Locul meu preferat din Ierusalim este mormintul Maicii Domnului.
Aflata in Valea Kedronului la iesirea dinspre Poarta Leilor, biserica este construita sub nivelul marii, avind de multe ori probleme din cauza inundatiilor.
Imi aduc aminte ca socrul meu imi povestea cum in timpul razboiului de 6 zile, preotii ortodocsi au scos icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului-una dintre ele- din bazilica si au pus-o in fata bisericii. Oricine s-a rugat ei, indiferent daca era evreu, crestin sau musulman a scapat nevatamat si a fost tamaduit.
In 1970 parca, in timpul inundatiilor din Valea Kedronului, biserica a fost evacuta pentru a scoate apa de acolo. Icoana, care are o mare valoare istorica si materiala-fiind donata de ultimul tar al Rusiei si impodobita cu diamante- trebuia scoasa si ferita de ape, dar ea singura, s-a ridicat ca trasa de minii nevazute si a plutit pina cind toata apa a fost evacuata, iar apoi, tot singura s-a asezat la loc.
Bazilica incepe cu o curte interioara, iar ca sa ajungi la mormint trebuie sa cobori 47 de trepte. Inainte de a ajunge insa, pe stinga se afla locul meu preferat, mormintul sfintului Iosif. Aici pacea care te invaluie nu se poate compara cu nimic, si energia sa protectoare si puternica invaluie orice inima deschisa. In drepta sa este o alta absida unde mormintul sfintilor parinti Ioachim si Ana este marcata de o icoana.
Jos, in drepata o constructie din piatra ne anunta ca mormintul Maicii Domnului poate fi vizitat. Cu toate ca trupul sau a fost luat de ingeri si de insusi Iisus, si ridicat la cer, locul in care Maryam a fost dusa pentru a fi ingropata este marcat de aceasta constructie similara mormintului lui Iisus din Bazilica Sfintului Mormint.
Ca sa intri trebuie sa te smeresti, asta spune usita mica si joasa care da accesul in mormintul propriu zis. Iesirea, o alta plecaciune, de data aceasta in fata lumii, creatia perfecta.
In spatele sau se afla icoana despre care am vorbit mai inainte, care pentru mine este cea mai frumoasa icoana, cea care o infatiseaza pe Maica Domnului nu severa, nu ascetica, nu indurerata, nu mama inocenta la 14 ani, ci femeie frumoasa, Tripura Sundari, cea mai frumoasa dintre cele 3 lumi, frumusetea puritatii, a feminitatii si a fortei ce doar ea insasi creeaza si distruge lumi.
e
Hai, Nicușor, salvează-ne încă o dată
9 hours ago
0 comments:
Post a Comment