"În cazul părintelui Iustin Pârvu poate fi şi crimă cu premeditare!"

 
Date: Sunday, May 19, 2013, 9:13 AM

http://www.cotidianul.ro/in-cazul-parintelui-iustin-parvu-poate-fi-si-crima-cu-premeditare-213852/



Ioan Mihai Pop, preotul din Chiochiş-Bistriţa:

"În cazul părintelui Iustin Pârvu poate fi şi crimă cu premeditare!"

 

Cum aţi ajuns în preajma părintelui Iustin Pârvu?

 

Acolo m-am cununat cu soţia mea, acolo i-am cerut părintelui sfaturi, cu binecuvântarea lui mi-am depus dosarul pentru a deveni preot, deci am mers ca un creştin care vrea mai mult şi vrea să-l găsească pe Dumnezeu. M-am ataşat de părintele Iustin şi am stat o vreme în preajma lui. Multe lucruri la noi în casă nu s-au făcut fără a avea binecuvântarea părintelui.

 

Ce simţiţi atunci când staţi faţă-n faţă cu părintele?

 

Părintele Iustin este purtător de Dumnezeu. În momentul în care mergi la un asemenea om, ştii că te duci în faţa Domnului şi ceea ce-ţi spune părintele ştii că-ţi spune Dumnezeu.

 

Părintele e acum într-o situaţie critică şi din cauza vârstei înaintate, şi din cauza - spuneţi dumneavoastră - a unor întâmplări destul de ciudate. Despre ce este vorba?

 

Când am aflat că părintele este bolnav, am sunat o cunoştinţă, pe asistenta profesorului Iancu, ştiind că lucrează la una dintre clinicile renumite din Cluj, crezând că părintele va fi internat acolo. Dânsa mi-a spus că nu ştie nimic. 

 

Această persoană îl mai tratase pe părintele Iustin la mânăstire, stătea câte-o săptămână, câte zece zile la mânăstire şi-i mai făcea câte-un calciu, câte-un tratament, vă daţi seama, dorea să ajute. Şi nu ştia acum nimic, o vreme nici nu s-a ştiut la ce spital este internat. S-a mai aflat că părintele era internat la spitalul Clujeana şi, potrivit unor informaţii pe care dânsa le-a primit, părintele avea o tumoare la stomac, un carcinom care trebuia operat.

 

 Şi nimeni nu mai ştia nimic. În Cluj nu era de găsit, la mânăstire la Petru Vodă nu ajunsese. Apoi am aflat că era la mânăstire la Căşiel, lângă Dej, pentru a se linişti înainte de operaţie. Toată lumea ştie că profesorul Iancu este cel mai bun medic gastroenterolog şi nici nu ne gândeam să nu fie el cel care-l operează pe părinte.

 

Şi unde-a ajuns până la urmă?

 

La doctorul Eniu, un foarte bun oncolog - ginecolog! Dar nu gastroenterolog... Şi ne-am gândit „măi ce se-ntâmplă?”. M-a sunat doamna asistentă plângând şi mi-a zis: ”Părinte, mergeţi şi vedeţi ori dânşii nu sunt informaţi, ori nu ştiu ce se-ntâmplă, pentru că eu nu mai înţeleg nimic”. 

 

Am mers la părintele Serafim la Căşiel, la duhovnicul mânăstirii, şi i-am spus că nu este în regulă ca părintele Iustin Pârvu să fie operat de un ginecolog. Dânsul, cu lacrimi în ochi, mi-a spus: „Dragul meu, nu pe mine trebuie să mă convingi! Eu te cred, dar trebuie să-i convingi pe cei care-l însoţesc pe părintele Iustin”.

 

Cine erau însoţitorii?

 

Maica Iustina, un părinte Iustinel şi câteva călugăriţe şi câţiva fraţi. I-am spus şi părintelui Iustinel că poate doctorul Eniu este credincios, că poate s-a spovedit la părintele Iustin, că poate fi un specialist desăvârşit, dar totuşi, este un ginecolog-oncolog. Mi-a răspuns că Dumnezeu poate lucra prin el, pentru că este un om credincios. 

 

Şi l-am rugat să mă lase la părintele Iustin preţ de trei minute să-i spun ceea ce ştiam. Bineînţeles că n-am fost lăsat, iar apoi mi-a transmis că a vorbit în acest sens cu părintele Iustin, că l-a informat şi că părintele a optat pentru doctorul Eniu. Nu ştiu dacă s-a întâmplat aşa sau a vrut să scape de mine!? 

 

Mai târziu am aflat că la operaţia părintelui a venit să asiste şi un medic care-a operat prin America, un neurochirurg... Am vorbit şi cu dânsul şi am ajuns la concluzia că nu are ce opera, doar să fie acolo în cazul unui accident cerebral, pentru că părintele are totuşi o vârstă. Mi-a şi spus că nu-şi poate asuma această operaţie.

 

Apoi, după Paşti, împreună cu doamna asistentă şi în prezenţa părintelui Serafim, am discutat la mânăstire cu însoţitorii părintelui Iustin. Am aflat că nu i-au dat să mănânce cu două zile de operaţie, chipurile pentru a nu i se agrava tumoarea. Am rămas interzişi!

 

 Apoi au acceptat să mergem şi la profesorul Iancu să purtăm o discuţie pe tema operaţiei. Între timp, am înţeles că maica Iustina a intrat la părintele şi i-ar fi spus părintelui Iustin că doctorul Iancu este catolic şi că ar fi declarat – doctorul - că „ce să-i mai facă boşorogului ăstuia?”. Ei împrăştiau zvonuri şi când erau la mânăstire la Petru Vodă. Păi, măi, fraţii mei? 

 

Doamna asistentă l-a sunat pe profesorul Iancu de faţă cu ei, iar profesorul a rămas uimit că nu ştia nimic de cazul părintelui. Aşadar, n-avea cum să declare ceea ce spunea maica Iustina, iar profesorul am aflat că este credincios şi este ortodox! Stimate domn, ortodox, neortodox, dacă omul este profesionist, mai contează dacă este catolic sau evreu? Este cel mai bun specialist.

 

Şi ce a urmat?

 

Până la urmă l-au hrănit pe părintele, pentru că, fiind în vârstă, trebuia să aibă forţă să reziste unei anestezii generale şi să fie capabil să poată să se refacă după operaţie. Au luat numărul doamnei asistente spunând că vom vorbi, apoi, noaptea, l-au luat pe părintele şi l-au dus.

 

 Brusc, ne-am trezit că era la oncologie pe terapie intensivă sub perfuzii, pregătit pentru operaţie, fără a se mai ţine cont de părerea doamnei asistente, care le-a demonstrat ştiinţific că nu e bine ce fac. S-a refuzat şi prezenţa profesorului Iancu în operaţie. N-a fost nimeni lăsat să meargă acolo, deşi au intervenit toţi ucenicii şi oamenii de bine. 

 

Şi doamna ne-a spus că doar o să-l „deschidă” şi-o să-l „închidă”, că dacă nu e specialist nu are ce să-i facă. Şi-am aflat că exact asta s-a întâmplat, spunând că nu mai au ce să-i facă. Ceea ce m-a frapat a fost faptul că, în Petru Vodă, maica Iustina le-a spus tuturor că, a doua zi după operaţie, părintele Iustin mânca sarmale!

 

 La terapie intensivă? Mi se pare o inepţie şi le-am spus: „Măi fraţilor, nu fiţi proşti, cum să mănânce cineva la terapie intensivă sarmale?”. Nu poţi face asta nici dacă te operezi de apendicită.

De ce acest zvon?

