AM RIS CU LACRIMI LA POSTUL ASTA SCRIS DE SIMONA TACHE

Tanti Sofi sau despre cum vorbesc eu și azi c-un papanaș care mi s-a lipit de stomac

 16 NOIEMBRIE 2015 PUBLICITATE 91 COMENTARII

Când eram cu toții mici, mamele și bunicile noastre zbârnâiau prin bucătării. Toate. Din nimic scorneau minunății cu care ne umpleau frigiderele și burțile. În mod ciudat, deși trăim într-o lume care ne dă acces la mult mai multe și mai variate bucurii gustative, fericirea papilelor noastre n-a fost niciodată mai mare decât atunci. Mai ales dacă vorbim de deserturi. Toate mamele și toate bunicile noastre erau mari maeștri cofetari. Toate! Mai puțin tanti Sofi, mama unei prietene din copilăria mea.

Tanti Sofi fusese educată din pruncie să jongleze cu cratițele, ca toate femeile vremii. Doar că ceva din zestrea ei genetică o împiedicase să acumuleze prea multe dexterități. Practic, rămăsese undeva la genunchiul broaștei cu abilitățile. De bine de rău, nu-i murea familia de foame. Le trântea câte-o varză călită bocnă de sărată, pe care se chinuia, după aia, s-o desalinizeze cu un codru de pâine sau cu ceapă întreagă sau cu… nu știu, doar șosete nespălate sau maidanezi vii nu băga prin oală, pe motiv că auzise că ar absorbi sarea în exces…

Țin minte că am mâncat, odată, la ea, o fasole verde compusă din câteva păstăi bătrânele și ațoase, care făceau, leneșe, pluta pe spate într-o băltuță roșiatică și soioasă. Două săptămâni mi-am scos ațe din dinți, mai aveam un pic și-mi tricotam un pulover din ele.

Tragedia cu tanti Sofi începea însă când se ajungea la deserturi.

Prima oară când m-a tratat cu un dulce era să-mi pierd un dinte într-un cornuleț. Era umplut cu prenandez, gem sau clei, nu m-am lămurit nici până azi. Am simțit, în momentul cu pricina, cam ce simțise biata soră-mea când un copil de la bloc i-a tras una în strungăreață cu un flacon de de penicilină, d-ăla de nu se spărgea nici dacă te urcai pe elefant și-i dădeai comanda să bată step.

Altădată, a făcut o tartă cu prune și a reușit să le pună în ea pe cele mai acre din univers. Practic, pe criteriul ăsta le-a și ales din piață: “Aș vrea, vă rog, niște prune acre, plictisite și scârbite de viață, capabile să strepezească dinții într-un mod memorabil. Nu, nu mai insistați, nu accept de-alea dulci, vreau acre, lumea care o să le mănânce trebuie să înțeleagă că viața e grea și plină de întâmplări greu de digerat. Așa, mulțumesc, și dați-mi și niște borș, aș vrea să le fierb un pic în el, în cazul în care totuși o să mi se pară cam dulci”.

Iar un papanaș aproape crud marca Tanti Sofi mi s-a lipit de stomac și nu mi s-a dezlipit nici până-n ziua de azi. Îl simt acolo, din când în când, parcă îl și aud: “Hei, ce mai faci tu, ești bine? Eu sunt tot aici, cu tine, n-o să te părăsesc niciodată, cred că m-am îndrăgostit”.

Circula o bârfă prin cartier, că, odată, la un Revelion, doi dintre musafirii de-ai lu’ tanti Sofi s-au îmbătat și s-au încăierat grav. Cică au ajuns la urgență, cu fractură de craniu, după ce și-au dat în cap cu niște cozonaci.

Din păcate, am pierdut legătura cu amica mea, așa că nu mai știu ce vrăji mai face tanti prin bucătărie. Stați liniștiți, dacă o să citească cumva textul ăsta, o să se umfle de râs, e perfect conștientă de talentele celei care îi e mamă. Iar, dacă cumva tanti Sofi se zbenguie pe internet și, din când în când, se caută pe Google, n-o să dea peste povestea asta, fiindcă i-am schimbat numele. N-aș vrea, pentru nimic în lume, să afle femeia că nu mi-au plăcut prăjiturile ei.

Pentru oameni ca tanti Sofi despre care v-am povestit (adică neînzestrați pentru bucătărie, dăăă!), dar și pentru persoane cu un grad mediu de înzestrare, care, deși trăiesc pe repede înainte, au totuși chef să își facă un dulce cu mâna lor, au fost inventate mixurile de prăjituri de la Dr. Oetker. Aflați totul despre ele de aici, iar aici găsiți grămezi de rețete lăsate de userii care au accesat site-ul.

 Nu vorbesc la feminin, ați observat, pentru că, între timp, slavă Domnului, femeia nu mai are monopol pe cratițe. Și da, bărbații fac chiar și prăjituri, dacă nu credeți, vă mai arăt o dată tortul pe care l-au făcut soțul meu și cu fratele lui pentru tatăl lor. Atenție, IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL!

 Așa era înainte să intervin eu:

Da, i-au pus pene, ca să nu se surpe, ați văzut bine.

Iată, așa a arătat după ce am pus eu mâna să-l salvez:

Ce bine s-ar fi înțeles băieții ăștia doi cu tanti Sofi, nu? Ar merita să le aranjez o întâlnire, cu toate că la felurile nedulci ei chiar se pricep bine de tot. 

Voi ce personaje la fel de talentate ca tanti Sofi cunoașteți? 

Foto Shutterstock

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Muzica și Maruca Cantacuzino, marile iubiri ale lui George Enescu

 31 AUGUST 2015 PUBLICITATE 32 COMENTARII

Pe 19 august 1881, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria se năștea cel de-al optulea copil. Se numea Gheorghe, era alintat Jurjac și, spre deosebire de primii lui 7 frați, nu a murit în copilărie. Zilele acestea îl evocăm foarte des, pentru că tocmai a început festivalul care-i poartă numele.

George Enescu e considerat cel mai important muzician român și, dacă nu-i știți povestea, o să v-o spun pe scurt în cele ce urmează.

Prima întâlnire importantă cu muzica o are la vârsta de 3 ani. După ce aude întâmplător un taraf, purcede la a-i imita toate instrumentele componente: vioara – cu un fir de ață cusut pe un lemnișor, țambalul – cu ajutorul unor bețe, naiul – șuierând printre buze. Când părinții îi dăruiesc o vioară de jucărie, cu trei coarde, o aruncă direct în foc și cere cu vehemență o vioară adevărată. Când o primește, începe să cânte după ureche melodii auzite prin sat. Primele îndrumări muzicale le primește de la părinți și de la lăutarul Niculae Chioru.

Avea cinci ani când talentul lui uriaș e remarcat de Eduard Caudella, compozitor şi profesor la Conservatorul din Iaşi, care îi sfătuiește pe ai lui să-l îndrepte către studii muzicale. Între 1888 şi 1894, George Enescu studiază la Conservatorul din Viena. Se integrează rapid în peisajul muzical al Vienei, concertele sale fiind aplaudate frenetic, deși avea doar 12 ani. După absolvirea Conservatorului din Viena își continuă studiile la Conservatorul din Paris. 

La 17 ani debutează pe scenele pariziene, în calitate de compozitor, și începe să dea lecții și recitaluri de vioară la București. Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) și prințesa Martha Bibescu se întrec în a-l invita la seratele muzicale din saloanele lor. Enescu o preferă pe regină, devenind un invitat permanent la palatul regal.

În jurul vârstei de 20 de ani compune cele mai importante piese muzicale din opera lui, printre care două Rapsodii Române. Se împarte în principal între București și Paris, dar are turnee în mai multe țări europene. În anii primului război mondial rămâne la București, dirijează și finanțează generos concursul de compoziție George Enescu.

