Foto (4) "Iar cand postiti, nu fiti posomorati ca fatarnicii: ca ei isi manjesc fetele ca sa le arate oamenilor ca tin post; adevar va graiesc, isi iau plata lor. Tu insa cand postesti, unge-ti capul si spala-ti fata, pentru ca nu oamenilor sa le arati ca postesti, ci Tatalui tau Care este intru ascuns; si Tatal care vede intru ascuns, iti va rasplati la aratare" [Matei 6, 16-18]
"Iar cand postiti, nu fiti posomorati ca fatarnicii: ca ei isi manjesc fetele ca sa le arate oamenilor ca tin post; adevar va graiesc, isi iau plata lor. Tu insa cand postesti, unge-ti capul si spala-ti fata, pentru ca nu oamenilor sa le arati ca postesti, ci Tatalui tau Care este intru ascuns; si Tatal care vede intru ascuns, iti va rasplati la aratare" [Matei 6, 16-18]
Practica spirituala inter-religioasa
Departe de toate curele de slabire si grevele foamei care infloresc intr-o omenire obsedata de apocalipse hollywoodiene pe banda rulanta, gripe ale tuturor animalelor de prin cotete si false standarde ale frumusetii impuse de "rechinii" care fac jocurile in fashionul inceputului de secol XXI, postirea omului din considerente religioase s-a situat intotdeuna in acea zona a miracolului religios care ilustreaza perfect ca materia nu este indispensabila vietii, cu atat mai mult vietii spirituale. Postul constituie una dintre componentele principale ale ascezei in multe dintre religiile sau traditiile spirituale ale lumii. Il gasim sub forme distincte in majoritatea cultelor crestine, in iudaism, islam, hinduism, jainism, sikhism si budism.
In context strict medical, postul se refera la starea metabolica care se instaleaza la orice persoana care nu a mancat nimic in decursul a 24 ore. Din punct de vedere religios, credinciosul care urmeaza o cale spirituala apeleaza la post pentru limpezirea mintii, eradicarea viciilor si patimilor, cresterea puterii de concentrare si chiar alungarea unor demoni, dupa cum ne asigura Iisus in Evanghelii.
Postul este mentionat in cele mai vechi texte sacre ale omenirii. Scrierile stravechi ale Upanishadelor, Vechiului si Noului Testament, Mahabharatei si Coranului aduc marturie despre dorinta de apropiere a lui Homo religiosus fata de Divin prin intermediul restrictiilor unor functii biologice care mentin viata. Actul mancatului si cel al bautului sunt de importanta maxima, dupa procesul respiratiei, in vederea mentinerii oricarui organism viu. Tocmai de aceea, marilor sfinti si mistici li s-a revelat ca prin transcenderea acestor nevoi de baza, spiritul lor se va detasa de cele lumesti, se va curati de pacate si va avea o viziune mai clara asupra Divinului.
Cercetarile moderne nu au facut decat sa confirme beneficiile cunoscute din vechime ale postului religios. O sumedenie de boli si de afectiuni dispar, toxinele si grasimile sunt topite, bolile de inima, diabetul, cancerul si procesul de imbatranire al celulelor sunt mult intarziate si in putine cazuri dispar cu desavarsire. Totusi, excesele, mai ales cele facute fara indrumarea si controlul unui duhovnic sau maestru spiritual, trebuie evitate. Asta deoarece postul negru care se intinde pe mai mult de 25 de zile poate duce la probleme serioase de sanatate. Doar Iisus, Buddha si Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe au putut face cele 40 de zile de post negru complet. Vibratia lor divina le-a permis aceasta realizare imposibila pentru omul obisnuit.
Nu trebuie uitat ca postul ramane o metoda foarte dura de plata a greselior si pacatelor. Facut fara discernamant, duce la epuizarea resurselor fizice si psihice ale omului. Intr-o perioada de post negru, fara pregatire, corpul incepe dupa cateva zile sa isi consume si rezervele de proteine, nu doar cele de grasime. Prin urmare metabolismul va ataca muschii, pentru a sintetiza din ei zaharul necesar functionarii creierului. Cand se posteste pe o perioada mai lunga de timp, exista riscul de a fi afectat muschiul inimii.
La toate acestea, teologii adauga atacul hoardelor de demoni care sunt atrasi precum niste roiuri de muste de catre noul spirit care incearca sa se desavarseasca. Vibratia individului care posteste creste in fiecare zi, deranjand toate entitatile negative care populeaza Universul Astral din apropierea omului in cauza. Demonii si spiritele inferioare incearca, asadar, sa se agate de aura sufletului celui care posteste peste puterile sale si nu beneficiaza de binecuvantarea si rugaciunile unui sfant care sa il sustina pe drumul greu al devenirii sale spirituale.
Postul la romani
Practica postului la romani exista din cele mai vechi timpuri. Pe fondul spiritual mostenit de la daci, fond caracterizat de predispozitia pentru un mod de viata elevat-sattvic, s-a dezvoltat crestinismul adus pe taramurile noastre de unul dintre ucenicii lui Hristos, Apostolul Andrei.
Dimitrie Cantemir (1673-1723), in a sa Descriptio Moldaviae, ne relateaza ca in vremurile sale existau numeroase taranci care, in afara de zilele traditionale de miercuri si vineri, posteau dupa tipicul calugaresc si o a treia zi pe saptamana, respectiv lunea. Marele etnograf Simion Florea Marian observa in lucrarea sa. Sarbatorile la Romani:
“Poporul roman este foarte scrupulous in privinta tinerii posturilor. Mai degraba va comite o fapta rea, decat se va infrupta in post. Cel ce se infrupta, acela se spurca pre sine, se pangareste, si numai in scaunul marturisirii se poate curati de pacatul ce l-a comis prin infruptare. Iar cel ce mananca anume de frupt sau de dulce in post, nu numai ca e considerat un calcator de lege si prihanitor al asezamintelor bisericesti, ci e totodata privit si tinut mai rau ca un pagan sau un capcan ce n-are lege”.
Totodata, merita observat cum credinta populara prevedea o serie de alte posturi care nu intrau in pravila bisericeasca. Unul dintre exemple este constituit de asa-numitul Post al Maicii Domnului, tinut pentru indeplinirea unor dorinte deosebite. Un alt tip de post foarte respectat si practicat de poporul roman, era postul negru care se tinea intotdeauna pentru un necaz important.
Astazi lucrurile stau putin diferit. Dorinta de a posti este mai puternica in randul romanilor din Bucovina si Moldova, precum si in Oltenia de nord, regiuni mai fervente din punct de vedere religios, in care manastirile si marii duhovnici au vegheat la pastrarea randuelii spirituale. Nu la fel stau lucrurile in Transilvania si Banat unde secolele de prigoana impotriva romanilor si ortodoxiei au dus la slabirea credintei stramosesti.
Campia imensa dintre Dunare, Mare si Carpati nu sta nici ea mai bine la acest capitol, deoarece influenta marilor orase, cosmopolitizarea galopanta si lucrarea nefasta a colectivizarilor au fost inca mai intense si mai distructive in egala masura. Postul nu este atat o restrictie, cat mai degraba un alt fel de a manca. Postul adevarat este afirmativ, nu neaga natura umana, ci o desavarseste. Asadar postul intruneste un minunat paradox al crestinismului, deoarece postul este liber si elibereaza in acelasi timp. In postire trebuie evitata cu orice pret gloria sau mandria de sine. Cel care posteste nu trebuie sa devina judecatorul celui care mananca, dupa cum intareste si un verset din Noul Testament.
A trai fara a manca
Sintagma de mai sus este una dintre cele mai mari sfidari la adresa stiintei sceptice si a materialismului atotcuprinzator din zilele noastre. Orice tratat de medicina, alaturi de simtul intern al realitatii prezent la marea majoritate a oamenilor afirma ca orice om care nu manaca mai mult de o luna de zile se emaciaza si moare negresit. Asa sa fie oare?