 

Pentru că din Petru Vodă ar fi vrut mulţi oameni să vină să stea lângă părintele, dar li s-a spus că este bine, că operaţia a reuşit. Şi am mai aflat ceva. A venit şi o doamnă doctor de la Bucureşti care şi-a croit drum în interior, a mers la pat, a luat foaia de observaţie a părintelui şi a exclamat: „Abdomenul părintelui este roşu şi, pentru Dumnezeu, omul ăsta a făcut septicemie. Ce faceţi, domnii mei, de ce-i administraţi doar un singur antibiotic, când în astfel de situaţii se dă un coctail de două antibiotice?”.

 

 Mai spunea că tăietura supura şi că părintele urla de durere. Din patru în patru ore i se administra morfină, dar bineînţeles că nu avea niciun efect din cauza infecţiei. A intrat apoi părintele din nou în sala de operaţie, unde l-au mai curăţat o dată şi-apoi s-a liniştit şi a apucat să doarmă câteva ore. 

 

Ultima informaţie pe care-o am este că mitropolitul Moldovei Teofan a fost la părintele să-i facă o dezlegare. Apoi acum două zile a apărut vestea - tot de la maica Iustina - că părintele este în metastază, că este bine să se pregătească cele pentru înveşnicirea lui, însă nu există o confirmare oficială. După ce a mâncat sarmale intră la metastază, ştiţi?

 

Sunt cam neclare lucrurile. Cum am putea cataloga toată această înşiruire de evenimente? Prostie, rea voinţă, rea intenţie?

 

Se poate cataloga din toate punctele de vedere... Dar acultaţi-mă şi eu îmi asum ceea ce vă spun, poate fi şi crimă cu premeditare, iertaţi-mă. Dar sunt lucruri care sfidează bunul-simţ. Cred că ceea ce s-a întâmplat nu a fost dorinţa părintelui şi nici nu i s-a comunicat diagnosticul real.

 

De ce vă luptaţi atâta, părinte, că ar spune unii: „Domnule, şi-aşa este în vârstă, şi-aşa era bolnav, ce să-i mai faci?”.

 

Stimate domn, o astfel de personalitate, o oră, o zi, o lună, un an, este mai valoroasă să fie prezentă în viaţa românilor decât oricine altcineva. 

 

Ştiu că din cer părintele se va ruga pentru neamul românesc, dar părintele este un făcător de conştiinţe, un lider de opinie în viaţa asta pe care-o trăim aşa cum o trăim. Toate acţiunile patriotice, toate lucrurile frumoase au fost făcute sub îndrumarea părintelui Iustin Pârvu, inclusiv şi marşul împotriva „crotalierii” românilor cu cipuri. 

 

Vedeţi că nimeni n-a avut verticalitatea să-şi asume îndemnul: „Măi români, mergeţi acolo, nu vă lăsaţi crotaliaţi”. Şi alte şi alte acţiuni în beneficiul societăţii noastre. Avem nevoie de părintele Iustin aşa cum am avut nevoie de Înaltul Bartolomeu, de Prea Fericitul - Dumnezeu să-l odihnească! - Patriarh Teoctist şi de alţi români adevăraţi.

Marcel Bărbătei

 
cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

P.S.-NOTA MEA-WHO THE FUCK IS MAICA IUSTINA? m-am saturat de toate maicile curve din manastiri si de satanistii ce inconjoara parintii adevarati..gee daca o prind o las fara par
 

/

Read More

SFINTII INCHISORILOR-UN DOCUMENTAR DE EXCEPTIE

SA NE CUNOASTEM ISTORIA-CUM VOM FI DEMNI DE EI, CUM?

DOCUMENTARUL, NOU, AICI

Ne vom reintilni cu PARINTELE ARSENIE BOCA, PARINTELE IUSTIN, PARINTELE LACATUSU, SFINTII MARTIRI LEGIONARI SI ALTI SFINTI ANONIMI A CAROR CANONIZARE ESTE VOIT AMINATA..MUSTESTE PAMINTUL DE SINGELE EROILOR NOSTRI...GLORIE ETERNA CELOR CE AU MURIT PENTRU DUMNEZEU SI PATRIE!

cybershamans (karmapolice) / CC BY-NC-ND 3.0

Read More

PARINTELE IUSTIN DESPRE ULTIMELE EVENIMENTE

Îndemn la pocăinţă - Pr. Iustin Pârvu despre sfîrşitul lumii, mîntuire, Japonia, tehnologie from sholarios on Vimeo.

SURSA RONCEA.RO

FOARTE INTERESANT..CE SPUNE SFINTIA SA I S-A INTIMPLAT FETEI MELE LA SCOALA-era singura decent imbracata si ceilalti copii faceau misto de ea..nu era cool ca nu era curva ca ei imbracata ca o prostituata minora.....se cultiva lookul de Lolita pentru a sataniza copiii de mici

Read More

Un sirag de minuni: Schitul Huta

O alta "minune": biserica de la schitul Huta

* La Huta, undeva pe o creasta a muntilor Codru-Moma, departe de orice alta asezare omeneasca, intr-un mic schit, se intampla minuni. De la parintele Eftimie Mitra, calugarit in chip miraculos, si pana la porumbeii care au fost adusi aici cu rugaciune, totul poarta amprenta interventiei divine. Dar atentia lumii crestine asupra locului a fost atrasa de plansul Maicii Domnului *

Plansul Maicii Domnului

Slujba se incheiase. Preotii, invesmantati in odajdii stralucitoare, ii asteptau pe credinciosi sa se apropie de altarul improvizat in aer liber, pentru a-i mirui si a le da anafura. Oamenii veneau unul cate unul, intr-un fir viu, depanat din multimea care acoperea dealul schitului. Plecau fruntea sa le fie insemnata cu untdelemn sfintit, sarutau mana preotului, se inchinau la icoana Maicii Domnului Kazanskaia si se indepartau, mergand cu spatele si batand cruci pana la pamant.

Era cald de li se udasera camasile in spate, dar pentru prima data in vara aceea, puteai respira in voie. Deasupra padurilor salbatice, coborate din munte imprejurul schitului, cerul devenise o girueta multicolora, invartita usor de cele patru vanturi. Cantecele de slava, ridicate din piepturile crestinilor, amutisera pasaretul padurii. Peste loc plutea o pace pe care ai fi putut-o simti cu buricele degetelor, ca pe o tesatura de borangic, si despre care, mai tarziu, parintele Eftimie Mitra, staretul schitului, va zice ca era ca pacea de dinaintea furtunii.

"Ah! Icoana lacrimeaza!" - a strigat o femeie care tocmai se inchina la Maica Domnului. Parintele Eftimie a rugat pe cineva sa stearga icoana, ca o fi fost atinsa de vreo frunte miruita. Dupa alte cateva momente, altcineva a strigat ca icoana plange. De data asta, parintele Eftimie a indepartat el insusi, mangaind delicat, cu maneca straielor de sarbatoare, bobul de mir care curgea din ochiul drept al Maicii Domnului. Si s-a asezat de straja la icoana, sa nu mai faca vreun credincios "glume" ca asta.

Icoana care a plans

Ce-i drept, bunului parinte i se cam paruse, de dimineata, ca Maica Domnului se intristase in icoana sa cu nume rusesc, asezata in stanga altarului de vara, in care slujise Sfanta Liturghie. Dar alungase impresia aceasta prea indrazneata. Privise icoana iar si iar si o vedea tot mai trista, insa se temea ca se insala. Dar iata ca tot mai multe voci se amestecau intr-un singur glas, nerabdatoare si nelinistite: "Parinte, parinte, plange Maica Domnului, chiar plange!". Si doar nu mai lasase pe nimeni sa se atinga de ea.

Intr-adevar: o lacrima mare, de mir, isi facea drum dinspre coltul ochiului Maicii, urmand linia nasului, de parca icoana n-ar fi fost o copie pe hartie, ci un chip adevarat. Parintele incremenise, nestiind ce sa faca. Multimea tacuse uluita de intamplare. Era adevarat, sau o simpla vedenie? Atunci cineva a prins sa ingane un cantec de multumire, caruia i s-au alaturat si alte voci. Un imn de slava ce urca din sute de piepturi, spre munti. Privirea parintelui Eftimie s-a involburat deodata, iar plansul a rupt zagazurile. S-a bucurat de minune, dar a inteles totodata ca nu e semn bun ca Maica a lacrimat, caci chipul cel sfant ar fi fost vesel, iar nu umbrit de suferinta.


Era 29 august, anului Domnului 2009, de hramul schitului Huta, in muntii Codru-Moma, in Bihor. Ziua aceea a devenit memorabila nu doar pentru calugarii de acolo sau pentru sutele de credinciosi care au vazut minunea cu ochii lor, ci si pentru mii si mii de alti oameni din toata tara, care au aflat despre ea si care merg, azi, sa se inchine la icoana Maicii Domnului de la Huta. Lacrimile Maicii Domnului au facut loc de pelerinaj din schitul modest din inima muntilor, aflat la 18 kilometri de cel mai apropiat sat. Pe urmele acestei minuni am pornit si noi catre Huta, in toamna ce abia a trecut. Ajunsi la schit, aveam sa aflam despre alte minuni, cu intelesuri la fel de adanci.



Porumbeii adusi prin rugaciuni


Am pornit de la Beius, prin satul Finis, spre Huta, fara sa banuim ce ne asteapta: un drum pe care nu-l poti face decat "la pas" - rascolit de rotile camioanelor care cara arbori seculari la vale -, dar si frumuseti rare. Sfarsitul de toamna coborase peste pamant un val translucid, care filtra lumina soarelui. Pe dreapta drumului ne-a insotit pana sus un parau, care cand ne iesea indraznet in cale, cand se ascundea sfios, pe dupa palcuri de copaci golasi. Calea ne era batuta in frunze cu un luciu stins, de cupru vechi.

Drum de toamna spre schit

Cand am ajuns, in sfarsit, la schit, cerul devenise sticlos, de-un albastru intens si rece, iar vantul subtire care ne patrundea prin haine amintea de apropierea iernii.
Parintele Eftimie Mitra lucra ceva in curte si ne-a iesit in intampinare, vesel si primitor. Nu se-nghesuie lumea la Huta, si oaspetii sunt bineveniti. Intai de toate, ne-a aratat, cu modestie, dar si cu bucurie, bisericuta schitului, aflata in restaurare; chiliile atat de reci, ca ai putea pastra vara gheata in ele si nu s-ar topi; paraclisul, nu mai larg ca o camera obisnuita, inchinat Sfintei Maria Magdalena, unde se tin toate slujbele acum; acareturile; cainele voinic si cu privire blajina, pe care parintele se bizuie ca sa nu dea ursul; stolul de porumbei care tulbura aerul cu zbateri de aripi si apoi se aliniaza intr-o formatie perfecta, pe acoperisul pangarului.

Parintele Eftimie s-a rugat cativa ani ca sa se aciueze la schit macar o pereche de porumbei, ca il linisteste mult zborul lor, si iata ca, de un timp, rugaciunea i s-a implinit. Mai intai a venit o pereche, a ramas peste iarna, in ciuda respiratiei de gheata a muntelui, iar primavara viitoare, iarba manastirii era plina de porumbei. Acum pasarile sunt acasa la manastire, s-au inmultit si iti ciugulesc din palma, de parca n-ar fi salbatice.


Indreptarea judecatii


Cu entuziasmul omului care a reusit, parintele Eftimie ne-a purtat prin toata ograda si prin toate odaile manastirii. Pe buna dreptate, fiindca fara buna incapatanare a sfintiei sale, aici n-ar fi fost azi nimic.

Instanta n-a admis insa probele, motivand ca ea "face dreptate, si nu istorie". Secatuit de drumuri la tribunale si de nedreptati, si inspirat, poate, de un gand de Sus, parintele Eftimie a lasat atunci balta dosarele si s-a asezat temeinic la rugaciune. In fiecare zi, dimpreuna cu parintele Visarion, celalalt slujitor de la Huta, si cu oamenii care se intampla sa fie la manastire, scoteau din biserica o alta icoana puternica, a Maicii Domnului cu Pruncul (se numeste "Eu sunt cu voi si nimeni nu poate fi impotriva voastra"), si, mergand in procesiune pe hotarele schitului, rosteau rugaciuni si cantau tropare si pricesne.

Au facut asta timp de 40 de zile si apoi au asteptat sentinta. Surprinzator, chiar si pentru parintele Eftimie, judecatorul a hotarat ca terenul si tot ce este pe el sa ramana Schitului Huta, iar greco-catolicii sa primeasca despagubire, de la stat, o bucata de pamant in alta parte. De atunci, parintele Eftimie ii multumeste in mod special Maicii Domnului pentru ajutor, scotand in fiecare zi icoana Sa, in procesiune, in jurul schitului.


Prorocirea parintelui Iustin de la Petru Voda

Pr. Eftimie Mitra

Tanar, cu chipul tot timpul luminat de un zambet, cu ochii albastri si parul si barba aurii, parintele Eftimie are in el ceva de copil. Sade direct pe pamant si povesteste cu insufletire, jucandu-se cu degetele prin iarba ca si cum ar prefira parul unei iubite. Da, da, a avut si el o iubita, demult, inainte sa vina la manastire. Era din Oradea, ca si el, si hotarasera sa se cunune. Dar intr-o zi, fara veste, dorul de Hristos l-a lovit ca un fulger (era student pe atunci), si n-a ezitat nici o clipa sa paseasca pe noul drum.

Cate lacrimi or fi curs pe obrajii frumoasei fete? Cate nopti albe s-or fi insirat in viata ei? Dar si mai greu i-a fost mamei lui, care voia "sa-l faca om" cu tot dinadinsul si nu intelegea, in ruptul capului, cum un june aratos, cu studii superioare si bune perspective materiale, poate renunta la viata pentru a se ingropa in credinta, de viu. Se intampla pe la mijlocul anilor '90. Tanarul Mitra urma Politehnica si nu prea avea legatura cu Biserica.

Clopotul din padure

"Credeam in Dumnezeu, dar nu ma duceam la Liturghie si nici nu ma gandeam la asta. Despre calugari "stiam" ca sunt cersetori din astia, cu tabla legata de gat, sau oameni care s-au dus la manastire ca n-au fost in stare sa se descurce singuri, ori din deceptie in dragoste" - marturiseste parintele. Dar pentru el nu mai era drum de intors. Studentul cu ochi albastri isi gasise vocatia si, odata cu ea, si adevarata iubire. Totul a inceput intr-o zi, cand a acceptat sa o insoteasca pe mama lui la Manastirea "Petru Voda" din Neamt.

Nu manat de credinta, nici muiat de rugamintile mamei, ci cu un gand viclean. Colabora la un ziar local, iar seful acelui jurnal i-a promis multi bani daca va putea dovedi coruptia din Biserica si, mai ales, nevrednicia unor duhovnici mari. "Cand am intrat pe poarta manastirii "Petru Voda", am simtit, deodata, ca mi se umple un mare gol in suflet. Un gol pe care incercasem sa-l umplu cu fel de fel de lucruri: am facut sport de performanta, am invatat sa cant la diverse instrumente, am scris la ziar, dar degeaba.

Acum, golul acela era umplut de o stare de liniste si de o euforie extraordinara" - isi aminteste parintele. A intrat impreuna cu mama sa la parintele Iustin Parvu. "N-am stat mult. N-aveam ce-i spune, nu voiam sa ma spovedesc, iar mama voia sa-i ceara un sfat personal, asa ca am lasat-o singura". Dupa ce a iesit din chilia batranului preot, acesta a intrebat-o brusc pe femeie: "Nu lasi baiatul asta la manastire?". Biata mama s-a inrosit toata si s-a foit incurcata, caci ea venise la parintele sa-l intrebe daca e bine ca baiatul sa se insoare, ca de acum e barbat, are 24 de ani, termina facultatea si trebuie sa-si faca un rost. Stia ca parintele Iustin are darul inainte-vederii.

Valea Finisului

De aceea, auzind ca il cere pe baiat la manastire, odata i-a fost sagetata inima si au podidit-o lacrimile. Parintele Iustin a primit refuzul fara sa incerce s-o convinga. Dar baiatul fusese deja "atins". "Cum am iesit din manastire, cum am simtit la loc golul acela care ma innebunea. Mi-am zis: mai, inseamna ca pentru tine la manastire e bine. Ajuns la Oradea, am cautat-o pe prietena mea si i-am spus ca sa-si caute pe altul, ca eu ma calugaresc. Simplu".


Se induioseaza si acum cand isi aminteste cat a plans mama sa pentru a-l indupleca sa ramana in lume. A mers pe la preoti si a cerut ajutor, l-a dus pe la alte manastiri si l-a inchinat la sfinte moaste, dar el nu s-a clintit in hotararea sa. Nu putea sa plece insa de acasa pana nu-si impaca mama. L-a scos din incurcatura o maica de la Manastirea Sfanta Cruce din Oradea. Tot mama lui il daduse acolo, sa se roage, sa-l lumineze Dumnezeu.

"Mama plangea intr-un colt al bisericii. Era acolo o maica, Spiridona, la care m-am dus, i-am spus ca vreau sa ma calugaresc, dar mama nu ma lasa, si am intrebat-o ce sa fac. Maica a luat-o deoparte pe mama si nu stiu ce-au vorbit, dar dupa ce-am iesit din manastire, mama si-a dat acordul".


Cand l-a vazut parintele Iustin Parvu ca s-a intors, gata de calugarie, l-a primit de parca stia ca va veni. Era noiembrie 1997. Dupa un an, a fost facut rasofor, ca unul care a depasit ispitele de frate si se pregateste sa imbrace chipul ingeresc. De atunci, sufletul sau n-a mai suferit niciodata de golul care nu se poate umple. Nu e si asta o minune? Poate ca da, dar parintele se fereste sa puna degetul pe minuni.


De mila unei biserici...


"Faptul ca am ajuns la Petru Voda a fost o favoare pe care Dumnezeu mi-a facut-o. Acolo simt ca mi-e casa, acolo vreau sa fiu ingropat. Dar n-am stiut sa pastrez aceasta favoare. Am venit aici de mila si de dragul bisericii de la Huta. Imi pare rau ca am plecat de la "Petru Voda", dar si bine, ca se folosesc oamenii de aceasta noua manastire - mai ales ca aici, in zona Beiusului, e plin de obiceiuri pagane, si ortodoxia nu se prea traieste cum trebuie", spune parintele.

Pr. Eftimie Mitra la troita inchinata celor care au murit pentru apararea ortodoxiei

In anul 2001, a venit la inmormantarea bunicii sale. L-a adus cu masina un oradean, care a insistat sa mearga si pana la Huta, sa-i arate o biserica frumoasa, dar uitata de lume. Nu se mai slujea in ea de ani intregi. Pe timpul comunismului, veneau aici familii de stabi sa se spovedeasca, sa se cunune sau sa boteze, noaptea, in taina, cu preoti special adusi. Se temeau sa nu se afle la partid, iar biserica de la Huta era buna pentru astfel de fapte, caci e departe de orice sat. Insa, dupa revolutie, biserica n-a mai fost ingrijita de nimeni.

Iarba si arbustii crescusera pana in dreptul ferestrelor. Inauntru nu puteai patrunde din pricina panzei de paianjen. "Mi s-a facut mila de bisericuta asta singura si in ruina si mi-o fost si drag de ea. Asa ca m-am dus in audienta la preasfintitul Ioan Mihaltan, episcopul de atunci al Oradiei, om tare cuminte si credincios, si i-am cerut binecuvantare sa fac un schit aici. A spus ca se va gandi".
Intors la "Petru Voda", i-a marturisit parintelui Iustin gandul sau. Parintele i-a dat canon sa faca 40 de psaltiri neintrerupte.

Cand a terminat-o pe ultima, a fost cautat de un consilier al episcopului Oradiei, care l-a intrebat daca mai vrea sa vina la Huta. Parintele Iustin l-a calugarit si l-a lasat sa aleaga. A venit aici in vara, si cateva luni a dormit in clopotnita bisericii, apoi intr-un bordei de barne, pe care si l-a incropit alaturi. Abia spre sfarsitul toamnei a terminat de zidit o camera cu soba.


"La inceput, oamenii nu stiau ca e un calugar aici. Dar intr-o zi, a ajuns prin preajma un grup de turisti, iar unul dintre ei a cazut de pe-o stanca. Speriati, tovarasii lui au alergat in stanga si in dreapta dupa ajutor.

Parintele Eftimie la racla cu sfintele moaste de la schitul Huta

Au dat de mine la schit si m-au chemat. Stiind locurile, l-am gasit lesne pe baiat. Era mort, faramat tot. I-am trimis pe prietenii lui dupa politie si salvare, ca aici nu este retea telefonica sa poti anunta, si eu am ramas cu mortul. M-am rugat pentru sufletul lui si l-am pazit de animale, sa nu-l manance".


Dupa intamplarea aceasta tragica, multa lume a aflat ca exista un calugar la Huta si a inceput sa vina si sa-l ajute. Incet, incet, a reparat biserica, i-a pus acoperis nou, fain, a ridicat cateva chilii, o trapeza, un paraclis, un pangar, o casa mica de oaspeti si o troita inchinata martirilor care s-au jertfit pentru apararea ortodoxiei. I s-au adaugat inca trei vietuitori, si toti impreuna incearca sa mai adauge minunilor intamplate pana acum, inca una: sa faca din Schitul Huta, din Muntii Codru-Moma, o adevarata gradina a Maicii Domnului.

Fotografiile autorului

(Pentru corespondenta si ajutor: Schitul Huta, comuna Finis, judetul Bihor - Pr. Eftimie Mitra.)
sursa formula as

Read More

Din Cuvantul Parintelui Justin Parvu: "Am cedat Basarabia, am cedat Bucovina, Dobrogea - Cadrilaterul... - acum vor sa ne cedam sufletele - este vorba de impingerea unei natiuni de 20 de milioane de ortodocsi in iad, este vorba de pierzarea spirituala. De aceea trebuie sa fiti foarte atenti: daca nu vi se spune in biserica, sunt platiti!, sa stiti, la ora aceasta sunt platiti oameni ca sa taca! Si dvs, prin Duhul Sfant, prin Fala lui Dumnezeu, sfintiti mult mai mult oaia decat stapanul, decat ciobanul. Vor veni vremuri de razboi cand veti fi vanduti de ciobani, de pastorii vostri. Vor vedea pastorii cum va sfasie in ocol fiara salbatica si nu vor veni sa va apere. Sa stiti ca sunt vremurile acestea, apocaliptice, pe care le traim, si vor fi grele... Dumneavoastra sa va pastrati sufletele, sa vi le dati lui Dumnezeu asa cum le-ati primit. Nu avem doua suflete, avem unul!, si acela trebuie sa-l pastram si sa-l dam asa cum l-am primit inaintea Judecatii Mantuitorului nostru Iisus Hristos!"

sursa victor roncea

Read More