 După război, se împarte iarăși între România și Franța. Are turnee și în America, unde dirijează mari orchestre, precum cea din Philadelphia și cea din New York. Formează noi muzicieni, ca pedagog, printre elevii săi numărându-se violoniști precum Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin.

La 51 de ani devine membru al Academiei Române.

În 1939 donează președintelui Consiliului de Miniștri al României de la acea vreme 100.000 de lei, pentru apărarea țării. Rămâne la București în timpul celui de-al doilea război mondial și are o activitate dirijorală bogată, încurajând cariera multor muzicieni români de top. După război, îl vizitează însuși Yehudi Menuhin, împreună cu care dă concerte la București și la Sinaia.

Odată instaurată dictatura comunistă, Enescu se exilează la Paris, împreună cu soția și marea lui iubire, Maruca Cantacuzino. Se stinge în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955 și este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă.

Cu Maruca se căsătorise în 1937, după o poveste de dragoste la fel de tumultuoasă ca și personalitatea acestei femei.

Născută în 1878 în familia Rosetti Tescani, Maruca s-a transformat, în adolescență, într-o tânără frumoasă, grațioasă, fermecătoare și stranie, cu o prezență magnetică. Sinuciderea tatălui când ea avea 18 ani îi marchează existența justificând pasele ei depresive, urmate de episoade exuberante și mai multe tentative de sinucidere. Pasionată de vrăjitorie, magie și spiritism, Maruca o “subjugă” chiar și pe Regina Maria, care îi oferă prietenia și o invită printre doamnele ei de onoare. La 20 de ani, Maria Rosetti Tescani devine prințesă Cantacuzino, prin căsătoria cu prințul Mișu Cantacuzino, o figură politică importantă a vremurilor.

Închide ochii în fața amantlâcurilor soțului, chiar și când în rolul amantei se găsește sora ei, Nely. Cei doi soți fac o înțelegere care șochază lumea mondenă a Bucureștiului, acordându-și unul altuia maximă libertate. Una dintre marile iubiri ale Marucăi, desfășurată sub ochii soțului, se va numi George Enescu.

Muzicianul avea 33 de ani și se afla pe culmile gloriei, când a început legătura amoroasă cu femeia de care se îndrăgostise cu 7 ani în urmă, în saloanele reginei. Devine un fel de cântăreț de curte la Palatul Cantacuzino, doar ca să fie în preajma iubitei. Mișu Cantacuzino nu pare să aibă vreo problemă, cuplul “princiar” nepunându-și vreo secundă problema divorțului. După război, Enescu pleacă într-un turneu de câțiva ani prin Europa, rămânând însă într-o corespondență fierbinte cu Maruca.

În 1928, Mișu moare într-un accident de mașină și Maruca rămâne văduvă, liberă să-și oficializeze relația cu Enescu. În loc de asta, se îndrăgostește de filozoful Nae Ionescu, mai tânăr decât ea cu 13 ani. 7 ani durează relația lor, până când Nae Ionescu o părăsește pentru mai tânăra Cella Delavrancea. Maruca are o cădere psihică, o tentativă de autoincendiere, mai multe episoade psihotice. În timpul unuia dintre ele se desfigurează, turnându-și acid pe față, ceea ce o va obliga să poarte toată viața un voal negru peste față. Medicii o evaluează și decid că, pentru moment, nu mai are discernământ nici măcar ca să-și administreze averea.

Enescu, care, în ultimii 7 ani, o așteptase ca un câine rănit, dedicându-i chiar opera Oedip, vine să aibă grijă de ea. După 2 ani, Maruca îi acceptă în sfârșit cererea în căsătorie. Vor rămâne împreună până la moartea compozitorului, în 1955. Enescu o va înșela, la rândul lui, la un moment dat, cu o tânără poloneză.

