Gospodarul si Corporatismul.

Elaborat de: Surica Mosor pe: May 22nd, 2008

Despre gospodarul Corporatist, in special despre ala din Bucuresti.
El isi zice Manager de ceva. (Despre ei cititi aici, merita!)

Ati fost vreodata in Bucuresti? Oamenii din Bucuresti sunt mai rau ca niste robotei din aia intorsi cu cheita. Nu stiu altceva in afara de Trezit - Spalat (optional) - Mers la servici - Stat la laptop 10 ore pe zi - Comandat mancare la caserola (din aia sanatoasa) - Intors acasa - Somn.
Eventual 2-3 basini, bucuria zilei. Daca si alea! Hehe! :)

Asta e programul unui Gospodar Corporatist de Bucuresti. Il intalnesti de cele mai multe ori in trafic, in metrou sau in RATB. Te impiedici de el la Gregoris sau la CoffeeRight. Baga un Snack din ala al dreacu de scump, dar sanatos, nene!.

Are iPod (aia mai instariti, daca nu o posirca ordinara de mp3 player cu casti oribile). Dupa el, mersul cu metroul e momentul propice sa asculte o piesa, doua. Nu e destul ca sta toata ziua cu ochii beliti in lcd-ul de la birou si asculta Vama Veche (asa e la corporatii), gaseste ca e necesar sa asculte si in trafic.

In metrou isi verifica cele 2-3 telefoane de cateva ori. Unul de servici, unul personal si un Zapp pe care il foloseste pentru internet. Ar deschide si laptopul dar distanta intre statii e prea mica. :)

Are laptop si de fiecare data cand se duce sa manance undeva si dispune de Wireless (ex: McDonalds), Gospodarul Corporatist isi deschide mandretea sa de Dell si se face ca lucreaza. Da bine la pizdulici.

N-am chef sa intru in discutii despre activitatiile de la birou ca i-as calca rau de tot pe cap, dar daca vreti va dau cateva linkuri spre niste articole fatale. Overall, la birou sunt mult mai programati decat in timpul liber.
Timp liber = cand sunt in trafic din si spre casa. Si cand dorm.

In weekend? In weekend sunt liberi doar cand nu fac ore suplimentare, ca deĺ, alea se platesc dublu, asa e la corporatisti. Si cum in Bucuresti urla foamea, Gospodarul Corporatist ajunge sa lucreze 2-3 weekenduri/luna.

Intrebarea este "Ce face el in alea doua weekenduri cand e liber?"
Aici voiam sa ajung.

Gospodarul Corporatist de Bucuresti are tabieturile lui. Cand nu munceste in weekend are doua alternative. Iese cu colegii sai corporatisti sambata seara in cluburi fitoase. Are bani, ca d-aia lucreaza. In general il gasesti in Bamboo sau in cafenelele alea fitoase de pe Dorobanti. Daca e Duminica baga o fuga in Mall. Ala din Baneasa ca acolo "se poarta ultima moda".

Vinerea cand ies de la birou, pe la ora 7 jumate asa (ca e program scurt), Gospodarii Corporatisti de Bucuresti merg la Bauling. Nu in Texas, ma! Acolo e de studenti, numai saracii se duc acolo. Ei merg la Unirii Shopping Mall sau se duc la un Biliard in Plazza Mall Romania. Joaca o bila si baga 3 redbull, se duc acasa si zic ca s-au distrat.

A doua posibilitate e sa plece la munte. Fac vreo 5-6 ore (dar merita, frate!) pe DN1 pana acolo. La Sinaia, ma! Sinaia a devenit al 8-lea sector al Bucurestiului, e ca o prelungire.

In zilele noastre sa te duci la munte inseamna sa te duci la Sinaia unde nu stiu cat de munte e si sa mergi in Irish Pubul ala ordinar de acolo. Nu stiu cum ii zice, imi scapa pe moment. Dar e marfa, nene! Mi-au zis mie niste prieteni care se duc in fiecare sambata seara acolo sa bea o bere si sa joace un biliard. Se distreaza super!

Cand eram eu mai mic, oamenii se duceau la munte sa faca un traseu montan, sa doarma la o cabana in creierii muntilor, sa faca drumetii, expeditii, romantism, nene! Nu! In zilele noastre cand auzi pe cineva ca a fost la munte e clar ca a fost la Sinaia in Irish Pubĺul ala faimos. OldNickPub, ma. Ca mi-am adus aminte!

In ambele situatii se aplica o regula. Lunea (cand e zi de munca, da?! 11 ore se sta la birou), Corporatistul Gospodar de Bucuresti merge la servici la el (la birou) se lauda si povesteste colegilor sai cat de marfa s-a distrat el la munte.
Daca e intai mai atunci e jale mare!

Toti Corporatistii se duc la mare. Nu la Mamaia, ma. Acolo e de semicocalari. Gospdarul De Bucuresti se duce in Vama Veche. Nu a mai fost niciodata dar se duce ca a auzit el la colegii sai ca acolo e libertate. In plus, acolo baga muzica buna, nu ca in Bucuresti, ce stiti voi?

De intai mai Gospodarul de Bucuresti e liber (si-a sacrificat ziua de Paste), dar pe doi mai nu. Asa ca el trebuie sa se invoiasca de la servici ( Iar??? ). Greu, dar se rezlva. Merge la un Superviser si ii povesteste oful. Se invoieste pana la urma dar Recupereaza el ziua aia intr-o sambata, nu e problema.

Si in cazul asta Gospodarul De Bucuresti se lauda tot anul la prietenii sai sau la colegii de birou. Am fost la Vama, ce stiti voi. M-am distrat super. M-am imbatat.

Printer tabieturile lor intalnim foarte des: "Ma duc sa ma imbat asta seara!". Gospodarul de Bucuresti munceste atat de mult de ii sar ochii din cap incat el se simte indeptatit ca o data, de doua ori pe luna sa se duca sa se imbete, sa se faca pula. Are voie, doar munceste, nu?. La fel, saptamana ce urmeaza o sa se laude la birou colegelor sale ca s-a imbatat crita, dar a meritat, frate!

Ei bine, dupa cum se vede, Gospodarul imbratiseaza din plin Corporatismul. E bine, nu e chiar comod, dar castiga o gramada de bani pe care apoi nu prea are timp sa ii cheltuie. E stresat de deadlineuri si rapoarte. In schimb are bucurii imense. Team Building (o spalatura pe creier), BONUSURI si transportul decontat.

Mai vreau sa precizez un mic aspect si am terminat. Va rog sa nu asociati mereu munca de birou cu corporatismul. Eu am asociat putin termeniii ca sa intru mai adanc in subiect. Sunt meserii de birou noncorporatiste. Ca de exemplu Secretara! Saaaau nu?! Si aia e Assistent Manager, nu? Gluma!!!!!!!!

Despre mine ce sa va spun? Scriu din frustrare ca nu sunt si eu unul de-al lor.

