Friday, April 10, 2009

CALEA CRUCII




Doamne Isuse Cristoase, noi am venit sa urmam in rugaciune Calea Crucii, pe care ai strabatut-o de la casa lui Pilat pana la Golgota. Meditam cu recunostinta marea iubire si indurare cu care ai ispasit neascultarea noastra si ai sters pacatele lumii intregi. Acestei indurari ii recomandam pe cei dragi noua si pe toti oamenii; ei ne incredintam si pe noi insine, cu pacatele si durerile noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte indura-te spre noi.

Statiunea I - Isus este osandit la moarte

- Ne inchinam tie, Cristoase, si te binecuvantam,
- caci prin Crucea ta sfanta ai rascumparat lumea.
- Judecatorul lumii sta in fata judecatii oamenilor. Plina de ura multimea atitata cere moartea lui. De frica oamenilor, Pilat rosteste sentinta nedreapta. Isus, insa, sta legat si tace.
“Nu a blestemat cand a fost defaimat si nu a amenintat cand l-au batjocorit.” (1 Pt 2,23)
S-a lasat in voia celui care l-a osandit pe nedrept.
A fost jertfit pentru ca El insusi a voit-o.
Gura nu si-a deschis-o.
De cate ori astazi noi, oamenii, nu-l tragem la raspundere pe Dumnezeu pentru ca gandurile lui nu sunt gandurile noastre, iar caile lui nu sunt caile noastre.
Doamne Isuse, pentru a ne mantui Tu ai acceptat in tacere sentinta de moarte rostita de Pilat. Te rugam:
- Ai mila de noi si de intreaga lume!

Statiunea a-II-a - Isus ia Crucea pe umeri

- Ne inchinam tie, Cristoase, si te binecuvantam,
- caci prin Crucea ta sfanta ai rascumparat lumea.
- Ostasii aduc Crucea. De bunavoie Domnul ia Crucea pe umeri. El vrea sa bea paharul amar pe care i l-a dat Tatal.
“El a purtat suferintele noastre si cu durerile noastre s-a impovarat.” (Is 53,4)
“Ca un miel a fost dus la junghiere; ca o oaie fara de glas in fata celui care o tunde, asa nu si-a deschis gura sa.” (Is 53,7)
Numai cel care in necazurile starii, in greutatile muncii, in boala si suferinta isi ia crucea si il urmeaza pe Isus poate sa fie ucenicul lui.
Doamne Isuse, Tu ai purtat de bunavoie Crucea pe care ti-a impus-o pacatul oamenilor. Te rugam:
- Ai mila de noi si de intreaga lume!

Statiunea a-III-a - Isus cade sub povara Crucii

- Ne inchinam tie, Cristoase, si te binecuvantam,
- caci prin Crucea ta sfanta ai rascumparat lumea.
- Povara este grea, drumul pietros, Domnul este istovit de moarte. Se clatina si cade. El este insa imbrincit si silit sa mearga mai departe.
“Noi il socoteam pedepsit, batut de Dumnezeu si infrant. Dar el a fost strapuns pentru neleguirile noastre, zdrobit pentru pacatele noastre.” (Is 53, 4-5)
“Nu avem nici chip nici frumusete. Om al durerilor, obijnuit cu suferinta.” (Is 53, 2.3)
De cate ori, noi oamenii, nu refuzam indeplinirea indatoririlor noastre! Dumnezeu insa ne vrea statornici pe drumul nostru pana la sfarsit.
Doamne Isuse, Tu te-ai ridicat dupa prima cadere si ti-ai dus povara mai departe. Te rugam:
- Ai mila de noi si de intreaga lume!

Statiunea a-IV-a - Isus o intalneste pe Mama sa

- Ne inchinam tie, Cristoase, si te binecuvantam,
- caci prin Crucea ta sfanta ai rascumparat lumea.
- Mama sta pe drumul pe care-l strabate Fiul cu Crucea lui grea. Privirile lor se intalnesc. Ea ii vede chipul si indura toata suferinta impreuna cu El.
“Ochii mi s-au intunecat de plans, caci a plecat de la mine cel care era mangaierea mea.” (Plangeri 1,16)
“Tare ca moartea este iubirea. Puhoiuri de ape nu pot sa o stinga.” (Cant Cantarilor 8, 6.7)
Cristos sufera si astazi in madularele Trupului sau, in surorile si fratii sai. Cu El sufera Maria Mama lui si a noastra.
Doamne Isuse, tu ai vazut-o pe Mama ta indurerata stand pe drumul crucii. Te rugam:
- Ai mila de noi si de intreaga lume!

