Hildegard von Bingen - Voice of the Living Light

Hildegard of Bingen.
Voice of the Living Light .
Hildegard of Bingen: healing and the nature of the cosmos.

01 O rubor sanguinis, antiphon for Saint Ursula & her companions.
02 Favus distillans, response for Saint Ursula & her companions.
03 Work(s).
04 Studium divinitatis, Laudes antiphon for Saint Ursula & her Companions.
05 O ecclesia occuli tui, sequence for Saint Ursula & her Companions.
06 Misc. instrumental Pieces associated with Hildegard recordings.
07 O eterne Deus, antiphon.
08 O dulcissime amator, sinfonia for the virgins.
09 Rex noster promptus est, response for the Holy Innocents.
10 O cruor sanguinis, antiphon.
11 Cum vox sanguinis, hymn for Saint Ursula & her Companions.
12 Misc. instrumental Pieces associated with Hildegard recordings.
13 O virgo ecclesia, antiphon for the dedication of a church.
14 Nunc gaudeant materna, antiphon for the dedication of a church.
15 O orzchis ecclesia, antiphon for the dedication of a church.

Blessed Hildegard of Bingen (German: Hildegard von Bingen; Latin: Hildegardis Bingensis) (1098 -- 17 September 1179), also known as Saint Hildegard, and Sibyl of the Rhine, was a German writer, composer, philosopher, Christian mystic, Benedictine abbess, visionary, and polymath. Elected a magistra by her fellow nuns in 1136, she founded the monasteries of Rupertsberg in 1150 and Eibingen in 1165. One of her works as a composer, the Ordo Virtutum, is an early example of liturgical drama.
She wrote theological, botanical and medicinal texts, as well as letters, liturgical songs, poems, and arguably the oldest surviving morality play, while supervising brilliant miniature Illuminations.

Read More

John Lash =Sophia's Correction & The Archontics Control

Read More

Dead Can Dance - 'Return Of The She-King'

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Stiinta Secreta a Islamului

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

CINTA DACII-Domnica Trop

ZORILE

Domnica Trop, legendă vie a folclorului mehedinţean

La vârsta de 73 de ani, bolnavă de diabet şi cu o pensie de doar…33 de lei, Domnica Trop rămâne una dintre cele mai mari voci ale folclorului mehedinţean, fidelă portului popular şi a cântecului din zona de munte. În zilele reci de iarnă, Domnica Trop se odihneşte la gura sobei şi ascultă cântecele pe care le interpreta în tinereţe. 

Drumul ce duce spre centrul comunei Izverna este acoperit de nămeţi, iar până la casa Domnicăi Trop nu se poate ajunge cu maşina. O întrebăm pe dada Maria unde locuieşte Domnica Trop, iar femeia trecută bine de 60 de ani ne conduce prin nămeţii până aproape de genunchi, sus spre coama muntelui, până la poarta familiei Trop. 

Suntem întâmpinaţi de nea Gheorghe, soţul dadei Domnica, aşa cum i se spune în localitate. În tinda casei veche de peste 50 de ani, suntem primiţi de Domnica Trop. Pereţii casei, pe interior, sunt îmbrăcaţi cu scoarţe şi macaturi ţesute la război chiar de ea, de privighetoarea cântecului popular mehedinţean.

Poveşti la gura sobei

Ne aşezăm lângă sobă, pe paturile acoperite cu macaturi ţesute în motive munteneşti, iar nea Gheorghe aduce câteva păhărele şi o sticlă de vişinată. Dada Domnica se aşează cât mai aproape de  soba dogoritoare şi începe să-şi depene amintirile.  „M-am născut aici, în Izverna, la data de 22 iunie 1938, iar numele de fată era Buşescu Domnica. Am mai avut două surori şi un frate, însă acum toţi sunt morţi, Dumnezeu să-i odihnească în pace. 

