Hai, Nicușor, salvează-ne încă o dată
6 hours ago
Nu degeaba toate zeitele iubirii erau si zeitele razboiului-adevaratul razboi are loc in inimi.
Posted by 
LA-CINEMA PE NET
LA-CINEMA PE NET
Saturday, January 23, 2010
PRIMUL SHABBAT
"1. Venit-am în grădina mea, sora mea, mireasa mea! Strâns-am miruri aromate, miere am mâncat din faguri, vin şi lapte am băut. Mâncaţi şi beţi, prieteni, fiţi beţi de dragoste, iubiţii mei!
2. De dormit dormeam, dar inima-mi veghea. Auzi glasul celui drag! El la uşă bătând zice: Deschide-mi, surioară, deschide-mi, iubita mea, porumbiţa mea, curata mea, capul îmi este plin de rouă şi părul ud de vlaga nopţii.
3. Haina eu mi-am dezbrăcat, cu'm s-o-mbrac eu iar? Picioarele mi le-am spălat, cum să le murdăresc eu iar?
4. Iubitul mâna pe fereastră a întins şi inima mi-a tresărit.
5. Iute să-i deschid m-am ridicat, din mână mir mi-a picurat, mir din degete mi-a curs pe închizătoarea uşii.
6. Celui drag eu i-am deschis, dar iubitul meu plecase; sufletu-mi încremenise, când cel drag mie-mi vorbise; iată eu l-am căutat, dar de-aflat nu l-am aflat; pe nume l-am tot strigat, dar răspuns nu mi s-a dat. "
SHIR HASHIRIM-CINTAREA CINTARILOR
Si a fost seara si a fost dimineata si a trecut Shabbatul...mireasa poporului Israel, mireasa celui ce Il iubeste pe Hashem, Numele de nepronuntat.
Si am inteles de ce poporul lui Israel stie mai multe decit noi..pentru ca nu a uitat ca exista un suflet comun, cel al poporului, suflet care se imparte in momentul Shabbatului tuturor membrilor sai.....si ce minune sa ai un suflet in plus cu care sa intri in tacere.
Si de aceea indragostitii Israelului asteapta SHABBATUL ca pe o mireasa...o acompaniaza ca pe o regina..o aseaza la masa pregatita cu brocarde scumpe, hranind-o cu bucate alese, mireasa sufletului lor ce le va arata in tacere stralucirile Shekhinei, Splendoarea Prezentei Divine.
Lumanarile de Shabbat ce amintesc si te fac sa fii prezent in aici si acum sint aprinse, vinul bucuriei este binecuvintat, cei dragi adunati in jurul tau primesc si daruiesc bincuvintari, iar gura indulcita de rugaciuni se desfata cu hrana cea mai buna...Mireasa, Regina, Shabbatul sta in capul mesei observind cum cei de fata isi zimbesc si inima i se incalzeste.
Noaptea, sta linga altarul din odaie, unde barbatul si femeia casei isi 'cunosc' corpurile, intr-o sfinta impartasanie, printre miresmele mirului si stralucirile sfioase ale stelelor. Acum este momentul ca prin acest act sfint si inaltator cei doi sa restringa Lumina Divina si s-o aduca pe pamint, sub forma unui nou suflet, sau a unei rugaciuni implinite.
Perfectionare creatiei, caci aceasta a fost lasat voit neterminata de Creator, pentru ca omul sa poata continua in frumusete si binecuvintare opera Sa.
La miezul noptii am fost la Kotel si impreuna cu femeile de la zidul plingerii am ascultat tacerea. Un barbat din curtea cealalta ni s-a alaturat din spatele zidului intr=o cintare atit de patrunzatoare incit lacrimile aui inceput sa ne curga pe obraji.
"Frumos si bine este a=L binecuvionta pe Domul"..
SI a fost dimineata si a fost zi si forfota pietei si a celor ce se rasfatau cu dulciuri si parfumuri si tamiie si stofe scumpe in aceasta zi mi-a umplut ochii de lumina.
Si a fost seara si Havdallah, rugaciunea de separare a sacrului de profan, a Miresei de iubitul ei, a Shekhinei de mine, a linistii de agitatia mintii, si plecarea Reginei, si iesirea porumbelului sufletului aditional, si somnul ca un balsam ce hraneste spiritul si il intareste, si ii da un nou tel.Si iata acum care este telul meu in viata-sa traiesc.
2. De dormit dormeam, dar inima-mi veghea. Auzi glasul celui drag! El la uşă bătând zice: Deschide-mi, surioară, deschide-mi, iubita mea, porumbiţa mea, curata mea, capul îmi este plin de rouă şi părul ud de vlaga nopţii.
3. Haina eu mi-am dezbrăcat, cu'm s-o-mbrac eu iar? Picioarele mi le-am spălat, cum să le murdăresc eu iar?
4. Iubitul mâna pe fereastră a întins şi inima mi-a tresărit.
5. Iute să-i deschid m-am ridicat, din mână mir mi-a picurat, mir din degete mi-a curs pe închizătoarea uşii.
6. Celui drag eu i-am deschis, dar iubitul meu plecase; sufletu-mi încremenise, când cel drag mie-mi vorbise; iată eu l-am căutat, dar de-aflat nu l-am aflat; pe nume l-am tot strigat, dar răspuns nu mi s-a dat. "
SHIR HASHIRIM-CINTAREA CINTARILOR
Si a fost seara si a fost dimineata si a trecut Shabbatul...mireasa poporului Israel, mireasa celui ce Il iubeste pe Hashem, Numele de nepronuntat.
Si am inteles de ce poporul lui Israel stie mai multe decit noi..pentru ca nu a uitat ca exista un suflet comun, cel al poporului, suflet care se imparte in momentul Shabbatului tuturor membrilor sai.....si ce minune sa ai un suflet in plus cu care sa intri in tacere.
Si de aceea indragostitii Israelului asteapta SHABBATUL ca pe o mireasa...o acompaniaza ca pe o regina..o aseaza la masa pregatita cu brocarde scumpe, hranind-o cu bucate alese, mireasa sufletului lor ce le va arata in tacere stralucirile Shekhinei, Splendoarea Prezentei Divine.