Statiunea a-V-a - Simon din Cirene il ajuta pe Isus sa duca Crucea

- Ne inchinam tie, Cristoase, si te binecuvantam,
- caci prin Crucea ta sfanta ai rascumparat lumea.
- Domnul nu mai poate duce greutatea crucii. Atunci ostasii silesc pe un barbat care venea de la camp si tocmai trecea pe acolo sa-l ajute sa duca crucea.
“Cine vrea sa fie ucenicul meu sa se lepede de sine, sa-si ia crucea in fiecare zi si sa ma urmeze.” (Lc 9,23)
“Unul sa duca povara celuilant: astfel impliniti legea lui Cristos.” (Gal 6,2)
Noi oamenii ne temem de cruce. Chiar si Petru, ucenicul lui Isus s-a dat inapoi din fata ei. Si totusi, in nici un alt semn nu este mantuire, decat in cruce.
Doamne Isuse, tu l-ai primit pe Simon din Cirene sa te ajute sa-ti duci crucea. Te rugam:
- Ai mila de noi si de intreaga lume!

Statiunea a-VI-a - Veronica sterge fata lui Isus cu naframa ei

- Ne inchinam tie, Cristoase, si te binecuvantam,
- caci prin Crucea ta sfanta ai rascumparat lumea.
- Veronica vede suferinta lui Isus si cruzimea ostasilor. Ea nu se intreaba ce gandesc oamenii. Curajoasa patrunde prin multime si ii intinde Domnului naframa, pe care El isi intipareste fata.
“Despre tine imi spune inima: “Cauta Fata lui!” Fata ta Doamne o caut.” (Ps 26/27,8)
“Arata-ne Fata ta si vom fi mantuiti.”
“Nu-ti ascunde Fata de noi.” (Ps 26/27,9)
Ne misca oare durerea altuia? Vedem noi fata zdrobita a lui Cristos in surorile si fratii nostri care sufera?
Doamne Isuse, plin de bunatate, Tu ti-ai intiparit chipul sfant pe naframa Veronicai. Te rugam:
- Ai mila de noi si de intreaga lume!

Statiunea a-VII-a - Isus cade a doua oara sub povara crucii

- Ne inchinam tie, Cristoase, si te binecuvantam,
- caci prin Crucea ta sfanta ai rascumparat lumea.
- Isus cade a doua oara, o cadere mai chinuitoare decat cea dintai. Cu mare effort, El se ridica pentru a-si indeplini jertfa pana la capat.
“Eu insa, sunt vierme si nu om; ocara oamenilor si dispretul poporului. Toti cei care ma vad isi bat joc de mine.” (Ps 21/22,7-8)
De cate ori nu cadem in vechile pacate si greseli! Nu avem statornicie in bine.
Doamne Isuse, in durerile Tale fara margini te-ai prabusit a doua oara pentru noi sub povara crucii. Te rugam:
- Ai mila de noi si de intreaga lume!

Statiunea a-VIII-a - Isus mangaie pe femeile din Ierusalim care plang

- Ne inchinam tie, Cristoase, si te binecuvantam,
- caci prin Crucea ta sfanta ai rascumparat lumea.
- Pe drumul spre Calvar s-au adunat femei care il plang pe Domnul chinuit. El insa, plin de mila, se gandeste la nenorocirea care va veni peste ele.
“Nu ma plangeti pe mine, ci plangeti-va pe voi si pe copiii vostri! Veti spune muntilor: “Cadeti peste noi!” si dealurilor: “Acoperiti-ne!” ” (Lc 23,28:30)
De cele mai multe ori noi vedem numai durerea exterioara si nu nenorocirea adanca provocata de pacat. Simtim numai durerea proprie si nu vedem nevoile celorlanti.
Doamne Isuse, in toiul suferintelor tale te-ai gandit la necazurile care din pricina pacatelor vor veni asupra mamelor si copiilor poporului tau. Te rugam:
- Ai mila de noi si de intreaga lume!

Statiunea a-IX-a - Isus cade a treia oara sub povara crucii

- Ne inchinam tie, Cristoase, si te binecuvantam,
- caci prin Crucea ta sfanta ai rascumparat lumea.
- Domnul este zdrobit de oboseala si se prabuseste a treia oara sub povara crucii. Dar El vrea sa duca pana la capat lucratea pe care i-a incredintat-o Tatal. Isi aduna ultimele puteri si se ridica iarasi.
“Sufletul meu este umilit in tarana; trupul meu este culcat la pamant. Pacatul oamenilor s-a adunat asupra mea. Ca o povara grea ma copleseste.”
Nici noi nu suntem inca la tinta; suntem pe cale, adeseori singuri si neajutorati. Si pentru noi poate sa vina ceasul cand totul ni se pare fara speranta si cand orice urma de curaj ne paraseste.
Doamne Isuse, Tu te-ai prabusit a treia oara la pamant sub greutatea pacatelor noastre si ti-ai adunat puterile pentru a te ridica din nou. Te rugam:
- Ai mila de noi si de intreaga lume!

Statiunea a-X-a - Isus este dezbracat de hainele lui

- Ne inchinam tie, Cristoase, si te binecuvantam,
- caci prin Crucea ta sfanta ai rascumparat lumea.
- Domnul a ajuns, cu ultimele puteri, pe muntele Calvarului. Ostasii ii smulg hainele in fata multimii, facand sa-I sangereze iarasi ranile biciuirii.
“Isi impart hainele mele si pentru camasa mea au aruncat sorti.” (Ps 21/22,19)
“Din calcai pana in crestet nu este nimic sanatos in mine: numai vinatai si rani.” (cf. Is 1,6)
De cate ori nu-l desconsideram si nu-l dispretuim pe semenul nostru; de cate ori nu-l defaimam ca si cum nu ar avea nimic bun in el.
Doamne Isuse, Tu ai vrut sa induri pentru noi si ultima umilire: moartea de raufacator. Te rugam:
- Ai mila de noi si de intreaga lume!

