Stramosii geto-daci credeau în Nemurirea sufletului, ei considerand ca trupul impiedica sufletul sa se bucure de placerile ceresti.
Pentru a accede la Nemurire alaturi de Zamolxis, geto-dacii trebuiau, in numeroasele batalii purtate, fie sa invinga, fie sa moara luptand. O practica similara se regaseste la triburile germanice, care, dupa o moarte glorioasa in lupta, ajungeau in Valhalla, la masa zeului Odin.
Moartea unui geto-dac însemna un prilej de bucurie, o sărbătoare. Sufletul razboinicului cazut pe campul de lupta se inalta catre Cer, spre Zalmoxis, parintele nostru Ceresc Universal.
Un geto-dac nu poate dobandi nemurirea spirituala daca nu consimte sa renunte la unele practici orgiastice specifice tracilor sudici. Influentati intr-o epoca tarzie de catre osirismul (Osiris-Dionysos-Sabazius) imprumutat tocmai de la vecinii greci, tracii sudici au ajuns sa practice diverse culte chtoniene si ritualuri orgiastice care ii duceau la extaz, cu ajutorul anumitor droguri si plante halucinogene. In cadrul acestor orgii tracice se practica o betie generala in onoarea zeului lor preferat, pe care-l numeau Sabazius, in realitate acesta fiind un Dionysos iubitor de vin si petreceri, imprumutat de la grecii decadenti.
Simbolul urano-solar al lui Zamolxis
Cu toate ca tracii sudici adorau, in perioada lor de glorie, aceeasi divinitate urano-solara ca fratii lor de la Nord de Oceanos Potamos, facatura Dionysos-Sabazius a reusit sa-i corupa si sa se substituie adevaratei lor religii pur uraniane.
Asadar, dupa ce vor muri pe campul de lupta, geto-dacii vor ajunge pe Taramul Zeilor, unde vor dobandi ei-insisi esenta divina specifica acestora.
In religia urano-solara a dacilor, Zalmoxis reprezinta Cerul (principiul masculin) de unde samanta vietii a pornit spre Pamant (principiul feminin), fecundandu-l. Prin acest act a luat nastere viata-insasi.
Cerul senin este chipul zeului suprem geto-dac. O practica ritualica urano-solara este si tragerea cu arcul inspre norii aducatori de vreme rea, care reprezinta amenintarea si incercarea unor elemente negative de a tulbura linistea oamenilor. Tragand cu sagetile spre cer, geto-dacii alunga norii care ascund si intuneca fata zeului.
Aceasta religie pur urano-solara nu putea decat sa ridice sanctuare pe culmile muntilor inalti, acolo unde se avanta vulturii, si unde urletul razboinic al lupilor carpatini isi face simtita prezenta.
Zalmoxis - Zeul Securii Duble
Marele Preot al geto-dacilor, a carui locuinta se afla pe culmile Muntelui Sfant (Kogaion), nu se adreseaza oamenilor decat exceptional, cu ocazia propovaduirii diverselor invataturi spirituale.
Regele geto-dacilor stapaneste doar trupurile supusilor sai, de sufletele oamenilor avand grija exclusiv Marele Preot, in virtutea atributiilor sale sacedortale, precum si a esentei sale divine. Astfel, puterea politico-militara si cea sacerdotala se afla in simbioza.
Odata la patru ani, cateodata la cinci, triburile geto-dace ofera zeului suprem o jertfa, trimitand spre Cer, ca mesager divin, un razboinic ales dintre cei mai viteji si puri dintre geto-daci. Ritualul se oficiaza in varful Muntelui Sfant Kogaion, si consta in aruncarea mesagerului de catre preoti in trei lanci infipte in pamant, cu varfurile spre Cer. Daca tanarul jertfit intru cinstea zeului nu moare fara sa atinga pamantul, se considera ca acesta nu a fost demn de a purta mesajul Zeului Suprem, iar ritualul se repeta.
Semnul ca ritualul a fost acceptat de Zeu este sangele care a atins pamantul, fara ca mesagerul sa mai traiasca ; sufletul razboinicului, odata liberat din temnita sa trupeasca, se inalta deci la Cer, spre Zalmoxis, iar geto-dacii vor sarbatori reinnoirea legemantului Oameni-Zeu suprem.
Sufletul celui sacrificat se inalta catre Cer pe un pod de curcubeu, imagine care se regaseste si in mitologia germanica, sufletul razboinicului ajungand de asemenea in Valhalla pe un pod de curcubeu.
Iata cum ne relateaza Herodot acest ritual:
„Unii din ei primesc porunca sa tina trei sulite (cu vârful în sus), iar altii apucând de mâini si de picioare pe cel ce urmeaza sa fie trimis la Zalmoxis, si ridicându-l în sus, îl azvârl în sulite. Daca - strapuns de sulite - acesta moare, getii socot ca Zeul le este binevoitor. Iar daca nu moare, aduc învinuiri solului, zicând ca e un om ticalos si, dupa învinuirile aduse, trimit un altul, caruia îi dau însarcinari înca fiind în viata”.
Participantii la ceremonie înconjurau locul jertfei si se prindeau în dansul TIA-RANTOS, care începea cu un ritm grav, oracular. În acest timp, marele preot rostea incantatia rituala de primire a solului în ceruri:
EV ME ALKYN MEGER VATEAS IAP POL ARCO-DA-BARA? NALAXIS DA VAISTRO! NANIS, VET EV SORN! LA HIMAI PHILIP LAXIN! CORYVIN DAS !
(Cine se înalta la mine, Gonindu-si calul peste Podul-de-Foc Ferice de voi! Stapâne, suna din corn! Din ceruri belsugul sa curga ! Domnul Zeu e mare !)
Textul getic se afla încrustat pe o piatra meteoritica descoperita în ruinele cetatii de la Corbi (jud. Arges). În momentul mortii pamântene a mesagerului, Marele preot striga:
DOBEROS DABEIS („Cel Curat s-a înaltat”.)
Atunci participantii la ceremonie repetau si ei spusele marelui preot si accelerau ritmul dansului. De la stravechiul strigat de bucurie al dansatorilor - DOBEROS DABEIS - s-a ajuns prin etimologie populara, la strigatura româneasca „Doua fire, doua paie, / Ia Ciuleandra la bataie!”
|
Hai, Nicușor, salvează-ne încă o dată
9 hours ago
0 comments:
Post a Comment