
Namir Noor-Eldeen, considerat unul dintre cei mai buni fotoreporteri de război din Irak
Imaginile sunt surprinse de camerele video montate pe un elicopter militar Apache, aparţinând Statelor Unite, care survolează o piaţă din estul Bagdadului şi trage în plin într-un grup de oameni, despre care s-a crezut că sunt insurgenţi musulmani.

Rămăşiţele maşinii în care se aflau cei doi copii răniţi
Printre cei ucişi se numără jurnalistul Namir Noor-Eldeen (22 de ani) şi şoferul Saeed Chmagh(40 de ani), ambii angajaţi ai agenţiei Reuters. Primul dintre ei, fotoreporter, a căzut secerat de gloanţe, după ce piloţii americani aflaţi în elicopter au confundat teleobiectivul aparatului său foto cu un lansator de rachete!
După atac, unul dintre piloţi spune că "o grămadă de cadavre" se află în zonă.
"Priveşte aceste putreziciuni neputincioase", spune unul. Un altul răspunde: "grozav".
După primul atac, o maşină soseşte în piaţă, iar din ea coboară mai multe persoane neînarmate, cu scopul de a-i transporta pe răniţi la spital. De asemenea, sunt şi ei mitraliaţi, chiar dacă în maşină se aflau şi doi copii! În cele din urmă, maşina este atacată cu rachete, iar Saeed Chmagh, transportat în maşină pentru a fi dus la spital, este ucis.
După câteva minute, soldaţii americani vin cu un tanc în perimetrul atacat, arestează mai mulţi suspecţi şi îi transportă către spital pe cei doi copii, scăpaţi cu viaţă din atacul cu rachete asupra maşinii.
"În 2007 am recunoscut tot ce este în înregistrarea video. Am recunoscut că raidul a avut loc şi că doi angajaţi ai Reuters (au fost ucişi). Ştim că doi copii au fost răniţi. Lansatorul de grenade RPG din înregistrarea video este real. Aveam insurgenţi şi reporteri într-o zonă în care forţele americane urmau fie prinse într-o ambuscadă. În acel moment, nu puteam discerne dacă (angajaţii Reuters) aveau asupra lor camere sau arme", a declarat un oficial armatei americane, sub protecţia anonimatului.
Imaginile au fost difuzate de site-ul Wikileaks, specializat în publicarea de documente incomode pentru guverne, care sunt primite anonim.

Grupul de oameni adunaţi în piaţă, văzut de ocupanţii elicopterului american

Un om este ucis de gloanţele elicopterului...

... în vreme ce Namir Noor-Eldeen (dreapta) fuge pentru a-şi salva viaţa

Jurnalistul cade pe un morman de moloz...

...şi este atins de gloanţele trase din elicopter

Pilotul elicopterului verifică dacă există supravieţuitori

Între timp, o maşină soseşte în piaţă, iar o persoană încearcă să îl ajute pe Saeed Chmagh

Doi bărbaţi îl cară pe Chmagh în maşină. Pe locurile din faţă sunt doi copii

Cei doi bărbaţi realizează că sunt în vizorul mitralierei de pe elicopter

Maşina este atacată cu focuri de mitralieră

Maşina, după ce a fost atacată cu rachete

Un tanc al americanilor şi mai mulţi soldaţi sosesc în piaţă

Mai mulţi localnici sunt luaţi prizonieri, în vreme ce un soldat american are grijă de unul dintre copiii răniţi

Un vehicul militar trece peste corpul neînsufleţit al lui Noor-Eldeen
sursa cancan