Transplanturile de organe si memoriile celulare-partea 2

Cazul 2

Donatorul a fost un baiat in varsta de 16 luni, care s-a innecat in cada. Beneficiarul a fost un baiat de 7 luni diagnosticat cu tetralogia Fallot (o gaura in septul ventricular, cu deplasarea aortei, stenoza pulmonara si ingrosare a ventricolului drept).
Mama donatorului, medic, a observat:
„S-a intamplat ceva neasteptat – pe langa faptul ca am putut sa-i aud din nou inima lui Jerry [donatorul], am putut sa o si simt in mine. Cand Carter [beneficiarul] m-a vazut prima data, a alergat la mine, si-a impins nasul intr-al meu si l-a frecat de cateva ori. Era exact ce faceam noi cu Jerry. Inima lui Jerry (si a lui Carter) are cinci ani acum, dar ochii lui Carter erau ochii lui Jerry. Cand m-a imbratisat, mi-am putut simti fiul. Vreau sa zic ca chiar l-am putut simti, nu m-am exprimat simbolic. El era acolo. I-am simtit energia. Sunt doctor. Sunt pregatita sa fiu o observatoare patrunzatoare si am fost intotdeauna o sceptica innascuta. Dar asta era real. Stiu ca oamenii vor spune ca am nevoie sa cred ca spiritul fiului meu e viu si poate ca asa si este. Dar l-am simtit. Atat sotul meu cat si tatal meu l-au simtit si va jur – puteti s-o intrebati si pe mama mea – Carter a spus aceleasi cuvinte de bebelus pe care le-a spus Jerry. Carter are sase ani, dar spunea aceleasi cuvinte de bebelus ale lui Jerry si se juca cu nasul meu la fel cum facea Jerry.
Am stat cu ... [familia beneficiarului] in noaptea aceea. In mijlocul noptii, Carter a intrat si a cerut sa doarma cu mine si cu sotul meu. S-a ghemuit intre noi exact cum facea Jerry, iar noi am inceput sa plangem. Carter ne-a spus sa nu plangem pentru ca Jerry a spus ca totul e ok. Sotul meu si cu mine, parintii mei si cei care chiar l-au cunoscut pe Jerry nu au nici o indoiala. Inima fiului nostru contine mult din fiul nostru si bate in pieptul lui Carter. Pe un anumit nivel, fiul nostru este inca in viata.”
Mama beneficiarului a raportat:
„L-am vazut pe Carter mergand la ea [la mama donatorului]. El nu face asta niciodata. El e foarte, foarte timid, dar a mers la ea asa cum obisnuia sa alerge la mine cand era mic. Cand a soptit „E ok, mama”, am fost doborata. A numit-o „mama”, sau poate ca era inima lui Jerry cea care vorbea. Si inca un lucru care ne-a uimit. Mama lui Jerry ne povestea ca baietelul ei avea o usoara paralizie cerebrala, mai mult pe partea stanga. Carter are o intepeneala si un tremurat usor pe aceeasi parte. Nu le-a avut cand era bebelus si le-a manifestat numai dupa transplant.
Doctorii spun ca are probabil legatura cu boala sa anterioara operatiei, dar eu cred ca e mai mult decat atat.
„Inca un lucru. Cand am mers impreuna la biserica, Carter inca nu-l cunoscuse pe tatal lui Jerry. Am intarziat, iar tatal lui Jerry statea cu un grup de oameni in mijlocul congregatiei. Carter mi-a dat drumul la mana si a fugit direct la barbatul acela. S-a urcat in poala sa, l-a imbratisat si a spus „Taticule!” Am fost uluiti. Cum putea sa-l cunoasca? De ce i-a spus tata? Nu facea niciodata astfel de lucruri. Nu-mi dadea drumul la mana in biserica si nu alerga la un strain. Cand l-am intrebat de ce a facut asta, a spus ca nu el a facut-o. A spus ca Jerry a facut-o si ca el doar l-a insotit.”