Maruca i s-a alăturat în cimitirul Père-Lachaise din Paris de-abia după 13 ani. Ultima sa dorință a fost ca, pe piatra funerară a mormântului ei, să nu fie trecut cuvântul “Prințesă”. Era prima oară când renunța la titlul pe care, cu uriașă vanitate, îl purtase toată viața.

 Revenind la ediția de anul acesta a Festivalului George Enescu, care a început ieri și se va încheia pe 20 septembrie, trebuie să știți că, dacă nu ați apucat să vă luați bilete la concertele desfășurate live la Ateneu și Sala Palatului, mai aveți încă o șansă să le vedeți transmise în direct, în condiții excelente. Transmisia va fi făcută de Grand Cinema & More în parteneriat cu alte șase cinematografe din țară: Cityplex Constanța, Cortina Digiplex Oradea, Cinema Trivale din Pitești, Cinema Victoria din Cluj-Napoca, Aula Bibliotecii Universitare Eugen Tudoran din Timișoara, Cinema One din Brașov. E al doilea an când se întâmplă asta, iar biletele sunt disponibile online pe www.grandentertainment.ro sau la casele de bilete ale cinematografelor menționate. Ce anume oferă Grand Cinema & More publicului? Un sistem audio ultraperformant, ecrane impresionante,ultima tehnologie în materie de proiecție, unghiuri perfecte de vizibilitate, locuri ultra-confortabile. Toate astea îl transformă în destinația perfectă pentru vizionarea spectacolelor și concertelor din cadrul Festivalului Enescu la o calitate premium.

Gata. Mai ziceți și voi, că pe mine mă doare mâna. Știați povestea lui George Enescu sau acum ați aflat-o?

sursa SIMONA TACHE

P.S.-EU ASCULT FESTIVALUL IN DIRECT AICI(KARMA)

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Ce-au făcut infractorii din parlament, luni noapte, în timp ce noi dormeam

2013 DECEMBER 11 AT 3:05 PM

by Simona Tache

Ce-ați făcut luni noapte? Ați dormit, ca orice om normal, nu-i așa? Ca orice om normal, cu excepția infractorilor, evident, care, după cum știți, lucrează la adăpostul întunericului.

Bun, acum să vă spun ce-au făcut parlamentarii noștri, în timp ce noi dormeam. Au avut niște treabă cu Codul Penal, în care au reintrodus infracțiunile de insultă și calomnie. Nu, nu e glumă, au făcut-o noaptea, pe furiș, iar, ieri dimineață, mizeria a și fost adoptată în plen. Fără consultare publică, fără nimic. 

Asta înseamnă o întoarcere cu vreo 8 ani în urmă, o lovitură gravă la adresa libertății de exprimare și o încercare de a închide definitiv gura presei, atâta câtă mai e ea. Și nu numai a presei, pentru că orice cetățean care se va exprima pe rețelele sociale la adresa aleșilor va putea incriminat. Da, chiar și tu, cititorule!

Uite un exemplu la îndemână, așa, ca să facem haz de necaz: dacă legea trece de președinte, eu aș putea să intru rapid sub incidența Codului Penal pentru că i-am numit “infractori”, în cele de mai sus, pe parlamentarii noștri care, în loc să legifereze pentru noi, cei care îi plătim, nu fac decât să-și asigure un context mai bun pentru hoțiile și jaful la care supun zilnic această țară (mă afund, deja i-am făcut și “hoți”). 

Pentru că mizeria cu insulta și calomnia nu e singura pe care au făcut-o la adăpostul întunericului. Luați loc, ca să nu vă spargeți capul, în cazul în care o să leșinați de nervi, de la ce urmează să citiți.

