Va prezentam in acest articol o serie de scandaluri in care industriile farmaceutice din intreaga lume au fost implicate de-a lungul timpului si denumirile unor medicamente care au ucis mii de oameni. In cazul fiecarui astfel de medicament precizam daca este comercializat in Romania si eventual de ce companie si sub ce denumire (daca aceasta este modificata fata de cea originala).
Din cauza efectelor secundare grave o serie de medicamente au fost retrase de pe piata in unele tari. Cu toate acestea ele continua sa fie comercializate in alte tari. Romania este o buna piata de desfacere pentru multe medicamente criminale interzise in alte state.
Efecte secundare grave inseamna moarte si boli severe datorate medicamentelor respective. In general, din punct de vedere legal, numai moartea sau vatamarile majore ale sanatatii celor care au folosit un anumit medicament pot duce la interzicerea acestuia.. Rareori se ajunge la interzicerea unui medicament datorita unor simptome considerate „minore” si aceasta se face de regula abia dupa decenii de folosire.
Iresponsabilitatea, cinismul si lacomia dupa castiguri a celor care detin companii din industria farmaceutica sunt atat de mari, incat chiar si in cazurile de interdictie, medicamentele continua sa fie fabricate si vandute mai departe in alte locuri pe glob. Aceasta deoarece interdictia ramane valabila doar in tara in care exista “victime recunoscute” si in care autoritatile responsabile au luat masuri. Prin urmare, medicamente interzise in Anglia sau Germania se vand mai departe in SUA, Africa sau alte tari si invers. Deci industria farmaceutica vinde mai departe substante care produc boli si moarte, desi SE STIE foarte bine acest lucru.
Industria farmaceutica este interesata sa vindece oamenii, ori mai degraba sa castige cat mai multi bani din vanzarea de medicamente?
Zeci de medicamente sunt scoase de pe piata anual datorita efectelor secundare grave
Un prim exemplu este siropul de tuse cu Clobutinol. Acesta, dupa ce a fost folosit intens timp de peste 40 de ani, a fost interzis in 2007, constatandu- se ca produce dereglari ale batailor inimii. Iata cateva dintre numele sub care a fost folosit: Silomat, Clobutinol, STADA, Tussed, Rofatuss, Nullatuss.
In Romania medicamentul Silomat pe baza de Clobutinol, produs de catre compania Boehringer Ingelheim a fost disponibil in farmacii fara prescriptie medicala pana in 2007. Apoi acesta a fost retras de pe piata si in tara noastra, in urma unei directive a Agentiei Europene pentru Evaluarea Medicamentelor.
Medicamente vechi, care sunt in circulatie de decenii si nu au fost supuse niciunui test, se vand mai departe in unele tari, desi acolo unde au fost testate au fost interzise. Pana in anul 1978 industria farmaceutica nu era nevoita sa probeze in vreun fel ca medicamentele au efectele mentionate in prospecte. De atunci incoace se arata – cu niste teste pe animale, teste care de fapt nu dovedesc nimic – ca medicamentele au efect asupra animalelor. Mai precis ca animalele nu mor imediat cand aceste medicamente, facute de fapt pentru oameni, le sunt date cu forta in conditii total nenaturale. Doar ca testele pe animale nu au absolut nicio valoare stiintifica.
Scandaluri socante legate de medicamente:
* Sprayul pentru astm Isoproterenol, comercializat sub numele de Isuprel, a ucis in anii ‘60 in jur de 3500 de pacienti. Cu toate acestea el se comercializeaza in continuare in tara noastra si este prescris in diverse afectiuni ale inimii.
* Medicamentul Stilbestrol a fost dovedit ca producand tumori uterine si mamare la femei si a fost scos de pe piata in unele tari europene. In Romania este produs si comercializat de patru companii farmaceutice: Amniocen, Farmacom, Imedica, Mediplus Exim.
* Un scandal legat de cunoscutul Paracetamol a avut loc in Anglia in 1971. 1500 de pacienti au fost internati in spital in dupa ce au luat Paracetamol. Cei mai multi au avut probleme si mai mari in spital din cauza tratamentului ulterior.
* In SUA medicamentul Orabilex a creat boli de rinichi care au dus la moarte.
* Somniferul Contergan a facut ca zeci de mii de copii sa se nasca degenerati fizic. In Germania, in anul 1958 producatorul acestui „medicament” a trimis peste 40.000 de scrisori la doctori convingandu- i ca acesta este cel mai bun somnifer pentru gravide si mame care alapteaza copii. In ciuda scandalului legat de Contergan concernele farmaceutice au continuat sa vanda otravuri la gravide si copiii. In 1978 s-a facut cunoscut public ca medicamentele Primodos, Amonorn, Duogynon, Bebendox si Bndectin au condus la malformatii ale noilor nascuti.
* In 1970 au fost scoase de pe piata tranchilizantele Pronap si Plaxin pentru ca produceau moartea noilor nascuti.
* Trilergan a fost confiscat de politie in 1975 in Italia pentru ca producea hepatita (deci hepatita nu vine neaparat de la un virus, asa cum se crede).
* Flamanil, un medicament reumatic, a fost retras in 1976 de pe piata, dupa ce s-a constatat ca duce la pierderea constiintei. Acest medicament se comercializeaza in continuare in Spania.
* In 1979 a fost recunoscut in mod oficial ca Valium creaza dependenta, chiar si in doze mici. Mai mult de 15% din americanii adulti luau regulat Valium.
* Inhibitorii de apetit Preluin si Maxiton au fost scosi de pe piata in Germania dupa ce s-a constatat ca afectau grav inima si sistemul nervos.
* Medicamentul pentru afectiuni ale inimii Eraldin, prescris intre 1970 si 1975 la un numar de peste 100.000 de britanici, a cauzat daune la ochi si intestine, precum si numeroase decese. Eraldin exista in farmaciile romanesti.
* S-a constatat ca antinevralgicul Phenacitin, care s-a vandut in lume sub 200 de nume diferite, impiedica functia rinichilor, chiar distrugandu- i complet, produce tumori la rinichi si distruge globulele rosii din sange. Un alt antinevralgic, Amydorphirin a fost interzis in peste 160 de tari (nu in toate, in multe se mai vinde inca) fiindca impiedica formarea celulelor albe din sange, ceea ce conduce la moarte. Antinevralgicele si antireumaticele Tanderil si Butazoludin (Ciba-Geigy) au condus in intreaga lume la moartea a peste 10.000 de pacienti.
* Unul dintre cele mai populare medicamente din Romania , algocalminul, este unul dintre cele mai otravitoare remedii de pe piata. Algocalminul este interzis in marea majoritate a tarilor si drastic restrictionat in restul statelor. Medicii spun ca medicamentul poate provoca o boala fatala, care distruge celulele din maduva osoasa, aflate in stransa legatura cu celulele sangvine. Din cauza lipsei de informare, romanii profita de pretul accesibil al medicamentului, cumparandu-l la scara larga, chiar daca in tari precum Belgia, acesta este trecut la categoria otravuri.
* In 1978 medicamentul complet nefolositor Oxichinolin, prescris in probleme digestive, a provocat un scandal mondial: peste 30.000 de oameni au orbit ori le-au paralizat picioarele dupa administrarea sa. Acest medicament a provocat si numeroase decese (peste 1000 numai in Japonia).
* In 1977 a fost retras de pe piata Phenformin, un medicament pentru diabetici, dupa ce facuse peste 1000 de victime in fiecare an!
* Rasperpin, medicament impotriva hipertensiunii, creste de trei ori riscul de cancer la san, creeaza cosmaruri si depresii si se banuieste ca produce tumori la creier, la hipofiza, la piele, la ovare si la uter.
* New York Post a scris ca peste 852 pacienti carora le-a fost injectat medicamentul pentru inima Epinepheren au decedat.
* “Daily Telegraph” a facut cunoscut in 1983 ca anestezicul Hypnomidate a condus intr-un spital de urgenta din Glasgow la o crestere rapida a deceselor. Medicii au refuzat insa sa publice numarul deceselor in randul celor care au urmat tratamentul cu acest medicament. In Romania inca se mai foloseste in spitale, anestezic administrat ca solutie injectabila.
* In 1983 au fost publicate in Suedia dosare secrete de la firma Ciba-Geigy din care reiese ca concernul era informat de moartea la peste 1182 presoane din cauza antireumaticului Butazolidin si Tanderil. Dupa alte surse cifrele adevarate ale deceselor din urma acestor medicamente este de peste 10..000. La noi in tara se comercializeaza inca Tanderil ca medicament antireumatismal.
* New York Times a scris in 1984 ca medicamentul Selacryn 1980 a fost retras de pe piata dupa ce au fost recunoscute peste 510 cazuri de distrugere a ficatului si de moarte.
* Dupa ziarul Guardian din 4 ianuarie 1985, medicamentul impotriva infectiilor cu ciuperci Nizoral a condus la 5 decese si la 77 de cazuri grave de boala.
* In martie 1985 ziarul Neue Presse, a raportat ca Fansidar, medicament impotriva malariei, a condus la boli de piele grave, cu pericol de moarte. In Romania medicamentul este recomandat de medicii parazitologi pentru tratarea toxoplasmozei. Se comercializeaza in farmacii.
* In iulie 1985 ziarul Guardian scrie ca somniferele Largactil au fost scoase de pe piata pentru ca au condus la disfunctii grave ale creierului. Substanta cunoscuta si sub numele de largactil sau torazina este un neuroleptic de veche generatie, utilizat inca in unele spitale de psihiatrie. Acesta are efecte dezastruoase asupra organismului. Cifra victimelor se ridica la un milion de oameni care s-au imbolnavit de dischinezie, dereglari ale aparatului locomotor sau au pierdut pentru totdeauna capacitatea de a controla muschiul limbii sau intregul corp.
* In decembrie 1985 concernul Ciba-Geigy a fost pus in situatia de a recunoaste public ca a falsificat datele de la 46 de antibiotice si de la alte medicamente atunci cand au fost cerute de Ministerul Sanatatii.
* In mai 1985 autoritatile din SUA si Marea Britanie au interzis prescrierea de hormoni care stimuleaza cresterea, pentru ca pacientii care ii folosesc se imbolnavesc de infectii nevindecabile, chiar la multi ani dupa aceea. Hormonii respectiv au fost obtinuti din creierul mortilor!
* In decembrie 1985 Guardian a raportat ca antidepresivele Merital si Nomifensin produc oprirea rinichilor, anemie si pneumonie. Nomifensin este prescris in Romania in cazurile consumatorilor de droguri. Tot in decembrie 1985 acelasi ziar a raportat ca peste 2000 de oameni s-au imbolnavit din cauza medicamentului Felden administrat pe cale rectala. Acest medicament se gaseste azi in farmaciile romanesti. 77 de pacienti au murit, aproape toti din cauza ruperii si sangerarii intestinelor. Concernul Pfitzer (producatorul Viagra) a declarat ca si mai inainte ca acest medicament este „suportat bine” de pacienti.
* Vaccinul HEXAVAC folosit din anul 2000, cu care au fost vaccinati deja 1,5 milioane de copii in Germania a fost scos in anul 2005 de pe piata fiindca „nu functioneaza cum s-a asteptat si nu ofera protectie”. Asta e declaratia oficiala, probabil ca producea boli sau moarte evidenta. Mortii si cei ramasi bolnavi pe viata din cauza vaccinurilor nu prea apar in presa. Si in Romania a fost folosit acest vaccin, dar acum este retras de pe piata.
* Vaccinul impotriva bolilor create de capuse, TicoVac, singurul vaccin de acest gen pentru copii, a fost scos in 2006 de pe piata fiindca producea febra puternica si efecte secundare masive.
* Medicamentul Vioxx al Firmei Merck pentru artroza si dureri la incheieturi luat de peste 120.000 de pacienti in Germania a fost scos in octombrie 2004 de pe piata fiindca producea atac de inima si boli de inima. Desi firma stia de efectele negative cauzate de acest medicament cu mult timp inainte, nu au retras medicamentul de pe piata decat in 2004, la presiunea autoritatilor. Acest medicament a fost retras si de piata romaneasca.
* Antiinflamatorul Prexige al companiei Novartis impotriva artritei a fost scos de pe piata in august 2007 fiindca mai multi pacienti au murit dupa ce l-au luat. Medicamentul Bextra pentru artrita de la Firma Pfizer a fost scos de pe piata in 2005 din cauza riscului major de atac de cord si congestie cerebrala. Aceste medicamente nu au autorizatie de punere pe piata in Romania .
* Zelmac, medicament impotriva afectiunilor digestive, care se vinde in Romania la ora actuala, produs de compania Novartis, a fost scos de pe piata in Germania in aprilie 2007, desi nici macar nu fusese aprobat inca, fiind folosit ilegal de catre doctori in scopul testarii lui pentru industria farmaceutica.
* Un scandal foarte mare cu multe victime: Lipobay, un medicament care scade colesterolul, a fost scos in 2001 de pe piata. Acesta cauzase sute de decese. Concernul Bayer, care l-a produs a fost dat in judecata de peste 1000 de ori datorita acestui medicament.
* Thyreotom forte, un medicament pentru suplimentarea aportului de hormoni tiroidieni la pacienti cu hipotiroidie a fost scos de pe piata in Germania in 2005. In Romania in continuare este prescris de medici si se gaseste in farmacii.
* Ketotifen, un medicament pentru tratamentul de lunga durata in astmul bronsic alergic sau cu componenta alergica, bronsita alergica si tulburari astmatice a fost scos in 2006 de pe piata in Germania , din cauza efectelor secundare. In Romania se gaseste in farmacii.
* Terfenadin, antialergic, a fost scos de pe piata in mai multe tari europene. In Romania se gaseste sub denumirea de Histadin, un sirop folosit in tratamentul simptomelor multor afectiuni alergice si in prevenirea si tratamentul reactiilor alergice la transfuzia de sange.
* Tenuate Retat – un medicament care scade pofta de mancare, a fost scos de pe piata in Germania in anul 2000.
* Merzol, medicament pentru alergie solara a fost scos de pe piata in 2005 din cauza efectelor secundare grave.
* FDA a recomandat in 2000 firmei Glaxo-Wellcome sa scoata de pe piata medicamentul Lotronex pentru intestine, din cauza mortii unor pacienti care au luat acest medicament.
* Exanta, bazat pe substanta Ximelatragan si aprobat din 2004 impotriva trombozelor a fost scos de pe piata in februarie 2006 in Germania din cauza efectelor negative grave asupra ficatului. Acest medicament nu a fost comercializat la noi.
* Trovan, antibiotic, a cauzat morti si vatamari grave, astfel incat a fost scos de pe piata dupa un singur an de zile. Desi la testele dinainte de aprobare se constatase ca Trovan dauneaza ficatului, Firma Pfizer nu a considerat ca este periculos. Comentariul Firmei: „Trovan a fost cel mai bine testat medicament de pe piata, cu mult mai bine decat penicilina de exemplu”. Oare cati morti si bolnavi creeaza medicamentele care nu sunt testate asa de bine, daca unul testat asa de bine duce la moartea pacientilor fiind interzis dupa un an? Legat de acelasi medicament, autoritatile nigeriene au dat in judecata Pfizer si acuza compania farmaceutica de implicarea in moartea unor copii carora li s-a administrat Trovan, in perioada in care acest medicament nu era inca aprobat, in timpul unei epidemii de meningita.
* Parkinsan, medicament impotriva maladiei Parkinson, de la Firma Byk Gulden, vandut de peste 130.000 de ori pe an, creeaza dereglari mari ale ritmului cardiac, care pun in pericol viata pacientilor care il folosesc. Se cerceteaza daca va fi interzis.. Firma se scuza cu citatul „Functionarea si siguranta lui au fost dovedite prin studii”.
* Despre Urethan medicii spun ca vindeca leucemia. S-a constatat insa ca el creeaza cancer la ficat, plamani si maduva oaselor.
* Methotrexat, de asemenea impotriva leucemiei, a produs tumori si a dus la anemie grava si ruperea intestinelor. In Romania este comercializat si prescris in reducerea dureriilor si a tumefactiilor articulare.
* Mitothan, un alt medicament impotriva leucemiei, duce la moartea rinichilor secundari. La noi se gaseste sub numele de Lysodren si este utilizat pentru tratamentul cancerului stratului exterior al glandei suprarenale. Este produs de laboratarele Hra Pharma – Franta.
* Antibioticul Isoniazid duce la moartea ficatului. Acesta este comercializat in Romania .
* Antibioticul Kanamyzin produce insuficienta renala si ataca nervii auzului.
* Bismut, medicament prescris impotriva diareii si chiar si a constipatiei (sic!) produce intoxicatii grave. In Franta au fost cunoscute mai multe mii de astfel de cazuri.
* In 1984 ziarul Daily-Mail a reportat ca medicamentul impotriva acneei, Roacutan, medicament care se prescrie si in prezent, a condus, la jumatate din copiii mamelor care l-au luat in timpul sarcinei, la malformatii foarte grave. Roacutan este prescris in continuare de doctorii romani
Felicitari speciale de Craciun
13 hours ago
0 comments:
Post a Comment