Lumanarile de Shabbat ce amintesc si te fac sa fii prezent in aici si acum sint aprinse, vinul bucuriei este binecuvintat, cei dragi adunati in jurul tau primesc si daruiesc bincuvintari, iar gura indulcita de rugaciuni se desfata cu hrana cea mai buna...Mireasa, Regina, Shabbatul sta in capul mesei observind cum cei de fata isi zimbesc si inima i se incalzeste.
Noaptea, sta linga altarul din odaie, unde barbatul si femeia casei isi 'cunosc' corpurile, intr-o sfinta impartasanie, printre miresmele mirului si stralucirile sfioase ale stelelor. Acum este momentul ca prin acest act sfint si inaltator cei doi sa restringa Lumina Divina si s-o aduca pe pamint, sub forma unui nou suflet, sau a unei rugaciuni implinite.
Perfectionare creatiei, caci aceasta a fost lasat voit neterminata de Creator, pentru ca omul sa poata continua in frumusete si binecuvintare opera Sa.
La miezul noptii am fost la Kotel si impreuna cu femeile de la zidul plingerii am ascultat tacerea. Un barbat din curtea cealalta ni s-a alaturat din spatele zidului intr=o cintare atit de patrunzatoare incit lacrimile aui inceput sa ne curga pe obraji.
"Frumos si bine este a=L binecuvionta pe Domul"..
SI a fost dimineata si a fost zi si forfota pietei si a celor ce se rasfatau cu dulciuri si parfumuri si tamiie si stofe scumpe in aceasta zi mi-a umplut ochii de lumina.
Si a fost seara si Havdallah, rugaciunea de separare a sacrului de profan, a Miresei de iubitul ei, a Shekhinei de mine, a linistii de agitatia mintii, si plecarea Reginei, si iesirea porumbelului sufletului aditional, si somnul ca un balsam ce hraneste spiritul si il intareste, si ii da un nou tel.Si iata acum care este telul meu in viata-sa traiesc.
Thursday, January 21, 2010
Mulan 2009
Nu degeaba toate zeitele iubirii erau si zeitele razboiului-adevaratul razboi are loc in inimi.
Marele patriot Mihai Eminescu, un martir ucis la comanda francmasoneriei
Motto: „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale,
ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins.
Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul
de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit
şi pentru care a fost sacrificat,cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.”
– Zoe Dumitrescu Buşulenga.
Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic. Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti.” Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor. Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate înafara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda a fost executată întocmai, de cei din ţară, pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.
Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el. „În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. „Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”
Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.
Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară. La fel şi Zamfir C. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu.
De ce era atât de incomod Eminescu?
Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina.
Judecând după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea Carpaţii.
La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabilităţile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.” Această notă a dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.
Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional.
În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei. În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo în faţa mulţumii poezia manifest Doina. Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zile în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli.
Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii
Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.
Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc.
Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul Societăţii Carpaţi, unde Poliţia făcea percheziţie, pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său la internare.
„Numai, de s-ar face asta fără greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa. La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi schimbe planul.
Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare
La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura. Aici, conform declaraţiilor lui Ventura, Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-naţional” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura, în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţii, Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.
Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”.
Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul verbal încheiat de Poliţie, ori numele său nu apare deloc. Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea.
Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la Sinaia.
În procesul verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi şi, fiind atins de alienaţie mintală, s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”. La locul faptei ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat.
Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni.
Omorât lent prin otrăvire cu mercur
De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu,
Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).
În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară.
Eminescu ştia foarte bine ce i se înscenase şi o dată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic . Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica.”
Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară, cu atât mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihici. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.
Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”. La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală. Toate: munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu. Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero. Maiorescu este de neînduplecat.
Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alineat, deşi nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi, sub îngrijirea doctorului Iszac.
Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale are vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până la 7 grame.
Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice. ”
De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi să îl aducă în sfârşit la Bucureşti. Aici reîncepe să publice, şi în urma unui articol împotriva guvernului, apărut în România liberă, este internat cu forţa tot la dr. Şuţu, unde va şi muri.
La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeţi din personalul spitalului.
Societatea Matei Basarab, spiritul naţional şi francmasoneria
Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi 1888-1889. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin şi astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât „sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea unei bucăţi de pâine”.
„Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne,” scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile şi astăzi. Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul unul al democraţiei şi al statului român. Neîntâmplător, Gh. Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul naţional cu acela al lui Ceauşescu. În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale. ”
Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale. „O organizare între români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc.”
Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizând scoaterea României din subistorie. Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.”
Eminescu nu renunţase la acest plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuţă povestea cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândeşte de mult, o lucrare colosală.”
Gheorghe Panu povesteşte în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui... Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.
Bibliografie:
1. Ovidiu Vuia: Misterul morţii lui Eminescu, Ed. Paco, Bucureşti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999
3. Nicolae Georgescu : Boala şi moartea lui Eminescu, Criterion, 2007
Citiţi şi:
Adevăratul Eminescu
Renaşterea României
ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins.
Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul
de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit
şi pentru care a fost sacrificat,cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.”
– Zoe Dumitrescu Buşulenga.
Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic. Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti.” Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor. Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate înafara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda a fost executată întocmai, de cei din ţară, pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.
Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el. „În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. „Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”
Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.
Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară. La fel şi Zamfir C. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu.De ce era atât de incomod Eminescu?
Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina.
Judecând după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea Carpaţii.
La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabilităţile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.” Această notă a dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.
Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional.
În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei. În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo în faţa mulţumii poezia manifest Doina. Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zile în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli.Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii
Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.
Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc.
Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul Societăţii Carpaţi, unde Poliţia făcea percheziţie, pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său la internare.
„Numai, de s-ar face asta fără greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa. La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi schimbe planul.
Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura. Aici, conform declaraţiilor lui Ventura, Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-naţional” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura, în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţii, Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.
Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”.
Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul verbal încheiat de Poliţie, ori numele său nu apare deloc. Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea.
Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la Sinaia.
În procesul verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi şi, fiind atins de alienaţie mintală, s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”. La locul faptei ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat.
Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni.Omorât lent prin otrăvire cu mercur
De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu,
Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).
În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară.
Eminescu ştia foarte bine ce i se înscenase şi o dată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic . Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica.”
Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară, cu atât mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihici. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.
Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”. La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală. Toate: munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu. Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero. Maiorescu este de neînduplecat.
Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alineat, deşi nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi, sub îngrijirea doctorului Iszac.Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale are vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până la 7 grame.
Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice. ”
De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi să îl aducă în sfârşit la Bucureşti. Aici reîncepe să publice, şi în urma unui articol împotriva guvernului, apărut în România liberă, este internat cu forţa tot la dr. Şuţu, unde va şi muri.
La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeţi din personalul spitalului.
Societatea Matei Basarab, spiritul naţional şi francmasoneria
Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi 1888-1889. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin şi astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât „sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea unei bucăţi de pâine”.
„Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne,” scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile şi astăzi. Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul unul al democraţiei şi al statului român. Neîntâmplător, Gh. Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul naţional cu acela al lui Ceauşescu. În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale. ”Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale. „O organizare între români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc.”
Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizând scoaterea României din subistorie. Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.”
Eminescu nu renunţase la acest plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuţă povestea cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândeşte de mult, o lucrare colosală.”
Gheorghe Panu povesteşte în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui... Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.
„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de 'nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . . . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o 'ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii. . . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a 'nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude 'n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii. . . Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . . . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o 'ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii. . . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a 'nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude 'n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii. . . Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)
Bibliografie:
1. Ovidiu Vuia: Misterul morţii lui Eminescu, Ed. Paco, Bucureşti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999
3. Nicolae Georgescu : Boala şi moartea lui Eminescu, Criterion, 2007
Citiţi şi:
Adevăratul Eminescu
Renaşterea României
Zestrea
In vremuri nu foarte indepartate, in tara noastra, inainte de fiecare nunta se stabilea zestrea atat pentru fata cat si pentru baiat. Acest fapt era facut dupa o anumita oranduire si continea obiecte specifice pentru fata si pentru baiat. Zestrea oglindea si statutul social. Fetele care nu aveau zestre se maritau mai greu sau chiar ramaneau singure.
In Transilvania se stabilea la petit de catre parintii viitorilor insuratei. Acordul putea fi verbal sau scris, cu martori. In general se intocmea o foaie de zestre, un contract, ce se oficializa de catre preot in ziua logodnei. La fel se proceda si in Oltenia si Moldova.
Continutul zestrei era diferit de la caz la caz. Pentru fata se dadeau in general animale (vaca, oi, porc. pasari etc.), mai multe parcele de pamant, saci cu cereale, galbeni si lada de zestre in care erau puse tesaturi. Baiatul trebuia sa aibe casa, pamant, caruta cu boi, animale si bani.
Lada de zestre sau cufarul, lada miresii (Transilvania), lada de Brasov (Oltenia), sipet, cufar (Moldova), era obiectul ce arata harnicia miresii dar si statutul ei. Cu cat era mai mare cu atat era mai bogata. Lada de zestre este facuta din lemn, frumos pictata cu motive florale sau sculptata. Aceste cufere erau comandate de catre tatal fetei la mesterul din sat sau erau cumparate de la targ.
In interiorul lazii erau puse lucruri de-ale miresii, facute de ea: camasi, cerci (trusou), lenjerie de pat (cearsafuri, fete de perne), presuri, covoare din lana (aveau fetele mai instarite), fete de masa, stergare, asternuturi, etc. in Oltenia se mai obisnuia sa se puna o sticla cu vin, doua pahare si doua farfurii din lut pentru mire. Deasupra lazii miresei erau asezate perne (cat mai multe), plapuma, prosoape, astenuturi, carpete. In vremuri indepartate nu existau aceste lazi de zestre iar averea miresei era pusa in saci. Mutarea lazii la casa insurateilor se facea cu mare alai si era un adevarat ritual. In functie de zona si chiar si de sat aceast ritual se face in momente diferite. In general se face inainte de nunta, joia, sambata sau duminica dimineata, dar se mai poate face si dupa ce tinerii s-au casatorit.
Lada de zestre era luata cu mare suita. In Transilvania lada de zestre era ridicata de catre fratii miresei sau de flacaii din sat. Lada era scoasa in fata casei, se canta si se juca, mireasa cinstea flacaii si apoi se facea un foc in curte iar baietii strigau “I-o ars casa miresei pentru ca s-o golit casa!”. Lada era pusa int-un car cu patru boi si era dusa la casa mirelui pana dupa nunta, cand era dusa intr-un final la casa insurateilor. Pe drum era zarva, flacaii se veselau si fluierau. Toata lumea trebuia sa vada cu ce avere vine mireasa.
In Oltenia lada era luata de catre flacaii din sat. Acesta ii cinstea si mergea cu ei la casa mirelui, unde organiza o masa restransa, insa pe drum se face harmalaie. In Moldova, atunci cand mireasa ajungea cu lada acasa la baiat, oferea rudelor acestuia mici cadouri, cum ar fi stergare sau fete de perna. Zestrea era jucata pe drum cu hore. In zilele noastre, acest obicei se mai tine in mediul rural, in general, ca si zestre se da mobila, aparate electrocasnice, ustensile de bucatarie.
via
In Transilvania se stabilea la petit de catre parintii viitorilor insuratei. Acordul putea fi verbal sau scris, cu martori. In general se intocmea o foaie de zestre, un contract, ce se oficializa de catre preot in ziua logodnei. La fel se proceda si in Oltenia si Moldova.
Continutul zestrei era diferit de la caz la caz. Pentru fata se dadeau in general animale (vaca, oi, porc. pasari etc.), mai multe parcele de pamant, saci cu cereale, galbeni si lada de zestre in care erau puse tesaturi. Baiatul trebuia sa aibe casa, pamant, caruta cu boi, animale si bani.
Lada de zestre sau cufarul, lada miresii (Transilvania), lada de Brasov (Oltenia), sipet, cufar (Moldova), era obiectul ce arata harnicia miresii dar si statutul ei. Cu cat era mai mare cu atat era mai bogata. Lada de zestre este facuta din lemn, frumos pictata cu motive florale sau sculptata. Aceste cufere erau comandate de catre tatal fetei la mesterul din sat sau erau cumparate de la targ.
