu le da pentru nimic. De ce? Fiindca asa a vrut el. A ales deseori sa daruiasca mai degraba aceste lucrusoare copiilor din Ceru. Copii care astazi se nasc tot mai rar si sunt foarte putini.
Casa lui badea Perta
�
Cu cerdacul incovoiat de ani, abia tinandu-se pe temelia inalta de "piatra de Ceru Bacainti". In singura odaie de dinauntru e lut pe jos, acelasi ca odinioara. Praf pe stergare, pe icoanele de pe pereti, lasate intocmai in aceleasi locuri ca acum aproape un veac.
Ca un sihastru traieste aici sculptorul cel batran. N-a cunoscut femeie, n-a obisnuit alcool, tutun sau petreceri. Are doar o perina si-o cerga de lana, cateva constume populare intinse pe grinda, trei carti de rugaciuni si uneltele lui de cioplit lemnul pe masa.
Nici de gospodarie nu se mai prea ocupa, in ultima vreme. Un car de fan a alunecat peste el si "i-o palit" spatele, iar acum nu prea mai poate sa munceasca. Iernile i-e cam frig, caci face focul cu economie.
Pe muntele de dincolo de valea Cerului, sus, la vreo douazeci de kilometri, este o manastire de calugari sihastri, cu trai sever, spre care e interzis sa urce femeilor. Monahi singuratici, rar se amesteca cu lumea.
Moara parasita pe cer
�
El, care zice despre sine mereu ca e "un nimeni", un biet batranel singur, care nu cere nimic de la nimeni, nevrednic de asemenea cinste. Calugarii aceia inalti, puternici, lucrau afara in frig pentru dansul, izbind lemnul cu topoarele lor.
La sfarsit, l-au salutat simplu, zambind spre cerdacul in care el sedea uluit, cu lacrimi in ochi, ca un copil coplesit de bunatatea cea mare a oamenilor. Iar apoi au plecat.
***
Perta Constantin marturiseste cinstit ca "nu ii pasa" de moarte. In fiecare dimineata, el priveste Raiul, de pe cerdacul incovoiat al casei sale. Si nu ii pasa. La poalele dealului pe care e cocotata casa lui batrana, e albia din inaltimi, din amonte, a raului Cer, prin care mai curge, totusi, un firisor de apa. Ingust cat un pas, slab, sovaielnic.
Dar curge. Inca mai curge. Asa se intampla in Ceru Bacainti: apele, la fel ca si oamenii, "s-o tras" inapoi, spre izvoare...