Statiunea a-XI-a - Isus este rastignit pe cruce

- Ne inchinam tie, Cristoase, si te binecuvantam,
- caci prin Crucea ta sfanta ai rascumparat lumea.
- Ostasii il trantesc pe Isus la pamant. Ii strapung mainile si picioarele, pironindu-l pe cruce. Apoi inalta crucea. Acum se implineste cuvantul: “Cand voi fi inaltat de la pamant, ii voi atrage pe toti la mine.” (Io 12,32)
“Mi-au strapuns mainile si picioarele. Au numarat toate oasele mele.” (Ps 21/22.17,18)
“Mi-au pus fiere in mancare, iar in setea mea mi-au dat sa beau otet.” (cf Ps 68/69,22)
Si noi suntem adesea incatusati de oameni. Suntem supusi unor indatoriri de care am vrea sa fugim. Cristos ne da puterea sa le indeplinim in libertatea iubirii.
Doamne Isuse, Tu te-ai lasat pironit pe cruce pentru noi. Te rugam:
- Ai mila de noi si de intreaga lume!

Statiunea a-XII-a - Isus moare pe cruce

- Ne inchinam tie, Cristoase, si te binecuvantam,
- caci prin Crucea ta sfanta ai rascumparat lumea.
- Domnul atarna rastignit pe lemnul crucii. El se roaga pentru calaii sai. Pe la ceasul al noualea, striga cu glas puternic: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit?” si murind spune: “S-a savarsit. Tata, in mainile tale imi incredintez sufletul.”
Crucii tale ne inchinam, Stapane, si sfanta invierea ta o laudam si o preamarim, caci prin lemnul crucii a venit bucuria in toata lumea. (din Liturghia Vinerii Mari)
Pentru cel care crede in Cristos nu exista suferinta fara rost. Si in abis de durere, Rastignitul este cu el.
Doamne Isuse, ascultator fata de vointa Tatalui, Tu ai murit pe Cruce pentru mantuirea oamenilor. Te rugam:
- Ai mila de noi si de intreaga lume!

Statiunea a-XIII-a - Isus este luat jos de pe cruce si asezat in bratele Mamei sale

- Ne inchinam tie, Cristoase, si te binecuvantam,
- caci prin Crucea ta sfanta ai rascumparat lumea.
- Domnul si-a dat sufletul. Cu adanca tristete si veneratie, Iosif din Arimateea si Nicodim i-au coborat trupul de pe Cruce si l-au asezat in bratele Mariei, Mama sa indurerata.
“Voi toti care treceti pe cale, priviti si vedeti daca exista vreo durere ca durerea mea.” (Plangeri 1,12)
“Iata slujitoarea Domnului: fie mie dupa cuvantul tau!” (Lc 1,38)
Si noi ne intalnim mereu cu moartea. Oameni care ne sunt apropiati mor. Propria noastra moarte este inevitabila. Fecioara-Mama ne invata si ne ajuta sa fim tari in asemenea ocazii.
Doamne Isuse, trupul tau neinsufletit a fost asezat in bratele mamei tale. Te rugam:
- Ai mila de noi si de intreaga lume!

Statiunea a-XIV-a - Trupul lui Isus este asezat in mormant

- Ne inchinam tie, Cristoase, si te binecuvantam,
- caci prin Crucea ta sfanta ai rascumparat lumea.
- Trupul Domnului este asezat in mormint, dar moartea nu-l poate tine in stapanire. Din mormant se naste viata; noua creatie a inceput.
“Daca bobul de grau cazut in pamant nu moare, ramane singur. Dar daca moare aduce rod bogat.” (Io 12,24)
“Se seamana in putreziciune si reinvie in neputreziciune … se semana in slabiciune si reinvie in putere.” (1 Cor 15,42b.43b)
“Sa nu fim tristi ca cei care nu au speranta.” (1 Tes 4,13b)
“Caci Cristos a inviat din morti ca pirga a celor care au adormit. Si dupa cum toti mor in Adam, la fel vor invia cu totii in Cristos.” (1 Cor 15,20.22)
Doamne Isuse, Tu ai impartasit destinul nostru muritor, dar a treia zi ai inviat din morti. Te rugam:
- Ai mila de noi si de intreaga lume!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte indura-te spre noi.
Dumnezeule atotputernic si vesnic, iti multumim ca prin moartea si invierea Fiului tau ai reinnoit viata noastra. Daruieste-ne harul ca prin participarea la Calea Sfintei Cruci, sa ne intarim in purtarea crucii de fiecare zi si sa-ti slujim pururi cu credinta si statornicie.
Binecuvanteaza-i cu indurarea ta pe toti aceia pentru care ne-am rugat si du-i pe toti raposatii nostri la inviere. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.


0 comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites