CE ZICEAM IO IERI

Pelerinii care s-au strâns ieri pe Dealul Mitropoliei veniţi să să-l sărbătorească pe Sfântul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor, au uitat pentru ce veniseră acolo şi s-au călcat în picioare pentru o farfurie de sarmale.

Disperaţi să prindă o porţie, călătorii au blocat jumătate din stradă, perturbând traficul din zonă, în ciuda şoferilor care claxonau cu disperare. Peste 150 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale, unii şi pentru că nu au mâncat nimic până să ajungă la raclă.
SURSA

Read More

DE CE?

În corturile Crucii Roşii au intrat zeci de enoriaşi care au avut nevoie de îngrijiri medicale

Alexandra Năstase, Cristina Marcu

Au îndurat un frig pătrunzător ca să urce Dealul Patriarhiei şi să se roage la moaştele a şase sfinţi. Peste 6.000 de credincioşi din toate colţurile ţării s-au înghesuit de vineri seară la cozile care s-au format în jurul Mitropoliei.

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, a strâns mii de enoriaşi din toată ţara în Dealul Patriarhiei.

Moaştele a şase sfinţi, între care şi cele ale Ierarhului Vasile cel Mare, aduse ieri din Grecia, au fost aşezate într-un baldachin special amenajat, dar pentru a ajunge la ele pelerinii au stat înghesuiţi la cozi formate pe câţiva kilometri şi au făcut faţă cu greu temperaturilor scăzute de vineri noaptea.

"Când ai credinţă în Dumnezeu, nici un sacrificiu nu este îndeajuns. Vrem să ne rugăm de sănătate, pace şi înţelegere în familie", ne-a povestit tanti Artemiza, în vârstă de 76 de ani.

Bătrânica a venit cu trenul tocmai de la Rădăuţi, judeţul Suceava. Credincioşii se pot ruga la moaşte până joi.

«Am făcut sute de litri de ceai»

În corturile Crucii Roşii, 75 de voluntari au avut grijă de enoriaşi.

"Au fost foarte multe cazuri de leşinuri din cauza frigului. Am făcut sute de litri de ceai şi l-am împărţit credincioşilor", ne-a spus Mihai, voluntar Crucea Roşie.

Pelerinilor le-au fost oferite apă plată, sarmale, pâine, pachete cu alimente reci şi dulciuri.

Read More

DE CE DE SFINTA PARASCHIVA

Imi aduc aminte ca la biserica Curtea Veche din spatele hanului lui Manuc, era si este inca gloata mare in ziua de marti a fiecarei saptamini. Orice gagica-in mod special- care vrea sa se marite sau sa i se indeplineasca o dorinta, se duce acolo spasita de la 5 dimineata si sta in picioare fo' enshpe mii de ore ca sa dea un acatist la sfintul Antonie cel Mare.
Needless to say ca sfintul Anton de la catolici e altul si el are ziua de marti consacrata. Oricit li s-a explicat donsoarelor ca e inutil ele se incapatineaza sa se duca 9 marti la rind ca sa li se indeplineasca dorinta. Degeaba preotul le-a zis in biserica ca orice zi este buna pentru a da un acatist, pentru a te ruga din inima, si ca asta e doar o superstitie ce nu are nici o legatura cu biserica, ele NIKA NIKA.

La fel se intimpla si azi pe 14 octombrie de ani de zile. Cu toate ca orice crestin se poate duce in orice zi a anului sa o viziteze pe sfinta Paraschiva ei se duc azi. Nu zic ca mai mult de juma vin pentru sarmalele si pomenile de acolo. Dar si cei ce vin 'dezinteresat', o fac pentru ca vor sa li se indeplineasca o dorinta. Trocul cu Dumnezeu. Io vin, ma chinuiesc 3 zile si 3 nopti la coada, mor de frig, da tu da-mi aia.
Aceasta idolatrie este propovaduita si incurajata de BOR care, nu-i asa, trebuie si ea sa-si ia banul.
Ce are a face asta cu Sfinta Paraschiva? Cu Iisus? Cu biserica ce trebuia sa fie mireasa mistica a lui Christos?

Imi aduc aminte o poveste frumoasa, spunsa de Parintele Cleopa, pe cind ma duceam la Sihastria.
Chiar intr-o zi de Sfinta Paraschiva eram acolo si el foarte emotionat ne-a spus ca o femeie saraca din Moldova se dusese la moastele sfintei.Cu toate ca era foarte saraca cu putinii bani strinsi cumparase niste materiale fine si ii facuse o haina noua, brodata sfintei.
In momentul in care a ajuns in fata moastelor, sfinta s-a ridicat in capul oaselor si i-a permis femeii s-o imbrace.
Well...asta e evlavie..asta e credinta.Oare citi mai avem aceasta credinta de fier ce muta muntii din loc? Citi dintre cei ce se duc azi acolo?

Read More

Pelerinii romani spre Mantuire

Marele hram

Astazi e mare sarbatoare in lumea crestinilor ortodocsi, iar noi ne grabim cu noaptea-n cap (si cu rugaciunile diminetii in suflet) spre "Campia sfanta", unde se ridica biserica impunatoare in care-si doarme somnul de veci trupul intreg si neputrezit al Sf. Ioan Rusul!

Pelerinii romani spre Mantuire

Credeam ca vom fi printre primii, dar cand ajungem, abia de gasim loc de parcare: cat vezi cu ochii autocare, autoturisme, grupuri de credinciosi care se indreapta ca-ntr-un suvoi spre biserica. Multi oameni pleaca din Atena si vin in pelerinaj pe jos, pana la Sfantul, iar cei mai multi sunt prezenti de cu seara, la Vecernie.
Nascut in 1690 in Mica Rusie, intr-o familie profund crestina, Ivan se inroleaza la 20 de ani in armata Tarului Petru cel Mare, in razboiul ruso-turc. In 1711 cade prizonier la tatari, iar acestia il vand ca rob unei capetenii a turcilor, in Cezareea Palestinei, in satul Procopie (Asia Mica), ca ingrijitor la grajduri. Rai din cale-afara, stapanii lui il ameninta si-l chinuie, doar-doar o trece la islam. Multi din prizonierii crestini si rusi accepta asa ceva, ca sa scape de torturi, dar Ivan refuza cu indarjire, se impartaseste des, se roaga pentru calaii sai, isi rosteste clar iubirea pentru Iisus. Incet, incet, prin simplitate, bunatate, dar si datorita unor minuni infaptuite, ajunge sa fie respectat de stapanii sai. Cand isi simte sfarsitul, Ivan solicita ultima impartasanie, dar de frica musulmanilor, sfintele taine ii sunt aduse de un preot intr-un mar scobit. Este 27 mai 1730. Trece la cele vesnice imediat ce se impartaseste si este purtat pe ultimul drum, intr-o emotie comuna, de crestini, armeni si musulmani... In 1733, ii apare in vis duhovnicului sau si-i spune ca i-a ramas trupul neputrezit; este dezgropat si gasit, intr-adevar, intact, si dus in biserica unde se ruga de obicei.

Chilia Sf. Nectarie

Mai tarziu, cand solul sultanului a trecut prin Procopie, a dat foc bisericii si sfintelor moaste, dar cand a vazut cum trupul sfantului se misca in flacari, a fugit ingrozit. Crestinii au gasit trupul nears, doar usor innegrit de fum, asa cum este si astazi. In 1924, la repatrierea grecilor aflati in robie, acestia iau cu ei si sfintele moaste, le aduc in insula Evia si intemeiaza satul Prokopi (in amintirea satului turcesc), asezand la loc de cinste trupul sfantului, intr-o biserica construita in 1951.
...Am ajuns si noi in fata bisericii, tixita de lume. Nu ai unde sa arunci un ac. Oriunde privesti dai peste siruri nesfarsite de credinciosi. Cu toate astea, sarbatoarea a fost exemplara, civilizata, fara tipete si imbranceli, credinciosii erau reculesi si patrunsi de moment... Cum sa descriu emotia prin care am trecut? Are ea oare grade de exprimare? Unde m-am mai simtit asa de "pierduta" ca aici? La Lourdes, la Padova, la Medjogorje, la Fatima, la mormantul parintelui Arsenie Boca? Am la dispozitie doar cateva clipe, cat strabat lungimea raclei. Ce sa fac mai intai: sa contemplu ramasitele sfantului, sa-i multumesc pentru ca mi-a ajutat sa ajung pana la el, sa ma rog pentru mine si pentru cei dragi? Sa-l mangai putin cu ochii si cu mana? Nu-i usor! O maicuta pazeste racla si mai sterge, din cand in cand, cu o batista, geamul acoperitor, pe care toti il saruta, pun mana, pun obiecte. Imi arunc ochii spre adancimea bisericii: este plina pana la refuz, slujba in greceste se aude raspicat, mirosul de tamaie ne-nvaluie dulce si-s deja purtata spre iesire. Am vorbit mai tarziu cu vecinii mei din autocar (pe drumul pelerinajului ne vom intalni cu multe autocare cu romani, as indrazni sa zic fericiti) care mi-au marturisit ca nu le-a fost de ajuns o trecere pe langa moastele sfantului, au parcurs acelasi drum lung al inghesuielii, de cate trei, patru ori...

Biserica Sf. Nectarie

Afara, intr-o chiliuta rotunda, este un calugar roman (!) care pune fiecarui credincios, pret de cateva clipe, fesul sfantului si centura pe care o purtase... De-acolo, valul de oameni ma duce spre locul de unde luam agheasma... E lume multa si in jurul bisericii: unii asculta liturghia, altii fac cumparaturi; poti cumpara obiecte religioase, miere de fimari (o planta care creste sus, pe Olimp), masline, dar si halvita, sarailii, apa, sucuri, baloane - parca ar fi iarmaroc! Unii urmaresc slujba chiar din hotelul ridicat la cativa metri de biserica. Lumea e pestrita. Vad si multi tigani printre pelerini, l-au ales drept protector pe Sf. Ioan Rusul, si au venit sa i se inchine din toate colturile Europei: tigani greci, romani, rusi, sarbi, polonezi si unguri. Vad apoi o delegatie a ortodocsilor rusi, care au venit in frunte cu steagul tarii, sa-l omagieze pe sfantul nascut pe pamantul lor. Apar, pe rand, oficialitati grecesti, inalti prelati, armata, fanfara. La sfarsitul slujbei, sfantul va fi scos si plimbat in jurul bisericii, in procesiune. Tresar bucuroasa cand, la un moment dat, se aud rostite in romaneste cateva versete din acatistul sfantului.

Eghina. Sfantul Nectarie

Eghina a fost in anul 21 (d. H.), timp de trei luni, capitala Greciei.

Sf. Nectarie

Pretutindeni te intampina o explozie de culori: palmieri, arocaria, eucalipti, chiparosi, smochini si fistic. Aici, marea are cinci nuante. Parca e insula Raiului! Se spune ca-n Eghina sunt mai multe biserici decat oameni... E foarte cald pe insula, dar nerabdarea cu care abia asteptam sa ajungem la Sf. Nectarie ne face sa nu mai simtim nimic. Bisericuta in care se afla mitra si o parte din moastele Sfantului este plina de credinciosi, cei mai multi romani, ajunsi inaintea noastra. Lasam acatistele, luam si aprindem lumanari, ne apropiem incet de racla sfantului atat de pomenit in scrisorile trimise la redactie, ca marturie a ajutorului primit, de catre cititorii "Formulei AS". Ii privesc pe furis pe ceilalti si-i vad transformati de emotie. Cate ganduri si-a adus fiecare cu el, cate rugaminti ale celor care si-au pus toata speranta in acest drum? Cum sa cuprinzi intr-o atingere toate dorintele nespunse? Si totusi o facem, si apoi mai trecem (caci lumea s-a imputinat), iar si iar prin fata lui... Bisericuta aceasta din varful dealului si casuta Sfantului, de alaturi, si incaperea care i-a adapostit moastele, si magazinul cu obiecte de cult, si cele cateva chilii, si florile nefiresc de frumoase - totul pare cuprins de o blandete care vine din alta lume.

Eghina - lumanari si bucurie la Sf. Nectarie

Cele doua camere unde a locuit sunt simple, dar incarcate de-o pace invaluitoare si blanda. Icoanele la care s-a inchinat, masa la care a citit si a scris, obiectele personale, parca isi asteapta stapanul plecat putin... Dar timpul trece implacabil si trebuie sa coboram pe un drum spiralat, ingropat in leandri. Jos, in biserica cea noua si maiestuoasa, intr-o camera cu o racla mai mare, tot din argint, vom spune emotionati, alaturi de parintele nostru, acatistul Sfantului Nectarie ...
La facatorul de minuni preaslavite, la ierarhul lui Hristos, cu cuget de smerenie sa-i strigam: "Parinte Nectarie, cu harul tau prea dulce, pe toti izbaveste-ne de nevoi si necazuri, si toata boala vindec-o degraba, de la Stapanul din ceruri, iertare cerandu-ne". "Ranit de sageata vrajmasului, la tine, Parinte, cu credinta m-adapostesc. Impaca-mi viata, ierarhe, tamaduindu-mi si trupul, si sufletul. Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi."

Fotografiile autoarei

• Ruxandra Constantinescu

Read More

Schitul Sihla

Alaturi de marile manastiri din tara noastra, schiturile si sihastriile au avut un rol important in trecutul istoric si spiritual al Bisericii si monahismului romanesc. Schiturile si sihastriile din tara noastra au creat uneori adevarate curente de innoire duhovniceasca in viata monahala.

Schiturile conservau cel mai bine traditia, evlavia, ravna si randuiala nevointei monahale, fata de marile manastiri care erau adesea expuse tulburarilor si navalirilor straine.

Schitul Sihla - inceputul vietii monahale

In vremurile de demult, cand domnitorii Moldovei ctitoreau si impodobeau manastiri si schituri, unii pustnici iubitori de liniste si singuratate au gasit acest loc izolat si greu de patruns prin hatisuri intunecoase si aglomeratie de stanci uriase, sa-si faca adaposturi-chilii, ori mici paraclise pentru rugaciune.

Singura marturie despre prima biserica din lemn de la Sihla se afla intr-un pomelnic ctitoricesc sapat in piatra, ce ne transmite ca a ctitorita de familia Cantacuzino in anul 1741, cu hramul "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul".

Aceasta a dainuit pina in anul 1813, cind arhimanditul Benedict, staretul de atunci al Manastirilor Neamt si Secu, a reinnoit-o din temelie de piatra si pereti de barne de lemn, in stilul clasic al bisericilor moldovenesti, in forma de cruce cu o singura turla deasupra naosului, cu interiorul impartit in altar, naos si pridvor, si impodobita cu o catapeteasma veche, sculptata in lemn de tei, poleita cu aur, cu icoane pictate de mesteri diferiti.

In anii 1951 si 1954, cu cheltuiala Manastiri Sihastria, s-au inlocuit acoperisul si imbracamintea exterioara de scanduri pentru protectie, iar in anii 1973-1974, s-au mai efectuat alte lucrari de restaurare, iar dupa 1990, asezamantului monahal Sihla i s-a schimbat infatisarea, prin ample lucrari de renovare.

Aflandu-se sub jurisdictie administrativa si canonica a Manastirii Sihastria, Schitul Sihla il are ca egumen pe protosinghel Pahomie Catana, din anul 1990. Prima actiune de renovare a apartinut arhimandritului Victorin Oanele, staretul Manastirii Sihastria care, cu sprijinul obstii, a construit o casa spatioasa, la parter aflandu-se trapeza, bucataria si camara, iar la etaj - chilii pentru calugari.

Egumenul schitului, ieromonahul Pahomie, urmand pilda de vrednicie a staretului Oanele, impreuna cu obstea care a crescut de la an la an dupa 1990, a continuat lucrarile de reinnoire a schitului prin inaltarea unei clopotnite si cladiri anexe, pavarea curtii cu piatra de rau si altele. Bisericile si chiliile vechi au fost conservate in starea initiala.

Pentru atractia locului si pentru faptul ca la Sihla slujbele se savarsesc zilnic, numarul pelerinilor ce se indreapta spre acest asezamant creste an de an, infruntand greutatile drumului.

Traditia locului ne spune ca, in vremurile de odinioara, preotii schitului Sihla nu vedeau oameni la fata decat in zilele de hram ale celor doua bisericute, pe 24 iunie, de Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (biserica schitului), si pe 6 august, de Schimbarea la Fata (biserica dintr-un brad).

Acum, pelerinii mai au un prilej de bucurie spirituala, pentru hramul lacasului Sfintei Teodora de la Sihla, canonizata de Biserica Ortodoxa in anul 1992 si pomenita in calendar in ziua de 7 august.

Schitul Sihla - Bisericuta "dintr-un brad" de sub peretele de piatra

Lasand la vale Manastirea Sihastria, o poteca urca spre Schitul Sihla, cale de 3 kilometri, pe urmele sihastrilor iubitori de Hristos, pasindu-se pe urmele sihastrilor romani, se intra in tinutul linistii si al codrilor seculari; fagi inalti insotesc poteca pana sus.

Aici si-a petrecut viata pustniceasca si Cuvioasa Teodora, marea sfanta a Sihlei. Pe prispa ingusta a unei stanci, la adapostul primitor al unui bloc de piatra, se afla doua chilii de lemn, din secolul al XIX-lea, si o bisericuta din lemn de brad, lunga doar de cativa pasi.

Construita de "Dumnealui aga Ioanita Pascanul Cantacuzino, precum sa si gaseste scris intr-o Sfanta Evanghelie.. la leat 1763.", cu hramul Schimbarea la fata, biserica "dintr-un brad" se pastreaza in stare aproape initiala.

Lucrata in forma de corabie din barne de lemn, biserica este captusita in exterior cu scandura si acoperita cu sita. Interiorul, putin luminat si foarte simplu, mai pastreaza insa, prin intimitatea sa, atmosfera unei epoci de demult.

Catapeteasma, aproape in miniatura, a fost pictata in ulei, probabil in secolul al XVIII-lea. De aici, pe praguri de pietre scobite de pasi omenesti, se coboara in Schitul Sihla.

Schitul Sihla - Pestera Sfintei Teodora de la Sihla

Pestera Sfintei Teodora de la Sihla este un alt loc de pelerinaj si rugaciune, ce se afla in munti, mai sus, ascunsa printre stanci. Aici si-a petrecut cativa ani din viata, in izolare totala si rugaciune, Sfanta Teodora, supranumita de Biserica Ortodoxa "floarea duhovniceasca si de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei".

Pestera este situata intr-un spatiu ingust dintre doua stanci inalte, in care a fost creat un altar de rugaciune, luminat mereu de lumanari si candele aprinse de vizitatori.

In apropierea pesterei se afla si o stanca de o forma insolita, ce poate fi escaladata si pe o scara, unde traditia spune ca era locul in care sfanta lua masa. Bucatele pe care le manca erau firimituri aduse de pasarile cerului, de la manastirea Sihastria.

Schitul Sihla - viata Sfintei Teodora de la Sihla

Aici si-a petrecut viata pustniceasca si Cuvioasa Teodora, marea sfanta a Sihlei si a Moldovei intregi. Fiica a unui dregator pamantean, Joldea Armasul, de mica vroia sa mearga la manastire, insa la insistentele parintilor, a fost nevoita sa se casatoreasca.

Dar, dupa un an de zile, si-a adus sotul la acelasi gand cu ea, si au plecat amandoi la manastire. Dupa ce a petrecut cativa ani intr-o manastire in desavarsita ascultare, si-a gasit linistea in pustia Sihlei, salasluindu-se intr-o pestera.

Prin rugaciunile sale cele de foc a biruit trupul, caci harul ce o acoperea o ajuta sa infrunte si gerul iernii si arsita verii; a biruit si lumea, caci pururea avea gandul numai la cele ceresti, nelipindu-se de nimic din cele pamantesti.

Despre puterea rugaciunii sfintei, se povesteste ca odata, cand turcii o descoperisera in padure si navalisera dupa ea in pestera, peretele din spatele pesterii s-a crapat, iar sfanta a trecut prin acea despicatura, scapand astfel din mainile lor.

Cuvioase Teodora de la Sihla" src="http://www.crestinortodox.ro/admin/_files/newsannounce/IMG_0869-sihla.jpg" align="middle" border="1">

Dupa 60 de ani de pustnicie, fiind instiintata de apropiatul sau sfarsit, s-a rugat mult lui Dumnezeu sa nu fie lipsita de margaritarul si arvuna vietii vesnice, adica de Sfintele si Preacuratele lui Hristos Taine.

Astfel, egumenul Sihastriei a trimis doi frati dupa niste pasari ce incepusera sa vina in chip minunat de cateva saptamani la trapeza schitului, luau paine in ciocurile lor si zburau spre Sihla.

Ajungand acolo pe inserate, fratii au ramas inmarmuriti. Au vazut o femeie ce plutea deasupra pamantului, avand mainile ridicate in sus, invaluita intr-o lumina de foc. Era Sfanta Teodora in rugaciune.

Sfanta Teodora de la Sihla" src="http://www.crestinortodox.ro/admin/_files/newsannounce/teodora-de-la-sihla-jjj.jpg" align="middle" border="1">

Coborand mainile, Sfanta i-a chemat pe nume, desi ii vedea pentru prima data, rugandu-i sa-l cheme pe parintele Antonie, duhovnicul Sihastriei, impreuna cu un diacon, cu Sfintele Taine, lucru pe care acestia l-au facut. In ziua urmatoare venind cei doi, Sfanta s-a spovedit, apoi s-a impartasit cu Sfintele si Preacuratele Taine si si-a dat sufletul in bratele Mirelui Ceresc.

Moastele Sfintei Teodora se afla la Manastirea Pacerska din Kiev, asezate in racla de mare pret, pe care scrie "Sfanta Teodora din Carpati". Biserica Ortodoxa Romana doreste repatrierea, iar pentru adapostirea lor a inaltat o frumoasa catedrala in curtea Manastirii Sihastria.

Schitul Sihla - Sfintele Moaste aduna vietuitori

Sfintele sale Moaste au ramas in pestera mai mult de 100 de ani, si in jurul lor a luat fiinta Schitul Sihla. Primul a venit acolo fostul ei sot, Cuviosul Elefterie, auzind de sfintenia vietii ei, apoi au venit si alti doritori de viata linistita. Cuviosul Ieroschimonah Elefterie s-a nevoit intr-o mica chilie sub stancile Sihlei vreme de 10 ani si, bineplacand lui Dumnezeu, s-a savarsit cu pace.

Dupa cativa ani de la moartea sa, familia boierilor Cantacuzino a inaltat o biserica de lemn in cinstea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, pe mormantul sau. Astfel a luat nastere Schitul Sihla, inainte de anul 1741.

Schitul Sihla - Biserica mare a schitului

Biserica actuala a schitului, cu hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, dateaza din anul 1813, cand arhimandritul Benedict, egumenul Manastirii Secu, o reface aproape in intregime din barne de brad, pe temelia celei mai vechi.

Respectand traditia arhitectonica locala, biserica este construita in plan triconc, cu o singura turla pe naos. In exterior peretii sunt captusiti cu scandura. Acoperisul din sita capata la turla forma de bulb.

Intrarea se face prin partea de vest. Interiorul, simplu si pictat, este impartit in pridvor, naos si altar. Pronaosul face corp comun cu naosul. Trei ferestre dispuse in axul absidelor aduc inauntru lumina zilei.

Catapeteasma, sculptata in lemn de tei si poleita cu aur, da un aspect frumos si placut interiorului. Desi fara data, ea pare a fi de o vechime cu biserica. Pictura in ulei a icoanelor din catapeteasma nu este lucrata de acelasi mester.

Patru din icoanele imparatesti sunt pictate de "Iulian monah zugravul Sfintei Manastiri Slatina la leat 1852". Interiorul bisericii este pictat in fresca de pictorul Vasile Pascu din Focsani, in anii 1973-1974, cand s-au efectuat unele lucrari de restaurare.

In partea stanga, intr-o mica racla de lemn sculptat, se afla cateva particele din moastele unor sfinti. Se gasesc aici capul Cuviosului Ieremia, necanonizat inca, ucenic al Sfantului Paisie Velicikovschi, si particele ale Sfintilor: Ioan Botezatorul, Maria Magdalena, Modest, ale Sfantului Ierarh Iacob, ale celor 14.000 prunci ucisi de Irod si de la Sfintii Cuviosi Parinti ucisi in Sinai si Rait.

Pe latura de vest a incintei, in locul vechiului corp de chilii de lemn construit odata cu biserica, s-a ridicat in ultimii ani un corp nou de chilii din piatra, pentru nevoile crescande ale obstei ce numara astazi nu mai putin de 35 de parinti si frati.

Totodata s-a reconstruit si clopotnita si s-au ridicat o trapeza si un arhondaric nou, care primeste cu dragoste pelerinii ce vin in numar destul de mare la schit.

Schitul Sihla - Parintele duhovnic Paisie Olaru

Parintele Paisie Olaru s-a nascut la 20 iunie 1897, in satul Stroiesti, comuna Lunca, judetul Botosani, fiind ultimul dintre cei cinci copii ai familiei Ioan si Ecaterina Olaru, singurul care a luat chipul ingeresc al calugariei.

Intre anii 1972 si 1985 Parintele Paisie Olaru a fost randuit sa intareasca viata duhovniceasca la schitul Sihla. De mult voia parintele sa se linisteasca in locurile unde a sihastrit Cuvioasa Teodora si alte sute si mii de sihastri.

In acest loc de pocainta, si de intalnire cu Dumnezeu, Parintele Paisie Olaru si-a inmultit nevointele. Toti ucenicii sai de atunci vorbesc despre rugaciunea sa neincetata, la care se adaugau privegherea necontenita, postul si infranarea sa dintotdeauna, toate acestea impletite cu dragostea, smerenia si blandetea sa desavarsita.

La despartirea de credinciosi, parintele Paisie Olaru adresa obisnuitul sau salut: "Sa ne intalnim la usa raiului!" Unii dintre ucenici il intrebau: "Noi vrem sa ne intalnim cu totii in rai. De ce doriti sa ne intalnim la usa raiului?" Iar batranul raspundea cu nadejde si blandete: "Sa ne vedem noi scapati de viclenii diavoli si ajunsi la usa raiului, ca aici strigam la Maica Domnului, cerem ajutorul sfintilor, plangem la usa milostivirii Mantuitorului si nu ne lasa El afara. Pana aici este greu!"

Parintele Paisie Olaru s-a mutat la Domnul in zorii zilei de 18 octombrie 1990, in varsta de aproape 94 de ani. Un dor tainic de vesnicie cuprinsese pe toti, caci Parintele Paisie Olaru, care ne vorbise o viata intreaga despre Rai, despre bucuria unirii cu Hristos, mergea la cer, ca prin rugaciunile lui sa ni se deschida si noua portile cele incuiate ale mult doritului Rai.

Schitul Sihla - localizare si cai de acces

Schitul Sihla este asezat in partea de sud-vest a Muntilor Stanisoarei, la distanta de 25 de kilometri de Targu Neamt, drumul cel mai frecventat cu mijloace de transport fiind soseaua ce leaga orasul de pe malul Ozanei de Poiana Teiului, prin Pipirig.

La intrarea in satul Leghin, numita de localnici Gura Secului, un drum se ramifica spre stanga, spre Manastirile Secu si Sihastria. Inainte de a ajunge la poarta Sihastriei, pe partea stanga, soseaua se bifurca cu un drum forestier, modernizat in ultimul timp, ce permite accesul la Sihla cu masina, dupa 6 kilometri parcursi.

Pelerinii care vor sa urce pe jos, pot scurta distanta la jumatate, traversand padurea, pe o carare marcata cu triunghi albastru ce urca pana la fantana si pestera Cuvioasei Teodora, continua pe langa "biserica dintr-un brad" si coboara la Schitul Sihla.

La jumatatea drumului forestier, un indicator arata o poteca ce duce spre alt lacas sfant din inima padurii, in locul numit Rapa lui Coroi, unde se afla Schitul Daniil Sihastru, de unde se desface o carare mult mai anevoioasa ce duce la Sihla.

Se mai poate ajunge la Sihla cu masina si din spatele Manastirii Agapia, parcurgand un drum forestier de 8 kilometri, iar cei care vor sa ajunga pe jos, tot de la Agapia, urca pana la Agapia din Deal, de unde continua traseul spre Sihla, pe coama muntelui.

sursa crestin ortodox

Read More

MOASTELE Sfântului Grigorie Palama, la Bucuresti

sursa

La împlinirea a 650 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Grigorie Palama, moaştele sale vor fi aduse în Capitală

Miercuri, 29 aprilie 2009, orele 18.30, o delegaţie a Mitropoliei de Veria, Kampania şi Nausa (Grecia) va aduce la Bucureşti, spre închinare, moaştele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscop al Tesalonicului, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc anul acesta 650 de ani.
Reprezentanţii Bisericii din Grecia vor fi întâmpinaţi la Aeroportul Internaţional Henry Coandă de către o delegaţie a Patriarhiei Române.
La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, racla cu cinstitele moaşte va fi întâmpinată în jurul orelor 19.30 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de membri ai Sfântului Sinod. Vor fi prezenţi membri ai Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, preoţi protopopi din Capitală, preoţi şi credincioşi din Bucureşti şi din alte localităţi, monahi şi monahii, elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti. După slujba oficiată în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va rosti un cuvânt de întâmpinare.
Cinstitele moaşte vor rămâne spre închinare la Catedrala Patriarhală din seara zilei de 29 aprilie şi până în dimineaţa zilei de 1 mai, orele 9.00, iar în biserica-paraclis studenţesc „Sfântul Grigorie Palama" din incinta Universităţii Politehnice Bucureşti (Splaiul Independenţei nr. 313, în apropierea staţiei de metrou Grozăveşti), în ziua de vineri, 1 mai, între orele 9.00 - 14.00.
În după-amiaza zilei de 1 mai, delegaţia din Grecia va pleca la Galaţi, în Episcopia Dunării de Jos, unde cinstitele moaşte ale Sfântului Grigorie Palama vor fi aşezate spre închinare până în ziua de 4 mai a.c.

BIROUL DE PRESA AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREŞTILOR

Read More

Copia giulgiului in care a fost invelit Iisus a fost adusa in Romania

sursa formula as

Voia Domnului este mare: in plin timp pascal (atat pentru credinciosii romano-catolici, cat si pentru cei greco-catolici si ortodocsi), copia Giulgiului de la Torino a poposit in Romania. Anul trecut, moastele si bustul aurit ale Sf. Anton de Padova au scos din case sute de mii de credinciosi romani, iar Bucurestiul a cunoscut o stare de adanca prefacere spirituala. Acum, pe 24 aprilie, de sarbatoarea Floriilor, Catedrala Romano-Catolica Sf. Iosif din Bucuresti s-a dovedit a fi neincapatoare pentru credinciosii de toate confesiunile, veniti sa vada de-aproape, sa atinga si sa contemple fotografia giulgiului. Sa fie vorba doar de o simpla copie fotografica?...

Lectia lui Iisus

...Suntem in Vinerea Mare de dinaintea Pastelui evreiesc. Iisus stie ca viata Lui pamanteana se apropie de sfarsit. Pana acum si-a facut datoria pe deplin: a propovaduit, a vindecat, a inviat, a mustrat. Este iubit si hulit in egala masura. Ii pregateste pe prietenii Lui, Apostolii, pentru Ultima Cina, ii cearta cu intristare, cand ii afla dormind in gradina Ghetsimani, in timp ce El se ruga cu lacrimi de sange Tatalui Ceresc. Este vandut, prins, batut, batjocorit. I se pune coroana de spini pe cap. Iisus sufera demn, in tacere. Se daruieste pe sine pentru iertarea pacatosilor, pentru vesnica lor mantuire. Este rastignit, iar vineri, pe la ora noua seara, "isi da duhul". Iosif din Arimateea cere trupul Lui, Il coboara de pe Cruce, Il infasoara intr-un giulgiu curat de in si-L pune "intr-un mormant sapat in piatra, in care nimeni, niciodata, nu mai fusese pus". Dar a doua zi dimineata, mironositele nu-L mai gasesc in mormant. "Iar in prima zi de dupa sambata (duminica), foarte de dimineata, au venit ele la mormant, aducand miresmele pe care le pregatisera. Si au gasit piatra rasturnata de pe mormant. Si intrand, nu au gasit trupul Domnului Iisus..." Ioan si Petru vad bucatile de panza zacand intinse pe jos. Aici incepe istoria Giulgiului.

Drumul Crucii si-al Giulgiului

Drumul crucii vietii noastre este Drumul Crucii facut de Iisus pe stradutele din Ierusalim acum doua mii de ani, purtandu-si crucea rastignirii in spate. Invierea lui Iisus este speranta ca nimic nu este pierdut, nu suntem singuri, Dumnezeu ne vegheaza, ne tine in brate. Iisus a impartit istoria (inainte si dupa Hristos!) si continua sa imparta si astazi lumea in credinciosi si necredinciosi. Tot asa, giulgiul este pretuit ca o relicva importanta sau, dimpotriva, contestat ca fiind o impostura... Giulgiul reprezinta un document cu totul si cu totul deosebit: el avanseaza ipoteza ca fata imprimata in panza a unui barbat desfigurat de un martiriu cumplit este chiar chipul lui Hristos coborat de pe cruce. O ipoteza uluitoare, despre care s-a scris o intreaga istorie.

Ecce homo!

Moneda din vremea lui Iustinian al II-lea inspirata de giulgiu

Giulgiul din Torino (ultimul popas al celebrei panze) este o bucata de in de dimensiunile 4,36 m X 1,10 m, tesuta in maniera panzelor folosite la inmormantare in Orient. El are imprimata in tesatura o dubla intiparire - frontala si dorsala - a unui barbat martirizat, imagine vazuta ca-ntr-o oglinda. Trasaturile chipului se disting cu greutate, desi sunt imprimate puternic, prin ingalbenirea usoara a firelor tesaturii. Incendiile succesive au provocat la randul lor aparitia unor pete simetrice pe panza.

Calatoria Giulgiului

In "Evanghelia catre evrei" (sec. Ii) se spune ca dupa Inviere, Iisus a dat Giulgiul servitorului preotului.

Tot prin sec. Ii se vorbeste despre un chip sfant al lui Iisus, pe stofa, venerat la Odessa (azi Urfa, Turcia).

Prin anul 525, tot la Odessa se descopera o alta imagine "nefacuta de fiinta umana", supranumita si "Mandylion".

Mandylionul ajunge la Constantinopol.

Giulgiul ajunge la Tirey, in Franta.

Emanuele Filiberto transfera giulgiul la Torino, unde se afla si astazi.

Secretul fotografiei

In mai, 1898, giulgiul si-a dezvaluit dintr-o data secretul imaginii sale. Dupa nunta viitorului rege Emanuele al Iii-lea, avocatul Secondo Pia incearca sa imortalizeze relicva cu doi timpi de expunere de 14 si respectiv 20 de minute. Avea sa marturiseasca: "M-au trecut fiori de gheata pe sira spinarii de emotie, cand am vazut pentru prima oara aparand pe negativul meu fotografic, in pozitiv, acel chip sfant, de-o claritate uluitoare." Acesta era secretul giulgiului: imaginea sa misterioasa se imprimase, inexplicabil, pe negativ, adica partile intunecoase deveneau clare, iar cele luminoase, la lumina, intunecate. Dintr-o data, inversarea pozitiv-negativului, prin tehnica fotografica, a relevat o tainica armonie a imaginii. Descoperirea a transformat giulgiul dintr-o icoana intr-o enigma pentru lumea stiintifica. Incep imediat studii, examene fotografice, fotometrice, radiografii, analize chimice, medico-legale. Stiinta a putut afirma pentru prima oara cu certitudine ca nu e vorba de o pictura, ca punctele de pe tesatura contin sange uman adevarat, mai exact ca ele provin dintr-o vena sau o artera, iar ranile din acel corp martirizat demonstreaza o crucificare romana. Fotografii de mai buna calitate au fost facute mai tarziu, pe la 1931, de Giuseppe Enrie, iar prima poza color a fost executata in 1969 de J.B. Judica Cordiglia. Cu toate astea, chipul suferind al omului ce-a fost infasurat in giulgiu continua sa ne urmareasca mut. Pascal zice: "Iisus va fi in agonie pana la sfarsitul lumii, dar niciodata omenirea nu va putea dormi fara griji"...

Ce arata Giulgiul

Imagine frontala a giulgiului

Pe giulgiu se pot vedea o serie de urme, lasate fie de sangele celui crucificat, fie de arsurile incendiilor repetate, fie de la apa cu care s-a stins focul, fie chiar de la bucatile de material lipsa. Se poate distinge cu usurinta imaginea unui barbat inalt de 1,85 m, martirizat, imortalizat inexplicabil pe negativ, ca-ntr-o oglinda. Fotografia dezvaluie imaginea pe pozitiv, aratand adevarata pozitie dreapta-stanga a barbatului de pe giulgiu. Pentru foarte multi, giulgiul este o realitate inexplicabila. Amprenta barbatului are pe negativ efect tridimensional, in schimb petele de sange (sange uman, adevarat) apar pe pozitiv. Cu siguranta, giulgiul nu e o panza pictata, n-a fost "impregnata" printr-o simpla atingere a unui corp, nici de o simpla arsura a panzei, ci - mai degraba - este efectul unei iradieri. Am putea zice chiar a unei iluminari venite dinlauntru.
Este sigur ca panza a invaluit un cadavru martirizat, batut, incoronat cu spini, tintuit in cuie, impuns in coaste, purtand escoriatiuni sub genunchiul stang (de la cadere), rani, tumefieri si echimoze ale chipului, cu septul nazal frant... Mai intai, giulgiul invelise corpul, apoi fu petrecut pe sub el - de-aceea, de-a lungul legaturilor, petele de sange s-au intins si s-au dublat. Profesorul Luigi Gonella spune: "Stiinta nu va putea demonstra in veci ca acel barbat de pe giulgiu este Iisus, caci nu exista in arhive o alta proba care ar putea confirma acest lucru. Stiinta poate spune doar ca este posibil sa fie El, datorita numarului mare de coincidente dintre ceea ce stim ca I s-a-ntamplat lui Iisus (din povestirile evanghelice) si ceea ce s-a gasit imprimat pe giulgiu. Luand in calcul toate aceste coincidente, un matematician de la Universitatea din Torino a ajuns la concluzia ca exista probabilitatea de 1 la 200 de miliarde ca acel barbat de pe giulgiu sa nu fie Iisus din Nazareth."

Omul jertfei

Ca intr-o carte deschisa, giulgiul ne dezvaluie ultimele ore ale lui Iisus. De parca Mantuitorul ar fi vrut dinadins sa-si imprime pe panza tot zbuciumul prin care a trecut, parca pentru a ne reaminti ca tot ce a suferit a fost real si ca a fost facut din dragoste pentru noi. Pe ea se vad, deci, urmele flagelarii cumplite, in maniera romana (cu bucati de plumb ce produceau contuzii sau cu armaturi care raneau si sfasiau), indurate de Iisus.

Omul de pe giulgiu a fost flagelat de doi paznici de sclavi, asezati de-o parte si de alta a Sa, iar loviturile pe care I le-au dat s-au distribuit cu o precizie aproape geometrica pe intreg corpul - mai putin in zona inimii, deoarece condamnatul nu trebuia sa moara in bataie...

Mozaic - Sf. Sofia, Istambul (sec. XI)

Fruntea, capul si ceafa barbatului de pe giulgiu au fost marcate de prelingeri de sange, de la instrumente ascutite, poate de la spini. Sunt urme provenite din sange venos si urme lasate de sange arterial.
(Dupa cum se stie, medicina a descoperit diferenta dintre cele doua fluxuri sanguine abia la sfarsitul anilor 1500.) Culoarea ranilor de pe ceafa, dispuse ca o aureola, ne face sa ne gandim nu neaparat la o coroana de spini (ca-n iconografia traditionala), ci - mai degraba - la o casca de spini, prinsa intr-o legatura dura si care, strangand parul - putea provoca cheaguri. Prelingerile de sange de pe ceafa oscileaza de la stanga la dreapta, cele de pe frunte - nu. Probabil chipul a fost sters. Totusi, incoronarea cu spini nu era o procedura uzuala. Singura despre care se stie este cea a lui Iisus.

Omul al carui chip a ramas imprimat pe giulgiu a purtat pe umeri o barna, caci in zona capului apar contuzii uriase. Probabil barna de lemn a fost tinuta peste vesmant, iar omul ce-o purta avea mainile legate de traversa si probabil ca si a cazut in genunchi si s-a lovit la fata, in cadere.

Panza certifica si faptul ca incheieturile si picioarele au fost strapunse de cuie.

Iisus moare pe cruce

Urmele de sange din dreptul incheieturilor si-al antebratelor lui Iisus ne duc cu gandul la agonia Sa cu bratele intinse, spanzurat de o grinda. Barbatul de pe giulgiu are o rana ciudata in zona toracelui: impunsatura din partea dreapta putea proveni de la o spada romana (nu se lovea in stanga, unde in mod normal era scutul). Scurgerea abundenta de sange (urma distrusa - din pacate - de un incendiu) demonstreaza ca barbatul a murit de "ruperea inimii, din cauza unui infarct, urmat de hemipericardita". Aceasta moarte rapida provoaca o durere violenta si o rigiditate statuara.
Analiza giulgiului demonstreaza cu certitudine ca omul de pe panza a fost inmormantat in vremea lui Pontiu Pilat si a lui Tiberiu. Analizele minutioase tridimensionale au aratat ca pe ochiul drept si pe genele de sus ale celui stang se vad urmele a doua monede, poate puse pentru a tine pleoapele inchise. S-au putut distinge pana si literele care indica perioada lui Tiberiu Cezar.

Cinstirea Giulgiului

Calea Crucii se citeste pe giulgiu ca intr-o carte

Din cauza nenumaratelor incercari la care a fost supus de-a lungul secolelor, Giulgiul din Torino (dupa ce in 1983, regele Umberto al Ii-lea de Savoia il donase prin testament Sfantului Scaun) a fost expus credinciosilor mai rar, in ultimul timp. Insusi Papa Ioan Paul al Ii-lea a mers in pelerinaj la Torino, in 1978, si mai apoi a facut o vizita particulara, la 13 aprilie 1990, cand l-a examinat cu atentie. Fiecare moment de expunere a giulgiului in Domul din Torino este un prilej ca milioane de pelerini din intreaga lume sa-i treaca prin fata si sa i se inchine. Ultima oara, giulgiul a fost expus in octombrie 2000, iar viitoarea expunere se va intampla in anul 2025.

Copia Giulgiului - definitiv in Romania

Prin bunavointa preotului Daniel Bulai, parohul Bisericii italiene din Bucuresti, am aflat mai multe despre prezenta in Romania a copiei fotografice a giulgiului.
- Parinte, cum a ajuns copia Giulgiului de la Torino in Romania?
- In Italia, acum cativa ani, giulgiul a fost din nou desfacut, studiat, fotografiat. S-au realizat atunci cateva imagini la scara 1/1, iar doua dintre ele au fost plastifiate. Sufletul acestei initiative de-a aduce doua copii ale giulgiului in Romania ii apartine preotului Giuseppe Ghiberti din Brescia - un studios al Bibliei (care le-a si insotit, in pelerinajul din tara noastra). El a venit intovarasit de un grup de alti 19 italieni, ce fac parte din asociatia Amici delle Chiese dOriente (Prietenii Bisericii Orientale): cateva maicute carmelitane, cateva familii si tineri laici - toti manati de dorinta de a arata si fratilor crestini romani mesajul lui Hristos. Ei au sponsorizat organizarea acestui pelerinaj si acolo unde au primit aprobarea - au expus copia plastifiata a giulgiului. O copie a ramas la biserica greco-catolica din Oradea, iar cealalta a trecut prin orasele: Timisoara, Simleu-Silvaniei, Zalau, Cluj-Napoca, Blaj, poposind in Bucuresti, de Floriile ortodocsilor.
- Cum au fost primite in Romania aceste fotocopii?
- Pe unde a trecut, imaginea a fost binecuvantata, sfintita, tamaiata - atat in bisericile romano-catolice, cat si-n cele greco-catolice. Oamenii s-au apropiat cu pietate, multi au sarutat-o, au atins diferite obiecte de ea. Aseara, in Catedrala Sf. Iosif, am citit pe fetele romanilor dorinta de divin, de credinta, de har. La occidentali, actul de pietate parca e mai putin accentuat. La romani, se poate vedea cum credinciosul e foarte sensibil, el se apropie cu usurinta de niste moaste, de o statuie. Cred ca si spatiul nostru ortodox ne ajuta foarte mult. Ieri seara, in Catedrala Sf. Iosif (unde s-a si slujit o liturghie speciala acestui eveniment), au venit sa vada fotografia giulgiului si catolici, si ortodocsi. Am vazut credinciosi veniti direct de la sarbatoarea Floriilor, cu flori in mana. Pietatea oamenilor i-a dat pozei giulgiului puterea de har.
- S-a convins oare lumea de autenticitatea giulgiului?
- Si parintele Ghiberti, care a studiat indelung subiectul, a pomenit de rezervele, care mai exista inca, in ceea ce priveste adevarul despre panza. Studiile intreprinse de el il ajuta, totusi, sa spuna: "Da, Giulgiul din Torino e cel adevarat!". Dar pana la urma stiti ce conteaza? Ca giulgiul ne transmite adevarul despre martiriul lui Iisus. Pe mine m-a frapat imaginea clara - milimetru cu milimetru - a trupului invelit, si pe fata, si pe spate. Carnea lui Iisus a fost zdrobita de bice. Asta e o realitate.
- Ce semnificatie mai are astazi giulgiul lui Iisus?

Fresca ruseasca (1199)

- Existenta giulgiului poate trezi in sufletul omului modern ideea ca suferinta are, totusi, rolul ei in viata omului, in purificare, in mantuirea lui.
Giulgiul ne poate vorbi despre faptul ca suferinta trebuie acceptata. Sunt multi care sufera, iar Iisus ne-a aratat ca si-a dat viata ca sa ne iubeasca pe toti, sa ne atraga la el pe toti. Suferinta noastra de astazi trebuie sa capete o valoare. Ea este importanta. Nu ne coboara. Giulgiul este imaginea tacerii, a tacerii care cere multa credinta, mult respect pentru tot ceea ce a facut Dumnezeu pentru noi.
Credinciosilor din Bucuresti le dau o veste minunata: de astazi, imaginea giulgiului va ramane pe veci la noi, si am si expus-o in Biserica italiana (B-dul Nicolae Balcescu nr. 28) care se numeste "Preasfantul Mantuitor" si are hramul "Trupul si sangele Domnului nostru Iisus Hristos". Eu doresc sa facem, in fiecare vineri, rugaciunea "Calea Sfintei Cruci", de la 17.30.
Poate veni oricine. Iisus a murit pe Cruce, si-a dat viata, a fost infasurat in giulgiu si-apoi ingropat. Acum, giulgiul este langa noi si ne poate spune multe.

• Ruxandra Constantinescu

Read More