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Nu mă mai suport să ţip

Jurnalul Elenei B. (transcris de Simona T.) 06 februarie 2012 Simona Tache

Dragă jurnalule,

Ce faci? Ţia fost dor de mine? Mie nu m-ia fost de tine că na-m avut tinp. În fiecare zii mam tot ţinut săm-i fie şi până la urmă nam avut tinp din cauză că am fost foarte aglomerată. Întotdeauna, când sunt foarte aglomerată, nam niciodată tinp. Lasă că o sămi fie săptămâna viitoare mai mult dor de tine, promit.

Asta care a trecut a fost o săptămână foarte grea, în primul rând din punct de vedere nervos. Nam mai suportat toţi oameni ăia nerecunoscători care strigă „Jos Tata“ şi „Ieşi afară, javră ordinară“ şi din cauza asta am făcut în fiecare seară crize de plâns şi mia ieşit un coş la buziţă, că mie când plâng, îmi ies coşuri la buziţă (o chestie foarte ciudată pentru că eu nu plâng cu buziţele, plâng cu ochi).

Miam luat bilete de avion ca să vin la Bucureşti, să ies la Universitate şi să scot capul pe geamul la maşină şi să strig nervoasă „Sus Tata“ şi „Nu ieşi afară, javră ordinară“, dar când să plec, nu sa mai putut din cauză că a venit viscolul în România şi mi sa anulat zborul. Am ţipat în aeroport şi am bătut din botină că eu sunt Elena şi sunt fata preşedintelui şi vreau să fiu dusă imediat la mine-n ţară, dar degeaba, tot mi sa anulat zborul.

După aia au început tragediile şi au rămas oameni sechestraţi în zăpezi şi mai întâi am suferit pentru poporul meu, apoi lam admirat enorm pe domnul Boc că sa dus şi a dus ceai la popor şi a dat zăpada ca un adevărat erou. Domnul Boc este un om care ştie să construiesc nişte fraze superbe şi să dea la lopată superb şi să dea ceai superb la popor.

Din solidaritate cu dânsul, am hotărât că no să stau cu mâinile-n sâni şi o să dau şi eu zăpada din Bruxel. Mam pregătit foarte bine pentru asta. Am fost la coafor, la epilat, la botox, la Înpărăteasa Sprâncenelor, la manichiură, la pedichiură şi la solar, după aia la şhopping şi miam cunpărat o lopată încrustată cu Swarovschi şi după aia la bibleotecă, să citesc despre cum trebuiesc să mânuiesc lopata.

După toate astea, am chemat presa şi am ieşit în faţa hotelului la treabă. Când să dau zăpada, am observat că nu era zăpadă. Am sunat nervoasă la asistenta mea şi am ţipat la ea să aducă repede zăpadă, da’ mia zis că na-re de unde, aşa că am mai ţipat un pic şi după aia am renunţat.

O săptămână grea în care miam spart tinpanele de cât am ţipat. Sunt obosită, mă duc să mă culc (adică să dorm!!!!!!!). Te iubesc jurnalule şi încă o dată te rog să mă scuzi că nu m-ia fost dor de tine, da?

sursa catavencii.ro, scris de simona tache

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

SNOBILIMEA SI HIPSTERIA

Vlad ODOBESCU | Snobilimea & Hipsteria

Imagini cu gîşte care tot ies dintr-un saxofon

Iată-mă pe trotuarul de la Romană, după coloane; sînt băiatul acela cu mîinile îndesate în buzunare şi cu o întrebare: Cum mai recunoşti un hipster în ziua de azi? Acum ceva vreme era simplu: vedeai o eşarfă, o desfăşurai şi la capătul ei găseai un hipster. În ziua de azi, nici eşarfele nu mai sînt ce-au fost, par făcute să păcălească ochiul.

De cînd au început să împodobească cefe groase şi umeri cît se poate de mainstream, adevăraţii hipsteri au lepădat eşarfele prin dulapuri, fără umbră de regret. Aşa sînt ei, cameleoni ciudaţi – îşi schimbă culoarea nu ca să se adapteze la mediu, ci ca să contrasteze cu el.

Astăzi îi voi găsi, îi voi urmări prin jungla urbană şi voi încerca să-i arăt fără să-i tulbur. Lumea trebuie să-i cunoască, să ştie cu cine are de-a face, poate chiar să înţeleagă ce-i de înţeles.

Primisem informaţii clare că o colonie mare se află la doi paşi de aici, într-o librărie cu ceainărie. E firesc, existenţa hipsterilor e strict legată de teritoriile bogate în ceai: în timpul zilei, discuţiile lor se împletesc cu aburii unor ceaiuri nemaigustate, cu denumiri nemaiauzite.

În mijlocul acestei librării a fost amenajat chiar un mic altar: sînt ceaiuri în punguţe negre pe care scrie „caramel“, „iasomie“, „roze“, „lovely lemon“, „butterfly“, bucăţi de halviţă cît degetul, cutii de marmeladă din care se hrănesc, cel mai probabil, păpuşile japoneze de pe raftul de sus.

Pe marginea sobei sînt aliniate sucuri de mere şi pere, asortate cu CD-uri semnate Florence + The Machine şi Claude Challe & Jean-Marc Challe. În cealaltă parte a camerei, deasupra unei lăzi, zîmbeşte o omidă roz care ocupă – cine ştie de ce – funcţia de suport de CD-uri.

În lumea hipsterilor, obiectele sînt băgate într-o urnă, posibilele întrebuinţări – în altă urnă. De astă dată a fost extrasă omida şi suportul de CD. E bine aşa, ba e chiar perfect haios.

Nu e superficialitate, e reinventare

Spre deosebire de generaţiile trecute, hipsterii nu par hotărîţi să întoarcă lumea pe dos, ci doar să extragă din ea o serie de convenţii, întru veşnica lor batjocorire; să scoată apoi ciudăţeniile, întru venerare. Ziceaţi că nu-s cool ochelarii cu rame groase, că-i poartă doar tocilarii?

Priviţi-o pe domnişoara care se plimbă printre rafturi, domnişoara aceea cu ciorapi mov, căciulă mov şi pungă de hîrtie „The Earth Collection“, 100% fibre naturale, poartă ochelari din aceia.

Zîmbetul mainstream vi se stinge imediat. Urmăriţi-o cum cercetează colecţia de clasici ai literaturii cu o carte sprijinită de bărbie, cum pipăie ediţii elegante în limba engleză. Le deschide la mijloc, urmăreşte cîteva rînduri şi le pune la loc, cu mîngîieri materne.

În repetate rînduri, hipsterii au fost acuzaţi de superficialitate, că ar pluti între pasiuni de-o zi, de-o săptămînă şi de-o lună: există foşti purtători de eşarfă care-ţi recomandă cu mîna pe inimă cutare formaţie, iar mîine o vor fi abandonat deja prin foldere.