Toată tinereţea am petrecut-o în compania caprelor. Aveam în jur de 25 de capre şi toată ziua stăteam cu ele pe munte. Păşteam caprele şi cântam. Pe timpul veri, când se mai făceau hore în centrul satului, ascultam de pe deal muzicanţii. Era atunci Trică Lăutaru, Genică Stângaciu sau Ion Lăutaru. Pe timpul iernii stăteam în casă şi ţeseam la război. 

La lumina lămpii. Toate scoarţele, macaturile şi costumele populare ce le am şi acum, au fost  ţesute de mine. Acum nu mai pot să lucrez la războiul de ţesut. Sunt bolnavă şi nu mai văd chiar aşa de bine. Am început să cânt pe la vârsta de 19 ani, la nunţi sau la horele satului. Am fost descoperită la vârsta de 27 de ani de către Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu. 

Pe atunci, primar în Izverna era un văr de-al meu, Gheorghe Grigore. Acesta a organizat un spectacol la care a invitat pe Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu.  După spectacol, primarul m-a recomandat celor doi iubiţi interpreţi. Acolo, pe loc, Ion Dolănescu m-a pus să cânt. Am interpretat trei melodii, iar la final mi-a spus că mă aşteaptă la Bucureşti să mă lanseze”, îşi aminteşte Domnica Trop.

Recunoscută în Gara de Nord, datorită costumului popular

Ca urmare a invitaţiei lui Ion Dolănescu, Domnica Trop a ajuns în Bucureşti pentru primele înregistrări audio. „Nu cunoşteam eu Bucureştiul. În sat la noi era pe atunci boierul Ion Drăghicescu şi avea trei copii la Bucureşti. 

A venit unul dintre ei pe acasă şi m-a luat şi pe mine la capitală. Am stat la Ion Dolănescu o săptămână, timp în care am făcut înregistrări pentru radio. Acolo am cunoscut-o şi pe Marioara Murărescu, aceasta invitându-mă să fac înregistrări pentru televiziune şi să scot o placă Electrecord. 

Am plecat acasă deoarece aveam şi pe fata cea mare cu mine. Soţul meu nu mi-a dat drumul singură la Bucureşti. El era tânăr iar eu frumoasă şi era cam gelos pe mine. Când am plecat să fac înregistrările pentru televiziune, am fost cu soţul meu. Am stat acolo tot o săptămână. Când am plecat, Marioara Murărescu mi-a spus că mă va aştepta în gară, dar ca să mă recunoască trebuia să merg îmbrăcată în costum popular. 

Aşa am mers pe tren, aşa am ajuns să mă recunoască pe peron. Se uitau bucureştenii la mine ca la ceva ieşit din comun. La acest capitol vă spun două sau chiar trei întâmplări ce atunci au făcut deliciul tuturor”, ne mai povesteşte dada Domnica.

„Bă pulică, mă bate al meu”

„Prima întâmplare hazlie s-a petrecut la primele înregistrări pentru televiziune. Eu fiind învăţată să cânt singură, fără acompaniament sau orchestră, tot vedeam dirijorul că dă din mâini. M-am oprit din cântat şi i-am spus să nu mai dea din mâini că mă încurc la cântat. A rămas bietul dirijor stană de piatră, iar cei din jur au răbufnit în râs. În tot acest timp, am avut ocazia să mă angajez  la Bucureşti într-un ansamblu şi urma să mă mut la Bucureşti.

 Numai că soţul meu, într-o seară mi-a spus pe şleau; Auzi Domnică, nici eu nu rămân în Bucureşti, nici tu. Dacă cumva tu îţi găseşti pe aici vre-un cântăreţ şi te duci cu el, eu ce fac? Eu rămân un derbedeu, fără soţie, fără familie. Lasă că mai bine ne întoarcem la Izverna. A treia întâmplare, dar şi cea mai tare, a fost cu o zi sau două înainte de a pleca din Bucureşti după ce am făcut înregistrările pentru televiziune. 