Cazul 3

Donatoarea a fost o femeie de douazeci si patru de ani care a fost victima unui accident de automobil. Beneficiarul a fost un absolvent de facultate in varsta de douazeci si cinci de ani, care suferea de fibroza chistica si care a primit un transplant de inima si plamani.
Sora donatorei a raportat:
„Sora mea era o persoana foarte senzuala. Iubirea ei unica era pictura. Cand un betiv a intrat cu masina in ea, era in drum spre prima ei expozitie, tinuta intr-un mic magazin cu obiecte de arta. Magazinul vinde obiecte de arta create de lesbiene, pe care incearca sa le sprijine in acest mod. Sora mea nu se topea dupa asta, dar ea era totusi lesbiana. Ea spunea ca peisajele ei erau de fapt reprezentari ale mamei sau ale unei figuri feminine. Privea un nud feminin si picta un peisaj inspirat de acel nud! Va puteti imagina? Chiar era talentata.”
Beneficiarul a raportat:
„La inceput n-am spus nimanui, dar m-am gandit ca daca am o inima de femeie asta ma va face homosexual. De la operatia mea am devenit mai senzual ca niciodata si femeile mi se par arat de erotice si atractive, incat am crezut ca poate mi s-a facut o operatie in sensul acesta. Doctorul mi-a spus ca noul meu contract cu viata era cel care ma facea sa simt asa dar... sunt diferit. stiu ca sunt diferit. Fac dragoste ca si cum as sti exact cum simte si raspunde corpul feminin – aproape ca si cum ar fi corpul meu. Am acelasi corp, dar cred ca am capatat si modul de a gandi al unei femei despre sex.”
Prietena beneficiarului a spus:
„El e un iubit mult mai priceput acum. Desigur, inainte era mai slabit, dar nu e vorba despre asta. Ceea ce vreau sa spun este ca-mi cunoaste corpul la fel de bine ca si mine. Vrea sa ma tina in brate si sa faca dragoste cu mine cat mai mult timp. si inainte era un iubit bun, dar nu in felul acesta. E ceva diferit. Acum vrea sa ma imbratiseze tot timpul si sa mearga la cumparaturi. Doamne, el nu vroia niciodata sa mearga la cumparaturi! Si stiti ce, acum are portofel. Portofelul lui! Il tine atarnat de umar si il numeste sacul lui, dar e ca o poseta. Nu poate sa suporte cand ii spun asta, dar cand merg cu el la cumparaturi e ca si cum as merge cu o fata. si inca un lucru – ii place sa mearga la muzee. El nu facea asta niciodata, dar absolut niciodata. Acum ar merge in fiecare saptamana. Uneori sta cateva minute si priveste un tablou fara sa vorbeasca. Ii plac peisajele – sta in fata lor si doar priveste. Uneori il las acolo si ma intorc mai tarziu dupa el.”

Read More

Transplanturile de organe si memoriile celulare-partea 1

[Articol extras din Nexus New Times Magazine, Anul I, Numarul 1 (iunie - iulie 2005)] Din acest studiu realizat asupra unor pacienti carora li s-au efectuat transplanturi de organe (in special transplant de inima) reiese ca este un fenomen obisnuit ca amintiri, comportamente, preferinte si obiceiuri ale donatorilor sa se transmita beneficiarilor transplanturilor. Daca vrei sa rastorni regula ca toate ciorile sunt negre... o singura cioara alba este o dovada suficienta. Dr. William James Introducere

Se admite in general ca procesul de invatare implica in primul rand sistemul nervos si in al doilea rand sistemul imunitar. De aceea, pacientii care primesc transplanturi de organe periferice nu ar trebui sa experimenteze schimbari de personalitate care reflecta personalitatile donatorilor pe care nu i-au intalnit niciodata. Cand s-au observat schimbari de personalitate in urma transplanturilor, tipurile de explicatii au inclus efectele medicamentelor imunosupresoare, stresul psihosocial si psihopatologia preexistenta a beneficiarilor. (1-3) Totusi, teoria sistemelor vii sustine in mod explicit ca toate celulele vii poseda „memorie” si subsisteme functionale „care iau decizii”. (4) Mai mult, recenta integrare a teoriei sistemelor cu conceptul de energie (numita „teoria dinamica a sistemelor energetice”) asigura o logica convingatoare conform careia toate sistemele dinamice depoziteaza informatie si energie, in diferite grade. (5-7) Mecanismul memoriei sistemice ofera o explicatie plauzibila pentru evolutia proprietatilor sistemice emergente prin interatiuni de feedback recurent (de exemplu, circulatia nonliniara a informatiei si energiei care reflecta interactiunile continue ale componentilor dintr-o retea complexa dinamica). Bucle de feedback recurent exista in toate sistemele atomice, moleculare si celulare, de aceea ar trebui sa se gaseasca in aceste sisteme dovezi ale memoriei sistemice atomice, ale memoriei sistemice moleculare si ale memoriei sistemice celulare. Mecanismul memoriei sistemice a fost aplicat la o varietate de observatii controversate si aparent anormale din medicina complementara si alternativa, incluzand si homeopatia. (8) Mecanismul poate de asemenea sa faca noi preziceri. O astfel de prezicere este ca beneficiarii sensibili ai transplanturilor de organe pot experimenta aspecte ale istoriei personale a donatorului, depozitate in tesuturile transplantate. In anul 1997 a fost publicata o carte intitulata A Change of Heart care descria schimbarile de personalitate experimentate de Claire Sylvia. (9) Sylvia a primit un transplant de inima si de plaman la Yale-New Haven Hospital in 1988. Ea a observat ca diferite atitudini, obiceiuri si gusturi i s-au schimbat in urma interventiei chirurgicale prin care a trecut. Avea pofte inexplicabile pentru mancaruri care anterior nu-i placeau. De exemplu, cu toate ca era o dansatoare si o coregrafa atenta la sanatatea ei, dupa iesirea din spital a avut o dorinta incontrolabila de a merge la un bufet Kentucky Fried Chicken si de a comanda pui pane, o mancare pe care nu o consuma niciodata. Silvia s-a simtit atrasa de culorile reci si nu s-a mai imbracat in portocaliul si rosul intens pe care le prefera inainte. A inceput sa se poarte intr-o maniera agresiva si impetuoasa, care nu-i era caracteristica, dar care s-a dovedit a fi similara personalitatii donatorului ei. Interesant este ca un ambalaj de la Kentucky Fried Chicken ce continea pui pane a fost gasit in jacheta tanarului donator dupa ce a fost omorat. William Novak, coautorul cartii, a cautat opinii referitoare la plauzibilitatea memoriei celulare. Pearsall a propus ipoteza conform careia medicamentele imunosupresoare ar putea cobori pragul de inregistrare a memoriilor celulare depozitate in organele transplantate (citat in 9, extins in 10). Schwartz si Russek au propus ipoteza conform careia procesul de respingere ar putea reflecta nu doar respingerea materialului compus din celule ci si informatia sistemica si energia depozitate in celule (citat in 9, extins in 7, 8). Sylvia a fost un caz unic deoarece a primit o cantitate substantiala de tesuturi noi (inima si plamani), era atenta la sanatatea ei, era sensibila si deschisa emotional. Schwartz si Russek au presupus ca Sylvia ar putea fi „cioara alba” a memoriei sistemice celulare. Acest material prezinta observatii cheie preluate din zece cazuri reprezentative de transplant, compatibile cu prezicerile memoriei sistemice, observatii ale unor beneficiari care au fost deschisi la impartasirea schimbarilor ce au urmat acestor operatii. Pentru a proteja intimitatea familiilor donatorilor, a beneficiariilor si a familiilor acestora, se face referire la medici si spitale, donatori si beneficiari prin numere, cu exceptia cazurilor in care prenumele au fost mentionate in rapoarte de prieteni sau membri ai familiei. Toti beneficiarii si membrii familiilor acestora sau prietenii donatorilor au fost intervievati de Pearsall si inregistrati cu reportofonul. Transcrierile au fost examinate de catre Schwartz si Russek si selectate in vederea includerii in acest raport. Fiecare dintre cele zece cazuri include un raport al unui membru din familia donatorului (sau echivalent), un raport al beneficiarului (sau echivalent) si un raport al unui membru al familiei beneficiarului sau al unui prieten al beneficiarului. Membrii familiei donatorului, beneficiarii si prietenii sau membrii familiei beneficiarului sunt citati direct din transcrierile interviurilor. Opiniile personale (incluzand continutul controversat) sunt raportate textual. Fiecare caz include doua pana la cinci paralele intre caracteristicile donatorilor si schimbarile observate la beneficiari in urma transplantului. Cazul 1

Donatorul a fost un baiat de 18 ani omorat intr-un accident de automobil. Beneficiarul a fost o fata de 18 ani diagnosticata cu endocardita, urmata de o slabire a inimii. Tatal donatorului, psihiatru, a spus: „Fiul meu a scris intotdeauna poezii. Dupa ce a murit, am asteptat mai mult de un an pentru a-i face curatenie in camera. Am gasit un caiet cu poezii pe care nu ni-l aratase niciodata si nu am povestit nimanui niciodata despre el. Una dintre poezii ne-a zguduit emotional si spiritual. Vorbea despre cum isi vedea propria moarte brusca. El era si muzician si am gasit un cantec intitulat „Danny, inima mea este a ta” – cuvintele erau despre cum a simtit fiul meu ca ii era dat sa moara si sa-si dea inima cuiva. El se hotarase sa-si doneze organele cand avea 12 ani. Noi credeam ca era destul de ciudat, dar ne-am gandit ca se vorbea despre asta la scoala. Cand am intalnit-o pe beneficiara sa, am fost asa de... nu stiu ce a fost. Nu stim nici acum. Pur si simplu nu stim.” Beneficiara a raportat: „Cand mi-au aratat fotografii ale fiului lor, l-am recunoscut instantaneu. L-as fi ales dintre fotografiile multor alte persoane. El este in mine. stiu ca este in mine si ca este indragostit de mine. A fost intotdeauna iubitul meu, poate undeva in alt timp. Cum putea el sa stie cu ani inainte de a muri ca va muri si ca-mi va da inima? Cum de stia ca numele meu este Danny? Apoi, cand mi-au cantat cate ceva din muzica sa, puteam termina frazele cantecului sau. Nu stiam sa cant inainte, dar dupa transplant am inceput sa iubesc muzica. Am simtit-o in inima. Inima mea trebuia sa cante. I-am spus mamei mele ca vreau sa iau lectii de chitara – acelasi instrument la care canta Paul [donatorul]. Cantecul sau este in mine. Il simt mai tare noaptea si e ca si cum Paul mi-ar canta serenade.” Tatal beneficiarei a raportat: „Fiica mea era, dupa cum se spune, un „drac de fata”. Pana s-a imbolnavit era o salbatica. Apoi a devenit complet linistita. Eu cred ca de vina era boala ei, dar ea spunea ca simtea ca are mai multa energie, nu mai putina. A spus ca vrea sa cante vocal si la un instrument. Cand a scris primul ei cantec, a cantat despre noua ei inima ca fiind a iubitului ei. A spus ca iubitul ei venise sa-i salveze viata.”

Read More