În fapt, un asemenea gest n-are de-a face cu superficialitatea, ci cu reinventarea, cu neobosita căutare a sinelui. Hipsterul e organic legat de această căutare, o clipă de s-ar opri, ar fi înghiţit de mulţime.

De aici vine atît dificultatea identificării, cît şi teama de etichetare. În momentul în care cineva „îl face“ hipster, ceva din aură s-a topit. Băgat cu de-a sila într-o categorie, strivit între manelişti şi emo-care-se-taie-cu-lama, ce poate fi mai cumplit? Aşa că fuge cît îl ţin picioarele: nu e hipster, e doar ultracreativ.

Ioana, amică de-a mea, ştie o tipă – corporatistă în timpul zilei, creativă seara şi în weekend – care pusese bazele croşetatului în baruri şi cafenele: „Tu – femeie îmbrăcată cochet – îţi scoţi croşetăreala şi croşetezi la cafea, în timp ce iubitul tău cu care nu-i aşa cool să vorbeşti în oraş citeşte ziarul“.

O preocupare vintage, alternativă de-a dreptul, cine şi-ar fi imaginat că se poate? Şi totuşi, în timpul unei excursii la Praga, Ioana avea să vadă că-s pline barurile de domnişoare care croşetează. Devenise deja o modă, fapt cu totul regretabil. „Tot trip-ul (ideea – n. red.) e originalitatea, să fii primul în ceea ce faci: şi la croşetat, şi la descoperit muzică, şi la dat share-uri.

Nu-i bine să fii catalogat repede ca hipster. Păi, gîndeşte-te că fetele, cel puţin, ştiu o grămadă de denumiri numai pentru stiluri de îmbrăcăminte: «casual», «vintage», «baroque», tocmai pentru a se feri de simplificarea asta“, explică Ioana.

Dacă metaliştii se întîlneau pentru că ascultau în draci Metallica, hipsterii se adună prin ceainării şi pe Facebook pentru a-i ţine pe ceilalţi la curent cu descoperirile proprii în materie de muzică electronică, indie, jazz sau – de ce nu? – manele sîrbeşti de acum două decenii. Hipsterii sînt uniţi în aceeaşi măsură în care căutătorii de aur din Alaska se uneau în faţa sălbăticiunilor. E doar o chestiune de atitudine.

Creativitatea, concentrată într-un aparat verde brotac

Se întîmplă să existe gusturi comune – sînt simple accidente. Dar cum să nu iubeşti bicicletele şi verdele, cărţile, brăţările, filmele independente, Londra, fotografiile vintage, India, mîncarea vegetariană sau vegană, ceaiul, pereţii pictaţi, cine se poate abţine? În mijlocul acestei librării, se odihnesc cîteva biciclete albe, cu roţi mici.

Alături, între afişele ce fac reclamă la pixuri făcute din PET-uri, e un poster mare cu artistul Ion Bîrlădeanu costumat în cowboy, cu privire blîndă şi fără pistoale la brîu. De cîţiva ani, toată lumea a aflat de colajele lui Bîrlădeanu şi de ghena lui, de întîlnirea cu Angelina Jolie şi de expoziţiile sale, au fost documentare şi interviuri.

E clar că Ion Bîrlădeanu n-ar fi fost azi eroul fără pistoale dintr-un afiş „serie limitată“ dacă nu venea o adiere vintage să-i mîngîie colajele. Uitasem să menţionez: cowboy-ii sînt mişto, chiar foarte mişto.

Următoarea încăpere e păzită de creaturi din scînduri. Fix în mijloc, peste cărţi despre muzici pe care trebuie să le asculţi înainte să mori, e o cutie verde brotac ce conţine un aparat ca de jucărie, pe care scrie „lomograph“. Ca să ştiţi şi voi, lomografia e o fotografie mai cu moţ.

Site-ul companiei care vinde astfel de aparate are motto-ul „Don’t think, just shoot!“ („Nu te gîndi, doar apasă!“) şi un set de zece reguli pentru viitorii utilizatori. Între acestea: „Nu trebuie să ştii dinainte ce ai prins pe film“, „Nici după aceea“, „Nu-ţi face griji cu privire la reguli“ (cu explicaţia: „Urmează-ţi vocea lomografică lăuntrică“). Creativitatea şi unicitatea se topesc în forma pură a acestui aparat verde brotac, deloc ieftin.

Desigur, lomografia e doar o parte a industriei care funcţionează pe bază de hipsteri. Steve Jobs a clădit un imperiu doar pentru că a ştiut să le urmărească evoluţia, să le modeleze gusturile, să le vîndă jucării frumoase şi scumpe. Cei mai mulţi hipsteri au joburi bănoase – lucru care nu putea rămîne neobservat.

Între orele 9 şi 17, cei pentru care nu s-a găsit loc în publicitate sînt nevoiţi să trăiască printre corporatişti conformişti, cu care pot fi adesea confundaţi. Şi nu există lucru mai regretabil.

Alina, hipster în devenire: „Îmi spuneam că sînt prea alternativi pentru mine“

Hipsterii obişnuiesc să înece partea necreativă a existenţei lor în shot-uri de Jägermeister, la Club Control. E un subsol care se face dintr-un pasaj, cum nu se poate mai bine.

Acum vreo doi ani, i se zicea încă „ex-Mansarda lui Jumbo“, cu referire la o crîşmă îngrămădită la capătul unor scări, într-o casă veche de pe Berzei. N-ar fi putut intra acolo nici măcar un sfert din oamenii strînşi în seara asta de vineri la Control.

Pe pereţii de aici încap figuri imense de staruri rock care veghează canapele, aici lumina coboară din cilindri peste ochelarii unui bărbos, peste fruntea partenerei sale, aici e loc pentru toată lumea bună: uite un papion argintiu, uite plete lipite de frunte, uite o bluză cu buline şi o fustă pînă în pămînt, uite o căciulă. Se dansează în draci pe muzici de toate felurile.

În Control se pot proiecta imagini dintr-un desen animat vechi, cu nişte gîşte care tot ies dintr-un saxofon.

Alina lucrează în presă şi s-a hotărît: vrea să facă parte din lumea asta pestriţă. Înainte, cînd se întîmpla să participe la vreun eveniment în care detecta „hipsterisme“ – cum ar fi „lansările Decît o Revistă, concertele de la Atelierul de Producţie sau unele seri din Control“ – Alina pleca repejor: „Îmi spuneam că sînt prea alternativi pentru mine“.

De la o vreme însă şi-a făcut curaj şi a decis să îmbrăţişeze hipsterimea, în toată splendoarea ei: şi-a făcut prieteni printre DJ, artişti vizuali, critici de film sau de muzică, lucrătoare în branşa handmade şi „fashioniste“ plecate la vînătoare de comori în magazinele second-hand.