Numeroase documente istorice, atat vechi, cat si noi spun cu totul altceva…
Acestea nu se refera la fachiri dubiosi si escroci exotici de pe intreg pamantul, ci aduc argumente verificabile in privinta unor mari mistici si sfinti din diferite religii care au trait fara sa manance pentru perioade incredibile de timp, unii dintre ei pornind in tinerete un post si nemaimancand nimic pana la sfarsitul vietii. Faptele lor demonstreaza ca exista si exceptii de la ipoteza stiintifica conform careia omul este doar trup material care moare in lipsa apei si hranei. De altfel, pe langa marii mistici postitori exista si unele cazuri bizare care relateaza despre o serie de oameni obisnuiti care din senin sau in urma unor afectiuni, au devenit capabili sa traiasca fara sa manance pentru perioade mari de timp.
Royal Society, nimeni alta decat Academia Britanica de Stiinte, a documentat si studiat cazul unei adolescente din Scotia, pe nume Janet McLeod, care de la varsta de 15 ani, din anul 1769, a suferit de un tip de crize de epilepsie, in urma carora nu a mai ingurgitat nimic pana la varsta de 28 de ani, cand a murit. Un alt caz, mai recent, este acela al unei tinere catolice din Elvetia, Josephine Durand. Interesant este ca raportul acesteia a fost intocmit de o echipa de medici calvinisiti, rivali ai catolicismului. Acestia, impresionati, noteaza ca tanara elvetiana nu mai manca de 4 ani de zile, traind paralizata la pat.
Josephine nu putea inghiti decat ostia sfintita; orice alt aliment administrat fortat, era vomit instantaneu. Alt caz vine din Franta anului 1896, cand Zelia Bourriou, o sateanca din Peigord a fost tinuta sub observatie medicala timp de 125 de zile consecutive, de pe 9 martie pana la 12 iulie 1896. In acest rastimp, Zelia nu pute ingurgita decat putin pesmet inmuiat in apa, pe care stomacul sau il respingea imediat. Alte cazuri, care au avut in rol principal, in mod ciudat, tot femei, au bulversat opinia oamenilor de stinta din secolele XIX si XX, acestia declarandu-se incapabili sa le explice; Luise Lateau, Katerina Emmerich, Therese Neumann si Mollie Fancher au facut sa curga multa cerneala atat in paginile jurnalelor vremii, cat si in tratatele de medicina.
Documente istorice mai vechi amintesc si de cazul numeroaselor femei sfinte, precum Safanta Lidwina, decedata in 1433, care nu s-a hranit cu nimic timp de circa 28 de ani sau Elisabeth Von Reute, decedata in 1420, dupa ce nu mancase nimic timp de 15 ani; iar venerabila Domenica del Paradiso a decedat in anul 1553 dupa un post negru intins pe o perioada de 20 de ani. Urmeaza cazul sfintei Ecaterina din Siena a carei viata a fost un sir neintrerupt de minuni.
Nascuta in 1347, intra la manastire in 1363, impunandu-si cele mai drastice mortificari. Ecateriana din Siena era o persoana perfect echilibrata, sanatoasa, cu o intensa activitate intelectuala. Prezentand stigmate incepand de la varsta de 28 de ani, Ecaterina nu se limiteaza la a fi o fire contemplativa, ci desfasoara o neintrerupta si energica activitate publica: predica, scrie, calatoreste si, mai ales… nu se hraneste. De la intrarea ei in manastire pana la varsta de 33 de ani, cand a decedat, cei din jurul sau notau ca nu a mancat nimic decat mica bucata de ostie sfintita.
Numeroase marturii din acele timpuri atesta ca toate aceste sfinte prezentau groaza si oroare la vederea mancarii. Daca aceste cazuri au fost autentice sau doar inventate de Vatican in scopul oferirii unor exemple ideale si a cresterii numarului de credinciosi, nu vom sti probabil niciodata.
Giri Bala, sfanta din India
La inceput de secol XX, cand yoghinul hindus Paramahamsa Yogananda a prezentat lumii occidentale conceptele caii Krya Yoga, acesta a tinut sa dea exemplul figurii si personalitatii unice a unei femei simple din India, o femeie adorata de milioane de credinciosi drept o adevarata sfanta in viata.
Un profesor universitar din India, Sthiti Lal Nundy a fost cel care i-a marturisit lui Paramahamasa Yoganada despre femeia din Bengal care ducea o viata la marginea miraculosului. Yoghinul a vizitat-o in anul 1950, iar batrana, pe numele ei Gili Bala, era in varsta de 60 ani si nu mai inghitise absolut niciun fel de mancare, solida sau lichida de la varsta de 12 ani si 4 luni, deci vreme de 56 de ani. Bala fusese remarcata la inceput de insusi Maharaja din Burdwan, Bijai Chand Mahtab, care a supus-o unui control riguros pentru a observa daca triseaza si se hraneste pe ascuns. Acesta nu a descoperit nimic in acest sens si investigand rudele si cunoscutii lui Giri Bala a atestat ca femeia traia fara sa manace nimic de peste 50 de ani!
Marturia lui Giri Bala este absolut impresionanta si certifica modul in care credinta sincera primeste gratia divina, astfel luand nastere miraculosul:
“M-am nascut in tinutul impadurit din Nawabganj. Cat am fost copila nu am prezentat nimic remarcabil, decat poate faptul ca eram o pofticioasa si mancam destul de mult. Parintii m-au logodit de foarte tanara. « Fata mea, m-a avetizat mama, trebuie sa-ti controlezi lacomia cand vei trai printre straini, in familia sotului tau. Ce vor zice acestia cand vor vedea ca tu mananci tot timpul? » Temerile mamei s-au adeverit: la varsta de 12 ani am intrat in familia sotului meu. Atunci a inceput calvarul, soacra mea isi batea joc tot timpul de lacomia mea. Era foate greu sa indur ironiile si jignirile sale. Intr-o buna zi i-am strigat in fata ca nu ma voi mai atinge de mancare pentru tot restul vietii.
M-am retras in camera mea si m-am rugat foarte puternic. Imi aduc aminte ca am intrat in extaz in momentul in care am vazut o fiinta de lumina care mi-a spus ca Dumnezeu a raspuns rugaciunilor mele si ca din acea clipa voi trai doar cu lumina astrala, toti atomii corpului meu fiind ancorati in curentul infinit. Apoi, mesagerul divin mi-a aratat o tehnica yoga care elibereaza trupul de nevoia de a absorbi alimente . Tehnica consta dintr-o anumita mantra coroborata cu exercitii de respiratie mult mai complicate decat clasicele Pranayama. Totul este Krya Yoga, fara medicamente sau magie! Fiinta divina mi-a interzis sa divulge secretul oamenilor, deoarece asta contravenea cumva planurilor lui Dumnezeu. Multi agricultori m-ar omori daca as invata oamenii sa traiasca fara mancare…”
Giri Bala a continuat sa traiasca monitorizata de zeci de medici din lumea intreaga. Nu a avut niciodata copii, iar sotul i-a murit de tanar. Femeia nu dormea aproape deloc, noaptea medita, iar ziua muncea in gospodarie. Nu a fost niciodata bolnava; daca se ranea accidental, nu resimtea deloc durerea. La incheierea intervievarii sale, Paramahamsa Yogananda a intrebat-o pe Giri Bala care este rostul existentei sale si de ce a ales sa se deosebeasca in acest mod de restul oamenilor. Batrana i-a raspuns ca in acesta reincarnare trebuia sa dovedeasca omenirii ca omul este spirit. Iar pentru a progresa pe calea care duce la Dumenzeu, omul trebuie sa invete sa traiasca cu Lumina Divina, nu doar cu mancare.
Batrana din Bengal a murit acum 40 de ani. De atunci incoace nimeni nu a reusit sa explice in termeni stiintifici fenomenul miraculos care i-a marcat viata.
sursa descopera.ro
0 comments:
Post a Comment