In interiorul lazii erau puse lucruri de-ale miresii, facute de ea: camasi, cerci (trusou), lenjerie de pat (cearsafuri, fete de perne), presuri, covoare din lana (aveau fetele mai instarite), fete de masa, stergare, asternuturi, etc. in Oltenia se mai obisnuia sa se puna o sticla cu vin, doua pahare si doua farfurii din lut pentru mire. Deasupra lazii miresei erau asezate perne (cat mai multe), plapuma, prosoape, astenuturi, carpete. In vremuri indepartate nu existau aceste lazi de zestre iar averea miresei era pusa in saci. Mutarea lazii la casa insurateilor se facea cu mare alai si era un adevarat ritual. In functie de zona si chiar si de sat aceast ritual se face in momente diferite. In general se face inainte de nunta, joia, sambata sau duminica dimineata, dar se mai poate face si dupa ce tinerii s-au casatorit.
Lada de zestre era luata cu mare suita. In Transilvania lada de zestre era ridicata de catre fratii miresei sau de flacaii din sat. Lada era scoasa in fata casei, se canta si se juca, mireasa cinstea flacaii si apoi se facea un foc in curte iar baietii strigau “I-o ars casa miresei pentru ca s-o golit casa!”. Lada era pusa int-un car cu patru boi si era dusa la casa mirelui pana dupa nunta, cand era dusa intr-un final la casa insurateilor. Pe drum era zarva, flacaii se veselau si fluierau. Toata lumea trebuia sa vada cu ce avere vine mireasa.
In Oltenia lada era luata de catre flacaii din sat. Acesta ii cinstea si mergea cu ei la casa mirelui, unde organiza o masa restransa, insa pe drum se face harmalaie. In Moldova, atunci cand mireasa ajungea cu lada acasa la baiat, oferea rudelor acestuia mici cadouri, cum ar fi stergare sau fete de perna. Zestrea era jucata pe drum cu hore. In zilele noastre, acest obicei se mai tine in mediul rural, in general, ca si zestre se da mobila, aparate electrocasnice, ustensile de bucatarie.
via
Imparatii traco-iliri si Straromani
Primul imparat de certa origine tracica este Maximin Tracul (235-238). Acesta fusese pastor in regiunea sa natala, Moesia, si fusese ridicat tot mai sus de Sever Alexandru (222-235) datorita capacitatii sale militare si aspectului sau impunator: avea 2,40m inaltime si era uimitor de voinic. Vorbea latina cu accent tracic. Atins de bolile sufletesti ce caracterizeaza de obicei pe detinatorii puterii ajunsese, de exemplu, sa isi colecteze sudoarea, consuma 18 kg carne si 27 de litri de vin pe zi etc1. Mai mult, ridicarea sa pe tron a facut-o prin asasinarea binefacatorului sau !!2
Tot prin crima urca pe tron si Decie (C. Messius Decius), in 249, fiind si el de origine traco-ilira(3). Domneste pana in 251. Urmeaza: Marcus Acilius Aureolus (267-268) si el de origine umila, ca majoritatea imensa a imparatilor traco-iliri, Marcus Aurelius Valerius Claudius (268-270), Aurelian - Lucius Domitianus Aurelianus - (270-275), Probus - M. Aurelius Probus - (272-282) din Sirmium(i), Marcus Aurelius Carus (282-283), Aurelius Valerius Diocletianus (284-305) vestit dusman al Crestinismului, Valerius Maximianus Herculis (286-305), persecutor inversunat al ucenicilor lui Hristos, Constantius Chlorus (293-306), tatal Sfantului Constantin cel Mare si unul dintre imparatii pagani cei mai toleranti (poate si din pricina religiei sotiei sale Elena – care era crestina), Caius Galerius Valerius Maximianus (305-311) mare persecutor al crestinilor, Galerius Valerius Maximinus Daia (305-313), si el un mare dusman al Bisericii, Flavius Valerius Severus (305-307), aflat cam pe aceeasi linie si, tot asa, Valerius Licinianus Licinius (308-324), Domitius Alexander (308-328), Flavius Iulius Crispus (317-328).
Urmeaza apoi primul imparat straroman, Sfantul Imparat Constantin Cel Mare (Flavius Valerius Constantinus Magnus; 305-337), fiul lui Constantius Chlorus si al sfintei Elena - daca de origine -, primul si cel mai mare imparat al Neamului Romanesc.
NOILE SCANNERE
...din aeroporturi arata organele genitale ale pasagerilor...deja se aduna semnaturi impotriva acestei practici, multi dintre parinti fiind ingrijorati ca aceasta ar putea incuraja pornografia infantila-cam nashpa sa stii ca copilul tau apare in pielea goala intr-un film ce poate fi postat ULTERIOR pe net, nu?
Sa facem haz de necaz I say
EVREII-SURSA RAULUI MONDIAL
Traind atitia ani intr-o familie palestiniana celebra pentru teroristii de renume pe care i-a dat, asistind la abuzurile politiei israeliene si facind chiar si nitel pirnaie-gen 24 de ore ca m-am luat in gura cu o tirfa din armata care ma jignise fara motiv, ma consideram kinda propalestinian intr-un fel, cu toate ca dat fiind originea mea juive, intotdeauna imi venea sa urlu ca sint prinsa la mijloc.
Desigur visul frumos a inceput sa scirtiie cind dragalasii copii palestinieni ai VECINILOR, mi-au dat cu pietre in cap intr-o frumoasa dupa amiaza insorita, cind mi-am pus basmaua in cap ca sa nu ma solarizez prea tare, si dintr-un ciudat capriciu al modei, ala era felul in care femeile evreice religioase isi legau parul.Deci pietre in cap cit cuprinde, cu toate ca stiau cine sint- o nevasta de vecin palestinian.
Visul s-a terminat definitiv acum 2 ani cind era sa fiu injunghiata in piata, pentru ca am indraznit sa urlu IN ARABA la 2 mucosi palestinieni de fo 16 ani, ce incercasera sa ma fure.
E foarte greu sa fii obiectiv in Israel. E usor sa ii plingi pe palestinieni care sint asupriti. Si da, sint. Cel putin economic in mod clar. Sa traiesti in Israel e imens de scump, si un palestinian normal nu-si permite, deci se va muta in teritorii si btw, nu in Ramallah-care e aproape la fel de scumpa ca si Ierusalimul. Iar in teritorii canci munca.
Io una nu ies pe strada vineri, cind vine lumea la moscheea mare. Pentru ca am parul rosu am fos lovita extrem de puternic de un necunoscut in gamba-si acum mai am urma in os, ma credeti sau nu.
E foarte greu sa iti mentii echilibrul intr-o tara in care arabii-recunosc disperati din cauza conditiilor grele, devin din ce in ce mai agresivi.
Cu toate ca o schimbare in bine se vede la cei din Ierusalim, unde in souk ii auzi ca incep sa vorbeasca ivrit, deoarece acum au vecini evrei iar vecinii sint potentiali clienti, cu care de voie de nevoie se imprietenesc.Business is life, and life is hard.
Si totusi mor de nervi ca Bethlehemul meu iubit este atit de greu accesibil acum pentru ca face parte din teritorii. Si stiati ca cetatenii israelieni nu au voie DELOC in teritorii? Exact ca marocanii care nu au voie in Ceuta, pentru ca acest oras DIN MAROC apartine de fapt de mUE.
Da, stiu evreii sint sursa tuturor relelor din lume.
Dar evreul de rind se ingrijoreaza de criza mondiala ca si noi, adora copiii-inclusiv cei arabi, da am asistat la scene acum citeva zile in piata-ca toti oamenii normali, danseaza si face dragoste like there is no tomorrow, se roaga pentru pacea lumii, face meditatii pentru schimbarile de clima ce afecteaza lumea inclusiv IsraELul, are prieteni din toata lumea pe care NU ii dispretuieste si NU ii considera inferiori, si mai presus de orice, din cauza religiei isi aduce aminte de sufletul comun, primind o particica din el in fiecare Shabbat.
UNITED WE STAND
DIVIDED WE FALL
Desigur visul frumos a inceput sa scirtiie cind dragalasii copii palestinieni ai VECINILOR, mi-au dat cu pietre in cap intr-o frumoasa dupa amiaza insorita, cind mi-am pus basmaua in cap ca sa nu ma solarizez prea tare, si dintr-un ciudat capriciu al modei, ala era felul in care femeile evreice religioase isi legau parul.Deci pietre in cap cit cuprinde, cu toate ca stiau cine sint- o nevasta de vecin palestinian.
Visul s-a terminat definitiv acum 2 ani cind era sa fiu injunghiata in piata, pentru ca am indraznit sa urlu IN ARABA la 2 mucosi palestinieni de fo 16 ani, ce incercasera sa ma fure.
E foarte greu sa fii obiectiv in Israel. E usor sa ii plingi pe palestinieni care sint asupriti. Si da, sint. Cel putin economic in mod clar. Sa traiesti in Israel e imens de scump, si un palestinian normal nu-si permite, deci se va muta in teritorii si btw, nu in Ramallah-care e aproape la fel de scumpa ca si Ierusalimul. Iar in teritorii canci munca.
Io una nu ies pe strada vineri, cind vine lumea la moscheea mare. Pentru ca am parul rosu am fos lovita extrem de puternic de un necunoscut in gamba-si acum mai am urma in os, ma credeti sau nu.
E foarte greu sa iti mentii echilibrul intr-o tara in care arabii-recunosc disperati din cauza conditiilor grele, devin din ce in ce mai agresivi.
Cu toate ca o schimbare in bine se vede la cei din Ierusalim, unde in souk ii auzi ca incep sa vorbeasca ivrit, deoarece acum au vecini evrei iar vecinii sint potentiali clienti, cu care de voie de nevoie se imprietenesc.Business is life, and life is hard.
Si totusi mor de nervi ca Bethlehemul meu iubit este atit de greu accesibil acum pentru ca face parte din teritorii. Si stiati ca cetatenii israelieni nu au voie DELOC in teritorii? Exact ca marocanii care nu au voie in Ceuta, pentru ca acest oras DIN MAROC apartine de fapt de mUE.
Da, stiu evreii sint sursa tuturor relelor din lume.
Dar evreul de rind se ingrijoreaza de criza mondiala ca si noi, adora copiii-inclusiv cei arabi, da am asistat la scene acum citeva zile in piata-ca toti oamenii normali, danseaza si face dragoste like there is no tomorrow, se roaga pentru pacea lumii, face meditatii pentru schimbarile de clima ce afecteaza lumea inclusiv IsraELul, are prieteni din toata lumea pe care NU ii dispretuieste si NU ii considera inferiori, si mai presus de orice, din cauza religiei isi aduce aminte de sufletul comun, primind o particica din el in fiecare Shabbat.
UNITED WE STAND
DIVIDED WE FALL
MINIA SFINTA
Cum zicea si lama....nedreptatea nu se intimpina cu ochii dati peste cap, uitindu-te la cer si implorind sa-cada bomba peste injust sau sa-l pedepseasca domnul asa cum stie el...lol...ci cu o atitudine activa, de luptator.
Apropo de Domnul, v-am mai zis si va repet....falsificarea Bibliei prin traducere este majora..nici macar nu se pomeneste numele Lui. HASHEM. NUMELE SFINT.
Si uite de aia exista acest blog.
SFIRSITUL DRUMULUI
Am facut multe drumuri ca sa ajung aici
Am cinat cu multi calatori din tari straineI
in statii imprastiate pe drum
Fiecare aveam vesminte diferite
dar recunosteam aceeasi lumina
stralucind in ochii celorlalti.
Corpuri ingenunchiate
aplecate spre pamint in rugaciune,
eram mai presus de nume si denumiri.
O mina pe inima era singurul cod de care aveam nevoie.
Imi amintesc cind am inceput;
credeam ca sint curajos si indraznet.
In realitate eram ingrozit.
Acum, nu-mi mai amintesc sursa fricii mele.
Ceea ce am pornit sa caut
m-a gasit.
dar recunosteam aceeasi lumina
stralucind in ochii celorlalti.
Corpuri ingenunchiate
aplecate spre pamint in rugaciune,
eram mai presus de nume si denumiri.
O mina pe inima era singurul cod de care aveam nevoie.
Imi amintesc cind am inceput;
credeam ca sint curajos si indraznet.
In realitate eram ingrozit.
Acum, nu-mi mai amintesc sursa fricii mele.
Ceea ce am pornit sa caut
m-a gasit.
________________________________
from Agape: Poems from the Desert of the Mind
(c) 2008 - 2009 / Frank Owen
The Diamond Cutter and the Tasawwuf
Tonight
the tip of my pen
has become
a fish hook
pulling toward me
my last supper.
You see...
last night
I heard
another call
from the desert.
I was hesitant to go.
I stepped lightly
toward the void
for I knew
whatever is said out there
means change.
The frosty chill on my neck
nearly caused me
to turn back,
but the promise of fire
and a chance
to gaze
once again
into the eyes of my teacher
drove me forward.
She has been a Diamond-Cutter.
I have been a raw diamond
destined for an ego-cutting knife hilt.
As I journeyed
through the darkness,
I realized
qawwali songs were guiding me.
Ecstatic.
Mourning.
Longing.
Welcoming.
Somehow stitched to my DNA.
I arrived and saw that my teacher was not alone.
A man
in a cobalt turban,
and a shawl as white as snow,
smiled.
Somehow familiar, he gave me wine.
Symbols and sigils
of every tradition
were tattooed into his skin.
They glowed.
He glowed.
The fire glowed.
I had the sense
he was just in
from a long trek.
I had the sense
I was about to go
on a long trek myself.
He told me he would be like a rock;
that it was time
to learn
the refined art
of making life
a work of art.
He pointed East
and said: "Remember!"
You never
come back
from the desert
the same.
___________________________
from Agape: Poems from the Desert of the Mind
(c) 2008 - 2009 / Frank Owen
Wednesday, January 20, 2010
CARTEA TIBETANA A MORTII-P2
VEDETI FILMUL TRADUS, AICI:
Dacă aveţi probleme în vizionarea acestui film, din stagevu, daţi click aici
http://fymaaa.blogspot.com/2009/06/pentru-functionarea-filmelor-din.html
Dacă aveţi probleme în vizionarea acestui film, din stagevu, daţi click aici
http://fymaaa.blogspot.com/2009/06/pentru-functionarea-filmelor-din.html
GRECIA RENUNTA LA VACCINARE
Asemenea francezilor, oficialii greci au anunţat că au renunţat la cele 12,3 milioane de 
doze de vaccin împotriva gripei.
De asemenea aceştia au decis că dozele vor fi returnate laboratoarelor care le-au furnizat, informează publicaţia Le Figaro, în ediţia online de miercuri dimineaţă.
Ministrul grec al sănătăţii, Mariliza Xenoyannokopoulou, a anunţat într-o conferinţă de presă că a contramadat oridinele date de fosta conducere pe 16 decembrie încă de la sfârşitul aceleiaşi luni şi că în prezent pachetele cu doze de vaccine antigripal sunt returnate
doze de vaccin împotriva gripei. De asemenea aceştia au decis că dozele vor fi returnate laboratoarelor care le-au furnizat, informează publicaţia Le Figaro, în ediţia online de miercuri dimineaţă.
Ministrul grec al sănătăţii, Mariliza Xenoyannokopoulou, a anunţat într-o conferinţă de presă că a contramadat oridinele date de fosta conducere pe 16 decembrie încă de la sfârşitul aceleiaşi luni şi că în prezent pachetele cu doze de vaccine antigripal sunt returnate
Tuesday, January 19, 2010
Rugăciunea unui lup
Salut.
Hai intra.
Da’ inchide usa ca faci curent si mi se raceste cafeaua.
Ce sa fac, ascultam. Pe intuneric. Stau intins cu mainile sub cap si am orgasme mentale.
Hai, ca esti mai tanar, intinde si tu mana si da clic pe clip….
Sa vezi si tu ce m-a bagat in blue.
Yep. Steve Vai.
Lasa sa se incarce………………..
Stiai piesa?
DA, chitara aia e fantastica. Este un Ibanez. Nu ca asta ar spune multe…
Cand si-a cautat-o, cei care le fac i-au pus la dispozitie patru modele sa le incerce. Si le-a incercat. La greu.
Si aia alti nebuni…Le denumisera dupa modelele motoarelor Harley Davidson: Flathead, Knucklehead, Panhead si Evolution .
Si omul si-a ales Evolution. Nu pentru nume. …
Pentru acel “ceva” din sound. Exact ce asculti acum!
Chiar spunea la un moment dat : “Even though she was technically exactly like every other production model guitar, there was something about her touch and sound that moved me. To this day, whenever I see her, my heart goes pitter-patter. “
Chiar, interesant obiceiul asta, fiecare razboinic sa-si boteze arma si sa o trateze ca pe un camarad. Indiferent din ce cultura face parte, fie samurai, fie teuton, fie dac, fie celt……Mna, de retinut….
Justificarea lui Vai? “Although Evo is just made out of wire and wood, I’m afraid of how much emotional investment I have in her. I think when you play an instrument long enough it becomes an extension of yourself in ways that run deeper than anyone may understand but you. “
Si chiar are dreptate.
Asculta….. Este o armonie interioara…Exact asta se aude, un cantec dinauntrul lui Vai. Si al meu. Si cred ca si al tau….
De asta stau intins, in intuneric. Vreau sa vad. Ce imi imagineaza muzica asta…
Inchid ochii si vad. Sunt pe creasta Pietrei Craiului.
In soare si vant..
Intr-o parte Bucegii si in cealalta Fagarasii… Departe si albastrii…Cocosati si coltati…
Si sunt asa de sus, incat vad crestele ca si cum as fi vultur. Si scamele de nori agatate de varfuri…Care nu stau, curg pe cer , de la un varf la altul..
Si vaile impadurite, mototolite in curgere verde….Curg copacii pe versanti in sus, si Barsele curg alintat spre indeparte…
Si cerul e asa de albastru, si aerul e asa de clar- cristal sonor si limpede.
Si eu sunt asa de singur …
Si tot singurul care vede tot….
Lumina si vantul parca trec prin mine. Ma umplu si apoi izbucnesc afara.
Prin ochi.
De asta sunt umezi. ……
Si sufletul insuportabil de plin. Nu pot respira deodata tot aerul de care simt ca am nevoie..
E prea multa fericire. Mai multa decat pot eu sa suport.
Dau pe dinafara.
Imposibil sa spui ce simti. Nu exista cuvinte indeajuns.
Si dinauntru, de undeva din mijlocul pieptului incepe sa curga in sus …….RUGA.
Timid…
incet….
cu regasire….
mai tare….
mai vartej…..
fluviu deja…
Esti atat de plin de vant si soare si cristal viu….
Si vrei sa le spui pe toate, vrei sa le strigi, si sunt prea mult, nu iti ajunge pieptul…
Singur. Creasta de Piatra. Vantul Soare….Soarele Vant….
Si tu, Axis Mundii.
Pivotul pentru care toate sunt asa….
Si multumesti. Nu stii cum, pentru ca nu exista cuvinte….
Nu stii cui, pentru ca nu este nimeni imprejur…
Multumesti infinitului , cu zbaterea inimii.
Multumesti sufocat de fericire.
Traiesti, si esti liber, si esti frate cu cerul….
Ce zici, omule?
Asta e ruga unui lup in vreme de pace.
Credite: YouTube, www.vai.com
MAKE THE BEST OUT OF YOU
TESTAMENTUL UNUI JEDI
http://www.now-movies.com/movies/The_Men_Who_Stare_at_Goats/68919.html
http://www.now-movies.com/movies/The_Men_Who_Stare_at_Goats/68919.html
The Men Who Stare at Goats 2009
Posted by LA-CINEMA PE NET
LA-CINEMA PE NET 
Inspirata din realitate, aceasta este povestea lui Bob Wilton, un reporter care se afla in cautarea urmatorului sau mare subiect. In cautarile sale, el da peste Lyn Cassidy, un individ foarte bizar care pretinde ca face parte dintr-o unitate speciala experimentala a armatei Statelor Unite. Cassidy este convins ca aceasta unitate New Earth Army va revolutiona felul in care se vor desfasura razboaiele. Armata americana se va inarma cu calugari razboinici Jedi cu puteri psihice de neegalat in stare sa poata citi gandurile dusmanului doar holbandu-se la el. Un general hippie foarte excentric pe nume Bill Django, care foloseste banii armatei pentru prostituate si droguri, dispare in misiune, iar Cassidy porneste in cautarea acestuia, alaturi de reporterul sau care crede ca a descoperit subiectul secolului.
Monday, January 18, 2010
CORPUL DE DURERE ESTE ZBURATORUL
DESPRE FLYERS, PARAZITII CE NE TIN SCLAVI, SI A CAROR EXISTENTA NICI NU O BANUIM, CEVA CONCIS.
Sunday, January 17, 2010
DIN NOU DESPRE CODEX ALIMENTARIUS
Cobaii romani- sunt asteptati sa se mute de la Ministerul Sanatatii la Ministerul Chimiei, pardon, al Agriculturii
Se pare ca ai nostri guvernanti au fost cules de struguri, cartofi si rosii pe dealurile chimiei.
Am primit pe email, trimis de catre un utilizator, urmatorul text ( am constatat ca sursa este aici http://www.agentia.org/teoria-conspiratiei/Romania-va-experimenta-pe-populatie-397.html ):
Romania va experimenta pe populatie produsul cancerigen initium
Experimentul “Codex Alimentarius” incepe cu Romania. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat sa inceapa implementarea “Codexului”, alaturi de alte 165 de state semnatare (95% din populatia planetei). “Codex Alimentarius” este un pachet de norme dupa care se vor alimenta populatiile tarilor semnatare. Acesta porneste de la principiul ca Terra nu mai poate hrani pe toata lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificiala, din produse chimice, cea modificata genetic etc. Adeptii Teoriei Conspiratiei sustin ca masura nu este altceva decat una de exterminare, care va reduce populatia globului la cca doua miliarde, o masa mult mai usor de hranit si de controlat de fortele oculte.
Nu a trecut o luna si iata ca apare stirea ca Romania este prima tara din lume care va folosi in agricultura un compus chimic pe baza de initium, un ingredient activ din noua clasa a substantelor chimice impuse de “Codex Alimentarius”. Produsele vor fi furnizate de compania germana BASF si vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, rosii, castraveti si ceapa. Pentru publicul larg se spune ca “beneficiile pe care le-ar aduce aceasta substanta sunt legate in primul rand de combaterea daunatorilor, dar, totodata ea micsoreaza si durata in care se obtine recolta.” Dupa ce acest produs va fi experimentat in Romania, urmeaza sa fie omologata utilizarea lui si in Olanda, Germania, Franta, SUA, Canada si Marea Britanie. Neoficial, conform cercetatorilor care combat “Codex Alimentarius”, folosirea produselor cu initium sporeste cu pana la 65% rata riscului de cancer de colon, substanta, care intra rapid in combinatii chimice, devenind reziduala in organism. De pilda 1 mg de initium intrat in organism o singura data se elimina in aproape un an. Or, daca acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, asa cum initium ajuta la cresterea rapida a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la marirea tumorilor maligne. (S.L.)
M-am uitat pe site la BASF http://www.basf.com/group/pressrelease/P-10-110 si da, suntem prima tara care experimenteaza asta, adica produsele pe baza de Initium. Probabil, in acceptiunea lor, ar trebui sa fim mandri de asta.
Deci, sunt 2 produse, Enervin™ si Zampro™. Ceea ce m-a uimit u pic a fost fraza urmatoare:
“Because of the very favourable environmental profile of Initium, the products were authorized in the record time of four years,” said Roland Ringel, Head of the Initium Global Development Project.
Adica alte produse apobate in ritm alert? OK, hai sa ne uitam ce studii au stat la baza aprobarilor – mai ales ca ma intereseaza impactul asupra sanatatii oamenilor. Sa le luam in ordinea .. comunicarilor gasite de mine:
4 dec 2008
Se anunta ca primele tari care vor testa noile minunatii de Initium vor fi tarile din America de Sud ( stiu .. alti cobai specializati), Europa era anuntata pentru 2011 !!!!!
http://www.encyclopedia.com/doc/1G1-190064160.html M2 PRESSWIRE-4 December 2008-BASF AG: Initium is first active ingredient in new class of chemistry(C)1994-2008 M2 COMMUNICATIONS LTD
RDATE:04122008
* – Market entry set for Latin America in 2010, followed by Europe in 2011
* – Worldwide registration campaign is already in progress
* – Premium preventive activity against oomycete diseases for specialty crops
BASF Crop Protection has unveiled a new active ingredient called Initium . This proprietary substance is the first of a new chemical class that will soon broaden BASF’s products.
Si totusi Romania este premiera mondiala? De ce? Sud americanii s-au razgandit? De ce? CE ANUME i-a facut sa se razgandeasca? Si acolo foamea de spagi in randul guvernantilor si parlamentarilor este cel putin tot atat de mare ca si in Europa Centrala si de Est.
Initium si mai cum? Numele provizoriu este ametoctradin. Si aici este fisa din UK a substantei cu pricina http://sitem.herts.ac.uk/aeru/iupac/Reports/1648.htm. Si da, ati vazut bine, NU EXISTA DATE despre impactul asupra oamenilor. De fapt nu exista NICIUN FEL DE DATE!!
LA “mama” UE gasim ca “jucaria” a fost aprobata in 9 iulie 2009! Iar termenii sunt uluitori: “dosarul PARE sa implineasca…” ”este considerat, in principiu,…”
Decizia Comisiei
din 9 iulie 2009
privind recunoașterea în principiu a faptului că dosarul prezentat pentru examinare detaliată în vederea posibilei includeri a BAS 650 F în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului este complet
[notificată cu numărul C(2009) 5369]
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2009/535/CE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar [1], în special articolul 6 alineatul (3),
întrucât:
(1) Directiva 91/414/CEE prevede elaborarea unei liste comunitare cu substanțe active a căror includere în produsele de protecție a plantelor este autorizată.
(2) BASF SE a prezentat autorităților olandeze, la 26 septembrie 2008, un dosar privind substanța activă BAS 650 F, împreună cu o cerere pentru obținerea includerii acesteia în anexa I la Directiva 91/414/CEE.
(3) Autoritățile olandeze au informat Comisia că, în urma unei examinări preliminare, rezultă că dosarul privind substanța activă în cauză pare să îndeplinească cerințele în materie de date și de informații prevăzute în anexa II la Directiva 91/414/CEE. De asemenea, dosarul transmis îndeplinește cerințele referitoare la date și informații prevăzute în anexa III la Directiva 91/414/CEE în ceea ce privește un produs de protecție a plantelor care conține substanța activă în cauză. În conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, dosarul a fost transmis ulterior de către solicitantul în cauză Comisiei și celorlalte state membre și a fost înaintat Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală.
(4) Prin prezenta decizie, ar trebui să se confirme în mod oficial la nivel comunitar că dosarul este considerat ca îndeplinind, în principiu, cerințele referitoare la date și informații menționate în anexa II și, cel puțin în cazul unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă în cauză, cerințele prevăzute în anexa III la Directiva 91/414/CEE.
(5) Prezenta decizie nu aduce atingere dreptului Comisiei de a cere solicitantului să prezinte date sau informații suplimentare în scopul clarificării anumitor puncte din dosar.
(6) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Fără a aduce atingere articolului 6 alineatul (4) din Directiva 91/414/CEE, dosarul privind substanța activă care figurează în anexa la prezenta decizie și care a fost transmis Comisiei și statelor membre în vederea includerii acestei substanțe în anexa I la directiva menționată anterior îndeplinește, în principiu, cerințele referitoare la date și informații prevăzute în anexa II la directiva respectivă.
De asemenea, dosarul îndeplinește cerințele referitoare la date și informații prevăzute în anexa III la directiva menționată anterior, în ceea ce privește un produs de protecție a plantelor care conține substanța activă respectivă, ținând cont de utilizările propuse.
Articolul 2
Statul membru raportor continuă examinarea detaliată a dosarului menționat la articolul 1 și comunică Comisiei concluziile acestei examinări, însoțite de o recomandare privind includerea sau nu în anexa I la Directiva 91/414/CEE a substanței active menționate la articolul 1, precum și orice condiții privind respectiva includere, în cel mai scurt timp posibil dar nu mai târziu de un an de la data publicării prezentei decizii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 9 iulie 2009.
Pentru Comisie
Androulla Vassiliou
Membru al Comisiei
[1] JO L 230, 19.8.1991, p. 1.
Este un fungicid din clasa Pyrimidylamine / Triazolopyrimidine .
Ok, mai departe, sa vedem pe unde mai apare.
La FAO apare urmatorul document , unde vedem iar de introducere in 2011 ..
JOINT FAO/WHO FOOD STANDARDS PROGRAMMECODEX COMMITTEE ON PESTICIDE RESIDUESForty-second SessionXian, China, 19 – 24 April 2010ESTABLISHMENT OF CODEX PRIORITY LISTS OF PESTICIDESJOINT FAO/WHO FOOD STANDARDS PROGRAMMECODEX COMMITTEE ON PESTICIDE RESIDUESForty-second SessionXian, China, 19 – 24 April 2010 ESTABLISHMENT OF CODEX PRIORITY LISTS OF PESTICIDES
B. NEW COMPOUNDS
2. Twelve new compounds have been nominated for inclusion on the tentative schedule (Appendix 1) for 2011 (11) and 2012 (1).
2010:
3. In accordance with a decision taken at the 41st session of CCPR, final consideration of the schedule for 2010 was made at that meeting and thus the 2010 schedule was closed in regard to the addition of new chemicals. However, as clarified in discussions with the Electronic Working Group on Minor Uses and Specialty Crops, the 2010 schedule was not closed in regard to the addition of commodities for chemicals listed for 2010 JMPR evaluation until the JMPR ‘List of Substances Scheduled for Evaluation and Request for Data’ was issued during October 2009.
2011:
4. Eleven new chemicals have been nominated for inclusion on the 2011 tentative schedule. The chemicals (dinotefuran, chlorfenapyr, penthiopyrad, isopyrazam, saflufenacil, propylene oxide, fluxapyroxad, flutriafol, cyantraniliprole, ametoctradin, acetamiprid) are in addition to the four chemicals (MCPA, emamectin-benzoate, clopyralid, ethaboxam) nominated at or prior to CCPR 41. The latter three chemicals were moved from the 2010 schedule at CCPR 41 following discussions between relevant manufacturers and nominating countries. These decisions were taken to ensure the number of new chemical evaluations and chemicals due for periodic evaluation were commensurate with JMPR evaluator resources (approximately 10 chemicals).