„Îmi plac hipsterii pentru că sînt preocupaţi de tot ce mă interesează şi pe mine: cinema, modă, muzică, petreceri, Facebook etc. Hipsterii au readus în actualitate vizitele la domiciliu, petrecerile la ei acasă, obiectele şi mîncărurile făcute cu mîna lor.

Deşi subcultura hipsterilor a apărut cu mult timp în urmă în afară (anii ’40 – am citit şi eu pe Wikipedia!), apariţia hipsterilor în România constituie un semn de normalitate. Acum avem o alternativă la manelişti, nu?!“ – spune Alina.

Aşadar, e vorba de evoluţie: după un manelist cocoşat urmează un hipster cu spatele drept, aşa merg lucrurile. Ioana îşi aminteşte că prietena ei – fata aceea care croşeta prin baruri – purta ochelari de soare pe orice vreme. Cineva a întrebat-o de ce, iar ea a explicat:

„Ochelarii de soare arată cît am evoluat noi ca specie“. Cine nu poartă ochelari de soare şi n-are lomograf să facă repejor un pas înapoi: viitorul se arată vintage.

Vlad Odobescu este jurnalist.

Foto: Andrei PUNGOVSCHI

sursa dilemaveche

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

UN BANC VESEL DE TOT PLINSUL

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

De unde vine numele oraşului Băicoi

Read More

Funcţionarele grase, urâte şi nefu**** contraatacă

Postat în Faze tari de Tibi pe 22 September 2011 la 22:31 |

Sătule să tot fie apelate cu „fire-aţi ale drecu de vaci grase, că tăiaţi frunză la căini şi plimbaţi o hârtie prin cinci birouri”, funcţionarele grase din România contraatacă: au pus-o pe una dintre ele să slăbească drastic şi să facă un shooting la birou.

Aia cu fundiță albastră de mai jos, cea de 180 de kile în viu şi cu zâmbetul umed, e şefa lor şi într-o zi i-a zis lu` astalaltă mai mică: „făh, în 2 săptămâni să dai jos de pe tine 17 kile, m-auzi? Că altfel canci mai îţi dau parola de la calc să joci Solitaire”. Zis şi făcut.

Odată ajunsă la nişte dimensiuni mai umane, Flocica, că aşa o cheamă, s-a pus pe pozat. Si de sus, şi de jos, din toate unghiurile, scoţând în evidenţă bustul generos şi ce mai trebuie. Cu pozele în mână şefă funcţionarelor grase şi nefutute din România a ţinut un discurs electrizant în faţa unei audienţe extaziate:

„Dragele mele. Prea mulţi ani am fost nişte scârbe acre. Prea mulţi ani am fost înjurate de toţi oamenii care aveau nenorocul să aibă nevoie de vreo hârtie de la noi.

Prea mulţi ani ne-am comportat ca nişte grase nefutute şi furstrate. Ei bine gata. Până aici! De azi înainte o să schimbăm complet imaginea funcţionarelor.

Când vin la noi cu treabă, oamenii se vor aştepta să găsească la oficiu o păpuşă drăguţă şi amabilă şi zâmbitoare. Nu vom mai plimba o hârtie prin 5 birouri pentru o semnătură amârâtă. O nouă eră începe azi!”

Terminând discursul, imaginile sexy au fost furnizate media. Care bineînţeles că a propagat cu repeziciune subiectul. Domnul Nicolae G. , administratorul unei firme care se ocupă cu import-export, a fost primul contribuabil care a apelat la serviciile funcţionărimii pe stil nou.

Prima sa reacţie a fost „fire-aţi ale drecu de vaci, că tăiaţi frunză la căini şi plimbaţi o hârtie prin cinci birouri.. păi normal că stau trei luni după voi, că în loc să munciţi faceţi poze sexy.. sexy vă trebuie vouă, ai?”

scris de BLISSMEDIA

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Cele 8 tipuri de salarii din Romania!

Cele 8 tipuri de salarii din Romania! | life in plastic is fantastic

Read More

JURNALISMUL DE ALTADATA-Succesul "Moftului Român"

Într-o ţară tânără ca a noastră, intrată de curând în sistema constituţională şi în concertul marilor puteri, gazeta este pâinea cotidiană a opiniei publice. Gazetarul prin urmare este brutarul inteligenţii.

Nobila misiune el nu şi-a luat-o din interes, pentru că n-ar fi putut face ceva mai de seamă.

Nu pentru un mizerabil câştig el şi-a luat spinoasa carieră a luminării concetăţenilor săi; nu din sentimente egoistice el luptă pentru ridicarea poporului român, pentru revendicarea suveranităţii acestuia uzurpate; nu pentru vreun interes personal, ca adversarii săi, s-a făcut el aprigul apărător, sentinela neadormită a principielor înscrise solemn în pactul nostru fundamental.

Si în sfârşit şi mai presus de toate nu în necunoştinţă de cauză el se pronunţă categoric sus şi tare asupra atâtor şi tutulor chestiilor de ordine politică, economică, finanţiară, ştiinţifică, literară, artistică ş.cl., ş.,cl.

Nu! Un dor nesecat pentru binele naţiunii rrromâne, patriei rrromâne, popporului rrromân l-a împins pe arena publicităţii...

Afară de asta el ştie de toate fără să fi-nvăţat nimic şi are ferma convingere că pentru Rrromânia câtă vreme va fi rău nu va fi bine!Cu aşa brutari conştiinţioşi, desigur că opinia publică trebuie să fie destul de bine hrănită.

Şi iată dar ceea ce explică într-un mod neîndoios succesul Moftului român. De la apariţia lui, acest organ, care tinde a fi formula exactă a opiniei publice române, a întâmpinat, afară de mici excepţii, o unanimă aprobare. De ce?

Pentru că această modestă foiţă, având în vedere numărul îndestulător de brutării pentru hrana zilnică a inteligenţii române, a crezut de cuviinţă dintru început să s-apuce de franzelărie subţire, de unde (cum onor. public trebuie să se fi convins deja) îşi dă osteneala să scoaţă cât se poate mai bune gogoşi!

Ion Luca Caragiale

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Evoluţia presei româneşti. O istorie în imagini

18 aug 2011 de Radu Crahmaliuc

134Share

.

sursa catavencii.ro

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

Femei de carieră Mircea Dinescu

Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.

Muncesc ca nişte tâmpite, îi mulţumesc patronului că le dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să se afirme şi să se ţina de deadline.

Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde.

Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal.Noaptea visezi color Acrobat reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând.

Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă...

Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână.. Ăsta e raportul minim rezonabil.

Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea.

Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.

Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie.

Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă.

Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex.

Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.

Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia.

Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş.

Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.

Mircea, fă-te că trăiesti!Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.

Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna...Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa,femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu.

Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa.

Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!"... Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe.

Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

SFINTA AMENDA

6Share

Cincizeci de milioane de lei vechi. Cu această amendă îşi ameninţă un preot enoriaşii. Sfânta pedeapsă îi vizează pe credincioşii care aprind alte lumânări decât cele vândute în biserica lui, din comuna Ciocăneşti, judeţul Călăraşi.

