Showing posts with label monumente romania. Show all posts
Showing posts with label monumente romania. Show all posts

Tuesday, September 1, 2009

Podul lui Dumnezeu

Există un pod în România atât de rezistent, încât nu a necesitat niciodată reparaţii. Este vorba despre o stâncă masivă, sub formă de arc de cerc, pestre care trece un drum, în comuna Ponoarele, judeţul Mehedinţi. Legenda spune că podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru Sfântul Nicodim, ca să treacă spre Tismana, după ce oamenii din Ponoarele l-au alungat din comună

Despre Nicodim, o parte din legendă e reală. Pe la anul 1370, călugărul era în căutarea cascadei ce i s-a arătat în vis, deasupra căreia trebuia să construiască o mănăstire. S-a oprit la Ponoarele, în locul de unde izvorăşte acest pârâu, dar două familii înstărite din localitate l-au făcut să plece, acu- zându- l că ar fi furat două găini.

Pe aici a trecut Sf. Nicodim

Nicodim, umilit, a plecat la Tismana, unde a ridicat mănăstirea visată. Nu înainte însă de a blestema apa de la Ponoarele: să se zbuciume, să fie fără peşti şi să o înghită pământul. Ceea ce s-a şi întâmplat, pentru că pe cursul ei s-au construit opt mori (zbucium), în ea nu trăieşte nici o vietate, iar la un moment dat pământul o înghite, la propriu, pentru că traiectoria albiei sale trece peste o peşteră. Apa intră în cavitatea subterană brusc şi dă impresia că e înghiţită de pământ.

Accidentele rutiere din zonă nu au avut victime

Mai există poduri naturale în Franţa şi în SUA, dar singurul din lume deschis traficului rutier e cel de la Ponoarele. La Podul lui Dumnezeu s-au produs accidente rutiere, dar niciodată nu au fost victime omeneşti. În apropiere se află o pădure de liliac sălbatic, monument al naturii.

.sursa libertatea

Tuesday, May 5, 2009

Cel mai ciudat edificiu din Ţara Haţegului



Biserica Sfântul Nicolae din Densus se află în judeţul Hunedoara, la o distanţă de aproape 10 kilometri faţă de oraşul Haţeg, fiind cea mai veche biserică românească în care şi astăzi au loc slujbe religioase.

Datorită particularităţilor acesteia, biserica este cunoscută drept cel mai ciudat edificiu din Ţara Haţegului. George Călinescu spunea despre aceasta că este "o biserică bizară, făcută din marmuri şi coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stâlp din cei patru care susţin îngusta turlă e o stelă romană purtând numele lui Longinus. E o marmură cu o inscripţie elegantă, luminoasă, frumoasă precum o statuie. Ascunsă în umbră, abia luminată de câteva şuviţe de soare venind pe nişte ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furată de genii nocturne".

Precum reiese şi din citatul de mai sus, aceasta este o "biserică bizară" construită în mare parte din blocuri masive de piatră şi marmură, dar sunt folosite şi coloane şi statui culese de la fosta colonie romană Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa care se află la 10 kilometri sud faţă de Densus. Unii au considerat că biserica ar fi fost mausoleul generalului roman Longinus Maximus, ucis de daci, iar alţii cred că edificiul este un fost templu roman al zeului Marte. Cea mai vehiculată părere este cea care susţine că actuala biserică din Densus a fost un templu roman creştinizat, adică o biserică paleocreştină construită între secolele IV-VI, fiind şi prima biserică de pe teritoriul Daciei.

Cert este faptul că biserica a fost ridicată pe ruinele unei construcţii din antichitatea secolului al IV-lea. Istoricul Nicolae Iorga plasează construirea bisericii în secolul al XVI-lea, însă istoricul de artă Vătăşeanu preferă ultimul sfert al secolului al XIII-lea. Valoroasele fragmente de pictură murală, datând din 1443, opera unei echipe de maeştri, în frunte cu Ştefan, unul din primii zugravi români cunoscuţi, vădesc strânse legături stilistice cu picturile de epocă din Ţara Românească. Biserica Sfântul Nicolae din Densus figurează pe lista de monumente propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO, încă din anul 1991, în prezent aceasta aflându-se în plin proces de restaurare. (A.M.)

sursa

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites