Ca vechi si constant cititor al acestei prestigioase reviste, am citit cu mult interes relatarile unor cititori privitoare la adevarate minuni datorate credintei in Dumnezeu, impletita adesea cu o rugaciune in fata unei icoane.
In cele de mai jos, ma voi referi si eu la doua evenimente care oglindesc puterea credintei si care mi-au marcat copilaria. Unchiul meu din partea mamei, decedat in urma cu multi ani, era ceferist si functiona ca sef de gara, intr-o localitate din nordul Bucovinei, aflata in prezent pe teritoriul Ucrainei si care era renumita pe vremea de atunci prin potentialul ei cinegetic. Imi povestea unchiul ca de multe ori la aceste vanatori ar fi participat chiar si marele istoric Nicolae Iorga.
Mare vanator si el, unchiul meu nu se despartea niciodata de o iconita, pe care o purta la piept. O icoana pictata pe lemn, reprezentand-o pe Sfanta Fecioara Maria, tinandu-l in brate pe pruncul Iisus. Iconita avea dimensiunea de 15 x 10 cm.
Plecand odata la o partida de vanatoare, a constatat ca, schimbandu-si haina, a uitat iconita acasa. Sub privirile si comentariile ironice ale celorlalti vanatori, i-a parasit temporar si s-a intors sa si-o ia. A revenit, apoi, la locul de adunare, si partida de vanatoare a inceput. Avea insa sa se intample o minune. Din greseala, unui vanator i s-a descarcat arma spre unchiul meu.
Alicele, care i-ar fi strapuns pieptul si inima, s-au oprit in iconita de lemn. Am vazut cu ochii mei iconita, de care unchiul meu nu s-a despartit nici in mormant.
Cel de-al doilea eveniment, pe care mi-l aduc aminte dupa trecerea multor ani, s-a petrecut intr-o comuna situata in apropierea Timisoarei, Dumbravita. In timpul celui de al doilea razboi mondial, m-am refugiat impreuna cu mama in aceasta comuna, de frica bombardamentelor aviatiei anglo-americane, care amenintau orasul.
Am fost gazduiti de o familie foarte credincioasa, de etnie maghiara, compusa din sot si sotie. In timpul sederii noastre acolo, sotul femeii a primit convocarea de mobilizare pe front. Imi amintesc si acum lacrimile sotiei sale, care l-au insotit la despartire. Dar, spre mirarea noastra, a tuturor, sotul femeii a revenit acasa dupa circa o jumatate de ora. Isi uitase, si el, o iconita de care nu se despartea niciodata.
Pentru multi din cei plecati pe front, aceste dramatice despartiri au fost, din pacate, definitive, bietii oameni ingrosand tarana pe unde au cazut. Din fericire, sotul femeii s-a intors teafar acasa, la terminarea razboiului, convins de faptul ca daca nu si-ar fi luat cu el iconita, ar fi murit pe pamanturi straine.
Iata doua exemple ale unor oameni de etnii si de confesiuni diferite, un roman si un ungur, uniti insa prin aceeasi credinta nestramutata in acelasi si unic Dumnezeu.
VALERIU MUNTEANU - str. Albac nr. 1, ap. 16, Timisoara
pt.formula as
2 comments:
Dumnezeului nostru i se cuvine toata SLAVA, CINSTEA si Inchinaciunea, acum si pururea si-n vecii vecilor!
Emotionante aceste marturii culese de dvs si povestite peste ani!
frumoase intr-adevar
Post a Comment