Preotul recunoaşte că ideea îi aparţine, dar spune că face asta de frica superiorilor de la Arhiepiscopie. Urmăriţi un material filmat cu camera ascunsă.

Popa Dumitru Cristian Laurenţiu nu s-a mulţumit să-i ameninţe pe enoriaşi. El şi-a pus afurisenia pe hârtie şi a afişat-o în biserică. Ne amestecăm printre credincioşii veniţi cu plocoane şi ne arătăm nedumerirea. La doi paşi de altar, dascălul ne vede cum scoatem snopul de lumânări din buzunar. Ne asigură că nu facem bine. Suntem la uşa altarului şi aprindem câteva lumânări chiar sub nasul preotului. Acesta nu se poate abţine şi îi roagă pe reporteri să nu aprindă lumânărileor. Preotul spune că ar avea probleme dacă vin cei de la Arhiepiscopie în control.

Revenim, de această dată cu camera de filmat la vedere. În faţa evidenţei, preotul ni se spovedeşte: de vină sunt birurile puse de mai-marii bisericii. “Deci vă spun tot: Episcopia trimite oameni pe teren, pe care nu-i cunoaştem, care vin şi se uită şi pe ambalaj. Dacă găseşte lumânări din altă parte, primesc amendă. Decât să primesc eu amendă, mai bine ameninţ credincioşii. Am vrut să-i sperii, să nu-mi facă probleme”, a spus părintele de la Ciocăneşti.

Reprezentanţii Patriarhiei nu au putut fi contactaţi pentru a-şi exprima punctul oficial de vedere legat de ciudăţenia de la Ciocăneşti.

sursa revistaperformanta

Read More

Recomandări de seară: PowerPoint-ul lui Dumnezeu și Sfânta Paraschiva

Posted on 13 October 2010 by DAILYCOTCODAC Tags: Postul nu e post destul

A venit, așa cum poate vă așteptați după atâtea texte bune, și ora recomandărilor. Azi, cu ceva religie, că poate ne ajută Cel de Sus și facem și noi trafic. Zoso, nu tu, bre, celălalt Cel de Sus.

Poate vreți să fiți prieteni pe Facebook cu Sfânta Cuvioasa Paraschiva. Adevărata minune nu e că venerabila femeie, care a plecat dintre noi acum un mileniu, și-a făcut cont pe FB; nu, adevărata minune sunt comentariile:

• C. P.: lumineazane mintea calea si drumul in viata…
• A. A.: IN INIMA TA ESTE CRATIMA…

• G. I.: Ajuta echipa STEAUA SA CASTIGE CAMPIONATU.SI MIE MULTA SANATATE SI ATAT

• M. O.: eu am raceala ajutama sa treaca

• B: L. T.: Ma rog la Sf.Paraschiva sa-mi dea sanatate(si familiei mele), un loc de munca acceptabil si un partener de viata. Multumesc pentru ceea ce am. Amin

• C.C.: Firma noastră este primul producător de troiţe bizantine (greceşti) din România.Efectuăm câteva modele de astfel de troiţe (din beton armat şi materiale rezistente la umezeală şi intemperii), precum şi stâlpii pe care acestea se fixează

• T. S.: Doamne sa ne ajuti , protejeaza familia mea,sa avem sanatate,si multe bucuri, si reusinta in examen

Cel mai tare slide de PowerPoint din istorie a fost produs – firește – de armata americană. Sunt convins că oamenii de știință l-au botezat deja ”PowerPoint-ul lui Dumnezeu”. Este extrem de NSFW, fiindcă dacă-l vede șeful, s-ar putea să vă întrebe ”tu de ce nu poți face așa o prezentare frumoasă?

Lolcats cu replici din filme sovietice – pur și simplu nu văd niciun motiv pentru care n-ați da click și nu ați pierde o oră din viață uitându-vă la așa ceva.

În fine, cel mai nou banc cu moldoveni (nou în sensul că a fost scos după inventarea motorului cu ardere internă).

Read More

MAMICI SI PITICI

Nici nu deschid bine fun site si zilnic ma lovesc de dulceo-vomitiva expresie 'pitic' folosita pentru copilul tau.

Reclame precum: 'cadouri pentru mamici si pitici', 'vrei ca piticul tau sa invete o limba straina?', 'hainute pentru pitici' etcetcetc.ma umplu de scirba zilnic, facindu-ma ca, chiar daca mi-as fi dorit sa cumpar produsul respectiv, sa-l arunc la cosul de gunoi al uitarii si ignorarii cu siguranta.

What the fuck people, nu va zgirie pe neuroni? Ba chiar si o fosta colega de la revista ma intreaba: 'ce-ti mai fac piticii'???Hello? V-ati timpit cu totii? Vi se pare' dulce' sa va prostiti copiii de mici?

Dar sa vedem ce inseamna pitic conform DICTIONARULUI EXPLICATIV AL LIMBII ROMANE:

PITÍC^2, -Ă, pitici, -ce, subst., adj. 1. S.m. și f. Individ care aparține unor populații din Africa centrală, cu statura mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ** (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, caracterizat prin vioiciune și istețime. 2. S.m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare; pigmeu.

Deci companiile de publicitate vor sa ne aduca copiii la nivelul de persoane lipsite de calitati si VALOARE. Amicii imi ureaza ca copilul sa nu creasca mare si sa aiba carente alimentare. daca imi imbrac copiii cu hainele X vor ramine sigur mici si draguti....etc

Imbecilul care a lansat prim data expresia asta a pus vreodata mina pe DEX? Ca creier sigur nu are, la fel si mamicile-vai ce dragut spus-care isi timpesc proprii copiii socializindu-i cu expresii de genu'.
YUKS!

Copiii asta sint: copii. Daca vreti sa le spuneti altfel puteti sa ii strigati cu apelativele de ingeras(le ridica vibratia), iubire( se simt iubiti si in siguranta), dragul meu(idem) sau pe nume( le intariti vibratia numelui, si daca e si de sfint il si chemati automat pe acela ca sa-i protejeze).

Pe cind vom vedea/auzi reclame de genu':

'haine de jeans pentru micul vostru Gollum'.......'magazinul PIGMEII FERICITI-numai pentru pitici trendy'.......'azi pitic, miine orc, doar cu cerealele Nezle'

Aveti grija mamelor sa nu ramineti vesnic la nivelul de 'mamici'-chestia aia dulce de ti se strepezesc dintii, care isi modifica genetic copilul cu implanturi massmedia, pina il aduce la nivelul de orc/pigmeu fashionable cu creier de little miss sunshine.
S-aveti o zi buna!

Read More

COLA, FANTA, SPRITE?

Intorcindu-ma la mine la tara azi, am poposit suav in gingasul McDonalds din gara de nord, pentru un binemeritat mic dejun junkfood.
Io mi-am comandat un fresh de portocale; insotitoarea mea, un meniu d'ala mare.
Ea, fatuca de la mec intreaba:cola, fanta,sprite? la care ii raspund Sprite, stiind ca insotitoarei mele asta ii place.
Iau meniul mare ma duc la masa, fata soarbe din spriteul mult asteptat si surpriza...spriteul era soda, sau pe romaneste apa minerala cu buburuze.

Eu avind probleme cu ficatul si proaspat lasata de fumat, nu pot sa ma bazez pe gustul meu, asa ca i asked a second opinion-cea a fatucii, de la mec, care aferata mi-a comunicat cu cuvinte multe si grele ca s-a facut o eroare.

Si baietii se duc in depozit si cauta,si cauta si cauta un sprite. Care nu mai exista.
Si atunci fata ma intreaba zimbitoare de parca nu s-a intimplat nimic, cola sau fanta?

Deci sa inteleg ca daca astia de la mec ramin fara sprite pun apa. Simplu si eficient.
In dreapta mea, baiatul de la casa il intreba angelic pe urmatorul client/victima: Cola, fanta,sprite?
Sa tot mergi la mec. Sa inteleg ca asta e taxa pe prostie?

Read More

BLONDA LUI OTE SI ELEVUL PORNO-DIN CICLUL TRAIM SI MURIM RROMANI

Read More

Gica contra Valentine’s Day

Foto (1)

Intr-un intim exercitiu de sinceritate, redactorii DESCOPERA si-au exprimat candid parerea despre (sa-i spunem) aceasta sarbatoare. Nebunaticul Cupidon s-a scremut si a tras o... inimioara, provocand o vraja dulcica prin care textele de mai jos au cazut prada romantismului si s-au suit, precum Romeo pe balconul Julietei, acolo unde niciodata n-ar fi trebuit sa ajunga. Adica pe parfumatul server, in fata ochisorilor domniilor si (mai ales) domnitelor voastre. Va pupam dulce!

Valentine’s Day... Am invins sistemul!

Departamentul anticriza financiaro-economica-globala din redactia Descopera.ro a hotarat ca anul acesta sa ne raliem si noi tendintelor actuale, sa lasam deoparte aselenizarile, amartizarile si extraterestrii (despre care cu mandrie si in nume propriu sustin ca nu exista), si sa ne spunem parerea vis-a-vis de evenimentul pe care il sarbatorim sambata, 14 februarie. O spun cu mana pe inima… IUBESC Valentine’s Day! La fel de tare pe cat iubesc si Halloween-ul, iepurasul clocitor de Pasti sau renii cu nas rosu ai lui Mos Craciun. Sau, ca sa fiu mai exact, ii iubeam. Pana anul trecut. De ce? Pentru ca fiecare dintre ele reprezenta ocazia ideala de a-mi demonstra forta individuala si de a lupta de unul singur impotriva guvernului mondial, a conspiratiilor de orice fel, a globalizarii, a extraterestrilor (despre care iarasi sustin ca probabil nu exista), a mercantilismului si a domnisoarei vanzatoare de la magazinul situat la parterul blocului meu care, in fiecare an, in preajma zilei de Sf. Valentin, isi umple vitrinele cu inimioare de ciocolata. Sa nu spuneti ca voi nu ati simtit niciun moment acelasi lucru!

Si cum poti sa il iei de guler pe cel care a inventat conceptul de Valentine’s Day, pe el si pe cei care il promoveaza an de an, decat sa ignori eforturile lor si sa nu cumperi nimic din ceea ce se straduiesc sa iti ofere? Asta am si facut... Am trecut sfidator pe langa tarabele cu trandafiri al caror pret crescuse miraculos in doar cateva ore, pe langa vitrinele incarcate de nimicuri stralucitoare si frumos ambalate. Am sfidat-o pana si pe vanzatoarea de la parterul blocului de la care am cumparat doar o paine, o punga de pufuleti si o cutie de bere (impotriva berii chiar nu am de ce sa protestez). Ha! Eram invingator! Ati incercat vreodata sa va imaginati ce simtea Sylvester Stallone atunci cand, intruchipandu-l pe Rocky (nu mai stiu al catelea dintre ei) urca o multime de trepte si isi ridica mainile invingator? Sau senzatia pe care o avea Arnold Schwarzenegger atunci cand omora Predatorul? (Ce vreti? Sunt filmele adolescentei mele) Ei bine... asa ma simteam si eu. Invinsesem sistemul! Din nefericire, victoria mea nu a avut niciun efect asupra partenerei mele de viata. Sau, ma rog, a avut unul... Nu mi-a vorbit cateva zile. Cum puteam sa o fac sa inteleaga ca, de fapt, eram amandoi niste invingatori? Ca un intreg sistem diavolesc era la picioarele noastre, iar pufuletii si cutia de bere erau bomboana de pe coliva globalizarii si a mercantilismului? Ce sfidare mai mare putea sa nascoceasca cineva? In fine, nu stiu inca de unde ii voi lua un cadou anul acesta. Ea mi-a recomandat cateva locatii dar vreau sa o surprind. Mi-am luat si o carte despre extraterestri. Stiti? Incep sa cred ca ei chiar exista! Si da, categoric...URASC Valentine’s Day!
de ADRIAN NICOLAE

Noua ordine amoroasa

Simtiti cumva dragostea si armonia plutind in aer? Eu nu. Altfel, simpla idee de a celebra amorul la scara planetara mi se pare in sine destul de dubioasa. O zi in care milioane de persoane in intreaga lume simt nevoia sa-si confirme apartenenta la un grup, cel al indragostitilor, nu poate fi, inevitabil, nimic altceva decat chintesenta kitch-ului absolut, a conformismului, a inertiei si a spiritului gregar.

de CECILIA STROE

Dragobete rullz!

Sentimentul pe care il traiesc in ultimii ani, in preajma zilei de 14 Februarie, este unul de frustrare. Sentimentul celui care a fost prostit la masa, cand el intentiona sa mannce pastrama de oaie cu mamaliga calda, ardei iute si must, iar realitatea cea hada apare sub forma unui frigider dospit cu junk-food. Avalansa chicioasa de plastic, inimioare, plapumioare, chilotei si sutiene, pernute, coarne de drac, prezervative, casatorii de o zi, cupidoni si poleiala. Toate rosii. De un rosu atat de strident si abundent incat incep sa cred ca Valentine’s Day este de fapt o sarbatoare venita din China, unde sunt produse toate aceste nimicuri rosii. Asa ca fie vorba intre noi, eu sunt convins ca Ziua lui Valentin este o sabatoare din Beijing, nicidecum una americana.

Era sa cad intr-un stereotip cu tenta nationalista si sa cred ca am uitat prea usor de Dragobetele nostru. Dar cum sa (nu) uitam de Dragobete, cand pustimea nascuta dupa ’89 nici macar nu stie de acesta sarbatoare mai veche decat crestinismul? Dragobetele nostru era la origine un vajnic flacau dac. Traditiile populare stravechi il amintesc ca pe insusi fiul Dochiei, sora lui Decebal, si Zeu al dragostei pe plaiurile dacilor si mai tarziu ale daco-romanilor. Dragobetele, denumit uneori si Cap de Primavara, era sarbatorit in functie de zona etnografica, intr-una din zilele de la sfarsitul lui Februarie si inceputul lui Martie. Fiu al asprei si nehotaratei Babe Dochia, Dragobetele reprezinta in opozitie cu aceasta pricipiul pozitiv al fortelor latente ale Naturii care se pregatesc sa explodeze sub forma Primaverii, Tineretii, Veseliei si Dragostei. Dragobetele este deci un zeu tanar si frumos al panteonului autohton, patron al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile romanesti. Identificat fortat de unii nestiutori cu Eros, zeul iubirii la greci sau Cupidon, omologul sau de la Roma, Dragobetele este un duh precrestin chiar mai vechi decat acestia. Dragobetele este cumnat cu eroul vegetational Lazarica sau Lazarelul, cel care are in grija firul ierbii si frunzele din cranguri si paduri… Deseori se indentifica si cu Navalnicul, alt fecior frumos si periculos din traditiile romanesti. Navalnicul cel care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost pedepsit de Maica Domnului si transformat in planta de leac pentru dragostile ranite, planta care-i poarta numele…

Poporul credea ca in dreptul zilelor lui de 24, 28 Februarie sau 25 Martie, toate pasarile se strang in stoluri, ciripesc, isi aleg perechile si isi construiesc cuiburile. Cele neimperecheate ramaneau singure si fara pui pana la Dragobetele de anul viitor. Precum vietatile din Natura, fetele si baietii aflati la varsta adolescentei trebuiau sa se intalneasca in ziua de Dragobete pentru a fi indragosti tot anul in curs. De frica sa nu fie pedepsiti de Dragobete sa criripeasca precum pasarile si sa nu mai aiba glas de om, nimeni nu lucra sau deretica prin casa in ziua de Dragobete, tinuta de popor drept o sarbatoare mare, venita din mosi stramosi. Daca am plictisit prea mult pe cei tineri prin acesta scurta prezentare a Daragobetelui, imi cer cuminte iertare si ma scobor in lumea lor pentru a le spune acelasi lucru in Romgleza, noua limba a secolului XXI. Copii nu uitati: Velantains dei e naspa! Dragobete Rullz!
de NICOLAE PARLOG

Valentine’s Day? Cine? Cum? Nu? De ce?

Asa cum exista alb si negru exista si oameni care binecuvanteaza Ziua Indragostitilor, pentru simplu fapt ca le da ocazia sa isi exprime sentimentele, si oameni care urasc aceasta inventie pentru simplul fapt ca sarbatorirea dragostei are un aer care frizeaza kitsch-ul, conformismul si globalizarea. Desigur, mai sunt si cei mai putin radicali in aceasta privinta, care, manati de un spirit traditionalist, sarbatoresc Dragobetele. Si mai sunt si cei carora nu le pasa. Asa, ca mine. Nu imi pasa ca doar intr-o singura zi a anului, consacrata si hotarata de “inaltele foruri”, indragostitii mai vechi si mai noi isi amintesc de ceea ce isi datoreaza reciproc, inecandu-se in inimioare de plus si declaratii de dragoste expirate, doar pentru ca lucrurile sa isi reia fagasul normal a doua zi. Nu ma enerveaza nici faptul ca vrand sa sarbatoresc ziua de nastere a mamei mele, pe care nu o cheama Valentina, nu gasesc niciun loc liber la o cafenea sau restaurant. Dar… evident ca exista un dar!

Nu suport aglomeratia de pe trotuare, cauzata de tarabagii ambulanti care isi striga galagios ofertele, doar pentru a-ti vinde un pic de romantism ieftin. Ma deranjeaza ca dincolo de latura sentimentala, discutabila de altfel, toata aceasta nebunie de Sf. Valentin (despre care nimeni nu stie cu certitudine cine a fost exact, de vreme ce numeroase legende circula pe seama originii sale), nu este decat o sarbatoare a comercialului, a banalului si a prostului gust. Sper ca macar vremea rea de anul acesta sa scuteasca retina mea sensibila de vederea zecilor de tarabe improvizate pe care zac jalnic inimioare ponosite si maimutori vorbitori din plus. Pana la urma, cine are nevoie de o sarbatoare imprumutata pentru a-si aminti cat de frumos este sa fii indragostit… tot anul?
de GEORGIANA FEFEA

Valentine’s Day - fenomen de masa, microb accesibil si facil

Valentine’s Day sau Ziua Sfantului Valentin a devenit, mai mult decat o simpla sarbatoare, un produs de larg consum, o strategie de marketing, ce le deschide unor producatori si industriasi o vasta piata de consum si le ofera diferitelor cupluri de indragostiti care au nevoie sa-si confirme apetenta pentru partener, posibilitatea de a-si ilustra strident, rosu si catifelat, starea de interdependenta reciproca. Se contureaza deja cateva din motivele generale pentru care nu sunt un apologet inflacarat al Valentine’s Day. Este desuet si probabil ipocrit din partea unui tanar roman sa se declare patriot, un aparator al valorilor nationale si un membru refractar la valorile de import. Nu ar da bine si nu ar fi o abordare foarte sanatoasa din partea unui individ destul de “crud” inca. Cu toate acestea, nu atat faptul ca Ziua Sfantului Valentin este o marca neromaneasca, ci mai ales absenta vreunui ados local, de orice fel, contribuie activ la “indaratnicia” subsemnatului. Mai mult, inca, sustine ideea de ofensiva la adresa Sf. Valentin faptul ca acesta a fost incoronat drept reprezentat absolut al iubirii erotice nu pe un soclu neocupat, ci, abia dupa ce a fost decazut din drepturi, nejustificat, neaosul Dragobete, lunadu-i-se locul de catre un “patron” mai talentat doar in virtutea adeptilor sai vestici. Altfel spus, daca oricum aveam si noi, de ce nu l-am speculat, exploatat, promovat, macar in tara, si am simtit nevoia sa ne aliniem cu tendintele generale si sa facem parte dintr-o mare turma mercantilizata? Este indreptatita tendinta de comunitate, suntem tot mai singuri si ne plac lianturile, solutiile de imbinare, dar in acest caz, cea de import (Sf. Valentin) chiar nu prezinta caracteristici superioare celei autohtone (Dragobetele).

Referitor la notiunea de tendinta, iata inca un argument pentru care dau cu biciul in coasta capitalista a Sfantului Valentin. Este exact acel gen de fenomen de masa, de microb accesibil si facil, care excita nevoia oamenilor si poate mai ales a romanilor, de a-l imita pe cel de langa ei. Sfantul Valentin este acel catalizator care monopolizeaza o anumita perioada de timp, fortand mana sau.. inima fiecarui individ social sa acorde importanta dragostei si jumatatii lui intr-un fel impus, exhibitionist, altul decat cel firesc, pentru care, poate, ar opta.

Dar acestea sunt numai motive impersonale; probabil mai sunt destui cei care, obiectiv privind lucrurile, puncteaza aceste aspecte atunci cand isi exprima dezacordul privitor la sarbatoarea Sfantului Valentin. Mai mult de atat, poate nici nu as fi cu adevarat prea deranjat de cele mai sus mentionate, in lipsa motivelor cu un caracter personal. Ma deranjeaza cel mai mult Valentine’s Day atunci cand ma prinde descoperit, adica singur. Pentru ca, asa cum, indragostit fiind, sarbatoarea te forteaza sa te comporti intr-un anumit fel cu perechea ta, atunci cand nu esti indragostit, impunandu-ti dragostea fatisa a celor din jur, are natura de a te face sa te simti jalnic, deprimat si mai singur decat esti de fapt. Agresivitatea noastra fata de orice rezida, cred, exclusiv in convingeri sau in influente de ordin personal, in cele din urma. De aceea, nu sunt absurd sau ipocrit si recunosc dreptul indragostitilor de a se lasa purtati de val si entuziasmati de fenomenul care este Ziua Sfantului Valentin, chiar daca, fie ca am avut cu cine imparti sa nu evenimentul, nu i-am dat in general o importanta prea mare; de comun acord cu partenera mea, fireste. N-as vrea sa fiu foarte categoric in dezicerea de “magia” zilei de 14 februarie, atat pentru ca varsta nu-mi este un aliat in sensul asta, riscand sa par un inadaptat, dar mai ales pentru faptul ca, a te impotrivi, a te rascula si a poza in rebel este astazi o tendinta tot atat de prezenta si de falsa ca adeziunea la un anumit curent. Sa fii calau al unei cauze este astazi tot atat de fals si de autoimpus pe cat este calitatea de adept. De aceea, pentru a reusi sa ne mentinem diferiti si unici (o alta tendinta de actualitate), este necesar sa evitam excesul in orice directie am decide sa ne deplasam. Exista, desigur, si argumente pro Sf. Valentin, dar nu pentru ele ne aflam astazi aici. Construim oricum, tot anul, portalul nostru – asta presupune munca redactorilor Descopera.ro – asa incat, era cazul sa profitam de ocazie si pentru a demola niste “stalpi”. Happy Valentine’s Day!
de ALEXANDRU SAFTA

De ce nu-mi place Valentine’s Day?

N-am nimic cu sarbatoarea in sine, ca daca ne apucam sa socotim cate sarbatori am imprumutat noi de la altii, inca de pe vremea romanilor, rezulta ca degeaba ne-ar fi jena acum, ca-i prea tarziu si nu-i nici prima data. Ceea ce nu-mi place e felul in care e “celebrata”. Cu nici un prilej parca nu se propun spre cumparare si daruire atat de multe flecustete inutile si kitsch. Imi pare rau de adolescenti, ei sunt cei mai vulnerabili. Cu mijloace limitate, cu neasteptat de putina imaginatie, dar cu o mare dorinta de a se conforma tendintelor, ei nu mai cauta solutii creative, ci cumpara si ei cate ceva “dragutel” si banal de pe la tarabe. Ma refer la acele cadouri care nici deosebit de frumoase nu sunt, nici utile nu pot fi, nici macar biodegradabile - ca sa nu murdareasca prea multa vreme fata Pamantului - nu sunt. Nu sunt decat ieftine si la indemana. Inimioare de plus, inimioare de plastic, baloane in forma de inimioare, tot soiul de prostioare in forma de inimioare sau floricele. Sunt cumparate, daruite, acceptate si, peste cateva zile sau cativa ani, ajung la gunoi. E o navala sordida de uratenii, de obiecte nefolositoare marunte (sau mari, uneori, si e cu atat mai rau) si de proasta calitate, care acopera strazile, magazinele si, in final, casele si vietile noastre. De ce oare, in fiecare februarie, ne luam avant si punem mana de la mana sa sprijinim economia Chinei si sa umplem gropile de gunoi ale Romaniei? Pacat ca asta a ajuns sa fie simbolul iubirii – o inima de carpa rosie, pe care scrie cu sclipici I LOVE YOU!

de MIHAELA STANESCU

„Remain your funny Valentine”

Nu, Craciunul nu se reduce la globulete, instalatii chinezesti de lumina cu cantecele, stelute, mosi de ciocolata, Jingle Bells, Florile Dalbe, (mai nou) panetone si brazi olandezi. Insa, neindoios, toate aceste mici nimicuri sunt parte integranta (si insemnata) a marii sarbatori, iar daca nu ar fi ele (cei trecuti de 20 de ani poate isi aduc aminte de cum stateau lucrurile in cazul defunctului Mos Gerila), cu siguranta s-ar plamadi alte traditii de consum care sa le suplineasca. La fel cred ca stau lucrurile si in cazul Valentine’s Day. Probabil, in unele locuri din Europa de Vest, acolo unde Ziua Indragostitilor se celebreaza de peste 600 de ani, dincolo de ursuletii si inimioarele de plus asezonate cu felicitari siropoase si declaratii romantice varsate pe banda rulanta, semnificatia lui 14 februarie are radacini spirituale cu mult mai profunde, care pornesc de la o mai serioasa piosenie vis-a-vis de toata harababura si merg pana la inchegarea unei mici escatologii: in fond, toate declaratiile de dragoste circumscriu o implicare dincolo de Moarte, „pentru totdeauna”, „mereu”. Asadar destinul iubitilor, cel putin destinul afectiv, este deja scris, are bataie lunga si finalitate transmundana, vizand Eternitatea. Mai ganditi-va la faptul ca tot in Vest si in Statele Unite exista traditia sotilor de a-si reinnoi la biserica juramintele de dragoste pe care le-au facut la casatorie in fata preotului catolic sau protestant. Prin urmare, pentru adolescenti si tineri, pentru toti cei care se iubesc, dar nu s-au luat inca in fata altarului si a lui Dumnezeu, Valentine’s Day se constituie intr-un prilej asemanator, iar eu, unul, chiar nu vad care este problema in a exista o sarbatoare a dragostei?! Din nefericire, in Romania s-a importat forma fara fond, iar samburul de sacru al Zilei Indragostitilor, cantat in savuroasele poeme ale lui Geoffrey Chaucer pe la 1360 si ceva si ascuns astazi in invelisul comercial si kitsch, a fost pierdut undeva prin colbul neguros al drumului, „intr-o nu stiu care seara, intr-o nu stiu care vara…”

de MARC ULIERIU

Read More