Citez din ziarul România liberă, de aici:

Au modificat Codul Penal astfel încât să nu mai poată fi anchetaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru o serie de infracţiuni grave cum ar fi abuzul în serviciu, conflictul de interese, primirea de foloase necuvenite, falsul şi uzul de fals, trafic de influenţă şi nici să nu mai poată fi verificaţi de Agenţia Naţională de Integritate pentru incompatibilitate sau conflict de interese. (…) Cea mai brutală modificare este restrângerea infracţiunii de conflict de interese care NU se mai aplică parlamentarilor, miniştrilor, aleşilor locali-primari, consilieri locali, judeţeni, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene- şi al şefilor de instituţii ca regiile autonome, societăţile comerciale la care statul are pachete majoritare sau profesiile liberale ca avocaţi, notari , executori, experţi, care NU au carte de muncă. Aceştia NU mai sunt consideraţi funcţionari publici şi nu pot fi cercetaţi. Cu alte cuvinte, se goleşte de conţinut Agenţia Naţională de Integritate, care NU mai poate face investigaţii pentru conflicte de interese, cnu mai poate verifica emiterea de acte normative administrative, cum ar fi, spre exemplu, contractele încheiate de autorităţile locale alese sau ordinele de ministru .

Afectată este şi Direcţia Naţională Anticorupţie, care nu mai poate ancheta conflictul de interese, abuzul în serviciu, falsul, uzul de fals, nu mai poate ancheta emiterea unor acte nelegale de către aleşi. Nu mai poate ancheta nici ordinele miniştrilor ( spre exemplu în legătură cu achiziţiile publice), nici traficul de influenţă.

Prin aceste modificări ale Codului Penal se acordă protecţie pentru fapte penale aleşilor şi şefilor de instituţii care NU lucrează cu carte de muncă.

Un alt amendament la Codul Penal reduce termenul de prescripţie specială care poate înlătura răspunderea penală.

Culmile aberaţiei sunt prevederi care scapă de răspunderea penală pe aceia care fură din banii publici.

Spre exemplu, cei care fură 500.000 de euro, dacă sunt prinşi şi dacă returnează banii nu mai merg la puşcărie, ci primesc o amendă administrativă. Cei care sunt prinşi cu furtul a 100.000 de euro, dacă îi returnează NU PĂŢESC NIMIC!

In schimb, pentru jurnalişti ( tot profesie liberală) s-au reintrodus ca fapte penale pedepsite cu închisoarea insulta şi calomnia, precum si obligativitatea de a face proba verităţii celor scrise sau filmate.

OAAAAU, nu-i așa? Cu alte cuvinte, rezumând, luni noapte, în timp ce noi dormeam, aleșii noștri au eliminat din calea corupției toate instituțiile care îi mai puteau împiedica să fure și să se comporte ca și cum le-ar fi luat mă-sa țară: presa, DNA, ANI. Singura speranță, din punct de vedere al procedurilor, e ca legea să nu fie promulgată de Băsescu. 

E posibil să nu promulge, pentru că e la război cu USL-ul. Doar că el nu poate cere rediscutarea legii decât o singură dată. Dacă i se întoarce la fel… potopul. Sau emigrăm sau ieșim în stradă, ca la Kiev. E destul de liniște, în ultima vreme, părem destul de sleiți și de indiferenți. Inofensivi chiar. Dar aud cum crește în oameni revolta, pe zi ce trece. Revolta și ura.


cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

O demonstraţie splendidă de umor

by Simona Tache

Nu ştiu dacă aţi văzut deja filmuleţul care urmează, dar, şi dacă l-aţi văzut, merită să-l mai vedeţi o dată.

Personajul central este Jimmy Kimmel, un cunoscut comic şi realizator TV american.

Clipul conţine atât un fragment dintr-o surpriză muzicală pe care i-a făcut-o prietena lui, Sarah Silverman, cât şi replica lui Jimmy. Surpriza e drăguţă, replica e mai mult decât genială. Cam cum l-ar fi atins Sarah pe Jimmy c-o nuieluşă, iar el ar fi prăvălit peste ea Everestul.

Read More