PARFUMUL FULGILOR DE NEA

Iarna miroase a aur, smirna si tamiie..

Messe de Minuit by Etro is a Woody Aromatic fragrance for women and men...it was launched in 1994. Top notes are bergamot, lemon and orange; middle notes are myrhh, cinnamon, petit grain, citron and patchouli; base notes are musk, myrhh and labdanum.

Chanel N°22 whose composition is based on white flowers, is invited to symbolize White Look. It is believed that this composition, numbered 22, was amongst other presented to Coco Chanel by Ernest Beaux, but as her first perfume she chose the composition no.5. Chanel N°22 was launched in 1922, a year after the famous Chanel N°5.

The perfect, classical, silky fragrance of this perfume is composed of gorgeous jasmine, orange blossom, fresh green note of lilac and sweet rose. Aldehydes, bergamot, neroli and peach are in the top notes, while the base is woodsy and musky with balsamic notes of tonka, benzoin and opoponax.

Cardinal by James Heeley is a timeless fragrance of incense and labdanum. Underlayer of linen gives it purity and a mixture of grey amber, patchouli and vetiver give it elegance.
Top notes: rose, black pepper and aldehydes; middle notes: labdanum and incense; base notes: vetiver, amber and patchouli.

Parfumul primilor fulgi de nea este o initiativa a Mirelei

Frig, intuneric, zloata, darkness of souls. Nu-mi place iarna.

Cold is the colour of crystal, the snowlight
That falls from the heavenly skies

O dimineata gri in care fulgii desi si orbitori ma impiedica sa vad sania lui Mos Craciun, pe care am fost trimisa sa o pindesc- pentru ca parintii sa-mi puna cadourile sub brad in liniste. 


Gustul dulce acrisor, rece, de merisor al fulgilor pe care incercam sa ii tin cit mai mult sub limba. 
Tristetea ca am ratat sania lui Mosul care probabil venise in graba PRIN ALTA PARTE, cind am gasit cadourile sub brad.

 Spargatorul de nuci. 

Craciunul noaptea, in biserica Silvestru alaturi de parintele meu drag Galeriu si cozonacii facuti de Argentina sotia lui, intunericul strafulgerat de rosul candelelor, colindele cintate de noi inainte, in pasajul Universitatii fara frica de securitate, in privirile admirative si bucuroase ale oamenilor ce treceau grabiti spre metrou. 

Pasi pierduti in zapada in padurea Secu, in drum spre Sihastria la parintele Cleopa spre ascultarea unui cuvint bun, in noaptea ingerilor. 

 Un colier de margele verzi de la nana si o papusa frumoasa cu care am dormit in pat si din cauza careia am facut febra de emotie. Aveam 3 ani....

Atitea nopti de Craciun si atita zapada ca mi-a inghetat inima in asteptarea eliberarii finale. 

 Uneori, mai simt aroma unui inger zburind deasupra mea.

Cred ca este trimis de nana sa-mi pregateasca zborul.

http://www.nealsyardremedies.com/eau...1-frankincense Number 1 by Neal's Yard 

 Inchid ochii, ridic sabia si sar... in aerul ce miroase a tamaie, lacrimi si ghiata astept versul "aur, smirna si tamiie" ca sa pot sa-mi setez compasul spre Steaua Magilor si sa urmez cararea parfumata de ingeri cu praful zinelor adus ofranda Micului Print intr-o noapte sfinta de decembrie.

Read More

MOARTEA ASCULTA POVESTI

de Bruno Stefan

Acum opt ani am fost operat de apendicită. Banala operaţie m-a ţintuit pe patul de spital 10 zile fără să mă pot mişca şi cu dureri foarte mari. După terminarea operaţiei am fost mutat într-un salon mare, în care erau peste 15 persoane care fuseseră operate în aceeaşi zi şi care aveau, ca şi mine, complicaţii postoperatorii.

În salon gemetele de durere nu conteneau, iar atmosfera era destul de apăsătoare. În prima noapte, un bătrân de 82 de ani şi-a luat bastonul de lângă pat şi a început să-l agite în toate părţile strigând:
- Pleacă de lângă mine, nenorocito, şi ia-ţi coasa de-aici mai repede... Na una peste mâini să înveţi minte să te mai apropii de mine...

Şi agitaţia moşului continua, lovind cu bastonul în aer şi ţipând tot felul de fraze, făcând ca ceilalţi pacienţi să simţim un fior rece de spaimă. Ca să oprească acest spectacol care ne îngheţase sângele în vine, vecinul lui de pat i-a spus supărat:
- Mai taci moşule din gură şi lasă-te de poveşti, că vrem să dormim.

Dar bătrânul i-a altoit şi lui un băţ peste picior şi a continuat să se lupte cu bastonul în aer, răspunzându-i:
- Taci, prostănacule, că poate doamna cu coasa vine şi la tine curând.

Şi a ţinut-o toată noaptea într-o luptă cu moartea, luptă la care noi asistam îngroziţi, fără să mai fim în stare să scoatem un cuvânt. Pe când se crăpa de ziuă, bătrânul părea că a ieşit învingător. Din când în când mai lovea cu bastonul în fierul patului şi îl îndrepta apoi spre pervazul de la geam, spunând:
- Acolo să stai cumătră şi de mine să nu te mai atingi. Eu nu mi-am încheiat socotelile cu viaţa.

Cât a fost noaptea de lungă ne-am făcut cruce cu toţii şi ne-am rugat lui Dumnezeu să ne ţină în paza lui, uimiţi peste măsură de curajul bătrânului care a reuşit să împiedice moartea să-şi facă treaba. La vizita de dimineaţă a doctorului, toţi pacienţii salonului eram nedormiţi, iar spaima încă se mai citea pe chipurile noastre.

Nici la sosirea rudelor în vizită, figurile nu ni se descreţiseră. Le povesteam în şoaptă cum a decurs sinistra noapte, arătând discret cu mâna sau cu privirea spre patul bătrânului. Ca să scap de starea încordată ce se prelungea peste zi, am intrat în vorbă cu vecinul de pat. Dintr-una într-alta, discuţia a alunecat spre momentul primei întâlniri cu soţia lui, pe care l-am rugat să-l povestească mai pe larg.

- Am văzut-o prima dată la Mânăstirea Suzana, pe Valea Teleajenului, în seara de Înviere. Venise cu părinţii şi cu câteva familii. Era atât de frumoasă că am rămas vrăjit. Mă tot învârteam în jurul ei şi voiam să mă bag în seamă cu ea, dar nu mi-a aruncat nici o privire.

Cum auzisem pe o rudă a ei că o striga Elisabeta, am ticluit atunci un plan. M-am dus la mătuşa mea, care era maică la mânăstire, şi am rugat-o să intre în vorbă cu ea şi i-am spus cum. Deşi s-a lăsat greu convinsă, de dragul meu a acceptat să mă ajute. S-a dus spre ea şi i-a spus direct: "Elisabeto, aici ţi-e dat să-ţi întâlneşti ursitul". Mirată tare de faptul că o măicuţă străină îi spune pe nume, ea a întrebat-o de unde o cunoaşte.

Cu o voce gravă şi plină de mister, mătuşa mea a continuat: "Fetiţo dragă, stă scris în ceruri că primul bărbat care te va atinge pe mâna dreaptă în această seară va fi bărbatul tău". Apoi s-a retras rapid în chilia ei, uitându-se pe geam la mine, cum m-am apropiat de Elisabeta şi am strâns-o de mâna dreaptă, spunându-i cum mă cheamă şi cerându-i şi ei să-mi spună numele, adresa şi telefonul.

Încă neieşită din starea de uimire în care o băgase mătuşa mea, mi-a răspuns la toate întrebările, iar eu i-am spus că o voi căuta a doua zi. Deşi m-am depărtat de ea, toată slujba de Înviere a stat cu ochii pe mine, iar a doua zi a ieşit la întâlnire cu mine. Şi de-atunci suntem împreună.

Povestea lui a fost ascultată şi de alţi colegi de salon, care au zâmbit şi i-au pus şi alte întrebări despre mătuşa lui şi despre rudele ei. Văzând că s-au prins în această discuţie mai veselă, mi-a venit în minte să-i pun pe toţi bolnavii să spună câte o poveste de dragoste pe care au trăit-o sau au auzit-o.

Cum se codeau la început, l-am rugat pe un bătrân să ne spună el cea mai năstruşnică întâmplare din viaţa lui, căci părea cel mai vesel şi mai hâtru coleg de salon. Şi bătrânul a început.

- La CAP la mine în sat lucrau numai femei. Era o cooperativă care planta şi culegea legume: roşii, ardei, fasole, mazăre - toate tipurile de legume de suprafaţă. Când culesul era la jumătate, directoarea mă chema pe mine cu tractorul. Cu cupa de excavator încărcam legumele în camioane, iar cu plugul aram suprafeţele culese şi le pregăteam pentru noi însămânţări.

Într-o zi, cum nu aveam ce face, m-am lungit în cupa excavatorului să mă odihnesc puţin. După ceva vreme am auzit un foşnet, semn că venea cineva spre mine. Printre ghearele excavatorului am văzut că o femeie venea să-şi facă nevoile lângă tractorul meu, ascunsă de privirile celorlalte muncitoare.

Cum nu mă văzuse în cabină şi credea că sunt plecat, s-a pus chiar în faţa cupei în care stăteam lungit, aşa că am văzut tot ce o femeie îşi ţine ascuns privirii oamenilor străini. Când a terminat, n-am mai răbdat şi m-am arătat, făcându-i semn să vină la mine.

Nu vă miraţi aşa, căci pe vremea lui Gheorghiu-Dej eram un tinerel frumos, subţirel, dar plin de muşchi, cu un păr bogat şi fetele întorceau privirea după mine. Prima oară femeia a vrut să fugă, dar văzându-mă cum ţâşnesc gol din cupa excavatorului a stat pe loc. Am luat-o şi ne-am drăgostit o vreme, până când s-a auzit strigată de colegele lăsate pe câmp. Nici nu ştiam cum o cheamă şi mă tot frământam cum să fac s-o mai iubesc o dată.

Stăteam şi o aşteptam să se întoarcă, dar inima îmi dădea ghes să mă duc după ea pe câmp. Cum stăteam aşa şi mă tot gândeam la ea, aud nişte paşi care se îndreptau spre tractorul meu. Am sărit repede crezând că e ea, dar văzând că e o altă femeie, m-am ghemuit la loc în cupa excavatorului. Ea a venit direct la mine şi mi-a spus: "Frumosule, mi-a zis Maricica ce năvalnic eşti, dar nu am crezut-o şi am venit să mă conving".

Şi s-a aruncat peste mine, iubindu-mă într-o poziţie tare incomodă. Deşi m-a durut spatele mult timp după ce a plecat, m-am mirat ce noroc căzuse peste mine să mă iubească două femei în aceeaşi zi. Cum stăteam dezbrăcat în cupa tractorului, aud iarăşi nişte paşi, însoţiţi de nişte pâsâituri: pis, pis, pis. "Hotărât lucru, asta e ziua mea norocoasă", mi-am spus şi m-am trezit peste mine cu o femeie grasă.

Era atât de multă că mă strivea cu totul, aşa că i-am spus să stea culcată şi mult timp mi-a luat să dau la o parte cutele de grăsime ale pulpelor ei, ţinându-i în acelaşi timp burta care se revărsa în falduri acoperindu-i ruşinea. Deşi epuizat de celelalte femei, a trebuit să fac eforturi uriaşe să pot s-o satisfac şi pe această femeie.

Când am terminat, ea nu se mai putea scula din cupa excavatorului, aşa că a trebuit să pornesc utilajul şi s-o răstorn de-a brebeleacul pe pământ, în râsetele celorlalte muncitoare. Şi timp de o săptămână a fost o zbenguială continuă lângă tractorul meu.

Am râs cu toţii de povestea bătrânului tractorist, iar unii l-au întrebat mai multe despre poziţiile din cupa excavatorului, despre cele mai nebunatice femei şi despre relaţiile cu ele după acele aventuri. Când părea că discuţia începea să lâncezească şi gemetele să se audă mai des, l-am pus pe un alt coleg de salon să spună şi el o poveste, iar el ne-a făcut să uităm total de dureri.

Ne-a spus că pe vremea când era fochist la căminele studenţeşti, îşi făcuse un loc prin care le vedea pe toate fetele dezbrăcate în faţa duşului, aşteptând să vină apa caldă. Şi el le dădea câteodată apa fierbinte, apoi prea rece, privindu-le cum ţopăiau nervoase în pielea goală şi cum le dădea apoi apa potrivită, ca ele să se desfete sub privirile lui.

În 20 de ani cât a lucrat la cămine, nu a fost fată care să scape neobservată de el. Le ştia toate aluniţele de pe corp, toate defectele şi toate apucăturile, pe care ni le-a descris atât de frumos, încât toţi am început să râdem, uitând de operaţiile recente care ne-au provocat dureri cumplite.

Unul câte unul, toţi colegii de salon am continuat să spunem câte o poveste, fără să ne oprim nici în faţa doctorilor şi asistentelor care veneau la noi şi nici în faţa rudelor sosite în vizită. În jocul ăsta s-au prins şi ei, istorisindu-ne lucruri hazlii petrecute în timpul orelor de gardă, pe bancheta de consultaţii, cu diverşi pacienţi închipuiţi sau paciente trăsnite.

Atmosfera se destinsese atât de mult spre seară, încât şi bătrânul care ne îngrozise cu o noapte mai înainte a început să ne spună cum şi-a prins fata în curtea magaziei împreună cu directorul şi cum a reuşit apoi să-l convingă să se însoare cu ea.

Noaptea nu ne-am culcat decât după ce fiecare a promis că a doua zi va spune o altă snoavă mai trăsnită decât prima. Şi după ce bătrânul a adormit cu bastonul lângă el.

A doua zi dimineaţă ne-am trezit toţi cu chef de poveşti. Curând buna-dispoziţie şi râsetele erau atât de puternice, încât veneau la noi şi bolnavi din alte saloane. Camera noastră era neîncăpătoare pentru toţi bolnavii, rudele şi vizitatorii dornici să ne împărtăşească experienţele lor hazlii.

Un coleg de catedră venit în vizită la mine nu s-a abţinut şi a intrat în jocul nostru, spunându-ne că la una dintre facultăţile particulare la care preda studentele erau atât de nepregătite, încât nu le putea trece examenele. Dar pentru că decanul îl obliga să nu aibă restanţieri, pe studentele care nu ştiau nimic le întreba scurt: "Ce alegi: patru sau patul?".

Şi nu mică i-a fost mirarea să vadă că la uşa biroului lui se făcea o coadă uriaşă de fete dornice să obţină o notă de trecere. Timp de 10 zile cât am stat internat am ascultat mai multe poveşti decât a scris Boccaccio în "Decameronul" sau decât i-a istorisit Şeherezada sultanului în "O mie şi una de nopţi".

Unele atât de deocheate, încât nu le pot reproduce şi roşesc numai amintindu-mi de ele. Altele atât de romantice, încât sunt sigur că dacă ar fi ecranizate ar deveni filme de succes. Cele mai multe au fost atât de hazlii, încât cu greu ne abţineam să râdem ca să nu ni se descoase operaţiile.

În a opta zi, bătrânul care ne-a speriat cumplit la început a venit la mine şi mi-a spus:
- După ce-am alungat-o pe pervazul ferestrei, eram sigur că moartea va încerca din nou a doua zi să mă ia în primire. Mă uitam la ea cum se sprijinea în coasă şi îi arătam bastonul să ştie că sunt pregătit să mă bat din nou cu ea. Dar după povestea ăluia cu excavatorul am văzut-o că nu se mai putea opri din râs.

Uitase de mine tot ascultând poveştile voastre şi când i-am făcut semn să plece, mi-a spus că mă lasă în pace, dar că stă şi ea să asculte aventurile oamenilor. Acum eu mă voi externa, dar îţi las ţie bastonul şi, dac-o vrea să se lege de unul dintre voi să ştii că cel mai mult o doare când îi dai una după gât. Dar poate n-o să fie nevoie de baston. Să ştii că cel mai bine o ţii la distanţă cu o poveste bună, până-ntr-acolo încât ajunge să uite pentru ce-a venit.

Publicat de Tao

Terra tremuit et quievit, dum resurgeret in iudicio Deus, aleluia.

Notus in Judea Deus in Israel magnum nomen eius, aleluia

dum resurgeret in iudicio Deus, aleluia

Et factus est in pace locus eius et habitatio eius in Sion, aleluia

dum resurgeret in iudicio Deus, aleluia

Ibi confregit cornua arcum, scutum, gladium et bellum

iluminans tu mirabiliter a montibus aeternis, alleluia

Terra tremuit et quievit, dum resurgeret in iudicio Deus, aleluia.

Read More

POVESTEA CERSETORULUI AFGHAN

Povestea cersetorului afgan

Am un prieten bogat, care are mai multe magazine în centrul Capitalei: rotiserii, fast-food-uri, cabinete medicale, veterinare, de avocaţi etc. Acum vreo şapte ani s-a aciuat lângă una dintre rotiseriile lui un orb însoţit de o căţea. Când nu avea ochelarii pe nas era înspăimântător, căci avea ochii scoşi.

După ce primea de la vreun client sau de la vânzător o bucată de pui, se retrăgea într-un colţ, mesteca bine carnea şi o scotea să i-o dea câinelui care-l însoţea. Intrigat de comportamentul lui ciudat, care-i alunga clienţii de la rotiserie, prietenul meu s-a hotărât să stea de vorbă cu el. L-a chemat în biroul lui, dar el a refuzat să intre dacă nu intră şi căţeaua lui. Miraţi de ataşamentul lui faţă de un câine, ne-am hotărât să-i ascultăm povestea.

­ Tatăl meu a fost mollah-ul oraşului Kabul. El a fost cel care a organizat apărarea oraşului la invazia ruşilor. Credea mult în valorile civilizaţiei americane şi a început tratative cu ambasada SUA pentru susţinerea rezistenţei afgane. Lupta de guerilă pe care a dus-o de la început a creat o solidaritate uriaşă între afgani şi el a primit sprijin din toate colţurile ţării.

Dar într-o zi, sub pretextul ajutorului islamic, în oraşul nostru au intrat trupele saudite. Au ocupat poşta, gara, radioul, spitalele şi toate punctele-cheie din oraş, spunând că vor să organizeze mai bine apărarea în faţa ruşilor.

Tata nu l-a privit cu ochi buni de la început pe liderul lor, Osama bin Laden, căci părea viclean şi cu scopuri ascunse. Antipatia a fost reciprocă, dar nu s-a manifestat o bună bucată de vreme. Când Osama l-a proclamat mollah peste oraş pe un alt afgan, dându-l la o parte pe tata, acesta a reacţionat cerându-i să părăsească ţara.

În acea noapte seraiul nostru a fost atacat de saudiţi, tata a fost omorât, la fel şi mama şi fratele meu cel mare, iar mie mi-au scos ochii, urmând să mă omoare a doua zi, împreună cu celălalt frate şi cu sora mea. Cum cunoşteam toate cotloanele casei, am reuşit să fug şi să mă ascund în casa imamului de la periferie ­ vechi prieten cu tata.

La scurt timp Osama a declanşat războiul cu americanii, iar Kabulul a fost continuu bombardat. Într-o noapte o bombă a atins casa imamului, strivindu-ne pe toţi sub ruinele ei. Eu am nimerit sub masă, dar nu mă puteam mişca pentru că deasupra mea erau mormane de moloz. I-am strigat pe toţi din casă, dar nimeni nu mi-a răspuns şi cred că erau morţi cu toţii. Eram convins că voi muri şi eu, căci nu ştiam cum pot să ies.

Într-un târziu am auzit un lătrat de câine. Am strigat şi câinele şi-a dat seama unde eram. A reuşit să-i alerteze pe vecini şi m-au scos de sub dărâmături. Au venit cei de la Salvare şi au vrut să mă ia la spital, dar eu am fugit de teamă să nu încap iar pe mâna saudiţilor.

Atunci căţeaua a venit după mine. De parcă ar fi înţeles totul fără să-i vorbesc, m-a scos din oraş pe drumuri ascunse, ferite de paza oamenilor lui bin Laden şi, după 10 săptămâni de rătăciri prin tot felul de aşezări, am hotărât să părăsesc ţara. Căci întreg Afganistanul era bombardat, chiar şi munţii cei feriţi şi plini de peşteri secrete.

Însoţit de această căţea, am traversat munţii şi am ieşit din ţară pe la Bala direct în Turkmenistan. Am bătut la porţile mai multor căpetenii turkmene care, în trecut, apelase la ajutorul tatălui meu, rugându-i să mă ajute să-i îndepărtez pe saudiţi din Afganistan.

Amăgiţi însă cu ideea îmbogăţirii cu petrolul din Marea Caspică, cei mai mulţi lideri nu mai voiau să audă de ţara mea ­ se temeau şi de ruşi, şi de americani, şi de saudiţi şi nu voiau să aibă vreo atitudine vrăjmaşă faţă de ei.

Aşa că am plecat mai departe în Armenia, apoi la kurzii din Turcia şi, negăsind sprijin nici la ei, am urcat în Bulgaria şi apoi în România. Am ajuns aici după şase luni de mers, în cea mai mare parte pe jos, dormind pe marginea drumurilor şi mâncând ce îmi dădeau oamenii sau ce găsea căţeluşa asta.

Cu cât mă îndepărtam de ţara mea, cu atât interesul şi dorinţa de a ajuta Afganistanul scădeau simţitor. În Bulgaria şi în România oamenii nici nu ştiu unde e situată ţara mea pe hartă, iar comunităţile musulmane nici nu vor să ne ajute în vreun fel. Eram convins că voi merge mai departe, până la Bruxelles sau chiar mai departe, în SUA, dar căţeluşa s-a îmbolnăvit.

Picioarele o dor şi nu mai poate face drumuri lungi, iar dinţii i s-au stricat şi nu mai poate mesteca fără dureri. Aşa că ne-am oprit aici, în Bucureşti, de câţiva ani.

Am găsit o vreme un frate musulman care m-a lăsat să-l ajut la shaormerie, dar când clienţii i s-au împuţinat nevasta lui a dat vina pe înfăţişarea mea şi a trebuit să plec. Am vrut să predau pe undeva limba şi literatura arabă, căci aceasta era specialitatea mea la Kabul, dar n-am găsit pe nimeni interesat aici.

Şi am continuat să cerşesc ca să am cu ce s-o hrănesc pe căţeluşa mea şi să strâng ceva bani pentru a o putea vindeca. Dacă ea m-a salvat de la moarte şi m-a adus până aici, sunt dator şi eu s-o salvez, ca să mergem mai departe. Ştiu sigur că dacă voi ajunge în America soarta ţării mele se va schimba.

Prietenul meu afacerist l-a luat pe cerşetor şi l-a dus la cabinetul lui veterinar. Nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe, căci el nu s-a mai arătat lângă rotiserie. Uitasem de el, căci au trecut şapte ani de-atunci, dar ieri prietenul m-a sunat să-mi spună că a primit o scrisoare de la cerşetor. A ajuns în SUA, predă la Universitatea din Madison, Wisconsin, şi speră să se reîntoarcă în Afganistan în anul următor cu sprijinul autorităţilor americane.

M-a uimit modul în care a încheiat scrisoarea: "Mulţumesc lui Allah pentru milostivenia lui şi îl rog să mă ierte că mă închin şi lui Hristos, pe care îl implor să aibă grijă de tine, aşa cum tu ai avut grijă de căţeluşa mea".

Bruno Stefan

Publicat de Tao

Read More

Adevarata poveste a lui Mos Gerila

(Cine este cu adevarat Ded Maroz?)

In urma cu vreo 50 de ani, in Romania s-a facut o mare nedreptate! Mos Craciun a fost inlocuit de Mos Gerila (Ded Maroz), despre care se spune ca venea din Uniunea Sovietica, imbracat in hainele rosii ale comunismului. Intr-adevar, aceasta schimbare de personaje avea rolul de a arunca in uitare Nasterea Domnului, si noul erou, Mos Gerila, era "desemnat" sa soseasca cu daruri la copii, in noaptea Anului Nou, in loc de Ajunul Craciunului.

Transformarea traditiei urmarea sa abata atentia colectiva de la data de 25 decembrie, catre 31 decembrie, ziua Republicii, Revelionul devenind, astfel, unica mare sarbatoare. Treptat, celebrarea Nasterii Domnului era impinsa in umbra, iar Mos Craciun disparea de pe scena serbarilor iernii.

Dar cum totul se plateste in lumea asta, nedreptatea facuta lui Mos Craciun s-a rasfrant si asupra lui Mos Gerila, care la origine n-are nici o legatura cu comunistii de la Kremlin. "Bunicul gerului" s-a nascut cu mult inaintea comunismului, el fiind un personaj din mitologia precrestina slava. Calatoria lui prin istorie a fost lunga, iar actualului "Ded Maroz" i-au trebuit cateva secole sa devina ceea ce este astazi.

Zeul cel batran

A fost odata in nordul Rusiei, acolo unde iernile sunt lungi, lungi si cumplit de geroase, un zeu batran, care stapanea peste imparatia frigului, a zapezilor si a ninsorilor. Oamenii locului l-au numit Ded Maroz, Mos Gerila. El dirija legile iernii, decreta sosirea inghetului si stabilea cand sa ninga. Cu toiagul sau magic, avea puterea de a "infiera" apele, transformandu-le in gheata, aducea vanturi naprasnice tocmai din Siberia sau alunga viscolul.

Infatisarea lui era aparent apriga: in loc de par, pe crestetul lui se adunau nori de zapada, in barba lunga se innodau stelute de gheata, din ochi ii curgeau adesea turturi, iar rasuflarea sa aducea geruri aspre. In timpul iernii, el cutreiera campiile, padurile, asezarile oamenilor, si isi invartea deasupra capului toiagul fermecat.

Povestea Snegurocikai

Tare nu-i placeau unchiasului Gerila oamenii care tremurau si se vaitau de frigul sau. Ii iubea, in schimb, pe cei care se bucurau de sosirea lui si lor le oferea forta si sanatate, pentru a rezista capriciilor iernii. Din noiembrie si pana in martie domnea Mos Gerila peste tinuturile albe, iar in preajma lui, pana si soarele devenea timid.


Batranul nu era deloc neprietenos cu oamenii, din contra, de cele mai multe ori ii ajuta. Vechile basme rusesti povestesc cum Ded Maroz ii indruma prin viscol pe calatorii rataciti, salvandu-le astfel viata. Insa, infuriat de cei lenesi si vesnic nemultumiti, el se putea transforma intr-un personaj negativ. Uneori ii pedepsea pe oamenii rai furandu-le copiii si ducandu-i departe, la el acasa, unde era groaznic de frig, viscol si intuneric. Pentru a-i recapata si a-l imbuna pe Mos Gerila, parintii erau nevoiti sa-i faca felurite cadouri.


In multe sate din Rusia, inca se mai pastreaza traditia ca in noaptea de Craciun cel mai varstnic membru al familiei sa iasa afara, pe prispa si sa-i ofere lui Mos Gerila o portie calda de fulgi de ovaz si miere, strigand spre a-l imbuna: "Gerila, gerulet, vino si mananca ceva! Ai mila de noi, gerulet, si nu degera recoltele noastre! Nu viscoli izbele noastre si nu ne ingheta apa fantanilor!".


Odata cu trecerea anilor, Mos Gerila a imbatranit si mai mult, iar sufletul lui, adesea de gheata, s-a topit de caldura cu care era intampinat de copii. Influentat si de traditiile pravoslavnice, Mos Gerila s-a schimbat complet, a devenit milos chiar si cu cei rai si a inceput el insusi sa le faca daruri copiilor.



Snegurocika Fulg de nea

Catre sfarsitul secolului XIX, Ded Maroz a inceput sa fie insotit de nepotica lui, Snegurocika, Fetita Zapezii sau Fulg de nea. Ea este un personaj de poveste, care nu a avut initial legatura directa cu legenda lui Mos Gerila. Imaginea ei apare doar in folclorul rusesc. In mitologia Anului Nou si cea a Craciunului a altor popoare ale lumii, nu exista un asemenea personaj feminin.

Snegurocika este fiica Primaverii si a Iernii, daruita de anotimpurile-surori, ca binecuvantare, unei familii fara copii. Se povesteste ca un mos si-o baba fara copii au iesit in toiul iernii in curte si au facut, din zapada, o fetita. Bietii de ei, parca incercau sa-si alunge tristetea care le umbrea zilele. Ce si-ar mai fi dorit ca fetita facuta din zapada sa capete viata si sa le inveseleasca anii batranetii! Si iata ca miracolul s-a produs.

Fetita a inviat, iar mosul si baba i-au spus Snegurocika, Fulg de nea. Si crestea Snegurocika iute, pe zi ce trecea se facea mai inalta si mai frumoasa! Chipul ii era alb ca neaua, ochii ca niste nori albastri, iar parul blond, ca razele soarelui. Numai in obrajori nu era rosie, sangele nu curgea prin vinele ei.
Si iata ca iarna s-a topit si primavara a pus stapanire deplina peste satucul lor. Flacaii si fetele cam de seama Snegurocikai au inceput sa iasa la plimbari prin padure.

Se uita biata Snegurocika pe fereastra si tanjea sa mearga cu ei. Insa de teama caldurii, mosul si baba nu o lasau afara. Pana intr-o zi, cand baba nu a mai putut rabda oftatul fetitei dragi si i-a dat voie sa mearga cu cei de varsta ei. Fericita a fost Snegurocika, ca in prima zi a vietii ei, cand a capatat suflu si a pasit in izba parintilor. Toata ziua s-a plimbat prin padure cu tinerii, a cules flori, a alergat si a cantat.

Si a venit seara, iar flacaii au facut un foc mare, peste care toata lumea trebuia sa sara. Asa era obiceiul la fiecare inceput de primavara. A venit si randul Snegurocikai sa treaca peste foc. Tare s-a inspaimantat si tare nu ar fi vrut sa sara, insa totii baietii ii strigau numele si o aplaudau pentru incurajare. Si a sarit Snegurocika peste foc. In aceeasi clipa, un norisor alb s-a ridicat deasupra focului catre cer si a plutit in zare. Snegurocika s-a topit...

Un batran nefericit

La int rarea in tinutul din Veliki Ustiug

Desigur, acesta este doar basmul, caci Snegurocika, ca si Ded Maroz, exista cu adevarat, asa cum exista si Mos Craciun si Santa Claus si Papa Noel... Snegurocika este un personaj sezonier, care se naste in fiecare iarna si piere odata cu sosirea primaverii.

Ea a fost "adoptata" de Mos Gerila si il insoteste la toate serbarile iernii, ajutandu-l si impartind alaturi de el cadouri copiilor. Nepoata bunicului Gerila, o fetita imbracata in haine albastre sau albe, cu o coronita pe cap, brodata cu fir de argint si perle, Snegurocika este vesnic tanara si vesela.


Din pacate, soarta bunului Mos Gerila nu a fost intotdeauna fericita. Dupa revolutia bolsevica din 1917, pana si bietul Ded Maroz a fost "supus persecutiilor", el devenind un personaj ideologic negativ. In anii '30, pe intreg teritoriul Uniunii Sovietice, atat el, cat si bradul de Craciun, au fost complet interzise.

El a fost "reabilitat" abia catre sfarsitul deceniului trei, cand la Serbarea Pomului de la Kremlin, mosul a aparut impreuna cu Snegurocika. De atunci, popularitatea acestor personaje a crescut si Ded Maroz a devenit faimos pe intreg teritoriul sovietic.
In Rusia de azi se da o "batalie crancena" intre Ded Maroz si Santa Claus.

Pe buna dreptate, aparatorii traditiei autentice rusesti s-au razvratit impotriva lui Santa Claus, cel importat din Occident. Astfel s-au realizat o serie de studii antropologice, istorice si mitologice, pentru a stabili diferentele dintre personajele principale ale iernii, intre Ded Maroz si Santa Claus. Potrivit cercetatorului rus in folcloristica, Svetlana Jarnikova, intreaga infatisare traditionala a lui Ded Maroz are o simbolistica aparte si este diferita de cea a Mosului de peste ocean.

Barba si parul lui alb si bogat simbolizeaza nu numai intelepciunea, dar si puterea, fericirea si prosperitatea. Haina lui Santa Claus este scurta, pana in talie, iar cea a lui Ded Maroz, numita suba, este lunga pana in pamant, caci altfel nu ar rezista la cumplitele geruri din Rusia. Ded Maroz poarta in mana un toiag fermecat din cristal sau argint.

Pe maner sunt incrustate simbolurile iernii stelute de gheata si ramuri de brad. Daca Santa Claus intra in case prin hornuri si lasa cadourile fara a fi vazut, Ded Maroz apare pe neasteptate, impreuna cu Snegurocika, spre bucuria copiilor, stransi in jurul pomului de iarna. Micutii ii asculta fermecati povestile si primesc darurile chiar din mainile lui. Ded Maroz se deplaseaza intr-o troica, o sanie ruseasca trasa de trei cai albi.

Casa in care povestea traieste vesnic

Ded Maroz si ajutorul sau nepretuit, Snegurocika, nu locuiesc la Polul Nord, ci in orasul Velikii Ustiug, din regiunea Vologda, in nordul Rusiei istorice.

Casuta lui Ded Maroz

Povestea lui Ded Maroz a pasit in realitate in 1998, cand primarul Moscovei i-a oferit un teren in orasul Velikii Ustiug. Aici, Ded Maroz si ajutoarele lui au construit un adevarat tinut de basm. In padurea fermecata ce strajuieste casa vrajitorului iernii, totul este de vis. Si pinii, si animalele, si potecile. Una din minunatiile padurii este "Poteca cu povesti".

Aceasta serpuieste prin padure, chiar de la intrarea principala in tinutul vrajit, pana la Casuta lui Ded Maroz. Aici poti intalni personaje ascunse printre pini si brazi, animalute ce prind grai si spun povesti copiilor si, daca ai noroc, il poti vedea pe insusi Ded Maroz, in troica sa, cu cei trei caluti fermecati.


Pasind in Casa lui Ded Maroz, descoperi ca aceasta este chiar casuta in care traieste copilaria. Imagini feerice sunt proiectate in mod miraculos pe pereti si danseaza sub ochii fiecarui vizitator precum fulgii de zapada.

Pe fundalul unei muzici magice, se aud cele mai dragi basme ale serilor de iarna, iar ochii redescopera jucariile de mult uitate. Aici, fiecare adult, parinte sau bunic, isi retraieste copilaria, prin toate aceste plasmuiri feerice. Iar "oamenii mari" care privesc nepasatori intreaga poveste magica sunt ca si orbi. Ei trebuie sa asculte cu inima si sa permita ca, macar pentru o zi, sa fie iar copii, in regatul lui Ded Maroz, acolo unde totul e posibil.

• Natasa Galche pt formula as
  

Read More

CALUGARUL SI FATA

5239Share

_________________________

_________________________

Tenzin si Ekido calatoreau impreuna pe un drum noroios. Ploaia cadea in averse.Ajungind la o intersectie au intilnit o tinara incintatoare ce incerca sa se apere cu umbrela delicata de ploaie, dar nu putea sa treaca drumul din cauza apei si noroiului.

“Vino aici fata,” a spus imediat Tenzin.
Luind-o in brate, a purtat-o cu usurinta peste noroi si a depus-o de cealalta parte a drumului.

Ekido nu i-a mai vorbit pina cind nu au ajuns la un templu, noaptea, unde au decis sa ramina pina a doua zi.La un moment dat, nemaiputind sa se abtina ii spuse:

“Noi, calugarii nu avem voie sa atingem femeile, mai ales pe cele tinere si frumoase.Este periculos. De ce ai facut asta?”

“Eu, am lasat-o acolo pe fata,” ii raspunse Tenzin. “Dar tu inca o mai cari cu tine”

povestire zen

Read More

POVESTI DE SEARA-O CENUSAREASA EGIPTEANA

Fata cu pantofii rosii-o poveste adevarata

In ultimele zile ale Egiptului vechi, domnea un faraon numit Amasis.El a invitat multi cetateni greci in regatul sau, pentru a-l intari impotriva invaziei persane.Mai mult, le-a dat un intreg oras numit Naucratis.

In Naucratis, locuia un grec bogat pe nume Charaxos. Sora lui era poeta Sapho, dar el o vedea rar pentru ca venise de tinar in Egipt.

Intr-o zi pe cind mergea prin piata, a vazut o sclava extrem de frumoasa ce era de vinzare. Fata ei alba ii trada originea greaca, asa ca a cumparat-o cu o mare cantitate de aur. Ea i-a povestit ca fusese rapita de pirati si ca numele ei era Rhodopis.
Fusese rapita din nordul Greciei de cind era mica, si apoi vinduta pe insula Samos, unde singura persoana draguta cu ea fusese un sclav cocosat numit Aesop ce o facea sa rida cu povestirile sale despre animale fantastice si oameni neghiobi. Dar crescind si facindu-se frumoasa stapinul ei a vindut-o in Naucratis.

Charaxos i-a daruit o casa numai a ei si multe sclave sa aiba grija de ea. I-a daruit haine scumpe si bijuterii, rasfatind-o de parca ar fi fost fata lui.

Intr-o zi, pe cind Rhodopis se imbaia in piscina de marmura din gradina secreta, un vultur a coborit din inaltul cerului si i-a furat unul dintre noii sai pantofi rosii, de care era foarte mindra. Apoi s-a inaltat la cer disparind spre sud, deasupra vaii Nilului.

Rhodopis incepu sa plinga, trista ca a pierdut ceva ce Charaxos ii daruise.

Dar vulturul fusese trimis de zei, poate chiar de Horus a carui pasare sacra era. Caci a zburat drect spre Memphis si a inceput sa se roteasca deasupra palatului.

La acea ora faraonul Amasis era in curte judecind poporul si ascultind plingerile oamenilor simpli.

Brusc, vulturul lasa sa cada pantofiorul rosu, chiar in poala faraonului. Acesta admira lucratura brodata, marimea mica a condurului si pielea sa fina, gindindu-se ca cine l-a purtat nu putea fi decit cea mai incintatoare fata din lume.

Amasis a fost atit de miscat de intimplare incit a dat un decret ce spunea ca fata al carui pantofior disparuse, si fusese adus la el de pasarea divinului Horus, daca va fi gasita, va deveni sotia sa

Asa ca slujitorii sai au plecat de la Memphis trecind prin Heliopolis si Tanis spre Canopus, pina au ajuns la Naucratis. Aici au auzit despre frumoasa cumparata de Charaxos, si cum o rasfata acesta ca pe o printesa. Asa ca s-au dus la el si au gasit-o pe Rhodopis in gradina cu bazinul de marmura.

Cind i-au arat pantofiorul rosu, ea si l-a pus imediat strigind la sclave sa i-l aduca si pe celalalt.Atunci mesagerii au stiu ca ea este fata pe care faraonul o dorea atit de mult si ingenunchind in fata ei i-au spus:
'Zeul nostru cel bun, faraonul Amasis te roaga sa vii degraba in Memphis.Acolo te va trata cu onoare si vei primi o pozitie inalta in Casa Regala a Femeilor; caci el crede ca Horus, fiul lui Osiris a trimis vulturul sa-i aduca condurul tau.'

O astfel de porunca nu putea fi decit ascultata, asa ca Rhodopis si-a luat ramas bun de la Charaxos, care era impartit intre bucuria pentru norocul lui Rhodopis si durerea pierderii sale, si a plecat spre Memphis.

Iar cind Amasis i-a vazut frumusetea a fost sigur ca zeii i-au trimis-o. Nu numai ca a luat-o in Casa Regala a Femeilor, dar a facut-o regina sa si Doamna Regala a Egiptului. Si au trait fericiti, murind impreuna un an inainte de venirea in Egipt a lui Ambyses persanul.

Read More