Trebuia să fac pozele pentru placa Electrecord, iar unul din colegi, mi-a spus că vrea să se fotografieze cu mine. Atunci i-am zis; Bă pulică, mă bate al meu dacă mă vede cu tine. Marioara Murărescu a rămas înţepenită de uimire, dar m-a pus să repet ce am zis ca să poată înregistra vorbele mele”, se mai destăinuie Domnica Trop.  

Aceasta mai susţine că nu mai cântă pe la nunţi de foarte mulţi ani. „O fată de-a mea, a avut un accident pe când lucra la Pacea, în Severin şi a avut ambele mâini tăiate. De atunci nu am mai cântat la nunţi, doar la festivaluri şi concerte. Din acest punct de vedere am câştigat foarte multe premii şi diplome”, mai spune Domnica Trop.

„Nu mai e ce-a fost şi nici nu va mai fi”
Referitor la folclorul autentic mehedinţean, în special din zona de munte, Domnica Trop crede că acesta îşi pierde din frumuseţe şi autenticitate datorită folosirii muzicii populare în scopuri comerciale. 

„De când mă ştiu am cântat numai îmbrăcată în costum popular şi încălţată în opinci. Ne adunam în piaţa primăriei şi se organiza hora satului. Se cânta folclor curat. Mă bucur că foarte multe din cântecele mele au ajuns să fie cântate de cunoscuţi interpreţi de muzică populară precum Angelica Stoican, Niculina Stoican sau Petrică Mâţu, acesta fiind şi nepotul meu după bărbat. 

Am şi eu trei fete şi toate cântă, dar şi cei trei nepoţi şi cele două nepoate îmi calcă pe urme. Pot să vă spun că nepoata mea Ramona Bleoancă, pe care am crescut-o de la vârsta de 7 luni, are nunta în vara acestui an. Sunt foarte mândră de ea. Numai că tineretul nu mai vrea să trăiască la sat. Nu mai poartă costume naţionale, iar când mai văd pe la televizor pe câte una cu costum naţional cu fustă scurtă şi cu ţâţăle mai mult goale, îmi vine să le dau telefon şi să le spun că le stă urât. Pe timpul meu nu se purta aşa ceva”, ne mai povesteşte Domnica Trop. 

Aceasta a ţinut să ne povestească şi episodul din viaţa ei legat de căsătorie. „Soţul meu este mai mic cu doi ani ca mine. Când eu aveam 23 de ani, am vrut să mă mărit cu el, numai că mama vroia să mă dea după un alt băiat mai bogat. În plus, mai aveam o soră mai mare ca mine necăsătorită, iar el avea un frate mai mare ca el, necăsătorit. 

Pe timpul acela nu se cădea să te căsătoreşti înaintea unui frate sau unei surori mai mare. Într-o seară, am plecat la o clacă. A venit şi soţul meu. Numai că, a venit şi mama după mine. Ne-a luat la bătaie cu furca de tors, de a rupt furca de spatele nostru. Atunci Gheorghe al meu mi-a zis; „te iau cu mine. Nu te mai las la ai tăi”. 

Am fugit cu el acasă la el, de fapt am mers încet, iar tatăl lui i-a spus că dacă m-a luat, să demonstreze că poate să mă ţină. După câteva zile, când mama era plecată la un eveniment, m-am dus acasă şi mi-am luat lucrurile mele. Acum nu se mai fură fetele. Dacă ai maşină şi bani, iei fata imediat”, mai adaugă Domnica Trop.

Pensie de doar 33 de lei

Marea dezamăgire a Domnicăi Trop, o constituie pensia. Fiind bolnavă de diabet, Domnica Trop primea până anul trecut o pensie de 200 de lei, peste 150 de lei costând doar medicamentele  necesare tratamentului. De câteva luni, pensia i-a fost tăiată, astăzi primind doar… 33 de lei. „Bine că are bărbatul meu pensie, că dacă ar fi să trăiesc doar cu pensia mea, ar însemna să mor de foame. Nu ştiu ce să mai înţeleg. 

Nu am fost trecută nici la ajutoarele de la Uniunea Europeană. După multe certuri cu primarul, am reuşit să primesc şi eu ajutoarele date de europenii ăştia”, ne mai declară Domnica Trop. În ceea ce priveşte costumele populare, Domnica Trop n u vrea în ruptul capului să audă de vânzarea lor. „Am peste 20 de costume populare, toate lucrate de mâna mea. 

Nu vreau să le vând. Sunt foarte frumoase şi unice. Am dat cadou doar lui Nina Predescu un costum format din ie, oprege, ciupag şi poale. Nici nu mai pot să lucrez astfel de costume. Sunt prea bătrână pentru a mai pune războiul de ţesut”, oftează nostalgică Domnica Trop.
Doru Stoichiţa, St. Just

 

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

PINK MONDAYS- Dragon Dance & Lion Dance Championship

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

GER

SI LACUL PALTINU SI EU AM INGHETAT......VREAU LA CALDURA MARE MONCHER!

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

MISTERUL conturilor lui Ceauşescu. Interviu cu un apropiat de-al dictatorilor

06 oct 2012, 21:55 | RTV.net

 

Care e secretul conturilor lui Ceauşescu si cum lucra Securitatea pe vremea Comunismului. Dezvăluri, în premieră, la "România de poveste", într-un interviu mărturie cu arhitectul Camil Roguski, realizat cu puţin timp înainte de dispariţia sa.

Misterul conturilor lui Ceauşescu
Foto: filmreporter.ro

Arhitectul Camil Roguski
Foto: RTV.NET

Conturile lui Nicolae Ceauşescu au existat
Video: webtv

"Conturile lui Ceuşescu sunt cunoscute. Eu care eram un amărât ştiu de ele. Nu ştiu câte există şi unde sunt acum, dar ştiu că există cert. (...)  

Şeful, adică Ceuşescu a trimis în străinătate două miliarde de dolari, contul României, care va putea fi folosit de români în momentele grele ale ţării. A asigurat ţara, nu a luat nici un ban pentru el. 

Contul ăsta a fost întâi într-o bancă elveţiană, apoi transferat în Monte Carlo, de acolo fracţionat, trimis la New York, în contul unui cizmar. Contul a fost folosit de statul canadian, care l-a băgat în investiţii şi de atunci nu se mai găsesc. 

Conturile lui Ceauşescu nu erau ale lui, erau conturile întreprinderii de comerţ exterior şi fiecare mare întreprindere avea un cont în străinătate", a declarat pentru România TV, Camil Roguski, apropiatul soţilor Ceauşescu.

"Salariaţii erau obligaţi să contribuie la aceste conturi pentru ţara. Ceauşescu era un om sărac. Lumea vorbeşte numai de conturile lui Ceuşescu, dar România a avut cumpărate o serie de bunuri. 

De exemplu, în Brazilia eu cred că a avut bunuri de peste un miliard de dolari, în terenuri mineraliere, agricole, fabrici care erau puse pe numele unui român şi sunt aproape sigur că o parte din aceste lucruri, mai ales din America, au ajuns pe mâna unor români plecaţi din România. Cred că Pacepa este cel mai mare beneficiar al bunurilor care nu s-au intors. 

Trebuie să ai un document, nu poţi să arunci vina. Documentul meu este mintea. Atunci când vorbesc am în spate acte sau alţii care pot să spună", a mai spus Camil Roguski.
CITEŞTE ŞI: Nepoata lui Ceauşescu: Conturile au existat, erau conturile ţării, nu personale

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/misterul-conturilor-lui-ceausescu--interviu-cu-un-apropiat-de-al-dictatorilor_47618.html#ixzz2HsV7DuQs

 

 cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Confucius

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Manastirea Sucevita video

Read More